1

Prin recursurile formulate, Comisia Europeană (C‑341/21 P) și Consiliul Uniunii Europene (C‑357/21 P) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2021, KM/Comisia (T‑374/20, nepublicată, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2021:162), prin care acesta a anulat decizia Comisiei din 7 octombrie 2019 de respingere a cererii de acordare a unei pensii de urmaș în favoarea KM (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Articolul 1d din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) are următorul cuprins:

„(1)   În aplicarea prezentului statut se interzice orice discriminare, precum discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

În sensul prezentului statut, uniunile consensuale sunt tratate în același mod ca și căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII.

(2)   Pentru a asigura în mod concret deplina egalitate dintre bărbați și femei în viața profesională, fapt ce constituie un element esențial de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din prezentul statut, principiul egalității de tratament nu împiedică instituțiile Uniunii Europene să mențină sau să adopte măsuri care prevăd avantaje specifice destinate să faciliteze exercitarea unei activități profesionale de către sexul subreprezentat sau să prevină ori să compenseze dezavantajele din cariera profesională.

[…]

(5)   În cazul în care o persoană vizată de prezentul statut, care se consideră nedreptățită ca urmare a faptului că nu i s‑a aplicat principiul egalității de tratament, astfel cum este acesta definit mai sus, prezintă fapte din care se poate presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, instituția are responsabilitatea de a dovedi că nu a existat nicio încălcare a principiului egalității de tratament. Prezenta dispoziție nu se aplică în cadrul procedurilor disciplinare.

(6)   Respectând principiul nediscriminării și principiul proporționalității, orice limitare a punerii în aplicare a acestor principii trebuie justificată în mod obiectiv și rezonabil și trebuie să răspundă unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii privind personalul. Aceste obiective pot justifica, printre altele, stabilirea unei vârste obligatorii de pensionare și a unei vârste minime pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă.”

3

Articolul 35 din statut prevede:

„Orice funcționar se regăsește într‑una dintre următoarele situații administrative:

4

Articolul 47 din statut prevede:

„Încetarea raporturilor de muncă survine:

5

Articolul 52 primul și al doilea paragraf din statut prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 50, funcționarul este pensionat:

Cu toate acestea, la cererea sa și atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri consideră că acest lucru este justificat în interesul serviciului, funcționarul poate rămâne în activitate până la vârsta de 67 de ani sau, în mod excepțional, până la 70 de ani, caz în care acesta este pensionat din oficiu în ultima zi a lunii în cursul căreia împlinește vârsta respectivă.”

6

Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut prevede:

„La alocația pentru locuință are dreptul:

[…]

[…]”

7

Anexa VIII la statut, referitoare la „[n]orme privind sistemul de pensii”, cuprinde printre altele capitolul 4, intitulat „Pensia de urmaș”, care cuprinde articolele 17-29 din această anexă. Articolul 17 are următorul cuprins:

„Soțul supraviețuitor al unui funcționar care, la data decesului, se afla într‑una din situațiile administrative menționate la articolul 35 din statut beneficiază, cu condiția să fi fost căsătoriți timp de cel puțin un an și sub rezerva dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) de mai sus și ale articolului 22 de mai jos, de o pensie de urmaș egală cu 60 % din pensia pentru limită de vârstă care i‑ar fi fost plătită funcționarului în cazul în care acesta ar fi îndeplinit, la data decesului, condițiile necesare solicitării acesteia, fără aplicarea unor condiții privind vechimea în serviciu sau vârsta.

Condiția privind anterioritatea, prevăzută mai sus, nu se aplică în cazul în care din căsătoria respectivă sau dintr‑o căsătorie anterioară a funcționarului au rezultat unul sau mai mulți copii, cu condiția ca soțul supraviețuitor să întrețină sau să fi întreținut copiii respectivi sau în cazul în care decesul funcționarului a survenit ca urmare a unei infirmități sau unei boli contractate cu ocazia exercitării atribuțiilor sale ori în urma unui accident.”

8

Articolul 18 din anexa VIII la statut prevede:

„Soțul supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei pensii pentru limită de vârstă are dreptul la o pensie de urmaș egală cu 60 % din valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia funcționarul respectiv la data decesului, sub rezerva dispozițiilor prevăzute la articolul 22, cu condiția să fi fost căsătoriți timp de cel puțin un an, iar căsătoria să fi fost încheiată înainte ca raporturile de muncă ale funcționarului cu una dintre instituții să înceteze. Valoarea minimă a pensiei de urmaș este de 35 % din ultimul salariu de bază; cu toate acestea, valoarea pensiei de urmaș nu poate depăși, în niciun caz, valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia soțul său în ziua decesului.

Condiția privind durata căsătoriei, prevăzută la primul paragraf, nu se aplică în cazul în care dintr‑o căsătorie a funcționarului încheiată înainte de încetarea raporturilor de muncă au rezultat unul sau mai mulți copii, cu condiția ca soțul supraviețuitor să întrețină sau să fi întreținut copiii respectivi.”

9

Articolul 19 din anexa VIII la statut prevede:

„Soțul supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei prestații de invaliditate are dreptul la o pensie de urmaș egală cu 60 % din valoarea prestației de invaliditate de care beneficia soțul său la data decesului, sub rezerva dispozițiilor articolului 22, cu condiția să fi fost căsătoriți la data la [care] a început să producă efecte dreptul la prestația respectivă.

Valoarea minimă a pensiei de urmaș este de 35 % din ultimul salariu de bază; cu toate acestea, valoarea pensiei de urmaș nu poate depăși, în niciun caz, valoarea prestației de invaliditate de care beneficia soțul în ziua decesului.”

10

Articolul 20 din anexa VIII la statut prevede:

„Condiția privind anterioritatea încheierii căsătoriei, prevăzută la articolele 17a, 18, 18a și 19 de mai sus, nu se aplică în cazul în care căsătoria, chiar dacă a fost încheiată după încetarea raporturilor de muncă ale funcționarului, a durat cel puțin cinci ani.”

11

Potrivit articolului 27 din anexa VIII la statut:

„Soțul divorțat al unui funcționar sau al unui fost funcționar are dreptul la pensia de urmaș definită în prezentul capitol, cu condiția să justifice că are dreptul, la decesul fostului soț, la o pensie alimentară din partea acestuia, acordată fie prin hotărâre judecătorească, fie prin convenție încheiată între foștii soți, înregistrată oficial și pusă în aplicare.

Cu toate acestea, pensia de urmaș nu poate depăși valoarea pensiei alimentare plătite la data decesului fostului soț, aceasta fiind actualizată conform normelor prevăzute la articolul 82 din statut.

Soțul divorțat pierde acest drept în cazul în care se recăsătorește înaintea decesului fostului soț. În cazul în care se recăsătorește după decesul fostului soț, beneficiază de dispozițiile articolului 26.”

12

În cursul anului 2004, recurenta, KM, a încheiat cu un funcționar al unei instituții a Uniunii un contract notarial de uniune consensuală în Germania, înregistrat ulterior în Bruxelles (Belgia) ca declarație de coabitare legală. În cursul anului 2016, acest funcționar a fost pensionat.

13

În cursul anului 2017, funcționarul menționat și KM s‑au căsătorit. Același funcționar a decedat la mai puțin de cinci ani de la data încheierii căsătoriei.

14

KM, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a unui fost funcționar al Uniunii, a introdus o cerere de acordare a unei pensii de urmaș în temeiul capitolului 4 din anexa VIII la statut.

15

Prin decizia în litigiu, Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei a respins cererea formulată de KM pentru motivul că aceasta nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 20 din anexa VIII la statut pentru a putea beneficia de o pensie de urmaș, întrucât căsătoria sa cu funcționarul defunct, încheiată după încetarea raporturilor de muncă ale acestuia, a durat mai puțin de cinci ani.

16

Reclamația formulată de KM împotriva acestei decizii a fost respinsă.

17

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 iunie 2020, KM a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu care o privea.

18

Au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulate de Parlamentul European și de Consiliu.

19

În susținerea acțiunii formulate, KM a invocat printre altele un motiv întemeiat în esență pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut în raport în special cu principiul egalității de tratament și cu principiul nediscriminării pe motive de vârstă.

20

Pronunțându‑se cu privire la acest motiv, Tribunalul a constatat că, în vederea acordării unei pensii de urmaș, situația reglementată de articolul 18 din anexa VIII la statut, și anume cea a soțului supraviețuitor al unui fost funcționar al Uniunii care s‑a căsătorit înainte de încetarea raporturilor de muncă ale acestuia din urmă, era comparabilă cu situația reglementată de articolul 20 din această anexă, și anume cea a soțului supraviețuitor al unui fost funcționar care a încheiat o căsătorie după această încetare. În continuare, Tribunalul a statuat că exista o diferență de tratament al unor situații comparabile în funcție de data încheierii căsătoriei, întrucât pensia de urmaș este acordată soțului supraviețuitor în condițiile în care căsătoria a durat cel puțin un an în cadrul articolului 18 din anexa VIII la statut și cel puțin cinci ani în cadrul articolului 20 din această anexă. Tribunalul a adăugat că o asemenea diferență de tratament determina un dezavantaj pentru soțul supraviețuitor al unui fost funcționar care s‑a căsătorit după încetarea raporturilor de muncă ale acestuia din urmă în comparație cu soțul supraviețuitor al unui fost funcționar care a încheiat o căsătorie înainte de această încetare. Tribunalul a constatat de asemenea o diferență de tratament al unor situații comparabile întemeiată indirect pe vârsta fostului funcționar la data încheierii căsătoriei.

21

După ce a indicat că diferența de tratament instituită la articolul 20 din anexa VIII la statut era prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), Tribunalul a verificat dacă diferența de tratament evidențiată putea fi justificată de un obiectiv de interes general și dacă era proporțională în raport cu obiectivul urmărit, în special în lumina jurisprudenței amintite la punctul 42 din hotărârea atacată.

22

În această privință, referitor la obiectivul de interes general de prevenire a fraudelor, Tribunalul, deși a recunoscut că cerința potrivit căreia căsătoria trebuie să îndeplinească o condiție privind durata minimă pentru a da naștere dreptului la o pensie de urmaș permite să se asigure că această căsătorie nu se întemeiază exclusiv pe considerații străine de un proiect de viață comun, precum considerații pur financiare sau legate de obținerea unui drept de ședere, a apreciat nerezonabil să se considere că condiția privind durata minimă a căsătoriei, de cinci ani, prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, care este de cinci ori mai mare decât cea prevăzută la articolul 18 din anexa VIII la statut și care nu admite nicio excepție care să permită să se stabilească inexistența unei fraude, indiferent de elementele de probă obiective furnizate, ar putea fi necesară în scopul atingerii obiectivului de combatere a fraudei.

23

Tribunalul a concluzionat că articolul 20 din anexa VIII la statut încalcă principiul egalității de tratament, precum și principiul nediscriminării pe motive de vârstă. În aceste condiții, el a admis excepția de nelegalitate invocată de KM și a anulat decizia în litigiu.

24

Prin recursul formulat în cauza C‑341/21 P, Comisia solicită Curții:

25

Prin recursul formulat în cauza C‑357/21 P, Consiliul solicită Curții:

26

Prin decizia președintelui Curții din 14 septembrie 2021, prezentele cauze au fost suspendate în așteptarea pronunțării hotărârii în cauzele conexate C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P. După pronunțarea Hotărârii din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții (C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557), procedura a fost reluată prin decizia președintelui Curții din 19 iulie 2022.

27

În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, președintele Curții a decis, la 1 septembrie 2022, conexarea cauzelor C‑341/21 P și C‑357/21 P pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

28

În temeiul articolului 182 din Regulamentul de procedură, atunci când s‑a pronunțat deja asupra uneia sau mai multor probleme de drept identice cu cele ridicate prin motivele recursului, principal sau incident, și consideră că recursul este în mod vădit fondat, Curtea poate, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea părților și a avocatului general, să decidă declararea recursului ca fiind în mod vădit fondat prin ordonanță motivată, în care se face trimitere la jurisprudența relevantă.

29

Comisia și KM precizează că nu au obiecții în ceea ce privește aplicarea acestui articol. Consiliul nu a răspuns invitației Curții de a se pronunța cu privire la acest aspect.

30

În speță, trebuie să se constate că motivele de recurs invocate în cadrul prezentelor cauze ridică probleme de drept identice cu cele cu privire la care Curtea s‑a pronunțat în Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții (C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557). În consecință, trebuie aplicat în prezentele cauze articolul 182 din Regulamentul de procedură.

31

În susținerea recursului formulat în cauza C‑341/21 P, Comisia invocă trei motive întemeiate, primul, pe o eroare de drept privind criteriile de apreciere a legalității deciziilor adoptate de legiuitorul Uniunii și pe încălcarea obligației de motivare, al doilea, pe o eroare de drept în interpretarea principiului nediscriminării și, al treilea, pe o eroare de drept în interpretarea articolului 52 alineatul (1) din cartă și pe mai multe încălcări ale obligației de motivare.

32

La rândul său, în susținerea recursului formulat în cauza C‑357/21 P, Consiliul invocă trei motive întemeiate, primul, pe erori de drept în ceea ce privește existența unei diferențe de tratament, al doilea, pe erori de drept privind întinderea controlului jurisdicțional efectuat de Tribunal cu privire la alegerile făcute de legiuitorul Uniunii și, al treilea, pe erori de drept în ceea ce privește justificarea diferenței de tratament.

33

Prin intermediul acestor motive și aspecte, Comisia și Consiliul susțin că, prin hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea principiului egalității de tratament și a principiului nediscriminării în măsura în care a concluzionat, în mod eronat, în sensul caracterului comparabil al situațiilor reglementate de dispozițiile articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut și, prin urmare, în sensul existenței unei diferențe de tratament constând în aplicarea unor regimuri diferite în aceste situații comparabile.

34

Aceste instituții consideră că Tribunalul a săvârșit, la punctele 49 și 50 din hotărârea atacată, o eroare de drept prin faptul că a considerat că data încheierii căsătoriei era singurul element care determina aplicarea articolului 18 sau a articolului 20 din anexa VIII la statut și că, prin urmare, situațiile care intrau sub incidența acestor dispoziții erau comparabile. Or, dacă Tribunalul ar fi luat în considerare toate elementele care caracterizau aceste situații, ar fi trebuit să constate că, în ceea ce privește situația juridică respectivă a acestor funcționari, există o diferență esențială și obiectivă între funcționarii angajați în muncă și cei care ale căror raporturi de muncă cu o instituție a Uniunii au încetat, având în vedere în special drepturile și obligațiile profesionale care le revin celor dintâi spre deosebire de cei din urmă, în temeiul dispozițiilor statutare pe toată durata angajării lor.

35

În special, atât Comisia, cât și Consiliul evidențiază faptul că, spre deosebire de foștii funcționari care nu mai au obligația de a lucra, funcționarul angajat în muncă trebuie să contribuie la sistemul de pensii, primește un salariu de bază superior pensiei pentru limită de vârstă care îi va fi acordată atunci când se va pensiona, are obligația de a locui la locul său de repartizare și are dreptul la indemnizații de expatriere, de reședință în afara țării de origine și de călătorie. Comisia arată în plus că, spre deosebire de articolul 20 din anexa VIII la statut, articolul 18 din această anexă prevede că condiția privind durata căsătoriei nu se aplică dacă în familia funcționarului s‑a născut un copil din căsătoria încheiată de acesta din urmă înainte de încetarea raporturilor sale de muncă, ceea ce demonstrează că situațiile care fac obiectul acestor două dispoziții sunt radical diferite. Toate aceste considerații ar arăta că situația unui fost funcționar care se căsătorește după încetarea activității sale nu impune, la fel de evident ca în cazul funcționarului care se căsătorește atunci când este încă angajat în muncă, ca soțului supraviețuitor să îi fie oferit un venit de înlocuire prin acordarea pensiei de urmaș.

36

Comisia apreciază de asemenea că situația funcționarilor angajați în muncă și cea a funcționarilor ale căror raporturi de muncă cu o instituție a Uniunii au încetat se disting pe plan personal. Pe de o parte, funcționarii care intră sub incidența articolului 18 din anexa VIII la statut ar fi mai tineri decât funcționarii care intră sub incidența articolului 20 din această anexă, așa încât speranța de viață mai redusă a acestora din urmă ar crește riscul de fraudă în privința lor și ar exista, astfel, o diferență considerabilă între situațiile reglementate de aceste două dispoziții. Pe de altă parte, Comisia susține că o persoană care se căsătorește cu un funcționar înainte de încetarea activității acestuia și‑a sprijinit soțul pe toată durata căsătoriei, ceea ce face improbabil riscul de abuz sau de fraudă, spre deosebire de situația unei persoane care se căsătorește cu un funcționar ulterior încetării activității acestuia.

37

Comisia arată de asemenea că, la punctul 48 din hotărârea atacată, Tribunalul a ignorat în mod eronat în analiza sa finalitatea duratei minime a căsătoriei prevăzută la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut, și anume, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 87 și 88 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), aceea de a se evita pactele succesorale și, prin urmare, de a se evita încheierea unei căsătorii cu unicul scop de a putea obține plata unei pensii de urmaș, fără ca această căsătorie să corespundă vreunei realități sau vreunei stabilități a relațiilor dintre persoanele în cauză. Astfel, Tribunalul nu ar fi respectat criteriul potrivit căruia, la aprecierea caracterului comparabil al situațiilor, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor care le caracterizează, precum și ansamblul normelor de drept care guvernează pozițiile fiecăreia dintre situațiile care trebuie comparate. În special, Tribunalul, prin faptul că a considerat, la același punct din hotărârea atacată, că o căsătorie încheiată după încetarea raporturilor de muncă nu modifică în mod esențial situația soțului supraviețuitor în ceea ce privește drepturile sale patrimoniale în comparație cu situația care face obiectul articolului 18 din anexa VIII la statut, pe lângă lipsa totală de motivare a acestei considerații, ar fi ignorat riscul ca o asemenea căsătorie să fie pretextul pentru încheierea unor pacte succesorale. Astfel, nu se poate nega că, ținând seama de situația funcționarului care se căsătorește după ce și‑a încetat activitatea, riscul de fraudă și de abuz este mai mare decât în cazul funcționarului care s‑a căsătorit înainte de această încetare.

38

Cu titlu introductiv, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia egalitatea în fața legii, enunțată la articolul 20 din cartă, este un principiu general de drept al Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 95, precum și jurisprudența citată).

39

Cerința care ține de caracterul comparabil al situațiilor pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament trebuie apreciată din perspectiva tuturor elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului și a scopului urmărit de actul care instituie distincția în cauză, înțelegându‑se că trebuie luate în considerare, în acest scop, principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv. În condițiile în care situațiile nu sunt comparabile, o diferență de tratament al situațiilor în cauză nu încalcă egalitatea în fața legii consacrată la articolul 20 din cartă (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 96, precum și jurisprudența citată).

40

În lumina acestei jurisprudențe trebuie examinate susținerile Comisiei și ale Consiliului potrivit cărora Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat, în hotărârea atacată, în sensul caracterului comparabil al situațiilor reglementate de dispozițiile articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut și al existenței unei diferențe de tratament între aceste situații comparabile în funcție de data încheierii căsătoriei.

41

În această privință, trebuie arătat că, la punctele 44, 45 și 48 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut au ca obiect, sub rezerva respectării condiției privind durata minimă a căsătoriei, acordarea unei pensii de urmaș soțului supraviețuitor exclusiv în funcție de natura juridică a legăturilor dintre acest soț și soțul decedat. Tribunalul a arătat de asemenea că aceste dispoziții urmăresc obiectivul de a acorda soțului supraviețuitor un venit de înlocuire destinat să compenseze parțial pierderea veniturilor soțului decedat, acesta fiind, anterior decesului său, un fost funcționar care nu mai era în angajat în muncă.

42

Prin urmare, Tribunalul a considerat în esență că aceste două dispoziții din anexa VIII la statut aveau un obiect și un scop în mare parte identice în raport cu jurisprudența menționată la punctul 39 din prezenta ordonanță și amintită de Tribunalul însuși la punctul 38 din hotărârea atacată. Potrivit Tribunalului, principalul element ce caracterizează pensiile de urmaș în cauză rezidă în natura juridică a legăturilor dintre soțul supraviețuitor, ca persoană căreia dispozițiile menționate îi conferă un drept, și fostul funcționar decedat. Tot potrivit Tribunalului, singura diferență în aplicarea articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut ține de condiția privind durata minimă a căsătoriei, care este ea însăși condiționată de data încheierii căsătoriei în raport cu poziția statutară a funcționarului la acea dată, așa cum reiese fără ambiguitate din cuprinsul punctului 46 din hotărârea atacată.

43

În aceste condiții, Tribunalul a putut considera fără a săvârși o eroare de drept, pe de o parte, la punctul 49 din hotărârea atacată, că situațiile reglementate de dispozițiile articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut sunt comparabile și, pe de altă parte, la punctele 46 și 50 din hotărârea atacată, că situațiile reglementate de aceste dispoziții sunt diferite numai în ceea ce privește data încheierii căsătoriei în raport cu poziția statutară a funcționarului.

44

Comisia și Consiliul afirmă însă, în primul rând, că situațiile prevăzute la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut diferă în mod esențial și obiectiv tocmai prin faptul că, la data încheierii căsătoriei, funcționarul era, în cadrul primei dispoziții, încă angajat în muncă într‑o instituție a Uniunii, în timp ce, în cadrul celei de a doua dispoziții, el nu mai era angajat. Tribunalul ar fi omis astfel să țină seama în mod suficient de acest element caracteristic în aprecierea sa cu privire la caracterul comparabil al situațiilor.

45

Cu toate acestea, după cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 47 din hotărârea atacată, natura juridică a legăturilor dintre soțul supraviețuitor și funcționarul decedat nu diferă în funcție de aspectul dacă, la data încheierii căsătoriei, funcționarul exercita sau nu o activitate profesională. De asemenea, după cum a constatat Tribunalul la punctul 48 din hotărârea atacată, împrejurarea că funcționarul defunct s‑a căsătorit înainte sau după încetarea raporturilor sale de muncă nu este de natură să modifice, în mod esențial, situația soțului supraviețuitor în ceea ce privește drepturile sale patrimoniale, dintre care face parte dreptul la o pensie de urmaș ca venit de înlocuire.

46

Astfel, data încheierii căsătoriei este determinată numai de voința viitorilor soți. Această decizie este rezultatul unei alegeri libere a funcționarului pe baza unor considerații multiple care nu implică neapărat și nici exclusiv luarea în considerare a împrejurărilor legate de exercitarea sau nu a unei activități profesionale. Contrar celor afirmate de Comisie și de Consiliu, faptul că acest funcționar este sau nu angajat în muncă la această dată nu poate, prin urmare, să aibă o incidență determinantă asupra aprecierii caracterului comparabil al situațiilor în discuție din perspectiva criteriilor amintite la punctul 39 din prezenta ordonanță și în special a obiectului și a scopului articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut, astfel cum au fost amintite la punctul 41 din prezenta ordonanță. În această privință, raționamentul Tribunalului, amintit la punctul precedent din prezenta ordonanță, se întemeiază în esență pe acest obiect și pe acest scop, precum și pe principalul element caracteristic al dreptului la o pensie de urmaș, indicat la punctul 42 din prezenta ordonanță.

47

Este adevărat că, așa cum reiese din cuprinsul aceluiași punct 42 din prezenta ordonanță, poziția statutară a funcționarului la data încheierii căsătoriei are incidență asupra condiției privind durata minimă a acestei căsătorii. În timp ce durata necesară este de numai un an în cazul în care căsătoria este încheiată atunci când funcționarul este încă angajat în muncă, aceasta crește la cinci ani în cazul în care funcționarul se căsătorește după ce raporturile sale de muncă cu o instituție a Uniunii au încetat.

48

Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 45 și 46 din prezenta ordonanță, nici poziția statutară a funcționarului, nici data încheierii căsătoriei nu sunt elemente relevante în etapa comparabilității situațiilor, întrucât sunt lipsite de legătură directă cu obiectul, cu scopul și cu principalul element caracteristic al dreptului la o pensie de urmaș prevăzut la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut.

49

Pentru acest motiv, trebuie să se considere, prin analogie, așa cum a precizat Curtea la punctul 70 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), în ceea ce privește pensia de urmaș prevăzută la articolul 17 din anexa VIII la statut, că acordarea pensiei de urmaș depinde „numai”, prin însuși principiul care stă la baza sa, de natura juridică a legăturilor care uneau persoana în cauză cu funcționarul decedat, iar aceasta chiar dacă Curtea a recunoscut, la punctul 89 din această hotărâre, că durata minimă a căsătoriei este, la rândul său, o condiție pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș.

50

Astfel, natura juridică a legăturilor dintre soți este cea care stă la baza sistemului de pensii de urmaș al funcției publice a Uniunii, întrucât această condiție de acordare este comună tuturor pensiilor de urmaș prevăzute la articolele 17-20 și la articolul 27 din anexa VIII la statut. În ceea ce privește condiția privind durata minimă a căsătoriei, aceasta are caracter accesoriu față de condiția referitoare la natura juridică a legăturilor dintre soți, întrucât urmărește numai să precizeze pe ce durată trebuie să fi continuat legătura juridică în vederea acordării pensiei de urmaș. În plus, această condiție accesorie nu este reluată în cazul anumitor pensii de urmaș, precum cele prevăzute la articolele 19 și 27 din anexa VIII la statut.

51

Prin urmare, Tribunalul a insistat în mod întemeiat în motivarea sa, la punctele 45 și 47 din hotărârea atacată, asupra importanței legăturii juridice dintre soți ca element principal ce caracterizează sistemul de pensii de urmaș al Uniunii și a concluzionat în sensul lipsei incidenței poziției statutare a funcționarului asupra acestei legături.

52

Comisia și Consiliul susțin, în al doilea rând, că situația unui fost funcționar care se căsătorește după încetarea raporturilor sale de muncă nu impune, la fel de evident ca în cazul funcționarului care se căsătorește în timp ce este încă angajat în muncă, ca soțului supraviețuitor să îi fie oferit un venit de înlocuire. În această privință, este suficient să se amintească, așa cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 48 din hotărârea atacată, făcând trimitere la punctul 69 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), că dreptul la pensiile de urmaș prevăzute la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut nu este supus unor condiții privind resursele sau patrimoniul care să trebuiască să caracterizeze o incapacitate a soțului supraviețuitor de a face față nevoilor sale și care să demonstreze astfel dependența financiară anterioară a acestuia în raport cu persoana decedată.

53

Comisia susține, în al treilea rând, că Tribunalul nu a ținut seama de finalitatea duratei minime a căsătoriei prevăzute la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut și care ar consta, după cum rezultă din cuprinsul punctului 89 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), în evitarea încheierii unor pacte succesorale frauduloase sau abuzive, un astfel de risc de abuz sau de fraudă distingând, pe plan personal, situațiile reglementate de aceste două articole. În această privință, este suficient să se arate că acest aspect nu este relevant în etapa comparabilității situațiilor. Acest argument se raportează de fapt la justificarea duratei necesare, mai mult sau mai puțin îndelungată, a căsătoriei, așa încât nu poate interveni decât în stadiul aprecierii caracterului proporțional al eventualei diferențe de tratament constatate.

54

În ceea ce privește, în rest, argumentul Comisiei potrivit căruia lipsa caracterului comparabil al situațiilor ar fi atestată și de faptul că, contrar celor prevăzute la articolul 20 din anexa VIII la statut, condiția privind durata minimă a căsătoriei încetează să se aplice, în temeiul articolului 18 din această anexă, atunci când soțul supraviețuitor întreține sau a întreținut copiii fostului funcționar, acest element nu are incidență asupra aprecierii caracterului comparabil al situațiilor reglementate de aceste două articole. Astfel, condiția referitoare la întreținerea copiilor, prevăzută numai la articolul 18 din anexa VIII la statut, are, prin analogie cu cele arătate la punctele 47 și 49 din prezenta ordonanță, același caracter accesoriu ca și condiția referitoare la durata minimă a căsătoriei, pe care o înlocuiește. Așadar, aceasta nu are legătură directă cu obiectul, cu scopul și cu principalul element caracteristic al dreptului la o pensie de urmaș prevăzut la articolele 18 și 20 din anexa amintită.

55

Din considerațiile care precedă reiese că, contrar afirmațiilor Comisiei și ale Consiliului, concluziile la care a ajuns Tribunalul la punctele 49 și 50 din hotărârea atacată nu sunt afectate de o eroare de drept.

56

Prin urmare, trebuie să se respingă ca nefondate al treilea aspect al primului motiv și al doilea motiv în cauza C‑341/21 P, precum și primul motiv în cauza C‑357/21 P.

57

Prin intermediul acestor motive, Comisia și Consiliul reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit, în hotărârea atacată, o eroare de drept în ceea ce privește întinderea controlului jurisdicțional.

58

Aceste două instituții susțin că, în a doua teză a punctului 42 din hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat o jurisprudență a Uniunii dezvoltată în contextul radical diferit al alegerilor privind politica personalului în situațiile în care legiuitorul are deschise mai multe opțiuni. Astfel, Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat, în special la punctul 78 din hotărârea atacată, în sensul caracterului pur și simplu „nerezonabil” al alegerii legiuitorului Uniunii privind durata minimă a căsătoriei reținută la articolul 20 din anexa VIII la statut. Procedând astfel, acesta ar fi efectuat un control care depășește caracterul „vădit nepotrivit sau inadecvat” al măsurii în discuție în raport cu obiectivul urmărit de instituțiile competente, și anume, în speță, prevenirea abuzului de drept și a fraudelor. Tribunalul ar fi înlocuit astfel aprecierea legiuitorului Uniunii cu propria apreciere și ar fi depășit, așadar, limitele controlului de legalitate.

59

Comisia susține, în plus, că Tribunalul, deși a afirmat că își întemeiază aprecierea privind legalitatea articolului 20 din anexa VIII pe articolele 20 și 21 din cartă, s‑a îndepărtat de jurisprudența Curții potrivit căreia aprecierea legalității unui act al Uniunii în raport cu drepturile fundamentale nu se poate baza, în niciun caz, pe afirmații întemeiate pe consecințele acestui act într‑un caz particular. Astfel, la punctul 72 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe natura specifică a împrejurărilor de fapt din speță pentru a considera nelegal articolul 20 din anexa VIII la statut.

60

Este necesar să se arate că Tribunalul a amintit, la punctele 40-42 din hotărârea atacată, cerințele menționate la articolul 52 alineatul (1) din cartă, precum și jurisprudența aplicabilă în vederea controlului de proporționalitate al unei diferențe de tratament. În continuare, la punctul 43 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, dacă situațiile prevăzute la articolele 18 și, respectiv, 20 din anexa VIII la statut ar fi comparabile, ar trebui să verifice în acest caz că nu este nerezonabil ca legiuitorul Uniunii să considere că diferența de tratament instituită poate fi adecvată și necesară pentru realizarea obiectivului de interes general urmărit de condiția privind durata minimă a căsătoriei prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut. Întrucât a concluzionat în sensul caracterului comparabil al situațiilor, Tribunalul a efectuat această analiză începând de la punctul 58 din hotărârea atacată.

61

Or, așa cum susțin Comisia și Consiliul, reiese din jurisprudența Curții că, în prezența unor norme statutare precum cele în discuție în speță și ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în această privință, principiul egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolul 20 din cartă, nu este încălcat decât atunci când legiuitorul Uniunii efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 127, precum și jurisprudența citată).

62

Această jurisprudență este aplicabilă în cadrul verificării cerinței proporționalității impuse la articolul 52 alineatul (1) din cartă (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 128).

63

În speță, Tribunalul a considerat, la punctul 43 din hotărârea atacată, că trebuia să verifice dacă nu este nerezonabil ca legiuitorul Uniunii să aprecieze că diferența de tratament instituită poate fi adecvată și necesară în vederea realizării obiectivului de interes general urmărit de condiția referitoare la durata minimă a căsătoriei prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut.

64

Or, conform jurisprudenței amintite la punctele 61 și 62 din prezenta ordonanță, acesta ar fi trebuit să se limiteze la a verifica dacă diferențierea operată de această dispoziție coroborată cu articolul 18 din anexa menționată nu este arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul de interes general urmărit. Prin faptul că a examinat cerința proporționalității în mod incorect, Tribunalul nu a respectat întinderea controlului său jurisdicțional și a săvârșit, așadar, o eroare de drept. Astfel, fără această eroare, Tribunalul ar fi trebuit să adopte un raționament diferit și să ajungă eventual la alte concluzii decât cele la care a ajuns la punctele 78, 79 și 81 din hotărârea atacată.

65

Această nerespectare a controlului jurisdicțional s‑a repercutat de asemenea la punctul 63 din hotărârea atacată. Astfel, Tribunalul a examinat, pornind de la acest punct, dacă condiția duratei minime a căsătoriei de cinci ani prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, considerată izolat și independent de cea de un an prevăzută la articolul 18 din această anexă, este, în raport cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, proporțională în sensul că nu depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit de legiuitorul Uniunii. Or, după cum reiese din cuprinsul punctului 62 din prezenta ordonanță, chiar în cadrul acestei dispoziții a cartei, Tribunalul ar fi trebuit să se limiteze la a examina dacă diferențierea constatată în speță, și anume faptul că, în situațiile care intră sub incidența articolului 20 din anexa VIII la statut, condiția duratei minime a căsătoriei este de cinci ori mai mare decât cea prevăzută pentru situațiile care intră sub incidența articolului 18 din această anexă, deși toate aceste situații sunt comparabile, trebuie considerată arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul, comun acestor două dispoziții, urmărit de legiuitorul Uniunii.

66

În aceste condiții și fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de Comisie și de Consiliu, trebuie admise al doilea aspect al primului motiv de recurs în cauza C‑341/21 P, precum și al doilea motiv de recurs în cauza C‑357/21 P.

67

Prin urmare, fără a fi necesar să se examineze primul aspect al primului motiv și al treilea motiv în cauza C‑341/21 P și nici al treilea motiv în cauza C‑357/21 P, trebuie să se admită recursurile și să se anuleze hotărârea atacată.

68

Potrivit articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, în cazul anulării deciziei Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

69

În speță, având în vedere în special împrejurarea că acțiunea în anulare în cauza T‑374/20 se întemeiază pe motive care au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și a căror examinare nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească a dosarului, trebuie să se considere că această acțiune este în stare de judecată și că trebuie soluționată în mod definitiv.

70

În susținerea acțiunii sale în fața Tribunalului, KM a invocat două motive întemeiate, în primul rând, pe articolul 18 din anexa VIII la statut și, în al doilea rând, pe articolul 20 din această anexă.

71

Prin intermediul acestui prim motiv, KM invocă în esență o încălcare a principiilor egalității de tratament și nediscriminării pe motive de orientare sexuală, pentru motivul că, dacă soțul său decedat și ea însăși ar fi format un cuplu de același sex căruia i‑ar fi fost refuzat accesul la căsătorie, ținând seama de faptul că contractul lor notarial de uniune consensuală, înregistrat ulterior ca declarație de coabitare legală, a fost încheiat înainte de încetarea activității soțului său și cu mai mult de un an înainte de decesul acestuia, ea ar fi putut să beneficieze de o pensie de urmaș în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 1 din anexa VII la statut și ale articolului 18 din anexa VIII la acesta. Astfel, ar fi discriminatoriu să se impună cuplurilor de sex diferit să se căsătorească, în timp ce, pentru cuplurile de același sex, o formă de coabitare durabilă declarată ar fi suficientă pentru a fundamenta dreptul la pensia de urmaș.

72

Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

73

În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 20 din cartă, a cărui expresie specifică o constituie principiul nediscriminării enunțat la articolul 21 alineatul (1) din cartă. Aceste două principii sunt de asemenea amintite la articolul 1d din statut (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 140, precum și jurisprudența citată).

74

Așa cum s‑a arătat deja la punctul 38 din prezenta ordonanță, principiul general al egalității de tratament impune legiuitorului Uniunii, în conformitate cu cerințele articolului 52 alineatul (1) din cartă, ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. O diferență de tratament este justificată atât timp cât este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, și anume atunci când se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de legislația în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 142, precum și jurisprudența citată).

75

După cum s‑a arătat la punctul 39 din prezenta ordonanță, cerința privind caracterul comparabil al situațiilor pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament trebuie apreciată în raport cu ansamblul elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului și a scopului urmărit de actul care instituie distincția în cauză, înțelegându‑se că trebuie să se țină seama, în acest scop, de principiile și de obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv. În măsura în care situațiile nu sunt comparabile, o diferență de tratament al situațiilor vizate nu încalcă egalitatea în fața legii consacrată la articolul 20 din cartă.

76

Pentru a stabili dacă, astfel cum susține KM, articolul 18 din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut și cu articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut are un caracter discriminatoriu și, prin urmare, este afectat de nelegalitate ca urmare a faptului că domeniul său de aplicare nu include anumite cupluri care intră sub incidența unui regim nematrimonial, trebuie să se examineze în prealabil dacă categoriile de cupluri în discuție se află într‑o situație comparabilă.

77

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu modul său de redactare, articolul 18 din anexa VIII la statut reglementează în principiu numai cuplurile care au încheiat o căsătorie, precizându‑se că atât soții de sex diferit, cât și soții de același sex pot intra în domeniul de aplicare al acestei dispoziții în funcție de configurația dreptului statelor membre.

78

Totuși, prin efectul combinat al articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut și al articolului 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut, legiuitorul Uniunii a extins în mod explicit aplicarea, în anumite condiții, a dispozițiilor statutului referitoare la persoanele căsătorite la persoanele legate printr‑o uniune consensuală înregistrată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctul 74).

79

Astfel, potrivit articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, în sensul acestuia din urmă, uniunile consensuale înregistrate sunt tratate în același mod ca și căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut, aceste condiții fiind printre altele furnizarea de către cuplul în cauză a unui document oficial recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să ateste statutul lor de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale, precum și lipsa posibilității cuplului de a avea acces la căsătorie civilă într‑un stat membru.

80

Rezultă că articolul 18 din anexa VIII la statut coroborat cu dispozițiile menționate la punctul anterior reglementează nu numai cuplurile căsătorite, ci și cuplurile aflate într‑o uniune consensuală înregistrată, atunci când acestea din urmă sunt lipsite de accesul la căsătorie. În schimb, acest articol 18 nu reglementează cuplurile aflate într‑o astfel de uniune în cazul în care, la fel ca situația în care se aflau KM și partenerul său înainte de căsătorie, aceste cupluri nu sunt lipsite de posibilitatea de a se căsători în statul membru din care fac parte.

81

Prin urmare, trebuie să se constate că cuplurile aflate într‑o uniune consensuală înregistrată sunt tratate în mod diferit în cadrul articolului 18 din anexa VIII la statut după cum au sau nu posibilitatea de a încheia o căsătorie în statul lor membru. Această posibilitate de a încheia o căsătorie este criteriul reținut de legiuitorul Uniunii pentru a distinge cele două situații. Astfel cum arată în esență KM, acest criteriu se întemeiază indirect pe orientarea sexuală, în sensul articolului 21 alineatul (1) din cartă și al articolului 1d alineatul (1) din statut, întrucât cuplurile de sex diferit nu sunt lipsite de posibilitatea de a încheia o căsătorie în niciun stat membru al Uniunii, spre deosebire de cuplurile de același sex care, în anumite state membre, nu au încă posibilitatea de a se căsători.

82

Totuși, aceste situații nu pot fi considerate comparabile.

83

Astfel, articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut și articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut au ca obiect să asimileze căsătoriei uniunile consensuale înregistrate, cu scopul de a permite persoanelor care nu au acces la căsătorie în statul membru din care fac parte să beneficieze de dispozițiile statutului referitoare la persoanele căsătorite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctele 74-76). Această asimilare se înscrie în obiectivul fundamental al statutului, amintit în dispoziția sa cardinală pe care o constituie articolul 1d din acesta, care constă în garantarea principiului egalității de tratament și în special în evitarea oricărei discriminări pe motive de orientare sexuală a persoanelor. Astfel, legiuitorul Uniunii a considerat necesar, în cadrul urmăririi acestui obiectiv, să permită persoanelor care, deși sunt lipsite de posibilitatea de a se căsători într‑un stat membru, au optat pentru uniunea cea mai apropiată de căsătorie, să beneficieze de dispozițiile statutului referitoare la persoanele căsătorite.

84

În schimb, o astfel de asimilare și o asemenea protecție nu se impun nicidecum în cazul în care un cuplu aflat într‑o uniune consensuală înregistrată nu este lipsit de posibilitatea de a se căsători și, prin urmare, de a beneficia de dispozițiile statutului referitoare la persoanele căsătorite. Astfel, după cum a indicat Comisia în memoriul său în apărare în fața Tribunalului, într‑o asemenea ipoteză, alegerea de a recurge la o uniune consensuală înregistrată mai degrabă decât la o căsătorie rezultă dintr‑o decizie deliberată a celor doi parteneri în ceea ce privește consecințele juridice legate de această alegere, așa încât, atunci când un cuplu nu optează pentru o căsătorie, în condițiile în care această posibilitate îi este oferită de dreptul național, nu se poate considera că acesta se află într‑o situație comparabilă cu cuplurile care au optat pentru căsătorie sau care au fost excluse legal de la posibilitatea de a se căsători.

85

În temeiul jurisprudenței amintite la punctul 75 din prezența ordonanță, trebuie, așadar, să se constate că, ținând seama de principalul element caracteristic referitor la posibilitatea sau imposibilitatea de a încheia o căsătorie, de obiectul și de scopul urmărit de distincția în cauză, prezentate la punctul 83 din prezenta ordonanță, precum și de obiectivul cardinal al statutului de a garanta principiile egalității de tratament și nediscriminării pe motive de orientare sexuală, un cuplu aflat într‑o uniune consensuală înregistrată care, precum KM și soțul său înainte de căsătorie, nu este lipsit de posibilitatea de a se căsători în statul membru din care face parte nu se află într‑o situație comparabilă cu cea a unui cuplu aflat într‑o uniune consensuală înregistrată, însă lipsit de o asemenea posibilitate.

86

În aceste condiții, primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 18 din anexa VIII la statut, trebuie respins.

87

Prin intermediul celui de al doilea motiv, KM susține că articolul 20 din anexa VIII la statut încalcă principiile egalității de tratament și nediscriminării pe motive de vârstă, în măsura în care, prin impunerea unei condiții privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani în timp ce articolul 18 din anexa VIII la statut nu prevede decât o durată de un an, o privează în mod nejustificat de beneficiul unei pensii de urmaș.

88

Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

89

Trebuie amintit că, potrivit articolului 52 alineatul (1) din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Cu respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

90

Pe de altă parte, astfel cum s‑a precizat deja la punctele 73-75 din prezenta ordonanță, principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 20 din cartă, a cărui expresie specifică o constituie principiul nediscriminării enunțat la articolul 21 alineatul (1) din cartă, aceste două principii fiind de asemenea amintite la articolul 1d din statut.

91

În sfârșit, potrivit jurisprudenței Curții menționate deja la punctul 61 din prezenta ordonanță, în prezența unor norme statutare precum cele în discuție în speță și ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în această privință, principiul egalității de tratament nu este încălcat decât atunci când legiuitorul Uniunii efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză.

92

În lumina acestei jurisprudențe și a cerințelor articolului 52 alineatul (1) din cartă trebuie analizată excepția de nelegalitate a articolului 20 din anexa VIII la statut, invocată de KM în raport cu principiile egalității de tratament și nediscriminării pe motive de vârstă, consacrate la articolul 20 și, respectiv, la articolul 21 alineatul (1) din cartă și amintite la articolul 1d din statut.

93

În ceea ce privește, în primul rând, caracterul comparabil al situațiilor vizate la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut, este necesar să se considere, pentru motivele indicate la punctele 41-56 din prezenta ordonanță, că aceste situații sunt comparabile.

94

În al doilea rând, trebuie constatat că, prin faptul că a prevăzut, în cadrul acestor dispoziții din anexa VIII la statut, durate minime diferite ale căsătoriei, legiuitorul Uniunii a tratat în mod diferit situații comparabile.

95

În plus, trebuie arătat că această diferență de tratament este de asemenea în mod indirect întemeiată pe vârstă.

96

Astfel, pe de o parte, situațiile care intră sub incidența dispozițiilor articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut se disting în ceea ce privește data încheierii căsătoriei în raport cu încetarea sau nu a raporturilor de muncă ale funcționarului ca rezultat al articolului 47 din statut și, pe de altă parte, o asemenea încetare a raporturilor de muncă intervine în principal prin efectul pensionării, în sensul articolului 52 din statut. Or, ținând seama de faptul că, în aplicarea sa cea mai largă, acest articol 52 prevede că pensionarea funcționarilor titulari ai unei pensii pentru limită de vârstă, în sensul articolului 20 din anexa VIII la statut, se poate efectua între 58 și 70 de ani, este necesar să se constate că foștii funcționari vizați la acest articol 20 s‑au căsătorit în general la o vârstă mai înaintată decât foștii funcționari prevăzuți la articolul 18 din anexa VIII la statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 174).

97

Rezultă că articolul 20 din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 18 din această anexă instituie de asemenea o diferență de tratament pe motive legate în mod indirect de vârsta funcționarului, precizându‑se că faptul că funcționarii pot, în temeiul articolului 52 din statut, să fie pensionați și să beneficieze de o pensie pentru limită de vârstă cu o diferență de vârstă de 12 ani în cazurile cele mai extreme nu poate fi suficient pentru a nega că această diferență de tratament se întemeiază efectiv pe vârstă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 175 și jurisprudența citată).

98

În al treilea rând, trebuie să se examineze dacă diferența de tratament indicată la punctele 94-97 din prezenta ordonanță este conformă cu articolul 20 și cu articolul 21 alineatul (1) din cartă prin faptul că îndeplinește criteriile enunțate la articolul 52 alineatul (1) din aceasta și amintite la punctul 89 din prezenta ordonanță.

99

Primo, este cert că această diferență de tratament este prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, din moment ce rezultă din articolul 20 din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 18 din această anexă. Aceste dispoziții ale dreptului Uniunii prevăd condiții de durată minimă a căsătoriei stabilite în mod precis în cifre, care definesc întinderea restrângerii exercitării dreptului la egalitate de tratament și la nediscriminare pe motive de vârstă (a se vedea, în ceea ce privește întinderea cerinței potrivit căreia orice restrângere a exercitării drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, Hotărârea din 26 aprilie 2022, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑401/19, EU:C:2022:297, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

100

Secundo, restrângerea adusă sistemului pensiilor de urmaș prin diferența de tratament în cauză respectă substanța principiului egalității de tratament și a principiului nediscriminării pe motive de vârstă, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă. Astfel, restrângerea menționată nu repune în discuție aceste principii ca atare, în măsura în care nu privește decât problema, limitată, a condiției de durată minimă a căsătoriei pe care soții supraviețuitori ai funcționarilor sau ai foștilor funcționari decedați trebuie să o îndeplinească pentru a putea beneficia de o pensie de urmaș, fără ca acești soți să fie privați de posibilitatea de a beneficia de o asemenea pensie în fiecare dintre situațiile prevăzute la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut.

101

Tertio, restrângerea menționată răspunde unui obiectiv de interes general, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, și anume cel de prevenire a abuzurilor de drept și a fraudelor, interzicerea acestora constituind un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justițiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C‑359/16, EU:C:2018:63, punctul 49). Astfel, Curtea a statuat deja că condiția potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat o anumită perioadă pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș urmărește să se asigure de realitatea și de stabilitatea raporturilor dintre persoanele în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctul 89). Este vorba despre un criteriu uniform și aplicabil fără distincție tuturor soților supraviețuitori vizați de dispozițiile articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut, care nu urmărește să prezume existența unor abuzuri sau a unor fraude în beneficiul soților supraviețuitori, ci să prevină săvârșirea unor asemenea abuzuri sau fraude.

102

În ceea ce privește, quarto, examinarea proporționalității, în cadrul controlului de legalitate a unei dispoziții de drept al Uniunii în raport cu principiul egalității de tratament și având în vedere larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în materia normelor statutare, trebuie să se verifice, astfel cum s‑a amintit la punctele 61 și 91 din prezenta ordonanță, dacă, prin impunerea unei durate minime a căsătoriei de cinci ani soțului supraviețuitor care s‑a căsătorit cu un funcționar după încetarea raporturilor de muncă ale acestuia din urmă, în condițiile în care această durată minimă este, în temeiul articolului 18 din anexa VIII la statut, de numai un an în cazul unei căsătorii încheiate cu un funcționar încă angajat în muncă, articolul 20 din această anexă prevede o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul de interes general amintit la punctul precedent din prezenta ordonanță.

103

Curtea a statuat deja că condiția privind durata minimă de un an prevăzută la articolul 17 din anexa VIII la statut nu este nici arbitrară, nici vădit inadecvată în raport cu acest obiectiv, această analiză fiind valabilă mutatis mutandis pentru condiția privind durata minimă de un an prevăzută la articolul 18 din anexa VIII la statut (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctul 90).

104

Așa cum Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, a arătat în esență în înscrisurile sale, nu este nici arbitrar, nici vădit inadecvat să se impună, la articolul 20 din anexa VIII la statut, o durată minimă a căsătoriei mai lungă decât cea prevăzută la articolul 18 din această anexă. Astfel, în ipoteza vizată la acest articol 20, caracterizată prin faptul că s‑a încheiat căsătoria după încetarea raporturilor de muncă ale funcționarului, incitarea la abuzuri sau la fraudă poate fi favorizată de mai marea previzibilitate și mai marea proximitate a decesului funcționarului, din moment ce, precum în speță, această încetare intervine ca urmare a pensionării, în sensul articolului 52 din statut.

105

În aceste condiții, este necesar să se considere că, stabilind la articolul 20 din anexa VIII la statut o durată minimă a căsătoriei de cinci ani pentru a preveni abuzurile și fraudele, în condițiile în care această durată nu este decât de un an în situațiile prevăzute la articolul 18 din această anexă, legiuitorul Uniunii, în cadrul largii puteri de apreciere care îi aparține, nu a operat o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată.

106

Rezultă din ceea ce precedă că diferența de tratament instituită la articolul 20 din anexa VIII la statut este conformă cu articolul 20 și cu articolul 21 alineatul (1) din cartă.

107

În consecință, trebuie respins al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut în raport cu principiile egalității de tratament și nediscriminării pe motive de vârstă și, prin urmare, acțiunea formulată de KM.

108

În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

109

Conform articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

110

Întrucât KM a căzut în pretenții după admiterea recursurilor, iar Comisia, precum și, respectiv, Consiliul au solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de aceste două instituții atât în primă instanță, cât și în prezentele recursuri.

111

Deși nu a participat la procedura de recurs, Parlamentul a intervenit în primă instanță în fața Tribunalului. În urma anulării hotărârii atacate și a evocării cauzei T‑374/20 în prezenta ordonanță, trebuie să se statueze din nou cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de această instituție în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 137 și ale articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

112

În această privință, conform articolului 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În aceste condiții, Parlamentul suportă cheltuielile de judecată pe care le‑a efectuat în primă instanță.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune: