REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) …/… AL COMISIEI
din 6.2.2023
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/761 în ceea ce privește anumite norme tehnice referitoare la gestionarea contingentelor tarifare
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului 1 , în special articolul 187,
întrucât:
(1)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 al Comisiei 2 stabilește normele de gestionare a contingentelor tarifare de import și de export pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import și de export și prevede norme specifice.
(2)Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 prevede că, dacă un solicitant depune mai multe cereri pentru un contingent tarifar decât numărul maxim prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare respectiv, niciuna dintre cererile depuse pentru respectivul contingent tarifar nu este admisibilă, iar garanția constituită este reținută. Pentru a evita pedepsele excesive, trebuie eliminată posibilitatea executării garanției.
(3)În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761, operatorii care solicită licențe pentru contingentele tarifare menționate la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/760 al Comisiei 3 sunt obligați să constituie garanțiile relevante înainte de sfârșitul perioadei de depunere a cererilor. În schimb, pentru licențele care nu sunt legate de contingentele tarifare, operatorii trebuie să constituie garanția în ziua depunerii cererii de licență. Această situație poate crea dificultăți în gestionarea licențelor. Pentru a evita orice risc de gestionare defectuoasă și abuz, autorităților naționale care eliberează licențe trebuie să li se ofere posibilitatea de a stabili termenul limită pentru constituirea garanțiilor pentru licențele de contingent tarifar.
(4)Articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CEE, EURATOM) nr. 1182/71 al Consiliului 4 prevede că, în cazul în care o perioadă se încheie într-o zi de sărbătoare legală, sâmbătă sau duminică, încheierea acesteia se amână până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare. Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 prevede că această regulă nu se aplică perioadei de valabilitate a licențelor pentru contingentele tarifare. Articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 prevede că această regulă trebuie indicată într-o secțiune specifică din licențele pentru contingentele tarifare dacă perioada de valabilitate a licenței respective se încheie în ultima zi a perioadei de aplicare a contingentelor tarifare. Prin urmare, articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 trebuie aliniat la articolul 13 alineatul (1) din respectivul regulament de punere în aplicare pentru a se evita interpretările eronate.
(5)Articolul 16 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 prevede obligația statelor membre de a notifica Comisiei cantitățile neutilizate care fac obiectul licențelor. Pentru a îmbunătăți calitatea datelor furnizate, statele membre trebuie, de asemenea, să notifice cantitățile de produse care fac obiectul licențelor de import și care au fost puse în liberă circulație în perioada precedentă de contingent tarifar de import.
(6)Întrucât contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.4264 este lipsit de volum, tabelul său și trimiterea la acesta trebuie eliminate din anexele I și XII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761.
(7)Având în vedere cererea excesivă de volume din cadrul contingentelor tarifare cu numerele de ordine 09.4268 și 09.4269, normele privind înregistrarea în sistemul electronic de înregistrare și identificare a operatorilor cu licențe (LORI) și normele privind cantitatea de referință trebuie să se aplice și contingentelor tarifare respective. În plus, normele privind dovada schimburilor comerciale se aplică numai în cazul în care cerința privind cantitatea de referință este suspendată în conformitate cu articolul 9 alineatul (9) din Regulamentul delegat (UE) 2020/760.
(8)Contingentele tarifare cu numerele de ordine 09.4281 și 09.4282 sunt deschise pentru carnea de vită și, respectiv, carnea de porc din Canada. În conformitate cu articolele 46 și 66 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761, cantitatea este exprimată în echivalent carcasă. Pentru a se evita orice confuzie, acest lucru trebuie clarificat și în tabelele relevante din anexele VIII și X la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761. În plus, din motive de claritate, cantitatea totală disponibilă în ultimii ani trebuie eliminată.
(9)Contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.4226 este deschis importurilor de Skyr din Islanda, în timp ce contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.4227 este deschis importurilor din Islanda de brânzeturi, cu excepția „Skyr”. În urma celei mai recente actualizări a codului TARIC pentru Skyr, acest cod trebuie să fie integrat în tabelele contingentelor tarifare respective din anexa IX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761.
(10)Din cauza dificultăților legate de utilizarea integrală a contingentelor tarifare cu numerele de ordine 09.4225, 09.4226 și 09.4227, cerința privind dovada schimburilor comerciale în cazul contingentelor respective trebuie eliminată.
(11)Din motive de claritate, modelele de certificate IMA 1 prevăzute în părțile A.1 și A.2 din anexa XIV.5 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 trebuie să indice – în caseta 16 – numărul contingentului tarifar la care se referă certificatul. În plus, pentru a se evita orice confuzie cu caseta 4, caseta 3 din modelul de certificat IMA 1 pentru contingentele tarifare cu numerele de ordine 09.4195 și 09.4182 prevăzute în partea A.2 din anexa XIV.5 la regulamentul de punere în aplicare respectiv trebuie să conțină numele cumpărătorului, în loc de numărul și data facturii.
(12)Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/761 trebuie să fie modificat în consecință.