Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31998L0098

    Directiva 98/98/CE a Comisiei din 15 decembrie 1998 de efectuare a celei de-a douăzeci și cincea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (Text cu relevanță pentru SEE)

    JO L 355, 30/12/1998, p. 1–624 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/05/2015; abrogare implicită prin 32008R1272

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1998/98/oj

    13/Volumul 27

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    3


    31998L0098


    L 355/1

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DIRECTIVA 98/98/CE A COMISIEI

    din 15 decembrie 1998

    de efectuare a celei de-a douăzeci și cincea adaptări la progresul tehnic a Directivei 67/548/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1), astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 98/73/CE a Comisiei (2) și, în special, articolul 28 al acesteia,

    întrucât anexa I la Directiva 67/548/CEE conține o listă de substanțe periculoase menționând pentru fiecare dintre ele clasificarea și modalitățile de etichetare; întrucât, din cunoștințele științifice și tehnice actuale, reiese că lista cu substanțe periculoase din anexa menționată trebuie adaptată; întrucât, în consecință, sunt necesare anumite modificări în cuvântul introductiv la anexa I privind nomenclatura, formatul intrărilor, notele legate de identificarea, clasificarea și etichetarea substanțelor, precum și notele privind etichetarea preparatelor; întrucât lista de substanțe periculoase care figurează în anexa I conține substanțe pentru care s-au acordat Austriei și Suediei derogări specifice temporare în materie de clasificare și etichetare prin Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei; întrucât Actul de aderare prevede o reexaminare a cerințelor privind clasificarea și etichetarea substanțelor respective; întrucât această reexaminare implică adaptarea clasificării pentru un anumit număr din aceste substanțe;

    întrucât anexa III la Directiva 67/548/CEE conține o listă de fraze indicând natura riscurilor specifice atribuite substanțelor și preparatelor periculoase; întrucât este necesar să se introducă fraze noi care să indice pericolul pentru sănătate reprezentat de anumite substanțe și preparate;

    întrucât anexa IV la Directiva 67/548/CEE conține o listă de fraze indicând recomandările de prudență (S) cu privire la substanțele și preparatele periculoase; întrucât este necesară revizuirea formulării anumitor fraze de prudență (S) privind pericolele pentru sănătate și mediu; întrucât este necesară introducerea unor fraze de prudență (S) privind riscurile pentru sănătate; întrucât este necesară și introducerea de noi combinații de fraze de prudență privind utilizarea substanțelor și preparatelor periculoase;

    întrucât anexa VI la Directiva 67/548/CEE conține un ghid de clasificare și etichetare a substanțelor și preparatelor periculoase; întrucât acest ghid trebuie modificat;

    întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului cu substanțe și preparate periculoase,

    ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

    Articolul 1

    Directiva 67/548/CEE se modifică după cum urmează:

    1.

    Anexa I se modifică după cum urmează:

    (a)

    textul anexei 1 A la prezenta directivă înlocuiește textul corespunzător din cuvântul introductiv;

    (b)

    intrările din anexa 1 B la prezenta directivă înlocuiesc intrările corespunzătoare;

    (c)

    se adaugă intrările din anexa 1 C la prezenta directivă;

    (d)

    se elimină intrările din anexa 1 D la prezenta directivă.

    2.

    La anexa III se introduce anexa 2 la prezenta directivă.

    3.

    Anexa IV se modifică după cum urmează:

    (a)

    frazele din anexa 3A la prezenta directivă înlocuiesc frazele corespunzătoare;

    (b)

    se introduc frazele din anexa 3B la prezenta directivă;

    (c)

    se introduc frazele combinate din anexa 3C la prezenta directivă.

    4.

    Anexa VI se modifică după cum se indică în anexa 4 la prezenta directivă.

    Articolul 2

    (1)   Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iulie 2000. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

    Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

    (2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum și un tabel de corespondență între prezenta directivă și dispozițiile naționale adoptate.

    Articolul 3

    Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Articolul 4

    Prezenta directivă se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 1998.

    Pentru Comisie

    Ritt BJERREGAARD

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 196, 16.8.1967, p. 1.

    (2)  JO L 305, 16.11.1998, p. 1.


    ANEXA 1A

     

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    ANEXO IBBILAG IBANHANG IBΠΑΡΑΡΤΗΜΑ IBANNEX IBANNEXE IBALLEGATO IBBIJLAGE IBANEXO IBLIITE IBBILAGA IB

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image


    ANEXO ICBILAG ICANHANG ICΠΑΡΑΡΤΗΜΑ ICANNEX ICANNEXE ICALLEGATO ICBIJLAGE ICANEXO ICLIITE ICBILAGA IC

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image


    ANEXO 1DBILAG 1DANHANG 1DΠΑΡΑΡΤΗΜΑ 1DANNEX 1DANNEXE 1DALLEGATO 1DBIJLAGE 1DANEXO 1DLIITE 1DBILAGA 1D

    006-075-00-6

    007-005-00-7

    603-017-00-7

    606-008-00-6

    606-015-00-4

    607-193-00-6

    607-202-00-3

    609-014-00-7

    613-005-00-3

    613-055-00-6

    615-005-01-6


    ANEXO 2BILAG 2ANHANG 2ΠΑΡΑΡΤΗΜΑ 2ANNEX 2ANNEXE 2ALLEGATO 2BIJLAGE 2ANEXO 2LIITE 2BILAGA 2

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    ANEXO 3ABILAG 3AANHANG 3AΠΑΡΑΡΤΗΜΑ 3AANNEX 3AANNEXE 3AALLEGATO 3ABIJLAGE 3AANEXO 3ALIITE 3ABILAGA 3A

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    ANEXO 3BBILAG 3BANHANG 3BΠΑΡΑΡΤΗΜΑ 3BANNEX 3BANNEXE 3BALLEGATO 3BBIJLAGE 3BANEXO 3BLIITE 3BBILAGA 3B

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    ANEXO 3CBILAG 3CANHANG 3CΠΑΡΑΡΤΗΜΑ 3CANNEX 3CANNEXE 3CALLEGATO 3CBIJLAGE 3CANEXO 3CLIITE 3CBILAGA 3C

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    ANEXA 4

    A se vedea Directiva 2001/59/CE a Comisiei (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).


    Top