1.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 292/21

1)

Articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2010/13/UE (1) trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din cauza principală, acesta se opune unei interpretări a legislației naționale potrivit căreia partajarea ecranului nu este considerată semnal de separare a unui program audiovizual de publicitatea televizată, dacă o parte a ecranului este rezervată genericului de la finalul programului, iar o altă parte este rezervată prezentării programelor care vor fi difuzate în continuare pe canalul unui organism de radiodifuziune, fără a apărea pe ecranul partajat și nici ulterior un semnal acustic sau optic care să indice în mod expres începutul unei pauze publicitare?

2)

Având în vedere caracterul de reglementare minimă al Directivei 2010/13/UE, articolul 23 alineatul (2) din directivă trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din cauza principală, acesta nu este compatibil cu calificarea semnalelor de menționare a sponsorului, transmise în cadrul altor programe decât programele sponsorizate, drept „spoturi publicitare” în sensul articolului 23 alineatul (1) din directivă, care trebuie incluse în spațiul publicitar maxim admis?

3)

Având în vedere caracterul de reglementare minimă al Directivei 2010/13/UE, noțiunea „spoturi publicitare” prevăzută la articolul 23 alineatul (1) din directivă coroborată cu expresia „[p]roporția […] dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20 %”, care descrie spațiul publicitar maxim admis, trebuie interpretată în sensul că, în împrejurări precum cele din cauza principală, aceasta nu este compatibilă cu includerea în spațiul publicitar a unor „secunde negre” care sunt cuprinse în intervalul dintre diferite spoturi publicitare și sfârșitul unei pauze publicitare?