20.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 347/924

(1)

Ca urmare a creșterii semnificative a numărului și gravității dezastrelor naturale și a celor provocate de om în ultimii ani și dat fiind că dezastrele viitoare vor atinge cote extreme și vor prezenta un grad mai ridicat de complexitate, cu consecințe extinse și pe termen mai lung, rezultând, în special, din schimbările climatice și din interacțiunea potențială între mai multe pericole naturale și tehnologice, devine tot mai importantă o abordare integrată a managementului dezastrelor. Uniunea Europeană ar trebui să promoveze solidaritatea și ar trebui să sprijine, să completeze și să faciliteze coordonarea acțiunilor statelor membre în materie de protecție civilă în vederea îmbunătățirii eficacității sistemelor de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre naturale și provocate de om.

(2)

Un mecanism comunitar de protecție civilă a fost instituit prin Decizia 2001/792/CE, Euratom a Consiliului (2), reformată prin Decizia 2007/779/CE, Euratom a Consiliului (3). Finanțarea mecanismului respectiv a fost asigurată prin Decizia 2007/162/CE, Euratom a Consiliului (4) care a instituit un instrument financiar de protecție civilă („instrumentul financiar”). Aceasta prevede acordarea de asistență financiară din partea Uniunii, atât ca o contribuție la îmbunătățirea eficacității răspunsului la situațiile de urgență majoră, cât și pentru îmbunătățirea măsurilor preventive și de pregătire pentru toate tipurile de situații de urgență, inclusiv continuarea măsurilor adoptate anterior în cadrul Deciziei 1999/847/CE a Consiliului (5). Instrumentul financiar expiră la 31 decembrie 2013.

(3)

Protecția care urmează a fi asigurată în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”) ar trebui să acopere în primul rând persoanele, dar și mediul și bunurile materiale, inclusiv patrimoniul cultural, împotriva tuturor tipurilor de dezastre naturale și provocate de om, inclusiv a dezastrelor de mediu, a poluării marine și a situațiilor de urgență acută în domeniul sănătății, care survin pe teritoriul sau în afara Uniunii. Asistența în materie de protecție civilă și în alte situații de urgență în cadrul mecanismului Uniunii poate fi solicitată în toate aceste cazuri de dezastre pentru a completa capabilitățile de răspuns ale țării afectate. În ceea ce privește dezastrele cauzate de acte de terorism, accidente nucleare sau radiologice, mecanismul Uniunii ar trebui să vizeze doar acțiunile de pregătire și răspuns care se înscriu în domeniul protecției civile.

(4)

Mecanismul Uniunii ar trebui, de asemenea, să contribuie la punerea în aplicare a articolului 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin punerea la dispoziție a resurselor și a capabilităților sale, dacă este necesar.

(5)

Mecanismul Uniunii constituie o expresie vizibilă a solidarității europene prin asigurarea unei contribuții practice și în timp util la prevenirea dezastrelor și pregătirea pentru acestea, precum și la răspunsul la dezastre și la dezastre iminente, fără a aduce atingere principiilor și acordurilor directoare relevante în domeniul protecției civile. Prezenta decizie nu ar trebui, prin urmare, să aducă atingere drepturilor și obligațiilor reciproce ale statelor membre care decurg din tratatele bilaterale sau multilaterale și care se referă la aspectele vizate de prezenta decizie și nici responsabilității statelor membre de a proteja persoanele, mediul și bunurile materiale de pe teritoriul lor.

(6)

Mecanismul Uniunii ar trebui să țină seama în mod adecvat de legislația relevantă a Uniunii și de angajamentele internaționale și să exploateze sinergiile cu inițiativele relevante la nivelul Uniunii, precum Programul european de observare a Pământului (Copernicus), programul european privind protecția infrastructurilor critice (PEPIC) și Mediul comun de realizare a schimbului de informații (CISE).

(7)

Rolul autorităților regionale și locale în managementul dezastrelor este de mare importanță. Prin urmare, autoritățile regionale și locale trebuie să fie implicate în mod adecvat în activitățile realizate în temeiul prezentei decizii, în conformitate cu structurile naționale ale statelor membre.

(8)

Prevenirea este de importanță majoră pentru protecția împotriva dezastrelor și necesită măsuri suplimentare, astfel cum se prevede în Concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 și în Rezoluția Parlamentului European din 21 septembrie 2010 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „O abordare comunitară în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om”. Mecanismul Uniunii ar trebui să includă un cadru general de politică pentru acțiunile de prevenire a riscurilor de dezastre la nivelul Uniunii având drept obiectiv asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție și reziliență în caz de dezastre prin prevenirea sau reducerea efectelor acestora și prin promovarea unei culturi a prevenirii, incluzând luarea în considerare în mod adecvat a efectelor probabile ale schimbărilor climatice și a necesității acțiunilor adecvate de adaptare. Din această perspectivă, evaluările riscurilor, planificarea managementului riscurilor, evaluarea capabilității de management al riscurilor realizate de fiecare stat membru la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător care implică, după caz, alte servicii relevante, o analiză generală a riscurilor pregătită la nivelul Uniunii și evaluările inter pares sunt esențiale pentru asigurarea unei abordări integrate a managementului dezastrelor, prin corelarea acțiunilor de prevenire a riscurilor, de pregătire și răspuns. Prin urmare, mecanismul Uniunii ar trebui să includă un cadru general pentru schimbul de informații privind riscurile și capabilitățile de management al riscurilor, fără a aduce atingere articolului 346 din TFUE care garantează că niciun stat membru nu are obligația de a furniza informații a căror divulgare o consideră contrară intereselor esențiale ale siguranței sale.

(9)

Contribuind la dezvoltarea suplimentară și mai buna integrare a sistemelor transnaționale de detectare și alertă timpurie și de alertă de interes european, Uniunea ar trebui să acorde asistență statelor membre pentru reducerea la minimum a intervalului de timp necesar pentru răspuns la dezastre și pentru alertarea cetățenilor Uniunii. Aceste sisteme ar trebui să ia în considerare și să valorifice sursele și sistemele de informare existente și viitoare, încurajând în același timp noi tehnologii relevante.

(10)

Mecanismul Uniunii ar trebui să includă un cadru general de politică având drept obiectiv îmbunătățirea continuă a nivelului de pregătire al sistemelor de protecție civilă, al serviciilor, al personalului lor și al populației la nivelul Uniunii. Acesta ar trebui să cuprindă un program de exerciții, un program de lecții învățate, precum și programe de formare și o rețea de formare, la nivel de Uniune și de state membre, în materie de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre, astfel cum se prevede în Concluziile Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind acordurile pentru pregătirea în domeniul managementului dezastrelor la nivel european.

(11)

Ar trebui să se urmărească dezvoltarea unor module de intervenție pentru furnizarea de asistență în materie de protecție civilă, constând din resursele unuia sau mai multor state membre care vizează să fie pe deplin interoperabile, pentru a consolida cooperarea în domeniul protecției civile și pentru a dezvolta în continuare un răspuns rapid comun coordonat al statelor membre. Modulele ar trebui să fie organizate la nivelul statelor membre și să se afle sub comanda și sub controlul acestora.

(12)

Mecanismul Uniunii ar trebui să faciliteze mobilizarea și coordonarea intervențiilor de asistență. Mecanismul Uniunii ar trebui să aibă la bază o structură organizată la nivelul Uniunii care să cuprindă un Centru de coordonare a răspunsului pentru situații de urgență (ERCC), o Capacitate europeană de răspuns în situații de urgență (EERC) sub forma unui ansamblu de capacități angajate în prealabil, puse în comun pe bază voluntară de către statele membre, experți special instruiți, un sistem comun de comunicare și informare în situații de urgență (CECIS) gestionat de Comisie și puncte de contact în statele membre. Aceasta ar trebui să asigure un cadru pentru colectarea informațiilor validate privind situația, pentru transmiterea acestor informații către statele membre, precum și pentru împărtășirea lecțiilor învățate în urma intervențiilor.

(13)

Pentru optimizarea planificării operațiunilor de răspuns la dezastre în cadrul mecanismului Uniunii și pentru a îmbunătăți disponibilitatea capacităților esențiale, este necesar să se dezvolte o EERC sub forma unui ansamblu de capacități angajate în prealabil, puse în comun pe bază voluntară de către statele membre și un proces structurat de identificare a lacunelor potențiale de capacitate.

(14)

În ceea ce privește intervențiile pentru furnizarea de asistență privind răspunsul la dezastre în afara Uniunii, mecanismul Uniunii ar trebui să faciliteze și să sprijine acțiunile întreprinse de statele membre și de Uniune în ansamblul său pentru a promova coerența activității în materie de protecție civilă la nivel internațional. Organizația Națiunilor Unite, acolo unde este prezentă, are rol de coordonare generală a operațiunilor de asistență din țările terțe. Asistența furnizată în cadrul mecanismului Uniunii va fi coordonată cu Organizația Națiunilor Unite și alți actori relevanți în plan internațional pentru a eficientiza la maximum utilizarea resurselor disponibile și pentru a evita suprapunerea inutilă a eforturilor. Coordonarea consolidată a asistenței în materie de protecție civilă prin intermediul mecanismului Uniunii reprezintă o condiție esențială pentru sprijinirea eforturilor generale de coordonare și pentru asigurarea unei contribuții substanțiale din partea Uniunii la efortul general de asistență. În dezastre în care asistența este oferită atât în temeiul mecanismului Uniunii, cât și al Regulamentului (CE) nr. 1257/96 al Consiliului (6), Comisia ar trebui să asigure eficacitatea, coerența și complementaritățile răspunsului consolidat al Uniunii, cu respectarea consensului european privind ajutorul umanitar (7).

(15)

Este necesar ca disponibilitatea și accesibilitatea mijloacelor adecvate de transport să fie îmbunătățită pentru a sprijini dezvoltarea unei capacități de răspuns rapid la nivelul Uniunii. Uniunea ar trebui să sprijine și să completeze eforturile statelor membre prin facilitarea coordonării și comasării resurselor de transport și contribuind, în cazul în care este necesar, la finanțarea de mijloace de transport suplimentare, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii și ținând cont de sistemele existente.

(16)

Intervențiile pentru furnizarea de asistență ar trebui să fie determinate de cerere și să facă obiectul unei coordonări integrale la fața locului, astfel încât să se maximizeze eficacitatea și să se asigure accesul la populațiile afectate. Comisia ar trebui să furnizeze sprijin logistic adecvat pentru echipele de experți trimise la fața locului.

(17)

Mecanismul Uniunii poate fi utilizat, de asemenea, pentru acordarea de sprijin de protecție civilă pentru asistența consulară în favoarea cetățenilor Uniunii în caz de dezastre în țările terțe, dacă acest lucru este solicitat de către autoritățile consulare ale statelor membre în cauză. Statele membre în cauză ar trebui, pe cât posibil, să își coordoneze aceste cereri între ele și cu orice alt actor relevant, pentru a asigura utilizarea optimă a mecanismului Uniunii și pentru a evita dificultățile practice la fața locului. Acest sprijin ar putea fi solicitat, de exemplu, de către „statul pilot” sau de către statul membru care coordonează asistența pentru toți cetățenii Uniunii. Conceptul de „stat-pilot” ar trebui înțeles în conformitate cu liniile directoare ale Uniunii Europene privind punerea în aplicare a conceptului de „stat-pilot în domeniul consular” (8). Această decizie se aplică fără a aduce atingere normelor Uniunii privind protecția consulară pentru cetățenii Uniunii în străinătate.

(18)

La planificarea operațiunilor de răspuns, este util să se stabilească o legătură, de asemenea, cu organizații neguvernamentale relevante și cu alte entități relevante pentru identificarea oricăror capacități de răspuns suplimentare pe care acestea le-ar putea disponibiliza în caz de dezastru prin intermediul autorităților competente ale statelor membre.

(19)

Utilizarea, în ultimă instanță, a unor mijloace militare sub conducere civilă poate constitui o contribuție importantă la răspunsul la dezastru. În cazul în care se consideră adecvată utilizarea de capacități militare în vederea asigurării unui nivel corespunzător al operațiunilor de protecție civilă, cooperarea cu serviciile militare ar trebui să urmeze modalitățile, procedurile și criteriile stabilite de Consiliu sau de organismele competente ale acestuia în vederea punerii la dispoziția mecanismului Uniunii a capacităților militare relevante pentru protecția civilă și ar trebui să fie în concordanță cu liniile directoare internaționale relevante.

(20)

Atunci când asistența în temeiul mecanismului Uniunii contribuie la un răspuns umanitar al Uniunii, mai ales în cazul situațiilor de urgență complexe, acțiunile care primesc asistență financiară în conformitate cu prezenta decizie ar trebui să fie conforme cu principiile umanitare și cu principiile privind utilizarea protecției civile și a resurselor militare incluse în consensul european privind ajutorul umanitar.

(21)

Ar trebui să fie posibilă participarea țărilor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care sunt membre ale Spațiului Economic European (SEE), a țărilor aderente, a țărilor candidate și potențial candidate. Țările candidate și candidații potențiali care nu participă la mecanismul Uniunii, precum și țările vizate de politica europeană de vecinătate (PEV), ar trebui să beneficieze de asemenea de pe urma anumitor acțiuni finanțate în temeiul prezentei decizii.

(22)

În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentei decizii, ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare în ceea ce privește interacțiunea ERCC cu punctele de contact din statele membre și procedurile operaționale pentru răspunsul la dezastre în interiorul și în afara Uniunii; componentele CECIS și organizarea schimbului de informații în cadrul CECIS; procesul de trimitere a echipelor de experți; identificarea de module, alte capacități de răspuns și experți; cerințele operaționale pentru funcționarea și interoperabilitatea modulelor; obiectivele referitoare la capacitate, cerințele de calitate și interoperabilitate și procedura de certificare și înregistrare necesare pentru funcționarea EERC, precum și acordurile financiare; identificarea și eliminarea lacunelor din EERC; organizarea programului de formare, a cadrului de exerciții și a programului de lecții învățate și organizarea sprijinului pentru transportul asistenței. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(23)

Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare prevăzute în prezenta decizie.

(24)

Prezenta decizie consolidează cooperarea dintre Uniune și statele membre și facilitează coordonarea în domeniul protecției civile, permițând realizarea unor acțiuni de mai mare eficacitate prin amploarea și complementaritatea lor. Atunci când un dezastru depășește capabilitățile de răspuns ale unui stat membru, statul respectiv poate decide să recurgă la mecanismul Uniunii pentru a completa resursele proprii în materie de protecție civilă și de alte tipuri pentru răspuns la dezastre.

(25)

Deoarece obiectivul prezentei decizii nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor respective.

(26)

Prezenta decizie nu aduce atingere acțiunilor care intră sub incidența unui act legislativ viitor al Uniunii privind un instrument pentru stabilitate, măsurilor adoptate în domeniul sănătății publice în temeiul actelor juridice ale Uniunii privind programele de acțiune ale Uniunii în domeniul sănătății, sau măsurilor în domeniul siguranței consumatorului adoptate în temeiul unui act legislativ viitor al Uniunii privind un program pentru consumatori pentru perioada 2014 - 2020.

(27)

Din motive de coerență, acțiunile care intră sub incidența Deciziei 2007/124/CE, Euratom a Consiliului (10) și a unui act legislativ viitor al Uniunii privind un instituirea, ca parte a Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor sau care vizează menținerea ordinii publice și apărarea securității interne nu fac obiectul prezentei decizii. Prezenta decizie nu se aplică în cazul activităților vizate de Regulamentul (CE) nr. 1257/96.

(28)

Dispozițiile prezentei decizii nu aduc atingere adoptării de acte obligatorii din punct de vedere juridic în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice prin care se instituie măsuri de urgență specifice în caz de dezastre nucleare sau radiologice.

(29)

Prezenta decizie reglementează acțiunile de prevenire, pregătire și răspuns în cazul poluării marine cu excepția acțiunilor care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(30)

În vederea asigurării de către Comisie a punerii în aplicare a prezentei decizii, Comisia poate finanța activitățile legate de pregătirea, monitorizarea, controlul, auditarea și evaluarea necesare pentru gestionarea mecanismului Uniunii și îndeplinirea obiectivelor acestuia.

(31)

Rambursarea cheltuielilor și acordarea de contracte de achiziții publice și granturi în temeiul prezentei decizii ar trebui să fie puse în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (12). Ca urmare a naturii specifice a acțiunii în domeniul protecției civile, este adecvat să se prevadă că se pot acorda granturi persoanelor juridice de drept privat sau de drept public. Este important, de asemenea, să se respecte normele Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, în special în ceea ce privește principiile economiei, eficienței și eficacității prevăzute de acesta.

(32)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui protejate prin măsuri proporționale pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, detectarea și anchetarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate în mod incorect și, după caz, prin sancțiuni administrative și financiare, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.

(33)

Prezenta decizie stabilește un pachet financiar pentru întreaga durată a mecanismului Uniunii care să constituie principala valoare de referință pentru Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii bugetare anuale, în înțelesul punctului 17 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (13) Această valoare de referință provine, în parte, din cadrul rubricii 3: „Securitate și cetățenie” și, în parte, din cadrul rubricii 4: „Europa globală” din cadrul financiar multianual 2014 - 2020.

(34)

Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui să fie alocat în conformitate cu procentajele care figurează în anexa I.

(35)

Pentru a reexamina defalcarea alocărilor pachetului financiar pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la 30 iunie 2017, ținând cont de rezultatul evaluării interimare, ar trebui să se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Ar trebui să se aplice procedura de urgență dacă, în orice moment, este necesară revizuirea imediată a resurselor bugetare disponibile pentru acțiunile de răspuns. Este deosebit de important ca, pe durata lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(36)

Prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014, întrucât este legată de cadrul financiar multianual 2014 - 2020.

(a)

acțiuni de prevenire și de pregătire în interiorul Uniunii, precum și în ceea ce privește articolul 5 alineatul (2), articolul 13 alineatul (3) și articolul 28, și în afara Uniunii; și

(b)

acțiuni de asistență întreprinse pentru a răspunde la consecințele adverse imediate ale unui dezastru pe teritoriul sau în afara Uniunii, incluzând în țările menționate la articolul 28 alineatul (1), ca urmare a unei cereri de asistență adresate în cadrul mecanismului Uniunii.

(a)

atingerea unui nivel ridicat de protecție împotriva dezastrelor prin prevenirea sau reducerea efectelor potențiale ale acestora, prin promovarea unei culturi a prevenirii și prin îmbunătățirea cooperării între serviciile de protecție civilă și alte servicii relevante;

(b)

îmbunătățirea pregătirii la nivel de stat membru și la nivelul Uniunii pentru a răspunde la dezastre;

(c)

facilitarea unui răspuns rapid și eficient la dezastre sau la dezastre iminente; și

(d)

creșterea gradului de sensibilizare și pregătire a populației pentru dezastre.

(a)

progresele înregistrate în punerea în aplicare a cadrului de prevenire a dezastrelor: măsurate prin numărul de state membre care au pus la dispoziție Comisiei o sinteză a evaluărilor riscurilor lor și o evaluare a capabilității lor de management al riscurilor, astfel cum se menționează la articolul 6;

(b)

progresele înregistrate în creșterea nivelului de promptitudine în caz de dezastre: măsurate prin cantitatea de capacități de răspuns incluse în ansamblul celor puse în comun pe bază voluntară în raport cu obiectivele stabilite în materie de capacitate menționate la articolul 11 și cu numărul de module înregistrate în CECIS;

(c)

progresele înregistrate în îmbunătățirea răspunsului la dezastre: măsurate prin rapiditatea intervențiilor în cadrul mecanismului Uniunii și prin gradul în care asistența contribuie la necesitățile existente pe teren; și

(d)

progresele înregistrate în sensibilizarea și pregătirea populației pentru dezastre: măsurate prin nivelul de sensibilizare al cetățenilor Uniunii cu privire la riscurile din regiunea lor.

1.

„dezastru” înseamnă orice situație care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, a mediului, sau a bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural;

2.

„răspuns” înseamnă orice acțiune întreprinsă ca urmare a unei solicitări de asistență în cadrul mecanismului Uniunii în cazul unui dezastru iminent sau în timpul sau după producerea unui dezastru, în scopul abordării consecințelor adverse imediate ale acestuia;

3.

„pregătire” înseamnă o stare de promptitudine și o capabilitate a mijloacelor umane și materiale, a structurilor, comunităților și organizațiilor, obținute ca urmare a unor acțiuni prealabile, care permit asigurarea unui răspuns rapid și eficace la dezastre,;

4.

„prevenire” înseamnă orice acțiune care are drept scop reducerea riscurilor sau atenuarea consecințelor adverse ale unui dezastru asupra persoanelor, a mediului și a bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural;

5.

„alertă timpurie” înseamnă furnizarea în timp util și eficace a informațiilor care permit întreprinderea de acțiuni în vederea evitării sau a reducerii riscurilor și a efectelor adverse ale unui dezastru, precum și facilitarea pregătirii pentru un răspuns eficace;

6.

„modul” înseamnă o formă de organizare a capabilităților statelor membre autosuficientă și autonomă, predefinită, bazată pe sarcini și necesități, sau o echipă operațională mobilă a statelor membre, care reprezintă o combinație de mijloace umane și materiale care poate fi descrisă sub aspectul capacității sale de intervenție sau prin sarcina (sarcinile) pe care este capabilă să o (le) îndeplinească;

7.

„evaluarea riscurilor” înseamnă procesul intersectorial global de identificare, analiză și evaluare a riscurilor, desfășurat la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător;

8.

„capabilitate de management al riscurilor” înseamnă capacitatea unui stat membru sau a regiunilor acestuia de a reduce, de a se adapta sau de a atenua riscurile (impactul și probabilitatea unui dezastru) identificate în cadrul evaluărilor proprii privind riscurile la niveluri acceptabile în statul membru respectiv. Capabilitatea de management al riscurilor se evaluează din perspectiva capacității tehnice, financiare și administrative de a realiza în mod adecvat:

9.

„sprijinul națiunii-gazdă” înseamnă orice acțiune întreprinsă în etapele de pregătire și răspuns de o țară care primește sau trimite asistență sau de Comisie, pentru îndepărtarea obstacolelor previzibile din calea asistenței internaționale oferite prin intermediul mecanismului Uniunii. Acesta include sprijinul oferit de statele membre în vederea facilitării tranzitului acestei asistențe pe teritoriul lor;

10.

„capacitate de răspuns” înseamnă asistența care poate fi furnizată la cerere prin mecanismul Uniunii;

11.

„sprijin logistic” înseamnă echipamente sau servicii esențiale necesare pentru ca echipele de experți menționate la articolul 17 alineatul (1) să își îndeplinească sarcinile, printre care comunicații, cazare temporară, alimente sau transport în interiorul țării.

(a)

întreprinde acțiuni în vederea îmbunătățirii bazei de cunoștințe privind riscurile de dezastre și facilitează schimbul de cunoștințe, bune practici și informații, inclusiv între statele membre care se confruntă cu aceleași riscuri;

(b)

sprijină și promovează activitatea statelor membre de evaluare și cartografiere a riscurilor prin schimbul de bune practici și facilitează accesul la cunoștințe și expertiză specifice cu privire la chestiunile de interes comun;

(c)

elaborează și actualizează cu regularitate o analiză generală intersectorială și o hartă a riscurilor de dezastre naturale și provocate de om cu care se poate confrunta Uniunea, urmând o abordare coerentă în diferite domenii de politică care pot contribui la prevenirea dezastrelor sau o pot afecta și ținând cont în mod corespunzător de efectele probabile ale schimbării climatice;

(d)

încurajează un schimb de bune practici privind pregătirea sistemelor naționale de protecție civilă pentru a face față impactului schimbărilor climatice;

(e)

promovează și sprijină dezvoltarea și implementarea activității statelor membre de management al riscurilor prin schimbul de bune practici și facilitează accesul la cunoștințe și expertiză specifice cu privire la chestiunile de interes comun;

(f)

culege și distribuie informațiile puse la dispoziție de statele membre; organizează un schimb de experiență cu privire la evaluarea capabilității de management al riscurilor; elaborează, împreună cu statele membre și până la 22 decembrie 2014 linii directoare cu privire la conținutul, metodologia și structura acestor evaluări și facilitează schimbul de bune practici în planificarea prevenirii și a pregătirii, inclusiv prin intermediul unor evaluări inter pares voluntare;

(g)

raportează periodic Parlamentului European și Consiliului cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a articolului 6, în conformitate cu termenele stabilite la articolul 6 litera (c);

(h)

promovează utilizarea de diferite fonduri ale Uniunii care pot sprijini prevenirea sustenabilă a dezastrelor și încurajează statele membre și regiunile să exploateze aceste oportunități de finanțare;

(i)

evidențiază importanța prevenirii riscurilor și sprijină statele membre în demersurile lor de sensibilizare, informare și educare a publicului;

(j)

promovează măsurile de prevenire în statele membre și în țările terțe menționate la articolul 28 prin schimbul de bune practici și facilitează accesul la cunoștințe și expertiză specifice cu privire la chestiunile de interes comun; și

(k)

în strânsă consultare cu statele membre, întreprinde acțiuni în domeniul prevenirii suplimentare de sprijin și complementare necesare în vederea realizării obiectivului prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (a).

(a)

elaborează evaluări ale riscurilor la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător și pun la dispoziția Comisiei o sinteză a elementelor relevante din cadrul acestora până la 22 decembrie 2015 și, ulterior, o dată la trei ani;

(b)

dezvoltă și îmbunătățesc planificarea managementului riscurilor la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător;

(c)

pun la dispoziția Comisiei evaluarea capabilității lor de management al riscurilor la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător o dată la trei ani după finalizarea liniilor directoare relevante menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (f) și ori de câte ori se efectuează modificări importante;și

(d)

participă, în mod voluntar, la analize inter pares privind evaluarea capabilității de management al riscurilor.

(a)

gestionează ERCC;

(b)

gestionează un sistem comun de comunicare și informare în caz de urgență (CECIS) pentru a permite comunicarea și schimbul de informații între ERCC și punctele de contact ale statelor membre;

(c)

contribuie la dezvoltarea și mai buna integrare a sistemelor transnaționale de detectare, de alertă timpurie și de alertă de interes european pentru a permite un răspuns rapid și pentru a promova interconexiunile dintre sistemele naționale de alertă timpurie și de alertă și conexiunile acestora cu ERCC și CECIS. Sistemele respective iau în considerare și valorifică sursele și sistemele de informare, monitorizare și detectare existente și viitoare;

(d)

instituie și gestionează capabilitatea de mobilizare și trimitere a unor echipe de experți cu următoarele responsabilități:

(e)

instituie și menține capabilitatea de a furniza sprijin logistic pentru respectivele echipe de experți;

(f)

dezvoltă și menține o rețea de experți pregătiți ai statelor membre care pot fi puși la dispoziție într-un timp foarte scurt pentru a asista ERCC la monitorizarea informațiilor și la facilitarea coordonării;

(g)

facilitează coordonarea prepoziționării în interiorul Uniunii de către statele membre a capacităților de răspuns la dezastre;

(h)

susține eforturile de îmbunătățire a interoperabilității modulelor și a altor capacități de răspuns, ținând seama de bunele practici la nivelul statelor membre și la nivel internațional;

(i)

întreprinde, în domeniul său de competență, acțiunile necesare pentru facilitarea sprijinului națiunii gazdă, inclusiv elaborarea și actualizarea, împreună cu statele membre, a liniilor directoare privind sprijinul națiunii gazdă, pe baza experienței operaționale;

(j)

susține crearea unor programe de evaluare voluntară inter pares pentru strategiile de pregătire ale statelor membre, pe baza unor criterii predefinite, care vor permite formularea unor recomandări care să consolideze nivelul de pregătire al Uniunii;și

(k)

întreprinde, în strânsă consultare cu statele membre, acțiuni în domeniul pregătirii suplimentare de sprijin și complementare necesare pentru realizarea obiectivului prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b).

(a)

sunt capabile să efectueze sarcini predefinite în domeniile răspunsului, în conformitate cu liniile directoare stabilite la nivel internațional și, prin urmare, sunt capabile:

(b)

sunt interoperabile cu alte module;

(c)

participă la acțiuni de formare și la exerciții pentru a răspunde cerinței de interoperabilitate;

(d)

sunt plasate sub autoritatea unei persoane care răspunde de funcționarea modulelor; și

(e)

sunt capabile să coopereze cu alte organisme ale Uniunii și/sau cu instituții internaționale, în special cu Organizația Națiunilor Unite, după caz.

(a)

sunt capabile să efectueze sarcini în domeniile răspunsului, în conformitate cu liniile directoare stabilite la nivel internațional și, prin urmare, sunt capabile:

(b)

sunt capabile să coopereze cu alte organisme ale Uniunii și/sau cu instituții internaționale, în special cu Organizația Națiunilor Unite, după caz.

(a)

instituie și gestionează un program de formare pentru personalul responsabil cu protecția civilă și managementul situațiilor de urgență în materie de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre. Programul include cursuri comune și un sistem de schimburi de experți care permite trimiterea de personal în alte state membre.

Programul de formare vizează optimizarea coordonării, a compatibilității și a complementarității între capacitățile prevăzute la articolele 9 și 11 și îmbunătățirea competenței experților, menționați la articolul 8 literele (d) și (f);

(b)

instituie și gestionează o rețea de formare deschisă centrelor de formare pentru personalul responsabil cu protecția civilă și managementul situațiilor de urgență, precum și altor actori și instituții relevante din domeniul prevenirii, pregătirii și răspunsului la dezastre.

Rețeaua de formare vizează:

(c)

dezvoltă un cadru strategic care stabilește obiectivele și rolul exercițiilor și un plan cuprinzător pe termen lung care prezintă prioritățile exercițiilor și, de asemenea, stabilește și gestionează un program al exercițiilor;

(d)

instituie și gestionează un program dedicat lecțiilor învățate în urma acțiunilor de protecție civilă desfășurate în cadrul mecanismului Uniunii, incluzând aspecte din întregul ciclu de management al dezastrelor, pentru a furniza o bază amplă pentru procesele de învățare și dezvoltarea cunoștințelor. Programul include:

Acest program include, de asemenea, după caz, lecțiile învățate din intervențiile efectuate în afara Uniunii în scopul exploatării legăturilor și sinergiilor dintre asistența furnizată în temeiul mecanismului Uniunii și acțiunile umanitare de răspuns;

(e)

elaborează linii directoare cu privire la diseminarea cunoștințelor și punerea în aplicare a diferitelor sarcini menționate la literele (a) - (d) la nivel de stat membru;

(f)

stimulează și încurajează introducerea și utilizarea de noi tehnologii relevante pentru mecanismul Uniunii.

(a)

transmite solicitarea punctelor de contact din alte state membre;

(b)

colectează, împreună cu statul membru afectat, informații validate cu privire la situație și le difuzează către statele membre;

(c)

formulează, în consultare cu statul membru solicitant, recomandări pentru furnizarea de asistență prin intermediul mecanismului Uniunii, având la bază necesitățile de pe teren și orice planuri relevante elaborate în prealabil, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (1), invită statele membre să trimită pe teren capacități specifice și facilitează coordonarea asistenței solicitate; și

(d)

întreprinde acțiuni suplimentare pentru facilitarea coordonării răspunsului.

(a)

menținerea unui dialog cu punctele de contact ale statelor membre pentru a asigura, în cadrul efortului general de asistență, eficiența și coerența contribuției răspunsului Uniunii la dezastre prin intermediul mecanismului Uniunii, în special prin:

(b)

formularea imediată de recomandări, pe cât posibil în cooperare cu țara afectată, având la bază necesitățile de pe teren și orice planuri relevante elaborate în prealabil, invitând statele membre să trimită pe teren capacități specifice și facilitarea coordonării asistenței solicitate;

(c)

asigurarea legăturii cu țara afectată cu privire la detaliile tehnice, precum necesitățile specifice de asistență, acceptarea ofertelor și măsurile practice pentru primirea și distribuirea asistenței la nivel local;

(d)

asigurarea legăturii cu OCHA sau sprijinirea acesteia și cooperarea cu alți actori relevanți care contribuie la efortul general de asistență pentru a optimiza sinergiile, a urmări realizarea de complementarități și a evita suprapunerile și lacunele; și

(e)

asigurarea legăturii cu toți actorii relevanți, în special în faza de încheiere a intervenției de asistență în cadrul mecanismului Uniunii pentru a facilita efectuarea fără dificultăți a predării.

(a)

în eventualitatea unui dezastru în afara Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (3);

(b)

în eventualitatea unui dezastru pe teritoriul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (5);

(c)

ca urmare a unei solicitări de expertiză în materie de prevenire, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2); sau

(d)

ca urmare a unei solicitări de expertiză în materie de pregătire, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3).

(a)

statele membre desemnează experții aflați sub responsabilitatea lor și care pot fi trimiși ca membri în echipele de experți;

(b)

Comisia selecționează experții și conducătorul echipelor menționate pe baza calificărilor și experienței lor, inclusiv al nivelului lor de formare în domeniul mecanismului Uniunii, al experienței anterioare dobândite în cursul misiunilor în cadrul mecanismului Uniunii și al altor acțiuni internaționale de asistență. Selecția se bazează și pe alte criterii, inclusiv pe competențele lingvistice, pentru a se garanta că întreaga echipă deține competențele necesare într-o anumită situație; și

(c)

Comisia numește experți/șefi de echipă pentru misiune în acord cu statul membru care îi desemnează.

(a)

furnizarea și schimbul de informații referitoare la echipamente și resurse de transport care pot fi puse la dispoziție de către statele membre, în vederea facilitării punerii în comun a acestor echipamente și resurse de transport;

(b)

asistarea statelor membre privind identificarea resurselor de transport care pot proveni din alte surse, inclusiv din surse comerciale, precum și facilitarea accesului la acestea; sau

(c)

asistarea statelor membre privind identificarea echipamentelor care pot fi disponibile din alte surse, inclusiv din surse comerciale.

(a)

studii, sondaje, modelare și elaborare de scenarii pentru facilitarea schimbului de cunoștințe, bune practici și informații;

(b)

formare, exerciții, ateliere, schimburi de personal și de experți, crearea de rețele, proiecte demonstrative și transfer tehnologic;

(c)

acțiuni de monitorizare, analiză și evaluare;

(d)

acțiuni de informare, educare și sensibilizare a publicului și acțiuni asociate de diseminare, în scopul implicării cetățenilor în prevenirea și reducerea la minimum a efectelor produse de dezastre în Uniune și pentru a ajuta cetățenii Uniunii să se protejeze ei înșiși cu mai multă eficacitate și în mod durabil;

(e)

instituirea și derularea unui program dedicat lecțiilor învățate în urma intervențiilor și a exercițiilor din cadrul mecanismului Uniunii, inclusiv în domenii relevante pentru prevenire și pregătire; și

(f)

acțiuni de comunicare și măsuri de sensibilizare față de activitatea de protecție civilă a statelor membre și a Uniunii în materie de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre.

(a)

cofinanțarea proiectelor, studiilor, atelierelor de lucru, sondajelor și acțiunilor și activităților similare menționate la articolul 5;

(b)

cofinanțarea analizelor inter pares menționate la articolul 6 litera (d) și la articolul 8 litera (j);

(c)

menținerea funcțiilor asigurate de ERCC, în conformitate cu articolul 8 litera (a);

(d)

pregătirea pentru mobilizarea și trimiterea echipelor de experți menționate la articolul 8 litera (d) și la articolul 17 și dezvoltarea și menținerea unei capacități de intervenție rapidă prin intermediul unei rețele de experți pregătiți care pot fi puși la dispoziție de statele membre, menționate la articolul 8 litera (f);

(e)

instituirea și menținerea CECIS și a unor instrumente care să permită comunicarea și schimbul de informații dintre ERCC și punctele de contact din statele membre și ale altor participanți în cadrul mecanismului Uniunii;

(f)

contribuția la dezvoltarea unor sisteme transnaționale de detectare, alertă timpurie și alertă de interes european pentru a permite un răspuns rapid, precum și pentru a promova interconexiunile dintre sistemele naționale de alertă timpurie și alertă și conexiunile acestora cu ERCC și CECIS. Sistemele menționate anterior iau în considerare și valorifică sursele și sistemele de informare, monitorizare sau detectare existente și viitoare;

(g)

planificarea operațiunilor de răspuns în cadrul mecanismului Uniunii, în conformitate cu articolul 10;

(h)

sprijinirea activităților de pregătire descrise la articolul 13;

(i)

dezvoltarea EERC, astfel cum este menționată la articolul 11, în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.

(j)

identificarea lacunelor din EERC în conformitate cu articolul 12 și sprijinirea statelor membre în abordarea acestor lacune prin cofinanțarea de noi capacități de răspuns cu maximum 20 % din costurile eligibile, cu condiția ca:

După caz, se acordă preferință consorțiilor de state membre care cooperează în vederea unui risc comun;

(k)

asigurarea disponibilității sprijinului logistic pentru echipele de experți menționate la articolul 17 alineatul (1);

(l)

facilitarea coordonării statelor membre care prepoziționează capacități de răspuns la dezastre în interiorul Uniunii în conformitate cu articolul 8 litera (g);

(m)

sprijinirea acordării de consultanță privind măsuri de prevenire și pregătire prin desfășurarea unei echipe de experți pe teren, la solicitarea unui stat membru, a unei țări terțe, a Organizației Națiunilor Unite sau a agențiilor acesteia, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (2) și la articolul 13 alineatul (3).

(a)

costurile la nivelul Uniunii pentru instituirea și gestionarea EERC și procesele asociate menționate la articolul 11;

(b)

costurile cursurilor, exercițiilor și atelierelor de formare obligatorii necesare pentru certificarea capacităților de răspuns ale statelor membre în scopurile EERC („costuri de certificare”). Costurile de certificare pot consta în costuri unitare sau sume forfetare determinate pe tip de capacitate, acoperind până la 100 % din costurile eligibile;

(c)

costurile nerecurente necesare pentru aducerea capacităților de răspuns ale statelor membre din stadiul utilizării lor strict la nivel național la o stare de promptitudine și disponibilitate astfel încât să poată fi trimise pe teren ca parte a EERC, în conformitate cu cerințele de calitate ale ansamblului de capacități puse în comun pe bază voluntară și cu recomandările formulate în cadrul procesului de certificare („costuri de adaptare”). Aceste costuri de adaptare pot include costuri legate de interoperabilitatea modulelor și a altor capacități de răspuns, de autonomie, de autosuficiență, de transportabilitate, de ambalare și costuri similare, precum și costuri de formare a capacităților de răspuns multinaționale (de exemplu ateliere, formări, dezvoltarea de metodologii, standarde, proceduri și activități similare comune), cu condiția ca aceste costuri să fie legate în mod specific de includerea capacităților în ansamblul celor puse în comun pe bază voluntară. Aceste costuri de adaptare nu acoperă costurile echipamentului și resurselor umane necesare pentru instituirea inițială a capacităților de răspuns sau întreținerea curentă sau costurile de operare. Aceste costuri de adaptare pot cuprinde costuri unitare sau sume forfetare determinate pe tip de capacitate care acoperă până la 100 % costurile eligibile, cu condiția ca acestea să nu depășească 30 % din costul mediu al dezvoltării capacității; și

(d)

costurile de instituire și gestionare a contractelor-cadru, a acordurilor-cadru de parteneriat sau a acordurilor similare pentru abordarea deficiențelor temporare în cazul dezastrelor extraordinare, luând în considerare o abordare multipericol.

(i)

poate acoperi costurile sau onorariile necesare pentru proiectarea, pregătirea, negocierea, încheierea și gestionarea contractelor sau acordurilor, precum și costurile de dezvoltare a procedurilor operaționale standard și a exercițiilor pentru asigurarea utilizării eficace a activelor. Această finanțare poate acoperi, de asemenea, un maximum de 40 % din costurile asigurării accesului rapid la activele respective;

(ii)

nu acoperă costurile achiziționării sau dezvoltării de noi capacități de răspuns și nici costurile operaționale pentru aceste capacități suplimentare în situația unui dezastru. Costurile operaționale pentru aceste capacități suplimentare în situația unui dezastru sunt suportate de statele membre care solicită asistența;

(iii)

nu depășesc 10 % din pachetul financiar prevăzut la articolul 19 alineatul (1). În cazul în care se atinge plafonul de 10 % înainte de finalul perioadei de programare și când este necesar pentru asigurarea funcționării adecvate a mecanismului Uniunii, acel plafon de 10 % poate fi depășit, prin acte de punere în aplicare, cu până la 5 puncte procentuale. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (2);

(a)

trimiterea de echipe de experți menționate la articolul 17 alineatul (1) cu sprijin logistic și trimiterea de experți menționată la articolul 8 literele (d) și (e);

(b)

în caz de dezastru, sprijinirea statelor membre în vederea obținerii accesului la echipamente și resurse de transport, astfel cum se prevede la articolul 23; și

(c)

în temeiul unei cereri de asistență, întreprinderea de acțiuni de sprijin și complementare suplimentare necesare pentru facilitarea coordonării răspunsului în modul cel mai eficace.

(a)

furnizarea și schimbul de informații referitoare la echipamente și la resursele de transport pe care statele membre decid să le pună la dispoziție, în vederea facilitării punerii în comun a acestor echipamente sau resurse de transport;

(b)

asistarea statelor membre privind identificarea resurselor de transport care pot proveni din alte surse, inclusiv din surse comerciale, precum și facilitarea accesului la acestea;

(c)

asistarea statelor membre privind identificarea echipamentelor care pot fi disponibile din alte surse, inclusiv din surse comerciale; și

(d)

finanțarea resurselor de transport necesare pentru asigurarea unui răspuns rapid la dezastre. Astfel de acțiuni sunt eligibile pentru asistență financiară numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele criterii:

(a)

costurile legate de transportul capacităților angajate în prealabil în ansamblul pus în comun pe bază voluntară în conformitate cu articolul 11; sau

(b)

asistența este necesară pentru abordarea unei necesități critice și asistența nu este disponibilă sau este insuficientă în ansamblul pus în comun pe bază voluntară.

(i)

închirierea pe termen scurt de capacități de stocare pentru depozitarea temporară a asistenței din partea statelor membre pentru facilitarea transportului ei coordonat;

(ii)

reambalarea asistenței din partea statelor membre pentru utilizarea la maximum a capacităților de transport disponibile sau pentru îndeplinirea unor cerințe operaționale specifice;sau

(iii)

transportul local al asistenței puse în comun în vederea asigurării unei furnizări coordonate la destinația finală în țara solicitantă.

(a)

statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care sunt membre ale Spațiului Economic European (SEE), conform condițiilor prevăzute de Acordul SEE, și altor țări europene, în cazurile în care acorduri și proceduri cuprind dispoziții în acest sens;

(b)

țărilor aderente, țărilor candidate și candidaților potențiali, în conformitate cu principiile generale și cu termenii și condițiile generale de participare a țărilor menționate anterior la programele Uniunii instituite prin acordurile-cadru și deciziile consiliilor de asociere sau prin alte acorduri similare;

(a)

interacțiunea ERCC cu punctele de contact ale statelor membre, astfel cum se prevede la articolul 8 litera (b), la articolul 15 alineatul (3) și la articolul 16 alineatul (3) litera (a) și procedurile operaționale pentru răspunsul la dezastre pe teritoriul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 15, precum și din afara Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 16, inclusiv identificarea organizațiilor internaționale relevante;

(b)

componentele CECIS, precum și organizarea schimbului de informații prin CECIS, astfel cum se prevede la articolul 8 litera (b);

(c)

procesul de trimitere pe teren a echipelor de experți, astfel cum se prevede la articolul 17;

(d)

identificarea modulelor, a altor capacități de răspuns și a experților, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1);

(e)

cerințele operaționale pentru funcționarea și interoperabilitatea modulelor, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (2), inclusiv misiunile, capacitățile, componentele principale, autosuficiența și trimiterea pe teren a acestora;

(f)

obiectivele legate de capacitate, cerințele de calitate și interoperabilitate și procedura de certificare și înregistrare necesare pentru funcționarea EERC, astfel cum se prevede la articolul 11, precum și acordurile financiare, astfel cum se prevede la articolul 21 alineatul (2);

(g)

identificarea și eliminarea lacunelor EERC, astfel cum se prevede la articolul 12;

(h)

organizarea programului de formare, a cadrului privind exercițiile și a programului dedicat lecțiilor învățate, astfel cum se prevede la articolul 13; și

(i)

organizarea sprijinului pentru transportul asistenței, astfel cum se prevede la articolele 18 și 23.

(a)

un raport interimar de evaluare cu privire la rezultatele obținute și la aspectele calitative și cantitative legate de punerea în aplicare a prezentei decizii, până cel târziu la 30 iunie 2017;

(b)

o comunicare cu privire la punerea în aplicare în continuare a prezentei decizii, până cel târziu la 31 decembrie 2018; și

(c)

un raport de evaluare ex post, până cel târziu la 31 decembrie 2021.