Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0855

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 855/2013 al Comisiei din 4 septembrie 2013 de interzicere a activităților de pescuit ale capcanelor înregistrate în Italia care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană

JO L 237, 5.9.2013, pp. 8–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/855/oj

5.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 237/8


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 855/2013 AL COMISIEI

din 4 septembrie 2013

de interzicere a activităților de pescuit ale capcanelor înregistrate în Italia care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 40/2013 al Consiliului din 21 ianuarie 2013 de stabilire, pentru 2013, a posibilităților de pescuit disponibile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește care fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale (2) stabilește cantitatea de ton roșu care poate fi pescuită în 2013 în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană cu capcanele și de către navele de pescuit ale Uniunii Europene.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului din 6 aprilie 2009 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 43/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1559/2007 (3) impune statelor membre să informeze Comisia cu privire la cotele individuale alocate navelor cu lungimea mai mare de 24 m. În cazul navelor de capturare cu lungimea mai mică de 24 m și al capcanelor, statele membre trebuie să informeze Comisia cel puțin cu privire la cotele alocate organizațiilor de producători sau grupurilor de nave care pescuiesc cu unelte similare.

(3)

Rolul politicii comune în domeniul pescuitului este de a asigura viabilitatea pe termen lung a sectorului pescuitului printr-o exploatare sustenabilă a resurselor acvatice vii, pe baza principiului precauției.

(4)

În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia constată, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor informații de care dispune, că posibilitățile de pescuit disponibile pentru Uniunea Europeană, un stat membru sau un grup de state membre sunt considerate a fi epuizate în cazul uneia sau mai multor unelte sau în cazul uneia sau mai multor flote, aceasta informează în consecință statul membru respectiv (statele membre respective) și interzice activitățile de pescuit în zona în cauză pentru uneltele de pescuit, stocurile de pește, grupurile de stocuri de pește sau flotele implicate.

(5)

Informațiile deținute de Comisie arată că posibilitățile de pescuit pentru ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană alocate capcanelor înregistrate în Italia au fost epuizate.

(6)

În data de 1 iulie 2013, Italia a informat Comisia că a impus celor trei capcane ale sale care desfășoară în 2013 activități de pescuit comercial de ton roșu încetarea activităților respective cu începere din 14 iunie 2013, ora 17:00. De asemenea, Italia a informat Comisia că două dintre capcanele respective au fost implicate după acea dată în programul științific instituit de Comisia internațională pentru conservarea tonului de Atlantic (ICCAT) și definit în circulara ICCAT # 2779/2013 din 28 mai 2013.

(7)

La 3 iulie 2013, Italia a informat Comisia cu privire la faptul că toate activitățile de pescuit științific ale capcanelor italiene, așa cum sunt definite în circulara ICCAT # 2779/2013 din 28 mai 2013, au încetat în cursul zilei de 2 iulie.

(8)

Fără a se aduce atingere acțiunilor sus-menționate întreprinse de Italia, este necesară confirmarea de către Comisie a interzicerii pescuitului de ton roșu în Oceanul Atlantic la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană, de către capcanele înregistrate în Italia, cu începere din 14 iunie 2013, ora 17:00, excepție făcând pescuitul de ton roșu în scopuri științifice efectuat de două dintre capcane, așa cum se prevede în circulara ICCAT # 2779/2013 din 28 mai 2013. În plus, este necesar ca încetarea definitivă a tuturor activităților capcanelor respective începând cu 3 iulie 2013 ora 00:00 să fie confirmată de către Comisie,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană cu capcanele înregistrate în Italia este interzis începând din 14 iunie 2013, ora 17:00.

Tonul roșu capturat de aceste capcane după data respectivă nu poate fi pus în cuști pentru îngrășare sau creștere, transbordat, transferat, recoltat sau debarcat.

(2)   Prin derogare, dispozițiile alineatului (1) nu se aplică tonului roșu capturat în scopuri științifice cu două capcane italiene în conformitate cu circulara ICCAT # 2779/2013 din 28 mai 2013, care poate fi debarcat pentru consumul personal al echipajului sau utilizat în scopuri caritabile și care este însoțit de o copie a jurnalului de bord definit în circulara ICCAT # 2779/2013 din 28 mai 2013.

Articolul 2

Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană cu capcanele înregistrate în Italia este interzis în totalitate începând din 3 iulie 2013, ora 00:00.

Tonul roșu capturat de aceste capcane după data respectivă nu poate fi păstrat la bord, pus în cuști pentru îngrășare sau creștere, transbordat, transferat, recoltat sau debarcat.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 septembrie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Maria DAMANAKI

Membru al Comisiei


(1)   JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(2)   JO L 23, 25.1.2013, p. 1.

(3)   JO L 96, 15.4.2009, p. 1.


Top