COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 13.3.2019

COM(2019) 142 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

privind situația expansiunii la nivel mondial a producției de anumite culturi alimentare și furajere

Cuprins

I.Introducere

II.Cadrul juridic al UE privind biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă

III.Identificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă cu risc ridicat de ILUC

III.1Expansiunea la nivel mondial a materiilor prime agricole

III.2Estimarea expansiunii materiilor prime în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

III.3Determinarea expansiunii „semnificative” în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

IV.Certificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor

V.Concluzii

I.Introducere

Noua directivă privind energia din surse regenerabile 1 (denumită în continuare „RED II” sau „directiva”) a intrat în vigoare la 24 decembrie 2018 2 . Directiva promovează dezvoltarea de surse regenerabile de energie în următorul deceniu prin intermediul unui obiectiv obligatoriu la nivelul întregii UE privind energia din surse regenerabile de cel puțin 32 % până în 2030, care trebuie realizat în mod colectiv de către statele membre. În acest sens, directiva include un număr de măsuri sectoriale care promovează implementarea suplimentară de surse regenerabile în sectoarele energiei electrice, încălzirii și răcirii și în sectorul transporturilor, cu scopul general de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), de a îmbunătăți securitatea energetică, de a consolida poziția de lider tehnologic și industrial a Europei în domeniul energiei din surse regenerabile și de a crea locuri de muncă și creștere economică.

De asemenea, directiva consolidează cadrul de durabilitate al UE pentru bioenergie, pentru a asigura reduceri importante de emisii de GES și a reduce la minimum impactul involuntar asupra mediului. În special, ea introduce o nouă abordare a problemei emisiilor cauzate de schimbarea indirectă a destinației terenurilor (denumită în continuare „ILUC”) aferentă producției de biocombustibili, de biolichide și de combustibili din biomasă. În acest sens, directiva stabilește limite naționale, care vor scădea treptat până la zero până în 2030 cel târziu, pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor (denumiți în continuare „combustibili cu risc ridicat de ILUC”) produși pe bază de culturi alimentare sau furajere în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon. Aceste limite vor afecta volumul acestor combustibili care poate fi luat în considerare la calcularea ponderii naționale totale a energiei din surse regenerabile și a ponderii energiei din surse regenerabile din sectorul transporturilor. Cu toate acestea, directiva introduce o scutire de la aceste limite pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă care sunt certificați ca având riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor.

În acest context, directiva impune Comisiei să adopte un act delegat de stabilire a criteriilor pentru (i) determinarea materiilor prime care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și pentru (ii) certificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor (denumiți în continuare „combustibili cu risc redus de ILUC”). Actul delegat trebuie să însoțească prezentul raport (denumit în continuare „raportul”) privind stadiul expansiunii la nivel mondial a producției de culturi alimentare și furajere relevante. Prezentul raport oferă informații legate de criteriile stabilite în actul delegat menționat anterior pentru a identifica combustibilii cu risc ridicat de ILUC produși pe bază de culturi alimentare sau furajere cu o expansiune semnificativă în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și combustibilii cu risc redus de ILUC. Secțiunea 2 din prezentul raport descrie evoluțiile politicii UE în ceea ce privește abordarea consecințelor legate de ILUC. Secțiunea 3 trece în revistă cele mai recente date disponibile privind stadiul expansiunii la nivel mondial a producției de culturi alimentare și furajere relevante la nivel mondial. Secțiunile 4 și 5 descriu abordarea pentru determinarea combustibililor cu risc ridicat de ILUC produși pe bază de culturi alimentare sau furajere cu o expansiune semnificativă în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și, respectiv, pentru certificarea combustibililor cu risc redus de ILUC.

II.Cadrul juridic al UE privind biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă

Sectorul transporturilor este deosebit de dificil din punctul de vedere al energiei și al climei: el consumă aproximativ o treime din totalul cererii de energie la nivelul UE, este aproape în întregime dependent de combustibilii fosili, iar emisiile sale de GES sunt în creștere. Pentru a aborda aceste provocări, la începutul anilor 2000, legislația UE 3 din acel moment le impunea deja statelor membre să stabilească obiective naționale orientative pentru biocombustibili și pentru alți combustibili din surse regenerabile pentru sectorul transporturilor, deoarece, datorită progresului tehnologic, motoarele majorității vehiculelor aflate în circulație din Uniune la acel moment fuseseră deja adaptate pentru a funcționa cu combustibili care conțin un amestec de biocombustibili într-o cantitate scăzută. Biocombustibilii erau singura sursă regenerabilă de energie disponibilă pentru a începe decarbonizarea sectorului transporturilor, în care se preconiza că emisiile de CO2 vor crește cu 50 % între 1990 și 2010.

Directiva privind energia din surse regenerabile din 2009 4 (denumită în continuare „RED”) a promovat în continuare decarbonizarea sectorului transporturilor prin stabilirea unui obiectiv obligatoriu de 10 % pentru energia din surse regenerabile pentru transport până în 2020. În conformitate cu datele și estimările raportate, energia din surse regenerabile a reprezentat aproximativ 7 % din tot consumul final de energie pentru transport în 2017. Întrucât energia electrică din surse regenerabile, biogazul și materiile prime avansate au în prezent doar un rol mic în sectorul transporturilor, cantitatea principală de energie din surse regenerabile utilizată în acest sector provine de la biocombustibilii convenționali 5 .

În plus, RED stabilește criterii obligatorii de reducere a gazelor cu efect de seră și de durabilitate pe care biocombustibilii 6 și biolichidele, conform definiției din directivă, trebuie să le respecte pentru a fi luate în calcul pentru obiectivele naționale și ale UE privind energia din surse regenerabile și pentru a se califica pentru schemele de sprijin public. Aceste criterii definesc zonele interzise (în principal, terenuri care stochează cantități ridicate de carbon sau care sunt bogate în biodiversitate) care nu pot fi sursa materiei prime utilizate în producția de biocombustibili și biolichide și stabilesc cerințele minime privind reducerile emisiilor de GES care trebuie realizate de biocombustibili și biolichide în comparație cu combustibilii fosili. Aceste criterii au contribuit la limitarea riscului de impact direct legat de utilizarea terenurilor aferent producției de biocombustibili și biolichide convenționale, dar nu abordează impactul indirect.

ILUC asociată cu biocombustibilii convenționali

Impactul indirect poate apărea atunci când terenurile cu pășuni sau terenurile agricole anterior destinate piețelor de alimente și furaje sunt transformate pentru producția de combustibili din biomasă. Cererea de alimente și de furaje va trebui, totuși, să fie satisfăcută în continuare, fie prin intensificarea producției actuale, fie prin exploatarea altor terenuri neagricole. În acest din urmă caz, ILUC (conversia terenurilor neagricole în terenuri agricole pentru producția de alimente sau furaje) poate antrena importante emisii de gaze cu efect de seră 7 , în special atunci când afectează terenurile cu stocuri mari de carbon, precum pădurile, zonele umede și turbăriile. Aceste emisii de gaze cu efect de seră (GES), care nu sunt cuprinse în criteriile de reducere a GES stabilite în RED, pot fi semnificative și ar putea anula, parțial sau în totalitate, reducerile de emisii de GES generate de biocombustibilii individuali 8 . Acest lucru se datorează faptului că se așteaptă ca aproape întreaga producție de biocombustibili din 2020 să provină din culturi de pe terenuri ce ar putea fi utilizate în vederea satisfacerii piețelor de alimente și furaje.

Cu toate acestea, ILUC nu pot fi observată au măsurată Este necesară o modelare pentru a estima impactul potențial. O astfel de modelare are o serie de limitări, dar este totuși suficient de solidă pentru a indica riscul de schimbare indirectă a destinației terenurilor asociată cu biocombustibilii convenționali. În acest context, Directiva ILUC din 2015 9 a adoptat o abordare precaută pentru a reduce la minimum impactul ILUC global prin stabilirea unei limite în ceea ce privește ponderea biocombustibililor 10 și a biolichidelor convenționale care pot fi luate în calcul pentru obiectivele naționale privind energia din surse regenerabile și pentru obiectivul de 10 % stabilit pentru energia din surse regenerabile pentru transport. Această măsură este însoțită de o obligație pentru fiecare stat membru de a stabili un obiectiv orientativ pentru combustibilii avansați din surse regenerabile cu o valoare de referință de 0,5 % pentru 2020, pentru a încuraja tranziția către astfel de combustibili, care se consideră că au un impact redus asupra ILUC sau că nu au niciun astfel de impact.

În plus, Directiva ILUC include factori ILUC pentru diferite categorii de materii prime alimentare și furajere. Acești factori indică emisiile cauzate de ILUC asociată cu producția de biocombustibili și biolichide convenționale și trebuie utilizați de către furnizorii de combustibili în scopuri de raportare, dar nu pentru a calcula reducerile de emisii de GES din producția de biocombustibili.

Abordarea ILUC prin intermediul RED II

RED II are o abordare mai focalizată pentru a reduce impactul ILUC aferent biocombustibililor, biolichidelor și combustibililor din biomasă convenționali 11 . Întrucât emisiile ILUC nu pot fi măsurate suficient de precis pentru a fi incluse în metodologia UE de calcul al emisiilor de GES, aceasta păstrează abordarea care constă în prevederea unei limite pentru cantitatea de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă 12 convenționali consumați în sectorul transporturilor; limita respectivă poate fi luată în considerare la calcularea ponderii naționale globale a energiei din surse regenerabile și a ponderii sectoriale din transporturi. Totuși, această limită se exprimă sub forma plafoanelor naționale care corespund nivelurilor existente ale respectivilor combustibili în fiecare stat membru în 2020.

Este permisă o anumită flexibilitate întrucât aceste limite naționale pot fi majorate cu un punct procentual, dar se păstrează o limită maximă globală astfel încât acestea să nu depășească 7 % din consumul final de energie din 2020 în transporturile rutiere și feroviare. În plus, statele membre pot stabili o limită inferioară pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă care sunt asociați cu un risc ridicat de ILUC, cum ar fi combustibilii produși din culturi de plante oleaginoase.

În paralel, se consolidează promovarea biocombustibililor avansați și a biogazului prin intermediul unui obiectiv specific obligatoriu de minimum 3,5 % pentru 2030, în două etape intermediare (0,2 % în 2022 și 1 % în 2025).

În plus, chiar dacă statele membre pot lua în calcul biocombustibilii și combustibilii din biomasă convenționali pentru a atinge obiectivul, pentru energia din surse regenerabile, de 14 % din consumul de energie în sectorul transporturilor, ele pot, de asemenea, reduce nivelul acestui obiectiv dacă decid să ia în calcul mai o cantitate mai mică din acești combustibili în ceea ce privește atingerea obiectivului. De exemplu, dacă un stat membru decide să nu ia deloc în calcul biocombustibilii și combustibilii din biomasă convenționali, obiectivul ar putea fi redus cu valoarea maximă totală de 7 %.

Mai mult, directiva introduce o limită suplimentară pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă produși pe bază de culturi alimentare sau furajere în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon, deoarece pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă produși din aceste materii prime riscul de schimbare indirectă a destinației terenurilor este evident 13 . Dat fiind că expansiunea în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon observată este rezultatul creșterii cererii de culturi, este de așteptat ca o creștere suplimentară a cererii de astfel de materii prime în scopul producerii de biocombustibili, de biolichide și de combustibili din biomasă să agraveze situația, cu excepția cazului în care se iau măsuri de prevenire a efectelor relocării, cum ar fi o certificare cu risc redus de ILUC. În consecință, contribuția acestor combustibili la obiectivul privind energia din surse regenerabile pentru transporturi (și, de asemenea, pentru calculul ponderii naționale globale a energiei din surse regenerabile) va fi limitată începând cu 2021 la nivelul de consum de astfel de combustibili din 2019. Începând cu 31 decembrie 2023, contribuția lor va trebui să fie redusă progresiv până la 0 % până cel târziu în 2030.

Totuși, directiva face posibilă derogarea de la respectivă limită pentru biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă produși din respectivele materii prime, cu condiția ca acestea să fie certificate ca având un risc redus de ILUC. Această certificare este posibilă în cazul materiilor prime pentru biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă care sunt produse în circumstanțe care previn apariția efectelor ILUC, în virtutea faptului că au fost cultivate pe terenuri nefolosite sau pentru că au provenit din culturi care au beneficiat de practici agricole îmbunătățite, astfel cum se precizează în continuare în acest raport.

III.Identificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă cu risc ridicat de ILUC 

Stabilirea criteriilor pentru determinarea materiilor prime cu risc ridicat de ILUC în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon include două sarcini:

1.identificarea expansiunii materiilor prime utilizate pentru producția de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și

2.definirea sensului unei expansiuni „semnificative” a materiilor prime.

În acest scop, Comisia a efectuat ample cercetări și consultări publice, inclusiv:

-o analiză a literaturii de specialitate relevante,

-o evaluare globală bazată pe date GIS (sistem de informații geografice) și

-o amplă consultare ca urmare a unor întâlniri cu experți și părți interesate, care au furnizat Comisiei contribuții valoroase care au fost luate în considerare la pregătirea prezentului raport și a actului delegat asociat.

III.1Expansiunea la nivel mondial a materiilor prime agricole

În ultimele decenii, creșterea populației mondiale și standardele mai ridicate de viață au dus la creșterea cererii de alimente, furaje, energie și fibre obținute din ecosistemele terestre. Această cerere extinsă a dus la creșterea nevoii de materii prime agricole la nivel mondial, o tendință care se preconizează că va continua în viitor 14 . Creșterea utilizării biocombustibililor în UE a contribuit la cererea actuală de materii prime agricole.

Raportul are scopul de a înregistra tendințele în materie de expansiune a materiilor prime pentru biocombustibili observate începând din 2008. Această dată a fost aleasă pentru a asigura coerența cu datele-limită pentru protecția terenurilor foarte bogate în biodiversitate și a terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon, stabilite prin articolul 29 din directivă.

După cum se arată în tabelul 1, în perioada 2008-2016, producția tuturor materiilor prime agricole majore care sunt utilizate pentru producția de biocombustibili convenționali a crescut, cu excepția orzului și a secarei. Creșterea producției a fost deosebit de pronunțată pentru uleiul de palmier, soia și porumb, fapt care se reflectă și în datele privind suprafețele recoltate. Creșterea producției de grâu, floarea-soarelui, rapiță și sfeclă de zahar a fost în mare parte realizată prin creșterea productivității.

  Tabelul 1: Expansiunea producției la nivel mondial a principalelor materii prime pentru biocombustibili (2008-2016); sursă: propriul calcul bazat pe date provenite de la FAOstat și de la USDA-FAS

În mod normal, creșterile cererii în agricultură pot fi compensate prin creșterea producției și prin expansiunea terenurilor agricole. În situația în care atât disponibilitatea terenurilor agricole adecvate, cât și potențialele creșteri ale producției sunt limitate, cererea crescută în materie de culturi agricole devine factorul de bază pentru defrișări. Alți factorii-cheie, precum atingerea unui profit maxim din producție și respectarea legislației conexe în vigoare sunt, de asemenea, susceptibili de a juca un rol în determinarea modului în care cererea crescută va fi satisfăcută și a măsurii în care aceasta cauzează defrișări.

III.2Estimarea expansiunii materiilor prime în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

Ca urmare a cererii crescute la nivel mondial de materii prime agricole, o parte din cererea de biocombustibili a fost satisfăcută prin expansiunea la nivel mondial a terenurilor alocate agriculturii. Atunci când această expansiune are loc în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon, ea poate avea ca rezultat emisii semnificative de GES și pierderi grave în materie de biodiversitate. Pentru a estima extinderea materiilor prime relevante în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon (definite în RED II), Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene a efectuat o analiză a literaturii de specialitate relevante (a se vedea anexa I), însoțită de un studiu bazat pe date GIS (a se vedea anexa II).

Analiza literaturii de specialitate,

Din analiza literaturii de specialitate privind expansiunea suprafețelor de producție de mărfuri agricole în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon a reieșit că niciun studiu nu oferă rezultate pentru toate materiile prime care sunt utilizate pentru producția de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă. În schimb, studiile se axează, în general, pe regiuni și culturi specifice, în mod covârșitor pe soia și uleiul de palmier, în timp ce, pentru alte culturi, există date foarte puține. În plus, diversele studii nu vizează doar diferite perioade de expansiune a culturilor, ci aplică, de asemenea, o abordare diferită pentru decalajele temporale apărute între defrișare și expansiunea culturii. Prin urmare, studiile care iau în considerare ocuparea terenurilor numai pe parcursul unei perioade de un an sau doi înainte de plantarea culturii vor atribui unei culturi o proporție mai mică de defrișare decât cele care iau în considerare ocuparea terenului începând cu o perioadă anterioară. Acest lucru poate duce la subestimarea impactului unei culturi din punctul de vedere al defrișării deoarece, chiar dacă zonele defrișate nu sunt imediat utilizate pentru producerea de culturi, scopul final de utilizare a terenului pentru producerea de culturi poate fi unul dintre cei mai importanți factori în ceea ce privește defrișarea. Atunci când a fost posibil, rezultatele acestor studii regionale au fost combinate pentru a obține o estimare la nivel mondial a expansiunii fiecărei culturi în parte, astfel cum se prezintă mai jos.

Soia

Având în vedere lipsa studiilor care să ofere date recente la nivel mondial, datele au fost combinate pornind de la studii și baze de date provenind din Brazilia, din alte țări din America de Sud și din restul lumii. În ceea ce privește Brazilia, datele privind expansiunea culturilor de soia începând din 2008 au provenit baza de date IBGE-SIDRA din Brazilia și au fost combinate cu date privind expansiunea în detrimentul suprafețelor împădurite din Cerrado [Gibbs et al. 2015], făcându-se o medie pentru perioada 2009-2013 în regiunea amazoniană [Richards et al. 2017] și în restul Braziliei [Agroicone 2018]. Studiul [Graesser et al. 2015] furnizează date privind expansiunea culturilor de soia în detrimentul pădurilor din alte țări din America Latină. În ceea ce privește restul lumii, acolo unde s-au observat cele mai importante expansiuni ale culturilor de soia începând din 2008, și anume în India, Ucraina, Rusia și Canada, nu au putut fi identificate, în literatura de specialitate, motive de preocupare privind defrișările directe cauzate de culturile de soia. Prin urmare, pentru restul lumii, s-a presupus o pondere de 2 % a expansiunii în detrimentul pădurilor. Ca urmare, ponderea medie la nivel mondial a expansiunii culturilor de soia în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon a fost estimată la 8 %.

Ulei de palmier

Utilizând eșantioane de plantații de palmieri destinați producției de ulei în datele obținute prin satelit, studiul [Vijay et al. 2016] a estimat ponderea expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul pădurilor, în perioada 1989-2013, și a raportat rezultatele pentru fiecare țară. Stabilind respectivele valori medii naționale în raport cu creșterile suprafeței naționale recoltate de palmieri destinați producției de ulei în 2008-2016, studiul a arătat că, la nivel mondial, 45 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-a realizat în detrimentul unor terenuri pe care erau împădurite în 1989. Acest rezultat devine mai fiabil datorită observației că rezultatele sale pentru Indonezia și Malaysia se înscriu în sfera constatărilor altor studii care s-au concentrat asupra acestor regiuni. Datele suplimentare din studiul [Henders et al. 2015] au atribuit, pentru perioada 2008-2011, o medie de 0,43 milioane ha/an de defrișări observate pentru expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei. Aceasta reprezintă 45 % din creșterea estimată a suprafeței plantate la nivel mondial cu palmieri destinați producției de ulei în perioada respectivă 15 . Mai multe studii au analizat, de asemenea, ponderea expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor. Acordând ponderea cea mai mare rezultatelor din studiul [Miettinen et al. 2012, 2016], care poate fi considerat cel mai avansat studiu în acest domeniu, și presupunând o valoare zero pentru asanarea turbăriilor în favoarea plantațiilor de palmieri în restul lumii, rezultă o estimare interpolată a mediei ponderate de 23 % pentru extinderea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor în întreaga lume între 2008 și 2011.

Trestie de zahăr

Peste 80 % din expansiunea la nivel mondial a plantațiilor de trestie de zahăr a avut loc în Brazilia în perioada 2008-2015. Studiul [Adami et al. 2012] a raportat că, între 2000 și 2009, doar 0,6 % din expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr din zona central-sudică a Braziliei s-a realizat în detrimentul terenurilor împădurite. Deși regiunea reprezenta aproximativ 90 % din expansiunea la nivel mondial a plantațiilor de trestie de zahăr în perioada respectivă, au existat expansiuni și în alte regiuni din Brazilia care nu au fost vizate de acest studiu. Studiul [Sparovek et al. 2008] a confirmat faptul că, în perioada 1996-2006, expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr în zona central-sudică a Braziliei s-a realizat aproape în întregime în detrimentul terenurilor acoperite cu pășuni sau cu alte culturi; cu toate acestea, un procent suplimentar de 27 % din expansiune s-a realizat în zonele „periferice” din jurul și din interiorul biomului amazonian, în zona de nord-est și în biomul forestier atlantic. În acele regiuni periferice, a existat o corelație între defrișarea per localitate și expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr. Cu toate acestea, lucrarea nu furnizează nicio cifră privind ponderea expansiunii în detrimentul pădurilor. Ca urmare, din literatura de specialitate nu a putut fi extrasă nicio cuantificare corespunzătoare a defrișării cauzate de plantațiile de trestie de zahăr.

Porumb

De obicei, nu se consideră că cerealele, de exemplu porumbul, constituie cauze ale defrișărilor, deoarece majoritatea producției are loc în zone temperate, unde defrișarea este, în general, modestă. În același timp, porumbul este, de asemenea, o cultură tropicală, fiind adesea cultivat de micii proprietari agricoli și, de asemenea, adesea cultivat în alternanță cu soia în fermele mari. Expansiunea din China s-a concentrat pe terenurile marginale din zona de nord-est a țării [Hansen 2017], unde se poate presupune că se găsesc mai ales stepe de pășunat și nu păduri. Expansiunii din Brazilia și din Argentina i s-ar putea atribui același procent de defrișare ca în cazul culturilor de soia din Brazilia. Studiul [Lark et al. 2015] a constatat că, în ceea ce privește expansiunea culturilor de porumb din SUA din perioada 2008-2012, 3 % din aceasta s-a produs în detrimentul pădurilor, 8 % în detrimentul terenurilor cu arbuști și 2 % în detrimentul terenurilor umede. Totuși, în literatura de specialitate nu s-a găsit nicio estimare a conversiei terenurilor la nivel mondial.

Alte culturi

Există foarte puține date pentru alte culturi, mai ales la scară mondială. Singurele seturi de date la nivel mondial referitoare la expansiunea culturilor oferă rezultate numai în funcție de țară [FAO 2018] [USDA 2018]. Prin urmare, o eventuală abordare ar consta în corelarea expansiunii culturilor la nivel național cu defrișările la nivel național [Cuypers et al. 2013], [Malins 2018], dar aceasta nu poate fi considerată o dovadă suficientă pentru a obține o corelare între o cultură și o defrișare, deoarece cultura în cauză s-ar putea să nu fie cultivată în partea țării unde are loc defrișarea.

Ca urmare a unei analize a literaturii de specialitate, se poate concluziona că cele mai bune estimări pentru fracțiunea de expansiune recentă în detrimentul terenurilor împădurite care stochează cantități ridicate de carbon sunt 8 % pentru soia și 45 % pentru palmierii destinați producției de ulei. Nu au existat suficiente date în literatura de specialitate pentru a furniza estimări solide în ceea ce privește alte culturi.

Evaluare bazată pe date GIS privind expansiunea materiilor prime în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

Cu scopul de a aborda în mod consecvent toate culturile relevante pentru producția de biocombustibili, analiza literaturii de specialitate a fost însoțită de o evaluare la nivel mondial bazată pe GIS privind expansiunea materiilor prime pentru biocombustibili în zonele bogate în carbon, pe baza datelor obținute de la World Resource Institute (WRI) și de la Sustainability Consortium al Universității din Arkansas (a se vedea caseta 1).

Tabelul 2 de mai jos sintetizează rezultatele evaluării bazate pe GIS, indicând o diferență importantă între materiile prime relevante pentru producția de biocombustibili în ceea ce privește măsura în care expansiunea lor este asociată cu defrișarea. În perioada 2008-2015, datele arată că suprafețele de producție de floarea-soarelui, sfeclă de zahăr și rapiță au cunoscut doar o expansiune lentă și numai un procent nesemnificativ al expansiunii respective a avut loc în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon. În cazul porumbului, al grâului, al trestiei de zahăr și al soiei, expansiunea totală a fost mai pronunțată, însă ponderea expansiunii în detrimentul pădurilor este sub 5 % pentru fiecare materie primă. Dimpotrivă, pentru uleiul de palmier, analiza a indicat atât cea mai mare viteză de expansiune la nivel mondial, cât și cea mai mare pondere a expansiunii în detrimentul terenurilor împădurite (70 %). De asemenea, uleiul de palmier este singura cultură în cazul căreia o mare parte din expansiune are loc în detrimentul turbăriilor (18 %).

Rezultatele evaluării bazate pe GIS par să se alinieze la tendințele generale observate în literatura de specialitate analizată pentru prezentul raport. În cazul uleiului de palmier, ponderea estimată a expansiunii în detrimentul pădurilor este la un nivel superior în concluziile raportate în literatura de specialitate, care indică un procent mare de expansiune în detrimentul pădurilor, în general în intervalul de 40-50 %. O posibilă explicație pentru această diferență este intervalul de timp dintre defrișare și cultivarea palmierilor 16 .

În temeiul RED II, toate zonele care erau împădurite în ianuarie 2008 sunt considerate zone defrișate dacă sunt utilizate pentru producția de materii prime pentru biocombustibili, indiferent de data la care a început cultivarea efectivă a materiilor prime. Această prevedere a fost luată în considerare în evaluarea bazată pe GIS, deși majoritatea studiilor regionale iau în considerare un interval mai scurt de timp între defrișare și plantarea de palmieri. Pe de altă parte, procentul de expansiune în detrimentul turbăriilor derivat din analiză este, în linii mari, coerent cu estimările identificate în literatura de specialitate. Prin urmare, estimările mai prudente, și anume o pondere medie de la nivel mondial de 45 % a expansiunii uleiului de palmier în detrimentul terenurilor împădurite și o pondere de 23 % a expansiunii suprafeței de producție în detrimentul turbăriilor pot fi considerate ca reprezentând cea mai bună dovadă științifică disponibilă.

Valoarea estimată bazată pe GIS a conversiei terenurilor, de 4 % pentru soia, este mai mică decât estimările combinate bazate pe literatura de specialitate locală, care se ridică la 8 %. Această variație poate fi explicată prin faptul că literatura de specialitate regională utilizează date locale, însoțite de opinii ale experților, cu privire la cultura care urmează în mod direct defrișării într-un anumit pixel, fapt care nu se poate aplica la scara globală a evaluării bazate pe GIS. Din acest motiv, se poate considera că estimarea ponderii de 8 % a expansiunii culturilor de soia în detrimentul terenurilor împădurite derivată din literatura de specialitate regională reflectă cele mai bune date științifice disponibile. 

Tabelul 2: Expansiunea observată a suprafețelor plantate 17 cu culturi alimentare și furajere (conform statisticilor obținute de la FAO și USDA) și asociată cu defrișarea pe baza evaluării GIS.

Riscuri de ILUC asociate cu biocombustibilii produși pe bază de alimente și furaje

Concluziile prezentate mai sus și bazate pe GIS corespund rezultatelor modelării ILUC, care a identificat în mod constant faptul că culturile de plante oleaginoase utilizate pentru producția de biocombustibili, cum ar fi uleiul de palmier, rapița, soia și floarea-soarelui sunt asociate cu un risc de ILUC mai ridicat, în comparație cu alte materii prime pentru combustibili convenționali, cum ar fi culturile bogate în zahăr sau amidon. Această tendință a fost confirmată de o analiză recentă a studiilor științifice de la nivel mondial referitoare la ILUC 18 .

În plus, anexa VIII din RED II include o listă a factorilor provizorii de emisii estimate cauzate de ILUC, conform cărora culturile de plante oleaginoase prezintă un factor de ILUC de aproximativ patru ori mai ridicat decât alte tipuri de culturi. În consecință, articolul 26 alineatul (1) din RED II permite statelor membre să stabilească o limită mai joasă pentru ponderea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă produși din culturi alimentare și furajere, cu o trimitere specifică la culturile de plante oleaginoase. Totuși, dat fiind gradul de incertitudine în ceea ce privește modelarea ILUC, este mai adecvat în această etapă să nu se facă o distincție între diferitele categorii de culturi, precum culturile bogate în amidon, culturile de plante zaharoase și culturile de plante oleaginoase, atunci când se stabilesc criteriile de determinare a combustibililor cu risc de ILUC produși pe bază de culturi alimentare sau furajere în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon.

III.3Determinarea expansiunii „semnificative” în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

În conformitate cu mandatul RED II, Comisia trebuie să determine ce anume înseamnă o expansiune „semnificativă” a unei materii prime relevante în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon, cu scopul de a asigura faptul că, în cazul tuturor biocombustibililor care sunt luați în considerare pentru obiectivul de energie din surse regenerabile pentru 2030, se obțin reduceri nete de emisii de GES (în comparație cu combustibilii fosili). În acest scop, trei factori joacă un rol esențial în determinarea „importanței” expansiunii terenurilor: importanța absolută și relevantă a expansiunii terenurilor începând cu un anumit an, în comparație cu suprafața totală de producție a culturii respective; ponderea expansiunii în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon; și tipul culturilor relevante și al suprafețelor care stochează cantități ridicate de carbon.

Primul factor verifică dacă o anumită materie primă este în curs de expansiune în detrimentul unor noi suprafețe. În acest scop, este necesar să se ia în considerare atât media creșterii absolute anuale a suprafeței de producție (și anume 100,000 ha, ceea ce reflectă o expansiune semnificativă), cât și creșterea relativă (și anume, 1 %, pentru a reflecta o creștere medie anuală a productivității), în comparație cu suprafața totală de producție a materiilor prime respective. Acest prag dublu permite excluderea materiilor prime pentru care nu se observă nicio expansiune sau doar o expansiune foarte limitată a suprafeței totale de producție (în principal deoarece creșterile de producție sunt generate mai degrabă de îmbunătățirea randamentelor decât de expansiunea suprafeței). Astfel de materii prime nu ar cauza defrișări semnificative și, prin urmare, nici emisii ridicate de GES cauzate de ILUC. Acesta este cazul, de exemplu, al uleiului de floarea-soarelui, deoarece, în perioada 2008-2016, suprafața sa de producție a crescut cu mai puțin de 100,000 ha și cu 0,5 % pe an, în timp ce producția sa totală a crescut cu 3,4 % anual în aceeași perioadă.

Pentru culturile care depășesc aceste praguri de expansiune a terenurilor, al doilea element decisiv este ponderea expansiunii producției în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon. O astfel de pondere stabilește dacă, și în ce măsură, biocombustibilii pot realiza reduceri ale emisiilor de GES. În situația în care emisiile de GES rezultate din expansiunea respectivei materii prime în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon sunt mai mari decât reducerile directe de emisii de GES ale biocombustibililor produși dintr-un anumit tip de materie primă, producția unui astfel de biocombustibil nu va duce la reducerea emisiilor de GES în comparație cu combustibilii fosili.

În conformitate cu RED II, biocombustibilii trebuie să reducă emisiile de GES cu cel puțin 50 % comparativ cu combustibilii fosili 19 , pe baza unei analize a ciclului de viață care acoperă toate emisiile directe, dar care nu include emisiile indirecte. Astfel cum s-a menționat în caseta 2, biocombustibilii produși din culturi care depășesc un prag general de 14 % în ceea ce privește expansiunea producției în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon nu ar realiza economii de emisii. Conform principiului precauției, se impune aplicarea unui factor de actualizare de aproximativ 30 % la nivelul identificat. Prin urmare, este nevoie de un prag mai prudent de 10 % pentru a garanta atât reduceri nete semnificative ale emisiilor de GES, cât și reducerea la minimum a pierderii biodiversității asociate cu ILUC.

În al treilea rând, pentru a stabili ce se înțelege prin expansiune „semnificativă”, este important să se ia în considerare diferențele considerabile în ceea ce privește tipul de zone care stochează cantități ridicate de carbon și tipul de materii prime avute în vedere.

De exemplu, turbăriile trebuie să fie asanate pentru a cultiva și a menține o plantație de palmieri destinați producției de ulei. Descompunerea turbei produce emisii semnificative de CO2, iar acestea vor continua să fie eliberate atâta timp cât plantația este în producție și turbăria nu este reumidificată. În primii 20 de ani după asanare, aceste emisii de CO2 se ridică la aproximativ de trei ori valoarea emisiilor presupuse mai sus pentru defrișarea aceleiași suprafețe. În consecință, acest impact important ar trebui luat în considerare la calcularea caracterului semnificativ al emisiilor provenite de la terenurile care stochează cantități ridicate de carbon, de exemplu, printr-un multiplicator de 2,6 pentru expansiunea în detrimentul turbăriilor 20 . Mai mult, culturile permanente (de palmier și de trestie de zahăr), precum și de porumb și de sfeclă de zahăr au un randament semnificativ mai mare în ceea ce privește conținutul energetic al produselor comercializate 21 , decât cel estimat mai sus pentru calcularea pragului de 14 % 22 . Acestea sunt luate în considerare prin intermediul „factorului de productivitate” din caseta 3.

În concluzie, caseta 3 prezintă formula aleasă pentru a calcula dacă o materie primă relevantă pentru producția de biocombustibili este mai mare sau mai mică decât pragul de 10 % stabilit pentru expansiunea semnificativă. Această formulă ia în considerare ponderea expansiunii materiilor prime în zone care stochează cantități ridicate de carbon, astfel cum sunt definite în RED II, și factorul de productivitate al diferitelor materii prime.

IV.Certificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor 

În anumite circumstanțe, impactul schimbării indirecte a destinației terenurilor asupra biocombustibililor, biolichidelor și combustibililor din biomasă considerați în general ca prezentând riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor poate fi evitat, iar cultivarea materiilor prime aferente se poate chiar dovedi a fi benefică pentru suprafețele de producție relevante. Conform descrierii din secțiunea 2, cauza principală pentru ILUC este cererea suplimentară de materii prime care rezultă din creșterea consumului de biocombustibili convenționali. Acest efect al relocării poate fi evitat prin utilizarea biocombustibililor cu risc redus de ILUC certificați.

Prevenirea relocării terenurilor prin măsuri de adiționalitate

Biocombustibilii cu risc redus de ILUC sunt combustibilii produși pe bază de materii prime suplimentare care au fost cultivate pe terenuri neutilizate sau care sunt rezultatul unei creșteri a productivității. Producerea de biocombustibili din astfel de materii prime suplimentare nu va cauza schimbarea indirectă a destinației terenurilor, deoarece respectivele materii prime nu concurează cu producția de alimente și de furaje, iar efectele relocării sunt evitate. Astfel cum se prevede în directivă, astfel de materii prime suplimentare ar trebui să se califice drept combustibili cu risc redus de ILUC numai dacă sunt produse în mod durabil.

Pentru a îndeplini obiectivul legat de conceptul de risc redus de ILUC, sunt necesare criterii stricte care să încurajeze efectiv cele mai bune practici și care să evite profiturile neașteptate. În același timp, măsurile trebuie să poată fi puse în practică și trebuie să se evite sarcinile administrative inutile. Directiva revizuită identifică două surse de materii prime suplimentare care pot fi utilizate pentru producția de combustibili cu risc redus de ILUC. Este vorba de materii prime care rezultă din aplicarea unor măsuri de creștere a productivității pe terenurile deja utilizate și de materii prime care rezultă din cultivarea de culturi pe suprafețe care anterior nu au fost utilizate pentru cultivarea de culturi.

Asigurarea adiționalității dincolo de scenariul de statu-quo

Creșterile medii de productivitate nu sunt totuși suficiente pentru a evita toate riscurile efectelor relocării, deoarece productivitatea agricolă este îmbunătățită în mod constant în timp ce conceptul de adiționalitate, care este elementul central al certificării cu risc redus de ILUC, impune luarea de măsuri care merg dincolo de scenariul de statu-quo. În acest context, RED II prevede că numai creșterile de productivitate care depășesc nivelul preconizat de creștere ar trebui să fie eligibile.

În acest sens, este necesar atât să se analizeze dacă măsura depășește practica uzuală la data la care este pusă în aplicare, cât și să se limiteze eligibilitatea măsurilor la o perioadă rezonabilă care permite operatorilor economici să recupereze costurile investițiilor și să asigure eficacitatea continuă a cadrului. Un termen-limită de 10 ani pentru eligibilitate este adecvat în acest scop 31 . În plus, creșterile de productivitate realizate ar trebui comparate cu un scenariu de referință dinamic, ținând seama de tendințele globale în ceea ce privește randamentul culturilor. Acest lucru se datorează faptului că, oricum, unele îmbunătățiri ale randamentului au loc de-a lungul timpului ca urmare a evoluțiilor tehnologice (de exemplu existența mai multor semințe productive) care nu necesită intervenția activă a fermierului.

Cu toate acestea, pentru a fi realizabilă și verificabilă în practică, abordarea aplicată pentru a determina scenariul de referință dinamic trebuie să fie solidă și simplă. Din acest motiv, scenariul de referință dinamic ar trebui să se bazeze pe o combinație între randamentele medii obținute de fermier în perioada de 3 ani anterioară anului de aplicare a măsurii de adiționalitate și tendința de lungă durată a randamentelor observate pentru materia primă în cauză.

Eligibilitatea materiilor prime suplimentare care rezultă din măsurile de creștere a productivității sau de cultivare a materiilor prime neutilizate ar trebui să fie limitată la cazurile cu adevărat suplimentare față de scenariul de statu-quo. Cel mai acceptabil cadru pentru a evalua „adiționalitatea” proiectelor este mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM) elaborat în cadrul Protocolului de la Kyoto (a se vedea caseta 4). Ar trebui remarcat faptul că CDM se axează pe proiectele industriale și, prin urmare, abordarea sa nu poate fi reprodusă în întregime, însă cerințele sale privind investițiile și analiza obstacolelor sunt relevante pentru certificarea biocombustibililor cu risc redus de ILUC. Aplicarea unor astfel de cerințe la certificarea cu risc redus de ILUC ar însemna că măsurile de creștere a productivității sau de cultivare a materiilor prime pe terenuri neutilizate anterior nu ar fi atractive din punct de vedere financiar sau s-ar confrunta cu alte obstacole care împiedică punerea lor în aplicare (de exemplu competențe/tehnologie etc.) fără prima de piață aferentă cererii de biocombustibili în UE 32 .

Garantarea unei verificări a conformității și a unui audit riguros

Demonstrarea respectării acestui criteriu necesită o evaluare aprofundată care ar putea să nu fi justificată în anumite împrejurări și ar putea reprezenta un obstacol în calea punerii în aplicare cu succes a abordării. Micii proprietari agricoli 34 , în special cei din țările în curs de dezvoltare, de exemplu, nu vor avea capacitatea administrativă și nici cunoștințele necesare pentru a efectua astfel de evaluări, confruntându-se, în același timp, în mod evident, cu obstacole care împiedică punerea în aplicare a unor măsuri de creștere a productivității. În mod similar, adiționalitatea poate fi presupusă pentru proiecte care utilizează terenuri abandonate sau sever degradate, întrucât o astfel de situație a terenului reflectă deja existența unor obstacole care împiedică cultivarea acestuia.

Se preconizează că schemele voluntare, care au acumulat o experiență vastă în ceea ce privește punerea în aplicare a criteriilor de durabilitate pentru biocombustibili la nivel mondial, vor juca un rol-cheie în punerea în aplicare a metodologiei de certificare cu risc redus de ILUC. Comisia a recunoscut deja 13 sisteme voluntare de demonstrare a conformității cu criteriile în materie de durabilitate și de reduceri ale emisiilor de GES. Competența sa de a recunoaște aceste sisteme a fost extinsă prin RED II, astfel încât ea să vizeze și combustibilii cu risc redus de ILUC.

Pentru a asigura o punere în aplicare robustă și armonizată, Comisia va stabili normele tehnice suplimentare privind abordările în materie de verificare concretă și de audit într-un act de punere în aplicare în conformitate cu articolul 30 alineatul (8) din RED II. Comisia va adopta acest act de punere în aplicare până cel târziu la 30 iunie 2021. Sistemele voluntare pot certifica combustibilii cu risc redus de ILUC, elaborându-și propriile lor standarde individuale, astfel cum procedează în scopul certificării conformității cu criteriile de dezvoltare durabilă, iar Comisia poate recunoaște astfel de sisteme în conformitate cu dispozițiile prevăzute în RED II.

V.Concluzii

Creșterea cererii la nivel mondial de culturi alimentare și furajere impune sectorului agricol să crească în mod constant producția. Acest lucru este realizat atât prin creșterea productivității, cât și prin expansiunea suprafeței agricole. Dacă aceasta din urmă are loc în detrimentul unor terenuri care stochează cantități ridicate de carbon sau al unor habitate cu biodiversitate ridicată, acest proces poate duce la un impact negativ din perspectiva ILUC.

În acest context, RED II limitează contribuția biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă convenționali consumați în sectorul transporturilor la obiectivul UE pentru 2030 privind energia din surse regenerabile. În plus, contribuția biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă cu risc ridicat de ILUC va fi limitată, începând din 2020, la nivelurile din 2019, iar apoi va fi redusă, treptat, până la zero între 2023 și 2030, cel târziu.

În conformitate cu cele mai bune dovezi științifice disponibile privind expansiunea agriculturii începând din 2008, indicate în prezentul raport, uleiul de palmier este în prezent singura materie primă în cazul căreia expansiunea suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon este atât de pronunțată încât emisiile de GES cauzate de schimbarea destinației terenurilor anulează toate reducerile de emisii de GES ale combustibililor produși din această materie primă în comparație cu utilizarea combustibililor fosili. Prin urmare, uleiul de palmier se califică drept materie primă cu risc ridicat de ILUC pentru care se observă o extindere semnificativă în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon.

Cu toate acestea, este important să se remarce faptul că nu tot uleiul de palmier utilizat ca materie primă pentru producția de bioenergie are un impact negativ din perspectiva ILUC în sensul stabilit la articolul 26 din RED II. Prin urmare, o parte a producției ar putea fi considerată ca având risc redus de ILUC. Pentru a identifica această producție, sunt disponibile două tipuri de măsuri, și anume creșterea productivității pe terenurile existente și cultivarea de materii prime pe terenurile neutilizate, cum ar fi terenurile abandonate sau sever degradate. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a evita situația în care producția de biocombustibili, de biolichide și de combustibili din biomasă ar intra în concurență cu nevoia de a satisface cererea în creștere de alimente și furaje. Directiva exclude de la eliminarea progresivă toți combustibilii certificați ca având risc redus de ILUC. Criteriile de certificare a combustibililor cu risc redus de ILUC ar putea atenua eficient efectele relocării asociate cu cererea de astfel de combustibili dacă se ia în considerare doar materia primă suplimentară utilizată pentru producția de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă.

Comisia va continua să analizeze evoluțiile din sectorul agricol, inclusiv stadiul expansiunii suprafețelor agricole, pe baza noilor dovezi științifice, și să acumuleze experiență în ceea ce privește certificarea combustibililor cu risc redus de ILUC atunci când va pregăti reexaminarea prezentului raport, care va avea loc până la 30 iunie 2021. Ulterior, Comisia va analiza datele incluse în raport în lumina evoluției circumstanțelor și a celor mai recente dovezi științifice disponibile. Este important să se amintească faptul că prezentul raport reflectă situația actuală doar pe baza tendințelor recente și că evaluările viitoare pot ajunge la concluzii diferite privind materiile prime considerate drept materii prime cu risc ridicat de ILUC, în funcție de evoluția viitoare a sectorului agricol la nivel mondial.

(1)    Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

(2)    Statele membre trebuie să transpună prevederile sale în legislația națională până la 30 iunie 2021.

(3)      Directiva 2003/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 mai 2003 de promovare a utilizării biocombustibililor și a altor combustibili regenerabili pentru transport.

(4)      Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE.

(5)      Biocombustibilii produși din culturi alimentare sau furajere.

(6)      Definiția din RED pentru „biocombustibili” vizează atât combustibilii gazoși, cât și combustibilii lichizi produși din biomasă utilizați în transporturi. Acest lucru nu mai este valabil în RED II, unde definiția pentru „biocombustibili” include doar combustibilii lichizi produși din biomasă utilizați în transporturi.

(7)      CO2 stocat în arbori și în sol este eliberat atunci când pădurile sunt tăiate și turbăriile sunt secate.

(8)      SWD(2012) 343 final.

(9)      Directiva (UE) 2015/1513 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de modificare a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

(10)      Definiția „biocombustibililor” din RED.

(11)      „Combustibili din biomasă” este un termen nou introdus în RED II, care definește acești combustibilii ca fiind combustibili gazoși și solizi produși pe bază de biomasă.

(12)      Întrucât limitarea vizează exclusiv combustibilii din biomasă convenționali consumați în transporturi, și anume, în practică, combustibilii gazoși pentru transporturi (parte a definiției „biocombustibililor” din RED), nu există nicio schimbare de fond privind combustibilii vizați de această limitare.

(13)      Este important de remarcat faptul că expansiunea observată a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon nu constituie o schimbare directă a destinației terenurilor în sensul Directivei privind energia din surse regenerabile. Expansiunea respectivă este mai degrabă o consecință a creșterii cererii de culturi din toate sectoarele. Schimbarea directă a destinației terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon pentru producerea de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă este interzisă în temeiul criteriilor de durabilitate ale UE.

(14)      Raportul JRC din 2017: Challenges of Global Agriculture in a Climate Change Context by 2050.

(15)      Date privind suprafața recoltată sunt disponibile pentru toate țările. Cu toate acestea, ea este mai mică decât suprafața plantată, deoarece palmierii imaturi nu rodesc. Cu toate acestea, raportul dintre creșterea suprafeței plantate și suprafața recoltată depinde, de asemenea, de ponderea suprafeței cu palmieri imaturi rezultați din replantare. Creșteri ale suprafeței plantate au fost constate în statisticile naționale din Indonezia și Malaysia și au fost combinate cu creșterile ajustate ale suprafeței recoltate pentru restul lumii.

(16)      În comparație cu datele din literatura de specialitate, evaluarea GIS atribuie o defrișare mai mică culturilor care urmează imediat defrișării, însă atribuie o defrișare mai mare culturilor care pot fi, de asemenea, factori locali ai defrișării, dar care sunt adesea plantate la mai mulți ani de la defrișare, ceea ce este în conformitate cu abordarea adoptată de criteriile de durabilitate din RED II.

(17)      Creșterea brută a suprafețelor plantate reprezintă suma expansiunii în toate țările în care suprafața nu s-a micșorat. În ceea ce privește culturile anuale, suprafețele cultivate sunt aproximate la suprafața recoltată; în ceea ce privește culturile multianuale, s-a pus deoparte o suprafață pentru culturile imature.

(18)      Woltjer et al 2017: Analysis of the latest available scientific research and evidence on ILUC greenhouse gas emissions associated with production of biofuels and bioliquids.

(19)      Criteriile mai stricte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră se aplică biocombustibililor produși în instalații care au început să funcționeze după 5 octombrie 2015, iar biocombustibilii produși în instalații vechi realizează adesea economii mai mari.

(20)      Se estimează că pierderea C rezultată din asanarea turbăriilor în decurs de 20 ani va fi de aproximativ 2,6 ori mai mare decât pierderea netă de carbon estimată rezultată din conversia pădurilor în plantații de palmieri destinați producției de ulei pe sol mineral (107 tone la hectar).

(21)      Prin analogie cu abordarea aplicată de RED II pentru emisiile cauzate de activitatea de cultivare, emisiile cauzate de schimbarea destinației terenurilor au fost atribuite tuturor produselor tranzacționate din respectiva cultură (de exemplu uleiul vegetal și făina din semințe oleaginoase, dar nu reziduurile de culturi) proporțional cu conținutul lor energetic.

(22)      Având în vedere randamentele medii pentru perioada 2008-2015 în primele zece țări exportatoare (ponderate în funcție de exporturi), randamentele acestui set de culturi sunt mai mari decât valoarea de „referință” de 55 GJ/ha/an cu un factor de 1,7 pentru porumb, 2,5 pentru uleiul de palmier, 3,2 pentru sfecla de zahăr și 2,2 pentru trestia de zahăr.

(23)      Zonele umede (inclusiv turbăriile), zonele împădurite în permanență și zonele împădurite cu un coronament de 10-30 %. Terenul este clasificat în funcție de statutul său din 2008. Zonele cu coronament de 10-30 % nu sunt protejate dacă biocombustibilii produși din materia primă cultivată pe terenul respectiv după conversia acestuia respectă încă criteriile privind reducerile de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum se poate preconiza că va fi cazul în ceea ce privește culturile perene.

(24)      Emisiile provenite de la pădurea tropicală, ai cărei arbori sunt, de obicei, tăiați în mod selectiv până în momentul în care pădurea este convertită în plantație de palmieri destinați producției de ulei, sunt considerabil mai ridicate, în medie, dar sunt parțial compensate de stocurile de carbon permanente mai mari ale plantației în sine. Modificările nete iau, de asemenea, în considerare carbonul stocat în biomasa din subsol și din sol.

(25)      În RED, perioada de amortizare pentru calcularea emisiilor cauzate de schimbările directe declarate ale destinației terenurilor este deja stabilită la 20 de ani.

(26)      Randamentul energetic cuprinde energia (LHV) atât în ceea ce privește biocombustibilii, cât și produsele secundare luate în considerare la calcularea valorilor implicite pentru economiile de energie din anexa V la directivă. Randamentul luat în considerare este media pentru perioada 2008-2015 în primele zece țări exportatoare (ponderată în funcție de exporturi).

(27)      Biocombustibilii contribuie la reducerea, de regulă, cu mai mult de 50 % a emisiilor minime necesare. În scopul acestui calcul, se presupune o reducere medie de 55 %.

(28)      Zone împădurite în permanență.

(29)      Zone umede, inclusiv turbării.

(30)      Valorile factorului de productivitate sunt specifice fiecărei culturi și au fost calculate pe baza randamentelor obținute în primele zece țări exportatoare (ponderate în funcție de cota lor de export). Uleiul de palmier, trestia de zahăr, sfecla de zahăr și porumbul au o valoare mult mai mare decât celelalte culturi considerate și, prin urmare, li se acordă „factori de productivitate” de 2,5, 2,2, 3,2 și, respectiv, 1,7, în timp ce alte culturi pot fi estimate, în mare, ca având un factor de productivitate standard de 1.

(31)      Ecofys (2016) - Methodologies identification and certification of low ILUC risk biofuels.

(32)      În temeiul RED II, biocombustibilii produși din materii prime cu risc ridicat de ILUC vor fi eliminați treptat până în 2030, cu excepția cazului în care sunt certificați ca prezentând un risc redus de ILUC. Prin urmare, este posibil ca biocombustibilii, biolichidele sau combustibilii din biomasă cu risc redus de ILUC este probabil să obțină o valoarea de piață mai mare.

(33)      https://cdm.unfccc.int/methodologies/PAmethodologies/tools/am-tool-01-v5.2.pdf/history_view.

(34)      Se estimează că 84 % dintre fermele existente la nivel mondial sunt gestionate de mici proprietari agricoli care cultivă mai puțin de 2 ha de teren. Lowder, S.K., Skoet, J., Raney, T., 2016. The number, size, and distribution of farms, smallholder farms, and family farms worldwide World Dev. 87, 16-29.

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 13.3.2019

COM(2019) 142 final

ANEXE

la

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

privind situația expansiunii la nivel mondial a producției de anumite culturi alimentare și furajere

ANEXA 1

Analiza literaturii de specialitate privind expansiunea culturilor în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon

Domeniu de aplicare

Prezenta analiză întreprinsă de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei sintetizează și oferă o imagine de ansamblu asupra celor mai relevante rezultate din literatura de specialitate privind expansiunea suprafețelor de producție de materii prime agricole în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon, conform definițiilor din RED II.

Soia 

Există un singur studiu evaluat inter pares ce estimează defrișările cauzate de soia la scară mondială, care vizează un interval de timp ce include defrișările care au avut loc după 2008. [Henders et al. 2015] au început cu măsurători bazate pe GIS pentru defrișările anuale din toate zonele tropicale și le-au imputat unor factori diverși, inclusiv expansiunii culturilor de soia și de ulei de palmier, în conformitate cu o analiză cuprinzătoare a literaturii regionale de specialitate (analiza este detaliată în secțiunea „Informații suplimentare”). Cu toate acestea, datele lor vizează numai perioada 2000-2011.

Având în vedere lipsa studiilor care oferă date recente la scară mondială, au fost combinate date din Brazilia, din alte țări din America de Sud și din restul lumii. Pentru Brazilia, datele privind expansiunea culturilor de soia începând din 2008 au provenit din baza de date IBGE-SIDRA din Brazilia, iar acestea au fost combinate cu date privind expansiunea în zonele împădurite din Cerrado [Gibbs et al. 2015], făcându-se o medie pentru perioada 2009-2013 în Amazonia [Richards et. al] 1 și în restul Braziliei [Agroicone 2018]. A rezultat o medie ponderată a expansiunii în zonele împădurite de 10,4 %: Aceasta a fost combinată cu cifre pentru Argentina, Paraguay, Uruguay, Bolivia și restul lumii, după cum urmează:

Pentru celelalte țări din America Latină, singurele date cantitative găsite sunt cele menționate de [Graesser et al. 2015], care au măsurat expansiunea tuturor culturilor arabile în detrimentul pădurilor. Pentru restul lumii, acolo unde s-a observat cea mai mare expansiune a culturilor de soia începând din 2008, și anume, India, Ucraina, Rusia și Canada, s-au găsit găsite puține dovezi potrivit cărora cultivarea culturilor de soia ar fi cauzat defrișări directe. Prin urmare, pentru restul lumii, s-a presupus o pondere mică de 2 % de expansiune în detrimentul pădurilor. Ca urmare, ponderea medie la nivel mondial a expansiunii culturilor de soia a fost estimată la 8 %.

Comparație cu alte analize recente

Majoritatea datelor privind defrișarea din cauza culturilor de soia este anterioară moratoriului privind soia din Brazilia din 2008 și, prin urmare, nu este relevantă pentru prezenta estimare.

O analiză comandată de organizația Transport and Environment [Malins 2018] conține o examinare atentă a datelor regionale privind expansiunea culturilor de soia și defrișarea, concluzionând că cel puțin 7 % din expansiunea culturilor de soia la nivel mondial din 2008 s-a produs în detrimentul terenurilor împădurite. Cu toate acestea, au fost utilizați ani diferiți pentru ponderile expansiunii culturilor de soia și nu au fost utilizate datele și rezultatele din [Agricone 2018] și [Richards et al 2017].

O analiză comandată de Sofiproteol [LCAworks 2018] include, de asemenea, o examinare a literaturii de specialitate de la nivel regional privind defrișarea cauzată de culturile de soia la nivel mondial din perioada 2006-2016. Concluzia acesteia este că 19 % din expansiunea la nivel mondial a culturilor de soia s-a produs în detrimentul terenurilor împădurite. Cu toate acestea, în analiza respectivă, sursa ipotezei privind expansiunea în detrimentul pădurilor din „restul Braziliei” nu este clară, iar „terenurile naturale” au fost asimilate, uneori, cu pădurile. Mai mult, la calcularea valorilor medii, analiza a ponderat datele regionale privind culturile de soia la producția regională totală de soia mai degrabă decât la zona sa de expansiune. Prin urmare, valoarea de 19 % nu poate fi considerată foarte solidă.

Agroicone a pregătit un document pentru Comisie care citează o lucrare din 2018 nepublicată și realizată de Agrosatelite, care prezintă o reducere imensă a ponderii pădurilor în cadrul expansiunii culturilor de soia din Cerrado (mai ales în Matipoba) în perioada 2014-2017, de la 23 % în 2007-2014 la 8 % în 2014-2017.

Ulei de palmier

Prin eșantionarea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei din datele colectate prin satelit, [Vijay et al. 2016] au estimat ponderea expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul pădurilor, în perioada 1989-2013, și a raportat rezultatele pentru fiecare țară. La stabilirea respectivelor valori medii naționale în raport cu creștea suprafeței naționale recoltate de palmieri destinați producției de ulei în 2008-2016, studiul a arătat că, la nivel mondial, 45 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-a realizat pe terenuri pe care erau împădurite în 1989.

Pentru perioada 2008-2011, datele suplimentare din [Henders et al. 2015] au alocat expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei, în medie, 0,43 milioane ha/an de defrișări observate. Aceasta reprezintă 45 % din creșterea estimată a suprafeței acoperite la nivel mondial cu plantații de palmieri destinați producției de ulei în perioada respectivă 2 .

Într-un studiu mondial realizat pentru Comisia Europeana, [Cuypers et al. 2013] au imputat defrișarea măsurată unor factori diverși, cum ar fi exploatarea forestieră, pășunatul și diferite culturi, la nivel național. Rezultatele sugerează că 59 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei a avut legătură cu defrișarea între 1990 și 2008.

Compararea studiilor regionale pentru Indonezia și Malaysia

[Abood et al. 2015] au constatat că 1,6 milioane de hectare de păduri din Indonezia au fost defrișate între 2000 și 2010 în cadrul concesiunilor acordate producătorilor industriali de ulei de palmier. Aceasta reprezintă 36 % din totalul expansiunii suprafeței plantate cu palmieri destinați producției de ulei în perioada respectivă, conform cifrelor oferite de guvernul indonezian.

Pentru aceeași perioadă, [Carlson et al. 2013] au estimat un procentaj mai mare de defrișare: 1,7 milioane de hectare de pădure pierdută în cadrul concesiunilor pentru uleiul de palmier în zona indoneziană din Borneo; aproximativ 70 % din expansiunea suprafeței recoltate din acea regiune [Malins 2018]. Într-o lucrare ulterioară, [Carlson et al. 2018] raportează 1,84 milioane de hectare de pădure pierdute în cadrul concesiunilor pentru uleiul de palmier în zona indoneziană din Borneo și 0,55 milioane de hectare în Sumatra, în perioada 2000-2015.

[SARvision 2011] a constatat că, în perioada 2005-2010, 865 de mii de hectare de pădure au fost defrișate în perimetrele concesiunilor cunoscute pentru uleiul de palmier din Sarawak, din provincia malaysiană din Borneo unde survine cea mai mare parte a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei. Aceasta corespunde aproximativ unei jumătăți din creșterea suprafeței recoltate de palmieri destinați producției de ulei din perioada respectivă 3 .

[Gaveau et al. 2016] au cartografiat suprapunerea defrișărilor cu expansiunea plantațiilor industriale (adică exceptând micii proprietari agricoli) de palmieri destinați producției de ulei din Borneo, la intervale de 5 ani, în perioada 1990-2015. Autorii demonstrează că marea majoritate a plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei din Borneo se află pe terenuri care erau împădurite în 1973; ponderi mai mici de defrișare apar atunci când se limitează intervalul de timp dintre defrișare și plantarea de palmieri destinați producției de ulei. Rezultatele arată că, pentru plantațiile industriale de palmieri destinați producției de ulei din zona indoneziană din Borneo, aproximativ 42 % din expansiunea din perioada 2010-2015 a avut loc în detrimentul unor terenuri care numai cu cinci ani mai devreme erau împădurite; pentru zona malaysiană din Borneo, cifra a fost de aproximativ 75 %. Evaluarea a aplicat o definiție mai restrânsă a pădurii decât RED II, luând în considerare numai pădurea cu o acoperire forestieră > 90 % și excluzând pădurea secundară (adică pădurea și zonele cu arbuști care au crescut în urma unor defrișări sau incendii anterioare).

Într-o lucrare ulterioară, [Gaveau et al. 2018] au arătat că, pentru perioada 2008-2017, în zona indoneziană din Borneo, 36 % din expansiunea plantațiilor industriale (din care 88 % erau plantații de palmieri destinați producției de ulei) s-a realizat în detrimentul unor terenuri unde existau păduri vechi care au fost defrișate în același an, în timp ce în zona malaysiană din Borneo media a fost de 69 %. În zona indoneziană din Borneo, rata de defrișare din cauza plantațiilor în diferiți ani a prezentat o corelație foarte puternică cu prețul uleiului de palmier brut din sezonul anterior, în timp ce în zona malaysiană din Borneo corelația a fost mai slabă, sugerând o planificare centralizată pe termen mai lung a defrișărilor. Rezultatele au arătat că rata de expansiune a plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei a scăzut față de valoarea sa de vârf din 2009-2012, în timp ce ponderea expansiunii în detrimentul terenurilor împădurite a rămas stabilă.

[Gunarso et al. 2013] au analizat schimbările ocupării terenurilor legate de expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei din Indonezia și Malaysia pentru Roundtable on Sustainable Palm Oil (RSPO) (Masa rotundă pentru un ulei de palmier durabil). Cele mai recente modificări raportate se referă la suprafețele cu palmieri destinați producției de ulei care au fost plantate între 2005 și 2010. Lucrarea indică procentul din respectivele suprafețe care se încadra în altă categorie de destinație a terenurilor în 2005. Adunând categoriile care corespund, fără echivoc, definiției pădurii din directivă, reiese pentru întreaga Indonezie o valoare minimă de 37 % a expansiunii în detrimentul terenurilor împădurite. Cu toate acestea, alte categorii de destinație a terenurilor raportate includ desișurile (care sunt în principal păduri degradate, conform lucrării), iar acestea în general ar corespunde definiției pădurii din directivă. Aceasta reprezintă o categorie vastă în Indonezia, deoarece pădurile din apropierea plantațiilor sunt adesea degradate în anii cu incendii de pădure, înainte ca plantația să se extindă pe terenul respectiv. Dacă se iau în calcul și aceste tipuri anterioare de destinație a terenurilor ca pădure (cum poate că a fost cazul în 2000), procentul total de defrișări din Indonezia în perioada 2005-2010 se ridică la aproape 75 %, confirmând în mod aproximativ constatările făcute de [Carlson 2013].

Pentru Malaysia, [Gunarso et al 2013] raportează că, în perioada 2006-2010, 34 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-a realizat direct pe trenuri împădurite. Cu toate acestea, lucrarea raportează, de asemenea, o expansiune considerabilă pe „solul descoperit” în 2006, și se presupune că o parte din acesta era descoperit deoarece era transformat din pădure. Din informații suplimentare, reiese că peste o treime din solul descoperit din 2006 fusese împădurit cu șase ani mai devreme, indicând că este probabil să fi fost suprafețe cu pădure defrișată gata pentru plantare. Dacă sunt incluse aceste suprafețe cu pădure, ponderea defrișării corelate cu expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-ar ridica la 47 % în Malaysia.

În loc să utilizeze imagini obținute prin satelit pentru a identifica acoperirea anterioară a terenurilor acolo unde s-au extins plantațiile indoneziene de palmieri destinați producției de ulei, [Austin et al. 2017] au consultat hărțile cu destinația terenurilor emise de Ministerul Mediului și Silviculturii din Indonezia. Lucrarea a constatat că numai aproximativ 20 % din terenul utilizat pentru expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în 2005-2015 era clasificat ca „pădure” cu cinci ani mai devreme, pe hărțile respective. Definiția pădurii utilizată în lucrarea respectivă indică o acoperire forestieră > 30 % (în loc de >10 % conform directivei) și nu include zonele cu arbuști, care uneori s-ar califica drept pădure în conformitate cu definiția din directivă. Un procent suplimentar de 40 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-a realizat pe categorii de destinație a terenurilor care au inclus zonele cu arbuști. Din aceste motive, se consideră că cifra de 20 % referitoare la expansiunea în detrimentul pădurilor menționată în [Austin et al 2017] este probabil subestimată, în sensul prezentului raport.

Astfel cum reiese din tabel, pentru restul lumii sunt raportate ponderi mai mici de expansiune în detrimentul pădurilor. Prin ponderarea rezultatelor pentru America Latină, Africa și restul Asiei (cu excepția Indoneziei și a Malaysiei), s-a obținut o pondere medie de 13 % a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul pădurilor.

În ansamblu, ținând cont de rezultatele din studiile regionale privind expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei pe terenuri care stochează cantități ridicate de carbon din Malaysia și Indonezia, precum și de dovezile referitoare la această expansiunea în restul lumii, ponderea medie la nivel mondial de 45 % a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul pădurilor, propusă de [Vijay et al 2016], poate fi considerată o bună estimare. 

Fracție a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor

[Abood et al. 2014] au constatat că 21 % dintre concesiunile cunoscute pentru uleiul de palmier din Indonezia erau amplasate pe turbării și 10 % pe turbării de adâncime (>3 metri), care ar trebui să fie protejate împotriva asanării în conformitate cu o ordonanță guvernamentală indoneziană din 1990. Pentru perioada 2000-2010, lucrarea a raportat 535 de mii de hectare de păduri de turbării mlăștinoase care au fost pierdute în favoarea concesiunilor pentru ulei de palmier din Indonezia, ceea ce reprezintă 33 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul concesiunilor.

[Miettinen et al. 2012, 2016] au analizat imaginile de înaltă rezoluție obținute prin satelit pentru a urmări răspândirea plantațiilor cu palmieri destinați producției de ulei de palmier matur pe turbării, la intervale de timp cuprinse între 1990 și 2015. Autorii au utilizat Arhiva digitală europeană a JRC conținând hărți ale solurilor pentru a identifica zonele cu turbă și a raportat că, între 2007 și 2015, plantațiile de palmieri destinați producției de ulei au cunoscut o expansiune de 1 089 de mii de hectare pe turbăriile din Indonezia și de 436 de mii de hectare pe turbăriile din Malaysia. Prin împărțirea acestor valori la creșterea suprafeței cu palmieri destinați producției de ulei maturi din perioada respectivă 4 , rezultă o pondere de 24 % a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor în Indonezia și de 42 % în Malaysia. Pentru cele mai recente perioade raportate, 2010-2015, cifrele corespunzătoare sunt 25 % și 36 %.

Consiliul malaysian pentru uleiul de palmier a publicat un studiu privind uleiul de palmier [Omar et al. 2010], pe baza identificării GIS a cultivării palmierilor destinați producției de ulei și a unei hărți a solurilor de la Ministerul Agriculturii din Malaysia. Autorii au raportat că procentul cultivării palmierilor pe turbării în Malaysia a crescut de la 8,2 % în 2003 la 13,3 % în 2009, ceea ce corespunde unor suprafețe de 313 și, respectiv, 666 de mii de hectare. În aceeași perioadă, datele menționate în lucrare arată că suprafața totală cu palmieri destinați producției de ulei a cunoscut o expansiune de la 3 813 la 5 011 mii de hectare, astfel încât ponderea respectivei expansiuni în detrimentul turbăriilor a fost de 30 %.

[SARvision 2011] a constatat că, în perioada 2005-2010, 535 de mii de hectare de păduri de turbării au fost defrișate în perimetrele concesiunilor cunoscute pentru ulei de palmier din Sarawak, provincia malaysiană unde are loc majoritatea expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei. Aceasta corespunde cu aproximativ 32 % din creșterea suprafeței recoltate de palmieri destinați producției de ulei din perioada respectivă 5 . Se omite pierderea pădurilor de turbării în favoarea palmierilor de ulei din afara perimetrelor concesiunilor și orice transformare a turbărilor care nu erau împădurite la momentul transformării.

[Gunarso et al. 2013] au raportat o pondere anormal de mică a expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor în Malaysia (numai 6 % între 2000 și 2010, în conformitate cu informațiile suplimentare din lucrare). Aceasta este mult mai mică decât orice altă estimare, chiar și provenită din surse malaysiene, astfel încât ea nu a fost luată în considerare 6 .

Pentru Indonezia, datele suplimentare din [Gunarso et al. 2013] arată o expansiune cu 24 % a plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei între 2005 și 2010 în detrimentul mlaștinilor bogate în turbă, iar acest procent crește chiar la aproximativ 26 % dacă se include conversia din mlaștini bogate în turbă cu ajutorul„solurilor descoperite”.

[Austin et al. 2017] raportează că ponderea expansiunii plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor din Indonezia a rămas la aproximativ 20 % pentru toate perioadele studiate (1995-2015), fără a se aplica nicio corecție pentru a ține seama de „solurile descoperite”. Motivul pentru care rezultatele din lucrarea de mai sus sunt mai mici decât cele din alte lucrări este utilizarea hărții „BBSDLP 7 ” a turbăriilor întocmită de Ministerul Agriculturii din Indonezia (H. Valin, comunicare privată, 5 decembrie 2018). Harta BBSDLP nu include zonele cu o adâncime a stratului de turbă mai mică de 0,5 m 8 , și parțial din această cauză harta indică o zonă cu turbării mai mică cu 13,5 % decât hărțile întocmite de organizația Wetlands International care, la rândul său, subestimează probabil zona cu turbării cu aproximativ 10-13 %, în conformitate cu studiilor de colectare a datelor de pe teren. [Hooijer și Vernimmen 2013].

Nu sunt disponibile date cantitative pentru restul lumii pentru ponderea expansiunii plantațiilor de palmieri în detrimentul turbăriilor. În perioada 2008-2015, 9 % din expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei s-a produs în America Latină, iar 5 % în restul Asiei și 3 % în Africa. Există zone vaste de turbării tropicale în America de Sud, în special în Peru, Bolivia, Venezuela și de-a lungul Amazonului, dar acestea nu sunt zone semnificative de producție a uleiului de palmier. Cu toate acestea, cea mai mare turbărie mlăștinoasă tropicală se află în bazinul fluviului Congo. Acolo, a fost deja acordată cel puțin o concesiune enormă pentru ulei de palmier, de 470 de mii de hectare (ceea ce reprezintă, de exemplu, 10 % din întreaga suprafață cu palmieri destinați producției de ulei din Malaysia), iar aceasta este situată în proporție de 89 % pe turbării [Dargie et al. 2018]. Există teama că pe măsură ce creșterea producției încetinește în țările din Asia de Sud-Est, se vor face mai multe investiții în amenajarea de plantații de palmieri destinați producției de ulei pe turbării în Africa și în America Latină.

Acordând ponderea cea mai mare rezultatelor prezentate de [Miettinen et al. 2012, 2016], care poate fi considerată ca fiind cea mai avansată lucrare din literatura de specialitate, și presupunând o valoare zero de asanare a turbăriilor în favoarea plantațiilor de palmieri în restul lumii, rezultă o estimare a mediei ponderate interpolate de 23 % pentru expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în detrimentul turbăriilor în întreaga lume între 2008 și 2011.

Trestie de zahăr

Peste 80 % din expansiunea la nivel mondial a plantațiilor de trestie de zahăr a avut loc în Brazilia în perioada 2008-2015.

[Cuypers 2013] estimează că 36 % din expansiunea la nivel mondial a plantațiilor de trestie de zahăr din perioada 1990-2008 s-a realizat în detrimentul unor terenuri care anterior au fost împădurite. Însă, este probabil ca aceasta să fie o supraestimare pentru scopurile analizei: defrișarea a fost repartizată între silvicultură, expansiunea pășunilor și expansiunea diferitelor culturi la scară națională. O mică parte a defrișării a fost repartizată pășunilor, deoarece nu s-a înregistrat nicio expansiune netă; în schimb, trestia de zahăr a cunoscut o expansiune foarte mare și, prin urmare, a beneficiat de o repartizare ridicată a defrișării la nivel național. Cu toate acestea, regiunile din Brazilia în care trestia de zahăr a cunoscut o expansiune nu se suprapun, în cea mai mare parte, cu zone puternic defrișate, iar acest lucru nu a fost luat în considerare în analiza efectuată de [Cuypers et al. 2013].

[Adami et al. 2012] au raportat că numai 0,6 % din expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr din zona central-sudică a Braziliei s-a realizat în detrimentul terenurilor împădurite între 2000 și 2009. Deși regiunea reprezenta aproximativ 90 % din expansiunea la nivel mondial a plantațiilor de trestie de zahăr în perioada respectivă, au existat expansiuni și în alte regiuni din Brazilia care nu au fost vizate de acest studiu.

[Sparovek et al. 2008] au confirmat că, în perioada 1996-2006, expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr în zona central-sudică a Braziliei s-a realizat aproape în întregime în detrimentul terenurilor acoperite cu pășuni sau cu alte culturi (dat fiind că suprafața împădurită rămasă în acea regiune este foarte mică); cu toate acestea, un procent suplimentar de 27 % din expansiune s-a realizat în zonele „periferice” din jurul și din interiorul biomului amazonian, în zona de nord-est și în biomul forestier atlantic. În aceste regiuni periferice, a existat o corelație între pierderea de fond forestier per localitate și expansiunea plantațiilor de trestie de zahăr. Cu toate acestea, lucrarea nu furnizează nicio cifră privind ponderea expansiunii în detrimentul pădurilor.

Prin urmare, din literatura de specialitate nu a putut fi extrasă nicio cuantificare adecvată a defrișării din cauza plantațiilor de trestie de zahăr.

Porumb

De obicei, nu se consideră că cerealele reprezintă o cauză a defrișărilor, deoarece majoritatea producției acestora are loc în zone temperate, unde defrișarea este, în general, modestă. Cu toate acestea, porumbul este, de asemenea, o cultură tropicală, fiind adesea cultivat de micii proprietari agricoli, iar în fermele mari fiind, de asemenea, cultivat adesea în alternanță cu soia. O parte disproporționată a expansiunii culturilor de porumb are loc în regiunile tropicale, unde defrișarea este mai obișnuită și mai consumatoare de carbon.

Expansiunea din China s-a concentrat pe terenurile marginale din zona de nord-est a țării [Hansen 2017], unde se poate presupune că se găsesc mai ales stepe de pășunat decât păduri. Expansiunii din Brazilia și din Argentina i s-ar putea repartiza același procent de defrișare ca și în cazul culturilor de soia din Brazilia. [Lark et al. 2015] au constatat că, în ceea ce privește expansiunea culturilor de porumb din SUA din perioada 2008-2012, 3 % din aceasta s-a produs în detrimentul pădurilor, 8 % în detrimentul terenurilor cu arbuști și 2 % în detrimentul terenurilor umede. Cu toate acestea, este dificil să se realizeze o estimare la nivel mondial fără a se analiza în detaliu ce se întâmplă în fiecare țară.

Referințe

[Abood et al. 2015] Abood, S. A., Lee, J. S. H., Burivalova, Z., Garcia-Ulloa, J., & Koh, L. P. (2015). Relative Contributions of the Logging, Fiber, Palm oil, and Mining Industries to Forest Loss in Indonesia. Conservation Letters, 8(1), 58–67. http://doi.org/10.1111/conl.12103

[Adami et al. 2012] Adami, M., Rudorff, B. F. T., Freitas, R. M., Aguiar, D. A., Sugawara, L. M., & Mello, M. P. (2012). Remote Sensing Time Series to Evaluate Direct Land Use Change of Recent Expanded Sugarcane Crop in Brazil. Sustainability, 4, 574–585. http://doi.org/10.3390/su4040574

[Agroicone 2018] Moriera, A, Arantes S., și Romeiro, M. (2018). RED II information paper: assessment of iLUC risk for sugarcane and soybean biofuels feedstock. Agroicone, Sao Paulo 2018.

[Austin et al. 2017] Austin, K. G., Mosnier, A., Pirker, J., McCallum, I., Fritz, S., & Kasibhatla, P. S. (2017). Shifting patterns of palm oil driven deforestation in Indonesia and implications for zero-deforestation commitments. Land Use Policy, 69(august), 41–48. http://doi.org/10.1016/j.landusepol.2017.08.036

[Carlson et al. 2013] Carlson, K. M., Curran, L. M., Asner, G. P., Pittman, A. M., Trigg, S. N., & Marion Adeney, J. (2013). Carbon emissions from forest conversion by Kalimantan palm oil plantations. Nature Clim. Change, preluat de pe site-ul web https://www.nature.com/nclimate/journal/v3/n3/pdf/nclimate1702.pdf

[Curtis et al. 2018] Curtis, P. G., Slay, C. M., Harris, N. L., Tyukavina, A., & Hansen, M. C. (2018). Classifying drivers of global forest loss. Science, 361(6407), 1108–1111. http://doi.org/10.1126/science.aau3445

[Cuypers et al. 2013] Cuypers, D., Geerken, T., Gorissen, L., Peters, G., Karstensen, J., Prieler, S., van Velthuizen, H. (2013). The impact of EU consumption on deforestation: Comprehensive analysis of the impact of EU consumption on deforestation. Comisia Europeană. http://doi.org/10.2779/822269

[Dargie et al. 2018] Dargie, G.C., Lawson, I.T., Rayden, T.J. et al. Mitig Adapt Strateg Glob Change (2018). https://doi.org/10.1007/s11027-017-9774-8

[FAOstat 2008], Food and Agriculture Organization of the United Nations, Searchable database of crop production statistics, http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC

[Fehlenberg et al. 2017] Fehlenberg, V., Baumann, M., Gasparri, N. I., Piquer-Rodriguez, M., Gavier-Pizarro, G., & Kuemmerle, T. (2017). The role of soybean production as an underlying driver of deforestation in the South American Chaco. Global Environmental Change, 45(aprilie), 24–34. http://doi.org/10.1016/j.gloenvcha.2017.05.001

[Furumo & Aide 2017] Furumo, P. R., & Aide, T. M. (2017). Characterizing commercial palm oil expansion in Latin America: land use change and trade. Environmental Research Letters, 12(2), 024008. http://doi.org/10.1088/1748-9326/aa5892

[Gaveau 2016] Gaveau, D.L.A., Sheil, D., Husnayaen, Salim, M.A., Arjasakusuma, S., Ancrenaz, M., Pacheco, P., Meijaard, E., 2016. Rapid conversions and avoided deforestation: examining four decades of industrial plantation expansion in Borneo. Nature - Scientific Reports 6, 32017.

[Gaveau 2018] Gaveau, D.L.A., Locatelli, B., Salim, M.A., Yaen, H., Pacheco, P. și Sheil, D. Rise and fall of forest loss and industrial plantations in Borneo (2000–2017). Conservation Letters. 2018;e12622. https://doi.org/10.1111/conl.12622

[Gibbs et al. 2015] Gibbs, H. K., Rausch, L., Munger, J., Schelly, I., Morton, D. C., Noojipady, P., Walker, N. F. (2015). Brazil’s Soy Moratorium: Supply-chain governance is needed to avoid deforestation. Science, 347(6220), 377–378. http://doi.org/10.1126/science.aaa0181.

[Graesser et al. 2015] Graesser, J., Aide, T. M., Grau, H. R., & Ramankutty, N. (2015). Cropland/pastureland dynamics and the slowdown of deforestation in Latin America. Environmental Research Letters, 10(3), 034017. http://doi.org/10.1088/1748-9326/10/3/034017

[Gunarso et al. 2013] Gunarso, P., Hartoyo, M. E., Agus, F., & Killeen, T. J. (2013). Palm oil and Land Use Change in Indonesia, Malaysia and Papua New Guinea. RSPO. http://doi.org/papers2://publication/uuid/76FA59A7-334A-499C-B12D-3E24B6929AAE
Materiale suplimentare: https://rspo.org/key-documents/supplementary-materials

[Hansen et al. 2017] Hansen, J., M.A. Marchant, F. Tuan, și A. Somwaru. 2017. „U.S. Agricultural Exports to China Increased Rapidly Making China the Number One Market.” Choices. Q2. http://www.choicesmagazine.org/choices-magazine/theme-articles/us-commodity-markets-respond-to-changes-in-chinas-ag-policies/us-agricultural-exports-to-china-increased-rapidly-making-china-the-number-one-market

[Henders et al 2015] Henders, S., Persson, U. M., & Kastner, T. Trading forests: Land-use change and carbon emissions embodied in production and exports of forest-risk commodities. Environmental Research Letters, 10(12), 125012. http://doi.org/10.1088/1748-9326/10/12/125012 http://doi.org/10.1088/1748-9326/10/12/125012

[Hooijer și Vernimmen 2013] Hooijer, A. și Vernimmen, R. 2013 „Peatland maps: accuracy assessment and recommendations” Raport al Deltares & Euroconsult Mott MacDonald pentru Implementation of Agentschap NL 6201068 QANS Lowland Development edepot.wur.nl/251354

[Jusys 2017] Jusys, T. (2017) A confirmation of the indirect impact of sugarcane on deforestation in the Amazon, Journal of Land Use Science, 12:2-3, 125-137, DOI: 10.1080/1747423X.2017.1291766

[Lark et al. 2015] Lark, T.J, Salmon, M.J, & Gibbs, H. (2015). Cropland expansion outpaces agricultural and biofuel policies in the United States. Environmental Research Letters. 10. 10.1088/1748-9326/10/4/044003.

[LCAworks 2018] Strapasson, A., Falcao, J., Rossberg, T., Buss, G., și Woods, J. Land use Change and the European Biofuels Policy: the expansion of oilseed feedstocks on lands with high carbon stocks. Raport tehnic pregătit de LCAworks Ltd., în colaborare cu Sofiproteol, Franța.

[Machedo et al. 2012] Macedo, M. N., DeFries, R. S., Morton, D. C., Stickler, C. M., Galford, G. L., & Shimabukuro, Y. E. (2012). Decoupling of deforestation and soy production in the southern Amazon during the late 2000s. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 109(4), 1341-6. http://doi.org/10.1073/pnas.1111374109

[Malins. 2017] Malins, C. (2017). For peat’s sake - Understanding the climate implications of palm oil biodiesel. Cerulogy and Rainforest Foundation Norway, Londra 2017. Preluat de pe site-ul web http://www.cerulogy.com/uncategorized/for-peats-sake/

[Malins 2018] Malins, C. (2018). Driving deforestation: the impact of expanding palm oil demand through biofuel policy, Londra 2018. Preluat de pe site-ul web http://www.cerulogy.com/palm oil/driving-deforestation/

[Meijaard et al. 2018] Meijaard, E., Garcia-Ulloa, J., Sheil, D., Wich, S.A., Carlson, K.M., Juffe-Bignoli, D., și Brooks, T. (2018). Palm oil and biodiversity.  http://doi.org/https://doi.org/10.2305/IUCN.CH.2018.11.en

[Miettinen et al. 2012] Miettinen, J., Hooijer, A., Tollenaar, D., Page, S. E., & Malins, C. (2012). Historical Analysis and Projection of Palm oil Plantation Expansion on Peatland in Southeast Asia. Washington, D.C.: International Council on Clean Transportation.

[Miettinen et al. 2016] Miettinen, J., Shi, C., & Liew, S. C. (2016). Land cover distribution in the peatlands of Peninsular Malaysia, Sumatra and Borneo in 2015 with changes since 1990. Global Ecology and Conservation, 6, 67-78. http://doi.org/10.1016/j.gecco.2016.02.004

[Morton et al. 2006] Morton, D. C., DeFries, R. S., Shimabukuro, Y. E., Anderson, L. O., Arai, E., del Bon Espirito-Santo, F., … Morisette, J. (2006). Cropland expansion changes deforestation dynamics in the southern Brazilian Amazon. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 103(39), 14637-14641. http://doi.org/10.1073/pnas.0606377103

[Omar et al. 2010] Omar, W., Aziz, N.A.,Mohammed A.T., Harun, M.H. și Din, A.K.; Mapping of oil palm cultivation on peatland in Malaysia, Malaysian Palm Oil Board Information series 529, MPOB TT No. 473, iunie 2010. ISSN 1511-7871.

[Page et al. 2011] Page, S.E., Morrison, R., Malins, C., Hooijer, A., Rieley, J.O. Jaujiainen, J. (2011). Review of Peat Surface Greenhouse Gas Emissions from Palm oil Plantations in Southeast Asia. Indirect Effects of Biofuel Production, (15), 1-77.

[Richards et al. 2017] Richards, P. D., Arima, E., VanWey, L., Cohn, A., & Bhattarai, N. (2017). Are Brazil’s Deforesters Avoiding Detection? Conservation Letters, 10(4), 469-475. http://doi.org/10.1111/conl.12310

[SARVision 2011] SARVision. (2011). Impact of palm oil plantations on peatland conversion in Sarawak 2005-2010, (ianuarie 2011), 1-14. http://archive.wetlands.org/Portals/0/publications/Report/Sarvision%20Sarawak%20Report%20Final%20for%20Web.pdf

[Searle & Giuntoli 2018] Searle, A. S., și Giuntoli, J. (2018). Analysis of high and low indirect land-use change definitions in European Union renewable fuel policy.

[Sparovek et al. 2008] Sparovek, G.; A. Barretto; G. Berndes; S. Martins; și Maule, R. (2008). Environmental, land-use and economic implications of Brazilian sugarcane expansion 1996-2006. Mitigation and Adaption Strategies for Global Change, 14(3), p. 285.

[USDA 2008] United States Department of Agriculture Foreign Agricultural Service. Bază de date privind producția, frunizarea și distribuția culturilor, cu motor de căutare. https://apps.fas.usda.gov/psdonline/app/index.html#/app/advQuery

[Vijay et al. 2016] Vijay, V., Pimm, S. L., Jenkins, C. N., Smith, S. J., Walker, W., Soto, C., … Rodrigues, H. (2016). The Impacts of Palm oil on Recent Deforestation and Biodiversity Loss. PLOS ONE, 11(7), e0159668. http://doi.org/10.1371/journal.pone.0159668

[Waroux et al. 2016] Waroux, Y., Garrett, R. D., Heilmayr, R., & Lambin, E. F. (2016). Land-use policies and corporate investments in agriculture in the Gran Chaco and Chiquitano. Proceedings of the National Academy of Sciences, 113(15), 4021-4026. http://doi.org/10.1073/pnas.1602646113

[Yousefi et al. 2018].Yousefi, A., Bellantonoio, M, și Hurowitz,G., The avoidable Crisis, Mighty Earth, Regnskogfondet and FERN, martie 2018, http://www.mightyearth.org/avoidablecrisis/

ANEXA 2

Analiză GIS

1.

Metodă

Pentru a estima defrișările și emisiile aferente asociate cu expansiunea culturilor pentru biocombustibili începând din 2008 în zonele cu o densitate a acoperirii forestiere mai mare de 10 %, a fost utilizată o abordare constând într-o modelare geospațială pentru a combina harta cu defrișările întocmită de Global Forest Watch (GFW) cu hărți ale tipurilor de culturi întocmite de MapSPAM și EarthStat. Detaliile suplimentare privind abordarea sunt sintetizate mai jos, iar sursele de date utilizate în analiză sunt enumerate în tabelul de mai jos. Analiza a fost efectuată utilizând o dimensiune a pixelilor de aproximativ 100 de hectare la ecuator.

Surse de date

Date privind culturile

În prezent, nu sunt disponibile hărți consecvente la nivel mondial care să indice expansiunea tuturor culturilor individuale pentru biocombustibili de-a lungul timpului, deși este în curs de desfășurare o cercetare pentru a obține o astfel de hartă pentru culturile de palmieri destinați producției de ulei și pentru culturile de soia prin interpretarea imaginilor obținute prin satelit. Pentru prezenta analiză, ne-am bazat pe două surse pentru hărțile pentru culturile unice anuale: MapSPAM (IFPRI și IIASA 2016), care înregistrează distribuția la nivel mondial a 42 de culturi din anul 2005 9 și EarthStat (Ramankutty et al. 2008), care cartografiază suprafețele cu culturi și pășuni din anul 2000. Ambele surse de date privind culturile rezultă din abordări care combină o varietate de date de intrare explicite din punct de vedere spațial pentru a realiza estimări plauzibile ale distribuției culturilor la nivel mondial. Datele utilizate includ statistici de producție la scara unităților administrative (subnaționale), diverse hărți de acoperire a terenurilor produse cu ajutorul imaginilor obținute prin satelit și hărți de adecvare a culturilor create pe baza peisajului și condițiilor climatice și de sol locale.

Dată fiind lipsa de hărți actualizate la nivel mondial pentru culturile individuale, precum și lipsa de informații consecvente privind expansiunea lor de-a lungul timpului, o ipoteză majoră utilizată în analiza noastră este că totalul defrișărilor și a emisiilor de GES aferente care apar într-o zonă începând din 2008 pot fi atribuite unei anumite culturi pe baza suprafeței proporționale a fiecărei culturi în raport cu suprafața agricolă totală, inclusiv pășunile, prezente în cadrul aceluiași pixel pe harta culturii respective.

Date privind defrișarea

Hărțile publicate privind pierderile anuale la nivel mondial de acoperire forestieră și realizate pe baza observațiilor prin satelit Landsat, disponibile pe Global Forest Watch pentru perioada 2001-2017, au constituit baza analizei noastre referitoare la defrișări. Datele privind pierderile de acoperire forestieră sunt disponibile la o rezoluție de 30 de metri sau o dimensiune a pixelilor de 0,09 hectare. Datele inițiale privind pierderile de acoperire forestieră menționate în Hansen et al. (2013) nu fac nicio distincție între conversia permanentă (adică, defrișare) și pierderile temporare de acoperire forestieră din cauza silviculturii sau a incendiilor de pădure. Prin urmare, pentru această analiză am inclus numai subsetul de pixeli cu pierderile de acoperire forestieră care a corespuns zonelor dominate de defrișări determinate de culturile de materii prime agricole, astfel cum au fost cartografiate la o rezoluție de 10 kilometri în Curtis et al. (2018) 10 . Prin urmare, au fost excluse din analiză zonele unde sunt dominanți alți factori, precum silvicultura sau culturile itinerante. În categoria defrișărilor determinate de culturile de materii prime agricole, au fost luați în considerare pentru analiză numai pixelii cu o proporție a acoperirii forestiere de peste 10 %, „proporția acoperirii forestiere” fiind definită ca densitatea acoperirii forestiere pentru suprafața respectivă în 2000. Având în vedere criteriile specifice incluse în RED II [a se consulta literele (b) și (c) de mai sus din secțiunea „Context”], rezultatele analizei au fost defalcate în defrișări pentru perioada 2008-2015 pentru zonele cu o acoperire forestieră mai mare de 30 % și zonele cu o acoperire forestieră de 10-30 %.

Curtis et al. (2018) au evidențiat faptul că, într-o anumită zonă, pot fi prezenți în orice moment mai mulți factori pentru pierderile de fond forestier, iar factorul dominant poate varia în diferiți ani pe parcursul perioadei de studiu de 15 ani; modelul lor a atribuit numai un factor dominant care a contribuit la majoritatea pierderilor de acoperire forestieră din zona respectivă în perioada de studiu. O ipoteză utilizată în această analiză a fost că toate pierderile de acoperire forestieră din zonele dominate de defrișări determinate de culturile de materii prime agricole au avut loc în vederea expansiunii unor noi suprafețe agricole. Această ipoteză ar tinde să supraestimeze efectul culturilor de materii prime agricole din cadrul pixelilor respectivi. Pe de alta parte, agricultura se poate extinde și în zone dominate de culturi nomade sau de silvicultură; alte clase indicate pe harta menționată în Curtis et al. (2018) care au fost excluse din analiza noastră. Acest lucru sugerează că metoda ar putea subestima defrișarea din cauza culturilor. Cu toate acestea, amprenta celor nouă culturi incluse în această analiză s-au încadrat în primul rând în categoria defrișărilor determinate de culturile de materii prime agricole și, prin urmare, s-a estimat că suprafețele culturilor din afara acestei categorii dețin ponderi mici din suprafață (a se consulta secțiunea „Modelul de atribuire a culturilor” de mai jos); prin urmare, contribuția acestor zone la totalul final ar trebui să fie una nesemnificativă.

Date privind turbăriile

Dimensiunea turbăriilor a fost definită utilizând aceleași hărți ca cele menționate în Miettinen et al. 2016, care au cartografiat modificările referitoare la acoperirea forestieră în perioada 1990-2015 în turbăriile din Malaysia peninsulară, Sumatra și Borneo. Pentru Sumatra si Kalimantan, [Miettinen et al. (2016)] au inclus turbăriile din atlasele Wetlands International la o scară de 1:700 000 [Wahyunto et al. 2003, Wahyunto et al. 2004], unde turbăria a fost definită după cum urmează: „sol format prin acumularea pe o perioadă îndelungată de materie organică, precum resturi de plante. Solul de turbă este, în general, saturat cu apă sau inundat tot anul, cu excepția cazului în care este asanat.” Astfel cum se descrie în Wahyunto și Suryadiputra (2008), atlasele cu turbării au compilat, la rândul lor, datele provenite dintr-o varietate de surse care au utilizat în principal imagini (date obținute prin satelit, radar și fotografii aeriene), precum și releveul și cartografierea solului, pentru a cartografia distribuția turbei. Pentru Malaysia, au fost utilizate date privind turbăriile provenind din European Digital Archive of Soil Maps (Arhiva digitală europeană de hărți ale solurilor) (Selvaradjou et al. 2005).

O analiză specifică defrișărilor cauzate de expansiunea plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei pe solurile de turbă a fost realizată ca urmare a importanței turbăriilor în ceea ce privește utilizarea generală a terenurilor și amprenta GES aferente acestei culturi pentru producția de biocombustibili. Utilizând datele furnizate de Miettinen et al. 2016 privind expansiunea plantațiilor industriale de palmieri destinați producției de ulei, s-a estimat suprafața cu pierderi de acoperire forestieră care au avut loc înainte de anul expansiunii cunoscute a plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei în perioada 2008-2015.

Date privind emisiile GES

Emisiile cauzate de defrișări începând din 2008 au fost estimate ca fiind echivalente pierderile de carbon din rezerva de biomasă aeriană. Emisiile se exprimă în unități de megatone de dioxid de carbon (Mt CO2).

Emisiile provenite de la pierderile de biomasă aeriană au fost calculate prin suprapunerea hărții reprezentând pierderile de acoperire forestieră (2008-2015) cu o hartă reprezentând biomasa lemnoasă vie aeriană din 2000. Harta reprezentând biomasa, produsă de Woods Hole Research Center și întocmită pe baza observațiilor prin satelit și de la sol, este disponibilă pe Global Forest Watch. S-a presupus că toate pierderile de biomasă înseamnă emisii „angajate” în atmosferă la momentul defrișării, deși există decalaje temporale asociate unor cauze ale pierderii forestiere. Emisiile sunt estimări „brute” și nu „nete”, în sensul că nu s-a luat în considerare destinația terenului după defrișare și nici valoarea sa de carbon asociată. S-a presupus că ponderea carbonului din biomasa aeriană era de 0,5 (IPCC 2003), iar carbonul a fost convertit în dioxid de carbon cu ajutorul unui coeficient de conversie de 44/12 sau 3,67. Unul dintre avantajele utilizării unei hărți a biomasei forestiere pe bază de pixeli cu valori continue, în locul atribuirii de valori categorice pentru stocul de carbon unor tipuri diferite de ocupare a terenului (de exemplu păduri, zone cu arbuști, valori de nivelul 1 al IPCC etc.), este că datele utilizate pentru estimarea pierderilor de biomasă sunt complet independente de alegerea hărții cu ocuparea terenului utilizată pentru a estima schimbările legate de ocuparea terenului.

Emisiile asociate cu alte rezerve de carbon, precum biomasa subterană (rădăcinile), lemnul mort, gunoaiele și carbonul din sol, inclusiv descompunerea turbei sau incendiile, au fost excluse din analiză.

Amploarea analizei

Amploarea analizei la nivel mondial a fost definită de suprapunerea hărții defrișărilor determinate de materiile prime agricole (Curtis et al. 2018) cu culturile care prezintă un interes în ceea ce privește biocombustibilii (ulei de palmier, nucă de cocos, grâu, rapiță, porumb, soia, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui și trestie de zahăr). În analiză, au fost luați în considerare numai pixelii care au fost incluși în una dintre cele nouă culturi care prezintă interes și care au corespuns categoriei defrișărilor determinate de materiile prime agricole.

Model de alocare a culturilor

Totalul defrișărilor și emisiile dintr-un pixel de 1 kilometru au fost alocate unor culturi diferite care prezintă interes pentru biocombustibili pe baza proporției din fiecare cultură prezentă în cadrul pixelului („cultura X”, de exemplu, soia) în raport cu suprafața totală a terenurilor agricole din cadrul pixelului, definită aici ca suma terenurilor cultivate și a pășunilor. În acest fel, contribuția relativă la amprenta agricolă totală din pixel a fiecărei culturi destinate producției de biocombustibili a servit ca bază pentru alocarea defrișărilor și a amprentei de emisii GES aferente.

Deoarece nu a fost imediat disponibilă nicio hartă unică, actualizată și coerentă la nivel global a terenurilor agricole defalcată pe tip de cultură, am aplicat un proces în două etape pentru a aproxima rolul relativ al fiecărei culturi de interes pentru producția de biocombustibili în raport cu defrișările și emisiile dintr-un anumit loc (ecuația 1). Într-o primă etapă, am utilizat date privind cultura pentru cel mai recent an disponibil (MapSPAM, anul 2005) pentru a calcula raportul dintre cultura X și totalul terenurilor cultivate dintr-un pixel. În a doua etapă, am utilizat date EarthStat (anul 2000) pentru a calcula raportul dintre totalul terenurilor cultivate și totalul pășunilor + terenurile cultivate dintr-un pixel. (S-au utilizat date provenind de la EarthStat, deoarece MapSPAM nu include hărți ale pășunilor, iar expansiunea pășunilor joacă de asemenea un rol în dinamica defrișărilor.) Prin combinarea acestor două etape a fost posibilă aproximarea contribuției relative a culturii X la amprenta agricolă în cadrul unui pixel dat, deși s-au utilizat surse de date diferite datând din perioade de timp diferite.

Ecuația 1:

Calcule finale

După ce au fost create hărțile cu alocarea culturilor pentru fiecare cultură de interes pentru biocombustibili, am înmulțit totalul defrișărilor și al emisiilor de GES cu proporția culturii X din fiecare pixel de 1 kilometru și am calculat statisticile concise la nivel mondial, defalcate pe defrișări și emisii survenite pe terenuri cu o densitate a acoperirii forestiere mai mare de 30 % și pe terenuri cu o densitate a acoperirii forestiere de 10-30 %.

Rezultatele GIS prezintă defrișările observate în cei 8 ani calendaristici din perioada 2008 - 2015, care au fost asociate cu diferite culturi. Pentru a vedea ce procent din expansiunea culturilor este asociat cu defrișările, suprafața totală a defrișării pe parcursul acestor ani a fost împărțită la creșterea corespunzătoare a suprafeței culturilor. Pentru a ține seama de faptul că o cultură încă poate fi cauza defrișărilor chiar și atunci când suprafața culturii scade la nivel mondial, dar se extinde în unele țări, ponderile au fost calculate pe baza creșterii brute a suprafeței cultivate la nivel mondial, care corespunde sumei creșterilor suprafeței cultivate respective în țările în care aceasta nu s-a micșorat.

Mai mult, datele privind suprafețele recoltate au fost ajustate pentru a obține informații privind suprafețele plantate: pentru culturile anuale, s-a presupus că creșterea suprafeței cultivate este aceeași cu creșterea suprafeței recoltate. Pentru culturile (semi)permanente, s-a luat în considerare ponderea suprafeței cultivate care nu este recoltată, deoarece plantele nu au ajuns încă la maturitate. Trestia de zahăr trebuie replantată aproximativ o dată la fiecare cinci ani, dar se obțin doar patru recolte, deoarece trestia de zahăr nu este încă matură după primul an. Palmierii destinați producției de ulei sunt replantați aproximativ o dată la 25 de ani și fac fructe în ultimii lor 22 de ani.

Pentru majoritatea culturilor, a fost utilizată baza de date [FAOstat 2008], care indică suprafața recoltată pe fiecare an calendaristic. Numai pentru palmierii destinați producției de ulei au fost alese datele din baza de date [USDA 2008], deoarece aceasta raportează date privind toate suprafețele cu palmieri destinați producției de ulei maturi, inclusiv din anii în care recolta a fost prejudiciată de inundații. Baza de date include, de asemenea, mai multe țări pentru această cultură.

Tabel: Sumarul surselor de date din analiza GIS a WRI.

Referințe

Curtis, C., C. Slay, N. Harris, A. Tyukavina, M. Hansen. 2018. Classifying drivers of global forest loss. Science 361: 1108-1111. doi: 10.1126/science.aau3445.

Graesser, J., Aide, T. M., Grau, H. R., & Ramankutty, N. (2015). Cropland/pastureland dynamics and the slowdown of deforestation in Latin America. Environmental Research Letters, 10(3), 034017. http://doi.org/10.1088/1748-9326/10/3/034017 Hansen, M. P. Potapov, R. Moore, M. Hancher, S. Turubanova, A. Tyukavina, D. Thau, S. Stehman, S. Goetz, T. Loveland et al. 2013. High-Resolution Global Maps of 21st-Century Forest Cover Change. Science 341: 850-853. doi: 10.1126/science.1244693.

International Food Policy Research Institute (IFPRI) și International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA). 2016. Global Spatially-Disaggregated Crop Production Statistics Data for 2005 Version 3.2, Harvard Dataverse 9. doi: 10.7910/DVN/DHXBJX.

IPCC 2003: Penman J., M. Gytandky, T. Hiraishi, T. Krug, D. Kruger, R. Pipatti, L. Buendia, K. Miwa, T. Ngara, Ngara, K. Tanabe et al. 2003. Good Practice Guidance for Land Use, Land-Use Change and Forestry. Institute for Global Environmental Strategies for the IPCC. Japonia.

Miettinen, J., C. Shi, și S. C. Liew. 2016. Land Cover Distribution in the Peatlands of Peninsular Malaysia, Sumatra, and Borneo in 2015 with Changes since 1990. Global Ecology and Conservation 6: 67-78. doi: 10.1016/j.gecco.2016.02.004  

Ramankutty, N., A. Evan, C. Monfreda, și J. Foley. 2008. Farming the planet: 1. Geographic distribution of global agricultural lands in the year 2000. Global Biogeochemical Cycles 22. doi:10.1029/2007GB002952.

Selvaradjou S., L. Montanarella, O. Spaargaren, D. Dent, N. Filippi, S. Dominik. 2005. European Digital Archive of Soil Maps (EuDASM) - Metadata on the Soil Maps of Asia. Oficiul pentru Publicații al Comunităților Europene. Luxemburg.

Wahyunto, S. Ritung, H. Subagjo. 2003. Maps of Area of Peatland Distribution and Carbon Content in Sumatra, 1990-2002. Wetlands International – Indonesia Programme & Wildlife Habitat. Canada.

Wahyunto, S. Ritung, H. Subagjo. 2004. Maps of Area of Peatland Distribution and Carbon Content in Kalimantan, 1990-2002. Wetlands International – Indonesia Programme & Wildlife Habitat. Canada.

Zarin, D., N. Harris, A. Baccini, D. Aksenov, M. Hansen, C. Azevedo-Ramos, T. Azevedo, B. Margono, A. Alencar, C. Gabris et al. 2016. Can Carbon Emissions from Tropical Deforestation Drop by 50% in 5 Years? Global Change Biology 22: 1336-1347. doi: 10.1111/gcb.13153

(1)

     Conform [Gibbs et al. 2015, fig. 1], procentajul mediu al expansiunii culturilor de soia în detrimentul pădurii în Amazonia a fost de aproximativ 2,2 % în perioada 2009-2013. Datele din 2008 nu sunt incluse, deoarece Planul pentru prevenirea și controlul defrișărilor din Amazonia al guvernului brazilian (PPCDAa - Brazilain Government’s Plan for Preventing and Controlling Deforestation in the Amazon), care a fost urmat de o reducere dramatică a defrișărilor din Amazonia, nu era încă pus în aplicare. Estimarea din [Gibbs et al. 2015] a utilizat baza de date oficială PRODES privind defrișările, care a fost utilizată și pentru a monitoriza conformitatea cu Legea privind PPCDAa. Cu toate acestea, [Richards et al. 2017] au constatat că, începând cu 2008, baza de date PRODES s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de alți indicatori privind pierderile de fond forestier. Acesta este rezultatul faptului că baza de date respectivă a fost utilizată pentru a pune legea în aplicare: responsabilii cu defrișarea au învățat să defrișeze perimetre mici sau zone care nu sunt monitorizate de sistemul PRODES. Utilizând date din baza de date alternativă a GFC de monitorizare a pădurilor, [Richards et al.2017] arată (în secțiunea „Informații suplimentare”) că, începând din 2008, PRODES a subestimat defrișările, în medie, cu un factor de 2,3 comparativ cu baza de date a GFC. Datele privind incendiile forestiere confirmă variațiile de la an la an privind zonele defrișate înregistrate de GFC, și nu pe cele observate de PRODES.

(2)

     Date privind suprafața recoltată sunt disponibile pentru toate țările. Cu toate acestea, ea este mai mică decât suprafața plantată, deoarece palmierii imaturi nu rodesc. Însă, raportul dintre creșterea suprafeței plantate și suprafața recoltată depinde, de asemenea, de ponderea suprafeței cu palmieri imaturi rezultați din replantare. Creșteri ale suprafeței plantate au fost constate în statisticile naționale din Indonezia și Malaysia, acestea fiind combinate cu creșterile ajustate ale suprafeței recoltate pentru restul lumii.

(3)

     Nu au putut fi găsite date privind suprafața plantată pentru acea regiune și pentru perioada respectivă.

(4)

     [Miettinen et al] au luat în calcul numai suprafețele cu palmieri maturi, astfel încât în acest caz este adecvat ca valorile să se împartă la suprafața cu palmieri maturi mai degrabă decât la suprafața totală plantată. Au fost folosite date de la Serviciile Agricole Externe din cadrul Departamentului SUA pentru Agricultură pentru „suprafața recoltată”, care de fapt se referă la „suprafețe plantate cu plante mature”, iar acestea au fost verificate în raport cu alte date, precum vânzările de răsaduri de palmieri destinați producției de ulei. Datele de la FAO sunt mai puțin utile deoarece, de exemplu, acestea reflectă reducerile temporare ale suprafețelor recoltate în 2014/2015 cauzate de inundațiile din Malaysia.

(5)

     Nu au putut fi găsite date privind suprafața plantată pentru acea regiune și pentru perioada respectivă.

(6)

     [Gunarso et al. 2013] aduc și o explicație: ei au identificat activități de plantare pe turbării doar atunci când terenul a constat în teren mlăștinos bogat în turbă cu cinci ani înainte; dacă terenul a fost deja asanat, el s-a încadrat la alt tip de destinație a terenului, cum ar fi „sol descoperit”. Transformarea unei mlaștini într-o plantație de palmieri destinați producției de ulei necesită nu numai defrișarea arborilor, ci și construirea unei rețele dense de canale de drenare și tasarea solului, ceea ce prelungește durata de timp până când palmierii destinați producției de ulei pot fi identificați pe imagini obținute prin satelit. Astfel, deși în Peninsula Malaysia (cu puține turbării) nu a existat nicio expansiune a plantațiilor de palmieri destinați producției de ulei pe soluri descoperite în 2005-2010, în Sarawak, a fost înregistrată o expansiunea de 37 % pe „soluri descoperite”. Mai mult, există, de asemenea, o rată ridicată de conversie a mlaștinilor bogate în turbă în „suprafețe agroforestiere și plantații”, iar apoi din „suprafețe agroforestiere și plantații” în plantații de palmieri destinați producției de ulei în perioade succesive de 5 ani, deci, în plus, este posibil ca plantațiile de palmieri destinați producției de ulei să fi fost confundate, într-un stadiu incipient, cu suprafețe agroforestiere sau plantații de alte culturi.

(7)

     BBSDLP înseamnă Centrul Indonezian pentru Cercetarea și Dezvoltarea Resurselor Terenurilor Agricole.

(8)

     O suprafață de 0,5 m de turbă tropicală conține aproximativ 250-300 de tone de carbon la hectar, care vor fi eliberate aproape în totalitate în primul deceniu după asanare.

(9)

Date MapSPAM actualizate pentru anul 2010 au fost eliberate la data de 4 ianuarie 2019, imediat după ce această analiză a fost finalizată.

(10)

 Sunt în desfășurare lucrări de actualizare a studiului Curtis et al. (2018) pentru a indica factorii dominanți pentru pierderile de acoperire forestieră de după 2015.