1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin impunerea unei condiții privind cetățenia pentru accesul la profesia de notar, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 TFUE.

2

În ordinea juridică maghiară, notarii își exercită activitatea în cadrul unei profesii liberale. Organizarea profesiei de notar este reglementată prin közjegyzőkről szóló 1991. évi XLI. törvény (Legea nr. XLI din 1991 privind notarii) (Magyar Közlöny 1991/109, denumită în continuare „Legea privind notarii”).

3

Conform articolului 1 alineatul (1) din această lege, notarii dispun de puterea de a autentifica acte, în scopul de a presta servicii juridice părților, în mod imparțial, în vederea evitării litigiilor.

4

Potrivit articolului 1 alineatul (4) din legea respectivă, notarul exercită, în cadrul atribuțiilor sale legale, o activitate oficială de aplicare a legii, legată de serviciul public al justiției.

5

Articolul 2 alineatul (1) din aceeași lege prevede că, în cadrul activității sale, notarul se supune numai legii și nu poate primi instrucțiuni.

6

Articolul 10 din Legea privind notarii prevede că notarul răspunde pentru prejudiciile cauzate, conform Codului civil. În plus, el este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru prejudiciile pe care le poate eventual cauza, corespunzător întregii perioade de exercitare a profesiei.

7

În temeiul articolului 31/A alineatul (1) din legea menționată, notarii își pot exercita activitatea fie individual, fie în cadrul unui birou. Articolul 31/E din aceeași lege precizează că înființarea și funcționarea biroului nu influențează statutul juridic personal al notarilor, astfel cum este stabilit prin Legea privind notarii, în special obligația acestora de a‑și exercita funcția în persoană, precum și răspunderea acestora în plan deontologic și material.

8

Onorariile notarilor sunt stabilite prin közjegyzői díjszabásról szóló 14/1991. IM rendelet (Ordinul nr. 14/1991 al ministrului justiției de stabilire a cuantumului onorariilor de notar) din 26 noiembrie 1991 (Magyar Közlöny 1991/130).

9

În ceea ce privește condițiile de acces la funcția de notar, articolul 17 alineatul (1) litera a) din Legea privind notarii prevede că nu poate fi numită notar decât persoana care este cetățean maghiar.

10

Articolul 1 alineatul (1) din fizetési meghagyásos eljárásról szóló 2009. évi L. törvény (Legea nr. L din 2009 privind procedura ordonanței de plată) (Magyar Közlöny 2009/85, denumită în continuare „Legea privind procedura ordonanței de plată”) prevede că procedura de emitere de ordonanțe de plată este o procedură necontencioasă simplificată, de drept civil, care are ca obiect recuperarea de creanțe pecuniare care intră în competența notarilor.

11

Potrivit articolului 2 din această lege, această procedură produce aceleași efecte ca și o procedură în fața unei instanțe judecătorești.

12

Articolul 9 alineatul (1) din Legea privind procedura ordonanței de plată prevede că cererile de emitere de ordonanțe de plată introduse pe cale electronică sunt repartizate către sediile notariale, de o manieră automată și în mod egal, cu excepția cazurilor când se acordă dispensă, în aplicarea sistemului Camerei Naționale a Notarilor din Ungaria.

13

În temeiul articolului 18 alineatele (1) și (3) din Legea privind procedura ordonanței de plată, în cadrul procedurii de emitere de ordonanțe de plată nu este necesară nici ascultarea părții, nici desfășurarea unei proceduri de administrare de probe.

14

În temeiul dispozițiilor relevante ale acestei legi și al celor ale bírósági végrehajtásról szóló 1994. évi LIII. törvény (Legea nr. LIII din 1994 privind executarea pe cale judiciară, Magyar Közlöny 1994/51), notarul procedează, la cererea creditorului, la emiterea dispoziției de punere în executare a ordonanței de plată, fără ca debitorul să fie ascultat, atunci când ordonanța în cauză a devenit obligatorie, în absența formulării unei opoziții. Dispoziția de punere în executare este necesară pentru punerea în aplicare a unor măsuri de constrângere împotriva debitorului, în vederea recuperării creanței.

15

Articolul 52 alineatul (2) din Legea privind procedura ordonanței de plată prevede că notarul care eliberează o ordonanță de plată este competent să emită o dispoziție de punere în executare a acestei ordonanțe.

16

În ceea ce privește procedura succesorală, articolul 2 alineatul (1) din hagyatéki eljárásról szóló 2010. évi XXXVIII. törvény (Legea nr. XXXVIII din 2010 privind procedura în materie succesorală) (Magyar Közlöny 2010/35, denumită în continuare „Legea privind procedura în materie succesorală”) precizează că este vorba despre o procedură necontencioasă de drept civil.

17

Potrivit articolului 2 alineatul (2) din această lege, procedura desfășurată de notar produce aceleași efecte ca și o procedură în fața judecătoriilor.

18

Din coroborarea articolului 1 cu articolul 3 alineatul (1) din legea menționată reiese că procedura succesorală constă în a stabili, prin decizia notarului, care persoană și cu ce titlu, la finalizarea procedurii, va beneficia de un anumit drept și își va asuma o anumită obligație, cu privire la patrimoniul succesoral, asupra unei părți din acesta sau a unui bun individual.

19

În aplicarea articolului 10 din aceeași lege, notarul soluționează prin decizii formale problemele apărute pe parcursul procedurii succesorale.

20

În temeiul articolului 13 alineatul (1) din Legea privind procedura în materie succesorală, sub rezerva anumitor excepții, nu se organizează nicio ședință de administrare a probelor, însă persoanele interesate cu privire la dezbaterea succesiunii și participanții la procedură pot depune documente în susținerea pretențiilor altor persoane.

21

În cadrul procedurii succesorale, notarul poate adopta măsuri conservatorii, în condițiile prevăzute în special la articolele 32-34 din această lege.

22

În conformitate cu articolul 43 din legea menționată, notarul poate lua în special măsuri preparatorii în vederea organizării ședinței succesorale. În plus, el poate analiza dacă este necesară întreruperea procedurii succesorale, dacă trebuie să formuleze o cerere de abținere sau dacă nu este competent din punct de vedere teritorial. Notarul poate lua și măsuri pentru a înlătura deficiențele inventarului succesiunii.

23

Articolul 46 alineatul (1) din aceeași lege prevede că, dacă există o indicație potrivit căreia de cuius a redactat un act de dispoziție pentru cauză de moarte, notarul trebuie să solicite serviciului administrativ sau persoanei care se află în posesia acestuia să îl comunice.

24

În plus, dacă punerea în aplicare a procedurii succesorale necesită o informație sau un document aflat la dispoziția unei instanțe judecătorești, a unui serviciu administrativ, a unui alt organ de stat, a unei colectivități locale sau a unui organism ori a unei alte persoane care administrează informații de acest tip, notarul poate solicita, conform articolului 16 alineatul (1) din Legea privind procedura în materie succesorală, ca această informație să îi fie comunicată sau ca acest document să îi fie prezentat. Potrivit articolului 16 alineatul (2) din această lege, cererea notarului nu poate fi respinsă decât în cazul în care faptul de a avea acces la informația sau la documentul solicitat ar încălca o lege sau un regulament.

25

Notarul transmite moștenirea cu efecte depline sau cu titlu provizoriu. În temeiul articolului 81 alineatul (1) din Legea privind procedura în materie succesorală, dacă între moștenitori sau legatari există un diferend cu privire la stabilirea bunurilor mobile care intră în masa succesorală, notarul procedează la transmisiunea bunurilor mobile care nu sunt în litigiu, indicând totuși că pretențiile privind bunurile mobile în litigiu vor putea fi soluționate de o instanță judecătorească.

26

În conformitate cu articolul 83 alineatul (1) din această lege, notarul transmite moștenirea cu efecte depline atunci când nu există un impediment legal la transmisiune și dacă fie nu există decât un singur moștenitor care a formulat pretenții cu privire la succesiune și, potrivit informațiilor disponibile, nicio altă persoană nu are pretenții asupra moștenirii în temeiul unei vocații succesorale, al unei donații pentru cauză de moarte, al unui legat material sau al unei donații de interes public, fie nu există, în cadrul procedurii succesorale, niciun diferend succesoral juridic cu privire la transmisiunea bunurilor moștenirii sau nu există decât un diferend succesoral secundar.

27

Potrivit articolului 85 alineatul (1) din Legea privind procedura în materie succesorală, notarul transmite moștenirea cu titlu provizoriu dacă nu este posibilă transmisiunea cu efecte depline. Articolul 86 din această lege stabilește ordinea transmisiunii aplicabile în acest caz.

28

Decizia formală de transmisiune a moștenirii cu titlu provizoriu dobândește efecte depline, în temeiul articolului 88 din Legea privind procedura în materie succesorală, dacă titularul dreptului nu dovedește introducerea unei acțiuni succesorale în fața instanței judecătorești pentru recunoașterea unei pretenții care nu a fost avută în vedere în decizia formală de transmisiune cu titlu provizoriu și cu privire la care există un diferend succesoral, dacă instanța judecătorească statuează că această acțiune este inadmisibilă ori neîntemeiată sau dacă pune capăt procedurii contencioase ori dacă închide procedura contencioasă fără a se pronunța asupra fondului.

29

Este posibilă formularea unei căi de atac jurisdicționale împotriva deciziei formale a notarului prin care se închide procedura succesorală pe fond, împotriva deciziei notarului de stabilire a cheltuielilor cu procedura și de obligare la plata acestora a persoanelor vizate, precum și împotriva deciziei sale de aplicare a unei amenzi în condițiile prevăzute la articolele 109-113 din Legea privind procedura în materie succesorală.

30

Din articolul 1 alineatele (2) și (3) din közjegyzői állások számáról és a közjegyzők székhelyéről 15/1991. (XI. 26.) IM rendelet (Ordinul nr. 15/1991 al ministrului justiției privind numărul de locuri de notari și sediile notariale) din 26 noiembrie 1991 (Magyar Közlöny 1991/130) rezultă că, în ceea ce privește cauzele în materie de succesiune, competența notarilor în Budapesta (Ungaria) este determinată de zona lor de exercitare. Dacă mai mulți notari își exercită activitatea în aceeași zonă de exercitare, aceștia intervin în cauzele în materie de succesiune prin alternarea lunilor, procedura succesorală revenind celui care este competent în ziua decesului lui de cuius.

31

În ceea ce privește rolul notarului în materie de depozit notarial, egyes közjegyzői nemperes eljárásokról szóló 2008. évi XLV. törvény (Legea nr. XLV din 2008 privind procedurile notariale necontencioase) (Magyar Közlöny 2008/94, denumită în continuare „Legea privind procedurile necontencioase notariale”) prevede că executarea unei creanțe pe calea unui depozit notarial produce aceleași efecte ca și cea care se desfășoară pe calea depozitului judiciar. Potrivit dispozițiilor relevante din această lege, dacă notarul acceptă depozitul, el aplică pe cerere formula de acceptare. Notarul respinge cererea sau chiar refuză primirea acesteia dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. El dă în acest caz o decizie formală. Notarul dă o decizie formală și în ceea ce privește atribuirea depozitului. Predarea acestuia nu poate avea loc decât după ce această decizie a dobândit forță obligatorie.

32

Notarul întocmește, în plus, acte autentice. Aceste acte beneficiază de forță executorie din momentul în care notarul le învestește cu formulă executorie. Potrivit articolului 112 din Legea privind notarii, notarul învestește cu formulă executorie actul notarial dacă acesta indică angajamentul privind prestația și contraprestația sau angajamentul unilateral, numele creditorului și pe cel al debitorului, obiectul obligației, cantitatea sau cuantumul acesteia, precum și modalitățile și termenul de executare.

33

Pentru a recupera o creanță consemnată într‑un act notarial, notarul emite, la cererea creditorului și fără ca debitorul să fie ascultat, o dispoziție de punere în executare. Dispoziția de punere în executare are loc prin aplicarea unei formule pe actul respectiv. Legalitatea aplicării acestei formule poate fi contestată în fața unei instanțe judecătorești.

34

Articolul 195 din Codul de procedură civilă stabilește forța probantă a actului autentic. Din alineatele (6) și (7) ale acestei dispoziții rezultă că, în principiu, este posibilă dovada contrară cu privire la actele autentice. În plus, instanța de judecată poate solicita persoanei care a eliberat actul să se pronunțe cu privire la autenticitatea acestuia. Pe de altă parte, în temeiul articolului 206 din acest cod, instanța de judecată apreciază probele în mod liber.

35

În ceea ce privește activitățile pe care notarul le îndeplinește în materie de constituire prealabilă de probe, articolul 17 din Legea privind procedurile necontencioase notariale prevede că o astfel de constituire poate fi solicitată în fața notarului în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, atunci când solicitantul are un interes juridic în asigurarea unei probe, în special în constatarea unui fapt sau a unei situații de o importanță deosebită. Potrivit dispozițiilor relevante din Legea privind procedurile necontencioase notariale, nu este posibil să se recurgă la constituirea prealabilă de probe dacă în cauza respectivă este în desfășurare un contencios civil sau o procedură penală. Dacă notarul apreciază că cerințele pentru a recurge la constituirea prealabilă de probe nu sunt probabil îndeplinite, acesta adoptă o decizie de respingere, a cărei legalitate poate fi contestată în fața instanței judecătorești.

36

Notarul intervine de asemenea în cadrul procedurii precontencioase de desemnare prealabilă a unui expert judiciar. Potrivit articolului 21 din Legea privind procedurile necontencioase notariale, desemnarea unui expert judiciar poate fi solicitată notarului atunci când constatarea sau aprecierea unui fapt sau a oricărei alte circumstanțe importante pentru solicitant necesită competențe tehnice speciale. Desemnarea unui expert judiciar nu poate fi solicitată notarului dacă este în curs o procedură jurisdicțională în legătură cu chestiunea pentru care a fost solicitată măsura, în care solicitantul este reclamant sau pârât, ori dacă împotriva acestui solicitant este pendinte o procedură penală. Potrivit dispozițiilor relevante din această lege, dacă notarul apreciază că cerințele pentru desemnarea unui expert judiciar nu sunt întrunite, el adoptă o decizie de respingere, a cărei legalitate poate fi contestată în fața instanței judecătorești.

37

Notarul joacă un rol și în cadrul procedurii de anulare a titlurilor negociabile și a certificatelor pierdute, furate sau distruse, reglementată de articolele 28-36 din Legea privind procedurile necontencioase notariale. Anularea de către notar a acestor titluri și certificate are drept consecință că drepturile care sunt constatate în acestea nu pot fi exercitate sau că obligațiile care sunt constatate în acestea nu pot fi puse în executare. Articolul 29 din această lege prevede că orice notar este competent pentru a acționa cu privire la o cerere de anulare.

38

Potrivit dispozițiilor relevante din Legea privind procedurile necontencioase notariale, la cerere, notarul ordonă persoanei sau organismului obligat la plată în temeiul titlului pierdut, furat sau distrus să nu realizeze plata în temeiul acestuia și, după caz, să consemneze suma devenită între timp exigibilă în depozit judiciar. Decizia formală a notarului prin care se declară nul un titlu negociabil sau un certificat pierdut, furat sau distrus are același efect ca și o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat.

39

Notarul îndeplinește, în plus, activități în materie de dizolvare a parteneriatului înregistrat încheiat între două persoane de același sex, care au atins vârsta de 18 ani. Această procedură este guvernată de articolele 36/A-36/D din Legea privind procedurile necontencioase notariale. Potrivit dispozițiilor relevante din această lege, este posibilă obținerea în fața notarului a dizolvării parteneriatului înregistrat, cu condiția ca partenerii înregistrați să facă această cerere în comun și de o manieră liberă, ca niciunul dintre partenerii înregistrați să nu aibă un copil cu privire la care partenerii își asumă împreună o obligație de întreținere și ca partenerii înregistrați să se fi înțeles, printr‑un act notarial sau printr‑un înscris sub semnătură privată contrasemnat de un avocat, cu privire la chestiunile legate de obligația de întreținere asumată de unul față de celălalt în temeiul legii, cu privire la folosința locuinței comune și la distribuirea patrimoniului comun rezultat din parteneriat. Decizia formală de omologare a acordului părților are același efect ca și un acord omologat de o instanță judecătorească, iar o decizie formală de dizolvare a unui parteneriat înregistrat are același efect ca și o hotărâre a unei instanțe judecătorești. Dacă acest acord nu poate fi omologat sau atunci când condițiile pentru dizolvarea parteneriatului înregistrat în fața notarului nu sunt întrunite, notarul refuză omologarea acordului respectiv și respinge cererea de dizolvare a parteneriatului.

40

Articolele 36/E-36/G din Legea privind procedurile necontencioase notariale reglementează competența notarului în materie de gestionare a registrului declarațiilor de parteneriat. Acest registru conține o mențiune a oricărei declarații potrivit căreia un parteneriat, în sensul Codului civil, există sau nu mai există. Declarația este înscrisă la cererea comună a partenerilor ori, în cazul declarației de inexistență a unui parteneriat, la cererea unuia dintre aceștia. Notarul verifică dacă cerințele procedurii de înscriere sunt întrunite. Decizia formală de înscriere în registrul declarațiilor de parteneriat adoptată de notar are același efect ca și hotărârea unei instanțe judecătorești.

41

Registrul național al convențiilor matrimoniale și registrul național al contractelor de parteneriat atestă oficial, până la proba contrară, existența contractelor care sunt înscrise în acestea. Potrivit articolului 4:65 alineatul (2) și articolului 6:515 alineatul (3) din Codul civil, o convenție matrimonială sau de parteneriat nu poate fi invocată împotriva terților decât dacă este înregistrată sau dacă soții sau partenerii dovedesc că terțul respectiv cunoștea sau trebuia să cunoască existența și conținutul acesteia.

42

În temeiul articolului 36/H alineatul (2) din Legea privind procedurile necontencioase notariale, Camera Națională a Notarilor din Ungaria răspunde de exploatarea sistemului de înregistrare, notarii efectuând, în ceea ce îi privește, înscrierile în registrul național al convențiilor matrimoniale și în registrul național al contractelor de parteneriat, prin utilizarea aplicațiilor informatice prevăzute în acest scop. Potrivit articolului 36/J alineatul (2) din această lege, notarul verifică îndeplinirea condițiilor legale înainte de a proceda la înscrierea acordului în aceste registre.

43

Notarul stabilește, în plus, în cadrul unei proceduri necontencioase, succesiunea în cazul decesului persoanelor fizice sau al dizolvării persoanelor juridice care au făcut declarații în registrul de garanții mobiliare.

44

În temeiul articolului 162 din Legea privind notarii, notarul este competent să primească toate formele de documente, valori în numerar, obiecte de valoare și titluri negociabile care fac obiectul unei emisiuni publice, în vederea păstrării. Legea prevede că notarul este competent de asemenea pentru a ceda, la cererea unei părți, astfel de valori către un terț sau pentru a le depune în depozit la o instanță judecătorească sau la o altă autoritate, cu ocazia pregătirii unui act notarial și în legătură cu acesta.

45

În temeiul articolului 171/A din Legea privind notarii, notarul este competent să introducă în arhivele sale electronice, la cererea unei părți, o versiune electronică autentică a unui document. Notarul trebuie să o păstreze pe o perioadă de minimum trei ani.

46

Prin scrisoarea din 18 octombrie 2006, Comisia a pus în întârziere Ungaria, solicitându‑i să își prezinte în termen de două luni observațiile cu privire la conformitatea cu articolele 49 TFUE și 51 TFUE a condiției privind cetățenia impuse pentru accesul la profesia de notar în Ungaria.

47

Ungaria a răspuns la această scrisoare de punere în întârziere printr‑o scrisoare din 20 decembrie 2006.

48

Întrucât a considerat neconvingătoare argumentele invocate de Ungaria, prin scrisoarea din 23 octombrie 2007, Comisia a adresat acestui stat membru un aviz motivat, la care Ungaria a răspuns prin scrisoarea din 12 februarie 2008.

49

La 24 mai 2011, în Hotărârile Comisia/Belgia (C‑47/08, EU:C:2011:334), Comisia/Franța (C‑50/08, EU:C:2011:335), Comisia/Luxemburg (C‑51/08, EU:C:2011:336), Comisia/Austria (C‑53/08, EU:C:2011:338), Comisia/Germania (C‑54/08, EU:C:2011:339) și Comisia/Grecia (C‑61/08, EU:C:2011:340), Curtea a statuat că condiția privind cetățenia impusă de Regatul Belgiei, de Republica Franceză, de Marele Ducat al Luxemburgului, de Republica Austria, de Republica Federală Germania și, respectiv, de Republica Elenă, pentru accesul la profesia de notar, constituie o discriminare pe motiv de cetățenie interzisă de articolul 49 TFUE. Ungaria a intervenit, în fața Curții, în susținerea celor cinci state membre sus‑menționate.

50

Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2011, Comisia a atras atenția Ungariei cu privire la hotărârile menționate la punctul anterior din prezenta hotărâre și i‑a solicitat să precizeze ce măsuri a luat sau intenționează să ia, pe baza acestor hotărâri, pentru a asigura conformitatea legislației sale cu dreptul Uniunii.

51

Prin scrisoarea din 13 ianuarie 2012, Ungaria a răspuns la această scrisoare arătând că funcțiile exercitate de notari în cadrul ordinii juridice maghiare includeau și alte activități decât cele analizate de Curte în cauzele care s‑au aflat la originea hotărârilor menționate la punctul 49 din prezenta hotărâre și că aceste funcții erau diferite, prin natura lor, de cele în discuție în cauzele respective.

52

La 27 septembrie 2012, Comisia a adresat Ungariei un aviz motivat suplimentar, la care acest stat membru a răspuns prin scrisoarea din 30 noiembrie 2012.

53

După ce a examinat modificările pe care Ungaria le‑a adus între timp legislației privind activitatea notarilor, Comisia a ajuns la concluzia că neîndeplinirea obligațiilor subzistă și, prin urmare, la 10 iulie 2014, a adresat acestui stat membru un nou aviz motivat suplimentar.

54

Prin scrisoarea din 18 septembrie 2014, Ungaria a răspuns la acest aviz expunând motivele pentru care considera că poziția adoptată de Comisie nu era întemeiată.

55

În aceste condiții, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

56

Comisia apreciază că activitățile exercitate de notar în cadrul ordinii juridice maghiare intră în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE.

57

În această privință, în primul rând, această instituție observă că, în măsura în care nu este un angajat al statului, însă practică o profesie liberală în cadrul căreia furnizează servicii remunerate și cu privire la care este un contribuabil fiscal, notarul exercită o activitate economică.

58

În al doilea rând, notarii exercită o parte importantă a activității lor în condiții de concurență, în limitele competențelor lor teritoriale respective. Aceasta ar fi situația în special în cazul redactării de acte autentice și al anulării titlurilor negociabile și a certificatelor pierdute, furate sau distruse. Pe de altă parte, cererile de ordonanță de plată introduse pe suport de hârtie și verbal ar putea fi adresate oricărui notar.

59

În al treilea rând, activitățile exercitate de notar în ordinea juridică maghiară în cadrul atribuțiilor sale care constau în emiterea de ordonanțe de plată, în emiterea dispoziției de punere în executare a acestora, precum și în derularea procedurilor în materie de succesiuni ar fi activități auxiliare sau pregătitoare în raport cu exercitarea autorității publice sau activități care lasă intacte puterile de apreciere și de decizie ale autorităților administrative sau judiciare și care nu implică exercitarea de puteri decizionale, de puteri de constrângere sau de puteri de coerciție.

60

În al patrulea rând, Comisia arată că faptul că notarul intervine în interes general nu presupune în mod necesar că el este asociat exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE.

61

În al cincilea rând, notarul ar acționa ca o întreprindere în plan fiscal și financiar. În plus, biroul notarial ar beneficia de personalitate juridică, iar dispozițiile din dreptul maghiar referitoare la societățile cu răspundere limitată i‑ar fi aplicabile.

62

În sfârșit, notarul ar fi singurul răspunzător pentru actele îndeplinite în cadrul activității sale profesionale, iar acțiunile sale nu ar angaja răspunderea statului.

63

Pe de altă parte, Comisia susține că activitățile exercitate de notar în ordinea juridică maghiară nu sunt asociate exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE, astfel cum a fost interpretat de Curte.

64

În această privință, Comisia arată că articolul 51 primul paragraf TFUE trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome și uniforme. În măsura în care prevede o excepție de la libertatea de stabilire pentru activitățile asociate exercitării autorității publice, această dispoziție ar trebui, în plus, interpretată strict, iar respectiva excepție ar trebui restrânsă la activitățile care, în sine, presupun o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice. Or, noțiunea de autoritate publică ar implica exercitarea unei puteri decizionale exorbitante față de dreptul comun, care se manifestă prin capacitatea de a acționa independent de voința altor subiecte sau chiar împotriva acestei voințe.

65

Funcțiile exercitate de notar nu ar presupune exercitarea de puteri decizionale, de puteri de constrângere sau chiar de puteri de coerciție. Acestea ar consta în prevenția juridică și ar fi, așadar, auxiliare sau pregătitoare în raport cu exercitarea autorității publice. Elemente precum caracterul reglementat al activității notariale, faptul că notarii sunt considerați de legea penală maghiară ca fiind actori care exercită autoritatea publică, competența teritorială a notarilor, inamovibilitatea acestora, incompatibilitatea profesiei de notar cu exercitarea altor funcții și faptul că notarul nu poate refuza un client nu ar repune în discuție această concluzie.

66

În ceea ce privește, în primul rând, procedura ordonanței de plată, Comisia susține că notarul exercită o activitate auxiliară cu care a fost însărcinat în scopul de a descongestiona instanțele judecătorești. Întrucât această procedură nu privește decât creanțele pecuniare necontestate și scadente, notarul nu ar dispune de nicio putere decizională cu privire la părți. Puterile notarului ar fi astfel limitate la îndeplinirea formalităților procedurale. Acesta nu ar putea să emită o altă ordonanță în afară de cea de plată și nu ar fi competent să soluționeze contestația cu privire la creanță. Pe de altă parte, ordonanța de plată emisă de notar nu ar deveni definitivă și executorie decât dacă nu este contestată de debitor în termenul prevăzut. În sfârșit, faptul că această ordonanță produce efecte juridice importante nu ar fi suficient pentru a dovedi o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice.

67

Potrivit Comisiei, aceleași considerații sunt valabile în ceea ce privește activitatea exercitată de notar în cadrul procedurii europene de somație de plată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (JO 2006, L 399, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 9, p. 108).

68

În ceea ce privește, în al doilea rând, dispoziția de punere în executare a ordonanței de plată, Comisia susține că notarul nu dispune de nicio putere de apreciere sau de decizie. El nu ar soluționa litigiul, nu ar asculta părțile și nu ar solicita depunerea de probe, ci s‑ar limita numai să confere caracter executoriu unei ordonanțe de plată care nu a făcut obiectul unei contestații. Forța executorie a acestei ordonanțe nu ar conferi notarului putere de constrângere. Notarul s‑ar limita să facă creanța necontestabilă până la proba contrară, fără a soluționa fondul contestației privind creanța. Învestirea cu formulă executorie a ordonanței de plată ar fi, așadar, o activitate auxiliară și pregătitoare.

69

În ceea ce privește, în al treilea rând, procedura succesorală, Comisia observă că este vorba de o procedură civilă necontencioasă, în cadrul căreia există posibilitatea ca părțile să încheie un acord pe care notarul îl omologhează printr‑o decizie formală. Faptul că orice succesiune care face obiectul unui litigiu nu poate fi transmisă de notar decât cu efect provizoriu, în temeiul legislației maghiare, ar dovedi că notarul nu este abilitat să soluționeze un litigiu în cursul procedurii succesorale. Nici transmisiunea cu efecte depline a succesiunii de către notar nu ar implica exercitarea de puteri decizionale sau de constrângere, deoarece aceasta presupune existența în prealabil a unui consimțământ sau a unui acord al părților.

70

Pe de altă parte, decizia formală de transmisiune nu ar putea fi considerată ca un act definitiv în măsura în care aceasta poate face obiectul unei căi de atac jurisdicționale. Cu privire la măsurile de constrângere, pregătitoare sau conservatorii pe care notarul le poate adopta în scopul de a asigura buna desfășurare a procedurii succesorale, acestea nu ar putea să se refere la substanța drepturilor în cauză și ar fi accesorii în raport cu sarcina principală a notarului.

71

În al patrulea rând, notarul nu ar juca decât un rol pasiv în cadrul procedurii de depozit notarial. El nu ar examina nicio contestație. Procedura de depozit notarial nu ar implica, așadar, exercitarea unei puteri de apreciere, de decizie sau de constrângere.

72

În ceea ce privește, în al cincilea rând, redactarea de acte notariale, Comisia consideră că importanța efectelor juridice produse de aceste acte nu este suficientă pentru a demonstra că această activitate este asociată exercitării autorității publice. Forța probantă a actelor notariale nu ar lega în mod necondiționat instanța de judecată în ceea ce privește aprecierea probelor. În plus, ar fi posibilă prezentarea probei contrare. Desigur, forța executorie a acestor acte ar permite creditorului să continue executarea datoriei fără să fie necesar să se adreseze instanței de judecată. Cu toate acestea, rolul notarului în această privință s‑ar limita la verificarea respectării condițiilor impuse de lege pentru învestirea cu formulă executorie. Notarul nu ar dispune, așadar, de nicio putere de decizie sau de constrângere.

73

În al șaselea rând, cu privire la procedura de constituire prealabilă de probe în fața notarului, Comisia observă că aceasta se referă, în principal, la asigurarea prealabilă de probe în scopul de a obține o soluție pozitivă într‑o procedură penală sau civilă ulterioară. Prin urmare, activitatea exercitată de notar în cadrul acestei proceduri ar avea în mod evident un caracter auxiliar sau pregătitor.

74

În al șaptelea rând, Comisia apreciază că procedura de desemnare a unui expert judiciar este strâns legată de alte proceduri în fața notarului, cum ar fi procedura de emitere a unei ordonanțe de plată sau procedura succesorală, care nu intră în sfera exercitării autorității publice.

75

În ceea ce privește, în al optulea rând, competența notarului în cadrul anulării de titluri negociabile și de certificate pierdute, furate sau distruse, Comisia arată că aceasta nu se referă la statutul juridic al acestor documente, ci privește doar posibilitatea de a le înlocui. Această activitate a notarului nu ar intra, așadar, în sfera exercitării autorității publice.

76

În al nouălea rând, Comisia consideră că, în materie de dizolvare a parteneriatului înregistrat, notarul nu este abilitat decât să verifice dacă cerințele legale aplicabile dizolvării de comun acord a acestui regim sunt îndeplinite. Pentru acest motiv, notarul nu ar dispune de o veritabilă putere de apreciere sau de decizie în această privință.

77

În ceea ce privește, în al zecelea rând, gestionarea registrului declarațiilor de parteneriat, precum și gestionarea registrului național al convențiilor matrimoniale și a registrului național al contractelor de parteneriat, Comisia apreciază că înscrierea de acte în aceste registre de către notar nu produce efecte decât prin intermediul convențiilor sau al altor acte la care părțile au subscris în mod liber. Intervenția notarului ar presupune, așadar, existența prealabilă a unui consimțământ sau a unui acord de voință al părților.

78

În ceea ce privește, în al unsprezecelea rând, stabilirea succesiunii în caz de moarte a persoanelor fizice sau de dizolvare a persoanelor juridice care au făcut declarații în registrul de garanții mobiliare, Comisia arată că gestionarea acestui registru este exclusă din câmpul de aplicare al exercitării autorității publice, deoarece nu privește decât procedurile necontencioase.

79

În sfârșit, Comisia susține, în al doisprezecelea rând, că păstrarea de acte și consemnarea de valori în numerar, de obiecte de valoare și de titluri negociabile de către notar constituie o activitate complementară și pasivă, care nu implică exercitarea de puteri decizionale, de constrângere sau coercitive, nici examinarea unor eventuale contestații.

80

Ungaria, susținută de Republica Cehă, arată, în primul rând, că activitățile exercitate de notar în cadrul ordinii juridice maghiare nu intră în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE.

81

Într‑adevăr, notarul nu ar exercita o activitate economică sau comercială în măsura în care numirea sa este subordonată promovării unui concurs, își exercită activitățile pe un teritoriu determinat și într‑un sediu determinat, sfera acestor activități nu este determinată în mod liber, ci este stabilită de lege, își îndeplinește atribuțiile în deplină independență și exercită, potrivit articolului 1 alineatul (4) din Legea privind notarii, o activitate „oficială de aplicare a legii”, onorariile sale nu sunt negociate în mod liber, iar în ceea ce privește procedura de emitere a unei ordonanțe de plată și în cauzele în materie de succesiuni profesia sa se sustrage de la concurență.

82

În plus, chiar atunci când lucrează în cadrul unui birou, notarul și‑ar îndeplini îndatoririle în persoană. Acesta ar acționa nu în interesul general, ci „în interesul clienților care [i] se adresează”.

83

În sfârșit, acțiunile notarului ar angaja în mod indirect răspunderea statului.

84

Ungaria, susținută de Republica Cehă, arată, în al doilea rând, că activitățile notarului în cadrul ordinii juridice maghiare se încadrează, în orice caz, în excepția prevăzută la articolul 51 TFUE. Într‑adevăr, statutul notarului în Ungaria ar fi comparabil cu cel al judecătorilor și al altor persoane care sunt asociate exercitării autorității publice. Însărcinat cu prevenirea litigiilor prin punerea în aplicare de proceduri necontencioase, notarul ar face parte dintr‑un sistem de administrare a justiției. El nu ar putea refuza o cauză care intră în competența sa materială, iar actele sale, chiar adoptate în cadrul unor proceduri necontencioase, ar produce aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească. Notarul ar acționa în mod independent, asemenea judecătorilor. El ar exercita de asemenea puteri de apreciere și de decizie și ar putea aplica constrângerea publică.

85

Ungaria observă, în primul rând, că procedura de emitere a unei ordonanțe de plată urmărește să descongestioneze instanțele judecătorești. Prin emiterea, la cererea creditorului, a unei ordonanțe prin care debitorul este obligat la plata unei sume fără ca acesta din urmă să fie ascultat, notarul ar soluționa în mod definitiv o chestiune de drept privat. În practică, doar un procent mic de ordonanțe de plată emise de un notar ar face obiectul unei opoziții. Pe de altă parte, în ordinea juridică maghiară, notarul ar fi competent să emită și o ordonanță de plată în conformitate cu Regulamentul nr. 1896/2006.

86

În al doilea rând, dispoziția de punere în executare a ordonanței de plată implică, în opinia Ungariei, o asociere directă la exercitarea autorității publice, deoarece executarea silită este o măsură coercitivă care conduce, în ceea ce îl privește pe debitor, la o privare de bunuri din cauza datoriei sale. Existența unor căi de atac jurisdicționale împotriva deciziei formale a notarului de a proceda la dispoziția de punere în executare ar decurge din nevoia de a respecta drepturile fundamentale și nu ar însemna că această decizie prezintă o autoritate juridică diminuată. Pe de altă parte, acest tip de cale de atac nu ar viza stabilirea aspectului dacă trebuie sau nu trebuie dispusă executarea, ci doar legalitatea deciziei respective.

87

În al treilea rând, cu privire la procedura succesorală, Ungaria susține că notarul nu îndeplinește doar atribuții pregătitoare în raport cu lucrările unei instanțe, ci aduce la îndeplinire el însuși întreaga procedură succesorală și adoptă decizia formală de transmisiune a moștenirii. Spre deosebire de notarul din ordinea juridică austriacă, notarul în ordinea juridică maghiară nu ar interveni în calitate de mandatar al instanței judecătorești, ci ar acționa în virtutea unei puteri proprii și ar adopta el însuși toate deciziile. În plus, ar putea lua măsuri conservatorii. Pe de altă parte, numărul de căi de atac jurisdicționale formulate împotriva deciziilor notarilor în materie de succesiuni ar fi neglijabil.

88

În ceea ce privește, în al patrulea rând, procedura de depozit notarial, Ungaria observă că aceasta produce aceleași efecte ca și procedura de depozit judiciar. Aceasta este situația întrucât notarii s‑ar bucura de încrederea publicului datorită rolului pe care îl îndeplinesc în cadrul administrării justiției, precum și pentru că sunt mai accesibili decât instanțele.

89

În al cincilea rând, referitor la redactarea de acte autentice, Ungaria arată că această activitate a notarului este reglementată strict. Caracterul regalian al actului autentic întocmit de notar ar fi, în plus, atestat de formula executorie cu care acesta învestește actul dacă sunt întrunite condițiile legale. Întrucât această formulă permite punerea în executare a unei creanțe prin recurgerea la măsuri de constrângere publică în aceleași condiții și potrivit aceleiași proceduri ca și cele aplicabile executării unei hotărâri judecătorești, notarul ar îndeplini același rol cu cel al instanțelor de judecată în cadrul soluționării și prevenirii litigiilor. Hotărârea din 17 iunie 1999, Unibank (C‑260/97, EU:C:1999:312), ar atesta că forța executorie nu poate fi asociată decât actelor care intră în sfera de exercitare a autorității publice. În plus, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) și Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate (JO L 143, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 3) ar conferi angajamentelor conținute în actele autentice o forță executorie asemănătoare celei a hotărârilor judecătorești.

90

Ungaria arată, în al șaselea rând, că procedura constituirii prealabile de probe în fața notarului este o variantă specială a unei proceduri necontencioase de aceeași natură cu cea inițiată în fața instanțelor judecătorești, al cărei obiectiv este acela de a aduna probele în vederea unei eventuale declanșări a unei proceduri contencioase ulterioare.

91

În ceea ce privește, în al șaptelea rând, procedura de desemnare a unui expert judiciar, Ungaria precizează că este vorba despre o variantă specială a unei proceduri similare existente în fața instanțelor judecătorești.

92

În al optulea rând, Ungaria arată că anularea de către notar a titlurilor negociabile și a certificatelor pierdute, furate sau distruse are forță obligatorie și ar produce aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească care beneficiază de autoritate de lucru judecat. Această activitate a notarului ar afecta, așadar, drepturile și obligațiile terților și ar implica, din acest motiv, o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice. Cu toate acestea, Ungaria precizează că, deși anularea unui titlu negociabil are drept consecință imposibilitatea exercitării dreptului pe care îl constată sau imposibilitatea punerii în executare a obligației pe care o prevede, ea nu aduce nicio modificare raportului juridic care stă la baza acestui titlu negociabil. Anularea acelui titlu ar permite doar emiterea unui nou titlu negociabil care să îl înlocuiască pe cel precedent.

93

În al nouălea rând, cu privire la rolul notarului în materie de dizolvare a parteneriatului înregistrat, Ungaria observă că acesta dizolvă parteneriatul înregistrat pe baza consimțământului mutual al părților, în cadrul unei proceduri necontencioase. Notarul ar acționa de aceeași manieră ca și instanța judecătorească, iar dizolvarea notarială ar produce aceleași efecte ca și dizolvarea pronunțată de o instanță.

94

În ceea ce privește, în al zecelea rând, gestionarea registrelor declarațiilor de parteneriat, precum și gestionarea registrului național al convențiilor matrimoniale și a registrului național al contractelor de parteneriat, Ungaria arată că decizia formală a notarului de înscriere de informații în aceste registre are forță obligatorie, produce aceleași efecte ca și hotărârea unei instanțe judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat și are incidență cu privire la opozabilitatea față de terți a actelor vizate.

95

Ungaria observă, în al unsprezecelea rând, că notarul stabilește succesiunea în cazul decesului persoanelor fizice sau al dizolvării persoanelor juridice care au făcut declarații în registrul de garanții mobiliare.

96

În sfârșit, Ungaria consideră că activitatea de păstrare de acte și de consemnare de valori în numerar, de obiecte de valoare și de titluri negociabile nu implică exercitarea autorității publice, dar că aceasta nu poate fi separată de celelalte activități ale notarului, deoarece îi permite acestuia să își îndeplinească mai eficient celelalte atribuții.

97

Cu titlu preliminar, este necesar să se precizeze că acțiunea Comisiei se referă doar la compatibilitatea condiției privind cetățenia impuse de reglementarea maghiară în cauză pentru accesul la profesia de notar raportat la libertatea de stabilire prevăzută la articolul 49 TFUE. Această acțiune nu privește nici statutul și organizarea notariatului în ordinea juridică maghiară, nici condițiile de acces, altele decât cea aferentă cetățeniei, la profesia de notar în acest stat membru.

98

Ungaria arată că profesia de notar nu poate fi considerată ca fiind o activitate economică și că, în consecință, această profesie nu intră în sfera de aplicare a articolului 49 TFUE.

99

În această privință, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că libertatea de stabilire, astfel cum este consacrată la articolul 49 TFUE, este aplicabilă profesiei de notar (Hotărârea din 10 septembrie 2015, Comisia/Letonia, C‑151/14, EU:C:2015:577, punctul 48 și jurisprudența citată).

100

Într‑adevăr, potrivit unei jurisprudențe constante, o prestare de servicii remunerată trebuie considerată ca o activitate economică, cu condiția ca activitățile exercitate să fie reale și efective și nu de o asemenea natură încât să se prezinte ca pur marginale și accesorii (Hotărârea din 20 noiembrie 2001, Jany și alții, C‑268/99, EU:C:2001:616, punctul 33, precum și jurisprudența citată).

101

Or, este cert că, în ordinea juridică maghiară, notarii exercită o profesie liberală care implică, în calitate de activitate principală, prestarea mai multor servicii distincte în schimbul unei remunerații.

102

Trebuie amintit și că articolul 49 TFUE urmărește să asigure beneficiul tratamentului național oricărui resortisant al unui stat membru care se stabilește într‑un alt stat membru pentru a exercita în acesta din urmă o activitate independentă și interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie care rezultă din legislațiile naționale în calitate de restricție privind libertatea de stabilire (Hotărârea din 10 septembrie 2015, Comisia/Letonia, C‑151/14, EU:C:2015:577, punctul 52 și jurisprudența citată).

103

Or, în speță, legislația națională în litigiu rezervă accesul la profesia de notar numai resortisanților maghiari, consacrând astfel o diferență de tratament în considerarea cetățeniei, în principiu interzisă de articolul 49 TFUE.

104

Ungaria arată însă că activitățile notariale nu sunt incluse în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE, întrucât acestea sunt asociate exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE.

105

În ceea ce privește noțiunea „exercitarea autorității publice”, în sensul dispoziției menționate anterior, aceasta trebuie interpretată ținând seama, potrivit unei jurisprudențe constante, de caracterul propriu dreptului Uniunii al limitelor impuse de această dispoziție excepțiilor acceptate de la principiul libertății de stabilire, pentru a evita ca efectul util al tratatului în materie de libertate de stabilire să fie înlăturat prin dispoziții adoptate unilateral de către statele membre (Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 56 și jurisprudența citată).

106

De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 51 primul paragraf TFUE constituie o derogare de la regula fundamentală a libertății de stabilire. Văzută ca atare, această derogare trebuie să primească o interpretare care îi limitează sfera de aplicare la ceea ce este strict necesar pentru ocrotirea intereselor pe care statele membre le pot proteja în temeiul acestei dispoziții (Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 57 și jurisprudența citată).

107

În plus, Curtea a subliniat în repetate rânduri că derogarea prevăzută la articolul 51 primul paragraf TFUE trebuie restrânsă la activitățile care constituie în sine o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice (Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 58 și jurisprudența citată).

108

În această privință, Curtea a avut ocazia de a considera că sunt excluse din sfera derogării prevăzute la articolul 51 primul paragraf TFUE anumite activități auxiliare sau pregătitoare în raport cu exercitarea autorității publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 1993, Thijssen, C‑42/92, EU:C:1993:304, punctul 22, Hotărârea din 29 octombrie 1998, Comisia/Spania, C‑114/97, EU:C:1998:519, punctul 38, Hotărârea din 30 martie 2006, Servizi Ausiliari Dottori Commercialisti, C‑451/03, EU:C:2006:208, punctul 47, Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Comisia/Germania, C‑404/05, EU:C:2007:723, punctul 38, și Hotărârea din 22 octombrie 2009, Comisia/Portugalia, C‑438/08, EU:C:2009:651, punctul 36) sau anumite activități a căror exercitare, deși presupune un contact, chiar constant și organic, cu autoritățile administrative sau judiciare ori o participare, chiar obligatorie, la funcționarea acestora, nu aduce atingere puterilor de apreciere și de decizie ale respectivelor autorități (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 1974, Reyners2/74, EU:C:1974:68, punctele 51 și 53) sau anumite activități care nu presupun exercitarea unor puteri decizionale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 1993, Thijssen, C‑42/92, EU:C:1993:304, punctele 21 și 22, Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Comisia/Austria, C‑393/05, EU:C:2007:722, punctele 36 și 42, Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Comisia/Germania, C‑404/05, EU:C:2007:723, punctele 38 și 44, și Hotărârea din 22 octombrie 2009, Comisia/Portugalia, C‑438/08, EU:C:2009:651, punctele 36 și 41), a unor puteri de constrângere (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 29 octombrie 1998, Comisia/Spania, C‑114/97, EU:C:1998:519, punctul 37) sau a unor puteri de coerciție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, Anker și alții, C‑47/02, EU:C:2003:516, punctul 61, și Hotărârea din 22 octombrie 2009, Comisia/Portugalia, C‑438/08, EU:C:2009:651, punctul 44).

109

Prin urmare, în lumina jurisprudenței amintite la punctele 105-108 din prezenta hotărâre, se impune a se verifica dacă activitățile încredințate notarilor în ordinea juridică maghiară presupun o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice.

110

În ceea ce privește activitatea de emitere de ordonanțe de plată, este cert că aceasta nu se referă decât la creanțele pecuniare necontestate și scadente. În plus, ordonanța de plată emisă de notar nu devine obligatorie decât dacă debitorul nu se opune acesteia. Intervenția notarului presupune astfel existența consimțământului debitorului.

111

Trebuie astfel să se constate că competența notarului în materie de emitere de ordonanțe de plată, care se întemeiază în exclusivitate pe concordanța dintre voința creditorului și cea a debitorului și care menține intacte prerogativele instanței de judecată în lipsa unui acord al acestora cu privire la realitatea creanței, nu presupune nicio asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice.

112

Această concluzie nu este afectată de argumentul Ungariei referitor la Regulamentul nr. 1896/2006. Într‑adevăr, reiese în special din considerentul (9) și din articolul 1 litera (a) din acest regulament că procedura europeană de somație de plată nu privește decât creanțele pecuniare necontestate. În plus, potrivit articolului 18 alineatul (1) din respectivul regulament, somația europeană de plată este declarată executorie dacă nu a fost introdusă nicio opoziție în termenele prevăzute. Emiterea somației europene de plată instituite prin Regulamentul nr. 1896/2006 prezintă, așadar, aceleași caracteristici ca și cele menționate la punctul 110 din prezenta hotărâre.

113

Cu privire la dispoziția de punere în executare a somației de plată, este necesar a preciza că aceasta permite, astfel cum arată Ungaria, punerea în executare a creanței care face obiectul ordonanței de plată, devenită obligatorie în absența unei opoziții.

114

Forța executorie pe care o dobândește astfel somația de plată nu reflectă totuși deținerea de către notar a unor puteri care presupun o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice. Într‑adevăr, deși învestirea cu formulă executorie de către notar a somației de plată devenite obligatorii îi conferă acesteia din urmă forță executorie, ea se întemeiază pe necontestarea de către debitor a creanței puse în executare.

115

Cu privire la atribuțiile exercitate în materie de succesiuni, este necesar să se sublinieze, pe de o parte, că, potrivit articolului 83 alineatul (1) din Legea privind procedura în materie succesorală, notarul nu poate proceda la transmisiunea cu efecte depline a patrimoniului decât în lipsa unui dezacord între moștenitori și, pe de altă parte, că el este obligat, în cazul unui dezacord, în conformitate cu articolul 85 alineatul (1) din această lege, să transmită patrimoniul cu efect provizoriu, dezacordul urmând să fie soluționat de către instanța de judecată în cadrul acțiunii succesorale.

116

Întrucât sarcinile încredințate notarului în materie succesorală sunt astfel exercitate pe o bază consensuală și mențin intacte prerogativele instanței de judecată în absența acordului între părți, ele nu pot fi considerate, în consecință, asociate ca atare, în mod direct și specific, exercitării autorității publice.

117

Această concluzie nu este infirmată de faptul că notarul dispune, astfel cum arată Ungaria, de puterea de a adopta anumite măsuri conservatorii și anumite măsuri pregătitoare în vederea organizării ședinței succesorale, precum și de a solicita de la diverse organe publice comunicarea anumitor informații și prezentarea anumitor documente. În această privință, este necesar a se preciza că aceste măsuri au un caracter accesoriu în raport cu sarcina principală a notarului de a efectua transmisiunea moștenirii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 83). Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 115 și 116 din prezenta hotărâre, această atribuție nu poate fi considerată asociată în mod direct și specific exercitării autorității publice.

118

În ceea ce privește activitățile notarului în materie de depozit notarial, este necesar a arăta că acestea nu presupun exercitarea de puteri decizionale, rolul notarului fiind limitat la verificarea respectării condițiilor prevăzute de lege.

119

Referitor la activitatea de autentificare încredințată notarilor în ordinea juridică maghiară, se impune a sublinia că, astfel cum reiese din articolul 112 din Legea privind notarii, sunt supuse autentificării actele care exprimă angajamente unilaterale sau convențiile la care părțile au subscris în mod liber. Astfel, intervenția notarului presupune existența prealabilă a unui consimțământ al părților sau a unui acord de voință al acestora.

120

În această privință, Curtea a statuat că activitatea de autentificare încredințată astfel notarilor nu presupune, ca atare, o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE (a se vedea prin analogie în special Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑47/08, EU:C:2011:334, punctul 92).

121

În plus, Curtea a statuat că faptul că o anumită activitate presupune întocmirea de acte care au efecte precum forță probantă și forță executorie nu poate fi suficient pentru ca această activitate să fie considerată asociată în mod direct și specific exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 73 și jurisprudența citată).

122

Într‑adevăr, în ceea ce privește în special forța probantă de care beneficiază un act notarial, este necesar a se preciza că aceasta intră sub incidența regimului probelor consacrat prin Codul de procedură civilă. Forța probantă conferită de lege unui anumit act nu are, așadar, incidență directă asupra faptului de a stabili dacă activitatea care presupune întocmirea acestui act reprezintă, în sine, o asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice, astfel cum o impune jurisprudența (Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 74 și jurisprudența citată).

123

În plus, astfel cum decurge în special din articolul 195 alineatele (6) și (7) din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește actele autentice, este posibil întotdeauna să se facă proba contrară.

124

Nu se poate susține, așadar, că actul notarial, în considerarea forței sale probante, leagă în mod necondiționat instanța de judecată în exercitarea puterii sale de apreciere, de vreme ce este cert că aceasta ia decizia în funcție de convingerea sa intimă, ținând seama de totalitatea faptelor și a probelor adunate în cursul procedurii judiciare. Pe de altă parte, principiul liberei aprecieri a probelor de către instanța de judecată este consacrat la articolul 206 din Codul de procedură civilă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 76 și jurisprudența citată).

125

Nici forța executorie a actului autentic nu relevă deținerea de către notar a unor puteri care presupun o participare directă și specifică la exercitarea autorității publice. Într‑adevăr, deși învestirea de către notar a actului autentic cu formulă executorie îi conferă acestuia din urmă forță executorie, aceasta se întemeiază pe voința părților de a încheia un act sau o convenție, după verificarea de către notar a conformității lor cu legea, și de a le conferi forța executorie menționată (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑47/08, EU:C:2011:334, punctul 103).

126

Pe de altă parte, este cert că notarul nu joacă niciun rol în cadrul executării silite dincolo de învestirea cu formulă executorie. Acesta nu dispune, așadar, de nicio putere de constrângere în această privință.

127

Considerațiile expuse la punctele 125 și 126 din prezenta hotărâre se aplică și învestirii cu formulă executorie de către notar în cadrul executării creanțelor consemnate în actele notariale și al executării deciziilor formale ale notarului.

128

În ceea ce privește argumentul pe care Ungaria îl deduce din Hotărârea din 17 iunie 1999, Unibank (C‑260/97, EU:C:1999:312), trebuie să se constate că în cauza care a determinat pronunțarea acestei hotărâri nu era vorba despre interpretarea articolului 51 primul paragraf TFUE, ci despre interpretarea articolului 50 din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3). În plus, la punctele 15 și 21 din hotărârea menționată, Curtea a statuat că, pentru ca un act să fie calificat drept „autentic” în sensul articolului 50 din această convenție, este necesară intervenția fie a unei autorități publice, fie a oricărei alte autorități abilitate de către statul de origine.

129

În ceea ce privește argumentul acestui stat membru referitor la Regulamentele nr. 44/2001 și nr. 805/2004, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că aceste acte vizează recunoașterea și executarea de acte autentice primite și executorii într‑un stat membru și că, în consecință, nu afectează interpretarea articolului 51 primul paragraf TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Belgia, C‑47/08, EU:C:2011:334, punctul 120). Aceeași este concluzia și în ceea ce privește Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1), care a succedat Regulamentului nr. 44/2001.

130

În ceea ce privește competențele notarului în materie de constituire prealabilă de probe, este necesar să se sublinieze că această procedură are ca obiectiv să asigure că sunt adunate probele în obținerea cărora un solicitant are un interes juridic, în vederea unei eventuale introduceri ulterioare a unei proceduri contencioase, care nu intră însă în competența notarului. Astfel, Legea privind procedurile necontencioase notariale prevede că nu este posibil să se recurgă la constituirea prealabilă de probe dacă în cauza respectivă este în desfășurare un contencios civil sau o procedură penală. Competențele notarului în materie de constituire prealabilă de probe constituie, așadar, activități auxiliare sau pregătitoare în raport cu exercitarea autorității publice.

131

Aceeași este concluzia și în ceea ce privește sarcinile încredințate notarului în cadrul procedurii de desemnare a unui expert judiciar, această procedură fiind pusă în aplicare atunci când constatarea sau aprecierea unui fapt sau a oricărei alte circumstanțe importante pentru solicitant necesită competențe tehnice speciale. Ca și constituirea prealabilă de probe, desemnarea unui expert judiciar nu poate fi solicitată notarului, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din Legea privind procedurile necontencioase notariale, dacă, în ceea ce privește chestiunea pentru care solicitantul măsurii dorește obținerea unui aviz de expert, se desfășoară o altă procedură jurisdicțională, în care solicitantul este reclamant sau pârât, ori dacă o procedură penală este pendinte împotriva acestuia.

132

Cu privire la competența notarului de a proceda la anularea titlurilor negociabile și a certificatelor pierdute, furate sau distruse, este necesar să se sublinieze că, astfel cum arată Ungaria, aceasta nu implică nulitatea, în sensul dreptului civil, a raportului juridic care stă la baza titlului, ci creează doar posibilitatea de a proceda la emiterea unui nou titlu care îl înlocuiește pe cel precedent. Această competență a notarului nu presupune, așadar, exercitarea de puteri decizionale.

133

Această concluzie nu este infirmată de circumstanța că notarul poate ordona persoanei sau organismului obligat la plată în temeiul titlului pierdut, furat sau distrus să nu realizeze plata în temeiul acestuia și, eventual, să consemneze suma devenită între timp exigibilă într‑un depozit judiciar. Într‑adevăr, aceste măsuri au un caracter accesoriu și indispensabil în raport cu sarcina principală a notarului, menționată la punctul precedent din prezenta hotărâre.

134

În ceea ce privește activitățile exercitate în materie de dizolvare a parteneriatului înregistrat, este necesar a arăta că, în conformitate cu articolele 36/A-36/D din Legea privind procedurile necontencioase notariale, notarul este competent pentru dizolvarea unui parteneriat înregistrat doar în ipoteza în care cei doi parteneri fac această cerere în comun și în mod liber, atunci când niciunul dintre partenerii înregistrați nu are un copil cu privire la care partenerii își asumă împreună o obligație de întreținere și atunci când partenerii s‑au pus de acord asupra chestiunilor referitoare la obligația de întreținere asumată de unul față de celălalt, la folosința locuinței comune și la distribuirea patrimoniului comun al parteneriatului, în timp ce rezolvarea celorlalte cazuri de dizolvare a parteneriatului înregistrat intră în competența puterii judecătorești.

135

Trebuie astfel să se constate că competența notarului în materie de dizolvare a parteneriatului înregistrat, care se întemeiază în exclusivitate pe voința părților și menține intacte prerogativele instanței în absența unui acord al acestora, nu presupune nicio asociere directă și specifică la exercitarea autorității publice (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2015, Comisia/Letonia, C‑151/14, EU:C:2015:577, punctele 68-70).

136

Cu privire la înscrierea de informații în registrul declarațiilor de parteneriat, precum și în registrul național al convențiilor matrimoniale și în registrul național al contractelor de parteneriat, Curtea a statuat deja că activitățile care se raportează la măsurile de publicitate a actelor nu exprimă o exercitare directă și specifică a autorității publice de către notar (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Luxemburg, C‑51/08, EU:C:2011:336, punctul 113).

137

În ceea ce privește stabilirea succesiunii în caz de moarte a persoanelor fizice sau de dizolvare a persoanelor juridice care au făcut declarații în registrul garanțiilor mobiliare, în cazul păstrării de acte și al consemnării de valori în numerar, de obiecte de valoare și de titluri negociabile, este necesar a se constata că Ungaria nu a avansat niciun argument în sensul de a demonstra în special că astfel de activități sunt asociate exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE.

138

Pe de altă parte, Ungaria recunoaște ea însăși că activitatea de păstrare de acte în arhivele electronice nu este asociată exercitării autorității publice în sensul acestei dispoziții.

139

În sfârșit, în ceea ce privește statutul specific al notarilor în ordinea juridică maghiară, este suficient să se amintească faptul că nu în raport cu acest statut ca atare, ci în raport cu natura în sine a activităților în cauză trebuie să se verifice dacă aceste activități sunt incluse în derogarea prevăzută la articolul 51 primul paragraf TFUE (Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑157/09, nepublicată, EU:C:2011:794, punctul 84).

140

În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze că activitățile notariale, astfel cum sunt definite în ordinea juridică maghiară în stadiul său în vigoare la data expirării termenului stabilit în cel de al doilea aviz motivat suplimentar, nu sunt asociate exercitării autorității publice, în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE.

141

Prin urmare, se impune a se constata că condiția privind cetățenia impusă de reglementarea maghiară pentru accesul la profesia de notar reprezintă o discriminare pe motiv de cetățenie interzisă de articolul 49 TFUE.

142

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se considere că acțiunea formulată de Comisie este fondată.

143

În consecință, trebuie să se constate că, prin impunerea unei condiții privind cetățenia pentru accesul la profesia de notar, Ungaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 TFUE.

144

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Ungariei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

145

Potrivit articolului 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Cehă va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: