Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon

Decizia 88/540/CEE privind încheierea Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon și a Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon

CARE ESTE ROLUL ACESTEI CONVENȚII ȘI AL ACESTEI DECIZII?

• Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon stabilește principiile pentru protejarea stratului de ozon*, în urma avertismentelor științifice conform cărora epuizarea acestuia reprezenta un pericol pentru sănătatea umană și pentru mediu.
• Aceasta este o convenție-cadru care vizează în principal promovarea cooperării internaționale prin schimbul de informații despre impactul activității umane asupra stratului de ozon. Nu este necesar ca părțile* să ia măsuri specifice. Acestea vor fi specificate ulterior sub forma Protocolului de la Montreal la Convenția de la Viena.
• Convenția de la Viena a fost prima convenție de acest fel care a fost semnată de fiecare țară implicată, aplicându-se în 1988 și ajungând la ratificare universală în 2009.
• Decizia 88/540/CEE dă aprobarea legală a UE Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon și Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon.

ASPECTE-CHEIE

Ca obligație generală, părțile trebuie să ia măsurile adecvate pentru a proteja sănătatea umană și mediul împotriva efectelor adverse care rezultă sau pot rezulta din activități umane care modifică sau pot modifica stratul de ozon. În special, pe baza considerațiilor științifice și tehnice relevante, părțile trebuie:

• să adopte măsuri legislative sau administrative adecvate;
• să coopereze:
  • cu privire la observațiile sistematice, cercetarea și schimbul de informații pentru a înțelege mai bine problemele implicate;
  • în formularea de măsuri, proceduri, standarde și armonizarea politicilor adecvate;
  • cu organisme internaționale competente pentru a implementa eficient Convenția și protocoalele sale.

Cercetările cu privire la stratul de ozon și evaluările științifice care implică părțile, direct sau în cadrul organismelor internaționale, se concentrează pe:

• procese fizice și chimice;
• sănătatea umană și alte efecte biologice, în special modificări ale radiațiilor solare ultraviolete;
• efecte climatice;
• substanțe, practici, procese și activități și impactul lor cumulativ;
• efecte care decurg din orice modificări ale stratului de ozon;
• substanțe și tehnologii alternative;
• probleme socio-economice conexe;
• factori mai detaliați, precum fizica și chimia atmosferei și a substanțelor chimice specifice, sunt prezentate în anexe.

În plus, părțile trebuie:

• să faciliteze și să încurajeze schimbul de informații științifice, tehnice, socio-economice, comerciale și juridice relevante pentru convenție (anexa II descrie aceasta mai detaliat);
• să coopereze, ținând cont de nevoile țărilor în curs de dezvoltare, în promovarea dezvoltării și transferului de tehnologie:
  • ajutând partenerii să achiziționeze tehnologii alternative;
  • prin furnizarea informațiilor necesare, cum ar fi manuale și ghiduri;
  • prin furnizarea de echipamente și facilități de cercetare;
  • prin formarea personalului științific și tehnic;
• să informeze organismul decizional (Conferința părților) cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru punerea în aplicare a convenției.

Conferința părților (în care sunt reprezentate toate țările semnatare și au drept de vot):

• monitorizează implementarea convenției;
• examinează informațiile științifice;
• promovează politici, strategii și măsuri armonizate adecvate;
• adoptă programe de cercetare, cooperare științifică și tehnologică, schimb de informații și transfer de tehnologie și cunoștințe;
• ia în considerare și adoptă modificări ale convenției și eventuale protocoale suplimentare;
• după caz, solicită expertiza unor organisme precum Organizația Meteorologică Mondială și Organizația Mondială a Sănătății;
• încearcă să rezolve orice diferend privind interpretarea sau aplicarea convenției prin negociere sau mediere cu o terță parte. Dacă acestea nu reușesc, problema poate fi sesizată la o comisie de conciliere sau la Curtea Internațională de Justiție;
• este susținută de un secretariat.

După ce convenția a intrat în vigoare, timp de 4 ani, una dintre părți poate anunța intenția sa de a părăsi convenția. Acest lucru intră în vigoare 1 an mai târziu.

DE CÂND SE APLICĂ CONVENȚIA ȘI DECIZIA?

• Convenția a intrat în vigoare la 22 septembrie 1988.
• Decizia se aplică de la 25 octombrie 1988.

CONTEXT

• Convenția de la Viena a fost adoptată la 22 martie 1985 și a intrat în vigoare la 22 septembrie 1988. De la intrarea în vigoare, acțiunea internațională a redus consumul global de substanțe care epuizează ozonul cu 98 %; dar nu se așteaptă ca stratul de ozon să se recupereze complet înainte de a doua jumătate a acestui secol.
• UE pune în aplicare convenția și protocolul său de la Montreal prin propria sa legislație privind substanțele care epuizează ozonul și gazele fluorurate cu efect de seră – unele dintre cele mai stricte și mai avansate din lume.
• Regulamentul UE privind ozonul [Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon] depășește cerințele Protocolului de la Montreal în mai multe cazuri, de exemplu:
  • are termene de reducere mai ambițioase;
  • acoperă mai multe substanțe; și
  • de asemenea, reglementează prezența lor în produse și echipamente (nu numai în vrac, precum în Protocolul de la Montreal).
• Regulamentul UE privind gazele F [Regulamentul (UE) nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră] prevede o reducere mai ambițioasă a UE pentru gazele cu efect de seră aplicabile deja din 2015 și acoperă gazele cu efect de seră în produse și echipamente (nu numai în vrac, precum în Protocolul de la Montreal).
• Pentru informații suplimentare, consultați:
  • Protecția stratului de ozon (Comisia Europeană).

TERMENI-CHEIE

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Convenția de la Viena pentru protecția stratului de ozon (JO L 297, 31.10.1988, pp. 10-20)

Decizia 88/540/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1988 privind încheierea Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon și a Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (JO L 297, 31.10.1988, pp. 8-9)

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon (JO L 286, 31.10.2009, pp. 1-30)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon – Declarația Comunității Economice Europene (JO L 297, 31.10.1988, pp. 21-28)

Decizia 82/795/CEE a Consiliului din 15 noiembrie 1982 privind codificarea măsurilor de prevedere privind clorofluorocarburile din mediul înconjurător (JO L 329, 25.11.1982, pp. 29-30)

Decizia 80/372/CEE a Consiliului din 26 martie 1980 privind clorofluorocarburile din mediu (JO L 90, 3.4.1980, p. 45)

Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 842/2006 (JO L 150, 20.5.2014, pp. 195-230)

Data ultimei actualizări: 12.12.2019