32001L0116

DIRECTIVA 2001/116/CE A COMISIEI

din 20 decembrie 2001

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/156/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special, articolul 13 alineatul (2) al celei dintâi,

întrucât:

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 1970/156/CEE se modifică după cum urmează:

Articolul 2

(1)   În ceea ce privește omologarea de tip a vehiculelor, statele membre aplică Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, doar pentru vehiculele din categoria M1 echipate cu motor cu ardere internă.

(2)   În ceea ce privește omologarea de tip a vehiculelor cu utilizare specială din categoria M1, statele membre aplică, numai la solicitarea producătorului, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1998/14/CE (3).

(3)   Articolul 10 din Directiva 70/156/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 87/358/CEE (4), se aplică în continuare la omologarea de tip a altor vehicule decât cele menționate la alineatul (1).

Articolul 3

(1)   În ceea ce privește emiterea certificatelor de conformitate corespunzătoare omologărilor CE de tip, modelele existente pot fi folosite în continuare până la 30 iunie 2003.

(2)   Prezenta directivă nu invalidează nici o omologare acordată înainte de intrarea sa în vigoare, nici nu împiedică prelungirea acestor omologări în condițiile directivei în temeiul căreia au fost acordate inițial.

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive înainte de 1 iulie 2002. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Ele aplică aceste dispoziții de la 1 iulie 2002.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 292, 9.11.2001, p. 21.

(3)  JO L 91, 25.3.1998, p. 1.

(4)  JO L 192, 11.7.1987, p. 51.

LISTA ANEXELOR

ANEXA I a

ANEXA II

DEFINIREA CATEGORIILOR ȘI TIPURILOR DE VEHICULE

A.   DEFINIREA CATEGORIILOR DE VEHICULE

Categoriile de vehicule se definesc conform următoarei clasificări:

(Atunci când se face referire la „masa maximă” în definițiile următoare, aceasta înseamnă „masa de încărcare maxim admisibilă din punct de vedere tehnic”, conform punctului 2.8 din anexa I.)

1.   

Categoria M: Autovehicule cu cel puțin patru roți, proiectate și construite pentru transportul pasagerilor.

Categoria M1: Vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, cu cel mult opt locuri pe scaune în afara scaunului șoferului.

Categoria M2: Vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, cu mai mult de opt locuri pe scaune în afara scaunului șoferului și cu o masă maximă mai mică sau egală cu 5 tone.

Categoria M3: Vehicule proiectate și construite pentru transportul pasagerilor, cu mai mult de opt locuri pe scaune în afara scaunului șoferului și cu o masă maximă mai mare de 5 tone.

Tipurile de caroserie și codificările corespunzătoare pentru vehiculele de categorie M sunt definite în partea C a prezentei anexe, la punctul 1 (vehicule de categoria M1) și la alineatul (2) (vehicule de categoriile M2 și M3), pentru a fi folosite în scopul specificat în acea parte.

2.   

Categoria N: Autovehicule cu cel puțin patru roți, proiectate și construite pentru transportul mărfurilor.

Categoria N1: Vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Categoria N2: Vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă de peste 3,5 tone, dar mai mică sau egală cu 12 tone.

Categoria N3: Vehicule proiectate și construite pentru transportul mărfurilor, având o masă maximă mai mare de 12 tone.

În cazul unui vehicul tractor proiectat să fie cuplat la o semiremorcă sau la o remorcă cu axă mediană, masa ce se ia în considerare pentru clasificarea vehiculului este masa vehiculului tractor în stare de funcționare, la care se adaugă masa corespunzătoare sarcinii verticale statice maxime transferată vehiculului tractor de semiremorcă sau de remorca cu axă mediană și, acolo unde este cazul, masa maximă a încărcăturii proprii a vehiculului tractor.

Tipurile de caroserie și codificările corespunzătoare pentru vehiculele de categorie N sunt definite în partea C a prezentei anexe, la punctul 3, pentru a fi folosite în scopul specificat în acea parte.

3.   

Categoria O: Remorci (inclusiv semiremorci).

Categoria O1: Remorci cu masă maximă mai mică sau egală cu 0,75 tone.

Categoria O2: Remorci cu masă maximă mai mare de 0,75 tone dar mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Categoria O3: Remorci cu masă maximă mai mare de 3,5 tone dar mai mică sau egală cu 10 tone.

Categoria O4: Remorci cu masă maximă mai mare de 10 tone.

În cazul unei semiremorci sau a unei remorci cu axă mediană, masa ce se ia în considerare pentru clasificarea remorcii corespunde sarcinii verticale statice maxime transmisă la sol de către axa sau axele semiremorcii sau remorcii cu axă mediană când este cuplată la vehiculul tractor și transportă încărcătura sa maximă.

Tipurile de caroserie și codificările corespunzătoare pentru vehiculele de categorie O sunt definite în partea C a prezentei anexe, la punctul 4, pentru a fi folosite în scopul specificat în acea parte.

4.   VEHICULE DE TEREN (simbol G)

4.1.   Vehiculele din categoria N1, cu masa maximă mai mică sau egală cu două tone și vehiculele din categoria M1 sunt considerate vehicule de teren dacă au:

Suplimentar, trebuie să satisfacă cel puțin cinci din următoarele șase condiții:

4.2.   Vehiculele din categoria N1 cu masa maximă peste două tone sau din categoria N2, M2 sau M3 cu masa maximă sub 12 tone sunt considerate vehicule de teren fie dacă toate roțile sunt proiectate să fie acționate simultan, inclusiv vehiculele la care acționarea unei axe poate fi decuplată, fie dacă sunt îndeplinite următoarele trei condiții:

4.3.   Vehiculele în categoria M3, cu masa maximă mai mare de 12 tone sau din categoria N3 sunt considerate vehicule de teren fie dacă toate roțile sunt proiectate să fie acționate simultan, inclusiv vehiculele la care acționarea unei axe poate fi decuplată, fie dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

îndeplinesc cel puțin patru din următoarele șase condiții:

Condiții de încărcare și verificare.

4.4.1.   Vehiculele din categoria N1 cu o masă maximă mai mică sau egală cu două tone și vehiculele din categoria M1 trebuie să fie în stare de funcționare, respectiv cu lichid de răcire, lubrifianți, combustibil, scule, roată de rezervă și șofer (a se vedea nota de subsol ° din anexa I).

4.4.2.   Autovehiculele altele decât cele la care se face referire în 4.4.1 trebuie să fie încărcate până la masa maxim admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător.

4.4.3.   Capacitatea de a urca pantele cerute (25 % și 30 %) este verificată printr-un calcul simplu. Totuși, în cazuri excepționale, serviciile tehnice pot solicita ca un vehicul de tipul respectiv să le fie prezentat pentru a fi supus unei încercări efective.

4.4.4.   La măsurarea unghiurilor de atac, de degajare și de rampă nu se iau în considerare dispozitivele de protecție antiîmpănare.

Definiții și schițe ale gărzii la sol. [Pentru definiții ale unghiului de atac, unghiului de degajare, unghiului de rampă, a se vedea anexa 1, notele de subsol (na), (nb)și (nc)].

4.5.1.   „Garda la sol între axe” înseamnă distanța cea mai scurtă între planul solului și cel mai de jos punct fix al vehiculului. Boghiurile cu axe multiple sunt considerate ca o singură axă.

4.5.2.   „Garda la sol sub o axă” înseamnă distanța dintre cel mai înalt punct al arcului de cerc care trece prin centrul petei de contact a roților unei axe (roțile interioare, în cazul pneurilor jumelate) și care atinge cel mai de jos punct fix al vehiculului între roți.

Nici o parte rigidă a vehiculului nu se poate afla în zona hașurată din diagramă. Dacă este cazul, garda la sol a mai multor axei se indică în conformitate cu dispunerea lor, de exemplu 280/250/250.

4.6.   Denumire combinată

Simbolul „G” trebuie să fie combinat cu simbolul „M” sau „N”. De exemplu, un vehicul de categoria N1 adecvat pentru utilizarea de teren este simbolizat N1G.

„Vehicul cu destinație specială” înseamnă un vehicul de categorie M, N sau O destinat transportului de pasageri sau mărfuri și echipat pentru îndeplinirea unei funcții speciale pentru care sunt necesare adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale.

5.1.   „Autocaravană” înseamnă o categorie de vehicul M cu destinație specială care include, din construcție, facilități de locuit și conține cel puțin următoarele echipamente:

Echipamentele trebuie să fie fixe; totuși, masa poate fi astfel proiectată încât să se poată rabata ușor.

5.2.   „Vehicule blindate” înseamnă vehicule destinate protecției pasagerilor și/sau mărfurilor transportate și care respectă cerințele de protecție cu blindaj anti-glonț.

5.3.   „Ambulanțe” înseamnă autovehicule de categoria M destinate transportului persoanelor bolnave sau rănite și dotate cu echipamente speciale în acest scop.

5.4.   „Mașini funerare” înseamnă autovehicule de categoria M destinate transportului persoanelor decedate și dotate cu echipamente speciale în acest scop.

5.5.   „Rulotă”: a se vedea Standardul ISO 3833 – 1977, punctul 3.2.1.3.

5.6.   „Automacarale” înseamnă un vehicul cu destinație specială de categorie N3, care nu este echipat pentru transportul de mărfuri și care este dotat cu o macara al cărei moment de ridicare este egal cu 400 kNm sau mai mare.

5.7.   „Alte vehicule cu destinație specială” înseamnă vehicule definite ca la punctul 5, cu excepția celor menționate la punctul 5.1. până la punctul 5.6.

Codificările corespunzătoare categoriei „vehicule cu destinație specială” sunt definite în partea C a prezentei anexe, la paragraful 5, pentru a fi utilizate în scopul specificat în acea parte.

B.   DEFINIREA TIPURILOR DE VEHICULE

1.   Pentru scopul categoriei M1:

2.   Pentru scopurile categoriilor M2 și M3:

3.   Pentru scopurile categoriilor N1, N2 și N3:

4.   Pentru scopurile categoriilor O1, O2, O3 și O4:

5.   Pentru toate categoriile:

C.   DEFINIREA TIPULUI DE CAROSERIE

(numai pentru vehicule complete/completate)

Tipul de caroserie din anexa I, anexa III partea 1 punctul. 9.1 și din anexa IX punctul 37 se indică prin următoarea codificare:

1.   Mașini pentru pasageri (M1)

2.   Autovehicule din categoria M2 sau M3

3.   Autovehicule de categoria N

4.   Vehicule din categoria O

5.   Vehicule cu destinație specială

ANEXA III

ANEXA IV

LISTA CERINȚELOR CE TREBUIE ÎNDEPLINITE ÎN VEDEREA OMOLOGĂRII CE DE TIP A VEHICULELOR

PARTEA I

Lista directivelor speciale

(după caz, luând în considerare domeniul de aplicare și ultimele modificări ale fiecăreia dintre directivele speciale enumerate mai jos)

PARTEA II

Atunci când se face trimitere la o directivă specială, omologarea făcută în baza regulamentelor următoare ale Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (luând în considerare domeniul de aplicare (6)și modificările fiecăruia din regulamentele ONU/CEE enumerate mai jos) este recunoscută ca o alternativă la omologarea CE de tip acordată în baza directivei speciale corespunzătoare din tabelul din Partea I.

Comunitatea a aderat la aceste regulamente în calitate de parte la „Acordul de la Geneva din 1958 revizuit” al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, în temeiul Deciziei 97/836/CE a Consiliului (JO L 346, 17.12.1997, p. 78) sau a deciziilor ulterioare ale Consiliului, conform articolului 3 alineatul din decizia menționată.

De asemenea, orice modificare ulterioară a regulamentelor ONU/CEE enumerate mai jos trebuie considerată echivalentă, conform deciziei Comunității prevăzute la articolul 4 alineatul din Decizia 97/836/CE (7).

(1)  Vehiculele din această categorie sunt dotate cu dispozitive corespunzătoare pentru degivrarea și dezaburirea parbrizului.

(2)  Vehiculele din această categorie sunt dotate cu dispozitive corespunzătoare pentru spălarea și ștergerea parbrizului.

(3)  Cerințele Directivei 94/20/CE se aplică numai vehiculelor dotate cu dispozitive de cuplare.

(4)  Cerințele Directivei 98/91/CE se aplică numai dacă fabricantul solicită omologarea CE de tip a unui vehicul destinat transportului de mărfuri periculoase.

(5)  În cazul vehiculelor cu GPL și cu GNC, până la adoptarea modificărilor relevante la Directiva 70/221/CEE pentru includerea rezervoarelor de GPL și GNC, este necesară omologarea vehiculului în conformitate cu Regulamentul ONU/CEE 67-01 sau 110.

X Directiva aplicabilă.

(6)  Dacă directivele speciale conțin cerințe privind montajul, acestea se aplică și componentelor și unităților tehnice separate omologate conform regulamentelor Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite.

(7)  Pentru modificările ulterioare, a se vedea ultima revizie a Regulamentului ONU/CEE TRANS/WP.29/343.

ANEXA V

PROCEDURI CARE SE APLICĂ ÎN PROCESUL OMOLOGĂRII CE DE TIP A VEHICULELOR

1.   În cazul unei cereri de omologare de tip pentru un vehicul întreg, autoritățile competente pentru omologarea CE de tip trebuie:

2.   Numărul de vehicule ce trebuie inspectate conform cerințelor de la punctul 1 litera (c) trebuie să permită o verificare corespunzătoare a diverselor combinații supuse omologării, în conformitate cu criteriile următoare:

3.   În cazul absenței certificatelor de omologare pentru una din directivele speciale aplicabile, autoritățile competente să acorde omologarea CE trebuie:

ANEXA VI

ANEXA VII

SISTEMUL DE NUMEROTARE A CERTIFICATELOR DE OMOLOGARE CE DE TIP (1)

Numărul de omologare CE de tip e format din patru secțiuni pentru omologările de vehicule întregi și cinci secțiuni pentru omologările de sistem, componentă sau unitate tehnică separată, conform detaliilor mai jos. În toate cazurile, secțiunile sunt despărțite de caracterul „*”.

2.   În cazul omologării CE de tip pentru un vehicul întreg, secțiunea 2 se omite.

3.   Secțiunea 5 se omite numai la plăcuța (plăcuțele) regulamentară (regulamentare).

4.   Exemplu de a treia omologare de sistem (care nu a fost încă prelungită) acordată de Franța în legătură cu directiva privind frânarea:

5.   Exemplu de a doua prelungire a celei de a patra omologări pentru vehicule acordată de Regatul Unit:

Directiva 98/14/CE reprezintă cea mai recentă directivă de modificare a articolelor Directivei 70/156/CEE.

6.   Exemplu de număr de omologare CE de tip ștanțat pe plăcuța (plăcuțele) regulamentară (regulamentare) a(le) vehiculului:

(1)  Componentele și unitățile tehnice separate vor fi marcate în conformitate cu prevederile directivei speciale corespunzătoare.

ANEXA VIII

ANEXA IX

ANEXA X

PROCEDURI DE CONFORMITATE A PRODUCȚIEI

0.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Conformitatea producției pentru asigurarea conformității tipului omologat include evaluarea sistemelor de management al calității la care se face referire mai jos ca evaluare inițială (1), precum și verificarea subiectului omologării și a controalelor legate de produs la care se face referire mai jos ca reguli de conformitate a produsului.

1.   EVALUARE INIȚIALĂ

1.1.   Autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a unui stat membru trebuie să verifice, înainte de acordarea omologării CE de tip, existența unor reguli și proceduri satisfăcătoare pentru asigurarea unui control efectiv astfel încât componentele, sistemele, unitățile tehnice separate sau vehiculele în curs de producție să fie conforme cu tipul omologat.

Respectarea cerinței de la punctul 1.1 trebuie să fie verificată de autoritatea care acordă omologarea CE de tip. Autoritatea este satisfăcută de evaluarea inițială și de regulile inițiale de conformitate a produsului de la secțiunea 2, luând în considerare, în funcție de necesități, una din dispozițiile menționate la punctele 1.2.1-1.2.3 sau o combinație a acestor dispoziții, integrală sau parțială, după caz.

Evaluarea inițială efectivă și/sau verificarea regulilor de conformitate a produsului poate fi efectuată de autoritățile competente să acorde omologarea care acordă omologarea CE de tip sau de serviciul tehnic desemnat în acest scop de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip.

1.2.1.1.   Pentru a stabili domeniul de aplicare al evaluării inițiale, autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip poate lua în considerare informațiile disponibile cu privire la:

1.2.2.   Evaluarea inițială efectivă și/sau verificarea regulilor de conformitate a produsului poate fi efectuată, de asemenea, și de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a altui stat membru sau de un serviciu tehnic desemnat în acest scop de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip. În acest caz, autoritatea de omologare CE de tip din celălalt stat membru elaborează o declarație de conformitate în care evidențiază domeniile și condițiile de producție acoperite și relevante pentru produsul (produsele) supuse omologării CE și pentru directivele în baza cărora aceste produse sunt omologate (2). La primirea unei cereri pentru o astfel de declarație de conformitate din partea autorităților competente să acorde omologarea CE de tip a unui stat membru care acordă omologarea CE de tip, autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a altui stat membru trimit imediat declarația de conformitate sau informează că nu pot furniza respectiva declarație. Declarația de conformitate conține cel puțin următoarele:

1.2.3.   De asemenea, autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip trebuie să accepte certificarea corespunzătoare a producătorului pentru standardul armonizat EN ISO 9002 – 1994 (care reglementează locațiile de producție și produsele supuse omologării) sau standardul EN ISO 9001 – 2000, cu exceptarea eventuală a cerințelor privind conceptele de proiectare și dezvoltare, punctul 7.3 „Satisfacția clientului și perfecționarea continuă” sau un standard armonizat echivalent care să satisfacă cerințele de evaluare inițială de la punctul 1.2. Producătorul trebuie să furnizeze detaliile certificării și să informeze autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip despre orice revizie a validității sau domeniului de aplicare al acesteia.

„Corespunzătoare” înseamnă acordată de un organ de certificare care respectă standardul armonizat EN 45012 și care este fie calificat astfel de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a unui stat membru, fie acreditat astfel de o organizație națională de acreditare a unui stat membru și recunoscut de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a acelui statului membru.

Autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip ale statelor membre se informează reciproc în privința organismelor de certificare calificate sau recunoscute în sensul paragrafului de mai sus, precum și în privința oricăror revizii a validității sau domeniului de aplicare a acestor organisme.

1.3.   În scopul omologării CE de tip a întregului vehicul, evaluările inițiale efectuate pentru acordarea omologării sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate ale vehiculelor nu trebuie să fie repetate, însă trebuie să fie completate cu o evaluare care să privească locațiile și activitățile referitoare la asamblarea întregului vehicul, care nu au fost incluse în evaluările anterioare.

2.   DISPOZIȚII REFERITOARE LA CONFORMITATEA PRODUSELOR

2.1.   Fiecare vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată omologate în conformitate cu prezenta directivă sau o directivă specială trebuie să fie fabricate astfel încât să fie conforme tipului omologat prin îndeplinirea cerințelor prezentei directive sau a unei directive speciale cuprinse în lista completă prezentată în anexa IV sau anexa XI.

2.2.   Atunci când acordă omologarea CE de tip, autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip a unui stat membru trebuie să verifice existența reglementărilor și planurilor de control documentate adecvate, care sunt stabilite de comun acord cu producătorul pentru fiecare omologare, să efectueze la intervale specificate încercările și verificările corespunzătoare pentru a constata continuitatea conformității cu tipul omologat, incluzând în mod specific, acolo unde este cazul, încercările specificate în directivele speciale.

În special, titularul omologării CE de tip trebuie:

2.3.1.   să asigure existența și aplicarea procedurilor pentru controlul efectiv al conformității produselor (vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate) cu tipul omologat;

2.3.2.   să aibă acces la echipamentul de încercare sau alte echipamente corespunzătoare pentru verificarea conformității cu fiecare tip omologat;

2.3.3.   să asigure înregistrarea datelor rezultate în urma încercărilor și controalelor și faptul că documentele anexate rămân disponibile pentru o perioadă de timp care se stabilește de comun acord cu autoritățile competente să acorde omologarea. Această perioadă nu trebuie să depășească 10 ani;

2.3.4.   să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare sau control, pentru a verifica și asigura stabilitatea caracteristicilor produsului, cu toleranțele admise în cadrul producției industriale;

2.3.5.   să asigure ca pentru fiecare tip de produs să fie efectuate cel puțin controalele prevăzute în prezenta directivă și încercările prevăzute în directivele speciale aplicabile din lista completă prezentată în anexa IV sau anexa XI;

2.3.6.   să asigure ca, pentru oricare set de probe sau piese de încercare care evidențiază o neconformitate în urma încercării sau controlului respectiv, să se efectueze o nouă eșantionare și încercare sau control. Se vor parcurge toate etapele necesare pentru restabilirea conformității producției corespunzătoare;

2.3.7.   în cazul omologării CE de tip a vehiculului întreg, controalele la care se face referire la punctul 2.3.5 se restrâng la cele care verifică respectarea specificațiilor constructive în legătură cu omologarea și în special a documentului informativ prezentat în anexa III și informațiile cerute pentru certificatele de conformitate din anexa IX la prezenta directivă.

3.   DISPOZIȚII PRIVIND VERIFICAREA CONTINUĂ

Autoritățile care a acordat omologarea CE de tip pot verifica oricând metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție.

Dispozițiile vor viza în mod normal să verifice eficacitatea permanentă a procedurilor stabilite la punctul 1.2 (evaluarea inițială și conformitatea produsului) din prezenta anexă.

3.1.1.1.   Activitățile de supraveghere îndeplinite de un organism de certificare (desemnat sau recunoscut în condițiile menționate la punctul 1.2.3 din prezenta anexă) trebuie să fie recunoscute ca satisfăcând cerințele de la punctul 3.1.1 privind procedurile stabilite la evaluarea inițială (punctul 1.2.3).

3.1.1.2.   Frecvența normală a verificărilor efectuate de autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip (altele decât cele menționate la punctul 3.1.1.1) trebuie aleasă astfel încât să asigure revizuirea controalelor relevante efectuate în conformitate cu secțiunile 1 și 2 din prezenta anexă la intervale de timp compatibile cu climatul de încredere instituit de autoritățile competente să acorde omologarea.

3.2.   La fiecare revizie se vor pune la dispoziția inspectorului arhivele de încercări și de control și arhivele de producție, și în special cele ale încercărilor și controalelor documentate, conform punctului 2.2 din prezenta anexă.

3.3.   Dacă natura încercării permite acest lucru, inspectorul poate alege probe în mod aleatoriu pentru a fi încercate în laboratorul producătorului (sau de către serviciul tehnic prevăzut de directiva specială). Numărul minim de probe se poate determina luând în considerare rezultatele verificării proprii a producătorului.

3.4.   Când nivelul controlului se constată ca fiind nesatisfăcător sau când se consideră necesar să se verifice validitatea încercărilor efectuate în urma aplicării punctului 3.2, inspectorul trebuie să aleagă probe pentru a fi trimise serviciului tehnic care a realizat încercările de omologare CE de tip.

3.5.   Autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip pot efectua orice control sau încercare prevăzute în prezenta directivă sau în directivele speciale aplicabile din lista completă prezentată în anexa IV sau anexa XI.

3.6.   În cazurile în care, în urma inspecției sau a reviziei de monitorizare, se constată rezultate nesatisfăcătoare, autoritățile competente să acorde omologarea CE de tip trebuie să asigure parcurgerea tuturor etapelor necesare pentru a se restabili conformitatea producției cât mai rapid posibil.

(1)  Ghidul privind planificarea și conducerea evaluării se află în standardul armonizat ISO 10011, părțile 1, 2 și 3, 1991.

(2)  De exemplu, directiva specială relevantă, dacă produsul supus omologării este un sistem, componentă sau unitate tehnică separată și Directiva 70/156/CEE, dacă produsul este vehiculul întreg.

ANEXA XI

NATURA VEHICULELOR CU DESTINAȚIE SPECIALĂ ȘI DISPOZIȚII AFERENTE