Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

25 aprilie 2024(*)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 25 alineatul (1) – Contract de transport de mărfuri documentat de un conosament – Clauză atributivă de competență inclusă în acest conosament – Opozabilitate față de terțul deținător al conosamentului – Dreptul aplicabil – Reglementare națională care impune negocierea în mod individual și separat a clauzei atributive de competență de către terțul deținător al conosamentului”

În cauzele conexate de la C‑345/22-C‑347/22,

având ca obiect trei cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra, Spania), prin deciziile din 16 mai 2022, primite de Curte la 25 mai 2022, în procedurile

Maersk A/S

împotriva

Allianz Seguros y Reaseguros SA (C‑345/22 și C‑347/22),

și

Mapfre España Compañía de Seguros y Reaseguros SA

împotriva

MACS Maritime Carrier Shipping GmbH & Co. (C‑346/22),

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul P. G. Xuereb, îndeplinind funcția de președinte de cameră, domnul A. Kumin (raportor) și doamna I. Ziemele, judecători,

avocat general: domnul A. M. Collins,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Maersk A/S și MACS Maritime Carrier Shipping GmbH & Co, de C. Lopera Merino, abogada, G. Quintás Rodriguez și C. Zubeldía Blein, procuradoras;

–        pentru Allianz Seguros y Reaseguros SA, de L. A. Souto Maqueda, abogado;

–        pentru Mapfre España Compañía de Seguros y Reaseguros SA, de J. Tojeiro Sierto, abogado;

–        pentru guvernul spaniol, de M. J. Ruiz Sánchez, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de S. Noë și C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 noiembrie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles Ia”).

2        Aceste cereri au fost formulate în cadrul a trei litigii între, în cauzele C‑345/22 și C‑347/22, societatea de transport daneză Maersk A/S, pe de o parte, și societatea de asigurări spaniolă Allianz Seguros y Reaseguros SA (denumită în continuare „Allianz”), pe de altă parte, iar în cauza C‑346/22, între societatea spaniolă de asigurări Mapfre España Compañía de Seguros y Reaseguros SA (denumită în continuare „Mapfre”), pe de o parte, și societatea de transport germană MACS Maritime Carrier Shipping GmbH & Co (denumită în continuare „MACS”), pe de altă parte, în legătură cu despăgubirea, solicitată în fața unei instanțe spaniole de aceste două societăți de asigurare, succesoare în drepturi ale terților dobânditori ai mărfurilor care au fost transportate pe cale maritimă de aceste societăți de transport, pentru prejudiciile materiale pe care aceste mărfuri le‑ar fi suferit cu ocazia acestor transporturi și pentru contestarea de către societățile de transport menționate a competenței instanțelor spaniole ca urmare a unei clauze care atribuie unei instanțe din Regatul Unit competența de a soluționa diferendele născute din contractele de transport în discuție în litigiile principale.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Acordul de retragere

3        Prin Decizia (UE) 2020/135 din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA) (JO 2020, L 29, p. 1), Consiliul Uniunii Europene, în numele Uniunii Europene și al Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA), a aprobat acest acord privind retragerea (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”). Acordul de retragere a fost anexat la această decizie și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.

4        Articolul 67 din Acordul de retragere, intitulat „Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și cooperarea dintre autoritățile centrale în legătură cu aceste aspecte”, prevede la alineatul (1):

„În Regatul Unit, precum și în statele membre în situațiile care implică Regatul Unit, pentru acțiunile judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție și pentru procedurile sau acțiunile care sunt legate de aceste acțiuni judiciare în temeiul articolelor 29, 30 și 31 din Regulamentul [Bruxelles Ia] […], se aplică următoarele acte sau dispoziții:

(a)      dispozițiile privind competența judiciară prevăzute în Regulamentul [Bruxelles Ia];

[…]”

5        Potrivit articolului 126 din acest acord, intitulat „Perioada de tranziție”:

„Se stabilește o perioadă de tranziție sau de punere în aplicare, care începe la data intrării în vigoare a prezentului acord și se încheie la 31 decembrie 2020.”

6        Articolul 127 din acordul menționat, intitulat „Domeniul de aplicare al dispozițiilor tranzitorii”, are următorul cuprins:

„(1)      În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

[…]

(3)      În cursul perioadei de tranziție, dreptul Uniunii aplicabil în temeiul alineatului (1) produce, în privința și pe teritoriul Regatului Unit, aceleași efecte juridice pe care le produce în Uniune și în statele sale membre și se interpretează și se aplică în conformitate cu aceleași metode și principii generale ca cele aplicabile în Uniune.

[…]”

 Convenția de la Bruxelles

7        Articolul 17 din Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, adoptată la Bruxelles la 27 septembrie 1968 (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Convenția din 9 octombrie 1978 privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (JO 1978, L 304, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 16), Convenția din 25 octombrie 1982 privind aderarea Republicii Elene (JO 1982, L 388, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 118) și Convenția din 26 mai 1989 privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze (JO 1989, L 285, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 11, p. 3, denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”), prevedea la primul paragraf:

„În cazul în care părțile, dintre care cel puțin una își are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, convin ca o instanță sau instanțele unui stat contractant să fie competente să soluționeze orice litigiu care a apărut sau care poate să apară în legătură cu un raport juridic determinat, instanța respectivă sau instanțele respective au competență exclusivă. Convenția atributivă de competență se încheie:

(a)      în scris sau verbal cu confirmare scrisă;

fie

(b)      într‑o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți,

fie

(c)      în comerțul internațional, într‑o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

[…]”

 Regulamentul Bruxelles I

8        Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I”) prevedea la alineatul (1):

„Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:

(a)      în scris sau verbal cu confirmare scrisă;

(b)      într‑o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau

(c)      în comerțul internațional, într‑o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.”

 Regulamentul Bruxelles Ia

9        Capitolul II din Regulamentul Bruxelles Ia, intitulat „Competența”, cuprinde secțiunea 7, intitulată, la rândul său, „Prorogare de competență”. Potrivit articolului 25 din acest regulament, care figurează în această secțiune:

„(1)      Dacă prin convenția părților, indiferent de domiciliul acestora, competența de soluționare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, cu excepția cazului în care convenția este nulă și neavenită în privința condițiilor de fond în temeiul legislației statului membru respectiv. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:

(a)      în scris sau verbal cu confirmare scrisă;

(b)      într‑o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau

(c)      în comerțul internațional, într‑o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

[…]

(5)      O convenție atributivă de competență care face parte dintr‑un contract este considerată o convenție independentă de celelalte clauze ale contractului.

Valabilitatea unei convenții atributive de competență nu poate fi contestată doar pe motivul că respectivul contract nu este valabil.”

 Dreptul spaniol

10      Punctul XI din preambulul Ley 14/2014 de Navegación Marítima (Legea 14/2014 privind navigația maritimă) din 24 iulie 2014 (BOE nr. 180 din 25 iulie 2014, p. 59193, denumită în continuare „LNM”) prevede:

„[…] [Capitolul I din titlul IX] cuprinde normele speciale de jurisdicție și de competență și, pe baza aplicării cu prioritate în această materie a normelor din acordurile internaționale și din dreptul Uniunii, urmărește să prevină abuzurile identificate, fiind declarate nule clauzele privind competența unei instanțe străine sau arbitrajul în străinătate, conținute în contractele de utilizare a navei sau în contractele auxiliare de navigație, atunci când acestea nu au fost negociate în mod individual și separat. […]”

11      Potrivit articolului 251 din LNM, intitulat „Eficacitatea transferului”:

„Livrarea unui conosament are aceleași efecte ca livrarea mărfurilor reprezentate de conosament, fără a aduce atingere acțiunilor penale și civile la care are acces o persoană care a fost deposedată în mod ilegal de mărfurile respective. Cesionarul conosamentului dobândește toate drepturile și acțiunile cedentului asupra mărfurilor, cu excepția clauzelor atributive de competență și a celor compromisorii, care necesită consimțământul cesionarului în conformitate cu dispozițiile capitolului I titlul IX.”

12      Articolul 468 din LNM, intitulat „Clauze atributive de competență și clauze compromisorii”, care figurează în capitolul I din titlul IX din această lege, prevede la primul paragraf:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor convențiilor internaționale aplicabile în Spania și normelor dreptului Uniunii, clauzele privind competența unei instanțe străine sau arbitrajul în străinătate conținute în contractele de utilizare a navei sau în contractele auxiliare de navigație sunt lovite de nulitate absolută și se consideră ca nefiind incluse în contract în cazul în care nu au fost negociate în mod individual și separat.

[…]”

 Litigiile principale și întrebările preliminare

 (Cauza C‑345/22)

13      Maersk Line Perú SAC, o filială peruviană a Maersk, a încheiat, în calitate de transportator, un contract de transport de mărfuri pe cale maritimă supus condițiilor CFR (cost și navlu) cu Aquafrost Perú (denumită în continuare „Aquafrost”), în calitate de expeditor, contract care a fost confirmat printr‑un conosament emis la 9 aprilie 2018. Pe versoul acestui conosament figura o clauză atributivă de competență care avea următorul cuprins:

„[…] prezentul conosament este reglementat și interpretat în conformitate cu dreptul englez, iar litigiile care decurg din acesta sunt înaintate High Court of Justice [(England &Wales)] [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor) Regatul Unit], competența instanțelor din alte țări fiind exclusă. În plus și la discreția operatorului de transport, acesta din urmă poate introduce o acțiune împotriva comerciantului în fața unei instanțe competente de la locul în care comerciantul își desfășoară activitatea.”

14      Mărfurile în cauză au fost achiziționate de Oversea Atlantic Fish SL (denumită în continuare „Oversea”), care a devenit astfel terț deținător al conosamentului. Întrucât mărfurile menționate au ajuns deteriorate în portul de destinație, Allianz, acționând prin subrogarea în drepturile Oversea, a sesizat Juzgado de lo Mercantil n° 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra, Spania) și a solicitat Maersk suma de 67 449,71 euro cu titlu de despăgubiri. Această acțiune a fost introdusă înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din Acordul de retragere.

15      În temeiul clauzei atributive de competență menționate la punctul 13 din prezenta hotărâre, Maersk a contestat competența instanțelor spaniole.

16      Prin ordonanța din 26 mai 2020, Juzgado de lo Mercantil n^o 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a respins această excepție. Maersk a formulat un recurs grațios împotriva acestei ordonanțe la instanța menționată, care a fost respins prin ordonanța din 2 decembrie 2020. Pe de altă parte, prin hotărârea din 7 iulie 2021, instanța menționată a admis pe fond acțiunea formulată de Allianz.

17      Maersk a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra, Spania), care este instanța de trimitere, contestând competența instanțelor spaniole pentru motivul că respectiva clauză atributivă de competență este opozabilă terțului deținător al conosamentului. Astfel, ar trebui să se aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, iar nu articolul 251 din LNM, care ar fi contrar dreptului Uniunii.

18      Instanța de trimitere ridică problema dacă aceeași clauză atributivă de competență este opozabilă terțului deținător al conosamentului, în pofida faptului că acesta nu și‑a dat consimțământul în mod expres, în mod individual și separat atunci când a dobândit conosamentul respectiv. Din Hotărârea din 18 noiembrie 2020, DelayFix (C‑519/19, EU:C:2020:933), ar rezulta că Regulamentul Bruxelles Ia consolidează autonomia de voință a părților contractante în alegerea instanței aplicabile în raport cu situația care se regăsea sub imperiul Regulamentului Bruxelles I.

19      Pe de altă parte, ar rezulta în special din cuprinsul punctului 27 din Hotărârea din 16 martie 1999, Castelletti (C‑159/97, EU:C:1999:142), că, în sectorul traficului maritim internațional, există o prezumție de cunoaștere și de consimțământ din partea părții contractante cu privire la clauzele atributive de competență care figurează în contractele de transport, întrucât ar fi vorba despre o stipulație utilizată în mod obișnuit în acest sector.

20      În plus, instanța de trimitere subliniază caracterul autonom și separabilitatea clauzelor atributive de competență, astfel încât acestea ar putea fi supuse, în ceea ce privește legea materială aplicabilă, unui regim juridic distinct de restul contractului în care se înscriu. Prin urmare, o clauză atributivă de competență ar putea fi validă chiar dacă contractul însuși ar fi nul.

21      Articolul 251 din LNM ar efectua, pentru cazul specific al conosamentelor în materie de transport de mărfuri, care cuprind o clauză atributivă de competență și care sunt dobândite ulterior de un terț, o trimitere la articolul 468 din LNM, care prevede că o astfel de clauză este nulă dacă nu a fost negociată în mod individual și separat de acest terț.

22      Această reglementare ar fi justificată în expunerea de motive a LNM prin necesitatea de a proteja interesele destinatarilor naționali, deținători de conosamente în care a fost introdusă o clauză atributivă de competență de către părțile inițiale, care se găsesc într‑o poziție contractuală de inferioritate, în special în cazul contractelor de transport maritim cu conosament regulat. Astfel, obligarea întreprinderilor naționale, a expeditorilor și a destinatarilor mărfurilor să introducă acțiuni în fața instanțelor străine poate, în practică, să submineze efectivitatea protecției jurisdicționale a acestora.

23      Instanța de trimitere susține că ar fi problematic să se aplice articolul 251 din LNM pentru a acoperi eventualele lacune existente în dreptul Uniunii. În plus, ar exista o contradicție între această dispoziție și jurisprudența Curții rezultată în special din Hotărârea din 9 noiembrie 2000, Coreck (C‑387/98, EU:C:2000:606, punctul 23). Astfel, întrucât, în temeiul dreptului spaniol, clauzele atributive de competență și clauzele compromisorii sunt obligatorii pentru părți numai dacă acestea sunt rezultatul dovedit al unei negocieri individuale și separate, cesiunea drepturilor care decurg dintr‑un conosament nu ar fi integrală.

24      Cu toate acestea, instanța de trimitere ridică problema eventualei inaplicabilități a reglementării naționale în discuție în litigiul principal.

25      Astfel, în primul rând, instanța de trimitere consideră, întemeindu‑se atât pe articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, cât și pe jurisprudența rezultată din Hotărârea din 3 iulie 1997, Benincasa (C‑269/95, EU:C:1997:337), și din Hotărârea din 18 noiembrie 2020, DelayFix (C‑519/19, EU:C:2020:933), că validitatea unei clauze atributive de competență trebuie examinată în lumina legii statului căruia această clauză îi atribuie competența, astfel încât în speță ar trebui să se aplice dreptul englez, iar nu articolul 468 din LNM. În al doilea rând, presupunând că articolul 251 din LNM este aplicabil litigiului principal, această instanță apreciază că forma pe care trebuie să o îmbrace consimțământul cu privire la o clauză atributivă de competență este reglementată mai degrabă de dreptul Uniunii decât de dreptul național, pentru a evita ca fiecare stat membru să impună condiții diferite în această privință. În al treilea rând, instanța menționată exprimă îndoieli cu privire la conformitatea articolului 251 din LNM cu jurisprudența rezultată din Hotărârea din 9 noiembrie 2000, Coreck (C‑387/98, EU:C:2000:606), întrucât, în temeiul acestei dispoziții, drepturile și obligațiile referitoare la o clauză atributivă de competență conținută într‑un conosament ar fi excluse de la cele transferate terțului deținător al acestui conosament.

26      În aceste condiții, Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Norma stabilită la articolul 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia], care prevede că nulitatea de plin drept a convenției atributive de competență trebuie analizată în conformitate cu legea statului membru căruia părțile i‑au atribuit competența, se aplică de asemenea, într‑o situație precum cea din litigiul principal, în ceea ce privește chestiunea privind validitatea extinderii efectelor clauzei în privința unui terț care nu este parte la contractul în care este inclusă clauza?

2)      În cazul transmiterii conosamentului către un terț care este destinatarul mărfurilor și care nu a intervenit în contractul încheiat între expeditor și transportatorul maritim, o normă precum cea prevăzută la articolul 251 din [LNM], care, pentru ca o clauză atributivă de competență să fie opozabilă terțului respectiv, impune ca aceasta să fi fost negociată «în mod individual și separat» cu respectiva parte, este compatibilă cu articolul 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia] și cu jurisprudența Curții care interpretează acest articol?

3)      Este posibil, în conformitate cu dreptul Uniunii, ca legislația statelor membre să prevadă condiții suplimentare de validitate pentru ca o clauză atributivă de competență inclusă în conosamente să fie opozabilă terților?

4)      O normă precum cea inclusă la articolul 251 din [LNM], care prevede că subrogarea terțului deținător are loc doar parțial, cu excluderea clauzelor de prorogare a competenței, presupune introducerea unei condiții suplimentare de validitate a acestor clauze, care este contrară articolului 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia]?”

 Cauza C‑346/22

27      MACS, în calitate de transportator, și Tunacor Fisheries Ltd, în calitate de expeditor, au încheiat un contract de transport de mărfuri pe cale maritimă supus condițiilor CFR (cost și navlu), care a fost confirmat printr‑un conosament emis la 13 aprilie 2019. Pe versoul acestui conosament figura o clauză atributivă de competență care avea următorul cuprins:

„Prezentul conosament este reglementat în conformitate cu dreptul englez, iar litigiile care decurg din acesta sunt înaintate High Court of Justice [(England &Wales)] [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor)].”

28      Mărfurile în cauză au fost achiziționate de Fortitude Fishing SL (denumită în continuare „Fortitude”), care a devenit astfel terț deținător al conosamentului. În măsura în care mărfurile menționate au ajuns deteriorate în portul de destinație, Mapfre, acționând prin subrogarea în drepturile Fortitude, a sesizat Juzgado de lo Mercantil n° 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) și a solicitat MACS suma de 80 187,90 euro cu titlu de despăgubiri. Această acțiune a fost introdusă înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din Acordul de retragere.

29      În temeiul clauzei atributive de competență menționate la punctul 27 din prezenta hotărâre, MACS a contestat competența instanțelor spaniole.

30      Prin ordonanța din 3 mai 2021, Juzgado de lo Mercantil n^o 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) și‑a declinat competența.

31      Mapfre a declarat apel împotriva acestei decizii la Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra), care este de asemenea instanța de trimitere în cauza C‑346/22, susținând, pe de o parte, că instanțele spaniole erau competente în măsura în care Fortitude nici nu era parte la contractul de transport încheiat între MACS și Tunacor Fisheries, nici nu a intervenit în acest transport și, pe de altă parte, că, în temeiul articolului 251 din LNM, nu i se putea opune clauza atributivă de competență menționată.

32      În schimb, MACS contestă competența instanțelor spaniole pentru motivul că aceeași clauză atributivă de competență este opozabilă terțului deținător al conosamentului. Astfel, ar trebui să se aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, iar nu articolul 251 din LNM, care ar fi contrar dreptului Uniunii.

33      Având aceleași îndoieli precum cele evocate în cauza C‑345/22, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare în esență identice cu cele adresate în cauza menționată.

 Cauza C‑347/22

34      Maersk Line Perú, în calitate de transportator, și Aquafrost, în calitate de expeditor, au încheiat un contract de transport de mărfuri pe cale maritimă supus condițiilor CFR (cost și navlu), care a fost confirmat printr‑un conosament emis la 2 august 2018. Pe versoul acestui conosament figura o clauză atributivă de competență redactată în termeni identici cu cei în care este redactată clauza atributivă de competență în discuție în cauza C‑345/22.

35      Mărfurile în cauză au fost achiziționate de Oversea, care a devenit astfel terț deținător al conosamentului. În măsura în care mărfurile menționate au ajuns deteriorate în portul de destinație, Allianz, acționând prin subrogarea în drepturile Oversea, a sesizat Juzgado de lo Mercantil n° 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) și a solicitat Maersk suma de 106 093,65 euro cu titlu de despăgubiri. Această acțiune a fost introdusă înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din Acordul de retragere.

36      În temeiul clauzei atributive de competență menționate la punctul 34 din prezenta hotărâre, Maersk a contestat competența instanțelor spaniole.

37      Prin ordonanța din 20 octombrie 2020, Juzgado de lo Mercantil n^o 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a respins această declinare de competență. Maersk nu a formulat recurs grațios împotriva acestei ordonanțe. Pe de altă parte, prin hotărârea din 9 iulie 2021 această instanță a admis pe fond acțiunea formulată de Allianz.

38      Maersk a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra), care este de asemenea instanța de trimitere în cauza C‑347/22, contestând competența instanțelor spaniole pentru motivul că respectiva clauză atributivă de competență este opozabilă terțului deținător al conosamentului. Astfel, ar trebui să se aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, iar nu articolul 251 din LNM, care ar fi contrar dreptului Uniunii.

39      Având aceleași îndoieli precum cele evocate în cauza C‑345/22, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare identice în esență cu cele adresate în cauza menționată.

 Procedura în fața Curții

40      Prin decizia președintelui Curții din 15 iulie 2022, cauzele C‑345/22, C‑346/22 și C‑347/22 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale și în vederea pronunțării deciziei prin care se finalizează judecata.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Observații introductive

41      În ceea ce privește problema dacă domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles Ia, a cărui interpretare este solicitată de instanța de trimitere, acoperă o situație precum cea în discuție în cauzele principale, trebuie arătat, pe de o parte, că, prin clauzele atributive de competență în discuție în aceste cauze, competența de a soluționa litigiile aferente contractelor de transport maritim în discuție în cauzele menționate a fost atribuită unei instanțe din Regatul Unit și, pe de altă parte, că Acordul de retragere a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.

42      În aceste condiții, în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) litera (a) din Acordul de retragere, dispozițiile privind competența care figurează în Regulamentul Bruxelles Ia se aplică în Regatul Unit, precum și în statele membre în situațiile care implică acest stat pentru acțiunile judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din acest acord (Hotărârea din 24 noiembrie 2022, Tilman, C‑358/21, EU:C:2022:923, punctul 28).

43      În plus, potrivit articolului 127 alineatele (1) și (3) din acordul menționat, în această perioadă de tranziție, dreptul Uniunii, pe de o parte, se aplică Regatului Unit și, pe de altă parte, se interpretează și se aplică în conformitate cu aceleași metode și principii generale ca cele aplicabile în Uniune.

44      În consecință, în măsura în care din deciziile de trimitere reiese că Allianz și Mapfre au introdus acțiunile lor înainte de 31 decembrie 2020 și, așadar, înainte de sfârșitul perioadei de tranziție menționate, trebuie să se constate, asemenea guvernului spaniol și Comisiei Europene în observațiile lor scrise, că, în pofida retragerii Regatului Unit din Uniune, Regulamentul Bruxelles Ia este aplicabil litigiilor principale.

 Cu privire la prima întrebare din fiecare dintre cauzele conexate

45      Prin intermediul primei întrebări formulate în fiecare dintre cauzele conexate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că opozabilitatea unei clauze atributive de competență față de terțul deținător al conosamentului în care este inclusă această clauză este reglementată de dreptul statului membru căruia îi aparțin una sau mai multe instanțe care sunt desemnate de această clauză.

46      Potrivit articolului 25 alineatul (1) prima teză din Regulamentul Bruxelles Ia, „[d]acă prin convenția părților, indiferent de domiciliul acestora, competența de soluționare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, cu excepția cazului în care convenția este nulă și neavenită în privința condițiilor de fond în temeiul legislației statului membru respectiv”.

47      Astfel, această dispoziție nu precizează dacă o clauză atributivă de competență poate fi transmisă, dincolo de cercul părților la un contract, unui terț, parte la un contract ulterior și succesor, în tot sau în parte, în drepturile și obligațiile uneia dintre părțile la contractul inițial (Hotărârea din 18 noiembrie 2020, DelayFix, C‑519/19, EU:C:2020:933, punctul 40 și jurisprudența citată).

48      În plus, deși din articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia reiese că validitatea de fond a unei clauze atributive de competență este apreciată în lumina dreptului statului membru în care una sau mai multe instanțe au fost desemnate prin această clauză, nu este mai puțin adevărat că opozabilitatea unei astfel de clauze față de un terț la contract, precum un terț deținător al conosamentului, intră sub incidența nu a validității de fond a acestei clauze, după cum a arătat domnul avocat general la punctele 54-56 din concluzii, ci a efectelor sale, a căror apreciere succedă în mod necesar celei privind validitatea sa de fond, aceasta din urmă trebuind să fie efectuată în considerarea raporturilor dintre părțile inițiale la contract.

49      În consecință, articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia nu precizează efectele unei clauze atributive de competență în raport cu un terț și nici dreptul național aplicabil în această privință.

50      În aceste condiții, trebuie amintit că din jurisprudența Curții aferentă articolului 17 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I reiese că o clauză atributivă de competență inserată într‑un conosament este opozabilă unui terț la contract atât timp cât a fost recunoscută drept validă în raportul dintre încărcător și transportator și cât, potrivit dreptului național aplicabil, terțul deținător, prin dobândirea acestui conosament, a succedat în drepturile și obligațiile încărcătorului. Într‑un astfel de caz, nu este necesar ca instanța sesizată să verifice dacă acest terț și‑a dat consimțământul cu privire la clauza menționată (Hotărârea din 19 iunie 1984, Russ, 71/83, EU:C:1984:217, punctele 24 și 25, precum și Hotărârea din 7 februarie 2013, Refcomp, C‑543/10, EU:C:2013:62, punctul 34 și jurisprudența citată).

51      Curtea a dedus de aici, în ceea ce privește aceste dispoziții ale Convenției de la Bruxelles și ale Regulamentului Bruxelles I, că numai în cazul în care, în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta a fost stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale instanței sesizate, terțul deținător al conosamentului a succedat contractantului inițial în toate drepturile și obligațiile acestuia, s‑ar putea invoca totuși împotriva acestuia din urmă o clauză atributivă de competență la care acest terț nu și‑a dat consimțământul (Hotărârea din 9 noiembrie 2000, Coreck, C‑387/98, EU:C:2000:606, punctele 24, 25 și 30, precum și Hotărârea din 21 mai 2015, CDC Hydrogen Peroxide, C‑352/13, EU:C:2015:335, punctul 65). Invers, în cazul în care dreptul național aplicabil nu prevede un astfel de raport de substituire, această instanță trebuie să verifice realitatea consimțământului terțului respectiv cu privire la o astfel de clauză (Hotărârea din 7 februarie 2013, Refcomp, C‑543/10, EU:C:2013:62, punctul 36 și jurisprudența citată).

52      Deși este adevărat că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia este formulat în termeni parțial diferiți de articolul 17 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și de articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I, trebuie totuși să se constate, astfel cum a procedat domnul avocat general la punctele 51-54 din concluzii și după cum reiese în esență din Hotărârea din 24 noiembrie 2022, Tilman (C‑358/21, EU:C:2022:923, punctul 34), că jurisprudența expusă la punctele 50 și 51 din prezenta hotărâre poate fi transpusă acestei dispoziții a Regulamentului Bruxelles Ia.

53      Astfel, pe de o parte, întrucât articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia nu mai cuprinde nicio condiție potrivit căreia cel puțin una dintre părți trebuie să aibă domiciliul într‑un stat membru, trebuie să se constate că suprimarea acestei cerințe consolidează autonomia de voință a părților în ceea ce privește alegerea instanței sau a instanțelor competente, fără ca această eliminare să aibă vreo influență asupra definirii efectelor unei clauze atributive de competență față de un terț la contract. Pe de altă parte, în măsura în care această dispoziție desemnează în prezent dreptul național aplicabil pentru a aprecia validitatea de fond a unei asemenea clauze, este necesar să se considere, având în vedere ceea ce reiese din cuprinsul punctului 48 din prezenta hotărâre, că această nouă normă privind conflictul de legi nu reglementează în schimb opozabilitatea clauzei în discuție față de un astfel de terț.

54      În consecință, dacă în speță instanța de trimitere ar constata că Oversea și Fortitude, în calitate de terți deținători de conosamente, se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor Aquafrost și, respectiv, ale Tunacor Fisheries, în calitate de expeditori și, prin urmare, de părți inițiale la contractele de transport în discuție în cauzele principale, această instanță ar trebui să deducă de aici, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, după cum a fost interpretat în jurisprudența Curții, că clauzele atributive de competență în discuție în aceste cauze sunt opozabile acestor terți. În schimb, dispoziția menționată nu este relevantă în cadrul examinării aspectului dacă terții respectivi se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor acestor expeditori, subrogarea menționată fiind reglementată de dreptul național aplicabil fondului, astfel cum este determinat în temeiul normelor de drept internațional privat ale statului membru căruia îi aparține instanța de trimitere.

55      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare din fiecare dintre cauzele conexate că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că opozabilitatea unei clauze atributive de competență față de terțul deținător al conosamentului în care această clauză este inclusă nu este reglementată de dreptul statului membru în care una sau mai multe instanțe sunt desemnate prin această clauză. Clauza respectivă este opozabilă acestui terț în cazul în care, prin dobândirea acestui conosament, el se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor uneia dintre părțile inițiale la contract, aspect care trebuie apreciat în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale statului membru căruia îi aparține instanța sesizată cu litigiul.

 Cu privire la cea de a doua, la cea de a treia și la cea de a patra întrebare din fiecare dintre cauzele conexate

56      Prin intermediul celei de a doua, al celei de a treia și al celei de a patra întrebări din fiecare dintre cauzele conexate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, terț care dobândește conosamentul prin care se confirmă acest contract și devine astfel terț deținător al acestui conosament, se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor acestui expeditor, cu excepția celor care decurg dintr‑o clauză atributivă de competență inclusă în conosamentul menționat, această clauză fiind opozabilă acestui terț numai dacă a negociat‑o în mod individual și separat.

57      Având în vedere ceea ce reiese din cuprinsul punctelor 50-52 și 55 din prezenta hotărâre, articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că o clauză atributivă de competență inclusă într‑un conosament este opozabilă terțului deținător al acestui conosament atât timp cât, pe de o parte, a fost recunoscută drept validă în raportul dintre expeditorul și transportatorul care au încheiat contractul de transport care a fost documentat prin conosamentul menționat și cât, pe de altă parte, potrivit dreptului național aplicabil, astfel cum a fost stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale statului membru căruia îi aparține instanța sesizată cu litigiul, acest terț, prin dobândirea aceluiași conosament, se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor uneia dintre aceste părți inițiale la contract.

58      Or, în speță instanța de trimitere nu a furnizat informații susceptibile să repună în discuție validitatea clauzelor atributive de competență în discuție în cauzele principale. În consecință, va reveni acestei instanțe sarcina de a verifica dacă, în temeiul dreptului național aplicabil, fiecare dintre terții deținători de conosamente în discuție în aceste cauze se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor expeditorilor în cauză. Dacă aceasta este situația, nu trebuie verificată existența consimțământului fiecăruia dintre acești terți la aceste clauze.

59      În această privință, astfel cum reiese din deciziile de trimitere, instanța de trimitere pare să considere că dreptul spaniol este dreptul național aplicabil. Cu toate acestea, articolul 251 din LNM coroborat cu articolul 468 din această lege prevede în esență că cesionarul conosamentului dobândește toate drepturile și acțiunile cedentului asupra mărfurilor, cu excepția clauzelor atributive de competență, care necesită consimțământul cesionarului, aceste clauze fiind nule și considerate nescrise în cazul în care nu au fost negociate în mod individual și separat.

60      Prin urmare, trebuie să se constate, astfel cum au procedat Comisia în observațiile sale scrise și domnul avocat general la punctul 61 din concluzii, că o asemenea reglementare națională are ca efect eludarea articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, după cum a fost interpretat în jurisprudența Curții, și că este, prin urmare, contrară acestei din urmă dispoziții.

61      Astfel, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, articolul 251 din LNM coroborat cu articolul 468 din această lege impune instanțelor naționale în cauză să verifice existența consimțământului unui terț cu privire la o clauză atributivă de competență inclusă în conosamentul pe care îl dobândește, chiar dacă se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor expeditorului care a încheiat contractul care a fost documentat prin acest conosament.

62      În plus, este necesar să se arate că această reglementare națională încalcă jurisprudența rezultată din Hotărârea din 9 noiembrie 2000, Coreck (C‑387/98, EU:C:2000:606, punctul 25), întrucât are ca efect acordarea mai multor drepturi terțului deținător al conosamentului decât deținea expeditorul căruia i‑a succedat, acest terț putând alege să nu fie ținut de prorogarea de competență agreată între părțile inițiale la contract.

63      În aceste condiții, trebuie amintit că, pentru a garanta efectivitatea ansamblului dispozițiilor dreptului Uniunii, principiul supremației impune în special instanțelor naționale să interpreteze, în cea mai mare măsură posibilă, dreptul lor intern în conformitate cu dreptul Uniunii [Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 35 și jurisprudența citată].

64      Obligația de interpretare conformă a dreptului național cunoaște însă anumite limite și în special nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dreptului național [Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 36 și jurisprudența citată].

65      Trebuie amintit de asemenea că principiul supremației impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor de drept al Uniunii obligația, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale conformă cu cerințele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, în măsura în care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii direct aplicabile, precum o dispoziție a unui regulament, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Whiteland Import Export, C‑308/19, EU:C:2021:47, punctul 31, și Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctele 37 și 57, precum și jurisprudența citată].

66      În speță, articolul 251 din LNM face o trimitere la dispozițiile capitolului I din titlul IX din această lege în ceea ce privește cerința aferentă consimțământului cumpărătorului unui conosament pentru clauzele atributive de competență incluse în acest conosament. Or, articolul 468 din LNM, care face parte din acest capitol I, prevede că, „[f]ără a aduce atingere […] normelor dreptului Uniunii, clauzele privind competența unei instanțe străine sau arbitrajul în străinătate conținute în contractele de utilizare a navei sau în contractele auxiliare de navigație sunt lovite de nulitate absolută și se consideră ca nefiind incluse în contract în cazul în care nu au fost negociate în mod individual și separat”.

67      În consecință, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă articolul 251 din LNM coroborat cu articolul 468 din această lege poate fi interpretat în sensul că norma pe care o prevede, potrivit căreia cesionarul conosamentului dobândește toate drepturile și acțiunile cedentului cu privire la mărfuri, cu excepția clauzelor atributive de competență și a clauzelor compromisorii, în cazul în care acestea nu au fost negociate în mod individual și separat de cesionarul menționat, nu se aplică unei situații decât dacă aceasta din urmă nu intră în domeniul de aplicare al articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia. În cazul în care instanța menționată ar constata că nu aceasta este situația, ea ar trebui să lase neaplicată respectiva normă națională în litigiile principale, în măsura în care este contrară acestei dispoziții a dreptului Uniunii direct aplicabil.

68      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la cea de a doua, cea de a treia și cea de a patra întrebare din fiecare dintre cauzele conexate că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, care dobândește conosamentul prin care se documentează acest contract și devine astfel terț deținător al acestui conosament, se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor acestui expeditor, cu excepția celor care decurg dintr‑o clauză atributivă de competență inclusă în conosamentul menționat, această clauză fiind opozabilă respectivului terț numai dacă a negociat‑o în mod individual și separat.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

69      Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

1)      Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

trebuie interpretat în sensul că

opozabilitatea unei clauze atributive de competență față de terțul deținător al conosamentului în care această clauză este inclusă nu este reglementată de dreptul statului membru în care una sau mai multe instanțe sunt desemnate prin această clauză. Clauza respectivă este opozabilă acestui terț în cazul în care, prin dobândirea acestui conosament, el se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor uneia dintre părțile inițiale la contract, aspect care trebuie apreciat în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale statului membru căruia îi aparține instanța sesizată cu litigiul.

2)      Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012

trebuie interpretat în sensul că

se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, care dobândește conosamentul prin care se documentează acest contract și devine astfel terț deținător al acestui conosament, se subrogă în integralitatea drepturilor și a obligațiilor acestui expeditor, cu excepția celor care decurg dintr‑o clauză atributivă de competență inclusă în conosamentul menționat, această clauză fiind opozabilă respectivului terț numai dacă a negociat‑o în mod individual și separat.

Semnături

*      Limba de procedură: spaniola.