Convenția de la Aarhus le acordă membrilor publicului (persoane fizice și asociații care le reprezintă) dreptul de a accesa informații despre deciziile luate în probleme de mediu și de a participa la aceste decizii, precum și de a solicita repararea prejudiciului în cazul în care nu sunt respectate aceste drepturi.

Decizia aprobă Convenția de la Aarhus [semnată de Comunitatea Europeană – în prezent Uniunea Europeană (UE) și de țările UE în 1998] în numele UE.

ASPECTE-CHEIE

Convenția, în vigoare de la 30 octombrie 2001, pornește de la premisa potrivit căreia protecția mediului se va îmbunătăți dacă publicul cunoaște problemele de mediu și se implică în privința acestora. Convenția este menită să contribuie la protejarea dreptului fiecărei persoane din generațiile prezente și viitoare de a trăi într-un mediu adecvat pentru sănătatea și bunăstarea sa. În acest scop, convenția prevede acțiuni în trei domenii:

asigurarea accesului publicului la informațiile privind mediul deținute de autoritățile publice;
stimularea participării publicului la luarea deciziilor care au un impact asupra mediului;
extinderea condițiilor de acces la justiție în probleme de mediu.

Instituțiile UE corespund definiției autorității publice în sensul conferit de convenție, la fel ca autoritățile naționale sau locale.

Părțile care au semnat convenția sunt de acord să aplice drepturile și obligațiile enumerate:

să ia măsurile legislative, de reglementare sau de alt tip care sunt necesare;
să permită funcționarilor autorităților publice să ajute și să ofere consultanță cetățenilor pentru ca aceștia să aibă acces la informații, să participe la procesul decizional și să aibă acces la justiție;
să promoveze educația ecologică a publicului și să sensibilizeze cetățenii cu privire la problemele de mediu;
să acorde recunoaștere și sprijin asociațiilor, grupurilor sau organizațiilor care au ca obiectiv protecția mediului.

Accesul publicului la informațiile de mediu

Convenția stabilește drepturi și obligații precise în materie de acces la informații privind mediul, în special în ceea ce privește termenele de transmitere și motivele în baza cărora autoritățile publice pot refuza accesul publicului la anumite tipuri de informații.

Refuzul accesului este admis în trei cazuri:

dacă autoritatea publică nu deține informațiile solicitate;
dacă solicitarea este vădit nerezonabilă sau este formulată în termeni prea generali;
dacă solicitarea se referă la documente în curs de elaborare.

De asemenea, cererile pot fi refuzate pe motiv de confidențialitate a procedurilor desfășurate de autoritățile publice, pe motive care țin de apărarea națională și de siguranța publică, pentru a promova justiția sau pentru a respecta confidențialitatea în ceea ce privește:

informațiile comerciale și industriale;
drepturile de proprietate intelectuală;
datele cu caracter personal; și
interesele unei terțe părți care a dezvăluit informațiile.

Pentru că dezvăluirea informațiilor poate servi interesului public, toate aceste motive de refuz trebuie interpretate în sens restrictiv.

Decizia de refuzare a accesului trebuie să fie motivată și să indice căile de recurs de care dispune solicitantul.

Autoritățile publice trebuie să actualizeze informațiile pe care le dețin, iar în acest scop creează liste, registre și dosare accesibile publicului. În această privință, aceste organisme sunt încurajate să utilizeze în mod progresiv bazele de date electronice care conțin rapoarte privind starea mediului, legislația, planurile și politicile naționale și convențiile internaționale.

În 2003, țările UE au adoptat Directiva 2003/4/CE privind accesul publicului la informațiile despre mediu. Acestea au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 14 februarie 2005.

În 2006, UE a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, care le impune instituțiilor și organismelor UE să pună în aplicare obligațiile cuprinse în Convenția de la Aarhus.

Participarea publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu

A doua parte a convenției se referă la participarea publicului la luarea deciziilor. Aceasta trebuie garantată prin procedura de autorizare pentru anumite activități specifice (în special de natură industrială) enumerate în anexa I la convenție. Decizia finală de autorizare a activității trebuie să țină seama în mod corespunzător de rezultatul participării publicului.

Publicul trebuie să fie informat, de la începutul procesului decizional, cu privire la:

chestiunea în legătură cu care se va lua o decizie;
natura deciziei care urmează să fie adoptată;
autoritatea competentă;
procedura avută în vedere, inclusiv detaliile practice ale procedurii de consultare;
procedura de evaluare a impactului asupra mediului (dacă este cazul).

Termenele procedurilor trebuie să permită participarea efectivă a publicului.

S-a instituit o procedură simplificată pentru elaborarea planurilor și a programelor în domeniul mediului.

De asemenea, convenția invită părțile sale semnatare să promoveze participarea publicului la elaborarea politicilor de mediu, precum și a normelor și a legislației care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului.

În 2003, țările UE au adoptat Directiva 2003/35/CE de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul.

În 2006, Decizia 2006/957/CE a Consiliului a luat notă de o modificare a convenției care sporește participarea publicului la decizii privind diseminarea deliberată în mediu a OMG-urilor. La nivelul UE, această cerință este întrunită deja de anumite articole ale Directivei 2001/18/CE privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și ale Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic.

Alte câteva directive de mediu ale UE conțin norme privind participarea publicului la luarea deciziilor în materie de mediu. Printre acestea se numără Directiva 2001/42/CE și Directiva-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE).

Accesul la justiție în probleme de mediu

Atunci când o persoană consideră că i s-a încălcat dreptul de acces la informații (de exemplu, cererea de informații a fost ignorată, a fost respinsă ca fiind nefondată sau nu s-a ținut seama de ea în mod adecvat), aceasta trebuie să aibă acces la justiție în condiții adecvate, în temeiul legislației naționale.

De asemenea, se garantează accesul la justiție în cazul în care se încalcă procedura de participare stabilită în convenție. Accesul la justiție este permis și pentru soluționarea litigiilor legate de acte sau omisiuni ale unor persoane fizice și autorități publice care contravin normelor naționale în materie de mediu.

Directivele 2003/4/CE și 2003/35/CE conțin fiecare dispoziții privind accesul la justiție. O propunere din 2003 pentru o directivă privind accesul la justiția în probleme de mediu a fost retrasă în 2014 ca parte a unei evaluări efectuate de Comisia Europeană cu privire la adecvarea legislației UE (evaluare cunoscută ca REFIT).

În aprilie 2017, Comisia a adoptat un document de orientare privind accesul la justiție în probleme de mediu. Acesta clarifică modul în care persoanele fizice și asociațiile pot contesta în fața instanțelor naționale deciziile, actele și omisiunile autorităților publice legate de legislația de mediu a UE.

DE CÂND SE APLICĂ CONVENȚIA ȘI DECIZIA?

Convenția se aplică de la 30 octombrie 2001. Decizia se aplică de la 17 februarie 2005.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

UE și Convenția de la Aarhus: în statele membre ale UE, în instituțiile și organismele comunitare (Comisia Europeană).

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (JO L 124, 17.5.2005, pp. 1-3)

Convenția privind accesul la informații, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (JO L 124, 17.5.2005, pp. 4-20)

DOCUMENTE CONEXE

Comunicarea Comisiei din 28 aprilie 2017 – Comunicarea Comisiei privind accesul la justiție în probleme de mediu [C(2017) 2616 final, 28.4.2017]

Decizia 2006/957/CE a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a unui amendament la Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (JO L 386, 29.12.2006, pp. 46-49)

Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO L 264, 25.9.2006, pp. 13-19)

Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 268, 18.10.2003, pp. 1-23)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, 14.2.2003, pp. 26-32)

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, pp. 30-37)

Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, 17.4.2001, pp. 1-39)

A se vedea versiunea consolidată.

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, pp. 1-73)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 05.03.2018

Top