Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32002R1922

    Regulamentul (CE) nr. 1922/2002 al Comisiei din 28 octombrie 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1454/2001 al Consiliului privind măsurile specifice referitoare la anumite produse agricole pentru Insulele Canare și a Regulamentului (CE) nr. 21/2002 de stabilire a bilanțurilor estimative de aprovizionare și a ajutoarelor comunitare pentru regiunile ultraperiferice

    JO L 293, 29.10.2002, p. 11–13 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 14/02/2006; abrogare implicită prin 32006R0247

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2002/1922/oj

    03/Volumul 45

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    60


    32002R1922


    L 293/11

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 1922/2002 AL COMISIEI

    din 28 octombrie 2002

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1454/2001 al Consiliului privind măsurile specifice referitoare la anumite produse agricole pentru Insulele Canare și a Regulamentului (CE) nr. 21/2002 de stabilire a bilanțurilor estimative de aprovizionare și a ajutoarelor comunitare pentru regiunile ultraperiferice

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1454/2001 al Consiliului din 28 iunie 2001 privind măsurile specifice referitoare la anumite produse agricole pentru Insulele Canare și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1601/92 (Poseican) (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1195/2002 al Comisiei (2), în special articolul 3 alineatul (6),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 1454/2001 instituie pentru un anumit număr de produse agricole, esențiale în Insulele Canare pentru consumul uman, pentru transformare sau ca factori de producție agricolă, un regim specific de aprovizionare. Printre produsele destinate hranei vitelor figurează făina și aglomeratele sub formă de peleți de lucernă.

    (2)

    Lucerna prezentată sub formă de peleți sau de făină constituie un element important pentru hrana șeptelului din Insulele Canare. Cu toate acestea, ea nu este suficientă pentru a satisface necesarul de proteine și fibre din hrana rumegătoarelor, mai ales într-un cadru competitiv în care se fac eforturi importante pentru producția de carne și produse lactate de calitate.

    (3)

    În acest cadru, este necesar să se extindă domeniul de aplicare a regimului specific de aprovizionare în Insulele Canare la lucerna cu fibre lungi, care poate integra proteine și fibre în regimul șeptelului de rumegătoare din Insulele Canare.

    (4)

    Prin urmare, este necesar să se modifice Regulamentul (CE) nr. 1454/2001 în consecință.

    (5)

    Ca urmare a modificării Regulamentului (CE) nr. 1454/2001, partea 1 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 21/2002 al Comisiei din 28 decembrie 2001 de stabilire a planurilor estimative de aprovizionare și a ajutoarelor comunitare pentru regiunile ultraperiferice în conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001 și (CE) nr. 1454/2001 ale Consiliului (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1365/2002 (4), trebuie reformulată pentru a include lucerna prezentată altfel decât sub formă de făină și peleți.

    (6)

    Pentru o mai bună adaptare la nevoile de aprovizionare, trebuie reunite într-un singur grup șrotul de soia, peleții de lucernă, precum și celelalte forme de prezentare a lucernei, fără modificarea cantității totale.

    (7)

    Prin urmare, trebuie modificat, de asemenea, Regulamentul (CE) nr. 21/2002 în consecință.

    (8)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului comun de gestionare a furajelor uscate, hameiului și grăsimilor,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    La anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1454/2001, se inserează următorul rând după penultimul rând:

    „Alte forme de prezentare a lucernei

    ex 1214 90 99”.

    Articolul 2

    Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 21/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 28 octombrie 2002.

    Pentru Comisie

    Franz FISCHLER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 198, 21.7.2001, p. 45.

    (2)  JO L 174, 4.7.2002, p. 11.

    (3)  JO L 8, 11.1.2002, p. 15.

    (4)  JO L 198, 27.7.2002, p. 27.


    ANEXĂ

    PARTEA I din anexa III – „Insulele Canare” – la Regulamentul (CE) nr. 21/2002 se înlocuiește cu următorul text:

    „Partea 1

    Cereale și produse cerealiere destinate hranei animalelor și consumului uman: oleaginoase, proteaginoase, furaje uscate

    Bilanț estimativ de aprovizionare și ajutorul comunitar pentru aprovizionarea cu produse comunitare pe an calendaristic

    Denumirea mărfurilor

    Cod NC

    Cantitate

    (în tone)

    Ajutor

    (în euro/tonă)

    Grâu comun (1)

    1001 90 99

    125 000

    37

    Orz (1)

    1003 00 90

    20 000

    37

    Ovăz (1)

    1004 00 00

    5 000

    37

    Porumb (1)

    1005 90 00

    175 000

    37

    Griș din grâu dur (1)

    1103 11 10

    5 500

    37

    Griș din porumb (1)

    1103 13

    3 500

    37

    Malț (1)

    1107

    16 500

    37

    Glucoză (1)  (2)

    1702 30

    1702 40

    1 300

    37

    Șroturi și alte reziduuri solide rezultate din extracția de soia, ulei de soia

    2304 00

     

     

    Făină și aglomerate sub formă de peleți, de lucernă

    1214 10 00

    80 000

    25

    Alte forme de prezentare a lucernei

    ex 1214 90 99

     

     


    (1)  Produsele care figurează în această grupă se pot substitui între ele 100 %.

    (2)  Altele decât produsele care au codurile NC 1702 30 10 și 1702 40 10.”


    Top