Transporturile intermodale: transporturi combinate de mărfuri între țările UE
SINTEZĂ PRIVIND:
Directiva 92/106/CEE – norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între țările UE
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?
- Directiva are ca obiectiv promovarea operațiilor de transporturi intermodale* prin sprijinirea operațiilor internaționale care întrunesc anumite criterii (adică așa-numitele transporturi combinate – TC) prin:
- protejarea TC împotriva constrângerilor naționale (sisteme de autorizare, tarife și cote);
- clarificarea faptului că restricțiile privind cabotajul * rutier nu se aplică porțiunilor de traseu utilizate pentru TC;
- permiterea unor încărcături mai grele și mai voluminoase pentru vehiculele utilizate pe porțiunile de traseu cuprinse în TC;
- acordarea de sprijin financiar prin stimulente fiscale și o definiție mai largă a transportului pe cont propriu pentru operațiile de TC.
ASPECTE-CHEIE
Domeniul de aplicare
Directiva se referă la TC de bunuri între țările UE în cadrul cărora:
- vehiculul sau remorca utilizează calea rutieră pe porțiunea inițială sau finală a parcursului; și
- pentru restul traseului, calea ferată sau o cale navigabilă interioară sau maritimă în cazul în care această secțiune depășește 100 km în linie dreaptă; și
- efectuează traseul rutier inițial sau final al transportului:
- între punctul în care mărfurile sunt încărcate și gara feroviară de încărcare corespunzătoare cea mai apropiată pentru traseul inițial și între cea mai apropiată gară feroviară de descărcare corespunzătoare și punctul de descărcare a mărfurilor pentru traseul final; sau
- pe o rază care nu depășește 150 km în linie dreaptă de la portul fluvial sau maritim de încărcare sau descărcare.
Dimensiunile și masele maxime autorizate pentru camioanele care efectuează curse transfrontaliere sunt stabilite în Directiva 96/53/CE (a se vedea sinteza).
Documentul de transport
Documentul de transport care trebuie prezentat în cazul TC trebuie să specifice:
- gările feroviare de încărcare și descărcare corespunzătoare traseului feroviar; și
- porturile de încărcare și descărcare de pe calea navigabilă interioară corespunzătoare traseului pe calea navigabilă interioară sau porturile maritime de încărcare și descărcare corespunzătoare secțiunii maritime a transportului.
Transporturi transfrontaliere
- Toți transportatorii rutieri stabiliți într-o țară a UE care îndeplinesc condițiile de acces la profesie și de acces pe piața transporturilor de mărfuri între țările UE au dreptul de a efectua, în cadrul unei operații de TC, trasee rutiere inițiale și finale care fac parte integrantă din operație și care pot include sau exclude traversarea unei frontiere.
- Directiva stabilește norme specifice pentru operațiile de TC în cazul în care partea expeditoare/destinatară efectuează traseul rutier inițial/final al transportului pe cont propriu. În acest caz, partea destinatară/expeditoare are, de asemenea, dreptul de a efectua operația de transport pe cont propriu, în anumite condiții.
Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 stabilește norme comune la nivelul UE pentru accesul la piața UE a transportului de mărfuri, vizând transportatorii nerezidenți care efectuează servicii de cabotaj rutier (a se vedea sinteza).
Obligațiile țărilor UE
Țările UE trebuie să ia măsuri pentru a asigura reducerea sau rambursarea taxelor aplicabile autovehiculelor rutiere folosite în domeniul transporturilor combinate.
Revizuirea
Comisia Europeană trebuie să prezinte un raport Consiliului la fiecare 2 ani, cu privire la dezvoltarea TC.
DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?
Se aplică de la 15 decembrie 1992, iar țările UE au avut obligația de a-l transpune în legislația proprie până la 30 iunie 1993.
CONTEXT
Pentru informații suplimentare, consultați:
TERMENI-CHEIE
Intermodal: transporturile de bunuri folosind servicii feroviare, pe căi navigabile interioare sau servicii maritime în plus față de transportul rutier.
Cabotaj: atunci când un transportator de mărfuri înregistrat într-o țară a UE efectuează transporturi naționale într-o altă țară a UE.
DOCUMENTUL PRINCIPAL
Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre (JO L 368, 17.12.1992, pp. 38-42)
Modificările și corecturile succesive aduse Directivei 92/106/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
DOCUMENTE CONEXE
Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (JO L 300, 14.11.2009, pp. 72-87)
A se vedea versiunea consolidată.
Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional (JO L 235, 17.9.1996, pp. 59-75)
A se vedea versiunea consolidată.
Data ultimei actualizări: 07.07.2020