11.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 136/99

—

având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului, formulată de Ana Gomes în numele Grupului S&D, referitoare la negocierile în curs privind Acordul-cadru UE-Libia (B7-0615/2010),

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe din 15 octombrie 2007 privind deschiderea discuțiilor în vederea încheierii unui acord-cadru între UE și Libia, precum și concluziile Consiliului European din 18-19 iunie și 29-30 octombrie 2009 privind politicile legate de migrație,

—

având în vedere memorandumul de înțelegere semnat de Comisarul Ferrero-Waldner și Secretarul pentru afaceri europene, El Obeidi la 23 iulie 2007,

—

având în vedere negocierile în curs de desfășurare dintre UE și Libia cu privire la un acord-cadru,

—

având în vedere Planul de acțiune împotriva HIV pentru Benghazi, lansat în noiembrie 2004,

—

având în vedere aspectele practice ale actualei cooperări dintre UE și Libia privind migrarea și Agenda de cooperare în materie de migrare semnată de Comisie și Libia la 4 octombrie 2010,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948,

—

având în vedere Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 și Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților,

—

având în vedere mai multe instrumente legate de drepturile omului pe care Libia le-a semnat, cum ar fi Convenția internațională privind drepturile economice, sociale și culturale (1970), Convenția internațională privind drepturile civile și politice (1970), Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1968), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (1989), Convenția privind drepturile copilului (1993) și Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora (2004),

—

având în vedere Rezoluția 62/149 a Adunării Generale a ONU din 18 decembrie 2007 prin care se face apel la un moratoriu referitor la folosirea pedepsei cu moartea, și Rezoluția 63/168 a Adunării Generale a ONU din 18 decembrie 2008 prin care se solicită punerea în aplicare a Rezoluției 62/149 a AG a ONU,

—

având în vedere Carta africană privind drepturile omului și ale popoarelor și protocolul la aceasta referitor la instituirea unei Curți africane a drepturilor omului și popoarelor, ratificat de Libia la 26 martie 1987, respectiv la 19 noiembrie 2003,

—

având în vedere Convenția Uniunii Africane din septembrie 1969 de reglementare a anumitor aspecte legate de refugiații din Africa, la care Libia este parte de la 17 iulie 1981,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Rezoluțiile sale din 18 ianuarie 2007 referitoare la sentința de condamnare la moarte pronunțată în cazul personalului medical din Libia (1) și din 17 iunie 2010 referitoare la execuțiile din Libia (2),

—

având în vedere articolul 121 alineatul (3) și articolul 97 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0368/2010),

A.

întrucât, în ciuda persistenței sistemului autoritar și a încălcărilor sistematice a convențiilor internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale, Libia întreține relații comerciale și politice din ce în ce mai extinse cu statele membre ale UE și joacă, în numeroase privințe, un rol de partener al UE în regiunea Mării Mediterane și în Africa, cu consecințe în ceea ce privește securitatea și stabilitatea, în special migrația, sănătatea publică, dezvoltarea, comerțul și relațiile economice, schimbările climatice, energia și patrimoniul cultural;

B.

întrucât mai multe state membre ale UE întrețin relații apropiate cu Libia, cu bănci și societăți naționale care servesc drept vehicul pentru investițiile libiene în Europa; întrucât, la 30 august 2008, Italia a semnat un Acord de prietenie cu Libia, care reglementează relațiile din diferite domenii, printre care cooperarea gestionarea migrației și reparațiile financiare în urma războiului și a regimului colonial; întrucât, la 9 noiembrie 2010, parlamentul italian a cerut guvernului să revizuiască acest tratat;

C.

întrucât Acordul-cadrul UE-Libia în curs de negociere acoperă numeroase domenii, de la consolidarea dialogului politic la gestionarea migrației, dezvoltarea relațiilor comerciale și economice, securitatea energetică și îmbunătățirea cooperării în diverse sectoare; întrucât se așteaptă ca acordul cadru să conducă la o intensificare a dialogului politic dintre Libia și UE;

D.

întrucât respectarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, precum și opoziția față de pedeapsa cu moartea, sunt principii fundamentale ale UE; întrucât Parlamentul este ferm angajat în eforturile pentru abolirea universală a pedepsei capitale și a îndemnat în repetate rânduri la revocarea sentințelor de condamnare la moarte și la eliberarea din închisoare a celor cinci asistente medicale bulgare și a doctorului palestinian care au fost închiși în Libia timp de mai mulți ani, pe lângă faptul că a condamnat executarea unor cetățeni libieni și nelibieni care a avut loc în Libia;

E.

întrucât Libia a ratificat Convenția Uniunii Africane de reglementare a anumitor aspecte legate de refugiații din Africa, în care, la articolul 8, se subliniază că această Convenție reprezintă o completare eficientă, în Africa, a Convenției ONU privind statutul refugiaților din 1951 și că părțile semnatare trebuie să coopereze cu ICNUR; întrucât, totuși, Libia nu a ratificat Convenția ONU privind statutul refugiaților din 1951, care este singura convenție internațională care formulează o definiție cuprinzătoare a refugiaților și care este însoțită de măsuri de protecție obligatorii și un mecanism de monitorizare de către biroul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați;

F.

întrucât există probe solide că Libia practică la scară largă discriminarea muncitorilor migranți pe motive de origine națională sau etnică, în mod deosebit persecutarea pe motive rasiale a muncitorilor migranți africani, și întrucât Parlamentul European este profund preocupat de actele relatate de violență sexuală împotriva femeilor;

G.

întrucât articolul 19 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE interzice orice strămutare, expulzare sau extrădare către un stat în care persoanele riscă, în mod grav, să fie supuse pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante;

H.

întrucât Libia a fost aleasă în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului la 13 mai 2010 și a ratificat mai multe instrumente legate de drepturile omului și întrucât, în consecință, Libia are obligații juridice internaționale specifice de respectare a drepturilor omului dar, până acum nu a reușit să adopte măsuri concrete de îmbunătățire a situației drepturilor omului și să dezvolte o cooperarea veritabilă cu procedurile speciale ale ONU și ale organismelor prevăzute în tratate; întrucât, drepturile omului sunt indivizibile și deși se bucură de unele beneficii economice și de bunăstarea datorată distribuirii de către stat a venitului național, libienii și străinii din Libia nu dispun de cea mai mare parte dintre drepturile civile și politice, și anume de libertatea de exprimare, libertatea de reuniune și de asociere, de dreptul la o judecată echitabilă, de drepturi pentru lucrători și pentru femei, de dreptul la alegeri libere și întrucât survin adesea cazuri de detenție arbitrară, tortură, dispariții involuntare și discriminare, care afectează mai ales migranții;

I.

întrucât exercitarea puterii de stat în Libia nu este bazată pe supremația legii sau pe responsabilitatea democratică și a condus la un comportament arbitrar și imprevizibil față de străini și față de interesele străine, cum s-a întâmplat recent cu un om de afaceri elvețian și cu anumiți străini executați pentru crime de drept comun, a căror identitate nu a fost dezvăluită;

1.

adresează Consiliului, în contextul negocierilor în curs privind acordul-cadru, următoarele recomandări:

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și, spre informare, Comisiei și guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene.