Use quotation marks to search for an "exact phrase". Append an asterisk (*) to a search term to find variations of it (transp*, 32019R*). Use a question mark (?) instead of a single character in your search term to find variations of it (ca?e finds case, cane, care).
Regulamentul (CE) nr. 862/2007 stabilește normele Uniunii Europene (UE) pentru colectarea și compilarea statisticilor din domeniul protecției internaționale (azil), al migrației legale și ilegale1 și al returnărilor de către statele membre ale UE și țările Asociației Europene a Liberului Schimb
Pentru a asigura faptul că sunt disponibile statistici credibile, relevante și la timp în domeniul migrației și protecției internaționale și pentru a susține Agenda europeană privind migrația, Regulamentul (UE) 2020/851 de modificare introduce statistici suplimentare care trebuie colectate de către Eurostat și adaugă norme pentru introducerea de studii-pilot pentru a testa fezabilitatea unor noi colectări de date sau a unor noi defalcări în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 862/2007.
Statisticile privind stocurile de migranți, fluxurile de migrație internațională (emigrație2 și imigrație3) și dobândirea și pierderea cetățeniei, care făceau anterior obiectul regulamentului, sunt în prezent reglementate de cadrul pentru statisticile europene referitoare la populație și locuințe instituit prin Regulamentul (UE) 2025/2458.
ASPECTE-CHEIE
Cerințe statistice
Regulamentul stabilește cerințele statistice pentru diferite categorii de date:
pentru permisele de reședință și reședința cetățenilor din afara UE, statele membre trebuie să furnizeze Eurostat statistici privind:
permisele de reședință emise, permisele emise cu ocazia schimbării statutului de imigrant sau a motivului de ședere și permisele de reședință emise pe termen lung;
numărul permiselor de reședință valabile și al permiselor de reședință pe termen lung.
Pentru protecția internațională, statele membre trebuie să furnizeze Eurostat statistici privind:
persoanele care au solicitat protecție internațională, inclusiv cereri depuse pentru prima dată și cereri ulterioare;
copiii neînsoțiți care au solicitat protecție internațională;
cererile de protecție internațională în curs de evaluare;
cererile de azil retrase;
cererile prelucrate în cadrul procedurii accelerate;
solicitanții care au beneficiat de condiții materiale de primire;
cererile de protecție internațională respinse;
acordările statutului de refugiat, de protecție subsidiară, de protecție umanitară și temporară națională;
cererile și cererile de reexaminare, deciziile și transferurile în temeiul Regulamentului Dublin III;
pentru prevenirea intrării și șederii ilegale, precum și pentru returnări, statele membre trebuie să furnizeze statistici privind numărul de:
cetățeni din afara UE cărora li s-a refuzat intrarea la frontierele lor externe;
cetățeni din afara UE descoperiți în situații ilegale pe teritoriile lor;
decizii administrative sau judiciare care impun o obligație de părăsire a teritoriilor lor;
cetățeni din afara UE care sunt returnați după ce li s-a emis un ordin de părăsire a teritoriilor.
Sursele datelor
Statisticile se bazează pe mai multe surse, inclusiv:
înregistrări ale acțiunilor administrative și judiciare;
registre ale populației sau privind acțiunile administrative;
recensăminte;
anchete prin sondaj.
În general, statisticile sunt defalcate după vârstă, sex și cetățenie. Cu toate acestea, se colectează date și pentru alte categorii, precum motivul pentru emiterea unui permis de reședință sau, conform Regulamentului (UE) 2025/2458, țara de naștere și țara de reședință anterioară sau următoare.
Studii-pilot
Regulamentul (UE) 2020/851 de modificare introduce studii-pilot pentru a testa fezabilitatea unor noi colectări de date sau a unor noi defalcări în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 862/2007.
Din bugetul UE sunt disponibile contribuții financiare pentru institute naționale, pentru:
elaborarea de noi metodologii în scopuri statistice în domeniile migrației și protecției internaționale; și
elaborarea sau punerea în aplicare a unor noi colectări de date și a unor noi defalcări, inclusiv modernizarea surselor de date și a sistemelor informatice, pentru o perioadă de până la cinci ani.
Punerea în aplicare
Comisia Europeană prezintă Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene un raport privind punerea în aplicare a regulamentului din trei în trei ani. Raportul din 2018 a constatat îmbunătățiri evidente privind disponibilitatea datelor, caracterul complet al datelor, calitatea și actualitatea datelor. Raportul din 2021 a concluzionat că disponibilitatea și calitatea datelor se stabilizaseră la un nivel ridicat, evaluare confirmată de raportul din 2024, care a semnalat, de asemenea, îmbunătățiri tehnice suplimentare.
Migrație ilegală. Trecerea frontierelor de către persoane care nu se conformează normelor administrative sau juridice ale țării de origine, de tranzit sau de destinație.
Emigrare. Acțiunea prin care o persoană care a avut anterior reședința pe teritoriul unei țări a UE își schimbă țara de reședință pentru o perioadă care este sau se așteaptă să fie de cel puțin 12 luni.
Imigrare. Acțiunea prin care o persoană își stabilește reședința pe teritoriul unei alte țări a UE sau din afara UE pentru o perioadă care este sau se așteaptă să fie de cel puțin 12 luni.
Relocare. Transferul unor cetățeni din afara UE într-o țară a UE în care le este permis să își aibă reședința în scopurile protecției internaționale.
DOCUMENTUL PRINCIPAL
Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din privind statisticile europene referitoare la azil și procedurile administrative și judiciare legate de legislația privind imigrația și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini (JO L 199, , p. 23)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 862/2007 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
DOCUMENTE CONEXE
Regulamentul (UE) 2025/2458 privind statisticile europene privind populația și locuințele
Raportul din 2024 al Comisiei privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 (COM(2024) 327 final).
Raportul din 2021 al Comisiei privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 (COM(2021) 489 final).
Raport al Comisiei privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 (COM(2018) 594 final).
Regulamentul (UE) nr. 351/2010 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 în ceea ce privește definițiile categoriilor privind țara de naștere, reședința obișnuită anterioară și următoare și cetățenia
Regulamentul (UE) nr. 216/2010 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007, în ceea ce privește definițiile categoriilor de motive pentru eliberarea permiselor de ședere