1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, ClientEarth AISBL, solicită anularea Deciziei Ares(2022) 4942150 a Comisiei Europene din 6 iulie 2022 prin care aceasta a respins cererea de reexaminare internă a Regulamentului delegat (UE) 2021/2139 din 4 iunie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu (JO 2021, L 442, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul delegat”), în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la activitățile economice din domeniul bioenergiei, la fabricarea produselor chimice organice de bază și la fabricarea materialelor plastice în forme primare (denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Reclamanta este o organizație fără scop lucrativ de drept belgian care are ca obiectiv în principal protecția mediului.

3

Regulamentul delegat a fost adoptat de Comisia în temeiul, în special, al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO 2020, L 198, p. 13, denumit în continuare „Regulamentul privind taxonomia”).

4

Pentru a o sprijini în elaborarea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina dacă o activitate economică este durabilă din punctul de vedere al mediului, Comisia a instituit, încă din anul 2018, un Grup de experți tehnici pentru finanțarea durabilă. În ceea ce privește Regulamentul delegat, acest grup de experți și‑a elaborat recomandările privind în special criteriile tehnice de examinare referitoare la activitățile economice care ar contribui în mod substanțial la cele două obiective de mediu prevăzute la articolul 9 literele (a) și (b) din Regulamentul privind taxonomia. Raportul final al acestui grup a fost publicat în luna martie 2020, însoțit de o anexă tehnică.

5

Proiectul de Regulament delegat a fost însoțit, pe de o parte, de documentul SWD(2021) 2800 final al Comisiei din 4 iunie 2021, care conține expunerea de motive a proiectului menționat, și, pe de altă parte, de documentul SWD(2021) 152 final al Comisiei din 4 iunie 2021, pregătit de Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital, în colaborare printre altele cu Direcția Generală Politici Climatice, care conține raportul de evaluare a impactului, însoțit de 11 anexe (denumită în continuare „evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat”).

6

La 3 februarie 2022, reclamanta a prezentat Comisiei o cerere de reexaminare internă a Regulamentului delegat, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2021 (JO 2021, L 356, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul Aarhus”). Aceasta contesta în esență legalitatea Regulamentului delegat în ceea ce privește, în primul rând, interpretarea și aplicarea unora dintre cerințele prevăzute la articolul 19 din Regulamentul privind taxonomia, în al doilea rând, anumite activități economice din domeniul bioenergiei, în al treilea rând, fabricarea produselor chimice organice de bază și, în al patrulea rând, fabricarea materialelor plastice în forme primare.

7

Prin scrisoarea din 6 iulie 2022, Comisia a comunicat reclamantei decizia atacată prin care a respins cererea de reexaminare internă.

8

Reclamanta solicită Tribunalului:

9

Comisia, susținută de Republica Franceză, solicită Tribunalului:

10

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive, întemeiate, primul, pe erori de drept referitoare la cerințele pentru criteriile tehnice de examinare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul privind taxonomia, al doilea, pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește activitățile din domeniul bioenergiei, al treilea, pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește fabricarea produselor chimice organice de bază și, al patrulea, pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește fabricarea materialelor plastice în forme primare.

11

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, acesta „instituie criteriile pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul stabilirii gradului în care o investiție este durabilă din punctul de vedere al mediului”. Potrivit considerentului (3), acest regulament constituie o etapă esențială în orientarea fluxurilor financiare către activități durabile în vederea realizării unei Uniuni Europene neutre din punct de vedere climatic până în anul 2050.

12

În acest scop, Regulamentul privind taxonomia instituie, astfel cum reiese din considerentele (6) și (12), un sistem de clasificare unificat pentru activitățile durabile (denumit „taxonomie” sau „taxinomie”) pentru a armoniza la nivelul Uniunii criteriile aplicate pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, oferind astfel investitorilor și altor operatori economici o înțelegere comună a activităților economice care sunt durabile din punctul de vedere al mediului.

13

Potrivit articolului 3 din Regulamentul privind taxonomia, „[î]n scopul stabilirii gradului de durabilitate din punctul de vedere al mediului al unei investiții, o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în cazul în care activitatea economică respectivă:

14

Cele șase obiective de mediu enumerate la articolul 9 din Regulamentul privind taxonomia sunt următoarele:

„(a) atenuarea schimbărilor climatice;

(b) adaptarea la schimbările climatice;

(c) utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine;

(d) tranziția către o economie circulară;

(e) prevenirea și controlul poluării;

(f) protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.”

15

Articolul 4 din Regulamentul privind taxonomia prevede că statele membre și Uniunea aplică criteriile prevăzute la articolul 3 pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul oricărei măsuri care stabilește cerințe pentru participanții la piața financiară sau emitenți în ceea ce privește produsele financiare sau obligațiunile corporative care sunt puse la dispoziție ca fiind durabile din punctul de vedere al mediului.

16

Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede condițiile în care o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice.

17

„Atenuare[a] schimbărilor climatice” este definită la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul privind taxonomia ca fiind „procesul de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C și continuarea eforturilor de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, astfel cum se prevede în Acordul de la Paris [asupra schimbărilor climatice, încheiat la 12 decembrie 2015]”.

18

Articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia prevede condițiile aplicabile activităților economice pentru care nu există o alternativă viabilă din punct de vedere tehnologic și economic cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon, și anume așa‑numitele activități „de tranziție”, potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (h) punctul (ii) din acest regulament.

19

Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 în vederea:

20

Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede că o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice atunci când respectiva activitate:

21

Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 în vederea:

22

Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia are următorul cuprins:

„În sensul articolului 3 litera (b), luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ:

23

Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede că criteriile tehnice de examinare stabilite printre altele în temeiul articolului 10 alineatul (3) din acesta:

24

Regulamentul delegat a fost adoptat în temeiul în special al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctul 3 de mai sus).

25

Articolul 1 din Regulamentul delegat prevede că criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa I la acest regulament. Conform articolului 2 din Regulamentul delegat, criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa II la același regulament.

26

Anexele I și II la Regulamentul delegat precizează criteriile tehnice de examinare pentru fiecare activitate economică care face obiectul regulamentului menționat, printre altele, la punctul 3.14 pentru fabricarea produselor chimice organice de bază și la punctul 3.17 pentru fabricarea materialelor plastice în forme primare.

27

În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul Aarhus, orice organizație non‑guvernamentală (ONG) care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 11 din acest regulament este îndreptățită să introducă o cerere de reexaminare internă la instituția sau organismul Uniunii care adoptă un act administrativ în temeiul dreptului mediului.

28

Este inerent sistemului reexaminării interne ca solicitantul unei reexaminări să prezinte motive concrete și precise de natură să repună în discuție aprecierile pe care este întemeiat actul administrativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 68). Prin urmare, solicitantul unei reexaminări este ținut să indice elementele de fapt sau argumentele de drept substanțiale care pot da naștere unor îndoieli plauzibile, și anume semnificative, în ceea ce privește aprecierea efectuată de instituția sau de organismul Uniunii în actul vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 69, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, ClientEarth/Comisia, C‑458/19 P, EU:C:2021:802, punctul 60).

29

Cererea de reexaminare internă a unui act administrativ urmărește, așadar, să se constate o pretinsă nelegalitate sau lipsa temeiniciei actului vizat. Solicitantul poate apoi să sesizeze, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul Aarhus coroborat cu articolul 10 din acest regulament, instanța Uniunii prin introducerea unei acțiuni pentru necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori abuz de putere împotriva deciziei prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 38).

30

În principiu, întinderea controlului jurisdicțional al unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu diferă de întinderea controlului jurisdicțional al actului administrativ care a făcut obiectul cererii menționate, dacă acest act ar face obiectul unei căi de atac jurisdicționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech ș.a./Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctele 76 și 81).

31

Potrivit jurisprudenței, atunci când o instituție a Uniunii trebuie să efectueze evaluări complexe, precum cele care stau la baza elaborării criteriilor tehnice de examinare pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, aceasta dispune de o putere largă de apreciere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată). În acest caz, controlul jurisdicțional pe care instanța Uniunii trebuie să îl exercite asupra temeiniciei motivelor unei decizii precum decizia atacată nu trebuie să conducă la substituirea aprecierii Comisiei cu propria apreciere, ci urmărește să verifice că această decizie nu se întemeiază pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu este afectată de nicio eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 55 și jurisprudența citată).

32

În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că instanța Uniunii trebuie nu doar să verifice în special exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse din acestea (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Credit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 56 și jurisprudența citată). Astfel, în cazul în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, prezintă o importanță fundamentală respectarea garanțiilor procedurale, printre care figurează obligația acesteia de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale situației în cauză (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 57 și jurisprudența citată).

33

Pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea actului pe care aceasta l‑a adoptat, elementele de probă în susținerea unei astfel de afirmații trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2018, Lubrizol France/Consiliul, C‑223/17 P, nepublicată, EU:C:2018:442, punctul 39, și Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctul 74).

34

Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie examinate motivele invocate de reclamantă.

35

Reclamanta susține în mod formal că „Comisia nu avea competența de a adopta Regulamentul delegat, pentru motivul [că aceasta] a ignorat elemente esențiale ale Regulamentului [privind taxonomia]”. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din cererea introductivă și din răspunsul său la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, argumentele sale nu sunt întemeiate pe un viciu de necompetență propriu‑zis, ci pe erori de drept săvârșite de Comisie în interpretarea cerințelor pentru criteriile tehnice de examinare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul privind taxonomia.

36

Prin urmare, prezentul motiv trebuie interpretat ca fiind întemeiat pe erori de drept în ceea ce privește cerințele pentru criteriile tehnice de examinare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul privind taxonomia.

37

Prezentul motiv cuprinde patru aspecte, privind:

38

Reclamanta susține că, la punctul 1 și la punctul 2.1 literele (a) și (b) din anexa II la decizia atacată, în primul rând, Comisia a interpretat în mod eronat noțiunea de „dovezi științifice concludente”, prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, ca fiind corespunzătoare „dovezilor științifice care permit să se deducă o concluzie”, în loc să o facă să corespundă cu „cele mai bune dovezi disponibile” sau cu „cele mai recente și mai fiabile dovezi științifice”, ceea ce ar diminua exigența acestui criteriu, în al doilea rând, aceasta a omis să recunoască riscul de „blocare” a activităților care în final nu ar contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, în al treilea rând, aceasta a apărat în mod eronat, pe de o parte, dreptul de a ignora cele mai bune și mai recente dovezi științifice pentru motivul că Regulamentul delegat era actualizat în mod continuu și, pe de altă parte, posibilitatea de a considera că interpretarea sa impunea o „certitudine epistemică” și, în al patrulea rând, aceasta a aplicat în mod eronat principiul precauției.

39

Comisia contestă argumentele reclamantei.

40

Potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare „se bazează pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției consacrat la articolul 191 [TFUE]”.

41

În speță, Comisia a apreciat, la punctul 1 din anexa II la decizia atacată, că reclamanta nu ridicase o problemă cu privire la domeniul de aplicare al noțiunii de „dovezi științifice concludente” ca motiv autonom în susținerea cererii de reexaminare internă, ci numai ca observație introductivă. În plus, ea a considerat în esență că sensul literal al expresiei „dovezi științifice concludente” făcea referire la elementele științifice care nu erau „neconcludente”, cu alte cuvinte, la elementele științifice care „permit[eau] să se deducă concluzii”. Mai mult, aceasta a considerat că interpretarea susținută de reclamantă părea să impună dovezi științifice care erau acceptate, fără nicio îndoială, de întreaga comunitate științifică, ceea ce ar fi contrar naturii înseși a cunoașterii științifice.

42

În măsura în care, prin intermediul prezentului aspect, reclamanta critică interpretarea Comisiei cu privire la noțiunea de „dovezi științifice concludente” și în special susține că Comisia nu a luat în considerare „cele mai bune dovezi disponibile” sau „cele mai recente și mai fiabile dovezi științifice”, ea nu explică în ce mod această interpretare ar conduce la o nelegalitate a deciziei atacate. Ea nu menționează nicio dovadă științifică pe care s‑ar fi întemeiat această decizie, care ar fi permis să se deducă o concluzie, fără să fie recentă sau fiabilă. În plus, aceasta nu identifică nicio dovadă științifică „mai recentă” sau „mai fiabilă” care ar fi fost ignorată în decizia menționată. În sfârșit, aceasta nu explică motivul pentru care consideră că, în speță, „dovezile științifice care permit să se deducă o concluzie” nu corespund „celor mai bune dovezi disponibile” sau „celor mai recente și mai fiabile dovezi științifice”.

43

Rezultă că, presupunând că este fondată, critica reclamantei întemeiată pe o eroare de drept în interpretarea termenilor „dovezi științifice concludente” care figurează la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia nu este de natură să conducă la anularea deciziei atacate.

44

Nici celelalte argumente ale reclamantei nu pot fi admise. În primul rând, argumentul său potrivit căruia interpretarea expresiei „dovezi științifice concludente”, adoptată de Comisie, conduce la un risc de „blocare” și de „active depreciate” nu este susținut în niciun mod, reclamanta limitându‑se să invoce, într‑un mod foarte general, un risc ipotetic care ar decurge dintr‑o asemenea interpretare.

45

În al doilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia a apreciat că poate ignora cele mai bune și mai recente dovezi științifice pentru motivul că Regulamentul delegat ar fi actualizat în mod regulat se întemeiază pe o interpretare eronată a deciziei atacate. Astfel, din cuprinsul punctului 1 din anexa II la această decizie reiese că Comisia invocă articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia numai pentru a susține că o interpretare prea strictă a cerinței prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat ar repune în discuție obiectivele acestui regulament și în special ar lipsi de orice efect util articolul 19 alineatul (5) din același regulament, în măsura în care această din urmă dispoziție obligă Comisia să revizuiască periodic criteriile tehnice de examinare în conformitate cu evoluțiile științifice și tehnologice.

46

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe principiul precauției, trebuie amintit că articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia prevede că criteriile tehnice de examinare se bazează pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției consacrat la articolul 191 TFUE. În plus, astfel cum reiese din considerentul (40) al regulamentului menționat, acest principiu se aplică „în cazul în care evaluarea științifică nu permite determinarea unui risc cu suficientă certitudine”.

47

Or, reclamanta nu explică modul în care interpretarea articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia reținută în decizia atacată încalcă principiul precauției. Astfel, aceasta susține doar, fără a prezenta niciun element precis în această privință, că, în cazurile în care nu există dovezi științifice concludente, Comisia ar fi împiedicată să clasifice o anumită activitate în temeiul regulamentului menționat.

48

În al patrulea rând, în măsura în care reclamanta susține că luarea în considerare a unor dovezi științifice care permit să se deducă o concluzie este incompatibilă cu evaluarea calității sau a caracterului actual al acestora, ea nu oferă niciun exemplu de dovadă științifică nefiabilă sau neactuală utilizată de Comisie.

49

Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

50

Reclamanta arată că, la punctele 1 și 2.1 litera (a) punctul (i) și litera (b) punctul (i) din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, întrucât a considerat că diferitele cerințe care erau prevăzute de acesta trebuiau evaluate comparativ pentru a se ajunge la un just echilibru. În opinia sa, fiecare dintre aceste cerințe este totuși obligatorie din punct de vedere juridic, iar Comisia este obligată să le respecte pe toate.

51

Comisia contestă argumentele reclamantei.

52

Conform articolului 10 alineatul (5) și articolului 11 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia, Comisia stabilește criteriile tehnice de examinare menționate la alineatul (3) al articolului 10 menționat și, respectiv, la alineatul (3) al articolului 11 menționat într‑un act delegat, luând în considerare cerințele prevăzute la articolul 19 din acest regulament, și anume cele menționate la punctul 23 de mai sus.

53

În speță, în decizia atacată, Comisia a apreciat că cerința privind dovezile științifice concludente, prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, trebuia să fie evaluată comparativ cu celelalte criterii stabilite la articolul menționat, în special cu principiul precauției (punctul 1 din anexa II). În plus, în ceea ce privește activitățile economice din domeniul bioenergiei, Comisia a apreciat în această decizie că aplicarea simultană și cumulativă a tuturor cerințelor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) menționat cu ocazia stabilirii criteriilor tehnice de examinare îi permitea să calibreze nivelul contribuției substanțiale a unei anumite activități economice la atenuarea schimbărilor climatice, în special în lumina dovezilor științifice concludente disponibile, a coerenței cu legislația Uniunii și a fezabilității tehnologice și comerciale [punctul 2.1 litera (b) din anexa menționată].

54

Trebuie să se constate de la bun început că reclamanta critică faptul că, în decizia atacată, Comisia s‑a considerat abilitată să evalueze comparativ cerințele prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, dar nu invocă niciun argument concret care să arate că o asemenea evaluare comparativă ar fi condus la un rezultat incompatibil cu unul dintre criteriile stabilite în această dispoziție.

55

În plus, trebuie arătat că articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, al cărui mod de redactare a fost amintit la punctul 23 de mai sus, enunță un ansamblu de cerințe care privesc atât conținutul criteriilor tehnice de examinare [a se vedea în special alineatul (1) literele (a) și (b)], cât și forma pe care acestea vor trebui să o îmbrace [a se vedea în special alineatul (1) litera (c)]. În plus, aceste criterii tehnice de examinare trebuie să țină seama de mai mulți factori, care urmăresc obiective diferite, și anume, printre altele, obiective de mediu, științifice, economice, financiare și de fezabilitate [a se vedea în special alineatul (1) literele (g)-(i) și (k)]. În același sens, trebuie să se constate că potențialele costuri și beneficii ale aplicării criteriilor tehnice de examinare, precum și ușurința utilizării acestora fac parte, de asemenea, din elementele pe care platforma privind finanțarea durabilă trebuie să le ia în considerare atunci când consiliază Comisia cu privire la aceste criterii tehnice de examinare [a se vedea articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (g) din acest regulament].

56

În plus, faptul că stabilirea criteriilor tehnice de examinare depinde de ponderarea diferitelor interese și obiective stă și la baza considerentelor (44)-(46) ale Regulamentului privind taxonomia, care indică faptul că Comisia trebuie să ia în considerare „externalitățile de mediu, sociale și economice în cadrul unei analize cost‑beneficiu”, „dreptul relevant al Uniunii” sau orice alt „efect negativ asupra piețelor financiare”.

57

Astfel, la stabilirea criteriilor tehnice de examinare, revine Comisiei sarcina de a lua în considerare toate cerințele prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia, identificând, dacă este cazul, echilibrul adecvat sau o concordanță practică între ele, ținând seama de diversitatea lor de obiective și de natură și de faptul că nu sunt în mod necesar convergente între ele.

58

Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

59

Reclamanta susține că, la punctul 2.1 litera (b) punctul (i) din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare de drept întemeindu‑se numai pe legislația Uniunii în vigoare, în special Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82, denumită în continuare „Directiva RED II”) și Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului, din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și a Deciziei nr. 529/2013/UE (JO 2018, L 156, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul LULUCF”). Aceasta susține că legislația menționată îndeplinește funcții diferite de cele ale Regulamentului privind taxonomia și se întemeiază pe dovezi științifice depășite care nu sunt conforme cu cerințele articolului 19 alineatul (1) din acest regulament. Caracterul inadecvat al unei astfel de legislații ar fi fost recunoscut chiar de Comisie prin faptul că aceasta ar fi propus mai multe modificări ale acestei legislații.

60

Comisia contestă argumentele reclamantei.

61

În speță, trebuie să se constate că, la punctul 2.1 litera (b) punctul (i) din anexa II la decizia atacată, Comisia menționează că, pentru a stabili criteriile tehnice de examinare pentru activitățile din domeniul bioenergiei, a luat în considerare dispozițiile Directivei RED II și ale Regulamentului LULUCF. Potrivit Comisiei, aceste texte conțineau norme privind durabilitatea bioenergiilor și contabilizarea carbonului, care includeau toate emisiile bioenergiilor și care urmăreau să garanteze că aceste emisii erau luate în considerare la nivel național. În acest sens, considerentul (30) al regulamentului delegat arăta că „criteriile tehnice de examinare pentru încălzire, răcire și electricitate din bioenergie și pentru producția de biocombustibili și de biogaz pentru transport ar trebui să fie coerente cu cadrul cuprinzător în materie de durabilitate pentru aceste sectoare, prevăzut în Directiva [RED II]”.

62

În primul rând, trebuie să se observe că articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia impune ca, la stabilirea criteriilor tehnice de examinare, Comisia să țină seama „de orice act juridic relevant existent al Uniunii”. Această obligație este menționată de asemenea în considerentele (43) și (44) ale acestui regulament. Astfel, atunci când Comisia analizează elementele pe care trebuie să se întemeieze adoptarea criteriilor tehnice de examinare, ea trebuie să țină seama de orice act juridic relevant existent al Uniunii, astfel cum se prevede în mod expres la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din regulamentul menționat și în conformitate cu misiunea sa de supraveghere a aplicării dreptului Uniunii, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) TUE.

63

Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că a ținut seama de legislația Uniunii în vigoare la momentul stabilirii criteriilor tehnice de examinare. Așadar, Comisia menționează în mod întemeiat, în decizia atacată, că a luat în considerare dispozițiile Directivei RED II și ale Regulamentului LULUCF.

64

În al doilea rând, argumentația reclamantei prin care urmărește să demonstreze că criteriile stabilite în Directiva RED II și în Regulamentul LULUCF sunt depășite și nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerințele Regulamentului privind taxonomia nu poate fi admisă.

65

Primo, argumentul reclamantei întemeiat pe o pretinsă vechime a Directivei RED II și a Regulamentului LULUCF trebuie înlăturat. Pe de o parte, data adoptării legislației nu este, în sine, de natură să demonstreze o neconformitate cu cerințele stabilite de Regulamentul privind taxonomia. Pe de altă parte, astfel cum arată Comisia, trimiterile la alte instrumente legislative în criteriile tehnice de examinare trebuie interpretate în sensul că fac trimitere la versiunea lor în vigoare cea mai recentă.

66

Secundo, din articolul 1 din Directiva RED II rezultă că aceasta stabilește un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile. Această directivă stabilește un obiectiv al Uniunii obligatoriu privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie al Uniunii în 2030. Ea stabilește printre altele norme referitoare la sprijinul financiar pentru energia electrică din surse regenerabile, la autoconsumul acestui tip de energie electrică și la utilizarea energiei din surse regenerabile în anumite sectoare. De asemenea această directivă stabilește criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, printre altele, pentru combustibilii din biomasă. În plus, din articolul 1 al Regulamentului LULUCF rezultă că acesta stabilește angajamentele statelor membre în sectorul de exploatare a terenurilor, schimbare a destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF), care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris asupra schimbărilor climatice aprobat la 12 decembrie 2015 și la atingerea obiectivului Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030. De asemenea, acest regulament stabilește normele de contabilizare a emisiilor și a absorbțiilor din sectorul LULUCF și de verificare a respectării de către statele membre a acestor angajamente.

67

În plus, trebuie să se constate că Regulamentul privind taxonomia face trimitere în mod expres la Directiva RED II și indirect la Regulamentul LULUCF. Astfel, articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia prevede că o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, printre altele prin generarea, transmiterea, stocarea, distribuirea sau utilizarea energiei din surse regenerabile în conformitate cu directiva menționată. În plus, din considerentul (32) al Regulamentului privind taxonomia rezultă că expresia „gestionarea durabilă a pădurilor” trebuie interpretată luând în considerare, printre altele, această directivă și Regulamentul LULUCF.

68

Mai mult, trebuie arătat că, în ceea ce privește biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă produși din biomasa forestieră, criteriile LULUCF prevăzute la articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II și Regulamentul LULUCF sunt intrinsec legate, întrucât contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor legate de activitățile LULUCF se realizează în temeiul acestui regulament.

69

Prin urmare, Directiva RED II și Regulamentul LULUCF nu pot fi considerate nerelevante pentru stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru activitățile din domeniul bioenergiei.

70

În al treilea rând, din decizia atacată nu reiese că criteriile tehnice de examinare stabilite de Regulamentul delegat pentru activitățile din domeniul bioenergiei se bazează doar pe cerințele prevăzute în special de Directiva RED II. În schimb, astfel cum arată Comisia, aceste criterii tehnice de examinare prevăd alte cerințe decât cele prevăzute în prezent în legislația în vigoare, astfel cum demonstrează exemplele prezentate la punctul 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia menționată, care nu sunt contestate de reclamantă cu privire la acest aspect, privind în special introducerea unui prag mai ridicat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de utilizarea de biomasă.

71

În al patrulea rând, contrar celor susținute de reclamantă, propunerile Comisiei de revizuire a Directivei RED II și a Regulamentului LULUCF nu pot echivala cu o recunoaștere de către aceasta a caracterului inadecvat al dispozițiilor acestora, în versiunile lor în vigoare la data deciziei atacate, în scopul unei luări în considerare în stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru activitățile din domeniul bioenergiei.

72

Prin urmare, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.

73

Reclamanta susține că, la punctul 2.1 litera (a) punctele (i) și (ii) din anexa II la decizia atacată, Comisia a încălcat cerința prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare stabilite pentru activitățile de fabricare a produselor chimice organice de bază și de fabricare a materialelor plastice în forme primare. Comisia și‑ar fi îndeplinit obligația de a lua în considerare ciclul de viață constatând că era dificil să facă acest lucru și apreciind că ciclul de viață ar putea fi luat în considerare ulterior, cu ocazia modificărilor criteriilor menționate. Cu toate acestea, articolul 19 alineatul (1) litera (g) menționat ar prevedea o obligație „de rezultat”, potrivit căreia criteriile tehnice de examinare nu pot fi adoptate fără a încorpora cerințele referitoare la ciclul de viață. Această obligație de a ține seama de elementele ciclului de viață ar reveni Comisiei, iar nu operatorilor. În plus, criteriile tehnice de examinare nu pot deveni legale a posteriori prin intermediul unor modificări care încorporează considerații legate de ciclul de viață.

74

Comisia contestă argumentele reclamantei.

75

Potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare „țin seama de ciclul de viață, inclusiv de dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, luând în considerare atât efectul asupra mediului al activității economice în sine, cât și efectul asupra mediului al produselor și serviciilor furnizate de activitatea economică respectivă, în special prin luarea în considerare a producției, utilizării și scoaterii din uz a respectivelor produse și servicii”. Această constatare rezultă și din considerentul (34) al aceluiași regulament.

76

În plus, considerentul (40) din Regulamentul privind taxonomia prevede că „[a]tunci când stabilește și actualizează criteriile tehnice de examinare, Comisia ar trebui să garanteze că respectivele criterii sunt întemeiate pe dovezi științifice disponibile, că sunt elaborate ținând seama de analiza ciclului de viață, inclusiv de evaluările existente ale ciclului de viață și că sunt actualizate periodic”. Mai mult, considerentul (47) al aceluiași regulament menționează că „[c]riteriile tehnice de examinare ar putea impune efectuarea unei evaluări a ciclului de viață atunci când este necesară și suficient de fezabilă”.

77

În speță, la punctul 2.1 litera (a) punctul (i) din anexa II la decizia atacată, Comisia a făcut trimitere la evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat, a considerat că obligația de a ține seama de ciclul de viață era o obligație de mijloace și a considerat că îndeplinea această obligație luând în considerare evaluarea ciclului de viață al emisiilor de gaze cu efect de seră în general și al emisiilor generate de activitățile de producție în special, inclusiv de fabricarea produselor chimice organice de bază.

78

În această privință, din evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat, transcrisă parțial în decizia atacată, rezultă că Comisia a apreciat că, în pofida unei reflecții aprofundate, integrarea universală a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criteriile tehnice de examinare se dovedea dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile.

79

În special, în ceea ce privește fabricarea produselor chimice organice de bază, evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat menționa că, având în vedere lipsa unor date suficiente pentru definirea criteriilor tehnice de examinare pentru întregul ciclu de viață, ar trebui luate în considerare emisiile directe de gaze cu efect de seră rezultate din procesul de fabricație. În acest scop, Comisia a considerat că ar trebui luate în considerare cele mai performante industrii din acest sector, utilizând criteriile de referință ale sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră prevăzute în legislația Uniunii. În opinia sa, această abordare permitea garantarea faptului că criteriile tehnice de examinare erau ușor de utilizat, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia.

80

În ceea ce privește fabricarea materialelor plastice în forme primare, întrucât aceasta nu face obiectul criteriilor de referință ale sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, Comisia a considerat că definirea criteriilor tehnice de examinare se bazează pe opinii ale experților, pe o evaluare a ciclului de viață și pe o analiză documentară a celor mai performante industrii din aceste sectoare. În special, s‑a prevăzut că emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viață al fabricării de materiale plastice care utilizează materii prime regenerabile ar trebui să fie mai scăzute decât emisiile generate de materialele plastice echivalente în forme primare, fabricate din materii prime bazate pe combustibili fosili.

81

În ceea ce privește atât fabricarea produselor chimice organice de bază, cât și fabricarea materialelor plastice în forme primare, emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viață ar trebui să fie calculate în conformitate cu recomandările Comisiei sau cu standardele relevante ale Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) și să fie verificate de o parte terță independentă.

82

În plus, Comisia a considerat că urma să actualizeze criteriile tehnice de examinare pe baza evoluțiilor tehnologice și științifice pentru a integra noi elemente legate de ciclul de viață al activităților. În conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia, această actualizare ar trebui să aibă loc o dată la trei ani în ceea ce privește activitățile de tranziție, precum fabricarea produselor chimice organice de bază și a materialelor plastice în forme primare.

83

În plus, Comisia a apreciat, la punctul 2.1 litera (a) punctul (ii) din anexa II la decizia atacată, că articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia îi acorda o anumită marjă de apreciere pentru a ține seama de ciclul de viață în coroborare cu celelalte cerințe stabilite la articolul 19 alineatul (1) menționat. Această putere discreționară nu o obliga să stabilească, în criteriile tehnice de examinare, un prag al emisiilor de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viață pentru toate activitățile care intră în domeniul de aplicare al regulamentului delegat. În conformitate cu considerentul (47) al regulamentului menționat, evaluarea ciclului de viață trebuie efectuată atunci când este suficient de fezabilă și necesară. În ceea ce privește activitățile de fabricație, evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat arăta că nu existau alte soluții viabile și utilizabile decât cea adoptată, care să țină seama de cele mai performante industrii în ceea ce privește emisiile directe de gaze cu efect de seră generate de procesul de fabricație.

84

În primul rând, rezultă, într‑adevăr, din cuprinsul punctelor 78-83 de mai sus că Comisia a susținut, în decizia atacată, că integrarea universală a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criteriile tehnice de examinare se dovedea dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile. Cu toate acestea, rezultă de asemenea din această decizie că, în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare referitoare la fabricarea produselor chimice organice de bază, Comisia a luat în considerare emisiile directe de gaze cu efect de seră pentru procesul de fabricație și în special criteriile de referință ale sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78). În plus, în ceea ce privește fabricarea materialelor plastice în forme primare, criteriile tehnice de examinare s‑au bazat pe opinii ale experților, precum și pe o evaluare a ciclului de viață și pe o analiză documentară a celor mai performante industrii din aceste sectoare.

85

În al doilea rând, trebuie arătat că, astfel cum a susținut Comisia, articolul 19 alineatul (1) litera (g) coroborat cu considerentele (34), (40) și (47) din Regulamentul privind taxonomia (a se vedea punctele 75 și 76 de mai sus) nu impune prevederea unor criterii tehnice de examinare care să vizeze în mod specific ciclul de viață și nici nu obligă Comisia să efectueze o evaluare a ciclului de viață în toate cazurile. Ceea ce se impune este ca, la adoptarea criteriilor tehnice de examinare, Comisia să ia în considerare ciclul de viață, în special evaluările ciclului de viață deja existente.

86

Prin urmare, în speță, nu s‑a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia, prezentată la punctele 77-83 de mai sus.

87

În al treilea rând, trebuie să se observe că argumentele reclamantei nu sunt de natură să demonstreze săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere în ceea ce privește aprecierile sale, astfel cum sunt menționate la punctele 77-83 de mai sus. Astfel, reclamanta se limitează să susțină, de o manieră generală, că Comisia nu și‑a îndeplinit în mod adecvat obligația de a lua în considerare ciclul de viață, dar nu indică niciun element concret care să permită repunerea în discuție a plauzibilității aprecierilor Comisiei.

88

Având în vedere cele de mai sus, se impune respingerea celui de al patrulea aspect al primului motiv și, în consecință, a motivului menționat.

89

Prezentul motiv se împarte în două aspecte, primul, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere referitoare la contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice, iar al doilea, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe o aplicare eronată a principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în ceea ce privește principiul utilizării în cascadă a biomasei forestiere.

90

Reclamanta susține în esență că, la punctul 3.1 din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că arderea biomasei forestiere contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și nu aduce prejudicii semnificative obiectivelor de mediu.

91

Comisia contestă argumentele reclamantei.

92

Trebuie examinate succesiv diferitele argumente invocate de reclamantă. În primul rând, aceasta din urmă susține că Comisia a adoptat în mod eronat o decizie „politică” pentru a evalua comparativ cerințele prevăzute la articolul 19 alineatul (1) literele (d) și (f) din Regulamentul privind taxonomia. Aceasta adaugă că Comisia a întemeiat în mod nejustificat criteriile tehnice de examinare pentru activitățile din domeniul bioenergiei pe Directiva RED II și pe Regulamentul LULUCF.

93

Trebuie să se constate că această argumentație a reclamantei se suprapune în mare parte cu argumentele dezvoltate în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale primului motiv.

94

Or, pe de o parte, în măsura în care reclamanta contestă posibilitatea Comisiei de a evalua comparativ diferitele cerințe prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia în vederea stabilirii criteriilor tehnice de examinare, aceasta nu prezintă niciun argument concret care să permită să se demonstreze că Comisia a aplicat în mod eronat această evaluare comparativă. În plus, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 55-57 de mai sus, revine Comisiei, cu ocazia stabilirii criteriilor tehnice de examinare, sarcina de a lua în considerare toate cerințele prevăzute de această dispoziție, identificând, dacă este cazul, echilibrul adecvat sau o concordanță practică între aceste cerințe, ținând seama de diversitatea lor de obiective și de natură și de faptul că acestea nu sunt în mod necesar convergente între ele.

95

Pe de altă parte, trebuie să se observe că, astfel cum s‑a concluzionat la punctele 63 și 69 de mai sus, criteriile tehnice de examinare nu pot fi stabilite de Comisie fără a ține seama de legislația Uniunii în vigoare și în special de Directiva RED II și de Regulamentul LULUCF.

96

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 67 de mai sus, Regulamentul privind taxonomia face trimitere în mod expres la Directiva RED II și indirect la Regulamentul LULUCF. Astfel, articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind taxonomia prevede că o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, printre altele, prin generarea, transmiterea, stocarea, distribuirea sau utilizarea energiei din surse regenerabile în conformitate cu directiva menționată. În plus, din considerentul (32) al aceluiași regulament rezultă că expresia „gestionare durabilă a pădurilor” trebuie interpretată luând în considerare printre altele această directivă și Regulamentul LULUCF.

97

În special, din cuprinsul punctului 68 de mai sus rezultă că criteriile LULUCF prevăzute de articolul 29 alineatul (7) din Directiva RED II și Regulamentul LULUCF sunt legate în mod intrinsec, întrucât contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor legate de activitățile LULUCF se realizează în temeiul acestui regulament.

98

În plus, din evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat rezultă că Regulamentul LULUCF prevede cea mai completă estimare a emisiilor din biomasă, întrucât atribuie în mod direct și imediat toate variațiile stocului de dioxid de carbon din păduri (inclusiv, de exemplu, la nivelul solului) emisiilor din anul de recoltă, compensate prin sechestrarea în sistemul forestier.

99

Pe de altă parte, astfel cum s‑a constatat la punctul 70 de mai sus, din exemplele concrete prezentate la punctul 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia atacată rezultă că criteriile tehnice de examinare stabilite pentru activitățile din domeniul bioenergiei prevăd alte cerințe decât cele prevăzute în prezent în legislația în vigoare, privind în special introducerea unui prag mai ridicat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sau interzicerea utilizării culturilor destinate consumului uman sau animal pentru fabricarea de biogaz sau de biocombustibili.

100

Rezultă că nu se poate reproșa Comisiei că a luat în considerare Directiva RED II și Regulamentul LULUCF la stabilirea criteriilor tehnice de examinare. Argumentul vag al reclamantei potrivit căruia Grupul de experți tehnici pentru finanțarea durabilă a constatat că această legislație nu respecta pe deplin cerințele Regulamentului privind taxonomia nu este de natură să repună în discuție această concluzie, cu atât mai mult cu cât s‑a demonstrat că criteriile tehnice de examinare în discuție în speță prevăd alte cerințe decât cele prevăzute în prezent în legislația menționată.

101

În al doilea rând, reclamanta reproșează Comisiei că a tratat în mod uniform toate materiile prime de origine forestieră fără a urma recomandările Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă care preconizau limitarea listei biomasei, a biogazului și a biocombustibililor durabili la materiile prime enumerate în partea A din anexa IX la Directiva RED II.

102

În această privință, Comisia a arătat la punctul 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia atacată că, într‑adevăr, nu a urmat recomandările menționate ale Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă. Cu toate acestea, pe de o parte, aceste recomandări nu ar ține seama de faptul că materiile prime enumerate în partea A din anexa IX la Directiva RED II, chiar dacă aveau un potențial ridicat de decarbonizare, nu ar fi încă competitive din punct de vedere comercial. Pe de altă parte, acestea ar preconiza un sistem de certificare care ar fi condus la o creștere a sarcinii administrative și a costurilor pentru proprietarii de păduri, ceea ce ar contraveni obiectivului exprimat în considerentul (47) al Regulamentului privind taxonomia, potrivit căruia Comisia ar trebui să stabilească criterii tehnice de examinare care să asigure o securitate juridică suficientă, care să fie practice și ușor de aplicat și în baza cărora conformitatea să poată fi verificată în cadrul unor limite rezonabile ale costurilor de asigurare a conformității, evitându‑se astfel o sarcină administrativă care nu este necesară.

103

În aceste împrejurări, Comisia a concluzionat, la punctul 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia atacată, că definirea criteriilor tehnice de examinare a impus o evaluare comparativă în cadrul căreia fusese de asemenea luat în considerare riscul unor dificultăți de punere în aplicare, în ceea ce privește în special ușurința de utilizare pentru operatorii familiarizați cu parametrii Directivei RED II, și potențiala pierdere a interesului din partea pieței care putea rezulta de aici dacă activitățile economice calificate drept durabile în cadrul acestei directive ar pierde acest calificativ în cadrul taxonomiei europene.

104

Aprecierile Comisiei, menționate la punctele 102 și 103 de mai sus, nu sunt repuse în discuție de argumentația reclamantei privind în special motivele invocate de Comisie pentru a nu urma recomandările Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă în ceea ce privește materiile prime enumerate în partea A din anexa IX la Directiva RED II. Astfel, nu s‑a demonstrat că aceste motive, și anume faptul că materiile respective nu erau încă competitive pe plan comercial și că recomandările menționate preconizau un sistem de certificare care ar fi determinat o creștere a sarcinii administrative și a costurilor pentru proprietarii de păduri, sunt afectate de o eroare vădită de apreciere care poate să pună sub semnul întrebării plauzibilitatea lor, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 32 de mai sus.

105

În al treilea rând, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare întemeindu‑se pe divergențe de opinie între părțile interesate pentru a înlătura în mod eronat dovezi științifice care i‑au fost prezentate. În opinia sa, Comisia a ignorat printre altele dovezi științifice prezentate în cererea de reexaminare internă, care demonstrează că arderea biomasei forestiere ar crește emisiile de gaze cu efect de seră, ar avea drept consecință o prelungire a timpului de recuperare a carbonului, ar aduce un prejudiciu biodiversității și nu ar permite atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon, cu atât mai mult cu cât cadrul juridic existent nu ia în considerare costurile din punctul de vedere al emisiilor de carbon ale biomasei forestiere importate.

106

Trebuie să se constate că aceste argumente ale reclamantei nu sunt demonstrate corespunzător cerințelor legale. În primul rând, din cuprinsul punctului 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia atacată rezultă că Comisia a răspuns la argumentele prezentate de reclamantă în cererea de reexaminare internă, inclusiv la cele privind dovezi științifice. Aceste răspunsuri sunt de altfel rezumate în cererea introductivă. Prin urmare, nu s‑a demonstrat nicidecum că, în decizia menționată, Comisia a omis să ia în considerare dovezile științifice prezentate de reclamantă.

107

În al doilea rând, rezultă cu claritate din decizia atacată că dovezile științifice prezentate de reclamantă nu erau singurele elemente existente. Astfel, la punctul 3.1.1 litera (b) din anexa II la decizia menționată, Comisia menționează mai multe alte elemente pe care le‑a luat în considerare, și anume recomandările Grupului de experți tehnici pentru finanțarea durabilă, evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat, evaluarea impactului care însoțește Directiva RED II, orientările Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) și studiile științifice elaborate în cadrul Centrului Comun de Cercetare (JRC).

108

În al treilea rând și în orice caz, trebuie să se observe că reclamanta se limitează să reproducă, în cererea introductivă, argumentele pe care le‑a invocat în stadiul cererii de reexaminare internă și răspunsurile Comisiei la argumentele menționate, fără a indica însă vreun element concret care să permită repunerea în discuție a plauzibilității acestor răspunsuri. Simpla împrejurare că, în cadrul evaluării acestor dovezi cu caracter științific și complex, Comisia privilegiase anumite elemente în detrimentul celor invocate de reclamantă nu permite să se concluzioneze că Comisia le‑a înlăturat în mod eronat pe acestea din urmă sau să repună în discuție o asemenea evaluare, pentru care dispune de o marjă largă de apreciere, astfel cum s‑a amintit la punctul 31 de mai sus.

109

Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe neluarea în considerare a lemnului importat, trebuie să se constate că, într‑adevăr, Regulamentul LULUCF nu se aplică acestui tip de lemn. Cu toate acestea, condițiile prevăzute la articolul 29 alineatele (6) și (7) din Directiva RED II se aplică atât lemnului provenit din Uniune, cât și lemnului importat, astfel cum arată Comisia. Astfel, din alineatul (6) al acestui articol rezultă că criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru combustibili trebuie să țină seama în special de aspectul dacă țara în care a fost recoltată biomasa forestieră dispune de legislație națională sau subnațională care să fie aplicabilă în domeniul recoltării, precum și de sisteme de monitorizare. În plus, în temeiul alineatului (7) litera (a) punctele (i) și (iii) al articolului menționat, trebuie să se țină seama de asemenea de aspectul dacă țara sau organizația regională de integrare economică din care provine biomasa forestieră este parte la Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice și are instituite legi naționale sau subnaționale care sunt aplicabile în domeniul recoltării, în vederea conservării și consolidării stocurilor și absorbanților de carbon, și care atestă că emisiile din sectorul LULUCF raportate nu depășesc absorbțiile [alineatul (7) litera (a) punctele (i) și (iii)].

110

Rezultă că reclamanta susține în mod eronat că lemnul importat nu a fost luat în considerare în vederea stabilirii criteriilor tehnice de examinare pentru activitățile economice din domeniul bioenergiei.

111

Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

112

Reclamanta arată că punctul 3.1.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată este afectat de o eroare vădită de apreciere. În opinia sa, Comisia a considerat în mod eronat că nu existau dovezi științifice suficiente pentru a stabili criterii tehnice de examinare referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în ceea ce privește utilizarea biomasei forestiere în activitățile din domeniul bioenergiei. Cu toate acestea, dovezile științifice ar fi în mare măsură suficiente, iar Grupul de experți tehnici pentru finanțarea durabilă ar fi recomandat stabilirea unor astfel de criterii pentru a ține seama de principiul utilizării în cascadă a biomasei, acest principiu fiind recunoscut și în propunerea de directivă de modificare a Directivei RED II. Cu titlu subsidiar, reclamanta susține că, dacă s‑ar dovedi că dovezile științifice sunt insuficiente, principiul precauției ar impune ca arderea biomasei forestiere să nu fie inclusă în taxonomie. Pe de altă parte, reclamanta susține că Comisia s‑a întemeiat în mod eronat pe perspectiva unei legislații viitoare pentru a justifica faptul că, în prezent, nu acționează în conformitate cu cerințele Regulamentului privind taxonomia.

113

Comisia contestă argumentele reclamantei.

114

Mai întâi, trebuie să se observe că, la punctul 3.1.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată, în primul rând, Comisia a arătat că relația care guvernează principiul utilizării în cascadă a biomasei este extrem de complexă și că sunt esențiale dovezi științifice suficiente pentru definirea unor criterii adecvate pentru a garanta aplicarea corectă a acestui principiu. O astfel de complexitate era recunoscută în documentul Comisiei din anul 2018, intitulat „Guidance on cascading use of biomass with selected good practice examples on woody biomass” (Ghidul privind utilizarea în cascadă a biomasei cu o selecție de exemple de bune practici în materie de biomasă lemnoasă) și în Raportul Agenției Europene de Mediu nr. 8/2018 intitulat „The circular economy and the bioeconomy” (Economia circulară și bioeconomia).

115

În al doilea rând, Comisia a considerat că, în acest context, era posibil să recurgă la o abordare secvențială și să procedeze în funcție de experiența dobândită, conform articolului 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia.

116

În al treilea rând, Comisia a considerat că Directiva RED II conține deja dispoziții privind ierarhia deșeurilor și economia circulară, pe care operatorii trebuie să le respecte. În special, considerentul (21) al directivei menționate prevede că statele membre „țin cont în mod adecvat de principiile economiei circulare”. Articolul 3 alineatul (3) din această directivă prevede că „[s]tatele membre se asigură că politicile lor naționale […] și schemele lor de sprijin sunt concepute ținându‑se seama în mod corespunzător de ierarhia deșeurilor, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din Directiva 2008/98/CE, astfel încât să se încerce evitarea distorsiunilor nedorite pe piețele materiilor prime”. Articolul 28 alineatul (6) din Directiva RED II prevede că Comisia revizuiește lista materiilor prime, care include biomasa, și își bazează analiza pe principiile economiei circulare.

117

În al patrulea rând, Comisia a arătat că propunerea de directivă de modificare a Directivei RED II prevedea printre altele ca statele membre să ia măsuri pentru a se asigura că energia din biomasă este produsă cu luarea în considerare a ierarhiei deșeurilor și a principiului utilizării în cascadă. În plus, această propunere de directivă obliga Comisia să adopte un act delegat privind modalitățile de aplicare a principiului utilizării în cascadă pentru biomasă.

118

Această abordare secvențială prezentată de Comisie în decizia atacată rezultă de asemenea din considerentul (31) al regulamentului delegat, potrivit căruia „criteriile tehnice de examinare pentru activitățile din domeniul bioenergiei ar trebui completate, reexaminate și, dacă este necesar, adaptate, pentru a ține seama de cele mai recente dovezi […] luând în considerare, totodată, dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Directiva [RED II] și viitoarele revizuiri ale acesteia”.

119

În continuare, trebuie remarcat faptul că Grupul de experți tehnici pentru finanțarea durabilă a recomandat Comisiei să includă criterii referitoare la activitățile din domeniul bioenergiei în ceea ce privește tranziția către o economie circulară.

120

În sfârșit, trebuie să se arate că principiul utilizării în cascadă vizează utilizarea eficientă a resurselor, acordând prioritate utilizării materialelor produselor în funcție de valoarea lor adăugată economică și de mediu cea mai ridicată într‑o ordine de prioritate dată.

121

Reclamanta susține că Comisia a considerat în mod eronat că nu existau dovezi științifice suficiente pentru a stabili criterii tehnice de examinare referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în scopul luării în considerare a principiului utilizării în cascadă a biomasei forestiere.

122

Cu toate acestea, reclamanta nu prezintă argumente concrete care să permită contrazicerea concluziei Comisiei cu privire la insuficiența dovezilor științifice. În schimb, este necesar să se constate că, din studiile menționate în partea din decizia atacată transcrisă la punctul 114 de mai sus, rezultă că problema relației dintre principiul utilizării în cascadă și biomasă era complexă. În plus, împrejurarea că reclamanta ajunge la o concluzie cu privire la caracterul suficient al dovezilor științifice care este diferită de cea a Comisiei nu este suficientă pentru a demonstra că decizia menționată ar fi afectată de o eroare vădită de apreciere în această privință.

123

În plus, trebuie respins argumentul reclamantei întemeiat pe principiul precauției. Astfel, simpla invocare a principiului menționat nu poate fi suficientă pentru a repune în discuție plauzibilitatea aprecierilor Comisiei, menționate la punctele 114-117 de mai sus, care au determinat‑o să includă în Regulamentul delegat utilizarea biomasei forestiere în activitățile din domeniul bioenergiei, considerând că era posibil să recurgă la o abordare secvențială și să procedeze în funcție de experiența dobândită.

124

În ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la faptul că Comisia s‑a întemeiat pe perspectiva unei legislații viitoare pentru a justifica faptul că nu acționează, în prezent, în conformitate cu cerințele Regulamentului privind taxonomia, acesta se întemeiază pe o interpretare eronată a deciziei atacate. Astfel, din cuprinsul punctului 3.1.2 litera (b) din anexa II la această decizie, în partea menționată la punctul 114 de mai sus, rezultă că Comisia a invocat articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia pentru a susține că putea recurge la o abordare secvențială și putea proceda în funcție de experiența dobândită, întrucât era obligată să reexamineze periodic criteriile tehnice de examinare și, dacă era cazul, să modifice actele delegate adoptate, în concordanță cu evoluțiile științifice și tehnologice, în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) menționat.

125

În plus, Comisia a invocat propunerea de directivă de modificare a Directivei RED II pentru a sublinia angajamentele viitoare pe care și le asumase deja în această privință, ținând seama de circumstanțele reținute la data deciziei atacate, referitoare la complexitatea relației dintre principiul utilizării în cascadă și biomasă și la lipsa unor dovezi științifice suficiente pentru definirea unor criterii adecvate pentru a garanta aplicarea corectă a principiului utilizării în cascadă.

126

Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, Comisia nu a invocat articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia pentru a justifica o inacțiune.

127

Pe de altă parte, trebuie să se constate că reclamanta nu precizează dispozițiile juridice pe care își întemeiază argumentația. Cu toate acestea, în măsura în care argumentele reclamantei pot fi interpretate ca fiind întemeiate pe o încălcare a articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia, acestea trebuie respinse.

128

Pe de o parte, este adevărat că din articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia coroborat cu articolul 17 alineatul (1) litera (d) din acest regulament rezultă că Comisia trebuie să stabilească criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă activitatea economică vizată prejudiciază în mod semnificativ obiectivul tranziției către o economie circulară. Cu toate acestea, ținând seama de circumstanțele prezentate la punctele 114-120 de mai sus, abordarea secvențială adoptată de Comisie în ceea ce privește în special luarea în considerare a principiului utilizării în cascadă a biomasei forestiere nu poate, în sine și fără alte precizări, să echivaleze cu o încălcare de către Comisie a dispozițiilor menționate mai sus. Or, argumentația reclamantei nu este de natură să demonstreze că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în analiza sa cu privire la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în ceea ce privește activitățile din domeniul bioenergiei. Pe de altă parte, reclamanta nici măcar nu precizează ce activități concrete ar fi vizate de argumentația sa.

129

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, în consecință, motivul menționat.

130

Prezentul motiv se împarte în patru aspecte, întemeiate pe erori vădite de apreciere privind:

131

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, mai întâi, din decizia atacată coroborată cu punctul 3.14 din anexa I la Regulamentul delegat rezultă că activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază vizată de acest regulament delegat cuprinde șapte tipuri de produse chimice, și anume substanțele chimice cu valoare ridicată, compușii aromatici, clorura de vinil, stirenul, oxidul de etilenă, monoetilenglicolul și acidul adipic.

132

În continuare, din cuprinsul punctului 3.14 din anexa I la Regulamentul delegat rezultă că o activitate economică care intră sub incidența acestui punct este o activitate de tranziție în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia, în cazul în care îndeplinește criteriile tehnice de examinare stabilite la punctul menționat, și anume criteriile referitoare, pe de o parte, la contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice și, pe de altă parte, la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, inclusiv criteriile stabilite în apendicele A-D la această anexă I.

133

În sfârșit, reiese din dosar, precum și din răspunsurile părților la întrebările care le‑au fost adresate de Tribunal în ședință că anumite produse chimice organice de bază rezultate din activitatea menționată la punctul 3.14 din anexa II la Regulamentul delegat sunt ulterior utilizate în multe alte activități, pentru care sunt uneori esențiale, precum fabricarea nailonului, a produselor de uz casnic, a materialelor plastice sau a produselor farmaceutice.

134

Reclamanta susține că, la punctul 3.2.1 din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia atunci când a considerat că fabricarea produselor chimice organice de bază putea fi clasificată ca fiind o activitate de tranziție, în sensul articolului 10 alineatul (2) din regulamentul menționat. Pe de o parte, Comisia nu ar fi ținut seama de impactul ciclului de viață al produselor și, pe de altă parte, nu ar fi întemeiat clasificarea acestei activități ca activitate de tranziție pe dovezi științifice concludente. Dovezile științifice prezentate în cererea de reexaminare internă ar arăta că nu există niciun temei adecvat pentru a concluziona că criteriile tehnice de examinare pentru fabricarea produselor chimice organice de bază ar aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice și nu ar cauza prejudicii semnificative. Pe de altă parte, Comisia nu s‑ar putea întemeia pe principiul precauției pentru a dilua obligația de a se asigura că criteriile tehnice de examinare țin seama de ciclul de viață complet al produsului. În speță, principiul precauției ar impune ca această activitate să nu fie inclusă în taxonomie.

135

Comisia contestă argumentele reclamantei.

136

Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, astfel cum s‑a observat la punctele 16 și 18 de mai sus, articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia prevede condițiile în care o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Articolul 10 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede aceste condiții pentru activitățile economice pentru care nu există o alternativă viabilă din punct de vedere tehnologic și economic cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon, și anume pentru activitățile denumite „de tranziție”, potrivit articolului 19 alineatul (1) litera (h) punctul (ii) din acest regulament.

137

Considerentul 41 din Regulamentul privind taxonomia menționează că „tranziția [în curs către o economie neutră din punct de vedere climatic] necesită reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră în alte activități economice și sectoare pentru care nu există alternative cu emisii reduse de carbon fezabile din punct de vedere tehnologic și economic”, că „[r]espectivele activități economice de tranziție ar trebui să se califice drept activități care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice dacă emisiile lor de gaze cu efect de seră sunt substanțial mai mici decât media sectorului sau a industriei, dacă nu împiedică dezvoltarea și implementarea de alternative cu emisii scăzute de carbon și nu conduc la o blocare a activelor incompatibilă cu obiectivul neutralității climatice, având în vedere durata de viață economică a acestor active”, și că „[c]riteriile tehnice de examinare pentru respectivele activități economice de tranziție ar trebui să asigure faptul că respectivele activități de tranziție au o traiectorie credibilă spre neutralitatea climatică și ar trebui ajustate în consecință la intervale regulate”.

138

Articolul 19 alineatul (5) primul și ultimul paragraf din Regulamentul privind taxonomia prevede că criteriile tehnice de examinare stabilite pentru activitățile de tranziție trebuie revizuite cel puțin o dată la trei ani, în concordanță cu evoluțiile științifice și tehnologice.

139

Astfel cum s‑a observat la punctele 75, 76 și 85 de mai sus, din articolul 19 alineatul (1) litera (g) coroborat cu considerentele (34), (40) și (47) ale Regulamentului privind taxonomia rezultă în esență că criteriile tehnice de examinare trebuie să țină seama de ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de activitatea economică în cauză, luând în considerare atât efectul asupra mediului al activității economice în sine, cât și efectul asupra mediului al acestor produse și servicii. Totuși, această dispoziție nu impune stabilirea unor criterii tehnice de examinare referitoare în mod specific la ciclul de viață și nici nu obligă Comisia să efectueze o evaluare a ciclului de viață în toate cazurile. Ceea ce se impune este ca, la adoptarea criteriilor tehnice de examinare, ciclul de viață să fie luat în considerare de Comisie, ținând seama în special de evaluările existente ale ciclului de viață.

140

Mai întâi, reclamanta susține că Comisia nu a ținut seama de impactul ciclului de viață al produselor. Acest argument este similar cu cel invocat în susținerea celui de al patrulea aspect al primului motiv și trebuie, așadar, respins pentru aceleași motive precum cele menționate la punctele 77-86 de mai sus.

141

Astfel, așa cum s‑a constatat la punctul 84 de mai sus, Comisia a susținut, în decizia atacată, că integrarea universală a considerațiilor referitoare la ciclul de viață în criteriile tehnice de examinare se dovedea dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile. Cu toate acestea, rezultă de asemenea din decizia menționată că, în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare referitoare la fabricarea produselor chimice organice de bază, Comisia a luat în considerare emisiile directe de gaze cu efect de seră pentru procesul de fabricație și în special criteriile de referință ale sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.

142

În plus, astfel cum s‑a arătat la punctul 85 de mai sus, articolul 19 alineatul (1) litera (g) coroborat cu considerentele (34), (40) și (47) ale Regulamentului privind taxonomia nu impune stabilirea unor criterii tehnice de examinare care să privească în mod specific ciclul de viață și nici nu obligă Comisia să efectueze o evaluare a ciclului de viață în toate cazurile. Ceea ce se impune este ca, la adoptarea criteriilor tehnice de examinare, ciclul de viață să fie luat în considerare de Comisie, ținând seama, în special, de evaluările existente ale ciclului de viață.

143

Or, în cadrul prezentului aspect al celui de al treilea motiv, la fel ca în cadrul celui de al patrulea aspect al primului motiv (a se vedea punctul 87 de mai sus) reclamanta se limitează să susțină, de o manieră generală, că Comisia nu și‑ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligația de a lua în considerare ciclul de viață, dar nu indică niciun element concret care să permită repunerea în discuție a plauzibilității aprecierilor Comisiei, menționate la punctele 141 și 142 de mai sus.

144

În continuare, reclamanta susține că Comisia nu a întemeiat clasificarea activității de fabricare a produselor chimice organice de bază drept activitate de tranziție pe dovezi științifice concludente.

145

Totuși, acest argument nu este întemeiat, după cum arată Comisia. Astfel, reclamanta se limitează să afirme că clasificarea fabricării de produse chimice organice de bază drept activitate de tranziție ar fi contrară dovezilor științifice disponibile „nu numai în ceea ce privește impactul ciclului de viață, ci, mai general, [și]” fără a preciza însă dovezile științifice la care se referă și nici dispozițiile pretins încălcate de decizia atacată. În plus, simpla trimitere, fără alte precizări, la elementele expuse în cererea de reexaminare internă nu poate fi suficientă pentru a suplini această lipsă de justificare a afirmației.

146

În sfârșit, reclamanta susține că principiul precauției impune ca activitatea de fabricare a substanțelor chimice organice de bază să nu fie inclusă în taxonomie. Cu toate acestea, ea nu explică modul în care clasificarea fabricării substanțelor chimice organice de bază drept activitate de tranziție ar fi contrară acestui principiu.

147

Pe de altă parte, trebuie să se arate, asemenea Comisiei, că reclamanta nu a prezentat niciun argument care să demonstreze că aceasta depășise limitele puterii sale de apreciere prin faptul că a decis să clasifice fabricarea de produse chimice organice de bază drept activitate de tranziție, în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia.

148

Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

149

Reclamanta susține în esență că, pentru motivele deja expuse în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere la punctul 3.2.2 litera (a) din anexa II la decizia atacată prin faptul că a omis să ia în considerare efectele ciclului de viață al produselor chimice organice de bază și, prin urmare, a omis să propună criterii referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară.

150

Comisia contestă argumentele reclamantei.

151

Este necesar să se constate de la bun început că, în cadrul prezentului aspect, reclamanta se limitează să facă trimitere la argumentele pe care le‑a invocat în cadrul primului aspect al acestui motiv. Aceste argumente trebuie, așadar, respinse pentru aceleași motive ca cele enunțate la punctele 143, 145 și 146 de mai sus.

152

Împrejurarea că prezentul aspect pare întemeiat pe o încălcare a articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia, în timp ce primul aspect al celui de al treilea motiv se întemeiază pe o încălcare a articolului 19 alineatul (1) litera (g) din acest regulament, nu schimbă cu nimic această concluzie. Astfel, reclamanta nu prezintă niciun argument detaliat care să permită să se demonstreze că o eroare vădită de apreciere a fost săvârșită de Comisie în analiza sa cu privire la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în ceea ce privește activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază.

153

Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

154

Reclamanta susține că, la punctul 3.2.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește cerința de a stabili criterii referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” utilizării durabile și protecției resurselor de apă și a celor marine. Criteriile tehnice de examinare stabilite de Comisie ar fi luat în considerare numai corpurile de apă avute în vedere în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193, denumită în continuare „Directiva‑cadru privind apa”). Cu toate acestea, apendicele B la anexa I la Regulamentul delegat nu ar face nicio referire la mediul marin și la Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii pentru mediul marin (JO 2008, L 164, p. 19, denumită în continuare „Directiva‑cadru «Strategia pentru mediul marin»”). Reclamanta adaugă că, în cererea de reexaminare internă, a prezentat totuși un ansamblu de dovezi științifice care demonstrau că produsele chimice organice de bază erau utilizate în producția de materiale plastice și că acestea prezentau un risc considerabil pentru ecosistemele marine, în special din cauza poluării cu microplastice și nanoplastice.

155

Comisia contestă argumentele reclamantei.

156

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind taxonomia prevede că actul delegat adoptat de Comisie trebuie să stabilească, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă activitatea economică vizată prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective (a se vedea punctul 19 de mai sus).

157

Articolul 9 litera (c) din Regulamentul privind taxonomia prevede drept obiectiv de mediu „utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine” (a se vedea punctul 14 de mai sus).

158

Articolul 17 alineatul (1) litera (c) punctele (i) și (ii) din Regulamentul privind taxonomia prevede că, în sensul articolului 3 litera (b) din acest regulament, luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine, în cazul în care activitatea respectivă este nocivă pentru starea bună sau pentru potențialul ecologic bun al corpurilor de apă, inclusiv al apelor de suprafață și subterane, sau starea ecologică bună a apelor marine (a se vedea punctele 13 și 22 de mai sus).

159

Pe de altă parte, potrivit articolului 1 primul paragraf din Directiva‑cadru privind apa, aceasta are ca obiect stabilirea unui cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane.

160

Potrivit articolului 1 alineatul (1), Directiva‑cadru „Strategia pentru mediul marin” instituie un cadru în care statele membre adoptă măsurile necesare pentru a obține sau a menține starea ecologică bună a mediului marin, cel mai târziu până în anul 2020. Această directivă impune fiecărui stat membru, printre altele, să elaboreze, pentru fiecare regiune sau subregiune marină vizată, o strategie pentru mediul marin aplicabilă apelor sale marine, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și cu considerentul (11) al acesteia. În acest scop, potrivit articolului 9 alineatul (1) din directiva menționată, statele membre trebuie să determine, pentru apele marine ale fiecărei regiuni și subregiuni marine respective, un ansamblu de caracteristici corespunzătoare unei stări ecologice bune, pe baza descriptorilor calitativi enumerați în anexa I. În plus, potrivit articolului 10 alineatul (1) din aceeași directivă, statele membre trebuie să stabilească pentru fiecare regiune și subregiune marină un set complet de obiective de mediu și de indicatori aferenți pentru apele lor marine cu scopul de a orienta eforturile în vederea atingerii stării ecologice bune a mediului marin.

161

În speță, din cuprinsul punctului 3.2.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată rezultă că, în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare, Comisia a apreciat că Regulamentul privind taxonomia operează la nivelul activităților economice și că, în ceea ce privește activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază, apendicele B la anexa I la Regulamentul delegat prevede criterii suficiente în vederea respectării principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” utilizării durabile și protecției resurselor de apă și a celor marine. Aceste criterii se refereau la planurile de gestionare a districtelor hidrografice în temeiul articolului 13 și al anexei VII la Directiva‑cadru privind apa. Aceste planuri de gestionare se aplicau și apelor de coastă și de tranziție, și anume apele situate la o distanță de o milă marină pentru majoritatea elementelor de calitate care definesc starea bună a apelor și cele situate la douăsprezece mile teritoriale pentru starea chimică. În plus, anexele II și VIII la directiva‑cadru menționată impuneau statelor membre să includă materialele plastice și microplasticele în categoria poluanților „materii în suspensie” în apă. Potrivit Comisiei, efectele din aval ale activității în cauză erau complexe și legate de numeroase activități economice, având în vedere utilizările foarte variate ale produselor chimice organice de bază. În ceea ce privea potențialul impact din aval al poluării cu microplastice și nanoplastice, acesta ar fi mai bine acoperit de activități mai specifice în aval, inclusiv activități legate de prevenirea și gestionarea deșeurilor, care ar putea fi luate în considerare în taxonomie pe măsură ce se dezvoltă.

162

În ceea ce privește Directiva‑cadru „Strategia pentru mediul marin”, Comisia a apreciat, la punctul 3.2.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată, că această directivă‑cadru nu stabilește concentrația maximă a anumitor contaminanți, inclusiv a produselor chimice organice de bază. Statele membre sunt responsabile pentru stabilirea concentrațiilor maxime în cadrul cooperării regionale sau subregionale, astfel cum rezultă din articolul 9 și din descriptorii calitativi prevăzuți la punctele 8 și 9 din anexa I la această directivă‑cadru, care servesc la definirea stării ecologice bune.

163

Reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a luat în considerare mediul marin și Directiva‑cadru „Strategia pentru mediul marin” în criteriile de examinare tehnică stabilite pentru activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază, deși dovezi științifice demonstrau că aceste produse chimice erau utilizate în producția de materiale plastice și că acestea prezentau un risc considerabil pentru ecosistemele marine din cauza poluării cu microplastice și nanoplastice.

164

Argumentația reclamantei pare să decurgă dintr‑o interpretare a anumitor dispoziții neprecizate ale Regulamentului privind taxonomia, potrivit căreia, la stabilirea criteriilor tehnice de examinare în vederea aplicării principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, Comisia trebuie să țină seama de impactul asupra resurselor de apă și a celor marine nu numai al activității de fabricare a produselor chimice organice de bază, ci și cel al activităților economice care au avut loc în aval de aceasta și în special de fabricarea de materiale plastice.

165

În această privință, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 133 de mai sus, produsele chimice organice de bază sunt ulterior utilizate în multe alte activități, inclusiv în fabricarea materialelor plastice. Cu toate acestea, activitatea economică în cauză la punctul 3.2.2 litera (b) din anexa II la decizia atacată nu era fabricarea de materiale plastice, ci fabricarea produselor chimice organice de bază.

166

Or, din dispozițiile Regulamentului privind taxonomia nu rezultă că criteriile tehnice de examinare stabilite având în vedere principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivelor de mediu și în special utilizării durabile și protecției resurselor de apă și a celor marine trebuie să țină seama de activitățile economice situate în aval de activitatea vizată de criteriile menționate.

167

Într‑adevăr, Regulamentul privind taxonomia urmărește să instituie un sistem de clasificare unificat al activităților economice calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului (a se vedea punctul 12 de mai sus). Această clasificare sau taxonomie se referă, așadar, la anumite activități economice.

168

În plus, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare țin seama de ciclul de viață, inclusiv de dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, luând în considerare atât efectul asupra mediului al activității economice în sine, cât și efectul asupra mediului al produselor și serviciilor furnizate de activitatea economică respectivă, în special prin luarea în considerare a producției, a utilizării și a scoaterii din uz a respectivelor produse și servicii.

169

Mai mult, din interpretarea coroborată a articolului 10 alineatul (3) litera (b), a articolului 17 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) și a articolului 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia rezultă că stabilirea criteriilor tehnice de examinare de către Comisie, inclusiv pentru a determina dacă o activitate economică aduce prejudicii semnificative obiectivului utilizării durabile și protecției resurselor de apă și a celor marine, trebuie să se facă în raport cu o anumită activitate economică, precum și cu produsele sau serviciile furnizate de această activitate.

170

Prin urmare, stabilirea de către Comisie a criteriilor tehnice de examinare care permit să se stabilească dacă o activitate poate fi calificată drept durabilă vizează, de la caz la caz, o activitate economică concretă și nu vizează, așadar, în mod direct produse sau servicii care rezultă din alte activități în aval față de activitatea economică în cauză.

171

Prin urmare, este necesar să se respingă argumentele reclamantei în măsura în care acestea sunt întemeiate pe lipsa unor criterii tehnice de examinare privind impactul asupra mediului al fabricării de materiale plastice sau al altor activități în aval față de fabricarea produselor chimice organice de bază, care este singura activitate în cauză în cadrul prezentului motiv.

172

În consecință, trebuie respins și argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că criteriile tehnice de examinare stabilite de Comisie nu au luat în considerare Directiva‑cadru „Strategia pentru mediul marin”. Astfel, reclamanta a invocat această directivă‑cadru în susținerea argumentației sale întemeiate nu pe impactul asupra mediului al activității în cauză în cadrul prezentului motiv, ci pe cel al activității din aval de fabricare a materialelor plastice și a microplasticelor și a nanoplasticelor furnizate de această activitate.

173

Prin urmare, al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

174

Reclamanta susține că, la punctul 3.2.2 litera (d) din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a clasificat activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază ca fiind o activitate de tranziție, având în vedere că aceasta este destinată exclusiv unor utilizări care sunt esențiale pentru societate. Comisia ar admite că cel puțin patru substanțe incluse printre aceste produse ar fi fost clasificate drept substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită care ar aduce un prejudiciu semnificativ mediului și că nu ar fi dispus de elemente suficiente pentru a ști care ar fi utilizările lor esențiale pentru societate. Contrar celor susținute de Comisie, prejudiciul cauzat de utilizarea acestor substanțe nu poate fi compensat printr‑un proces de fabricație cu emisii mai reduse de dioxid de carbon.

175

Pe de altă parte, reclamanta susține că Comisia s‑a întemeiat în mod eronat pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO 2008, L 353, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul CLP”), și ale Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 6, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul REACH”). Astfel, aceste dispoziții nu ar fi relevante, întrucât ar defini condițiile pentru utilizarea legală a acestor substanțe, dar nu ar stabili criteriile care permit clasificarea unei activități drept durabilă din punctul de vedere al mediului.

176

Comisia contestă argumentele reclamantei.

177

Cu titlu introductiv, din interpretarea coroborată a articolului 9 litera (e), a articolului 10 alineatul (3) litera (b) și a articolului 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind taxonomia rezultă că actul delegat adoptat de Comisie trebuie să stabilească criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă activitatea economică vizată prejudiciază în mod semnificativ obiectivul prevenirii și controlului poluării.

178

Din cuprinsul punctului 3.2.2 litera (d) din anexa II la decizia atacată rezultă că, mai întâi, Comisia a apreciat că critica reclamantei decurgea dintr‑o interpretare nerealistă a taxonomiei în ceea ce privește obligația Comisiei de a asigura verificarea cu ușurință a utilizării din aval a produselor chimice organice de bază. Potrivit deciziei menționate, era vorba despre produse chimice cu volum mare de producție care erau produse chimice „de bază”, cu alte cuvinte necesare fabricării a numeroase alte produse chimice utilizate în societate.

179

În plus, Comisia a menționat că produsele chimice organice de bază includeau substanțe periculoase, și anume substanțe care făceau obiectul unei clasificări și al unei etichetări armonizate în temeiul Regulamentului CLP, substanțe care ar putea fi identificate drept substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită conform Regulamentului REACH și substanțe a căror utilizare putea intra sub incidența restricțiilor privind producerea, introducerea pe piață și utilizarea prevăzute în anexa XVII la acest din urmă regulament (denumite în continuare, împreună, „substanțele periculoase”). Cu toate acestea, ea a precizat că fabricarea produselor chimice organice de bază, vizată la punctul 3.14 din anexa I la Regulamentul delegat, trebuia să respecte condițiile din apendicele C la această anexă, din care rezulta că această fabricare nu putea conduce la producerea, la introducerea pe piață sau la utilizarea unor substanțe periculoase, precum cele menționate mai sus, cu excepția cazului în care s‑ar fi dovedit că utilizarea lor era esențială pentru societate. Conceptul de „utilizare esențială” pentru societate a rezultat din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice” din 14 octombrie 2020 [COM(2020) 667 final] (denumită în continuare „Comunicarea Comisiei privind strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice”).

180

Astfel, din decizia atacată coroborată cu Regulamentul delegat rezultă că activitatea de fabricare a produselor chimice organice de bază nu este clasificată drept activitate de tranziție, în sensul Regulamentului privind taxonomia, decât dacă aceasta se desfășoară potrivit unui proces cu emisii mai scăzute de dioxid de carbon, și anume atunci când emisiile de gaze cu efect de seră generate de procesul său de producție sunt inferioare pragurilor stabilite la punctul 3.14 din anexa I la regulamentul menționat.

181

În plus, astfel cum s‑a menționat în decizia atacată, apendicele C al anexei I la Regulamentul delegat prevede că clasificarea ca activitate de tranziție nu se aplică fabricării produselor chimice organice de bază atunci când este vorba despre producerea de substanțe (sau de amestecuri care le conțin) care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 57 și la articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul REACH, și anume, printre altele, substanțe (sau amestecuri care le conțin) care pot fi clasificate în temeiul Regulamentului CLP, pentru anumite pericole și anumite categorii de pericol, „cu excepția cazului în care s‑a dovedit că utilizarea lor este esențială pentru societate”.

182

Rezultă din cele ce precedă că raționamentul reclamantei nu poate fi urmat atunci când reproșează Comisiei că nu a prezentat elemente suficiente cu privire la utilizarea din aval a substanțelor periculoase și la utilizările acestora care sunt esențiale pentru societate.

183

Astfel, pe de o parte, argumentația reclamantei nu ține seama de Comunicarea Comisiei privind strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, menționată în decizia atacată (a se vedea punctul 179 de mai sus). Or, astfel cum a arătat Comisia în ședință, fără a fi contrazisă în această privință de reclamantă, din această comunicare rezultă că substanțele periculoase a căror utilizare este esențială sunt cele importante pentru securitatea și sănătatea umană sau care sunt critice pentru funcționarea societății.

184

Comunicarea Comisiei privind Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice face trimitere la Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon și la Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon, la care Uniunea a devenit parte prin Decizia 88/540/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1988 privind încheierea Convenției de la Viena privind protecția stratului de ozon și a Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (JO 1988, L 297, p. 8, Ediție specială, 11/vol. 5, p. 86). Obligațiile care decurg din convenția și din protocolul menționate sunt în prezent puse în aplicare în ordinea juridică a Uniunii prin Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon [JO 2009, L 286, p. 1, modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2017/605 al Comisiei din 29 martie 2017 de modificare a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 (JO 2017, L 84, p. 3)]. Regulamentul nr. 1005/2009 conține mai multe dispoziții privind, printre altele, „utilizări esențiale de laborator și analitice” ale „substanțelor reglementate”, enumerate în anexa I la acesta.

185

În aceste împrejurări, nu s‑a demonstrat că Comisia nu dispunea de elemente privind substanțele periculoase a căror utilizare este esențială pentru societate.

186

Pe de altă parte, reclamanta susține în mod eronat că Regulamentele REACH și CLP, la care face trimitere decizia atacată, nu sunt relevante în această privință.

187

Trebuie amintit că Regulamentul REACH, care asigură cadrul legislativ pentru producerea, introducerea pe piață sau utilizarea substanțelor chimice, „se bazează pe principiul că este în sarcina producătorilor, a importatorilor și a utilizatorilor din aval să se asigure că produc, introduc pe piață sau utilizează substanțe care nu au efecte adverse asupra sănătății umane sau asupra mediului” [articolul 1 alineatul (3)]. Astfel, acest regulament stabilește sarcinile și obligațiile producătorilor, importatorilor și utilizatorilor din aval de substanțe [a se vedea considerentul (16) în ceea ce privește, în esență, înregistrarea substanțelor (titlul II), schimbul de date (titlul III) și obligația de informare în interiorul lanțului de aprovizionare (titlul IV)].

188

În plus, Regulamentul CLP, care stabilește cerințele armonizate privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor chimice și a amestecurilor periculoase, impune producătorilor, importatorilor și utilizatorilor din aval obligații care constau, printre altele, în clasificarea, etichetarea și ambalarea (articolul 4), identificarea și examinarea informațiilor disponibile referitoare la substanțe (articolele 5 și 6), evaluarea acestor informații și, dacă este cazul, decizia de clasificare a substanțelor, aplicând criteriile de clasificare pentru fiecare clasă de pericol (articolele 5, 9 și 13), precum și prezentarea de propuneri de clasificare și etichetare armonizate [articolul 37 alineatele (1) și (2)].

189

Astfel, din cerințele legale în materie de securitate chimică, prevăzute în special în Regulamentele REACH și CLP, rezultă că utilizările din aval ale produselor chimice organice de bază sunt reglementate și că fabricanții acestor produse, precum și alți actori din lanțul de aprovizionare sunt supuși unei serii de obligații în materie, în special de înregistrare, de informare și de schimb de date.

190

Or, reclamanta nu explică în niciun fel motivul pentru care cadrul legal menționat în decizia atacată și amintit la punctele 184 și 187-189 de mai sus, precum și obligațiile care decurg din acesta ar fi insuficiente pentru a furniza elemente cu privire la utilizările din aval ale substanțelor periculoase.

191

Pe de altă parte, trebuie respinsă afirmația reclamantei potrivit căreia prejudiciul cauzat prin utilizarea substanțelor periculoase nu poate fi compensat prin faptul că aceste substanțe ar putea fi fabricate potrivit unui proces cu emisii mai scăzute de dioxid de carbon. Această afirmație, de altfel vagă, nu este susceptibilă să demonstreze săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere.

192

Rezultă din cele ce precedă că nu s‑a demonstrat că, la punctul 3.2.2 litera (d) din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește criteriile pentru aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului prevenirii și controlului poluării în ceea ce privește activitatea de fabricare a substanțelor chimice organice de bază.

193

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se respingă al patrulea aspect al celui de al treilea motiv și, în consecință, motivul menționat.

194

Prezentul motiv se împarte în trei aspecte, întemeiate pe erori vădite de apreciere referitoare la:

195

Cu titlu introductiv, trebuie arătat, mai întâi, că din decizia atacată coroborată cu punctul 3.17 din anexa I la Regulamentul delegat rezultă că activitatea de fabricare a materialelor plastice în forme primare vizată de acest regulament cuprinde „[f]abricarea rășinilor, a materiale[lor] plastice și a elastomerilor termoplastici nevulcanizabili, amestecarea și combinarea rășinilor în mod personalizat, precum și fabricarea rășinilor sintetice nepersonalizate”.

196

În continuare, din cuprinsul punctului 3.17 din anexa I la Regulamentul delegat rezultă că o activitate economică care intră sub incidența acestui punct este o activitate de tranziție, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia, în cazul în care îndeplinește criteriile tehnice de examinare stabilite la punctul menționat, și anume criteriile referitoare, pe de o parte, la contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice și, pe de altă parte, la aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”.

197

În sfârșit, din cuprinsul punctului 3.17 din anexa I la Regulamentul delegat rezultă că, pe lângă criteriile tehnice de examinare prevăzute în acesta, activitatea de fabricare a materialelor plastice în forme primare trebuie să respecte criteriile stabilite în apendicele A-D la anexa I la regulamentul menționat.

198

Reclamanta arată că, la punctul 3.3 din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere, deoarece criteriile tehnice de examinare referitoare la fabricarea de materiale plastice în forme primare sunt lipsite de orice prag cantitativ în ceea ce privește proporția de materii prime regenerabile necesară pentru ca această fabricare să poată fi clasificată ca activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Acest lucru ar implica un risc de „dezinformare ecologică”, întrucât un produs ar putea fi calificat drept bioplastic, deși ar conține doar o parte foarte mică de material plastic „de origine biologică”. Cu titlu de exemplu, reclamanta sugerează că s‑ar fi putut stabili procentul de material plastic din surse regenerabile necesar pentru a clasifica activitatea ca fiind durabilă. În plus, Comisia ar fi admis, în decizia menționată, că criteriile tehnice de examinare nu ar fi întemeiate pe studii sau pe expertize, limitându‑se să menționeze posibilitatea unei revizuiri viitoare a acestor criterii. Or, nici modificările ulterioare ale cadrului legal invocate în această decizie, nici Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 30 noiembrie 2022 [COM(2022) 682 final] (denumită în continuare „Comunicarea Comisiei privind materialele plastice”) nu pot remedia aceste deficiențe cu ocazia stabilirii criteriilor tehnice de examinare.

199

Comisia contestă argumentele reclamantei.

200

În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei că nu a prevăzut praguri cantitative în ceea ce privește cantitatea de materii prime regenerabile utilizate pentru fabricarea materialelor plastice în forme primare. Aceasta ar crea un risc de dezinformare ecologică ce ar permite ca materialele plastice cu o parte foarte mică de material plastic de origine biologică să poată fi calificate drept bioplastice.

201

În această privință, din cuprinsul punctului 3.3 din anexa II la decizia atacată coroborat cu punctul 3.17 literele (a)-(c) din Regulamentul delegat rezultă că se poate considera că fabricarea materialelor plastice în forme primare contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, atunci când respectă unul dintre următoarele trei criterii tehnice de examinare: în primul rând, „materialele plastice în forme primare sunt fabricate integral prin reciclarea mecanică a deșeurilor de plastic”, în al doilea rând, „în cazul în care reciclarea mecanică nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este viabilă din punct de vedere economic, materialele plastice în forme primare sunt fabricate integral prin reciclarea chimică a deșeurilor de plastic” și, în al treilea rând, sunt „derivate integral sau parțial din materii prime regenerabile”. În plus, în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea criteriu, sunt stabilite praguri pentru emisiile de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viață, emisii care trebuie să fie calculate pe baza recomandării și a standardelor ISO care sunt identificate și verificate de o parte terță independentă.

202

Rezultă că, în ceea ce privește fabricarea materialelor plastice în forme primare, Comisia a stabilit, pe de o parte, un criteriu calitativ care impune utilizarea de materii prime regenerabile în cantitate nedeterminată și, pe de altă parte, un criteriu cantitativ care impune ca emisiile de gaze cu efect de seră să nu depășească pragurile stabilite.

203

În plus, la punctul 3.3 din anexa II la decizia atacată, Comisia arată în esență că stabilirea unui prag cantitativ în legătură cu proporția de materii prime regenerabile și a unui prag absolut pentru emisiile de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viață al materialelor plastice a fost îngreunată sau chiar împiedicată de factori precum lipsa unor date suficiente pentru a evalua efectele potențiale asupra ciclului de viață al materialelor plastice provenite din diferite materii prime.

204

Argumentația reclamantei nu este de natură să pună la îndoială plauzibilitatea, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 32 de mai sus, a alegerilor Comisiei privind criteriile tehnice de examinare stabilite pentru activitatea de fabricare a materialelor plastice în forme primare.

205

Într‑adevăr, reclamanta susține că Comisia ar fi trebuit să fixeze un criteriu cantitativ care să stabilească o proporție minimă de materii prime regenerabile pentru fabricarea materialelor plastice în forme primare. Cu toate acestea, includerea unor criterii cantitative sau a unor praguri în criteriile tehnice de examinare nu este obligatorie în toate situațiile.

206

Astfel, articolul 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind taxonomia prevede că aceste criterii „sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative” (a se vedea punctul 23 de mai sus). În plus, articolul 19 alineatul (1) litera (k) din regulamentul menționat prevede că criteriile tehnice de examinare „sunt ușor de utilizat și sunt stabilite într‑un mod care să faciliteze verificarea respectării acestora”.

207

Astfel, alegerea Comisiei de a stabili un criteriu calitativ fără a fixa un prag cantitativ în ceea ce privește utilizarea materiilor prime regenerabile nu este, în sine, contrară articolului 19 din Regulamentul privind taxonomia. În plus, ipoteza generală avansată de reclamantă, potrivit căreia existența unui criteriu pur calitativ ar atrage riscul de „dezinformare ecologică”, nu este suficientă pentru a pune la îndoială plauzibilitatea acestei aprecieri, nici motivele invocate de Comisie, întemeiate pe lipsa unor elemente suficiente care să permită stabilirea unui astfel de prag și stabilirea acestuia într‑un asemenea mod încât să fie ușor de utilizat și de verificat, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (k) din regulamentul menționat.

208

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia admite în decizia atacată că criteriile tehnice de examinare nu sunt întemeiate pe studii sau expertize. În plus, nici modificările ulterioare ale cadrului legal, nici Comunicarea Comisiei privind materialele plastice, invocate în decizia menționată, nu pot remedia aceste deficiențe.

209

Trebuie să se observe de la bun început că această argumentație nu este susținută în niciun fel și pare întemeiată pe o interpretare eronată a deciziei atacate. În orice caz, aceasta nu este confirmată de elementele din dosar.

210

Trebuie să se constate că, în decizia atacată, Comisia nu admite că criteriile tehnice de examinare nu sunt întemeiate pe dovezi științifice. În schimb, punctul 3.3 din anexa II la decizia menționată face trimitere la punctul 2.1 litera (a) punctul (i) din aceeași anexă și, prin urmare, la evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat (a se vedea punctul 5 de mai sus) și studiile menționate în aceasta. În plus, mai multe studii și opinii ale experților sunt menționate în această decizie, precum și în considerentele Regulamentului delegat.

211

Or, reclamanta nu invocă nicio eroare vădită de apreciere în ceea ce privește studiile sau opiniile menționate în decizia atacată și nici nu indică faptul că Comisia a ignorat vreun studiu pertinent în vederea stabilirii criteriilor tehnice de examinare referitoare la activitatea de fabricare a materialelor plastice în forme primare.

212

Rezultă că argumentul reclamantei întemeiat pe lipsa unor dovezi științifice nu este demonstrat.

213

În consecință, este necesar să se respingă și argumentul reclamantei întemeiat pe pretinsa luare în considerare insuficientă a modificărilor ulterioare ale cadrului legal și a Comunicării Comisiei privind materialele plastice, în măsura în care acest argument se întemeiază pe pretinsa lipsă a unor dovezi științifice.

214

Pe de altă parte, reclamanta nu explică modul în care menționarea, în decizia atacată, a proiectului de Comunicare a Comisiei privind materialele plastice ar putea determina nelegalitatea acestei decizii.

215

În plus, în ceea ce privește menționarea, în decizia atacată, a unor revizuiri viitoare ale criteriilor tehnice de examinare, trebuie amintit că, potrivit articolului 19 alineatul (5) primul și ultimul paragraf din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare stabilite pentru activitățile de tranziție trebuie revizuite cel puțin o dată la trei ani, în concordanță cu evoluțiile științifice și tehnologice.

216

Având în vedere că fabricarea materialelor plastice în forme primare este clasificată ca activitate de tranziție (a se vedea punctele 26, 195 și 196 de mai sus), nu se poate reproșa Comisiei că a amintit, în decizia atacată, obligația sa de reexaminare periodică a criteriilor tehnice de examinare. Caracterul tranzitoriu sau provizoriu al clasificării activității drept durabilă din punctul de vedere al mediului stă la baza acestei obligații, întrucât este vorba despre o activitate pentru care nu există o alternativă viabilă din punct de vedere tehnologic și economic cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia.

217

Prin urmare, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

218

Reclamanta arată că, la punctul 3.3.1 din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât Regulamentul delegat nu conține criterii referitoare la principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în domeniul materialelor plastice în forme primare. Pe de o parte, Comisia nu ar fi urmat recomandarea Grupului de experți pentru finanțarea durabilă de a nu considera fabricarea materialelor plastice în forme primare ca fiind tranzitorie decât în măsura în care aceasta ar îndeplini criterii suplimentare potrivit cărora cel puțin 90 % din materialele plastice nu ar fi utilizate în produse de consum de unică folosință sau ar proveni din materiale plastice reciclate. Dacă nu ar fi fost posibil să se urmeze această recomandare, Comisia nu ar fi trebuit să clasifice această activitate ca activitate de tranziție, cu atât mai mult cu cât, la data deciziei menționate, ea lucra la studii în acest domeniu. Materialele plastice de origine biologică ar fi, în general, de unică folosință, iar producerea lor ar contribui la o creștere a producției de materiale plastice. Astfel, în absența oricărei cerințe referitoare la tranziția către o economie circulară, producția de materiale plastice nu ar contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Pe de altă parte, Comisia nu ar fi luat în considerare tehnologii care joacă un rol important în determinarea nivelurilor de reciclare, precum identificatorii sau localizarea și monitorizarea, nici alternativele care ar fi putut fi adoptate pe baza unor dovezi științifice, în special cele prezentate cu titlu de exemplu de reclamantă.

219

Comisia contestă argumentele reclamantei.

220

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că dintr‑o interpretare coroborată a articolului 9 litera (d), a articolului 10 alineatul (3) litera (b) și a articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind taxonomia rezultă că actul delegat adoptat de Comisie trebuie să stabilească criterii tehnice de examinare pentru a determina dacă activitatea economică vizată prejudiciază în mod semnificativ obiectivul tranziției către o economie circulară.

221

În speță, la punctul 3.3.1 din anexa II la decizia atacată, Comisia a considerat, mai întâi, că efectele din aval ale materialelor plastice de origine biologică erau foarte complexe, multidimensionale și legate de numeroase activități economice din cauza multiplelor utilizări ale acestor materiale plastice. La elaborarea criteriilor tehnice de examinare aplicabile fabricării materialelor plastice din surse primare, Comisia s‑a asigurat, în măsura posibilului, că ține seama de efectele asupra mediului ale activității în sine și de cele ale produselor și serviciilor furnizate de această activitate pe durata întregului lor ciclu de viață, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul privind taxonomia.

222

În continuare, Comisia a apreciat că integrarea universală a elementelor ciclului de viață în criteriile tehnice de examinare era dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile și a multitudinii de aplicații ale materialelor plastice de origine biologică. Potrivit acesteia, aceste elemente fuseseră menționate în evaluarea impactului care însoțește proiectul de Regulament delegat. Prin urmare, având în vedere că cele mai recente date științifice nu erau suficient de operaționale pentru a fi utilizate, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul privind taxonomia, Comisia a decis să nu includă un criteriu privind principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” în obiectivul tranziției către o economie circulară pentru activitatea de fabricare a materialelor plastice în forme primare.

223

În sfârșit, Comisia a menționat că va examina dovezile științifice suplimentare relevante și le va lua în considerare la revizuirea actului delegat, în conformitate cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul privind taxonomia. Ea a indicat că lucrează deja la o politică în acest domeniu, inclusiv la un proiect de comunicare privind materialele plastice, care ar urma să ofere orientări cu privire la modul de fabricare, utilizare și tratare a materialelor plastice de origine biologică.

224

În ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că Comisia nu a urmat o recomandare a Grupului de experți pentru finanțarea durabilă, trebuie să se observe că recomandările acestui grup nu sunt obligatorii pentru Comisie, ceea ce, de altfel, reclamanta nu contestă. În plus, reclamanta nu prezintă niciun element care să demonstreze că motivele invocate de Comisie în susținerea alegerii sale de a nu da curs unei astfel de recomandări sunt afectate de o eroare vădită de apreciere.

225

Astfel, potrivit articolului 19 alineatul (1) literele (g) și (k) din Regulamentul privind taxonomia, criteriile tehnice de examinare trebuie să țină seama de ciclul de viață al activității în cauză, dar trebuie să fie de asemenea ușor de utilizat și de verificat. Comisia a apreciat, în decizia atacată, că integrarea universală a elementelor ciclului de viață în criterii era dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile și a multitudinii de aplicații ale materialelor plastice de origine biologică.

226

Or, trebuie arătat că Tribunalul nu se poate substitui Comisiei în evaluarea sa cu privire la caracterul operațional sau la caracterul suficient al unor dovezi științifice și complexe pentru a determina dacă era posibil să se stabilească un astfel de criteriu tehnic de examinare și dacă respectivul criteriu ar fi ușor de utilizat și de verificat.

227

În plus, argumentația reclamantei întemeiată pe existența altor elemente pertinente sau a unor alternative nu este de natură să demonstreze o eroare vădită de apreciere a Comisiei atunci când a apreciat că integrarea universală a elementelor ciclului de viață în criterii era dificilă din cauza lipsei unor date utilizabile și comparabile și a multitudinii de aplicații ale materialelor plastice de origine biologică. Această eroare nu poate fi demonstrată în special de împrejurarea, invocată de reclamantă, că anumite tehnologii ar permite identificarea și monitorizarea produselor, având în vedere caracterul general al acestei afirmații.

228

De asemenea, cele câteva elemente invocate de reclamantă, menționate în continuare, nu sunt detaliate și nici demonstrate în speță și, prin urmare, nu sunt suficiente pentru a repune în discuție aprecierea Comisiei potrivit căreia fabricarea materialelor plastice în forme primare trebuia clasificată ca activitate de tranziție care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice.

229

Mai întâi, pretinsa nereciclare a materialelor plastice de origine biologică provenite din acidul polilactic nu poate avea un impact asupra tuturor materialelor plastice în forme primare, reclamanta invocând‑o de altfel doar cu titlu de simplu exemplu.

230

În continuare, chiar admițând că procentul de materiale plastice de origine biologică utilizate în ambalaje poate fi un element pertinent și suficient pentru a demonstra o eroare vădită de apreciere, nu este mai puțin adevărat că acest procent nu este stabilit în speță și că, contrar celor pretinse de reclamantă, Comisia arată că doar aproximativ jumătate din producția de materiale plastice în forme primare este utilizată pentru ambalare.

231

În sfârșit, în ceea ce privește cantitatea de sol care, potrivit reclamantei, este necesară pentru înlocuirea materialelor plastice petrochimice cu materiale plastice de origine biologică, reclamanta nu dezvoltă niciun raționament care să permită să se stabilească o legătură între acest argument și problemele ridicate în cauză.

232

Prin urmare, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

233

Reclamanta arată că, la punctul 3.3.2 din anexa II la decizia atacată, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere pentru motivele invocate în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, cu privire la fabricarea materialelor plastice în forme primare.

234

Comisia contestă argumentele reclamantei.

235

Este necesar să se constate de la bun început că reclamanta se limitează să facă trimitere la argumentele pe care le‑a invocat în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv și care au fost respinse în acest cadru (a se vedea punctele 156-173 de mai sus).

236

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă al treilea aspect al celui de al patrulea motiv și, în consecință, motivul menționat, precum și acțiunea în totalitate.

237

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă.

238

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Astfel, Republica Franceză, intervenientă în susținerea concluziilor Comisiei, va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Considerații introductive referitoare la Regulamentul privind taxonomia și la Regulamentul delegat

Considerații introductive cu privire la cererea de reexaminare internă și la întinderea controlului Tribunalului

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori de drept în ceea ce privește cerințele pentru criteriile tehnice de examinare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul privind taxonomia

Cu privire la primul aspect al primului motiv, referitor la noțiunea de „dovezi științifice concludente” prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind taxonomia, precum și la aplicarea principiului precauției

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la evaluarea comparativă a cerințelor pentru criteriile tehnice de examinare prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul privind taxonomia

Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, referitor la prezumția eronată potrivit căreia legislația Uniunii în vigoare îndeplinește cerințele referitoare la taxonomie

Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, referitor la obligația de a ține seama de ciclul de viață în ceea ce privește activitățile de fabricare a produselor chimice organice de bază și de fabricare a materialelor plastice în forme primare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește activitățile din domeniul bioenergiei

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere referitoare la contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară în ceea ce privește principiul utilizării în cascadă a biomasei forestiere

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește fabricarea produselor chimice organice de bază

Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește clasificarea fabricării produselor chimice organice de bază drept activitate de tranziție

Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește criteriile pentru aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului tranziției către o economie circulară

Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește criteriile pentru aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului utilizării durabile și protecției resurselor de apă și a celor marine

Cu privire la al patrulea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește criteriile pentru aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului prevenirii și controlului poluării

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în ceea ce privește fabricarea materialelor plastice în forme primare

Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește lipsa unui prag cantitativ

Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește obiectivul tranziției către o economie circulară

Cu privire la al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește obiectivul utilizării durabile și al protecției resurselor de apă și a celor marine

Cu privire la cheltuielile de judecată