Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R0475

Regulamentul (CE) nr. 475/2007 al Comisiei din 27 aprilie 2007 de stabilire a restituirilor aplicabile la export pentru malț

JO L 111, 28.4.2007, p. 7–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/475/oj

28.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 111/7


REGULAMENTUL (CE) NR. 475/2007 AL COMISIEI

din 27 aprilie 2007

de stabilire a restituirilor aplicabile la export pentru malț

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cerealelor (1), în special articolul 13 alineatul (3),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003, diferența dintre cursurile sau prețurile pe piața mondială ale produselor prevăzute la articolul 1 din regulamentul menționat anterior și prețurile produselor respective în Comunitate poate fi acoperită de o restituire la export.

(2)

Restituirile trebuie stabilite luând în considerare elementele prevăzute la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1501/95 al Comisiei din 29 iunie 1995 de stabilire a unor norme de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului privind acordarea restituirilor la export pentru cereale și a măsurilor care trebuie luate în cazul dereglării piețelor în sectorul cerealelor (2).

(3)

Restituirea aplicabilă tipurilor de malț trebuie calculată ținând seama de cantitatea de cereale necesară fabricării produselor respective. Cantitățile respective au fost stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1501/95.

(4)

Situația de pe piața mondială sau cerințele specifice ale anumitor piețe pot face necesară diferențierea restituirii pentru anumite produse, în funcție de destinația acestora.

(5)

Restituirea trebuie stabilită o dată pe lună. Ea poate fi modificată în acest interval.

(6)

Aplicarea acestor norme la situația actuală a piețelor în sectorul cerealelor, în special cursurilor sau prețurilor acestor produse în Comunitate și pe piața mondială, determină stabilirea restituirii la sumele prezentate în anexă.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cerealelor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Restituirile la exportul malțului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 sunt stabilite la sumele prevăzute în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 mai 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 aprilie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 270, 21.10.2003, p. 78. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1154/2005 al Comisiei (JO L 187, 19.7.2005, p. 11).

(2)  JO L 147, 30.6.1995, p. 7. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 777/2004 (JO L 123, 27.4.2004, p. 50).


ANEXĂ

la Regulamentul din Comisiei 27 aprilie 2007 de stabilire a restituirilor aplicabile la export pentru malț

Codul produselor

Destinație

Unitatea de măsură

Valoarea restituirilor

1107 10 19 9000

A00

EUR/t

0,00

1107 10 99 9000

A00

EUR/t

0,00

1107 20 00 9000

A00

EUR/t

0,00

NB: Codurile produselor, precum și codurile destinațiilor din seria „A” sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 3846/87 al Comisiei (JO L 366, 24.12.1987, p. 1), astfel cum a fost modificat.

Codurile destinațiilor numerice sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 2081/2003 al Comisiei (JO L 313, 28.11.2003, p. 11).


Top