This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021R0461
Commission Implementing Regulation (EU) 2021/461 of 16 March 2021 amending Regulation (EC) No 1235/2008 as regards the date for receiving requests for the recognition of control authorities and control bodies for the purpose of equivalence under the arrangements for imports of organic products based on Council Regulation (EC) No 834/2007 (Text with EEA relevance)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/461 al Comisiei din 16 martie 2021 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește data primirii cererilor de recunoaștere a autorităților de control și a organismelor de control în scopul echivalenței în cadrul regimului de import al produselor ecologice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/461 al Comisiei din 16 martie 2021 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește data primirii cererilor de recunoaștere a autorităților de control și a organismelor de control în scopul echivalenței în cadrul regimului de import al produselor ecologice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)
C/2021/1636
JO L 91, 17.3.2021, p. 14–15
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2021; abrogare implicită prin 32021R2306
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Modifies | 32008R1235 | înlocuire | articol 11 alineat 1 text | 18/03/2021 |
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Implicitly repealed by | 32021R2306 | 01/01/2022 |
17.3.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 91/14 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/461 AL COMISIEI
din 16 martie 2021
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește data primirii cererilor de recunoaștere a autorităților de control și a organismelor de control în scopul echivalenței în cadrul regimului de import al produselor ecologice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (1), în special articolul 33 alineatul (3) și articolul 38 litera (d),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește că sistemul de autorități de control și organisme de control recunoscute de Comisie în temeiul articolului 33 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 pentru efectuarea de controale și eliberarea de certificate în țările terțe în scopul importului de produse care beneficiază de garanții echivalente va fi înlocuit cu un sistem de autorități și organisme de control recunoscute de Comisie în scopul importului de produse conforme. |
(2) |
Din cauza izbucnirii pandemiei de COVID-19 și din cauza crizei aferente din domeniul sănătății publice, data aplicării Regulamentului (UE) 2018/848 și anumite alte date menționate în regulamentul respectiv au fost amânate cu un an prin Regulamentul (UE) 2020/1693 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Prin urmare, Regulamentul (UE) 2018/848 se va aplica începând cu 1 ianuarie 2022. |
(3) |
Pentru a se asigura disponibilitatea capacităților administrative necesare recunoașterii la timp a autorităților de control și a organismelor de control în cadrul noului sistem, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 (4) a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/25 al Comisiei (5) pentru a se introduce o dată finală pentru primirea de noi cereri de recunoaștere a autorităților de control și a organismelor de control în scopul echivalenței în cadrul vechiului sistem. Dată finală respectivă este 30 iunie 2020. |
(4) |
Prin urmare, este necesar să se modifice din nou articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru a se alinia data primirii de noi cereri de recunoaștere a autorităților de control și a organismelor de control în scopul echivalenței în cadrul vechiului sistem de import cu data instituirii noului sistem de import în Regulamentul (UE) 2018/848. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui modificat în consecință. |
(6) |
Pentru a oferi autorităților de control și organismelor de control în cauză posibilitatea de a beneficia pe deplin de perioada rămasă până la 30 iunie 2021 după reactivarea instrumentului informatic relevant, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1235/2008, data de „30 iunie 2020” se înlocuiește cu „30 iunie 2021”.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 martie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO L 150, 14.6.2018, p. 1).
(3) Regulamentul (UE) 2020/1693 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 noiembrie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/848 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește data de aplicare a acestuia și anumite alte date menționate în regulamentul respectiv (JO L 381, 13.11.2020, p. 1).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 334, 12.12.2008, p. 25).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/25 al Comisiei din 13 ianuarie 2020 de modificare și rectificare a Regulamentului (CE) nr. 1235/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 8, 14.1.2020, p. 18).