Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0419

Regulamentul (UE) nr. 419/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de instituire a unei taxe compensatorii provizorii privind importurile de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India

JO L 126, 8.5.2013, pp. 19–42 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 09/09/2013

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/419/oj

8.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 126/19


REGULAMENTUL (UE) NR. 419/2013 AL COMISIEI

din 3 mai 2013

de instituire a unei taxe compensatorii provizorii privind importurile de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 12,

după consultarea Comitetului consultativ,

întrucât:

1.   PROCEDURA

1.1.   Deschiderea anchetei

(1)

La data de 10 august 2012, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a anunțat printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „avizul de deschidere”) deschiderea unei proceduri antisubvenție (denumită în continuare „procedura antisubvenție” sau „prezenta procedură”) cu privire la importurile în Uniune de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India (denumită în continuare „țara în cauză”).

(2)

În aceeași zi, Comisia a anunțat printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3), inițierea unei proceduri anti-subvenție privind importurile în Uniune de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil originare din India și a început o anchetă separată (denumită în continuare „procedura anti-subvenție”)

(3)

Procedura antisubvenție a fost inițiată în urma unei reclamații depuse la data de 28 iunie 2012 de către Confederația Europeană a Industriilor Fierului și Oțelului (Eurofer) (denumită în continuare „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 50 % din producția totală a Uniunii de anumite tipuri de sârmă din oțel inoxidabil. Reclamația conținea elemente de probă prima facie care atestau existența subvențiilor în ceea ce privește produsul în cauză, precum și a prejudiciului material rezultând din acestea și care au fost considerate suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete.

(4)

Înainte de a deschide procedura și în conformitate cu articolul 10 alineatul (7) din regulamentul de bază, Comisia a transmis o notificare Guvernului Indiei (denumit în continuare „GI”) cu privire la faptul că a primit o reclamație documentată corespunzător, potrivit căreia importurile subvenționate de anumite tipuri de sârmă din oțeluri inoxidabile originare din India cauzează un prejudiciu important industriei Uniunii. GI a fost invitat să participe la consultări pentru a clarifica situația în ceea ce privește conținutul reclamației și pentru a găsi o soluție convenită de comun acord. În cazul de față, nu s-a ajuns la nicio soluție de comun acord.

1.2.   Părțile vizate de anchetă

(5)

Comisia a informat în mod oficial reclamantul, alți producători cunoscuți din Uniune, producătorii-exportatori cunoscuți, importatorii și utilizatorii cunoscuți, precum și autoritățile indiene cu privire la deschiderea anchetei.

(6)

Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute, în scris, punctele de vedere și de a solicita o audiere în termenul stabilit în avizul de deschidere a procedurii. Au fost audiate toate părțile interesate care au solicitat acest lucru și care au demonstrat că există motive speciale care justifică audierea.

(7)

Având în vedere numărul mare de producători-exportatori din țara în cauză, de importatori independenți și de producători din Uniune implicați în anchetă și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia a anunțat în avizul de deschidere că a decis să limiteze la un număr rezonabil producătorii-exportatori din țara în cauză, importatorii independenți și producătorii din Uniune care vor fi supuși anchetei prin selectarea unui eșantion în conformitate cu articolul 27 din regulamentul de bază (acest proces este denumit, de asemenea, „eșantionare”).

1.2.1.   Alcătuirea eșantionului de producători-exportatori

(8)

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii-exportatori din țara în cauză au fost rugați să se prezinte și să furnizeze Comisiei informațiile specificate în avizul de deschidere.

(9)

În total, 18 producători-exportatori, unii aparținând aceluiași grup, au furnizat informațiile solicitate în termenul stabilit în avizul de deschidere, au fost de acord să fie incluși în eșantion, iar 7 dintre aceștia au solicitat examinarea individuală în cazul în care aceasta nu va fi inclusă în eșantion. Cincisprezece dintre aceste societăți cooperante au raportat exporturi de sârmă din oțel inoxidabil către Uniune în timpul perioadei de anchetă. Prin urmare, eșantionul a fost constituit pe baza informațiilor prezentate de acești 15 producători-exportatori.

(10)

În conformitate cu articolul 27 din regulamentul de bază, Comisia a selectat un eșantion bazat pe cel mai mare volum reprezentativ de exporturi de produs în cauză către Uniune, exporturi care au putut fi anchetate în mod rezonabil, ținând seama de timpul disponibil. Eșantionul selectat este compus din două societăți individuale și un grup de societăți constituit din patru societăți afiliate, reprezentând împreună peste 63 % din volumul total al exporturilor de produs în cauză către Uniune.

(11)

În conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din regulamentul de bază, toți producătorii-exportatori cunoscuți în cauză și autoritățile indiene relevante au fost consultați cu privire la selectarea unui eșantion reprezentativ. Nu s-a transmis nicio observație cu privire la selectarea eșantionului.

(12)

După cum se menționează anterior în considerentul 10, eșantionul s-a limitat la un număr rezonabil de societăți care puteau fi investigate în timpul disponibil. Societățile anchetate în scopul anchetei privind subvențiile sunt enumerate în considerentul 19 de mai jos.

(13)

În plus, după cum s-a menționat în considerentul 9 de mai sus, inițial au fost primite 7 cereri de examinare individuală. Așadar, s-a considerat că în stadiul actual, o examinare individuală ar complica în mod inutil procedura și ar împiedica finalizarea la termen a anchetei. Cu toate acestea, cererile efectuate de către exportatorii care au prezentat informațiile necesare în termenele prevăzute vor fi examinate în restul perioadei de anchetă.

1.2.2.   Eșantionarea producătorilor din Uniune

(14)

Comisia a anunțat în avizul de deschidere că a selecționat provizoriu un eșantion de producători din Uniune. Acest eșantion a fost alcătuit inițial din cinci producători cunoscuți Comisiei anterior deschiderii anchetei pentru producerea de sârmă din oțel inoxidabil în Uniune. Comisia a selectat un eșantion pe baza volumului de vânzări, a producției și a localizării geografice. Părțile interesate au fost și ele invitate prin avizul de deschidere să își facă cunoscute punctele de vedere în privința eșantionului provizoriu. Analiza răspunsurilor la chestionar a arătat că un anumit producător din Uniune avea o societate afiliată de asemenea implicată în producția și vânzările de sârmă din oțel inoxidabil. Astfel, cei șase producători din Uniune incluși în eșantion au reprezentat 46,5 % din producția totală estimată a Uniunii. Eșantionul este considerat reprezentativ pentru industria din Uniune.

1.2.3.   Eșantionarea importatorilor

(15)

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii independenți au fost rugați să se prezinte și să furnizeze Comisiei informațiile specificate în avizul de deschidere.

(16)

Un total de nouă importatori independenți au furnizat informațiile solicitate și au fost de acord să fie incluși în eșantion. Comisia a selectat un eșantion format din trei societăți reprezentând 23,8 % din numărul importurilor din India în Uniune în cursul perioadei de anchetă pe baza celui mai mare volum de importuri în Uniune. Cu toate acestea, doi dintre importatorii incluși în eșantion nu au transmis răspunsuri la chestionar. Prin urmare, eșantionarea în acest stadiu al anchetei nu a putut fi aplicată și se va căuta din nou cooperarea din partea importatorilor în restul perioadei de anchetă.

1.2.4.   Răspunsurile la chestionar și vizitele de verificare

(17)

S-au trimis chestionare GI, celor trei (grupuri de) producători-exportatori din India și producătorilor-exportatori care au solicitat examinarea individuală, celor șase producători din Uniune incluși în eșantion, celor trei importatori independenți incluși în eșantion și celor nouă utilizatori cunoscuți.

(18)

S-au primit răspunsuri la chestionare de la GI, de la cele trei (grupuri de) producători-exportatori, de la unul dintre producătorii-exportatori care au solicitat examinarea individuală, de la șase producători din Uniune incluși în eșantion, de la un importator independent și din partea a trei utilizatori.

(19)

Comisia a cercetat și verificat toate informațiile furnizate de părțile interesate pe care le-a considerat necesare pentru determinarea cu titlu provizoriu a subvenționării, a prejudiciului care rezultă din aceasta și a interesului Uniunii. S-au efectuat vizite de verificare la sediul GI din Delhi și al următoarelor părți:

 

producători din Uniune:

Hagener Feinstahl GmbH, Hagen, Germania

Inoxfil S.A., Igualada, Spania

Rodacciai SPA, Milano, Italia

Trafilerie Brambilla SPA, Calziocorte, Italia

Ugitech Group:

Ugitech France S.A., Bourg en Bresse, Franța

Sprint Metal Edelstahl, Hemer, Germania

 

producători-exportatori din India:

Raajratna Metal Industries, Ahmedabad, Gujarat

Viraj Profiles Vpl. Ltd., Thane, Maharashtra

Venus group:

Venus Wire Industries Pvt. Ltd, Mumbai, Maharashtra

Precision Metals, Mumbai, Maharashtra

Hindustan Inox Ltd., Mumbai, Maharashtra

Sieves Manufacturer India Pvt. Ltd., Mumbai, Maharashtra

1.3.   Perioada de anchetă și perioada luată în considerare

(20)

Ancheta privind subvențiile și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 aprilie 2011 și 31 martie 2012 (denumită în continuare „perioada de anchetă” sau „PA”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada luată în considerare”).

2.   PRODUSUL VIZAT ȘI PRODUSUL SIMILAR

2.1.   Produsul în cauză

(21)

Produsul în cauză este sârma din oțel inoxidabil conținând conform greutății:

minimum 2,5% nichel, alta decât sârma care conține, raportat la greutate, minimum 28 %, dar maximum 31 % nichel și minimum 20 %, dar maximum 22 % crom;

maximum 2,5 % nichel, alta decât sârma cu un conținut de nichel de minimum 13 % din greutate, dar cu un conținut de crom de maximum 25 % și cu un conținut de aluminiu de minimum 3,5 %, dar maximum 6 %;

încadrată în prezent la codurile NC 7223 00 19 și 7223 00 99 și originară din India.

(22)

Una dintre părți a afirmat că există așa-numitele tipuri de produse „foarte tehnice” care sunt diferite de celelalte tipuri de produs în cauză fabricate în India, dar și în Uniune. În plus, societatea a susținut că, spre deosebire de majoritatea tipurilor de produse exportate din India către Uniune, tipurile tehnice nu sunt mărfuri de bază, ci tipuri de produse speciale fabricate pentru întrebuințări speciale în anumite clase de oțel și anumite diametre și nu ar trebui acoperite de anchetă.

(23)

În stadiul actual, se pare că tipurile tehnice au fost parte a definiției produsului și au caracteristici fizice, chimice și tehnice și de bază similare în comparație cu alte tipuri ale produsului în cauză. În plus, se pare că aceste tipuri sunt produse de asemenea de către industria din Uniune, prin urmare tipurile tehnice sunt cuprinse în obiectul anchetei.

2.2.   Produsul similar

(24)

Ancheta a arătat că produsul în cauză și produsul realizat și vândut pe piața internă din India, precum și produsul fabricat de industria Uniunii și vândut pe piața Uniunii prezintă aceleași caracteristici fizice, chimice și tehnice și sunt destinate acelorași utilizări. Prin urmare, aceste produse sunt considerate în mod provizoriu ca fiind similare, în sensul articolului 2 litera (c) din regulamentul de bază.

3.   SUBVENȚIONAREA

3.1.   Introducere

(25)

Pe baza informațiilor conținute în reclamație și a răspunsurilor la chestionarul Comisiei, au făcut obiectul anchetei următoarele programe, despre care se afirmă că ar implica acordarea de subvenții:

(a)

Sistemul de credite pentru taxe de import (Duty Entitlement Passbook Scheme – „DEPBS”)

(b)

Sistemul de drawback al taxelor (Duty Drawback Scheme – DDS)

(c)

Sistemul autorizațiilor prealabile (Advance Authorisation Scheme – „AAS”)

(d)

Sistemul taxelor preferențiale la importul de mijloace de producție (Export Promotion Capital Goods Scheme – „EPCGS”)

(e)

Sistemul creditelor de export (Export Credit Scheme - „ECS”)

(f)

Sistemul „Piața-țintă” („FMS”)

(g)

Zone economice speciale/unități axate pe export (special economic zones/export oriented units – SEZ/EOU)

(26)

Sistemele (a), (c-d) și (f-g) menționate mai sus se bazează pe Legea comerțului exterior (dezvoltare și reglementare) din 1992 (Legea nr. 22 din 1992), care a intrat în vigoare la 7 august 1992 (denumită în continuare „Legea comerțului exterior”). Legea comerțului exterior autorizează GI să emită avize privind politica de export și import. Aceste politici sunt rezumate în documentele intitulate „Politica în domeniul comerțului exterior”, publicate o dată la cinci ani de Ministerul Comerțului și actualizate în mod periodic. Documentul privind politica de comerț exterior relevant pentru perioada prezentei anchete de reexaminare este „Politica de comerț exterior 2009-2014” („PCE 09-14”). De asemenea, guvernul indian prezintă procedurile care reglementează „Politica de comerț exterior 09-14” în „Manualul de proceduri, volumul I” („MP I 09-14”). Manualul de proceduri este actualizat cu regularitate.

(27)

Sistemul creditelor de export, menționat anterior la litera (e), se bazează pe secțiunile 21 și 35A din Legea regulamentelor bancare din 1949 care autorizează banca Reserve Bank of India (denumită în continuare „RBI”) să orienteze băncile comerciale cu privire la creditele de export.

(28)

Sistemul de drawback al taxelor (DDS) menționat la litera (b) de mai sus se întemeiază pe secțiunea 75 din Legea vamală din 1962, pe secțiunea 37 din Legea din 1944 privind accizele percepute la nivel central, pe secțiunile 93A și 94 din Legea financiară din 1994 și pe Normele din 1995 în materie de drawback pentru accizele vamale, accizele percepute la nivel central și impozitele pe servicii. Ratele de drawback sunt publicate în mod regulat; cele aplicabile în cursul PA au fost ratele aplicabile tuturor industriilor în materie de drawback al taxelor 2011-12, publicate în Avizul nr. 68 / 2011- Sistemul vamal (N.T). Sistemul de drawback al taxelor este de asemenea menționat, ca sistem de remitere a taxelor, în capitolul 4 din PCE 2009-2014.

3.2.   Sistemul de credite pentru taxe de import („DEPBS”)

(a)   Temei juridic

(29)

Descrierea detaliată a DEPBS se găsește în capitolul 4.3 din PCE 09-14, precum și în capitolul 4 din MP I 09-14.

(b)   Eligibilitate

(30)

Orice producător-exportator sau comerciant-exportator este eligibil în cadrul acestui sistem.

(c)   Aplicarea practică a DEPBS

(31)

Un exportator poate solicita credite DEPBS care sunt calculate ca procentaj din valoarea produselor exportate în cadrul acestui sistem. Autoritățile indiene au stabilit astfel de rate DEPBS pentru majoritatea produselor, inclusiv pentru produsul în cauză. Ratele sunt determinate pe baza normelor standard de intrări/ieșiri (denumite în continuare „SION”), ținându-se seama de presupusa parte de inputuri importate în produsul exportat și de incidența taxelor vamale asupra acestor importuri presupuse, indiferent dacă taxele de import au fost sau nu achitate. Rata DEPBS pentru produsul în cauză în cursul PA din ancheta actuală a fost de 5 % și o limită de valoare de 97 Rs/kg.

(32)

Pentru a putea beneficia de avantajele acordate în cadrul acestui sistem, o societate trebuie să exporte. În momentul tranzacției de export, exportatorul trebuie să prezinte autorităților indiene o declarație care să indice că exportul se efectuează în cadrul DEPBS. Pentru ca mărfurile să poată fi exportate, autoritățile vamale indiene eliberează, în timpul procedurii de expediere, un aviz de expediere. Acest document indică, printre altele, cuantumul creditului DEPBS care urmează să fie acordat pentru respectiva operațiune de export. În momentul respectiv, exportatorul știe care este beneficiul pe care îl va primi. Odată ce avizul de expediție la export a fost emis de către autoritățile vamale, GI nu are nicio marjă de discreție în ceea ce privește acordarea creditului DEPBS.

(33)

S-a constatat că, în conformitate cu standardele indiene de contabilitate, creditele DEPBS pot fi înscrise ca profituri în conturile comerciale, pe baza principiilor contabilității de angajamente, odată ce obligația de export a fost îndeplinită. Astfel de credite pot fi utilizate pentru achitarea taxelor vamale datorate la orice import ulterior de mărfuri, cu excepția mijloacelor de producție și a mărfurilor supuse unor restricții la import. Bunurile importate utilizând astfel de credite pot fi vândute pe piața internă (fiind supuse unei taxe pe vânzări) sau utilizate în alt fel. Creditele DEPBS sunt transferabile fără restricții și au o valabilitate de 24 de luni de la data emiterii.

(34)

Cererile de credite DEPBS se completează electronic și pot acoperi o cantitate nelimitată de tranzacții de export. De facto, nu se aplică niciun termen strict pentru creditele DEPBS. Sistemul electronic utilizat pentru gestionarea DEPBS nu exclude în mod automat tranzacțiile de export efectuate după termenul de depunere a cererilor menționat în capitolul 4.47 din MP I 09-14. În plus, după cum se prevede explicit în capitolul 9.3 din MP I 09-14, cererile primite după expirarea termenelor pot fi întotdeauna luate în considerare, cu condiția impunerii unei mici taxe de penalizare (de exemplu, 10 % din credite).

(35)

S-a constatat că două dintre societățile incluse în eșantion au utilizat acest sistem în cursul primelor două trimestre ale perioadei de anchetă.

(d)   Concluzii privind DEPBS

(36)

DEPBS acordă subvenții în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Creditele DEPBS constituie o contribuție financiară din partea GI, deoarece acestea sunt utilizate în cele din urmă pentru compensarea taxelor de import, diminuând astfel veniturile din taxe ale GI, care în mod normal ar trebui să fie percepute. În plus, creditul DEPBS conferă un avantaj exportatorului, deoarece îmbunătățește lichiditatea acestuia.

(37)

În afară de aceasta, DEPBS este condiționat în drept de rezultatele obținute la export și, prin urmare, este considerat specific și poate face obiectul unor măsuri compensatorii în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază.

(38)

Acest sistem nu poate fi considerat ca fiind un sistem autorizat de drawback al taxelor sau un sistem autorizat de drawback pentru inputurile de substituire în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază, deoarece nu este conform cu regulile stabilite în anexa I punctul (i), precum și în anexa II (definiția și normele referitoare la drawback) și în anexa III (definiția și normele referitoare la drawback pentru inputurile de substituire) la regulamentul de bază. În special, exportatorul nu are obligația de a consuma efectiv mărfurile importate cu scutire de taxe în procesul de producție, iar valoarea creditelor nu se calculează în funcție de cantitatea reală de inputuri utilizate. În afară de aceasta, nu există niciun sistem sau procedură care verifică ce inputuri sunt consumate în procesul de fabricare a produsului exportat sau dacă s-a realizat o plată excesivă a taxelor la import în sensul anexei I punctul (i) și al anexelor II și III din regulamentul de bază. În fine, un exportator este eligibil pentru a primi beneficiile DEPBS indiferent dacă importă sau nu inputuri. Pentru a obține beneficiul, este suficient ca un exportator să exporte bunuri, fără să fie necesar să demonstreze că vreun material care intră în procesul de producție a fost importat. În consecință, chiar și exportatorii care își procură toate inputurile pe piața locală și care nu importă niciunul dintre mărfurile care pot fi utilizate ca inputuri sunt îndreptățiți să beneficieze de DEPBS.

(e)   Retragerea DEPBS și trecerea la DDS

(39)

Prin intermediul Avizului public nr. 54 (RE-2010)/2009-2014 din 17 iunie 2011, s-a acordat o ultimă prelungire de trei luni pentru aplicarea DEPBS, și anume până la 30 septembrie 2011. Dat fiind că ulterior nu s-a mai acordat nicio altă prelungire, DEPBS a fost retras efectiv începând cu 30 septembrie 2011. Prin urmare, a fost necesar să se verifice dacă pot fi impuse măsuri în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază.

(40)

GI a explicat Comisiei că după retragerea sistemului DEPBS, societățile au putut opta pentru alte sisteme de scutire/remitere a taxelor, definite în capitolul 4 din PCE 09-14, și anume Sistemul de autorizare prealabilă (AAS) sau Sistemul de drawback al taxelor (DDS).

(41)

Din anchetă a reieșit că ambele societăți incluse în eșantion au început să utilizeze DDS imediat după retragerea DEPBS. Trebuie precizat că DDS a fost introdus în 1995 și a coexistat cu DEPBS în cursul primelor două sferturi din PA, precum și timp de mai mulți ani înainte de PA. DDS nu putea fi însă utilizat concomitent cu DEPBS pentru aceleași exporturi.

(42)

Se precizează că GI a luat măsuri în scopul de a organiza o trecere ușoară de la DEPBS la DDS, astfel cum se demonstrează în Circulara nr. 42/2011 - Sistemul vamal, din data de 22.9.2011. În circulară se precizează că „programul de drawback [al taxelor] de anul acesta include elementele acoperite în trecut de sistemul DEPB[S]”. Aceeași circulară declară că în ceea ce privește sectoarele acoperite de DEPBS „s-a decis să se asigure o trecere ușoară pentru elementele din aceste sectoare, incluzându-le în programul de drawback al taxelor. Pentru o perioadă de tranziție, aceste elemente vor suferi o ușoară reducere față de ratele DEPB[S], între 1% și 3% pentru majoritatea elementelor.” Cu alte cuvinte, circulara indică faptul că ratele de drawback al taxelor în vigoare începând cu 1.10.2011 au fost stabilite astfel încât să ofere un avantaj similar cu cel oferit de sistemul DEPBS retras.

(43)

S-a constatat că, într-adevăr ratele DDS aplicabile produsului în cauză începând cu 1 octombrie 2011 ofereau un nivel similar de subvenționare cu cel oferit de DEPBS până la 30 septembrie 2011. Ancheta a confirmat, de asemenea, niveluri foarte apropiate ale marjelor de subvenție ale DEPB și DDS pentru toate societățile incluse în eșantion, fiecare dintre acestea utilizând DEPBS pe perioada primelor 6 luni ale PA și DDS în următoarele 6 luni ale PA.

(44)

Considerentele 41-43 de mai sus demonstrează că, deși sistemul DEPBS a fost retras, avantajele oferite de acesta au continuat să fie acordate fără nicio întrerupere și la un nivel aproape identic, asigurându-se o trecere fără întrerupere la sistemul de drawback al taxelor. Din acest motiv, se concluzionează că subvențiile nu au fost retrase în sensul articolului 15 alineatul (1) din regulamentul de bază și că DEPBS poate face obiectul măsurilor compensatorii.

(f)   Calculul cuantumului subvenției

(45)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 5 din regulamentul de bază, valoarea subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii a fost calculată în funcție de avantajul conferit beneficiarului, înregistrat pe perioada anchetei. În această privință, s-a considerat că avantajul este conferit în momentul efectuării tranzacției de export în cadrul acestui sistem. În momentul respectiv, guvernul indian poate renunța la perceperea taxelor vamale, fapt care constituie o contribuție financiară în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Odată ce autoritățile vamale eliberează un aviz de expediere care precizează, printre altele, valoarea creditului DEPBS care trebuie acordat pentru tranzacția de export respectivă, GI nu mai poate interveni în sensul acordării sau neacordării subvenției. Ținând seama de cele prezentate mai sus, se consideră adecvat ca avantajul conferit în cadrul DEPBS să fie calculat prin însumarea creditelor obținute pentru tranzacțiile de export realizate în cadrul acestui sistem în cursul PA.

(46)

În cazul cererilor justificate, costurile necesare obținerii subvenției au fost deduse din creditele astfel stabilite pentru a obține valorile subvenției ca numărător, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază. În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază, aceste subvenții au fost acordate pe baza cifrei de afaceri totale realizate la export pentru produsul în cauză în cursul PA ca numitor corespunzător, deoarece subvenția este condiționată de rezultatele obținute la export, și nu este acordată în funcție de cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(47)

Pe baza celor de mai sus, ratele subvenției stabilite conform acestui sistem pentru societățile în cauză în cursul PA au fost de 0,58 % și respectiv de 0,93 %, 1,04 %, 1,32 %, 2,04 % pentru societățile din Venus group.

3.3.   Sistemul de drawback al taxelor (Duty Drawback Scheme – DDS)

(a)   Temei juridic

(48)

Descrierea detaliată a DDS este inclusă în Normele din 1995 în materie de drawback pentru accizele vamale și accizele percepute la nivel central, astfel cum au fost modificate prin notificările ulterioare.

(b)   Eligibilitate

(49)

Orice producător-exportator sau comerciant-exportator este eligibil în cadrul acestui sistem.

(c)   Aplicarea practică

(50)

Un exportator eligibil poate solicita un anumit drawback care se calculează ca procent din valoarea FOB a produselor exportate în cadrul acestui sistem. Ratele de drawback au fost stabilite de GI pentru majoritatea produselor, inclusiv pentru produsul în cauză. Ele sunt stabilite pe baza cantității medii sau a valorii inputurilor utilizate pentru fabricarea unui produs și a valorii medii a taxelor plătite asupra inputurilor. Ratele sunt aplicabile indiferent dacă taxele la import au fost sau nu achitate. Rata DDS pentru produsul în cauză în cursul PA a fost de 4% din valoarea FOB, cu o limită de valoare de 5 Rs/kg, fiind reținută valoarea cea mai mică dintre acestea.

(51)

Pentru a putea beneficia de avantajele acordate în cadrul acestui sistem, o societate trebuie să exporte. În momentul în care datele privind transportul sunt introduse în serverul autorităților vamale (ICEGATE), se indică faptul că exportul are loc în cadrul DDS și că valoarea DDS a fost stabilită în mod irevocabil. După ce compania expeditoare a completat declarația generală de export și biroul vamal a comparat documentul respectiv cu datele din avizul de expediție, sunt îndeplinite toate condițiile pentru a autoriza plata sumei de drawback, fie prin plată directă în contul bancar al expeditorului, fie prin mandat de plată.

(52)

De asemenea, exportatorul trebuie să furnizeze dovezi ale veniturilor obținute din export, prin intermediul unui certificat bancar (Bank Realisation Certificate – BRC). Acest document poate fi furnizat după ce suma de drawback a fost plătită, dar GI va recupera suma plătită dacă exportatorul nu furnizează BRC în termenul stabilit.

(53)

Suma de drawback poate fi utilizată în orice scop.

(54)

S-a constatat că, în conformitate cu standardele de contabilitate din India, suma de drawback din credit poate fi înscrisă ca venituri în conturile comerciale, pe baza principiilor contabilității de angajamente, odată ce obligația de export a fost îndeplinită.

(55)

S-a constatat că două din societățile incluse în eșantion au utilizat DDS în ultimele două trimestre din PA.

(d)   Concluzie privind DDS

(56)

DDS acordă subvenții în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. O sumă de drawback al taxelor este o contribuție financiară acordată de GI., întrucât este sub forma unui transfer direct de fonduri de către autoritățile publice indiene. În plus, suma de drawback al taxelor conferă un avantaj exportatorului, deoarece îi îmbunătățește lichiditățile.

(57)

Mai mult, DDS este condiționat în drept de rezultatele obținute la export și, prin urmare, se consideră că este specific și că poate face obiectul unor măsuri compensatorii în temeiul articolului 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază.

(58)

Acest sistem nu poate fi considerat ca fiind un sistem de drawback autorizat sau un sistem de drawback pentru inputuri de substituire în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Acesta nu respectă normele stricte prevăzute în anexa I punctul (i), anexa II (definiția și normele privind sistemele drawback) și anexa III (definiția și normele privind sistemul de drawback pentru inputurile de substituire) din regulamentul de bază.

(59)

Nu există un sistem sau o procedură care să confirme care inputuri sunt consumate în procesul de fabricare a produsului exportat sau dacă s-a realizat o plată în exces a taxelor de import în sensul anexei I punctul (i) și al anexelor II și III la regulamentul de bază. În fine, un exportator este eligibil pentru a primi beneficiile DDS indiferent dacă importă sau nu inputuri. Pentru a obține beneficiul, este suficient ca un exportator să exporte mărfuri, fără să fie necesar să demonstreze că vreun material care intră în procesul de producție a fost importat. În consecință, chiar și exportatorii care își procură toate inputurile pe piața locală și care nu importă niciunul dintre mărfurile care pot fi utilizate ca inputuri sunt îndreptățiți să beneficieze de DDS.

(60)

Acest lucru este confirmat de Circulara nr. 24/2001 a GI, care indică în mod clar că „[ratele de drawback al taxelor] nu sunt în niciun fel corelate cu modelul de consum efectiv de inputuri și cu incidența efectivă asupra inputurilor în cazul unui anumit exportator sau al unor transporturi specifice […]”; circulara solicită autorităților regionale ca „entitățile locale responsabile să nu solicite dovezi ale taxelor efective plătite pentru inputurile importate sau cumpărate la nivel național […], împreună cu [cererea de drawback] completată de exportatori”.

(61)

Ținând cont de cele de mai sus, se concluzionează că DDS poate face obiectul unor măsuri compensatorii.

(e)   Calculul valorii subvenției

(62)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 5 din regulamentul de bază, valoarea subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii a fost calculată în funcție de avantajul conferit beneficiarului, înregistrat pe perioada anchetei. În această privință, s-a considerat că avantajul este conferit în momentul efectuării tranzacției de export în cadrul acestui sistem. În momentul respectiv, GI trebuie să plătească suma de drawback, ceea ce constituie o contribuție financiară în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Odată ce autoritățile vamale eliberează un aviz de expediere care indică, printre altele, valoarea drawback-ului care trebuie acordat pentru tranzacția de export respectivă, GI nu mai poate interveni în sensul acordării sau neacordării subvenției. Ținând seama de cele prezentate mai sus, se consideră adecvat ca avantajul conferit în cadrul DDS să fie calculat adunând sumele de drawback obținute pentru tranzacțiile de export realizate în cadrul acestui sistem în cursul PA.

(63)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază, aceste subvenții au fost acordate pe baza cifrei de afaceri totale realizate la export pentru produsul în cauză pe perioada anchetei de reexaminare ca numitor corespunzător, deoarece subvenția este condiționată de rezultatele obținute la export, și nu a fost acordată în funcție de cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(64)

Pe baza celor de mai sus, ratele subvenției stabilite conform acestui sistem pentru societățile care au cooperat în cauză au fost de 0,61% și respectiv de 1,14%, 1,77%, 1,68%, 1,91% pentru societățile din Venus group.

3.4.   Sistemul autorizațiilor prealabile (Advance Authorisation Scheme - AAS)

(a)   Temei juridic

(65)

Descrierea detaliată a sistemului se găsește la punctele 4.1.1-4.1.14 din Politica în domeniul comerțului exterior 09-14 și la capitolele 4.1-4.30 din MP I 09-14.

(b)   Eligibilitate

(66)

AAS este alcătuit din șase subsisteme, descrise mai detaliat în considerentul 67 de mai jos. Aceste subsisteme se deosebesc, printre altele, prin criteriile de eligibilitate. Producătorii-exportatori și comercianții-exportatori „asociați” producătorilor sunt eligibili în cadrul AAS pentru subsistemele „exporturi fizice” și „cerințe anuale”. Producătorii-exportatori care aprovizionează un exportator final sunt eligibili pentru subsistemul „bunuri intermediare”. Contractanții principali care aprovizionează categoriile „exporturi prevăzute” menționate la punctul 8.2 din „Politica în domeniul comerțului exterior 09-14”, cum sunt furnizorii unei unități axate pe export („Export Oriented Unit - EOU”), sunt eligibili în cadrul AAS pentru subsistemul „exporturi prevăzute”. În cele din urmă, furnizorii intermediari ai producătorilor-exportatori sunt eligibili pentru beneficiile legate de categoria „exporturi prevăzute” în cadrul subsistemelor „bonuri de aprovizionare anticipată” („Advance Release Order - ARO”) și al „acreditivului intern de tip back to back” („back to back inland letter of credit”).

(c)   Aplicare practică

(67)

AAS pot fi emise în următoarele cazuri:

(i)   Exporturile fizice: acestea reprezintă subsistemul principal. Subsistemul permite importul cu scutire de taxe vamale al materiilor prime necesare pentru fabricarea unui produs de export specific. În acest context, termenul „fizic” înseamnă că produsul de export trebuie să părăsească teritoriul Indiei. Importurile autorizate și exporturile obligatorii, inclusiv tipul de produs de export, sunt specificate în licență;

(ii)   Cerință anuală: o astfel de autorizație nu este asociată unui produs de export specific, ci unui grup mai larg de produse (de exemplu, produse chimice și produse conexe). În limitele unui plafon determinat de rezultatele la export anterioare, titularul licenței poate importa cu scutire de taxe vamale orice input necesar fabricării oricărui produs din grupul de produse care fac obiectul licenței. Acesta poate exporta orice produs din grupul de produse menționat în cadrul căruia materiile prime sunt scutite de taxe,

(iii)   Bunurile intermediare: acest subsistem include cazurile în care doi fabricanți intenționează să producă unul și același produs de export, împărțindu-și procesul de producție. Producătorul-exportator care fabrică produsul intermediar poate importa fără taxe vamale materiale care intră în procesul de producție și poate obține în acest scop o AAS pentru bunuri intermediare. Exportatorul final finalizează producția și are obligația de a exporta produsul finit;

(iv)   Exporturile prevăzute: acest subsistem permite unui contractant principal să importe cu scutire de taxe inputuri necesare fabricării de produse destinate să fie vândute ca „exporturi prevăzute” categoriilor de clienți menționate la punctul 8.2 literele (b)-(f), (g), (i) și (j) din „Politica în domeniul comerțului exterior 09 – 14”. Conform GI, exporturile prevăzute se referă la acele tranzacții în cadrul cărora bunurile furnizate nu părăsesc țara. Anumite categorii de tranzacții de aprovizionare sunt considerate ca fiind exporturi prevăzute, cu condiția ca produsele să fie fabricate în India, de exemplu, aprovizionarea unităților axate pe export (EOU) sau a unei societăți situate într-o zonă economică specială („ZES”).

(v)   Bonurile de aprovizionare anticipată (ARO): titularul AAS care are intenția să se aprovizioneze cu inputuri de pe piața internă, în loc să le importe direct, are posibilitatea de a le procura în schimbul ARO. În acest caz, autorizațiile prealabile sunt validate ca ARO și andosate în favoarea furnizorului local în momentul livrării elementelor specificate în acestea. Andosarea ARO permite furnizorului local să beneficieze de avantajele exporturilor prevăzute, definite la punctul 8.3 din „Politica în domeniul comerțului exterior 09-14” (și anume autorizații prealabile pentru bunuri intermediare/exporturi prevăzute, exporturi prevăzute cu rambursare și rambursarea accizei finale). Mecanismul ARO constă în rambursarea impozitelor și a taxelor în favoarea furnizorului, și nu a exportatorului final, sub forma unui sistem de drawback/rambursări de taxe. Rambursarea impozitelor/taxelor este valabilă atât pentru inputurile naționale, cât și pentru cele importate.

(vi)   acreditiv intern de tip „back to back”: acest subsistem cuprinde, de asemenea, livrările naționale către un titular de autorizație prealabilă. Titularul unei autorizații prealabile poate solicita unei bănci să deschidă un acreditiv intern în favoarea unui furnizor local. Banca va valida autorizația pentru importurile directe numai în ceea ce privește valoarea și volumul elementelor obținute în țară, nu și ale celor importate. Furnizorul local are dreptul la avantajele legate de exporturile prevăzute, definite la punctul 8.3 din Politica în domeniul comerțului exterior 09-14 (și anume, AAS pentru bunurile intermediare/exporturile prevăzute, exporturi prevăzute cu rambursare și rambursarea accizei finale).

(68)

Două societăți incluse în eșantion au beneficiat de concesii în cadrul AAS cu privire la produsul în cauză în timpul PA. Societățile respective au folosit unul dintre aceste subsisteme, și anume exporturile fizice în cadrul AAS. Prin urmare, nu este necesar să se stabilească dacă este cazul ca subsistemele restante neutilizate să facă obiectul unor măsuri compensatorii.

(69)

În scopul verificării de către autoritățile indiene, titularul unei autorizații prealabile este obligat, din punct de vedere juridic, să mențină „o situație contabilă bună și adecvată a consumului și utilizării bunurilor procurate pe plan intern sau importate cu scutire de taxe vamale” într-un format specificat (capitolele 4.26, 4.30 și anexa 23 la MP I 09-14), și anume un registru al consumului efectiv. Acest registru trebuie verificat de un expert contabil extern/contabil de management care emite un certificat în care se declară că registrele prescrise și înregistrările relevante au fost examinate, iar informațiile oferite conform anexei 23 sunt adevărate și corecte din toate punctele de vedere.

(70)

În ceea ce privește subsistemele utilizate în timpul PA de către societățile în cauză, și anume exporturile fizice, volumul și valoarea importurilor autorizate și ale exporturilor obligatorii sunt stabilite de către GI și sunt înregistrate în autorizație. În plus, în momentul importului și al exportului, funcționarii guvernamentali trebuie să înregistreze tranzacțiile respective în autorizație. Volumul importurilor autorizate în cadrul AAS este stabilit de către GI, pe baza unor norme standard de intrări/ieșiri (SION) care există pentru majoritatea produselor, inclusiv pentru produsul în cauză.

(71)

Inputurile importate nu sunt transferabile și trebuie utilizate pentru fabricarea produsului de export. Obligația de export trebuie îndeplinită într-un anumit termen de la eliberarea licenței (24 de luni, cu două prelungiri posibile, de 6 luni fiecare).

(72)

Ancheta a stabilit că cerințele de verificare stipulate de autoritățile indiene fie nu au fost respectate, fie nu au fost încă testate în practică.

(73)

Ambele societăți verificate au ținut un registru privind producția și consumul. Cu toate acestea, registrul de consum nu a permis verificarea, printre altele, a înregistrărilor referitoare la inputurile care au fost consumate în procesul de fabricare a produsului exportat și în ce cantități. În ceea ce privește cerințele în materie de verificare menționate în considerentul 69 de mai sus, societățile nu au păstrat evidențe care să dovedească faptul că auditul extern din registrul de consum a avut loc. Pe scurt, se consideră că exportatorii anchetați nu au putut demonstra că au fost respectate dispozițiile relevante ale "Politicii în domeniul comerțului exterior".

(d)   Concluzii privind AAS

(74)

Scutirea de taxe de import constituie o subvenție, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, și anume constituie o contribuție financiară a GI, întrucât diminuează veniturile din taxe ale GI, care în mod normal ar trebui să fie percepute și conferă un avantaj exportatorilor anchetați, deoarece le îmbunătățește lichiditățile.

(75)

În plus, subsistemele de autorizații prealabile „exporturi fizice” sunt condiționate în drept de rezultatele obținute la export și, prin urmare, sunt considerate specifice și pot face obiectul unor măsuri compensatorii în temeiul articolului 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază. O societate nu poate obține niciun avantaj în cadrul acestor sisteme fără a încheia un angajament de export.

(76)

Subsistemul aplicat în cazul de față nu poate fi considerat ca fiind sistem autorizat de drawback al taxelor sau un sistem autorizat de drawback pentru inputurile de substituire în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Acesta nu respectă normele enunțate în anexa I punctul (i), în anexa II (definiția și normele privind sistemele de drawback) și în anexa III (definiția și normele privind sistemele de drawback pentru inputuri) din regulamentul de bază. GI nu a aplicat în mod eficient un sistem sau o procedură de verificare prin care să confirme dacă și în ce cantitate au fost consumate inputurile în fabricarea produsului exportat (anexa II partea II punctul 4 din regulamentul de bază și, în cazul sistemelor de drawback pentru inputuri de substituire, anexa III partea II punctul 2 din regulamentul de bază). Se estimează, de asemenea, că normele standard de intrări/ieșiri pentru produsul în cauză nu sunt suficient de precise și ca nu pot constitui în sine un sistem de verificare a consumului real, deoarece aceste norme nu permit GI să verifice cu suficientă precizie cantitățile de inputuri consumate pentru producția exportată. În plus, GI nu a efectuat o examinare ulterioară pe baza inputurilor efective implicate, ceea ce ar fi fost normal să facă, în absența unui sistem de verificare aplicat în mod eficace [anexa II punctul II alineatul (5) și anexa III punctul II alineatul (3) din regulamentul de bază]).

(77)

Prin urmare, acest subsistem poate face obiectul unor măsuri compensatorii.

(e)   Calculul valorii subvenției

(78)

În lipsa unor sisteme autorizate de drawback al taxelor sau a unor sisteme de drawback pentru inputurile de substituire, beneficiul care poate face obiectul unor măsuri compensatorii este reprezentat de remiterea valorii totale a taxelor de import datorate în mod normal pentru importurile de inputuri. În acest sens, se remarcă faptul că regulamentul de bază nu oferă doar modalitatea de compensare a remiterii „excesive” a taxelor. În conformitate cu articolul 3 punctul 1 litera (a) punctul (ii) și cu anexa I punctul (i) din regulamentul de bază, remiterea excesivă a taxelor poate face obiectul unor măsuri compensatorii numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la anexele II și III din regulamentul de bază. Totuși, aceste condiții nu au fost îndeplinite în cazul de față. Prin urmare, dacă nu se demonstrează prezența unui proces de monitorizare adecvat, excepția menționată mai sus pentru sistemele de drawback nu este aplicabilă și se aplică regula normală de compensare a sumei taxelor neachitate (venituri nepercepute), mai degrabă decât a oricărei pretinse remiteri excesive. În conformitate cu anexa II partea II și cu anexa III partea II din regulamentul de bază, sarcina calculării unei astfel de scutiri în exces nu revine autorității care efectuează ancheta. Dimpotrivă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază, autoritatea responsabilă cu ancheta trebuie doar să găsească dovezi suficiente pentru a respinge eficiența unui pretins sistem de verificare.

(79)

Valoarea subvenției acordate societăților care au folosit AAS a fost calculată pe baza taxelor vamale de import nepercepute (taxe vamale de bază și taxe vamale suplimentare speciale) asupra materialelor importate în cadrul subsistemului în timpul PA (numărător). În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, costurile suportate în mod necesar pentru a obține subvenția au fost deduse, în cazul unor cereri justificate, din valoarea subvenției. În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază, această valoare a subvenției s-a alocat în funcție de cifra de afaceri realizată la export pentru produsul în cauză în timpul PA (numitor), deoarece subvenția este condiționată de rezultatele la export și nu s-a acordat în raport cu cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(80)

Rata subvenției de care au beneficiat societățile în cauză în temeiul acestui sistem în cursul PA a fost stabilită la 2,43% și, respectiv, la 0,15%, 0%, 0%, 0% pentru societățile din Venus group.

3.5.   Sistemul taxelor preferențiale la importul de mijloace de producție (Export Promotion Capital Goods Scheme - „EPCGS”)

(a)   Temei juridic

(81)

Descrierea detaliată a EPCGS se găsește în capitolul 5 din PCE 09-14, precum și în capitolul 5 din MP I 09-14.

(b)   Eligibilitate

(82)

În cadrul acestui sistem sunt eligibili producătorii-exportatori, comercianții-exportatori „asociați” producătorilor, precum și prestatorii de servicii.

(c)   Aplicare practică

(83)

Sub rezerva unei obligații de export, o societate este autorizată să importe mijloace de producție (noi și uzate cu o vechime de cel mult 10 ani) cu reducere de taxe. În acest scop, GI emite, la cerere și cu condiția plății unei taxe, o licență EPCGS. Sistemul prevede un nivel redus al taxelor la import de 3%, aplicabil tuturor mijloacelor de producție importate în cadrul acestui sistem. Pentru a respecta obligația de export, bunurile de capital importate trebuie utilizate pentru a produce o anumită cantitate de bunuri pentru export într-o perioadă dată. Conform PCE 09-14, mijloacele de producție pot fi importate cu un nivel al taxei de 0% în cadrul EPCGS, însă, în acest caz, perioada pentru îndeplinirea obligației de export este mai scurtă.

(84)

Titularul unei licențe EPCGS poate, de asemenea, să achiziționeze mijloace de producție pe piața internă. În acest caz, producătorul intern de mijloace de producție poate să beneficieze el însuși de acest avantaj și să importe fără taxe vamale componentele necesare pentru fabricarea mijloacelor de producție în cauză. În mod alternativ, producătorul intern poate solicita să beneficieze de avantajul aferent operațiunilor asimilate exporturilor pentru mijloacele de producție furnizate unui titular de licență EPCGS.

(85)

S-a constatat că toate cele trei societăți din eșantion au beneficiat de concesii în cadrul EPCGS care ar putea fi alocate produsului în cauză în PA.

(d)   Concluzie privind EPCGS

(86)

EPCGS acordă subvenții în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Reducerea taxei vamale constituie o contribuție financiară din partea GI, deoarece această concesie diminuează veniturile fiscale pe care GI le-ar fi obținut în mod normal. În afară de aceasta, reducerea taxei conferă exportatorului un avantaj în măsura în care taxele neplătite la import îmbunătățesc lichiditățile societății.

(87)

În plus, EPCGS e condiționat prin lege de rezultatele la export, deoarece aceste licențe nu pot fi obținute fără angajamentul de a exporta. Prin urmare, acesta este considerat specific și poate face obiectul unor măsuri compensatorii în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază.

(88)

Sistemul EPCGS nu poate fi considerat un sistem autorizat de drawback al taxelor sau un sistem autorizat de drawback pentru inputurile de substituire în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Mijloacele de producție nu intră în sfera de aplicare a unor astfel de sisteme autorizate, după cum se specifică în anexa I punctul (i) din regulamentul de bază, deoarece ele nu sunt consumate în procesul de fabricare a produselor exportate.

(e)   Calculul valorii subvenției

(89)

Valoarea subvenției a fost calculată, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulamentul de bază, pe baza valorii taxelor vamale neachitate pentru mijloacele de producție importate, repartizate pe o perioadă corespunzătoare duratei normale de amortizare a acestor mijloace de producție în industria în cauză. Valoarea astfel calculată, care poate fi atribuită PA, a fost ajustată prin adăugarea dobânzii corespunzătoare acestei perioade, astfel încât să se stabilească valoarea totală a avantajului de-a lungul timpului. Rata dobânzii comerciale în perioada anchetei în India a fost considerată adecvată în acest scop. În urma prezentării unor cereri justificate, costurile suportate în mod necesar pentru a obține subvenția au fost deduse în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază.

(90)

În conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, această valoare a subvenției s-a alocat în funcție de cifra de afaceri corespunzătoare realizată la export în timpul PA (numitor), deoarece subvenția este condiționată de rezultatele la export și nu s-a acordat în raport cu cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(91)

Rata subvenției de care au beneficiat societățile în cauză în temeiul acestui sistem în cursul PA a fost stabilită la 0,09% și, respectiv, la 0,6% și 0,02%, 0%, 0%, 0% pentru societățile din Venus group.

3.6.   Sistemul creditelor de export (Export Credit Scheme - „ECS”)

(a)   Temeiul juridic

(92)

Detaliile acestui sistem sunt prevăzute în circulara de bază DBOD nr. DIR.(Exp).BC 01/04.02.02/2007-08 (credite de export în rupii/valută) și în circulara de bază DBOD nr. DIR.(Exp.)BC 09/04.02.02/2008-09 (credite de export în rupii/valută) ale Reserve Bank of India („RBI”), adresate tuturor băncilor comerciale indiene.

(b)   Eligibilitate

(93)

În cadrul acestui sistem sunt eligibili producătorii-exportatori și comercianții-exportatori.

(c)   Aplicare practică

(94)

Prin acest sistem, RBI fixează un plafon maxim pentru ratele dobânzilor aplicabile creditelor de export, care sunt obligatorii, atât în rupii, cât și în valută, pe care băncile comerciale le pot aplica unui exportator. ECS cuprinde două subsisteme, și anume creditele de export înainte de expediere („packing credit”), care cuprind creditele acordate unui exportator pentru finanțarea achiziției, prelucrării, fabricării, ambalării și/sau expedierii bunurilor înainte de export, precum și creditele de export după expediere, care cuprind împrumuturile de capital circulant acordate pentru finanțarea creanțelor la export. RBI solicită, de asemenea, băncilor să consacre o anumită sumă din creditul lor bancar net în scopul finanțării exporturilor.

(95)

Datorită acestor circulare de bază ale RBI, exportatorii pot obține credite de export în condițiile unor rate preferențiale ale dobânzilor în raport cu ratele dobânzii aplicate creditelor comerciale normale ("credite de trezorerie"), care sunt stabilite numai în condițiile pieței. Diferența dintre rate s-ar putea diminua în cazul societăților cu un profil de creditare bun. În realitate, societățile cu scor de creditare mare ar putea obține credite pentru export și credite în bani în aceleași condiții.

(96)

S-a constatat că două dintre societățile incluse în eșantion au utilizat acest sistem în cursul perioadei de anchetă.

(d)   Concluzii privind ECS

(97)

Ratele preferențiale ale dobânzii pentru creditele acordate în cadrul ECS, stabilite prin circularele de bază ale RBI menționate la considerentul 95, pot diminua costurile aferente dobânzilor pentru un exportator, în comparație cu costurile de credit stabilite strict în condițiile pieței, conferindu-i astfel acestuia un avantaj în sensul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază cu privire la astfel de exportatori. Finanțarea exporturilor nu este, în sine, mai sigură decât finanțarea internă. De fapt, aceasta este percepută, de obicei, ca fiind mai riscantă, iar valoarea garanției cerute pentru un anumit credit, indiferent de obiectul finanțării, este o decizie pur comercială a unei anumite bănci comerciale. Diferențele dintre ratele diferitelor bănci sunt rezultatul metodei RBI de stabilire a unor rate maxime de împrumut pentru fiecare bancă comercială, în mod individual.

(98)

Deși creditele preferențiale acordate în cadrul sistemului ECS sunt acordate de către bănci comerciale, acest beneficiu este o contribuție financiară din partea unor autorități publice în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din regulamentul de bază. În acest context, ar trebui remarcat faptul că nici articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din regulamentul de bază, nici acordul OMC privind subvențiile și măsurile compensatorii nu prevede o încărcare a bugetului public, de exemplu rambursarea acordată băncilor comerciale de către autoritățile publice indiene, pentru a constitui o subvenție, însă numai autoritățile publice dau ordinul să se îndeplinească funcțiile enumerate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) sau (iii) din regulamentul de bază. RBI este un organism public și este, prin urmare, inclus în definiția de „autoritate publică” menționată la articolul 2 litera (b) din regulamentul de bază. RBI este o bancă 100% publică, urmărește obiectivele politicii de stat, de exemplu politica monetară, iar conducerea sa este numită de GI. RBI conduce organisme private în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) a doua liniuță din regulamentul de bază, având în vedere că băncile comerciale au obligația de a respecta condițiile impuse, printre altele, în ceea ce privește plafonul maxim al ratelor dobânzii pentru creditele de export stabilite în circularele de bază ale RBI și obligațiile impuse de RBI băncilor comerciale de a consacra o anumită sumă din creditul lor bancar net în scopul finanțării exporturilor. Aceste ordine obligă băncile comerciale să își exercite funcțiile enumerate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din regulamentul de bază, în acest caz, să ofere împrumuturi sub forma unor finanțări preferențiale ale exporturilor. Acest transfer direct de fonduri sub formă de împrumuturi acordate în anumite condiții ține, în mod normal, de autoritățile publice, fără ca practica urmată să fie de fapt diferită de practica pe care o urmează în mod normal autoritățile publice, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din regulamentul de bază. Se consideră că această subvenție este specifică și că face obiectul unor măsuri compensatorii, deoarece ratele preferențiale ale dobânzii sunt aplicabile numai în cazul finanțării operațiunilor de export, subvenția fiind, prin urmare, condiționată de rezultatele obținute la export, în temeiul articolului 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază.

(e)   Calculul cuantumului subvenției

(99)

Valoarea subvenției a fost calculată pe baza diferenței dintre dobânda plătită pentru creditele de export utilizate în timpul PA și suma care ar fi trebuit să fie achitată pentru creditele comerciale normale folosite de societatea în cauză. Această valoare a subvenției (numărător) a fost alocată în funcție de cifra de afaceri totală realizată la export în timpul PA, pentru creditele în cazul cărora ar putea fi stabilită o legătură clară cu produsul în cauză, care ar putea fi utilizată ca numitor corespunzător, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază, deoarece subvenția este condiționată de rezultatele obținute la export și nu a fost acordată în funcție de cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(100)

Rata subvenției de care au beneficiat societățile în cauză în temeiul acestui sistem în cursul PA a fost stabilită la 0,61% și, respectiv, la 0,08%, 0,28%, 0,03%, 0,10% pentru societățile din Venus group.

3.7.   Sistemul „Piața-țintă” („FMS”)

(a)   Temei juridic

(101)

Descrierea detaliată a FMS este inclusă la punctul 3.14 din PCE 09-14 și la punctul 3.8 din MP I 09-14.

(b)   Eligibilitate

(102)

Orice producător-exportator sau comerciant-exportator este eligibil în cadrul acestui sistem.

(c)   Aplicare practică

(103)

În cadrul acestui sistem, toate exporturile de produse către țări notificate în tabelele 1 și 2 din apendicele 37(C) la MP I 09-14 pot beneficia de un credit pentru taxe echivalent cu 3% din valoarea FOB. De la 1 aprilie 2011, toate exporturile de produse către țări notificate în tabelul 3 din apendicele 37(C) („piețe-țintă”) pot beneficia de un credit pentru taxe echivalent cu 4% din valoarea FOB. Anumite tipuri de activități de export sunt excluse din sistem, de exemplu exporturile de bunuri importate sau bunuri tranzitate, operațiunile asimilate exporturilor, exporturile de servicii și cifra de afaceri la export a unităților care funcționează în zone economice speciale/unități axate pe export. Sunt, de asemenea, excluse din acest sistem anumite tipuri de produse, de exemplu diamantele, metalele prețioase, minereurile, cerealele, zahărul și produsele petroliere.

(104)

Creditele de taxe vamale obținute în cadrul FMS sunt transferabile fără restricții și sunt valabile pe o perioadă de 24 de luni de la data emiterii certificatului relevant privind dreptul la credite. Aceste credite pot fi utilizate pentru plata taxelor vamale aferente importurilor ulterioare de orice inputuri sau bunuri, inclusiv mijloacele de producție.

(105)

Certificatul privind dreptul la credite este emis din portul din care au fost efectuate exporturile după realizarea acestora sau expedierea bunurilor. Dacă solicitantul pune la dispoziția autorităților copii ale tuturor documentelor relevante referitoare la export (de exemplu, ordine de export, facturi, avize de expediere, certificate bancare), GI nu are nicio marjă de discreție în ceea ce privește acordarea de credite pentru taxe.

(106)

S-a constatat că una dintre societățile incluse în eșantion a utilizat acest sistem în cursul perioadei de anchetă.

(d)   Concluzie privind FMS

(107)

FMS acordă subvenții în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Un credit pentru taxe FMS este o contribuție financiară din partea GI, deoarece creditul va fi utilizat în cele din urmă pentru compensarea taxelor la import, diminuând astfel veniturile fiscale care ar fi obținute în mod normal de GI. În plus, creditul pentru taxe FMS conferă un avantaj exportatorului, deoarece îi îmbunătățește lichiditățile.

(108)

În plus, FMS este condiționat prin lege de rezultatele obținute la export și, prin urmare, se consideră că este specific și că poate face obiectul unor măsuri compensatorii în temeiul articolului 4 alineatul (4) primul paragraf litera (a) din regulamentul de bază.

(109)

Acest sistem nu poate fi considerat ca fiind un sistem autorizat de rambursare a taxelor vamale sau un sistem de rambursare a taxelor vamale pentru produsele de substituție în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din regulamentul de bază. Acesta nu respectă normele stricte prevăzute în anexa I punctul (i), anexa II (definiția și normele privind sistemele drawback) și anexa III (definiția și normele privind sistemul de drawback pentru inputurile de substituire) din regulamentul de bază. Exportatorul nu are obligația de a consuma efectiv mărfurile importate cu scutire de taxe în procesul de producție, iar valoarea creditelor nu se calculează în funcție de inputurile utilizate efectiv. Nu există un sistem sau o procedură care să confirme care inputuri sunt consumate în procesul de fabricare a produsului exportat sau dacă s-a realizat o plată în exces a taxelor de import în sensul anexei I punctul (i) și al anexelor II și III la regulamentul de bază. Un exportator este eligibil pentru FMS indiferent dacă importă sau nu inputuri. Pentru a obține beneficiul, este suficient ca un exportator să exporte bunuri, fără să fie necesar să demonstreze că vreun material care intră în procesul de producție a fost importat. Astfel, chiar și exportatorii care își procură intern toate inputurile și nu importă bunuri care pot fi folosite ca inputuri pot beneficia de FMS. În plus, un exportator poate utiliza creditele pentru taxe FMS pentru a importa mijloace de producție, deși acestea nu sunt acoperite de sistemele autorizate de drawback al taxelor, după cum se stipulează în anexa I punctul (i) din regulamentul de bază, întrucât nu sunt consumate la fabricarea produselor exportate.

(e)   Calculul valorii subvenției

(110)

Valoarea subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii s-a calculat pe baza avantajului conferit beneficiarului, astfel cum a fost constatat în PA, și înscris de către solicitant ca venituri în conturile comerciale în momentul tranzacției de export. În conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, această valoare a subvenției (numărător) a fost repartizată pe cifra de afaceri realizată la export în perioada anchetei ca numitor corespunzător, deoarece subvenția este condiționată de rezultatele obținute la export și nu a fost acordată în funcție de cantitățile fabricate, produse, exportate sau transportate.

(111)

Rata subvenției de care au beneficiat societățile în cauză în temeiul acestui sistem în cursul PA a fost stabilită la 0,13%, 0,71%, 0,07%, 0%, pentru societățile din Venus group.

3.8.   Zone economice speciale/unități axate pe export (special economic zones/export oriented units – SEZ/EOU)

(112)

S-a constatat că una din societățile din eșantion a utilizat sistemul EOU în cursul PA. Cu toate acestea, ancheta a stabilit faptul că nivelul subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii constatat în cazul acestei societăți este sub pragul de minimis și, prin urmare, sistemul EOU nu a fost supus unei analize mai aprofundate.

3.9.   Valoarea subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii

(113)

Pe baza rezultatelor, s-a constatat că valoarea totală a subvențiilor care fac obiectul unor măsuri compensatorii, exprimată ad valorem, se situa între 3,15% și 4,32%, astfel cum este sintetizat în tabelul următor:

Sistem

Societate

Raajratna

Venus Group

Viraj

DEPBS (*1)

0,58 %

0,93%, 1,04%, 1,32%, 2,04%

DDS (*1)

0,61 %

1,14%, 1,77%, 1,68%, 1,91%

AAS (*1)

2,43 %

0,15%, 0%, 0%, 0%

EPCGS (*1)

0,09 %

0,02%, 0%, 0%, 0%

0,63 %

ECS (*1)

0,61 %

0,08%, 0,28%, 0,03%, 0,10%

FMS (*1)

0,13%, 0,71%, 0,07%, 0%

EOU (*1)

0,95 %

TOTAL

4,32 %

3,15  (*2)

1,57 % (*3)

(114)

În conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din regulamentul de bază, marja de subvenție pentru societățile care au cooperat, neincluse în eșantion, calculată pe baza marjei de subvenție medii ponderate pentru societățile care au cooperat incluse în eșantion, ale căror marje individuale de subvenție s-au situat peste pragul de minimis, se ridică la 3,82%.

(115)

În ceea ce privește toți ceilalți exportatori din India, Comisia a stabilit mai întâi nivelul de cooperare. Comparația între datele Eurostat privind importurile și cele privind volumul exporturilor de produs în cauză către Uniune declarat pentru perioada anchetei de către societățile sau grupurile cooperante care au exportat produsul în cauză către Uniune în timpul perioadei de anchetă indică faptul că nivelul de cooperare a producătorilor-exportatori indieni a fost foarte ridicat. Ținând seama de acest grad ridicat de cooperare, rata subvenției aplicabile societăților care nu au cooperat se stabilește la nivelul ratei individuale celei mai ridicate, și anume 4,32%.

4.   INDUSTRIA UNIUNII

4.1.   Industria din Uniune

(116)

Produsul similar a fost fabricat de către cei 27 de producători din Uniune. Se consideră că ei constituie industria din Uniune în sensul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 10 alineatul (8) din regulamentul de bază și vor fi denumiți în continuare „industria din Uniune”.

4.2.   Producția din Uniune

(117)

Toate informațiile disponibile cu privire la industria din Uniune, precum informațiile furnizate în reclamație, datele colectate de la producătorii din Uniune înainte și după deschiderea anchetei și răspunsurile la chestionar ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion au fost utilizate în scopul stabilirii producției totale din Uniune pentru perioada de anchetă.

(118)

Trebuie menționat faptul că un producător din Uniune aflat în legătură cu un producător-exportator indian și care s-a opus la deschiderea anchetei este, de asemenea, inclus în definiția industriei din Uniune. Pe această bază, producția totală a Uniunii a fost estimată la aproximativ 139 141 tone în cursul perioadei de anchetă. Acest număr include producția tuturor producătorilor din Uniune care s-au făcut cunoscuți și producția estimată a celorlalți producători din Uniune care nu s-au manifestat în cursul anchetei.

4.3.   Eșantionarea producătorilor din Uniune

(119)

Așa cum s-a indicat în considerentul 14 de mai sus, șase producători din Uniune au fost incluși în eșantion, reprezentând 46,5 % din producția totală estimată de produs similar a Uniunii.

5.   PREJUDICIUL

5.1.   Consumul la nivelul Uniunii

(120)

Consumul la nivelul Uniunii a fost stabilit pe baza volumului total de vânzări al industriei din Uniune pe piața Uniunii și a importurilor totale. Anul 2009 a fost marcat de prețuri fără precedent de mari ale nichelului, principala materie primă folosită la fabricarea produsului în cauză și a produsului similar și de efectele negative globale ale crizei financiare, care, împreună, au condus la un nivel deosebit de scăzut al consumului Uniunii în anul respectiv. Cu toate acestea, situația pieței s-a îmbunătățit, așa cum arată tabelul de mai jos și consumul în Uniune a crescut cu 50 % între 2009 și perioada de anchetă.

 

2009

2010

2011

PA

Consum (în tone)

131 436

187 280

196 476

197 327

Indice (2009 = 100)

100

142

149

150

Sursa:

Eurostat, plângere și răspunsuri la chestionar

5.2.   Importurile în Uniune din țara vizată

(121)

Volumul de importuri ale societăților care au cooperat, în cazul cărora pe baza eșantionului s-a constatat că nu au beneficiat de sistemele de subvenții în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază în cursul perioadei de anchetă, au fost excluse din totalul importurilor din India. Dat fiind că datele privind importul legate de produsul în cauză se referă la două societăți, s-a considerat adecvat, din motive de confidențialitate, ca acestea să fie indicate sub formă de indici.

5.2.1.   Volumul și cota de piață a importurilor vizate

(122)

În perioada luată în considerare, s-a constatat că importurile care au făcut obiectul unei subvenții în Uniune din partea producătorilor-exportatori cooperanți s-au dezvoltat în ceea ce privește volumul și cota de piață după cum urmează:

 

2009

2010

2011

PA

Volum (indice)

100

172

218

210

Cota de piață (Indice)

100

121

146

140

Sursă:

Eurostat, plângere și răspunsuri la chestionar

(123)

Numărul importurilor din India a crescut în mod considerabil cu 110 % în cursul perioadei luate în considerare. Creșterea a fost deosebit de însemnată între 2009 și 2010, când importurile din India au crescut cu 72 % și când consumul în Uniune a crescut cu 42 %. Cu toate acestea, în timp ce consumul a crescut cu numai 5 % între 2010 și perioada de anchetă, volumul importurilor din India a continuat să crească în mod semnificativ cu 22 % în aceeași perioadă.

(124)

Cota de piață a importurilor care fac obiectul unor subvenții din India a crescut în mod semnificativ cu 40 % în cursul perioadei luate în considerare.

5.2.2.   Prețurile importurilor și subcotarea prețului:

(125)

Așa cum s-a explicat mai sus în considerentul 22, una dintre părți și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că chestionarul antisubvenții nu a permis să se facă o distincție în special între anumite tipuri de produs în cauză, care, în opinia lor, sunt diferite.

(126)

Această problemă a fost abordată în chestionar prin extinderea așa-numitelor numere de control ale produsului („NCP”) pentru a identifica în mod clar tipurile relevante în cadrul anchetei, în special în vederea exercițiului de comparare a prețurilor. La acest stadiu, ancheta a arătat că producătorii-exportatori indieni nu au exportat decât cantități limitate din aceste tipuri de produse foarte tehnice. Cu toate acestea, s-a constatat că modificările aduse în NCP garantează că prețurile anumitor tipuri de produse au fost comparate în mod direct cu prețurile tipurilor de produse similare.

(127)

Tabelul de mai jos indică prețul mediu al importurilor care fac obiectul unor subvenții:

 

2009

2010

2011

PA

Preț mediu (indice)

100

118

137

135

Sursă:

Eurostat și răspunsuri la chestionar

(128)

Prețurile medii pentru importuri din India au crescut cu 35 % în cursul perioadei luate în considerare, dar au rămas sub prețurile de vânzare ale industriei din Uniune în cursul aceleiași perioade (a se vedea considerentul 145 de mai jos). Aceasta explică creșterea volumului de importuri și creșterea semnificativă de 40 % a cotei de piață deținute de exportatorii indieni în aceeași perioadă.

(129)

Pentru a putea determina subcotarea prețului în perioada de anchetă, prețurile de vânzare medii ponderate pe tip de produs practicate de către producătorii din Uniune incluși în eșantion, percepute de la clienții independenți de pe piața Uniunii, ajustate la un nivel franco fabrică, au fost comparate cu prețurile medii ponderate corespunzătoare pe tip de produs ale importurilor subvenționate de la cei doi producători indieni incluși în eșantion practicate în relația cu primul client independent de pe piața Uniunii, stabilite pe o bază CIF și ajustate în mod corespunzător în ceea ce privește costurile posterioare importului.

(130)

Rezultatul comparației, atunci când este exprimat ca procentaj din cifra de afaceri a producătorilor din Uniune incluși în eșantion în timpul perioadei de anchetă, a arătat o marjă medie ponderată de subcotare de 12,5% pentru importurile subvenționate din țara în cauză pe piața Uniunii. Prețurile mai scăzute ale importurilor care fac obiectul unor subvenții, comparate cu cele ale Uniunii în cursul perioadei luate în considerare, explică creșterea semnificativă a volumului importurilor indiene și a cotei de piață deținute de importurile din India între 2009 și PA.

5.3.   Situația economică a industriei din Uniune

5.3.1.   Note preliminare

(131)

În conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din regulamentul de bază, examinarea impactului importurilor din India care fac obiectul unor subvenții asupra industriei din Uniune includea o evaluare a tuturor indicatorilor economici care au un impact asupra situației industriei din Uniune pe durata perioadei luate în considerare.

(132)

Așa cum s-a menționat în considerentul 14 de mai sus, eșantionarea a fost utilizată pentru examinarea eventualului prejudiciu suferit de industria din Uniune.

(133)

În scopul analizei prejudiciului, Comisia a făcut distincția între indicatori privind prejudiciul macroeconomici și microeconomici. În această privință, situația economică a industriei din Uniune este evaluată pe baza (a) indicatorilor macroeconomici, și anume indicatori cum ar fi producția, capacitatea de producție, utilizarea capacității de producție, volumul vânzărilor, cota de piață și creșterea economică, ocuparea forței de muncă, productivitatea, amploarea marjei de subvenție reale și redresarea în urma practicilor de subvenție anterioare pentru care datele au fost colectate la nivelul întregii industrii din Uniune și pe baza (b) indicatorilor microeconomici, și anume indicatori cum ar fi prețurile unitare medii, costurile unitare, rentabilitatea, fluxul de numerar, investițiile, randamentul investițiilor și capacitatea de a procura capital, stocurile și costurile forței de muncă pentru care datele au fost colectate la nivelul producătorilor din Uniune incluși în eșantion.

(134)

Trebuie remarcat faptul că toate informațiile disponibile cu privire la industria din Uniune, inclusiv informațiile furnizate în reclamație, datele colectate de la producătorii din Uniune înainte și după deschiderea anchetei și răspunsurile la chestionare furnizate de producătorii din Uniune incluși în eșantion au fost folosite în scopul stabilirii indicatorilor macroeconomici și, în special, a datelor referitoare la producătorii din Uniune neincluși în eșantion.

(135)

Indicatorii macroeconomici au fost stabiliți pe baza informațiilor furnizate de producătorii din Uniune incluși în eșantion în urma răspunsurilor acestora la chestionar.

5.3.2.   Indicatorii macroeconomici

(a)   Producția, capacitatea de producție și gradul de utilizare a capacității de producție

(136)

Tendințele privind producția din Uniune, capacitatea de producție și gradul de utilizare a capacității de producție au evoluat pe parcursul perioadei luate în considerare după cum urmează:

 

2009

2010

2011

PA

Volumul producției (tone)

105 646

140 363

138 795

139 141

Indice (2009 = 100)

100

133

131

132

Capacitatea de producție (tone)

244 236

246 324

245 922

246 599

Indice (2009 = 100)

100

101

101

101

Utilizarea capacității

43 %

57 %

56 %

56 %

Indice (2009 = 100)

100

132

130

130

Sursă:

Reclamație, răspunsuri la chestionar

(137)

Producția din Uniune a crescut cu 32 % în cursul perioadei luate în considerare, ceea ce reflectă, într-o anumită măsură, evoluția pozitivă a consumului. Cu toate acestea, volumele de producție au stagnat între 2010 și perioada de anchetă.

(138)

În timp ce gradul de utilizare a capacității s-a îmbunătățit și a crescut cu 13 puncte procentuale în cursul perioadei luate în considerare, capacitatea de producție a rămas în esență stabilă în cursul perioadei luate în considerare.

(b)   Volumul vânzărilor, cota de piață și creșterea

(139)

Tendințele în ceea ce privește volumul vânzărilor, cota de piață și creșterea au evoluat pe parcursul perioadei luate în considerare după cum urmează:

 

2009

2010

2011

PA

Volumul vânzărilor (tone)

88 796

124 641

124 007

124 217

Indice (2009 = 100)

100

140

140

140

Cota de piață

67,6 %

66,6 %

63,1 %

62,9 %

Indice (2009 = 100)

100

98

93

93

Sursă:

Reclamație, răspunsuri la chestionar

(140)

După o creștere considerabilă între 2009 și 2010, în contextul unui consum în creștere, volumul vânzărilor către clienți neafiliați a scăzut și nu a beneficiat de creșterea continuă a cererii (4,9 % între 2010 și 2011). Aceasta se reflectă, de asemenea, în tendința ascendentă a stocurilor finale, care au crescut în ansamblu cu 41 % în perioada luată în considerare, după cum se indică în considerentul 153 de mai jos. În plus, cota de piață a industriei din Uniune a scăzut cu 4,7 puncte procentuale în cursul perioadei luate în considerare, în ciuda creșterii stabile, cu 50 %, a consumului.

(141)

După cum se indică în considerentul 120 de mai sus, consumul din Uniune a crescut cu 50 % între 2009 și PA, în timp ce volumul importurilor care au făcut obiectul unor subvenții a crescut semnificativ, cu 110 % în aceeași perioadă, astfel cum se indică în considerentul 122, 123 de mai sus. Prin urmare, creșterea pieței Uniunii între 2009 și PA a fost parțial absorbită de importurile care au făcut obiectul unor subvenții, în timp ce vânzările în Uniune ale industriei din Uniune au crescut cu 40 % în aceeași perioadă. Aceasta arată că industria din Uniune nu a putut beneficia pe deplin de creșterea consumului din Uniune din cauza creșterii cotei de piață a importurilor care au făcut obiectul unor subvenții.

(c)   Ocuparea forței de muncă și productivitatea

 

2009

2010

2011

PA

Număr de angajați

1 726

1 687

1 729

1 747

Indice (2009 = 100)

100

98

100

101

Productivitate (unitate/angajat)

61

83

80

80

Indice (2009 = 100)

100

136

131

130

Sursă:

Reclamație, răspunsuri la chestionar

(142)

În pofida situației financiare dificile descrise în considerentele 147-152 de mai jos, nivelul de ocupare a forței de muncă la nivelul industriei din Uniune a rămas relativ stabil în cursul perioadei luate în considerare. Dat fiind volumul crescut al producției [a se vedea considerentul 136 de mai sus], productivitatea, măsurată ca producția în tone per angajat per an, a crescut cu 30 % în cursul aceleiași perioade, ceea ce sugerează că industria din Uniune a făcut eforturi semnificative de a-și îmbunătăți eficiența.

(d)   Magnitudinea marjei de subvenție efective și redresarea după subvenționarea din trecut

(143)

Marjele de subvenție în cazul a trei producători-exportatori din India incluși în eșantion sunt peste nivelul de minimis [a se vedea considerentul 113 de mai sus). Date fiind sectorul produsului în cauză, volumul, cota de piață și prețurile importurilor care au făcut obiectul unor subvenții provenite din India, discutate mai sus, impactul asupra industriei din Uniune al marjei de subvenție efective nu poate fi considerat ca fiind neglijabil.

(144)

Se reamintește faptul că, în 1999, au fost instituite măsuri antidumping și măsuri antisubvenție compensatorii asupra produsului în cauză. Cu toate acestea, având în vedere timpul scurs între expirarea măsurilor care au fost introduse în 1999 și ancheta actuală, nu există date disponibile pentru a evalua efectele subvenționării din trecut (4). În orice caz, ancheta nu a relevat nicio dovadă care să indice că industria este încă în curs de redresare în urma subvenționării din trecut.

5.3.3.   Indicatorii microeconomici

(e)   Prețurile de vânzare unitare medii practicate pe piața din Uniune și costul unitar de producție

(145)

În cursul perioadei luate în considerare, prețul de vânzare mediu unitar și costul de producție al producătorilor din Uniune a evoluat după cum urmează:

 

2009

2010

2011

PA

Prețul de vânzare mediu unitar în Uniune către clienți neafiliați

2 988

3 833

4 185

4 018

Indice (2009 = 100)

100

128

140

134

Costul de producție unitar (EUR/tonă)

3 542

3 931

4 127

4 011

Indice (2009 = 100)

100

111

117

113

Sursă:

răspunsurile la chestionar

(146)

Prețurile de vânzare medii ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion către clienți neafiliați din Uniune au crescut cu 34 % în cursul perioadei luate în considerare. Creșterea reflectă creșterea generală a costului materiilor prime cu care se confruntă industria în aceeași perioadă. În 2011 și în cursul PA, procedurile Uniunii au permis o creștere doar moderată a prețurilor pentru a acoperi costurile de producție în creștere, suficient doar pentru a menține profitabilitatea puțin peste 1 % în 2011 și la nivel de 0 % în cursul PA. Astfel, după cum arată cifrele din tabelul de mai sus, chiar și o creștere semnificativă a prețurilor de vânzare nu a permis industriei din Uniune să atingă un nivel rezonabil de profit.

(f)   Profitabilitatea, fluxul de lichidități, investițiile, randamentul investițiilor și capacitatea de a procura capital

(147)

În cursul perioadei luate în considerare, rentabilitatea, fluxul de lichidități, randamentul investițiilor și capacitatea de a procura capital a producătorilor din Uniune au evoluat după cum urmează:

 

2009

2010

2011

PA

Profitabilitatea vânzărilor în Uniune către clienți neafiliați (% vânzări din cifra de afaceri)

–18,5 %

–2,6 %

1,4 %

0,2 %

Fluxul de lichidități (EUR)

–19 790 367

– 226 207

7 778 576

5 096 869

Investiții (EUR)

4 653 604

8 436 096

4 552 443

4 156 522

Indice (2009 = 100)

100

181

98

89

Randamentul investițiilor

–68,8 %

–11,2 %

6,7 %

0,8 %

Sursă:

răspunsurile la chestionar

(148)

Profitabilitatea producătorilor din Uniune incluși în eșantion a fost stabilită prin exprimarea profitului net înainte de impozitare al vânzărilor produsului similar către clienți neafiliați ca procent din cifra de afaceri relevantă. În 2009, producătorii din Uniune incluși în eșantion au fost în pierdere, dar în 2010 au început să se redreseze, în concordanță cu creșterea cu 50 % a consumului descrisă în considerentul 120 de mai sus. Cu toate acestea, chiar dacă profitabilitatea a crescut ușor, nivelurile de profit de 0,2 % au fost încă mult sub un nivel rezonabil de profitabilitate în sectorul oțelului. Într-adevăr, marja-țintă de profit a fost stabilită provizoriu la 5 %, deoarece se consideră că ea corespunde marjei care ar putea în mod rezonabil să fie realizată de către o industrie de acest tip în sectorul produsului care face obiectul anchetei în condiții normale de concurență și anume, în absența unor importuri care fac obiectul unor subvenții, din vânzările produsului similar în Uniune, astfel cum a indicat industria din Uniune. În plus, acest 5 % este o marjă de profit înainte de impozitare care a fost considerat ca un minim adecvat în alte anchete privind produse similare din același sector.

(149)

În cursul PA, producătorii din Uniune incluși în eșantion au reușit să își acopere costurile; cu toate acestea, presiunea asupra prețurilor exercitată de importurile care au făcut obiectul unor subvenții nu le-a permis să își ajusteze prețurile în funcție de costuri și, prin urmare, să obțină rezultate satisfăcătoare. Situația se explică și prin faptul că produsul care face obiectul anchetei este considerat a fi o marfă și, prin urmare, prețurile sunt principalul factor care determină preferințele clienților.

(150)

Fluxul de lichidități, care reprezintă capacitatea industriei de a-și autofinanța activitățile și care a fost calculat pe baza operațiunilor, a fost negativ până în 2010. Cu toate că s-a îmbunătățit în 2011, el a scăzut cu 34 % între 2011 și PA.

(151)

Evoluția profitabilității și a fluxului de lichidități în cursul perioadei luate în considerare a limitat capacitatea producătorilor din Uniune incluși în eșantion de a investi în activitățile lor și le-a subminat dezvoltarea. În consecință, capacitatea producătorilor din Uniune de a procura capital și de a finanța costurile a fost obstrucționată. Deși producătorii din Uniune incluși în eșantion au reușit să facă unele investiții în 2010, acestea au scăzut ulterior, mai ales în cursul PA, când ele au scăzut cu 51 % față de nivelurile din 2010. În plus, chiar dacă randamentul investițiilor în legătură cu produsul similar, exprimat ca profit în procente din valoarea contabilă netă a investițiilor, a devenit pozitiv în 2011, el a scăzut considerabil, cu 5,9 puncte procentuale în cursul PA, ajungând la un nivel mic, de 0,8 %.

(152)

Având în vedere cele de mai sus, se poate concluziona că performanța financiară a producătorilor din Uniune incluși în eșantion a rămas relativ fragilă în cursul PA.

(g)   Stocurile

(153)

Nivelul stocurilor producătorilor din Uniune incluși în eșantion a crescut cu 41 % în cursul perioadei luate în considerare; creșterea acestora a coincis cu pierderi din cota de piață, mai ales în cursul PA.

 

2009

2010

2011

PA

Stocuri finale (tone)

4 395

5 289

5 469

6 214

Indice (2009 = 100)

100

120

124

141

Sursă:

răspunsurile la chestionar

(h)   Costurile cu forța de muncă

(154)

Costurile medii cu forța de muncă ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion au crescut modest în perioada luată în considerare și prin urmare, ele nu reprezintă un factor determinant în creșterea costului de producție.

 

2009

2010

2011

PA

Costuri medii cu forța de muncă per angajat (EUR)

52 356

57 182

55 907

54 509

Indice (2009 = 100)

100

109

107

104

Sursă:

răspunsurile la chestionar

5.4.   Concluzie privind prejudiciul

(155)

Ancheta a arătat că industria din Uniune nu a beneficiat pe deplin de creșterea consumului în cursul perioadei luate în considerare, mai alea în cursul PA. Inițial, între 2009 și 2010, cei mai mulți indicatori de prejudiciu pentru industria din Uniune s-au ameliorat în mare măsură, dar, ulterior, situația sa economică a stagnat sau chiar s-a deteriorat.

(156)

Într-adevăr, în contextul unei piețe în plină ascensiune, anumiți indicatori, cum ar fi producția și volumul vânzărilor industriei din Uniune, au crescut în mod semnificativ între 2009 și 2010, dar apoi au înregistrat o încetinire începând cu 2010. Această situație a survenit în pofida unei creșteri continue a consumului.

(157)

În plus, indicatorii de prejudiciu din sfera performanței financiare a industriei din Uniune, cum ar fi fluxul de lichidități, investițiile și profitabilitatea au fost grav afectați de presiunea asupra prețurilor care a existat în piața Uniunii, mai ales în cursul PA. Industria din Uniune nu a avut posibilitatea să crească prețurile practicate suficient de mult ca să-și acopere costurile de producție între 2009 și 2010. Profitabilitatea s-a îmbunătățit între 2009 și 2011, realizându-se un ușor profit, de 1,4 % în 2011; cu toate acestea, ea a început să se deterioreze din nou în cursul PA, când a ajuns la zero. Aceasta înseamnă că posibilitatea industriei din Uniune de a procura capital și de a se redresa a fost subminată.

(158)

Ținând cont de cele de mai sus, s-a concluzionat provizoriu că industria din Uniune a suferit un prejudiciu important în sensul articolului 8 alineatul (5) din regulamentul de bază.

6.   CAUZALITATEA

6.1.   Introducere

(159)

În conformitate cu articolul 8 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază, Comisia a analizat dacă importurile subvenționate din India au cauzat industriei din Uniune un prejudiciu suficient de important pentru a fi considerat un prejudiciu material. Au fost examinați și factorii cunoscuți, alții decât importurile care au făcut obiectul unor subvenții, care, în același timp, ar fi putut cauza un prejudiciu industriei din Uniune, astfel încât eventualul prejudiciu cauzat de acești factori să nu fie atribuit importurilor menționate.

6.2.   Efectul importurilor care fac obiectul unor subvenții

(160)

Ancheta a arătat o creștere a consumului din Uniune cu 50 % în cursul perioadei luate în considerare, iar, în același timp, volumul importurilor originare din India a crescut cu mai mult de 100 %. Pe de altă parte, creșterea importurilor care au făcut obiectul unor subvenții a coincis cu o scădere a volumului de vânzări al industriei din Uniune către părțile neafiliate între 2010 și PA.

(161)

În ceea ce privește presiunea asupra prețurilor existentă pe piața Uniunii în cursul perioadei luate în considerare, s-a constatat că prețurile medii de import din India au rămas constant mai mici decât prețurile de vânzare medii ale industriei din Uniune. Prin subcotarea prețurilor industriei din Uniune în medie cu 12,5% în cursul perioadei PA, importurile din India care au făcut obiectul unor subvenții au determinat o creștere a cotei de piață între 2009 și PA cu 40 %, în timp ce cota de piață a industriei din Uniune a scăzut cu 4,7 puncte procentuale (de la 67,6 % în 2009 la 62,9 % în cursul PA). Pierderea din cota de piață arată că industria din Uniune a beneficiat de pe urma creșterii consumului numai într-o măsură limitată.

(162)

Având în vedere costurile de producție în creștere, industria din Uniune a încercat să crească prețul unitar pentru clienții neafiliați, după cum se arată în considerentul 145 de mai sus. Cu toate acestea, din cauza presiunii asupra prețurilor exercitate de creșterea volumului de importuri din India care au făcut obiectul unor subvenții, astfel cum s-a menționat anterior, creșterea prețului nu a fost suficientă pentru a susține costurile în creștere și, prin urmare, industria din Uniune nu a putut atinge niveluri satisfăcătoare de profit care să poată fi considerate necesare pentru această industrie.

(163)

Pe baza celor de mai sus, se concluzionează că fluxul de importuri din India care fac obiectul unor subvenții la prețuri care au subcotat în mod constant prețurile practicate de industria din Uniune a avut un rol determinant în prejudiciul important suferit de industria din Uniune.

6.3.   Efectele altor factori

6.3.1.   Importuri nesubvenționate

(164)

Tabelul de mai jos arată evoluția volumului exporturilor nesubvenționate și prețurile în perioada luată în considerare. Volumul lor a reprezentat mai puțin de o treime din exporturile indiene în cursul PA și a urmat aceeași tendință ca importurile care fac obiectul unor subvenții.

 

2009

2010

2011

PA

Volum (indice)

100

172

218

210

Preț mediu (indice)

100

118

137

135

Sursă:

răspunsurile la chestionar

(165)

Ținând seama de aceste fapte, se consideră că eventualul impact negativ pe care importurile nesubvenționate l-ar fi putut avea asupra pieței Uniunii nu a fost de natură să rupă legătura de cauzalitate între importurile subvenționate din India și prejudiciul suferit de industria din Uniune în cursul PA.

6.3.2.   Importurile provenind din țări terțe

Țară

 

2009

2010

2011

PA

RPC

Volum (tone)

8 129

10 853

14 360

16 403

 

Indice (2009 = 100)

100

134

177

202

 

Cota de piață (%)

6,2 %

5,8 %

7,3 %

8,3 %

 

Indice (2009 = 100)

100

94

118

134

 

Preț mediu

1 914

2 607

2 835

2 508

 

Indice (2009 = 100)

100

136

148

131

 

 

2009

2010

2011

PA

Elveția

Volum (tone)

8 094

10 700

9 187

9 115

 

Indice (2009 = 100)

100

132

113

113

 

Cota de piață (%)

6,2 %

5,7 %

4,7 %

4,6 %

 

Indice (2009 = 100)

100

93

75

75

 

Preț mediu

3 423

4 063

4 475

4 360

 

Indice (2009 = 100)

100

119

131

127

Republica Coreea

 

 

 

 

 

 

Volum (tone)

4 900

6 775

6 355

6 266

 

Indice (2009 = 100)

100

138

130

128

 

Cota de piață (%)

3,7 %

3,6 %

3,2 %

3,2 %

 

Indice (2009 = 100)

100

97

87

85

 

Preț mediu

3 717

4 165

4 761

4 627

 

Indice (2009 = 100)

100

112

128

124

Total pentru toate țările terțe cu excepția Indiei

 

 

 

 

 

 

Volum (tone)

25 793

33 586

35 749

37 712

 

Indice (2009 = 100)

100

130

139

146

 

Cota de piață (%)

19,6 %

17,9 %

18,2 %

19,1 %

 

Indice (2009 = 100)

100

91

93

97

 

Preț mediu

3 609

4 214

4 748

4 483

 

Indice (2009 = 100)

100

117

132

124

(166)

În afara importurilor subvenționate din India și care au reprezentat 35% din totalul importurilor pe piața Uniunii în cursul PA, există alte surse de importuri, inclusiv din Republica Populară Chineză, Coreea și Elveția, care au necesitat să fie analizate în contextul stabilirii cauzalității.

(167)

Ancheta a arătat că prețurile medii de vânzare ale producătorilor-exportatori din Coreea și Elveția au rămas peste prețurile de vânzare ale producătorilor-exportatori din India și peste cele ale industriei din Uniune în cursul perioadei luate în considerare, mai ales în cursul PA. În plus, cota lor de piață a scăzut respectiv cu 0,5 și 1,6 puncte procentuale în cursul PA.

(168)

Prețul mediu din Republica Populară Chineză a fost mai mic decât nivelul prețurilor industriei din Uniune, iar cota de piață a țării respective a arătat o tendință de creștere în cursul perioadei luate în considerare. Cu toate acestea, ancheta a arătat că paleta de produse reprezentată de importurile din China este diferită și că produsele din China nu sunt în concurență directă cu cele ale industriei din Uniune sau cu cele originare din India pe piața Uniunii. Prin urmare, s-a considerat că exporturile provenite din China nu ar fi putut avea un impact semnificativ asupra principalelor tipuri de produse vândute de industria din Uniune pe piața Uniunii. Ca atare, orice efect pe care l-ar fi putut avea importurile din China asupra prejudiciului suferit de industria din Uniune a fost minim.

(169)

Cu toate acestea, un producător-exportator a susținut că importurile de sârmă din oțel inoxidabil din Republica Populară Chineză, Republica Coreea și Elveția ar fi trebuit vizate de prezenta anchetă.

(170)

În plus față de faptele și considerațiile menționate mai sus, ar trebui să fie remarcat faptul că, de la începutul anchetei și până în prezent, nu a rezultat niciun element de probă care să ateste subvenționarea, prejudiciul sau legătura de cauzalitate care ar fi justificat deschiderea unei proceduri antisubvenție cu privire la importurile originare din țările menționate mai sus. În plus, chiar dacă ar exista elemente de probă pentru a justifica anchetarea altor importuri, o diferență de tratament care constă din deschiderea unei proceduri antisubvenție împotriva doar a importurilor din India nu ar putea fi considerată discriminatorie. Pretenția că aceste țări ar fi trebuit să fie vizate de anchetă este, prin urmare, nefondată și ar trebui respinsă.

(171)

Pe baza celor de mai sus, se concluzionează că exporturile din țări terțe nu au contribuit în mod semnificativ la prejudiciul suferit de industria din Uniune.

6.3.3.   Performanța la export a industriei din Uniune

(172)

Totalul exporturilor de produs în cauză realizate de către industria din Uniune a reprezentat 8,5 % din totalul producției în PA. Această cifră este în concordanță cu exporturile către clienți neafiliați realizate de producătorii din Uniune incluși în eșantion ale căror exporturi au reprezentat 7 % din producție în PA și ale căror prețuri erau cu 36 % mai mari decât cele de pe piața UE în aceeași perioadă. Pe această bază, se poate concluziona că activitatea de export a industriei din Uniune nu ar putea fi o cauză potențială a prejudiciului important.

6.3.4.   Criza economică și prețurile materiilor prime

(173)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 120 de mai sus, consumul în 2009 a fost deosebit de mic, din cauza nivelului excepțional de mare al prețului nichelului și a efectelor crizei economice. Această situație explică cu certitudine situația financiară deosebit de gravă a industriei din Uniune în 2009. Cu toate acestea, este demn de remarcat că în situația unui consum în creștere începând cu 2010, performanța importurilor cu prețuri mici care au făcut obiectul unor subvenții contrastează cu cea a industriei din Uniune.

(174)

Ancheta a arătat că, chiar în timpul redresării economice generale, industria din Uniune nu a putut să beneficieze de creșterea consumului și a pierdut din cota de piață pe parcursul perioadei luate în considerare, în timp ce exporturile din India care au făcut obiectul subvențiilor au determinat o creștere a cotei de piață.

(175)

Prin urmare, deși criza economică și creșterea prețurilor materiilor prime ar fi putut contribui la performanța slabă a industriei din Uniune, în ansamblu nu se poate considera că acestea au avut un impact de natură să rupă legătura de cauzalitate dintre importurile care au făcut obiectul subvențiilor și prejudiciul important suferit de industria din Uniune în cursul PA.

6.4.   Concluzie privind cauzalitatea

(176)

S-a demonstrat că a existat o creștere substanțială a volumului și a cotei de piață ale importurilor subvenționate originare din India în perioada luată în considerare (cu 110 % și, respectiv, cu 40 %). În plus, s-a constatat că aceste importuri au subcotat în mod constant prețurile practicate de industria din Uniune pe piața Uniunii, mai ales în cursul PA (în medie cu 12,5%).

(177)

Această creștere a volumului și a cotei de piață ale importurilor subvenționate provenite din India a coincis cu evoluția lentă a situației financiare a industriei din Uniune, în special în 2010. Astfel, în pofida redresării consumului, industria din Uniune nu a fost în măsură să transfere în mod satisfăcător creșterea costurilor de producție asupra clienților săi și, în consecință, indicatorii financiari, cum ar fi profitabilitatea, fluxul de lichidități și investițiile au rămas la niveluri mici.

(178)

Examinarea celorlalți factori cunoscuți care ar fi putut cauza prejudicii industriei din Uniune a arătat că acești factori nu au avut un asemenea impact încât să rupă legătura de cauzalitate stabilită între importurile din India care au făcut obiectul subvențiilor și prejudiciul suferit de industria din Uniune.

(179)

Pe baza analizei de mai sus, care a identificat și separat efectele tuturor factorilor cunoscuți asupra situației industriei din Uniune de efectele prejudiciabile ale exporturilor care au făcut obiectul subvențiilor, se concluzionează provizoriu că importurile din India care au făcut obiectul subvențiilor au cauzat un prejudiciu important industriei din Uniune în sensul articolului 8 alineatul (5) din regulamentul de bază.

7.   INTERESUL UNIUNII

7.1.   Considerații generale

(180)

În conformitate cu articolul 31 din regulamentul de bază, s-a examinat dacă, în ciuda concluziei provizorii privind subvenționarea prejudiciabilă, există motive imperioase pentru a se concluziona că nu este în interesul Uniunii să se adopte măsuri în acest caz specific. Analizarea interesului Uniunii s-a bazat pe evaluarea diferitelor interese implicate, inclusiv cele ale industriei din Uniune, ale importatorilor și ale utilizatorilor.

7.2.   Interesul industriei din Uniune

(181)

Industria din Uniune este compusă din 27 de producători cunoscuți, reprezentând toată producția de produs similar a Uniunii. Producătorii sunt localizați în diferite state membre ale Uniunii, având peste 1 747 de angajați direct implicați în producția de produs similar în cursul PA.

(182)

Un producător din Uniune, care reprezintă o parte relativ mică din producția Uniunii și care are o societate comercială afiliată în India, s-a opus deschiderii anchetei. Astfel cum se menționează în considerentul 22, el a argumentat de asemenea că produsele care încorporează tehnologie avansată nu ar trebui să fie vizate și că nu este în interesul Uniunii să impună aceleași măsuri pentru acest tip de produs.

(183)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 126, această preocupare a fost abordată în chestionar prin extinderea NCP care a identificat în mod clar aceste tipuri în anchetă. Cu toate acestea, în această etapă, ancheta a arătat că produsele care încorporează tehnologie avansată erau vizate de anchetă și că producătorii-exportatori din India nu au exportat decât cantități limitate de aceste tipuri de produse. Prin urmare, preocupările exprimate de acest producător nu au fost considerate ca fiind fondate, iar pretenția lui a fost respinsă.

(184)

S-a stabilit că industria din Uniune a suferit un prejudiciu important cauzat de importurile care au făcut obiectul subvențiilor provenite din India. Se reamintește faptul că industria din Uniune nu a putut să beneficieze pe deplin de creșterea consumului, iar situația financiară a industriei Uniunii a rămas fragilă.

(185)

Este de așteptat ca instituirea unor taxe antisubvenție să restabilească condiții de concurență echitabile pe piața Uniunii, permițând industriei din Uniune să își alinieze prețurile produsului similar la costurile de producție.

(186)

Este de așteptat, de asemenea, ca instituirea de măsuri să permită industriei din Uniune să-și recâștige cel puțin parțial cota de piață pierdută în cursul perioadei luate în considerare, cu un impact pozitiv asupra profitabilității sale și asupra situației financiare generale. Instituirea de măsuri ar permite industriei să-și mențină și să-și amplifice eforturile de a fi eficientă din punct de vedere al costurilor.

(187)

Dacă nu s-ar institui măsuri, ar fi de așteptat pierderi și mai mari din cota de piață, iar profitabilitatea industriei din Uniune s-ar deteriora.

(188)

Prin urmare, se concluzionează în mod provizoriu că impunerea de măsuri antisubvenție asupra importurilor originare din India ar fi în interesul industriei din Uniune.

7.3.   Interesul utilizatorilor

(189)

Au fost trimise chestionare unui număr de nouă utilizatori din Uniune. Doar trei dintre aceștia au răspuns, reprezentând aproximativ 6 % din totalul importurilor din India de produs în cauză în cursul PA. Ei sunt prezenți în sectoare precum prelucrarea alimentelor, incluzând bucătării comerciale și catering, aparatură casnică, industria automobilelor.

(190)

În medie, achizițiile din India au constituit aproximativ 67 % din totalul achizițiilor lor de produs în cauză, iar India a reprezentat sursa de aprovizionare exclusivă numai în cazul unui singur utilizator. În cursul PA, procentajul mediu din cifra de afaceri care încorporează produsul în cauză a fost de 54 % din cifra lor totală de afaceri.

(191)

Ancheta a arătat că, în cursul PA, profitabilitatea medie a tuturor utilizatorilor cooperanți din sectoarele care utilizează produsul în cauză a fost mai mare de 9 % din cifra de afaceri.

(192)

Efectul posibil al măsurilor propuse a fost evaluat pe baza răspunsurilor la chestionar primite din partea utilizatorilor și pe baza pieței totale a Uniunii pentru produsul în cauză și produsul similar. Presupunând că piața Uniunii evoluează conform celui mai pesimist scenariu, și anume, nicio creștere de prețuri nu ar putea fi suportată de lanțul de distribuție și că utilizatorii ar continua să achiziționeze din India la volume anterioare, impactul taxei asupra profitabilității utilizatorilor ar însemna o scădere de aproximativ 0,2 puncte procentuale.

(193)

Trebuie să fie menționat faptul că unul dintre utilizatori a avut o poziție neutră în ceea ce privește ancheta, deoarece el consideră că instituirea măsurilor nu va avea niciun efect semnificativ asupra prețurilor pieței, întrucât potențiala creștere a prețurilor ar fi absorbită de către distribuitori.

(194)

Un alt utilizator și-a exprimat temerea că, în cazul în care măsurile sunt instituite, ele ar afecta și alte anumite tipuri de produse care nu mai sunt produse în Uniune. Totuși, ancheta a arătat că tipurile de produse la care s-a referit respectivul utilizator sunt încă produse în Uniune și că cererea pentru acele tipuri de calități de oțel inoxidabil nu este semnificativă. În plus, este de remarcat faptul că producătorii din Uniune nu au produs la întreaga capacitate de producție în cursul perioadei luate în considerare și, prin urmare, în cazul în care cererea crește, producția ar putea crește și ea în consecință.

(195)

Ar trebui evidențiat faptul că, întrucât produsul în cauză este standardizat în funcție de sector și utilizare, utilizatorii pot foarte ușor să schimbe sursa de aprovizionare din motive de calitate sau de preț al produsului. Instituirea de măsuri nu ar trebui să împiedice posibilitatea de a importa produsul în cauză din alte țări, chiar și din India, în măsura în care sunt eliminate efectele de denaturare a comerțului din cauza subvenționării.

(196)

Ținând cont de cele de mai sus, chiar dacă este posibil ca anumiți utilizatori să fie afectați în mod negativ mai mult decât alții de către măsurile instituite asupra importurilor din India, impactul general asupra utilizatorilor este considerat ca fiind limitat.

7.4.   Interesul importatorilor

(197)

Importatorii neafiliați au cooperat într-o măsură limitată. Informațiile referitoare la constituirea eșantionului au fost furnizate de nouă importatori, dar numai unul a cooperat. Această societate comercială a reprezentat aproximativ 7 % din totalul importurilor din India în cursul PA. Societatea s-a opus impunerii de măsuri deoarece India este cel mai mare furnizor pentru ea. Cu toate că impunerea de măsuri ar avea un impact negativ asupra profitabilității sale, din cauza unor costuri mai mari care ar trebui suportate, societatea importatoare ar trebui să fie în măsură să transfere cel puțin o parte din creșterea costurilor asupra clienților ei.

(198)

În plus, importatorii s-ar putea orienta către alte surse, inclusiv către industria din Uniune și către alte țări exportatoare.

(199)

În aceste condiții, se concluzionează provizoriu că instituirea de măsuri compensatorii nu va avea efecte negative importante asupra interesului importatorilor.

7.5.   Concluzie privind interesul Uniunii

(200)

Ținând seama de cele de mai sus, se concluzionează în mod provizoriu că, în general, pe baza informațiilor privind interesul Uniunii, nu există motive covârșitoare împotriva impunerii de măsuri asupra importurilor de produs în cauză din India.

(201)

În plus, analizând impactul global al măsurilor antisubvenție asupra pieței Uniunii, efectele pozitive, mai ales asupra industriei din Uniune, par să depășească efectele negative potențiale asupra altor grupuri interesate, mai limitate.

8.   PROPUNERE DE MĂSURI COMPENSATORII PROVIZORII

(202)

Având în vedere concluziile la care s-a ajuns în ceea ce privește subvenționarea, prejudiciul, legătura de cauzalitate și interesul Uniunii, ar trebui instituite măsuri compensatorii provizorii pentru a împiedica agravarea prejudiciului cauzat industriei din Uniune de importurile care fac obiectul unor subvenții.

8.1.   Nivelul de eliminare a prejudiciului

(203)

Pentru a determina nivelul acestor măsuri, s-a ținut cont de marjele de subvenție constatate și de valoarea taxei necesare pentru a elimina prejudiciul suferit de industria din Uniune.

(204)

Pentru calcularea valorii taxei necesare în vederea eliminării efectelor subvenționării prejudiciabile, s-a considerat că orice măsură ar trebui să permită industriei din Uniune să-și acopere costurile de producție și să realizeze profitul înainte de impozitare pe care o industrie de acest tip ar putea să îl obțină în mod rezonabil în acest sector, în condiții de concurență normală, adică în lipsa importurilor care fac obiectul unor subvenții, din vânzarea produsului similar în Uniune.

(205)

Prin urmare, nivelul de eliminare a prejudiciului a fost calculat pe baza unei comparații între prețul mediu ponderat al importurilor care au făcut obiectul subvențiilor, astfel cum a fost stabilit prin calcularea subcotării prețurilor în considerentul 130 de mai sus, cu prețul neprejudiciabil al industriei din Uniune pentru produsul similar. Prețul neprejudiciabil a fost stabilit prin adăugarea la costul de producție a unui nivel de profit rezonabil. Marja-țintă de profit a fost stabilită în mod provizoriu la valoarea de 5 %, astfel cum se precizează în considerentul 148.

(206)

Orice diferență care rezultă din această comparație a fost în continuare exprimată ca procent din prețul de import CIF total mediu, a se vedea considerentul 208.

8.2.   Măsuri provizorii

(207)

Luând în considerare cele menționate mai sus, se consideră că, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din regulamentul de bază, ar trebui să se instituie măsuri compensatorii provizorii pentru importurile originare din India, la nivelul marjei celei mai scăzute (de subvenție sau de prejudiciu), în conformitate cu regula celei mai reduse taxe.

(208)

Pe baza celor de mai sus, nivelurile taxei compensatorii s-au stabilit prin compararea marjelor de eliminare a prejudiciului și a marjelor de subvenție. În consecință, nivelurile taxei compensatorii provizorii propuse se prezintă după cum urmează:

Societate

Marja de subvenție

Marjă de prejudiciu

Rata taxei compensatorii provizorii

Rajaraatna Metal Industries

4,3  %

17,2  %

4,3  %

Venus group

3,1  %

26,1  %

3,1  %

Viraj Profiles Vpl. Ltd.

1,5  %

32,1  %

0,0  %

Societăți cooperante neincluse în eșantion

3,8  %

20,4  %

3,8  %

Toate celelalte societăți

4,3  %

26,1  %

4,3  %

(209)

În ceea ce privește ancheta antidumping paralelă, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul de bază și cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (5), niciun produs nu poate face obiectul în același timp atât unor taxe antidumping, cât și unor taxe compensatorii în vederea remedierii aceleiași situații care rezultă din dumping și din acordarea unei subvenții la export. În privința sistemelor de subvenții, în conformitate cu considerentele 29-112, toate sistemele se referă la subvenționarea exporturilor. Marja de dumping relevantă a producătorului-exportator cooperant în cauză se ajustează în consecință în cadrul anchetei antidumping paralele.

(210)

Nivelurile taxei compensatorii individuale pentru fiecare societate, menționate în prezentul regulament, au fost stabilite pe baza constatărilor prezentei anchete. Astfel, ele reflectă situația constatată pe parcursul prezentei anchete cu privire la aceste societăți. Astfel, aceste niveluri ale taxei (spre deosebire de taxa aplicabilă la nivel național „tuturor celorlalte societăți”) sunt aplicabile exclusiv importurilor de produse în cauză originare din India fabricate de aceste societăți și, prin urmare, de entitățile juridice specifice menționate. Produsul importat în cauză fabricat de orice altă societate care nu este menționată în mod specific în dispozitivul prezentului regulament, inclusiv de entitățile afiliate societăților menționate în mod specific, nu poate beneficia de aceste niveluri și face obiectul nivelului taxei aplicabile „tuturor celorlalte societăți”.

(211)

Orice solicitare de aplicare a respectivelor niveluri individuale ale taxei compensatorii (de exemplu, în urma schimbării numelui entității sau a creării unor noi entități de producție sau de vânzare) trebuie să fie adresată de îndată Comisiei (6) și trebuie să conțină toate informațiile necesare privind, în special, orice modificare a activităților societății legate de producție și de vânzări pe piața internă și la export decurgând, de exemplu, din schimbarea numelui sau din schimbarea entităților de producție sau de vânzare. După caz, regulamentul va fi modificat în consecință prin actualizarea listei societăților care beneficiază de niveluri individuale ale taxei.

(212)

Pentru a asigura o aplicare corespunzătoare a taxei antisubvenție, nivelul taxei reziduale ar trebui să se aplice nu numai producătorilor-exportatori care nu cooperează, ci și acelor producători care nu au realizat exporturi către Uniune în decursul perioadei de anchetă.

9.   DISPOZIȚIE FINALĂ

(213)

În interesul unei bune administrări, ar trebui să se stabilească o perioadă în decursul căreia părțile interesate care s-au făcut cunoscute în termenul specificat în avizul de deschidere să își poată prezenta în scris punctele de vedere și să poată solicita o audiere. În plus, trebuie menționat că observațiile privind instituirea de taxe compensatorii făcute în scopul prezentului regulament sunt provizorii și ar putea fi necesară reexaminarea lor în scopul oricăror concluzii definitive,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

1.   Se instituie o taxă compensatorie provizorie asupra importurilor de sârmă din oțel inoxidabil care conține, raportat la greutate:

minimum 2,5% nichel, alta decât sârma care conține, raportat la greutate, minimum 28 %, dar maximum 31 % nichel și minimum 20 %, dar maximum 22 % crom;

maximum 2,5 % nichel, alta decât sârma cu un conținut de nichel de minimum 13 % din greutate, dar cu un conținut de crom de maximum 25 % și cu un conținut de aluminiu de minimum 3,5 %, dar maximum 6 %;

încadrate în prezent la codurile NC 7223 00 19 și 7223 00 99 și originare din India.

2.   Nivelul taxei compensatorii provizorii aplicabil prețului net franco frontieră a Uniunii, înainte de vămuire, se stabilește după cum urmează pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare:

Societate

Nivelul taxei (%)

Cod adițional TARIC

Raajratna Metal Industries, Ahmedabad, Gujarat

4,3

B775

Venus Wire Industries Pvt. Ltd, Mumbai, Maharashtra

3,1

B776

Precision Metals, Mumbai, Maharashtra

3,1

B777

Hindustan Inox Ltd., Mumbai, Maharashtra

3,1

B778

Sieves Manufacturer India Pvt. Ltd., Mumbai, Maharashtra

3,1

B779

Viraj Profiles Vpl. Ltd., Thane, Maharashtra

0,0

B780

Societăți enumerate în anexă

3,8

B781

Toate celelalte societăți

4,3

B999

3.   Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii.

4.   Dacă nu se specifică altfel, se aplică dispozițiile în vigoare cu privire la taxele vamale.

Articolul 2

1.   Fără a aduce atingere articolului 30 din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului, părțile interesate pot solicita să fie informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora a fost adoptat prezentul regulament, își pot prezenta în scris punctele de vedere și pot înainta o cerere pentru a fi audiate de către Comisie, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

2.   În temeiul articolului 31 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului, părțile în cauză pot prezenta observații privind aplicarea prezentului regulament în termen de o lună de la data intrării sale în vigoare.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 din prezentul regulament se aplică pe o perioadă de patru luni.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 mai 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 188, 18.7.2009, p. 93.

(2)   JO C 240, 10.8.2012, p. 6.

(3)   JO C 240, 10.8.2012, p. 15.

(*1)  Subvențiile marcate cu asterisc sunt subvenții la export

(*2)  Marja subvenției totale pe baza calculului consolidat pentru grup

(*3)  de minimis

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1599/1999 al Consiliului, JO L 189, 22.7.1999, p.126; Regulamentul (CE) nr. 1600/1999, p. 19, JO L 189, 22.7.1999, p. 19 și Regulamentul (CE) nr. 1601/1999, JO L 189, 22.7.1999, p. 1. Regulamentul (CE) nr. 1599/1999 al Consiliului din 12 iulie 1999 și Regulamentul (CE) nr. 1601/1999 din 12 iulie 1999, JO L 189 22.7.1999.

(5)   JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(6)   European Commission, Directorate-General for Trade, Directorate H, N105, 8/20 1049 Bruxelles, Belgia.


ANEXĂ

Producători-exportatori cooperanți din India care nu au fost incluși în eșantion

Codul adițional TARIC B781

Denumirea societății

Oraș

Bekaert Mukand Wire Industries

Lonand, Tal. Khandala, Satara District, Maharastra

Bhansali Bright Bars Pvt. Ltd.

Mumbai, Maharashtra

Bhansali Stainless Wire

Mumbai, Maharashtra

Chandan Steel

Mumbai, Maharashtra

Drawmet Wires

Bhiwadi, Rajastan

Garg Inox Ltd

Bahadurgarh, Haryana

Jyoti Steel Industries Ltd.

Mumbai, Maharashtra

KEI Industries

New Delhi

Macro Bars and Wires

Mumbai, Maharashtra

Mukand Ltd.

Thane

Nevatia Steel & Alloys Pvt. Ltd.

Mumbai, Maharashtra

Panchmahal Steel Ltd.

Dist. Panchmahals, Gujarat


Top