25.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/22

1.

Pentru invocarea de către un stat membru a articolului 1 alineatul (2) din directivă (1) în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor interne necesare pentru prevenirea fraudei sau a abuzului este necesar ca statul membru în cauză să fi adoptat o dispoziţie internă specială de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (2) din directivă sau ca dreptul naţional să conţină dispoziţii generale ori principii referitoare la fraudă şi abuz care pot fi interpretate în conformitate cu articolul 1 alineatul (2)?

2.

O dispoziţie dintr-o convenţie privind dubla impunere încheiată între două state membre şi întocmită în conformitate cu Modelul de convenție fiscală al OCDE, potrivit căreia impozitarea dividendelor distribuite este condiționată de aspectul dacă persoana care primeşte dividendele este considerată ca fiind beneficiarul lor, constituie o dispoziţie împotriva abuzurilor întemeiată pe convenții care este vizată de articolul 1 alineatul (2) din directivă?

3.

În cazul unui răspuns afirmativ al Curţii la a doua întrebare, revine instanţelor naţionale sarcina de a defini sfera noţiunii „beneficiar” sau noţiunea trebuie să fie interpretată, atunci când este aplicată Directiva 90/435/CEE, în sensul că trebuie să se atribuie o anumită semnificaţie din dreptul Uniunii noţiunii care face obiectul trimiterii preliminare către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene?

4.

În cazul în care Curtea răspunde afirmativ la a doua întrebare, iar răspunsul la a treia întrebare este că nu revine instanţelor naţionale sarcina de a defini sfera noţiunii „beneficiar”, noţiunea trebuie atunci să fie interpretată în sensul că o societate rezidentă într-un stat membru care, în împrejurări cum sunt cele din prezenta cauză, primeşte dividende din partea unei filiale dintr-un alt stat membru este „beneficiarul” dividendelor respective potrivit interpretării pe care trebuie să o primească această noţiune în dreptul Uniunii?

5.

Dacă se presupune în cauză că există „dispoziţii interne necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului”, a se vedea articolul 1 alineatul (2) din Directiva 90/435/CEE, că dividendele au fost distribuite de la o societate (A) rezidentă într-un stat membru către o societate-mamă (B) din alt stat membru, iar apoi au fost transferate către societatea-mamă (C) a societăţii respective, rezidentă în afara Uniunii/SEE, care la rândul său i-a distribuit fondurile propriei sale societăţi-mamă (D), rezidentă de asemenea în afara Uniunii/SEE, că nu a fost încheiată o convenţie privind dubla impunere între primul stat menţionat şi statul în care este rezidentă C, că a fost încheiată o convenţie privind dubla impunere între primul stat menţionat şi statul în care este rezidentă D şi că primul stat menţionat, potrivit legislaţiei sale, nu ar fi avut astfel dreptul la impozitul cu reţinere la sursă pentru dividendele distribuite de A către D, în cazul în care D era deţinătorul direct al societăţii A, există un abuz potrivit directivei, astfel încât B nu beneficiază de protecţie în temeiul acesteia?

6.

Atunci când o societate rezidentă într-un stat membru (societate-mamă) este considerată de fapt ca nefiind scutită de impozitul cu reţinere la sursă potrivit articolului 1 alineatul (2) din Directiva 90/435/EEC în ceea ce priveşte dividendele primite de la o societate rezidentă în alt stat membru (filială), articolul 43 CE coroborat cu articolul 48 CE (şi/sau articolul 56 CE) se opun unei reglementări în temeiul căreia cel din urmă stat membru impune societăţii-mamă rezidente în celălalt stat membru să plătească impozit pe dividende, dacă statul-membru în cauză consideră societăţile-mamă în împrejurări de altfel similare ca fiind scutite de impozitul pe asemenea dividende?

7.

Dacă o societate rezidentă într-un stat membru (societate-mamă) este considerată de fapt ca nefiind scutită de impozitul cu reţinere la sursă potrivit articolului 1 alineatul (2) din Directiva 90/435/CEE în ceea ce priveşte dividendele primite de la o societate rezidentă în alt stat membru (filială) şi se consideră că societatea-mamă din acest din urmă stat membru are obligaţii fiscale limitate pentru dividendele respective în statul membru menţionat, articolul 43 CE coroborat cu articolul 48 CE (şi/sau articolul 56 CE) se opun unei reglementări potrivit căreia cel din urmă stat membru impune societăţii obligate să reţină impozitul la sursă (filiala) să plătească dobânzi de întârziere în cazul plăţii cu întârziere a creanţelor generate de impozitul cu reţinere la sursă la o rată mai mare a dobânzii decât rata dobânzii de întârziere percepute de statul membru în cauză pentru creanţele generate de impozitul pe profit revendicate împotriva unei societăţi rezidente în acelaşi stat membru?

8.

În cazul în care Curtea va răspunde afirmativ la a doua întrebare, iar răspunsul la a treia întrebare este că nu revine instanţelor naţionale sarcina să definească sfera noţiunii „beneficiar” şi dacă o societate (o societate-mamă) rezidentă într-un stat membru nu poate, pe acest temei, să fie considerată scutită de impozitul cu reţinere la sursă în temeiul Directivei 90/435/CEE în ceea ce priveşte dividendele primite de la o societate rezidentă în alt stat membru (filială), acest din urmă stat membru este obligat în conformitate cu Directiva 90/435/CEE sau articolul 10 CE să precizeze în acest caz cine este considerat de statul membru ca fiind beneficiarul?

9.

Dacă o societate rezidentă într-un stat membru (societate-mamă) este considerată de fapt ca nefiind scutită de impozitul cu reţinere la sursă potrivit Directivei 90/435/CEE în ceea ce priveşte dividendele primite de la o societate rezidentă în alt stat membru (filială), articolul 43 CE coroborat cu articolul 48 (în subsidiar cu articolul 56 CE), analizate separat sau împreună, se opune unei reglementări potrivit căreia:

10.

În împrejurările în care: