Controalele la frontieră

Articolul 77 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede ca Uniunea Europeană (UE) să dezvolte o politică privind controlul la frontieră al persoanelor și supravegherea eficace a frontierelor externe, absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne și introducerea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe.

22 de state membre ale UE sunt membre ale spațiului Schengen, un spațiu care cuprinde statele membre respective, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Nu există controale la frontierele interne dintre aceste țări. Împreună, acestea urmăresc să atingă obiectivul de îmbunătățire a securității prin controale eficiente la frontierele externe, continuând să faciliteze însă accesul persoanelor care au un motiv legitim de a intra pe teritoriul UE. Controalele la frontiere asupra persoanelor sunt menținute între acele state membre ale UE care nu sunt membre ale spațiului Schengen (Bulgaria, Croația, Cipru, Irlanda și România) și cele care sunt (de exemplu, pentru o persoană care călătorește din Irlanda, care nu face parte din spațiul Schengen, în Franța, care face parte).

Gestionarea integrată a frontierelor la nivelul Europei se bazează pe Regulamentul (UE) 2019/1896 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. Statele membre au elaborat strategii naționale pentru a asigura și a facilita aplicarea acestui concept în practică. Una dintre componentele sale centrale vizează sprijinirea implementării de către statele membre a unor controale eficiente la frontierele externe ale UE.

Normele privind traversarea frontierelor UE – atât a celor interne, cât și a celor externe – sunt stabilite în Codul Frontierelor Schengen [Regulamentul (UE) 2016/399], care definește și termenii principali legați de acest subiect, inclusiv „control la frontiere”, „verificări la frontiere” și „supravegherea frontierelor”.

La traversarea frontierelor externe, resortisanții țărilor din afara UE fac obiectul unei verificări amănunțite în conformitate cu condițiile de intrare în țară, inclusiv prin consultarea sistematică a bazelor de date relevante, precum Sistemul de informații Schengen (SIS) și Sistemul de informații privind vizele, dacă persoana în cauză face obiectul obligativității deținerii unei vize. Resortisanții UE fac și ei obiectul verificărilor la frontieră în SIS, în scopuri de securitate. Cadrul juridic privind SIS a fost actualizat în 2018. Modificările aduse sistemului, inclusiv noile funcționalități și date, vor intra în vigoare în prima parte a anului 2022.

Prin Regulamentul (UE) 2017/2226 privind frontierele inteligente s-a introdus un sistem electronic automat centralizat de intrare/ieșire (EES) pentru resortisanții țărilor din afara UE care trec frontierele externe ale UE pentru o ședere pe termen scurt. EES înregistrează și stochează numele persoanei, tipul documentului de călătorie, date biometrice (amprente și imagini faciale captate) și data și locul de intrare și de ieșire, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a protecției datelor. De asemenea, sistemul va înregistra refuzurile intrării și va genera alerte către statele Schengen atunci când șederea autorizată a expirat.

UE a creat un sistem de TI automatizat numit Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), menit să identifice riscurile de securitate sau de migrație ilegală și riscurile epidemiologice ridicate pe care le reprezintă vizitatorii scutiți de vize care urmează să sosească în statele Schengen pentru șederi pe termen scurt, anterior călătoriei. Totodată, ETIAS va facilita traversarea frontierelor pentru marea majoritate a călătorilor care nu reprezintă astfel de riscuri. În momentul intrării în vigoare a ETIAS, vor fi eligibili să solicite o autorizație de călătorie resortisanții a peste 60 de țări.

Cooperarea operațională dintre statele membre ale UE pentru asigurarea gestionării integrate a frontierelor UE are loc în cadrul poliției de frontieră și al gărzii de coastă la nivel european [care cuprinde Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) și autoritățile din statele membre însărcinate cu gestionarea frontierelor].

Poate fi emisă o viză de scurtă ședere de către un stat membru al spațiului Schengen. Titularul acesteia are dreptul de a călători pe întregul teritoriu al statelor Schengen timp de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile. Anexa la Regulamentul (UE) 2018/1806 cuprinde o listă a țărilor ai căror cetățeni necesită viză.

Politica UE privind frontierele face parte din acquis-ul Schengen (acordul și convenția) și se aplică statelor membre și țărilor asociate spațiului Schengen (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein) în conformitate cu Protocolul 19. Irlanda nu participă la măsurile din acquis-ul Schengen referitoare la frontiere.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

• Uniunea Europeană;
• Spațiu de libertate, securitate și justiție;
• Drepturile fundamentale;
• Statele membre;
• Migrația și azilul;
• Schengen (acordul și convenția);
• Consolidarea Sistemului de informații Schengen (sinteză);
• Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european (sinteză);
• Norme de acces la Sistemul de informații privind vizele (VIS) (sinteză);
• Regimul de trecere a frontierelor UE (sinteză);
• A doua generație a Sistemului de Informații Schengen (SIS II) (sinteză);
• Frontiere inteligente: Sistemul de intrare/ieșire al UE (sinteză);
• Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) (sinteză);
• Codul de vize (sinteză);
• Obligația de viză pentru resortisanții țărilor terțe (sinteză);
• Spațiul Schengen (Comisia Europeană).