Alegeți funcționalitățile experimentale pe care doriți să le testați

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Statutul membrilor Parlamentului European

Statutul membrilor Parlamentului European stabilește dispozițiile și condițiile generale care reglementează exercitarea funcțiilor deputaților în Parlamentul European. Adoptat în 2005, acesta a intrat în vigoare în iulie 2009.

Acesta a sporit transparența termenelor și condițiilor activității deputaților și a introdus un salariu comun pentru toți deputații, plătit din bugetul UE. Acesta stipulează, de asemenea, printre altele, că:

  • deputații trebuie să fie liberi și independenți și votează individual și personal;
  • deputații au dreptul să consulte orice dosar deținut de Parlamentul European (PE);
  • deputații au dreptul să facă propuneri de acte UE în contextul dreptului la inițiativă al PE;
  • documentele PE trebuie traduse în toate limbile oficiale;
  • deputații se pot organiza în grupuri politice;
  • deputații au dreptul la asistență acordată de colaboratori pe care îi pot alege în mod liber, iar PE suportă cheltuielile efectuate prin angajarea acestor colaboratori.

O decizie a fost adoptată de Biroul PE la 19 mai și la cu privire la normele de aplicare a Statutului deputaților. Acestea au fost modificate de mai multe ori și acoperă aspecte mai detaliate cu privire la:

  • dreptul la indemnizație parlamentară, cheltuieli în caz de boală și asigurarea împotriva riscurilor legate de exercitarea mandatului parlamentar;
  • rambursarea cheltuielilor;
  • modalități de gestionare a contractelor cu colaboratorii, dotarea cu bunuri materiale;
  • indemnizație tranzitorie la sfârșitul mandatului, pensie etc.

În baza articolului 232 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, PE are dreptul să își reglementeze propria activitate prin propriul regulament de procedură, care acoperă toate aspectele procedurale ale activității sale.

Un cod de conduită a deputaților în Parlamentul European a intrat în vigoare la . Acesta stabilește ca principii directoare obligația deputaților de a acționa numai în interes public și de a-și desfășura activitatea în mod dezinteresat, cu integritate, transparență, conștiinciozitate, cinste și responsabilitate, respectând totodată reputația Parlamentului European. Codul definește conflictele de interese și modul în care deputații ar trebui să le abordeze. De asemenea, acesta include dispoziții, de exemplu, cu privire la cadourile oficiale destinate deputaților și la activitățile profesionale ale foștilor deputați.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

Sus