Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R0124

    Regulamentul (UE) nr. 124/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

    JO L 40, 11.2.2014, p. 8–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/124/oj

    11.2.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 40/8


    REGULAMENTUL (UE) NR. 124/2014 AL CONSILIULUI

    din 10 februarie 2014

    de modificare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

    având în vedere Decizia 2013/255/PESC a Consiliului din 31 mai 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1),

    având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului (2) pune în aplicare majoritatea măsurilor prevăzute de Decizia 2013/255/PESC.

    (2)

    La 10 februarie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/74/PESC (3) de modificare a Deciziei 2013/255/PESC.

    (3)

    O nouă derogare de la înghețarea activelor ar trebui prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 36/2012 pentru a permite deblocarea de fonduri sau de resurse economice aparținând entităților publice siriene sau Băncii Centrale a Siriei, pentru ca acestea să poată face plăți în numele Republicii Arabe Siriene către Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), pentru activitățile legate de misiunea de verificare a OIAC și de distrugere a armelor chimice siriene.

    (4)

    Această măsură intră în domeniul de aplicare al tratatului și, în consecință, sunt necesare acțiuni de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, în special în vederea asigurării aplicării uniforme a acesteia de către operatorii economici din toate statele membre.

    (5)

    Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui modificat în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    La articolul 16 primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se adaugă următoarea literă:

    „(i)

    sunt destinate în mod exclusiv plăților efectuate de entitățile publice siriene sau de Banca Centrală a Siriei, enumerate în anexele II și IIa, în numele Republicii Arabe Siriene către OIAC, pentru activitățile legate de misiunea de verificare a OIAC și de distrugerea armelor chimice siriene, inclusiv în special plăți către Fondul fiduciar special al OIAC pentru activități aferente distrugerii complete a armelor chimice siriene în afara teritoriului Republicii Arabe Siriene.”

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 10 februarie 2014.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    C. ASHTON


    (1)  JO L 147, 1.6.2013, p. 14.

    (2)  Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (JO L 16, 19.1.2012, p. 1).

    (3)  A se vedea pagina 63 din prezentul Jurnal Oficial.


    Top