Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014D0838

    2014/838/UE, Euratom: Decizia Comisiei din 25 noiembrie 2014 privind publicarea informațiilor referitoare la reuniunile dintre directorii generali din cadrul Comisiei și organizații sau persoane care desfășoară activități independente

    JO L 343, 28.11.2014, p. 19–21 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2014/838/oj

    28.11.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 343/19


    DECIZIA COMISIEI

    din 25 noiembrie 2014

    privind publicarea informațiilor referitoare la reuniunile dintre directorii generali din cadrul Comisiei și organizații sau persoane care desfășoară activități independente

    (2014/838/UE, Euratom)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 249,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 11 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), instituțiile trebuie să acorde cetățenilor și asociațiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii. De asemenea, acestea trebuie să mențină un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă. Mai mult, în conformitate cu articolul 2 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității și cu articolul 11 alineatul (3) din TUE, Comisia trebuie să procedeze la ample consultări ale părților interesate înainte de a propune un act legislativ.

    (2)

    În conformitate cu articolul 298 din TFUE, în îndeplinirea misiunilor lor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii trebuie să fie susținute de o administrație europeană transparentă, eficientă și independentă.

    (3)

    Comisia este hotărâtă să îmbunătățească transparența în ceea ce privește contactele între personalul său și diferite organizații și persoane care desfășoară activități independente.

    (4)

    Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (1), cetățenii beneficiază deja de dreptul de a accesa documentele instituțiilor. Prezenta decizie nu privește accesul la documente și nici punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001.

    (5)

    În conformitate cu Orientările politice prezentate de președintele Comisiei la data de 15 iulie 2014, Comisia a adoptat, la data de 25 noiembrie 2014, Decizia 2014/839/UE, Euratom (2) prin care membrilor Comisiei li se solicită să facă publice informațiile cu privire la reuniunile dintre aceștia sau membrii cabinetelor acestora și diferite organizații sau persoane care desfășoară activități independente, pe teme legate de procesul decizional și punerea în aplicare a politicilor în Uniune.

    (6)

    Directorii generali din cadrul Comisiei pot participa la reuniuni cu organizații sau persoane care desfășoară activități independente în scopuri similare cu cele ale reuniunilor menționate în decizia respectivă. De aceea, se cuvine ca astfel de reuniuni să facă obiectul unor cerințe similare în materie de transparență.

    (7)

    Prin urmare, directorii generali din cadrul Comisiei ar trebui să facă publice informații privind reuniunile cu diferite organizații sau persoane care desfășoară activități independente, pe teme legate de procesul decizional și punerea în aplicare a politicilor în Uniune.

    (8)

    Reuniunile cu reprezentanții altor instituții sau organisme ale Uniunii, care reflectă cursul normal al relațiilor interinstituționale, nu intră sub incidența prezentei decizii. Reuniunile cu reprezentanții autorităților publice din statele membre nu sunt reglementate prin prezenta decizie, deoarece respectivele autorități urmăresc interesul general și contribuie la lucrările Comisiei, în virtutea principiului cooperării loiale. Pentru a proteja relațiile internaționale ale Uniunii, întâlnirile cu reprezentanții autorităților publice din țările terțe și cu cei ai organizațiilor internaționale nu sunt vizate de prezenta decizie.

    (9)

    În vederea respectării caracterului specific al dialogului cu partenerii sociali, prevăzut la articolul 154 din TFUE, precum și a caracterului specific al dialogului cu bisericile și organizațiile filosofice și neconfesionale, prevăzut la articolul 17 alineatul (3) din TFUE, reuniunile care au loc în aceste contexte nu ar trebui să facă obiectul prezentei decizii.

    (10)

    Ținând cont de rolul specific al partidelor politice, recunoscut la articolul 10 alineatul (4) din TUE, și având în vedere faptul că Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European și Comisia Europeană din 16 aprilie 2014 privind registrul de transparență pentru organizațiile și persoanele care desfășoară activități independente implicate în procesul de elaborare și de punere în aplicare a politicilor Uniunii (3) prevede că registrul nu se aplică partidelor politice, nici reuniunile cu reprezentanții partidelor politice nu ar trebui să facă obiectul prezentei decizii.

    (11)

    Întrucât, în anumite cazuri specifice, publicarea informațiilor referitoare la reuniuni poate aduce atingere protecției vieții, integrității sau vieții private a unei persoane vizate, politicii financiare, monetare sau economice a Uniunii, stabilității pieței sau informațiilor comerciale sensibile, bunei desfășurări a procedurilor judiciare sau a inspecțiilor, anchetelor, auditurilor sau a altor proceduri administrative ori protecției oricărui alt interes public important recunoscut la nivelul Uniunii, ar trebui evitată publicarea unor astfel de informații în asemenea cazuri.

    (12)

    În conformitate cu articolul 5 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4), numele directorilor generali din cadrul Comisiei care participă la reuniunile cu organizații sau persoane care desfășoară activități independente pot fi făcute publice; orice altă persoană trebuie să își fi dat consimțământul în mod explicit în acest sens.

    (13)

    Prezenta decizie nu aduce atingere cerințelor menite să asigure mai multă transparență sau angajamentelor care rezultă din legislația Uniunii sau din acordurile internaționale încheiate de Uniune,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    (1)   Directorii generali din cadrul Comisiei fac publice informațiile cu privire la toate reuniunile cu diferite organizații sau persoane care desfășoară activități independente, pe teme legate de procesul decizional și punerea în aplicare a politicilor în Uniune, în conformitate cu prevederile prezentei decizii.

    (2)   Informațiile care trebuie făcute publice includ: data și locul desfășurării reuniunii, numele directorului general, numele organizației sau al persoanei care desfășoară activități independente și subiectul reuniunii.

    Articolul 2

    În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:

    (a)

    „director general” înseamnă orice director general sau șef de serviciu din cadrul Comisiei;

    (b)

    „reuniune” înseamnă orice întâlnire bilaterală, organizată la inițiativa unei organizații sau a unei persoane care desfășoară activități independente ori a unui director general, pentru a discuta un aspect legat de elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în Uniune. Această noțiune nu acoperă reuniunile care au loc în contextul unei proceduri administrative instituite de tratate sau de acte ale Uniunii, aflate sub responsabilitatea directă a respectivului director general, nici întâlnirile de natură pur privată sau socială și nici întâlnirile spontane;

    (c)

    „organizație sau persoană care desfășoară activități independente” înseamnă orice organizație sau persoană, indiferent de statutul său juridic, implicată în activități desfășurate cu scopul de a influența, direct sau indirect, elaborarea ori punerea în aplicare a politicilor și procesele decizionale din cadrul instituțiilor Uniunii, indiferent de locul în care au loc aceste activități și de canalul sau mijlocul de comunicare utilizat.

    Această noțiune nu include reprezentanții altor instituții sau organisme ale Uniunii, ai autorităților naționale, regionale și locale din statele membre și din țările terțe sau ai organizațiilor internaționale. Totuși, noțiunea acoperă orice asociație sau rețea creată cu scopul de a reprezenta regiuni sau alte autorități publice de la nivel subnațional în mod colectiv.

    Articolul 3

    (1)   Prezenta decizie nu se aplică în cazul reuniunilor cu partenerii sociali la nivelul Uniunii desfășurate în contextul dialogului social și nici reuniunilor care au loc în contextul dialogului cu bisericile, asociațiile sau comunitățile religioase, precum și cu organizațiile filosofice și neconfesionale.

    (2)   Prezenta decizie nu se aplică reuniunilor cu reprezentanți ai partidelor politice.

    Articolul 4

    (1)   Informațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) sunt publicate într-un format standardizat pe site-urile directoratelor generale din cadrul Comisiei, în termen de două săptămâni de la data reuniunii.

    (2)   Informațiile pot să nu fie publicate atunci când publicarea ar aduce atingere protecției unuia dintre interesele menționate la articolul 4 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, în special vieții, integrității sau vieții private a unei persoane vizate, politicii financiare, monetare sau economice a Uniunii, stabilității pieței sau informațiilor comerciale sensibile, bunei desfășurări a procedurilor judiciare sau a inspecțiilor, anchetelor, auditurilor sau a altor proceduri administrative ori protecției oricărui alt interes public important recunoscut la nivelul Uniunii.

    Articolul 5

    Numele persoanelor (care acționează în numele unor organizații sau persoane care desfășoară activități independente) sau ai funcționarilor Comisiei (alții decât directorii generali) care participă la reuniuni nu sunt făcute publice, cu excepția cazului în care persoanele în cauză șiau dat consimțământul în mod neechivoc în acest sens.

    Articolul 6

    Organizațiile sau persoanele care desfășoară activități independente sunt informate cu privire la faptul că informațiile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) vor fi făcute publice.

    Articolul 7

    Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 decembrie 2014.

    Adoptată la Strasbourg, 25 noiembrie 2014.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

    (2)  Decizia 2014/839/UE, Euratom a Comisiei din 25 noiembrie 2014 privind publicarea informațiilor referitoare la reuniunile dintre membrii Comisiei și organizații sau persoane care desfășoară activități independente (a se vedea pagina 22 din prezentul Jurnal Oficial).

    (3)  JO L 277, 19.9.2014, p. 11.

    (4)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).


    Top