REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) …/… AL COMISIEI
din 14.5.2018
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce privește cerința menționată pe etichete referitoare la cererile de ajutor privind suprafețele utilizate pentru producția de cânepă
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului 1 , în special articolul 78 primul paragraf litera (b),
întrucât:
(1)În sensul articolului 17 alineatul (7) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei 2 , cererea unică trebuie să conțină, în cazul suprafețelor utilizate pentru producția de cânepă, etichetele oficiale aplicate pe ambalajele semințelor utilizate, în conformitate cu Directiva 2002/57/CE a Consiliului 3 .
(2)Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei 4 , astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) …./… al Comisiei 5 , include o alternativă pentru certificarea semințelor de cânepă în cazul soiurilor de conservare în conformitate cu Directiva 2008/62/CE a Comisiei 6 .
(3)Prin urmare, este adecvat să se modifice litera (c) de la primul paragraf al articolului 17 alineatul (7) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 și să se specifice documentele care urmează a fi admise ca etichete oficiale în cazul soiurilor de conservare certificate în conformitate cu Directiva 2008/62/CE.
(4)Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 ar trebui modificat în consecință.
(5)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind plățile directe,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În primul paragraf al articolului 17 alineatul (7) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c) etichetele oficiale aplicate pe ambalajele semințelor în conformitate cu Directiva 2002/57/CE a Consiliului*, și în special cu articolul 12 sau orice alt document recunoscut ca echivalent de către statul membru; sau, în cazul soiurilor de conservare certificate în conformitate cu Directiva 2008/62/CE a Comisiei**, etichetele furnizorului sau mențiunea imprimată sau ștampilată aplicată pe ambalajul semințelor de soiuri de conservare astfel cum sunt menționate la articolul 18 din directiva respectivă.
* Directiva 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre (JO L 193, 20.7.2002, p. 74).
** Directiva 2008/62/CE a Comisiei din 20 iunie 2008 de stabilire a anumitor derogări pentru acceptarea soiurilor locale și a varietăților agricole adaptate natural la condițiile locale și regionale și amenințate de eroziunea genetică și pentru comercializarea semințelor și cartofilor de sămânță ale acestor soiuri locale și varietăți (JO L 162, 21.6.2008, p. 13).”.