1.

Un cetățean al Uniunii Europene care nu exercită o activitate profesională și nici nu dispune de suficiente resurse proprii poate revendica, în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află fiica sa, un drept de ședere în statul membru în care fiica sa urmează studii în calitate de copil al unui fost lucrător migrant?

2.

Aceasta este întrebarea cu care Curtea a fost sesizată în prezenta cauză de Court of Appeal of England and Wales (Civil Division) ( 2 ). Întrebarea menționată oferă Curții ocazia să își precizeze jurisprudența anterioară cu privire la articolul 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 ( 3 ) – în special Hotărârea Baumbast și R ( 4 ) – și să clarifice raportul dintre această dispoziție și noua directivă referitoare la dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor acestora, adoptată în 2004 (Directiva 2004/38/CE ( 5 )). Această problematică prezintă o importanță care nu trebuie subapreciată nu numai pentru numeroși cetățeni europeni care și-au părăsit țara de origine și trăiesc în alte state membre, ci și pentru statele gazdă.

3.

Pot fi realizate unele paralele între prezenta cauză și cauza Ibrahim, aflată pe rolul Curții (C-310/08) ( 6 ), care de asemenea își are originea într-o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal. În ambele cauze, persoane care nu desfășoară o activitate profesională și care nu dispun de resurse suficiente au depus cereri de ajutor pentru locuință în Anglia. În susținerea drepturilor lor, ambele persoane s-au întemeiat pe dreptul de ședere în Regatul Unit pe care pretind că îl au ca urmare a faptului că au în îngrijire copii minori integrați în procesul de învățământ din acest stat. Spre deosebire de cauza Ibrahim, în cauza Teixeira, cererea de prestații sociale nu a fost însă introdusă de un resortisant al unui stat terț, ci de un cetățean al Uniunii, care a desfășurat anterior o activitate profesională în Regatul Unit și care trăiește și în continuare în acest stat.

4.

Cadrul juridic comunitar al acestei cauze este constituit de Directiva 2004/38, pe de o parte, și de Regulamentul nr. 1612/68, pe de altă parte.

5.

Directiva 2004/38 cuprinde în capitolul I (articolele 1-3) dispoziții generale, în capitolul III (articolele 6-15), norme cu privire la dreptul de ședere, iar în capitolul IV (articolele 16-21), norme cu privire la dreptul de ședere permanentă.

6.

În conformitate cu definiția prevăzută la articolul 2 punctul 2 litera (c), prin noțiunea „membru de familie” în sensul Directivei 2004/38 se înțelege

„descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b)”.

7.

Partea relevantă a articolului 7 din Directiva 2004/38, intitulat „Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni”, are următorul cuprins:

„(1)   Toți cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni în cazurile în care

(2)   Dreptul de ședere prevăzut la alineatul (1) se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetățenia unui stat membru, în cazul în care însoțesc ori se alătură cetățeanului Uniunii în statul membru gazdă, cu condiția ca cetățeanul Uniunii să îndeplinească condițiile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).

(3)   În sensul alineatului (1) litera (a), un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau o activitate independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în următoarele condiții:

(4)   […]”

8.

În ceea ce privește păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în eventualitatea decesului sau a plecării cetățeanului Uniunii, articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 cuprinde următoarea normă:

„Plecarea cetățeanului Uniunii din statul membru gazdă sau decesul acestuia nu atrage pierderea dreptului de ședere pentru copiii săi sau pentru părintele care are [în fapt] custodia acestor copii, indiferent de cetățenie, atât timp cât aceștia își au reședința în statul membru gazdă și sunt înscriși într-o instituție de învățământ pentru a studia acolo, până la terminarea studiilor.”

9.

În mod complementar, trebuie să se facă trimitere la articolul 16 din Directiva 2004/38, care cuprinde norme generale cu privire la dreptul de ședere permanentă al cetățenilor Uniunii și al membrilor de familie ai acestora:

„(1)   Cetățenii Uniunii care și-au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia. Acest drept nu face obiectul condițiilor prevăzute la capitolul III.

[…]

(3)   Continuitatea șederii nu este afectată de absențe temporare care nu depășesc un total de șase luni pe an sau de absențe de durată mai lungă în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu ori de o absență de maximum douăsprezece luni consecutive determinată de motive importante, precum sarcina și nașterea, boli grave, studiile sau formare profesională ori detașarea în alt stat membru sau într-o țară terță.

(4)   Odată dobândit, dreptul de ședere permanentă se pierde numai în cazul unei absențe din statul membru gazdă pe o perioadă care depășește doi ani consecutivi.”

10.

Astfel cum reiese din articolul 40 alineatul (1), Directiva 2004/38 trebuia să fie transpusă de statele membre până la 30 aprilie 2006.

11.

Regulamentul nr. 1612/68 constituie una dintre reglementările premergătoare Directivei 2004/38. Acesta a fost abrogat parțial prin directiva menționată ( 7 ).

12.

Articolul 10 din Regulamentul nr. 1612/68, care a fost abrogat prin Directiva 2004/38, prevedea următoarele până la 30 aprilie 2006:

„(1)   Indiferent de cetățenie, următoarele persoane au dreptul să se stabilească împreună cu lucrătorii care sunt resortisanți ai unui stat membru și ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru:

(2)   Statele membre favorizează admiterea oricărui membru de familie care nu beneficiază de dispozițiile alineatului (1), dacă acesta se află în întreținerea lucrătorului sau locuiește împreună cu acesta în țara de proveniență a lucrătorului.

(3)   În aplicarea alineatelor (1) și (2), lucrătorul trebuie să dispună pentru familia sa de o locuință considerată normală pentru lucrătorii naționali din regiunea în care este încadrat în muncă, fără ca această dispoziție să poată da naștere la discriminare între lucrătorii naționali și lucrătorii provenind din alte state membre.”

13.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, care continuă să se aplice și după intrarea în vigoare a Directivei 2004/38, conține următoarea normă:

„Copiii resortisantului unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul unui alt stat membru sunt admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare profesională în aceleași condiții ca și resortisanții statului respectiv, dacă aceștia domiciliază pe teritoriul acelui stat.

Statele membre încurajează inițiativele care le permit acestor copii să urmeze cursurile menționate în cele mai bune condiții.”

14.

Dispozițiile naționale aplicabile sunt calificate drept „complexe” în decizia de trimitere și sunt prezentate numai în rezumat. Potrivit acestuia, în dreptul intern situația se prezintă după cum urmează.

15.

Potrivit Housing Act ( 8 ) adoptată în 1996, se acordă ajutor pentru locuință „persoanelor eligibile”, care nu au locuință și care îndeplinesc anumite condiții.

16.

Din cuprinsul articolului 185 din Housing Act 1996 ( 9 ) rezultă că o persoană nu are dreptul la ajutor pentru locuință dacă „este un străin care nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului pentru locuință”. În Anglia, această dispoziție este prevăzută în mod detaliat într-un ordin ministerial, în așa-numitele Eligibility Regulations ( 10 ).

17.

Din articolul 6 alineatul 1 din Eligibility Regulations rezultă în special că o persoană care nu este supusă controlului autorităților competente în domeniul imigrației are dreptul la ajutor pentru locuință numai atunci când are reședința obișnuită în Regatul Unit și când are de asemenea dreptul de ședere în acest stat ( 11 ).

18.

În acest context, pe lângă cetățenii britanici, trebuie considerați beneficiari ai dreptului de ședere, printre alții, cetățenii Uniunii care exercită dreptul conferit de normele comunitare de a intra pe teritoriul Regatului Unit și de a-și avea reședința în acest stat pe o perioadă mai îndelungată ( 12 ). Cetățenii europeni nu îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru locuință dacă își exercită dreptul de ședere numai în vederea căutării unui loc de muncă sau sunt membri de familie ai unei persoane aflate în căutarea unui loc de muncă ori dacă își exercită dreptul inițial de ședere pe o perioadă de până la trei luni în Regatul Unit ( 13 ).

19.

Conform articolului 6 alineatul 2 din Eligibility Regulations, criteriul reședinței obișnuite nu este aplicabil, printre altele, următoarelor categorii de cetățeni ai Uniunii: lucrătorilor care desfășoară activități salariate, lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, membrilor de familie ai unui lucrător care desfășoară o activitate salariată sau ai unui lucrător care desfășoară o activitate independentă, precum și persoanelor care beneficiază de dreptul de ședere permanentă în Regatul Unit.

20.

În sfârșit, trebuie menționat că Directiva 2004/38 a fost transpusă în Regatul Unit prin Immigration (European Economic Area) Regulations 2006 ( 14 ), intrat în vigoare la 30 aprilie 2006.

21.

Doamna Maria Teixeira s-a născut la 7 martie 1971 și are cetățenia portugheză. Ea a venit în Anglia în 1989, unde a lucrat ca femeie de serviciu între 1989 și 1991. Doamna Teixeira era însoțită de soțul său, care are de asemenea cetățenia portugheză. Fiica lor, Patricia, s-a născut la în Regatul Unit. Patricia a început școala în acest stat într-o perioadă în care doamna Teixeira nu lucra ( 15 ).

22.

Doamna Teixeira și soțul său au divorțat ulterior, soțul continuând de asemenea să trăiască în Anglia. La 13 iunie 2006, o decizie judiciară a dispus ca Patricia să locuiască la tatăl său, dar că putea să rămână în contact cu mama sa oricât de mult dorea. În noiembrie 2006, Patricia a început un stagiu de formare în puericultură la Vauxhall Learning Centre ( 16 ) din circumscripția londoneză Lambeth. În martie 2007, Patricia, în vârstă de 15 ani la acel moment, s-a mutat la mama sa.

23.

Doamna Teixeira a lucrat cu intermitență în Regatul Unit, ultima dată la începutul anului 2005.

24.

Întrucât nu dispunea de o locuință, doamna Teixeira a introdus la London Borough of Lambeth, la 11 aprilie 2007 ( 17 ), o cerere de ajutor pentru locuință. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că doamna Teixeira nu are un astfel de drept. Și în urma reclamației introduse de doamna Teixeira, decizia de respingere a cererii sale a fost confirmată.

25.

Doamna Teixeira a introdus o acțiune împotriva deciziei de respingere a ajutorului pentru locuință în primă instanță la London Lambeth County Court ( 18 ), însă nu a avut câștig de cauză ( 19 ). În prezent, litigiul se află pe rol la Court of Appeal of England and Wales (Civil Division), instanța de trimitere.

26.

Potrivit ordonanței de trimitere, doamna Teixeira recunoaște în cadrul acțiunii principale:

27.

În acțiunea principală, doamna Teixeira își întemeiază dreptul de ședere în Regatul Unit numai pe împrejurarea că, din martie 2007, este persoana în îngrijirea căreia se află în fapt fiica sa, Patricia, care, la rândul său, urmează studii în Regatul Unit și are un drept de ședere în statul menționat în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 ( 20 ).

28.

Prin Ordonanța din 10 octombrie 2008, Court of Appeal a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„În cazul în care (i) un resortisant al Uniunii Europene a venit în Regatul Unit, (ii) a lucrat în anumite perioade în Regatul Unit, (iii) a încetat să mai lucreze, dar nu a părăsit teritoriul Regatului Unit, (iv) nu și-a menținut statutul de lucrător și nu are dreptul de ședere în temeiul articolului 7 din Directiva 2004/38 și nici dreptul de ședere permanentă în temeiul articolului 16 din aceeași directivă, (v) copilul resortisantului Uniunii Europene a început studiile la o dată la care acesta din urmă nu mai lucrează, dar copilul și-a continuat studiile în Regatul Unit în cursul unor perioade în care acesta lucra în Regatul Unit, (vi) resortisantul Uniunii Europene este persoana în îngrijirea căreia se află în fapt copilul și (vii) resortisantul Uniunii Europene și copilul său nu dispun de resurse suficiente,

29.

În procedura desfășurată în fața Curții, au prezentat observații scrise și orale, pe lângă doamna Teixeira și London Borough of Lambeth, guvernul portughez, guvernul Regatului Unit și Comisia Comunităților Europene ( 21 ). Autoritatea AELS de Supraveghere a depus de asemenea observații scrise.

30.

Prin intermediul cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă un cetățean al Uniunii, care nu desfășoară o activitate profesională și care se află în situația doamnei Teixeira, beneficiază de un drept de ședere în temeiul dreptului comunitar, chiar dacă el însuși nu este independent din punct de vedere economic. Astfel, existența unui astfel de drept de ședere ar fi, potrivit dreptului intern, o condiție pentru acordarea ajutorului pentru locuință solicitat de doamna Teixeira.

31.

Opiniile părților în această privință sunt divergente.

32.

Doamna Teixeira consideră că beneficiază, în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află fiica sa ce urmează studii, de un drept de ședere în Regatul Unit în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, fără a fi necesar ca ea însăși să dispună de resurse suficiente. Comisia și Autoritatea AELS de Supraveghere sunt de acord cu această opinie. În plus, guvernul italian s-a exprimat în același sens în cauza Ibrahim (C-310/08). Guvernul portughez ajunge de asemenea la această concluzie ( 22 ). London Borough of Lambeth, guvernul danez și guvernul Regatului Unit exprimă un punct de vedere diametral opus, precum, de altfel, a procedat și Irlanda în cauza Ibrahim.

33.

În continuare, vom examina mai întâi dacă un cetățean al Uniunii aflat în situația doamnei Teixeira se poate prevala numai în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 un drept de ședere în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află copilul său (a se vedea punctul A de mai jos). În al doilea rând, vom analiza dacă un astfel de drept de ședere presupune că solicitantul dispune de resurse suficiente și de o asigurare medicală completă (a se vedea punctul B de mai jos). În sfârșit, vom analiza cei trei factori temporali invocați de instanța de trimitere în legătură cu eventualele drepturi conferite doamnei Teixeira de articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 (a se vedea punctul C de mai jos).

34.

Prin intermediul primei părți a celei de a doua întrebări ( 23 ), instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 poate rezulta un drept de ședere pentru o persoană care în statul membru gazdă are în îngrijire, în calitate de părinte, copilul ce urmează studii al unui lucrător migrant.

35.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 conține, în mod incontestabil, un drept de acces la sistemul de învățământ: copiii unui lucrător migrant, care locuiesc în statul membru în care lucrătorul salariat desfășoară sau și-a desfășurat activitatea profesională, au dreptul să fie „admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare profesională” din acest stat. Problema dacă acest drept de acces la sistemul de învățământ implică de asemenea un drept de ședere al copilului și al părintelui în întreținerea căruia se află în grijă în statul membru gazdă este însă controversată.

36.

Eventualul drept de ședere al unui părinte în calitate de persoană ce are în îngrijire copilul este accesoriu față de dreptul de ședere al copilului; acesta depinde, așadar, de faptul că însuși copilul beneficiază de un drept de ședere. Pentru acest motiv, analizăm în continuare, mai întâi, asupra dreptului de ședere al copilului în vederea studiilor (punctul 1 de mai jos) și numai într-o a doua etapă asupra dreptului de ședere al persoanei care îngrijește acest copil (punctul 2 de mai jos).

37.

Atât London Borough of Lambeth, cât și guvernul danez și guvernul Regatului Unit consideră, toți, că articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 conține exclusiv un drept de acces la sistemul de învățământ. În schimb, în opinia acestora, dreptul de ședere al copilului, aferent dreptului de acces la instruire, nu rezultă din această dispoziție. Acest drept a fost consacrat inițial la articolul 10 din regulament; de la abrogarea acestei din urmă dispoziții, dreptul de ședere trebuie stabilit în conformitate cu Directiva 2004/38 ( 24 ).

38.

Este adevărat că articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu conferă copiilor dreptul de a-și stabili reședința pentru prima oară în statul membru gazdă. Astfel cum rezultă chiar din textul articolului 12, copiii se pot prevala de dreptul de acces la sistemul de învățământ numai atunci când „domiciliază pe teritoriul acelui stat membru”. În consecință, trebuie să fie vorba despre copii care și-au stabilit anterior domiciliul în statul membru gazdă pentru a trăi alături de un lucrător migrant ( 25 ). Astfel, dreptul de acces la sistemul de învățământ consacrat la articolul 12 își are originea în împrejurarea că un copil și-a urmat tatăl sau mama, în calitatea acestuia de lucrător migrant, în statul membru gazdă ( 26 ).

39.

În cazul în care însă copilul și-a stabilit domiciliul în statul membru gazdă în calitate de membru de familie al unui lucrător migrant sau – precum în speță fiica doamnei Teixeira – chiar s-a născut în acest stat, atunci acesta dobândește un statut juridic autonom în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Dreptul său de acces la sistemul de învățământ nu mai depinde atunci de împrejurarea dacă tatăl său sau mama sa își păstrează statutul de lucrător migrant în statul membru gazdă ( 27 ). Are dreptul de acces la sistemul de învățământ și un copil al cărui părinte „a fost încadrat în muncă” numai în trecut în calitate de lucrător migrant în statul membru gazdă.

40.

Contrar opiniei unora dintre părți, exercitarea dreptului de acces la sistemul de învățământ nu poate fi supusă, așadar, condiției ca respectivul copil să păstreze, pe întreaga durată a studiilor, un drept de ședere specific în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1612/68 ( 28 ) și, prin urmare, condiției ca acesta să aibă în continuare dreptul de a-și stabili domiciliul la un părinte ce are calitatea de lucrător migrant ( 29 ). În caz contrar, dreptul de acces la sistemul de învățământ conferit de articolul 12 ar fi golit de conținut aproape în întregime, în special în ceea ce îi privește pe copiii foștilor lucrători migranți. Astfel, părintele care „a fost încadrat în muncă” în statul membru gazdă va fi părăsit adeseori acest stat după încetarea raportului de muncă, astfel încât nu va mai fi posibil să trăiască în statul respectiv în aceeași gospodărie cu copilul ( 30 ).

41.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu se referă, de altfel, nicidecum la dispozițiile privind dreptul de ședere, ci prevede că este suficientă împrejurarea că un copil al unui lucrător migrant, care dorește să urmeze studii în statul membru gazdă, „locuiește” deja în acest stat.

42.

Dreptul aferent al copilului unui lucrător migrant, copil care locuiește în statul membru gazdă, de a rămâne în acest stat în scopul de a urma studii rezultă în mod direct din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 ( 31 ). Astfel, având în vedere contextul normativ în care se încadrează și obiectivul urmărit, această dispoziție nu poate fi interpretată restrictiv și nu poate fi lipsită de efectul său util ( 32 ).

43.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 face parte dintr-un ansamblu de dispoziții care urmăresc să creeze condiții optime pentru integrarea familiei unui lucrător migrant în statul membru gazdă ( 33 ). Astfel cum a subliniat Curtea, această integrare poate reuși numai atunci când copilul unui lucrător migrant are posibilitatea să frecventeze școala în țara gazdă și să urmeze un studiu pentru a-și putea finaliza cu succes formarea ( 34 ).

44.

Exercitarea dreptului de liberă circulație ar fi mult mai puțin atractivă pentru un lucrător migrant dacă nu ar avea certitudinea că, în statul membru gazdă, copiii săi pot urma studii și le pot, de asemenea, finaliza ( 35 ). În cazul în care orice întrerupere sau încetare a activității lucrătorului migrant în statul membru gazdă ar determina pierderea în mod automat de către copiii săi a dreptului de ședere în acel stat și, prin urmare, aceștia ar fi obligați să își întrerupă studiile, ar exista riscul unor consecințe negative în ceea ce privește evoluția lor școlară și profesională. Într-o astfel de situație, copiii ar fi probabil constrânși să își continue studiile în străinătate, ceea ce poate genera dificultăți considerabile, având în vedere diversitatea sistemelor naționale de educație și limbile de predare utilizate în fiecare stat. Astfel de consecințe negative pot fi evitate numai dacă se acordă copiilor lucrătorilor migranți – inclusiv și mai ales prin reglementarea în domeniul dreptului de ședere – posibilitatea de a-și continua pregătirea școlară și profesională în statul membru gazdă până la finalizarea acestora, independent de aspectul dacă părintele lor desfășoară sau nu desfășoară în acest stat o activitate profesională în calitate de lucrător migrant pe întreaga perioadă a studiilor lor. În același timp, în acest mod se poate asigura în condiții optime integrarea deplină a copiilor lucrătorilor migranți în statul membru gazdă.

45.

Având în vedere acest cadru, condiționarea ( 36 ) exercitării dreptului de acces la sistemul de învățământ de existența unui drept de ședere distinct al copilului în temeiul altor dispoziții ar contraveni contextului normativ în care se înscrie articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, precum și obiectivului urmărit de acesta. Dimpotrivă, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 conferă un drept de ședere autonom copilului care urmează studii ( 37 ).

46.

În ceea ce privește acest aspect – contrar opiniei unora dintre părți – nici intrarea în vigoare a Directivei 2004/38 nu a adus vreo schimbare. Nu există indicii în sensul că, prin adoptarea Directivei 2004/38, legiuitorul comunitar a intenționat să modifice versiunea în vigoare atunci a articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, astfel cum a fost interpretat de Curte ( 38 ), și să restrângă pentru viitor conținutul normativ al acestuia la un simplu drept de acces la sistemul de învățământ.

47.

Astfel, Directiva 2004/38 a condus la modificarea Regulamentului nr. 1612/68 numai în măsura în care a abrogat articolele 10 și 11 din acesta. Dreptul copiilor lucrătorilor migranți de a rămâne în statul membru gazdă în scopul de a urma studii nu se întemeiază însă pe niciuna dintre aceste dispoziții. Dimpotrivă, acest drept de ședere rezultă în mod direct, astfel cum am arătat mai sus ( 39 ), din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, al cărui conținut normativ nu a fost modificat de Directiva 2004/38.

48.

Nu se poate obiecta în această privință că, în prezent, toate drepturile de ședere ale cetățenilor Uniunii și ale membrilor familiilor acestora sunt grupate în Directiva 2004/38, astfel încât niciun drept de ședere autonom nu poate să rezulte din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Desigur, Directiva 2004/38 codifică instrumentele comunitare existente la momentul adoptării sale, instrumente ce reglementaseră până la acel moment situațiile juridice ale anumitor categorii de persoane ( 40 ). De asemenea, este incontestabil că aceasta se aplică oricărui cetățean european și membrilor săi de familie ( 41 ). Nu este însă mai puțin adevărat că directiva nu conține o reglementare completă și exhaustivă a tuturor drepturilor de ședere care pot fi concepute în ceea ce îi privește pe cetățenii Uniunii și pe membrii de familie ai acestora.

49.

Astfel, Directiva 2004/38, la fel ca reglementările precedente, nu cuprinde, de exemplu, o reglementare expresă și completă a dreptului de ședere al părinților care nu desfășoară ei înșiși o activitate profesională, dar care au în îngrijire minori ce sunt cetățeni ai Uniunii ( 42 ). În plus, Directiva 2004/38 nu prevede dispoziții exprese referitoare la dreptul de ședere de care beneficiază membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii, care nu sunt ei înșiși cetățeni ai Uniunii, în statul de origine al cetățeanului respectiv, în cazul în care respectivul cetățean al Uniunii se întoarce în statul de origine ( 43 ).

50.

Directiva 2004/38 nu reglementează complet nici problemele referitoare la dreptul de ședere pe care le ridică studiile copiilor cetățenilor Uniunii, probleme care sunt în litigiu în speță.

51.

Desigur, copiii care urmează studii ai unui cetățean al Uniunii pot beneficia, în calitate de membri de familie, de un drept de ședere în statul membru gazdă în conformitate cu normele generale prevăzute de directivă ( 44 ). Directiva 2004/38 nu prevede însă un drept de ședere specific în favoarea copiilor aflați la studii, care să fie comparabil cu acela prevăzut la articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68. În special, articolul 12 alineatul (3) din această directivă nu instituie un astfel de drept de ședere autonom în scopul de a urma studii; dimpotrivă, această din urmă dispoziție presupune existența unui drept de ședere și nu prevede decât menținerea acestuia în cazul decesului sau al plecării cetățeanului Uniunii până când copilul cetățeanului Uniunii își va fi finalizat studiile ( 45 ).

52.

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu au același domeniu de aplicare. În ceea ce privește domeniul de aplicare personal, articolul 12 alineatul (3) din directivă este mai cuprinzător decât articolul 12 din regulament, deoarece include și copiii cetățenilor Uniunii care nu desfășoară o activitate economică. În schimb, în ceea ce privește domeniul de aplicare material, articolul 12 alineatul (3) din directivă este cu mult mai restrâns decât articolul 12 din regulament, deoarece instituie o reglementare numai pentru cazul decesului sau al plecării unui cetățean al Uniunii.

53.

Din lipsa din Directiva 2004/38 a unui drept de ședere autonom și complet în scopul de a urma studii rezultă cu claritate că și după intrarea în vigoare a acestei directive este încă posibilă aplicarea articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 ca temei juridic al drepturilor de ședere.

54.

Acest lucru este valabil, pe de o parte, pentru copiii lucrătorilor migranți care urmează studii, au împlinit deja vârsta de 21 de ani și nu au dreptul la întreținere. Acești copii nu mai pot revendica un drept de ședere general în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/38, deoarece nu mai sunt considerați membri de familie ai lucrătorului migrant ( 46 ). În schimb, domeniul de aplicare al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nici nu prevede vreo limitare în ceea ce privește vârsta, nici nu depinde de calitatea de persoană aflată în întreținere a celui care urmează studii ( 47 ).

55.

Pe de altă parte, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 își păstrează importanța atunci când este pus în discuție dreptul de ședere al copiilor foștilor lucrători migranți, care urmează studii. Astfel cum tocmai am expus, pentru acest motiv, Directiva 2004/38 nu cuprinde la articolul 12 alineatul (3) decât o reglementare incompletă care se aplică numai în cazurile de deces sau de plecare a lucrătorului migrant, dar care nu acoperă situația copiilor unui fost lucrător migrant rămas el însuși în statul membru gazdă după încetarea activității profesionale. În schimb, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 acoperă și acest din urmă caz ( 48 ).

56.

Nu se poate admite că, la adoptarea Directivei 2004/38, legiuitorul comunitar a intenționat să rămână, în ceea ce privește drepturile de ședere ale copiilor care urmează studii, sub nivelul de protecție prevăzut la articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și că a intenționat să recunoască drepturi de ședere specifice numai persoanelor menționate la articolul 12 alineatul (3) din directivă. Astfel, conform considerentului (3) al Directivei 2004/38, aceasta urmărește simplificarea și consolidarea dreptului la liberă circulație și a dreptului de ședere pentru toți cetățenii Uniunii. Nu ar fi compatibil cu acest obiectiv ca cetățenii Uniunii să aibă mai puține drepturi în temeiul Directivei 2004/38 decât în temeiul actelor de drept derivat pe care aceasta le modifică sau le abrogă ( 49 ).

57.

În consecință, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 rămâne și după intrarea în vigoare a Directivei 2004/38 un temei juridic autonom în ceea ce privește dreptul de ședere al persoanelor care locuiesc, în scopul de a urma studii, în statul membru în care tatăl sau mama acestora este sau a fost încadrat în muncă în calitate de lucrător migrant.

58.

În cazul în care un copil are dreptul să își finalizeze studiile în statul membru gazdă în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, jurisprudența îi recunoaște de asemenea părintelui care asigură în în fapt îngrijirea copilului un drept de ședere în respectivul stat membru, întemeiat pe aceeași dispoziție ( 50 ).

59.

Un astfel de drept de ședere derivat al persoanei în îngrijirea căreia se află în fapt copilul este adeseori necesar pentru a asigura dreptul la instruire al copilului conform articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Astfel, dreptul de acces la sistemul de învățământ al copiilor lucrătorilor migranți în statul membru gazdă ar putea fi golit de conținut în anumite împrejurări dacă li s-ar nega posibilitatea de a se îngriji personal de acești copii pe durata studiilor lor și de a locui împreună cu ei în acest scop în statul membru gazdă ( 51 ). În schimb, un drept de ședere al părintelui care asigură în fapt îngrijirea copiilor facilitează acestora din urmă exercitarea dreptului la instruire ( 52 ).

60.

În același timp, prin recunoașterea unui drept de ședere derivat al părintelui în îngrijirea căruia se află copilul se ține seama de dreptul copilului și al părinților săi la respectarea vieții de familie ( 53 ), consacrat la articolul 8 alineatul 1 din CEDO ( 54 ) și care, între timp, a fost preluat de asemenea la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale ( 55 ).

61.

În plus, în acest mod se garantează că copiii lucrătorilor migranți urmează cursurile „în cele mai bune condiții” (articolul 12 alineatul 2 din Regulamentul nr. 1612/68), precum și „în aceleași condiții ca și resortisanții statului respectiv” (articolul 12 alineatul 1 din Regulamentul nr. 1612/68) ( 56 ). Una dintre aceste condiții este, nu în ultimul rând, aceea ca adolescenții și copiii să poată crește în mediul lor familial, ceea ce înseamnă în mod normal că pot trăi împreună cu părinții, respectiv cu părintele care asigură în fapt îngrijirea copilului.

62.

În sfârșit, recunoașterea unui drept de ședere derivat părintelui în îngrijirea căruia se află copilul constituie de asemenea una dintre condițiile pentru integrarea optimă a copiilor lucrătorilor migranți în viața socială a statului membru gazdă ( 57 ).

63.

În sinteză, trebuie, așadar, constatat că:

64.

Prin intermediul primei întrebări și al părții a doua a celei de a doua întrebări ( 58 ), instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă dreptul ședere al unei persoane care, în statul membru gazdă, are în îngrijire, în calitate de părinte, copilul ce urmează studii al unui lucrător migrant, fără însă a desfășura ea însăși o activitate economică, este supus condiției ca această persoană să dispună de resurse suficiente și de o asigurare medicală completă, și anume să fie „independentă din punct de vedere economic” ( 59 ).

65.

Spre deosebire de celelalte părți, London Borough of Lambeth, guvernul danez și cel al Regatului Unit consideră că este necesar să se limiteze drepturile care decurg din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 la persoanele care sunt independente din punct de vedere economic.

66.

Consecința acestui fapt ar fi aceea că o persoană aflată în situația doamnei Teixeira nu ar putea invoca dreptul de ședere ce rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, deoarece, în prezent, nu are acces la resurse suficiente și nici nu dispune de o asigurare medicală completă în Regatul Unit.

67.

Textul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, care nu poate fi interpretat restrictiv ( 60 ), nu permite însă să se deducă o astfel de condiție de independență economică.

68.

Nici jurisprudența anterioară referitoare la articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu supune drepturile de ședere ale copiilor și ale părinților care îi au în îngrijire – drepturi ce rezultă din această dispoziție – vreunei forme de independență economică. În acest context, prezintă interes în special Hotărârea Echternach și Moritz, precum și Hotărârea Baumbast și R:

69.

Legiuitorul a pornit, fără îndoială, de la premisa că membrii de familie ai unui lucrător migrant care locuiesc cu acesta în statul membru gazdă dispun, de regulă, de resurse suficiente, deoarece fie desfășoară ei înșiși o activitate profesională în statul membru gazdă (articolul 11 din Regulamentul nr. 1612/68), fie le este asigurată întreținerea de lucrătorul migrant care suportă aceste cheltuieli din veniturile sale și care le pune la dispoziție o locuință [articolul 10 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1612/68].

70.

Cu toate acestea, legiuitorul comunitar nu a condiționat, în Regulamentul nr. 1612/68, dreptul de ședere în statul membru gazdă de existența unor resurse suficiente. Dimpotrivă, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, lucrătorii migranți au dreptul la aceleași avantaje sociale ca lucrătorii naționali ( 64 ); în cadrul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, acest drept a fost extins de asemenea la copiii acestora, în măsura în care își finalizează studiile în statul membru gazdă ( 65 ).

71.

Lipsa din Regulamentul nr. 1612/68 a unei cerințe de independență economică constituie o diferență esențială între acest regulament și unele directive adoptate ulterior, în care dreptul la liberă circulație și dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii care nu desfășoară o activitate profesională au fost supuse condiției exprese ca aceștia să dovedească existența unor resurse suficiente și a unei asigurări medicale complete ( 66 ). La acest aspect s-a referit în mod corect Autoritatea AELS de Supraveghere.

72.

Cu toate acestea, London Borough of Lambeth, guvernul danez și guvernul Regatului Unit consideră că, în prezent, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 trebuie de asemenea să fie supus unei condiții de independență economică. Aceștia deduc condiția menționată din Directiva 2004/38, intrată în vigoare între timp, și consideră că, în prezent, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 trebuie interpretat și aplicat în lumina directivei menționate.

73.

Această argumentare nu este convingătoare.

74.

Astfel cum am menționat deja ( 67 ), s-ar contraveni obiectivului Directivei 2004/38 dacă, în temeiul acesteia, s-ar restrânge conținutul normativ al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. După cum se știe, Directiva 2004/38 urmărește simplificarea și consolidarea dreptului la liberă circulație și a dreptului de ședere pentru toți cetățenii Uniunii ( 68 ). Ar fi incompatibil cu acest obiectiv ca cetățenii Uniunii să aibă mai puține drepturi în temeiul Directivei 2004/38 decât în temeiul actelor de drept derivat pe care aceasta le modifică sau le abrogă ( 69 ).

75.

În afara acestor considerații generale, aprecierile legiuitorului concretizate în Directiva 2004/38 pledează de asemenea împotriva unei restrângeri numai la persoanele independente din punct de vedere economic a drepturilor ce rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.

76.

Directiva 2004/38 nu supune în niciun caz toate drepturile de ședere ale cetățenilor Uniunii și ale membrilor de familie ai acestora unei condiții generale de independență economică a persoanelor interesate. Dimpotrivă, directiva perpetuează distincția dintre două categorii de drepturi de ședere, care era deja practicată anterior ( 70 ): drepturile cetățenilor Uniunii care nu desfășoară o activitate profesională și cele ale membrilor de familie ai acestora impun, în principiu, dovada existenței unor resurse suficiente și a unei asigurări medicale complete [articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (d) din directivă], în timp ce drepturile cetățenilor Uniunii care desfășoară o activitate profesională și ale membrilor familiei acestora nu sunt supuse niciunei restricții de acest gen [articolul 7 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (d) din directivă].

77.

Drepturile care rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 se încadrează în această din urmă categorie; acestea sunt conferite membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii care desfășoară sau au desfășurat o activitate profesională în calitate de lucrători migranți în statul membru gazdă. De aceea – chiar și luând în considerare aprecierile legiuitorului ce stau la baza Directivei 2004/38 – nu este adecvat ca aceste drepturi să fie supuse condiției de independență economică a persoanelor interesate.

78.

Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 confirmă această concluzie. Acest articol prevede că, în cazul decesului cetățeanului Uniunii sau al plecării acestuia din statul membru gazdă, dreptul de ședere al copiilor săi care urmează studii, precum și dreptul de ședere al părintelui care are în fapt custodia acestor copii se mențin până la terminarea studiilor. Contrar anumitor dispoziții alăturate cu privire la menținerea drepturilor de ședere ( 71 ), articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu este supus condiției independenței economice a copiilor și a părintelui lor; dovada resurselor suficiente și a unei asigurări medicale complete nu devine o condiție pentru a putea rămâne în statul membru gazdă.

79.

Desigur, prezentul caz nu intră, ca atare, în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38, deoarece niciunul dintre părinții Patriciei, copil ce urmează studii, nu a decedat sau nu a plecat din Regatul Unit. Această dispoziție ilustrează însă importanța deosebită pe care Directiva 2004/38 o acordă situației juridice a copilului care urmează studii și celei a părinților care îl au în îngrijire, precum și regimul privilegiat al acestora în raport cu ceilalți membri de familie ai cetățenilor Uniunii.

80.

În consecință, în ansamblu, aprecierile actuale ale legiuitorului exprimate în Directiva 2004/38 pledează de asemenea împotriva faptului ca, pe viitor, drepturile de ședere care rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 să fie supuse condiției independenței economice a copilului ce urmează studii sau a părintelui care îl are în îngrijire.

81.

Această interpretare largă a articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, astfel cum rezultă chiar din jurisprudența anterioară a Curții, pe care am citat-o, poate avea drept consecință, fără îndoială, ca persoane precum doamna Teixeira și fiica sa, care nu sunt ele însele independente din punct de vedere economic, să recurgă la prestațiile de asistență socială existente în statul membru gazdă. În mod normal, de aici nu ar putea însă rezulta o povară nerezonabilă pentru bugetele publice și pentru sistemele de asistență socială ale statului membru gazdă. Astfel, tatăl sau mama copilului ce urmează studii a contribuit în cadrul activității lui – prezente sau trecute – în calitate de lucrător migrant, la finanțarea acestor bugete publice și a sistemelor sociale prin plata de impozite și contribuții sociale. Lucrătorii migranți care desfășoară o activitate profesională în statul membru gazdă, considerați în mod colectiv, efectuează de asemenea o astfel de contribuție financiară.

82.

În plus, un anumit grad de solidaritate financiară a statului membru gazdă cu resortisanții altor state membre a fost inerentă chiar și până acum tuturor instrumentelor comunitare în domeniul dreptului la liberă circulație și al dreptului de ședere, inclusiv în ceea ce privește persoanele care nu desfășoară o activitate profesională ( 72 ). În prezent, această idee este exprimată din nou în considerentele Directivei 2004/38. În acest considerente, recurgerea la sistemul de asistență socială nu este exclusă în mod categoric nici în timpul unei perioade inițiale de ședere a unei persoane în statul membru gazdă; se menționează numai că persoanele respective nu trebuie să devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă ( 73 ). De asemenea, articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2004/38 prevede că recurgerea de către un cetățean al Uniunii sau de către un membru al familiei sale la sistemul de asistență socială nu conduce în mod automat la luarea unei măsuri de expulzare.

83.

Desigur, principiul solidarității financiare cu resortisanții altor state membre nu obligă statul membru gazdă să tolereze abuzuri. Astfel, potrivit unui principiu general al dreptului comunitar, aplicarea unei reglementări comunitare nu poate merge până la acoperirea practicilor abuzive ( 74 ). Acest principiu și-a găsit expresia și în articolul 35 din Directiva 2004/38 ( 75 ). Statele membre au astfel întotdeauna posibilitatea să interzică orice invocare abuzivă a drepturilor care rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Existența abuzului trebuie totuși verificată în mod obiectiv prin intermediul unei aprecieri de ansamblu a tuturor împrejurărilor speței și nu poate fi dedusă din simplul fapt că persoana interesată se prevalează de drepturile conferite de articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 ( 76 ).

84.

În speță, nu există indicii în sensul că doamna Teixeira sau fiica acesteia ar putea invoca în mod abuziv articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 sau că ar putea recurge în mod excesiv la solidaritatea financiară a statului membru gazdă.

85.

La momentul introducerii cererii de ajutor pentru locuință, doamna Teixeira trăia în Regatul Unit de aproximativ 18 ani, fără întrerupere ( 77 ). În cazul fiicei sale, Patricia, este vorba despre un cetățean al Uniunii care s-a născut în statul membru gazdă și care – se poate prezuma – și-a desfășurat întregul parcurs școlar în acest stat membru. Sub rezerva altor constatări de fapt ale instanței de trimitere, se poate presupune, așadar, că situația doamnei Teixeira și a fiicei sale se caracterizează printr-un nivel relativ ridicat de integrare în statul membru gazdă. În aceste împrejurări, pare justificat în privința lor un anumit grad de solidaritate financiară a statului membru gazdă.

86.

În sinteză, trebuie, așadar, constatat că:

87.

În sfârșit, trebuie analizată influența celor trei aspecte temporale invocate de instanța de trimitere asupra dreptului de ședere al unei persoane aflate în situația doamnei Teixeira.

88.

Prin intermediul părții a treia a celei de a doua întrebări ( 78 ), instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, la ce moment persoana aflată la studii trebuie să fi avut calitatea de copil al unui lucrător migrant pentru ca articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 să fie aplicabil. În mod concret, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă această dispoziție este aplicabilă numai atunci când părintele ce are în întreținere copilul care urmează studii desfășura el însuși o activitate profesională în calitate de lucrător migrant în statul membru gazdă încă de la momentul la care copilul și-a început studiile.

89.

Această întrebare este adresată în contextul în care doamna Teixeira nu desfășura o activitate profesională în Regatul Unit atunci când fiica sa, Patricia, și-a început studiile, ci numai înainte de intrarea sa la școală, precum și, în mod temporar, în timpul școlarității acesteia. În aceste condiții, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă Patricia – și, în consecință, în final, și mama sa, în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află – poate invoca în prezent articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.

90.

În această privință, trebuie observat că domeniul de aplicare al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu este limitat la cazurile în care un părinte al unui copil ce urmează studii avea statutul de lucrător migrant chiar la momentul la care copilul și-a început studiile.

91.

Chiar potrivit modului său de redactare, această dispoziție este aplicabilă atât copiilor al căror părinte „este încadrat în muncă” pe teritoriul statului membru gazdă, cât și copiilor al căror părinte „a fost încadrat în muncă” în acest stat. În consecință, copiii foștilor lucrători migranți pot invoca articolul 12 în aceeași măsură ca și copiii cetățenilor Uniunii care au statutul de lucrători migranți activi. Din articolul 12 menționat nu rezultă niciun indiciu potrivit căruia copiii foștilor lucrători migranți ar putea beneficia numai de un drept limitat de acces la sistemul de învățământ.

92.

Astfel cum am menționat deja, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu poate fi interpretat în mod restrictiv ( 79 ). Această dispoziție urmărește să creeze condiții optime pentru integrarea familiei lucrătorului migrant în statul membru gazdă și să protejeze copiii de consecințe negative în ceea ce privește evoluția lor școlară și profesională ( 80 ).

93.

Ar fi incompatibil cu acest obiectiv ca drepturile care decurg din Regulamentul nr. 1612/68 să fie legate de o reglementare rigidă a cărei punere în aplicare depinde de un termen-limită. Această dispoziție conferă, dimpotrivă, unui copil – și în consecință, și persoanei în îngrijirea căreia se află în fapt copilul, în această calitate – un drept de ședere în scopul de a urma studii în măsura în care s-a stabilit în statul membru gazdă în care un părinte avea un drept de ședere ca lucrător migrant ( 81 ). Este lipsit de importanță dacă acest părinte desfășura o activitate profesională în calitate de lucrător migrant în statul membru gazdă chiar la momentul la care copilul și-a început studiile. Acest aspect a fost recunoscut de asemenea de guvernul Regatului Unit în procedura din fața Curții.

94.

Într-adevăr, doamna Teixeira nu desfășura o activitate profesională în Regatul Unit la momentul la care fiica sa și-a început studiile, însă a lucrat cu intermitență în cursul școlarității acesteia. În lipsa altor constatări de fapt, presupunem că nu era vorba despre activități absolut marginale și accesorii, ci de activități reale și efective, pe care doamna Teixeira le desfășura într-un raport de subordonare și în schimbul unei remunerații. Prin urmare, în perioada școlarității fiicei sale, Patricia, doamna Teixeira a avut temporar statutul de lucrător migrant în Regatul Unit ( 82 ).

95.

Chiar dacă s-ar presupune că Patricia nu și-a început studiile în Regatul Unit în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, ci numai în temeiul dreptului național, activitatea profesională temporară desfășurată ulterior de doamna Teixeira a furnizat în orice caz un punct de legătură suficient pentru aplicarea dreptului comunitar.

96.

Aceasta îi permite Patriciei, cel puțin din perspectiva actuală, să își continue și să își finalizeze studiile în Regatul Unit în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. În consecință, și mama sa, doamna Teixeira, poate invoca în prezent această dispoziție în calitatea sa de persoană în îngrijirea căreia se află copilul ( 83 ).

97.

În sinteză, putem reține, așadar, că:

98.

Prin intermediul părții a patra a celei de a doua întrebări ( 84 ), instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă dreptul de ședere în statul membru gazdă de care beneficiază o persoană în calitate de părinte în îngrijirea căruia se află copilul care urmează studii al unui lucrător migrant încetează în mod automat la majoratul copilului.

99.

Originea acestei întrebări constă în faptul că Patricia, fiica doamnei Teixeira, împlinise deja 15 ani la momentul introducerii cererii de ajutor pentru locuință și are în prezent 18 ani, fiind, așadar, majoră potrivit dreptului Regatului Unit.

100.

Întrucât considerăm că, în speță, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 este temeiul juridic aplicabil din care rezultă drepturi de ședere atât pentru doamna Teixeira, cât și pentru fiica sa, vom analiza întrebarea instanței de trimitere din perspectiva acestei dispoziții. Precizările ulterioare pot fi însă transpuse la eventualele drepturi de ședere care rezultă pentru un părinte, în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află copilul, din Directiva 2004/38, de exemplu, din articolul 12 alineatul (3) din aceasta.

101.

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui pornit de la ideea că drepturile care decurg din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 în favoarea copilului și a persoanei în îngrijirea căreia se află acesta nu au în mod necesar aceeași durată.

102.

Ajungerea la vârsta majoratului nu produce niciun efect direct asupra drepturilor originale ale copilului ( 85 ). Atât dreptul de acces la sistemul de învățământ consacrat la articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, cât și dreptul de ședere aferent sunt aplicabile, în conformitate cu spiritul și cu obiectivul lor ( 86 ), până când copilul își finalizează studiile. În prezent, acest moment se situează, în majoritatea cazurilor, numai după ce copilul atinge vârsta majoratului, cu atât mai mult cu cât domeniul de aplicare al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 include și studiile universitare ( 87 ).

103.

Cu toate acestea, situația poate fi diferită în ceea ce privește dreptul de ședere derivat al părintelui ce are efectiv în îngrijire copilul. Într-adevăr, prezența personală constantă a acestui părinte urmărește de asemenea să permită copilului să urmeze studiile în cele mai bune condiții ( 88 ). Acest raționament este însă aplicabil numai atât timp și în măsura în care este necesar ca un părinte să asigure personal îngrijirea copilului pentru ca dreptul de acces la sistemul de învățământ al acestuia să nu fie lipsit de efect util ( 89 ).

104.

Contrar opiniei Regatului Unit, în acest context nu considerăm adecvată introducerea unei limite de vârstă rigide care coincide cu atingerea vârstei majoratului. Astfel, articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1612/68 și articolul 2 punctul 2 litera (c) din Directiva 2004/38 arată că și legiuitorul recunoaște că poate fi necesar ca un copil să mai trăiască încă un timp cu părinții sau cu părintele chiar și după atingerea vârstei majoratului ( 90 ). În funcție de împrejurările speței, o astfel de conviețuire în cadrul aceleiași gospodării poate fi tocmai de aceea necesară pentru a permite copilului să își continue și să își finalizeze studiile.

105.

În acest context, trebuie să ne gândim, pe de o parte, la copiii care ating vârsta majoratului la puțin timp înaintea unui examen important – de exemplu, bacalaureatul; de regulă, aceștia au nevoie și în continuare ca părinții sau părintele să îi aibă personal în îngrijire până când reușesc la examenul respectiv. Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la copiii cu handicap fizic sau mental care, pe lângă studii, necesită o atenție și o îngrijire deosebite în viața cotidiană, chiar și după împlinirea vârstei majoratului.

106.

În schimb, în lipsa unor astfel de împrejurări speciale, autoritățile statului membru gazdă pot porni de la ideea că, odată cu împlinirea vârstei majoratului, copilul unui lucrător migrant nu mai are nevoie de îngrijire personală din partea părinților săi. Copilul a devenit un tânăr adult. Acesta nu mai este supus autorității părintești și, în fapt, va mai avea nevoie cel mult de sprijin financiar, dar nu și de prezența personală și constantă a părintelui și nici de conviețuirea cu acesta în aceeași gospodărie.

107.

Aceasta nu are, bineînțeles, niciun efect asupra dreptului de ședere permanentă pe care acest părinte l-a putut dobândi eventual în timpul șederii sale legale în statul membru gazdă pentru a se îngriji personal de copil (articolul 16 din Directiva 2004/38).

108.

În sinteză, trebuie să se constate că:

109.

A treia întrebare preliminară este adresată numai pentru cazul în care, la prima întrebare, se răspunde afirmativ, și anume în cazul în care o persoană aflată în situația doamnei Teixeira poate revendica un drept de ședere numai în temeiul Directivei 2004/38. Având în vedere că propunem Curții să considere că din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 rezultă un drept de ședere și, prin urmare, să răspundă negativ la prima întrebare ( 91 ), vom analiza a treia întrebare numai cu titlu subsidiar.

110.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă dreptul de ședere de care beneficiază o persoană care, din luna martie 2007, îl are în îngrijire, în calitate de părinte, pe copilul care urmează studii al unui lucrător migrant poate fi supus eventualelor restricții rezultate din Directiva 2004/38, cu toate că acest copil și-a început studiile înainte de expirarea termenului de transpunere a acestei directive, mai precis înainte de 30 aprilie 2006.

111.

Întrucât doamna Teixeira nu o are efectiv în îngrijire pe fiica sa decât din luna martie 2007, acesta este momentul de la care se poate prevala, cel mai devreme, de un drept de ședere în calitate de părinte al unui copil ce urmează studii, indiferent de data la care acest copil și-a început efectiv studiile. În ceea ce privește acest drept de ședere în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află copilul, doamna Teixeira nu poate invoca, așadar, protecția drepturilor dobândite pentru a se sustrage aplicării Directivei 2004/38, respectiv dispozițiilor naționale adoptate pentru transpunerea acesteia. Nu este vorba nici despre un caz de aplicare retroactivă. Dimpotrivă, în speță, este în discuție principiul potrivit căruia o normă nouă se aplică imediat cu privire la efectele viitoare ale unei situații de fapt născute sub imperiul normei vechi ( 92 ).

112.

În consecință, ar trebui să se răspundă negativ la a treia întrebare, în cazul în care s-ar dovedi relevantă.

113.

Poate rămâne deschisă problema dacă situația este diferită în ceea ce privește dreptul originar la instruire și dreptul originar de ședere al fiicei doamnei Teixeira, Patricia, deoarece aceasta și-a început studiile deja cu mult timp înainte de expirarea termenului de transpunere a Directivei 2004/38. Potrivit ordonanței de trimitere, obiectul acțiunii principale privește numai eventualul drept de ședere al doamnei Teixeira însăși, ca o condiție necesară pentru a putea beneficia de ajutorul pentru locuință în temeiul dreptului național.

114.

În orice caz, conform soluției pe care am propus-o ( 93 ), nu rezultă nicio restricție din Directiva 2004/38 nici în ceea ce privește dreptul de ședere al doamnei Teixeira, nici în ceea ce privește dreptul de ședere al fiicei sale.

115.

În sfârșit, se impun încă două scurte observații cu privire la un eventual drept de ședere permanentă al doamnei Teixeira în Regatul Unit și cu privire la dreptul său la egalitate de tratament în calitate de cetățean al Uniunii.

116.

Conform articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38, cetățenii Uniunii care și-au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de 5 ani dobândesc dreptul de ședere permanentă pe teritoriul acestuia.

117.

Potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, doamna Teixeira își are reședința în mod neîntrerupt în Regatul Unit din 1989, și anume, în mod evident, de mai mult de 5 ani ( 94 ).

118.

Ordonanța de trimitere nu conține indicii în sensul că șederea doamnei Teixeira în calitate de lucrătoare migrantă în perioada 1989-1991 ar fi fost nelegală și nici în sensul că, ulterior, șederea sa ar fi devenit nelegală. Simpla împrejurare că doamna Teixeira nu a fost încadrată în muncă în mod neîntrerupt în Regatul Unit nu este în niciun caz suficientă pentru a presupune că se afla într-o situație de ședere nelegală. Dimpotrivă în temeiul dreptului comunitar, aceasta ar fi putut de asemenea beneficia de asemenea, în anumite perioade, de un drept de ședere în Regatul Unit în calitate de cetățean al Uniunii care nu desfășoară o activitate profesională ( 95 ) sau – înainte de divorț – în calitate de soție a unui lucrător migrant ( 96 ).

119.

În plus, ar trebui să se analizeze dacă, în prezenta cauză, dreptul național nu i-ar fi permis doamnei Teixeira, independent de dreptul comunitar, să locuiască în Regatul Unit în cursul anumitor perioade. Astfel, în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38, singurul aspect decisiv pentru dobândirea unui drept de ședere permanentă este ca cetățeanul Uniunii să fi avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă în cursul unei perioade neîntrerupte de 5 ani. Acesta lucru este valabil, desigur, în primul rând pentru cetățenii Uniunii care au locuit în statul membru gazdă o perioadă neîntreruptă de 5 ani, „în conformitate cu condițiile prevăzute de prezenta directivă” ( 97 ). Cu toate acestea, articolul 37 din Directiva 2004/38 prevede în mod expres că aceasta nu aduce atingere actelor cu putere de lege și actelor administrative ale unui stat membru care cuprind dispoziții mai favorabile.

120.

În aceste condiții, nu este deloc exclus ca doamna Teixeira să fi dobândit între timp un drept de ședere permanentă în Regatul Unit, în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2004/38, ceea ce ar dispensa-o pentru viitor de obligația de a dovedi existența resurselor suficiente și a unei asigurări medicale complete ( 98 ). Prin urmare, este surprinzător că doamna Teixeira a admis în acțiunea principală că nu se poate prevala de un drept de ședere permanentă. Simpla împrejurare că doamna Teixeira nu dispune probabil de un document care să ateste dreptul de ședere permanentă este în orice caz lipsit de relevanță pentru existența eventualului său drept de ședere permanentă; astfel, un asemenea document are numai caracter declarativ ( 99 ).

121.

Având în vedere însă că instanța de trimitere arată în mod expres că dreptul de ședere permanentă nu mai face obiectul acțiunii principale, Curtea nu are obligația să examineze mai îndeaproape această întrebare ( 100 ). Aceasta nu dispensează însă autoritățile naționale de obligația de a examina din nou, dacă este cazul, la cererea doamnei Teixeira, dacă erau îndeplinite condițiile dreptului de ședere permanentă sau dacă, în orice caz, acestea au fost îndeplinite între timp.

122.

În măsura în care doamna Teixeira își are reședința legală în Regatul Unit – indiferent dacă dreptul său de ședere rezultă din dreptul comunitar sau numai din dreptul național – aceasta are, în calitate de cetățean al Uniunii, dreptul la egalitate de tratament în conformitate cu articolul 18 CE coroborat cu articolul 12 CE ( 101 ). Astfel cum a arătat Curtea în Hotărârea Trojani, cetățenii Uniunii se pot întemeia pe acest drept pentru a solicita, în cursul unei perioade limitate, prestații de asistență socială în statul membru gazdă ( 102 ). Acest aspect a fost evidențiat în mod corect de Comisie în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții.

123.

Având în vedere considerațiile anterioare, propunem Curții să răspundă la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresate de Court of Appeal (Civil Division) după cum urmează: