5.7.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 171/8

1)

Articolul 4 alineatul (4) al doilea paragraf din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, este o normă a cărei aplicare de către un stat membru presupune consultarea prealabilă, de către acesta, a comitetului consultativ privind taxa pe valoarea adăugată și adoptarea unei reglementări naționale care să autorizeze persoanele, în special societățile stabilite pe teritoriul statului membru respectiv și independente din punct de vedere juridic, dar strâns legate între ele prin legături financiare, economice și organizaționale, să înceteze să fie considerate ca persoane impozabile separate în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, pentru a fi considerate o persoană impozabilă unică, singura destinatară a unui număr individual de identificare în scopuri de TVA și, prin urmare, singura autorizată să depună declarații privind taxa pe valoarea adăugată. Instanța națională are sarcina de a verifica dacă o reglementare națională precum aceea din acțiunea principală îndeplinește aceste criterii, cu precizarea că, în lipsa consultării prealabile a comitetului consultativ privind taxa pe valoarea adăugată, o reglementare națională care ar îndeplini aceste criterii ar constitui o transpunere efectuată cu încălcarea cerinței procedurale prevăzute la articolul 4 alineatul (4) al doilea paragraf din a șasea directivă.

2)

Principiul neutralității fiscale nu se opune unei reglementări naționale care s-ar limita să trateze diferit persoanele impozabile interesate să opteze pentru un regim de declarare și de plată simplificate ale taxei pe valoarea adăugată după cum entitatea sau societatea mamă deține mai mult de 50 % din acțiunile sau părțile sociale ale persoanelor subordonate încă de la începutul anului civil care precedă anul declarației, sau, dimpotrivă, nu îndeplinește aceste condiții decât ulterior acestei date. Instanța națională are sarcina de a verifica dacă o reglementare națională precum aceea în cauză în acțiunea principală, constituie un astfel de regim. Pe de altă parte, nici principiul interzicerii abuzului de drept, nici principiul proporționalității nu se opun unei asemenea reglementări.