(1)

Directiva (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului (4) urmărește obiectivul de a îmbunătăți funcționarea pieței interne, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, precum și creșterea circularității în economie. În contextul tranziției verzi, prezenta directivă urmărește obiectivul de a îmbunătăți funcționarea pieței interne, promovând în același timp un consum mai durabil, completând astfel obiectivul urmărit de Directiva (UE) 2019/771.

(2)

Pentru atingerea obiectivelor menționate și, în special, pentru a facilita prestarea transfrontalieră de servicii și concurența între reparatorii de bunuri achiziționate de consumatori pe piața internă, este necesar să se stabilească norme uniforme care să promoveze repararea bunurilor achiziționate de consumatori, atât în cadrul răspunderii vânzătorului stabilite prin Directiva (UE) 2019/771, cât și în afara acesteia. Statele membre au instituit deja sau intenționează să instituie norme care să promoveze repararea și reutilizarea bunurilor achiziționate de consumatori în afara răspunderii vânzătorului stabilită prin Directiva (UE) 2019/771. Normele naționale obligatorii diferite în acest domeniu constituie obstacole reale sau potențiale în calea funcționării pieței interne, afectând în mod negativ tranzacțiile transfrontaliere ale operatorilor economici care acționează pe această piață. Operatorii respectivi ar putea să fie nevoiți să își adapteze serviciile pentru a se conforma diferitelor norme naționale obligatorii și să se confrunte cu costuri ale tranzacțiilor suplimentare pentru obținerea consultanței juridice necesare cu privire la cerințele prevăzute de legislația statului membru în care consumatorul își are reședința obișnuită, care se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5), precum și să își adapteze în consecință contractele pentru prestarea de servicii de reparare. Acest lucru va afecta, în special, întreprinderile mici și mijlocii, care sunt majoritare în sectorul reparațiilor. Fragmentarea juridică ar putea afecta, de asemenea, în mod negativ încrederea consumatorilor în serviciile de reparare transfrontaliere, din cauza incertitudinilor în ceea ce privește factorii care sunt importanți pentru decizia de a repara bunurile.

(3)

Pentru a reduce numărul cazurilor de eliminare prematură a bunurilor viabile achiziționate de consumatori și pentru a-i încuraja pe aceștia să își utilizeze bunurile mai mult timp, este necesar să se consolideze dispozițiile referitoare la repararea bunurilor, permițându-le consumatorilor să încerce să obțină repararea, la prețuri accesibile, de către furnizorul de servicii de reparații pe care îl aleg. Repararea ar trebui să conducă la un consum durabil, întrucât ar putea genera mai puține deșeuri cauzate de bunurile eliminate, o cerere mai mică de resurse, inclusiv de energie, necesare în procesul de fabricație și de vânzare a bunurilor noi care înlocuiesc bunurile defecte, precum și mai puține emisii de gaze cu efect de seră. Prezenta directivă promovează consumul durabil în vederea obținerii de beneficii pentru mediu, prin promovarea unui ciclu de viață al bunurilor care include reutilizarea, repararea și recondiționarea, aducând totodată beneficii consumatorilor prin evitarea costurilor asociate noilor achiziții pe termen scurt.

(4)

În cadrul comportamentului consumatorilor se regăsește o mare varietate de aspecte. Atunci când consumatorul alege între reparare și achiziționarea unui bun nou, un rol esențial îl au criteriile de luare a deciziei precum caracterul convenabil din punct de vedere economic, durabilitatea, disponibilitatea și proximitatea unui serviciu de reparare, precum și timpul necesar pentru reparare. Diverse obstacole ar putea să îi împiedice pe consumatori să opteze pentru reparare. Prezenta directivă urmărește să remedieze unele dintre aceste obstacole.

(5)

Regulamentul (UE) 2024/1781 al Parlamentului European și al Consiliului (6) stabilește, în special, cerințe privind oferta care urmăresc obiectivul unei proiectări mai durabile a produselor în faza de producție. Directiva (UE) 2024/825 a Parlamentului European și a Consiliului (7) stabilește cerințe privind cererea care asigură o mai bună informare cu privire la durabilitatea și potențialul de reparare al bunurilor la punctul de vânzare, ceea ce ar trebui să le permită consumatorilor să ia decizii de cumpărare durabile în cunoștință de cauză. Prezenta directivă urmărește să completeze respectivele cerințe privind oferta și cererea, prin promovarea reparării și a reutilizării în etapa postvânzare în afara răspunderii vânzătorului. În plus, Directiva (UE) 2019/771 ar trebui să fie modificată pentru a promova repararea în cadrul răspunderii vânzătorului. Prin urmare, prezenta directivă urmărește, în contextul Pactului verde european, obiectivele de promovare a unui consum mai durabil, a unei economii circulare și a tranziției verzi.

(6)

Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze libertatea statelor membre de a reglementa alte aspecte ale contractelor pentru prestarea de servicii de reparare decât cele armonizate de dreptul Uniunii. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze nici libertatea statelor membre de a reglementa aspecte generale de drept al contractelor, precum normele privind încheierea, validitatea, nulitatea sau efectele contractelor, inclusiv consecințele încetării unui contract, în măsura în care nu sunt reglementate în prezenta directivă, sau dreptul la despăgubiri. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (UE) 2023/988 al Parlamentului European și al Consiliului (8), în special în cazul unei rechemări din motive de siguranță a produsului.

(7)

Statele membre ar trebui să aibă în continuare, atunci când acest lucru este compatibil cu obligațiile prevăzute în prezenta directivă și în alte acte legislative ale Uniunii aplicabile, libertatea de a menține sau de a introduce dispoziții privind alte aspecte ale promovării reparării bunurilor care ar putea completa normele prevăzute în prezenta directivă, de exemplu în ceea ce privește garanțiile comerciale, existența centrelor în care se prestează servicii de reparare sau stimulentele financiare pentru reparare.

(8)

Pentru a exploata pe deplin avantajele prezentei directive, aceasta ar trebui să se aplice tuturor bunurilor. Cu toate acestea, dispozițiile privind obligațiile de reparare și informare, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să se aplice numai bunurilor pentru care sunt prevăzute cerințe privind potențialul de reparare în actele juridice ale Uniunii.

(9)

Cerințele privind potențialul de reparare ar trebui să cuprindă toate cerințele prevăzute în actele juridice ale Uniunii care garantează că bunurile pot fi reparate, inclusiv, dar fără a se limita la cerințele prevăzute de cadrul privind proiectarea ecologică menționat în Regulamentul (UE) 2024/1781, pentru a acoperi o gamă largă de bunuri, precum și evoluțiile viitoare din orice alt domeniu al dreptului Uniunii.

(10)

Reparatorii trebuie să le ofere consumatorilor informații esențiale cu privire la serviciile lor de reparare. Pentru a facilita posibilitatea consumatorului de a alege liber un reparator pentru repararea bunurilor și pentru a ușura identificarea și alegerea serviciilor de reparare adecvate, reparatorii ar trebui să poată utiliza în mod voluntar formularul european standardizat de informații privind repararea prevăzut în anexa I la prezenta directivă. Formularul european de informații privind repararea ar trebui să includă parametrii esențiali care influențează deciziile consumatorilor privind repararea, cum ar fi natura defectului, prețul și termenul în care reparatorul se angajează să finalizeze repararea. În cazul în care reparatorul oferă servicii suplimentare precum transportul, ar trebui indicate costurile individuale ale serviciilor respective. Informațiile din formularul european de informații privind repararea ar trebui furnizate consumatorilor într-un mod clar și ușor de înțeles și în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute de Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (9). Formularul european de informații privind repararea ar putea să le permită consumatorilor să evalueze și să compare cu ușurință serviciile de reparare, inclusiv ofertele de reparare alternative, și ar putea facilita furnizarea de informații privind serviciile de reparare, în special pentru microîntreprinderi și pentru întreprinderile mici și mijlocii. Reparatorii ar beneficia de mai multă securitate juridică întrucât, ca urmare a faptului că au utilizat și au completat corect formularul european de informații privind repararea, s-ar considera că și-au îndeplinit obligațiile legale, în special în ceea ce privește furnizarea anumitor informații precontractuale în temeiul Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10). Prezentarea standardizată a informațiilor esențiale prin intermediul formularului european de informații privind repararea ar spori claritatea și transparența, contribuind la creșterea încrederii consumatorilor în serviciile de reparare.

(11)

În cazul în care furnizează formularul european de informații privind repararea, reparatorul ar trebui să facă acest lucru într-un termen rezonabil, care ar trebui să corespundă celei mai scurte perioade posibile cuprinse între momentul solicitării și momentul în care consumatorul își asumă obligații în temeiul unui contract de prestare de servicii de reparare. În cazul în care nu este furnizat un formular european de informații privind repararea, un consumator ar trebui, de asemenea, să poată încheia un contract de prestare de servicii de reparare cu un reparator pe baza informațiilor precontractuale furnizate prin alte mijloace în conformitate cu Directiva 2011/83/UE.

(12)

Formularul european de informații privind repararea ar trebui să fie furnizat cu titlu gratuit. Cu toate acestea, există situații în care un reparator trebuie să efectueze un serviciu de diagnosticare, și anume să inspecteze bunurile pentru a identifica natura defectului sau tipul de reparație. În astfel de cazuri, reparatorul ar trebui să îi poată solicita consumatorului să plătească costurile necesare pe care le suportă, inclusiv costurile aferente manoperei sau costurile de transport. În conformitate cu informațiile precontractuale și cu alte cerințe prevăzute în Directiva 2011/83/UE, reparatorul ar trebui să informeze consumatorul cu privire la aceste costuri înainte ca acesta să solicite serviciul de diagnosticare și înainte de furnizarea formularului european de informații privind repararea. Consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea să nu solicite serviciul de diagnosticare în cazul în care consideră că costurile pentru obținerea acestui serviciu sunt prea mari. În cazul în care consumatorul alege ca bunul să fie reparat, reparatorul ar trebui să poată deduce aceste costuri din prețul reparației. Acest lucru nu aduce atingere normelor statelor membre privind deducerea obligatorie a acestor costuri. Deducerea ar putea fi comunicată prin intermediul formularului european de informații privind repararea.

(13)

Reparatorii ar trebui să nu modifice condițiile de reparare pe care le furnizează în formularul european de informații privind repararea, inclusiv prețul reparației, pentru o perioadă de minimum 30 de zile calendaristice. Cu toate acestea, reparatorul și consumatorul ar trebui să poată stabili de comun acord o perioadă mai lungă. Prin aceasta s-ar asigura faptul că li se acordă consumatorilor timp suficient pentru a compara diferitele oferte de reparare. În cazul în care se încheie un contract de prestare de servicii de reparare pe baza formularului european de informații privind repararea, informațiile privind condițiile de reparare și prețul conținute în acest formular ar trebui să facă parte integrantă din contractul de prestare de servicii de reparare, definind astfel obligațiile reparatorului în temeiul contractului respectiv. Nerespectarea acestor obligații contractuale este reglementată de dreptul intern aplicabil.

(14)

În cazul în care un reparator decide să furnizeze formularul european de informații privind repararea și consumatorul acceptă condițiile prevăzute în acesta, reparatorul ar trebui să aibă obligația de a efectua reparația. Statele membre ar trebui să prevadă măsuri reparatorii proporționale și eficace pentru consumatori în cazul în care reparatorul nu prestează serviciul de reparare după ce consumatorul a acceptat formularul european de informații privind repararea. Aceste măsuri reparatorii ar putea include o rambursare a costurilor plătite pentru serviciul de diagnosticare.

(15)

Directiva (UE) 2019/771 prevede obligația vânzătorilor de a repara bunurile în cazul unei neconformități care exista la momentul livrării bunurilor și care este constatată în cursul perioadei de răspundere contractuală. În cazul în care respectiva obligație nu se aplică, un număr mare de bunuri defecte, dar viabile, sunt scoase din uz prematur. Pentru a-i încuraja pe consumatori să recurgă la repararea bunurilor în astfel de situații, prezenta directivă ar trebui să prevadă obligația producătorilor de a repara, la cererea consumatorului, bunurile cărora li se aplică cerințele privind potențialul de reparare impuse de actele juridice ale Uniunii, întrucât aceștia sunt vizați de respectivele cerințe privind potențialul de reparare. Această obligație ar trebui să se aplice producătorilor stabiliți atât în interiorul, cât și în afara Uniunii în ceea ce privește bunurile introduse pe piața Uniunii. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să pună în discuție libertatea economică a producătorilor de a alege să înceteze fabricarea unui bun, fără a aduce atingere, după caz, obligației de a furniza piese de schimb și instrumente în temeiul dreptului Uniunii.

(16)

Întrucât obligația de reparare impusă producătorilor în temeiul prezentei directive se referă la defecte care nu sunt cauzate de neconformitatea bunurilor cu termenii unui contract de vânzare, producătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a oferi servicii de reparare în schimbul unui preț plătit de consumator sau cu titlu gratuit. Perceperea unui preț ar trebui să îi încurajeze pe producători să dezvolte modele de afaceri durabile, care să includă furnizarea de servicii de reparare. Un astfel de preț ar putea lua în considerare, de exemplu, costurile aferente manoperei, costurile pieselor de schimb, costurile de exploatare a instalației de reparații și o marjă uzuală. Prețul ar trebui să fie rezonabil, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie stabilit astfel încât consumatorii să nu fie descurajați în mod intenționat să beneficieze de obligația de reparare a producătorilor. Prețul și condițiile reparației ar trebui să fie convenite într-un contract încheiat între consumator și producător, iar consumatorul ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă prețul și condițiile respective sunt acceptabile. Necesitatea unui astfel de contract și presiunea concurențială exercitată de alți reparatori ar trebui să îi încurajeze pe producătorii care sunt obligați să efectueze reparații să mențină prețul la un nivel acceptabil pentru consumator. Obligația de reparare ar putea fi executată și cu titlu gratuit în cazul în care defectul este acoperit de o garanție comercială, de exemplu, în ceea ce privește durabilitatea garantată a bunurilor. Pentru a stimula consumatorii să recurgă la repararea bunurilor lor în afara garanției legale, un producător ar trebui să fie în măsură să ofere cu titlu de împrumut un bun comparabil pe durata reparației, bun care urmează să fie returnat după ce consumatorul primește bunul reparat.

(17)

Ar fi oportun ca reparația să fie efectuată cât mai aproape posibil de consumator, pentru a se evita costurile de transport și emisiile inutile. Producătorii și, după caz, reprezentanții autorizați, importatorii și distribuitorii ar trebui să poată să își îndeplinească obligația de reparare prin subcontractarea reparării, de exemplu în cazul în care nu dispun de infrastructura de reparare sau în cazul în care repararea poate fi efectuată de un reparator situat mai aproape de consumator. Ar trebui însă să fie menținută răspunderea acestora în ceea ce privește obligația de reparare.

(18)

Potrivit cerințelor prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1781 sau măsurilor de punere în aplicare adoptate în temeiul Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11), producătorii trebuie să ofere acces la piese de schimb, informații privind repararea și întreținerea sau la orice instrumente software, firmware sau mijloace auxiliare similare legate de reparații. Aceste cerințe asigură fezabilitatea tehnică a reparării, nu numai de către producător, ci și de către alți reparatori. În consecință, reparatorii și, după caz, consumatorii vor avea acces la piese de schimb și la informații și instrumente legate de reparare în conformitate cu actele juridice ale Uniunii, iar consumatorii vor avea posibilitatea de a alege din rândul unui număr mai mare de reparatori sau, după caz, vor avea posibilitatea de a realiza ei înșiși reparația. Piesele de schimb ar trebui să fie puse la dispoziție cel puțin pentru perioada prevăzută în actele juridice ale Uniunii. Producătorii care pun la dispoziție piese de schimb și instrumente pentru bunurile la care se referă actele juridice enumerate în anexa II la prezenta directivă, fie ca urmare a unor obligații legale corespunzătoare prevăzute de dreptul Uniunii, fie în mod voluntar, ar trebui să perceapă un preț rezonabil care să nu descurajeze accesul la aceste piese de schimb și unelte, împiedicând astfel repararea. Pentru a completa aceste măsuri, producătorii nu ar trebui să utilizeze nicio clauză contractuală și nicio tehnică legată de hardware sau de software care să împiedice repararea bunurilor în privința cărora există cerințe privind potențialul de reparare prevăzute în actele juridice ale Uniunii enumerate în anexa II la prezenta directivă, cu excepția cazului în care acestea sunt justificate de factori legitimi și obiectivi, inclusiv pentru a preveni sau a restricționa utilizarea neautorizată a operelor și a altor obiecte protejate prin drepturi de proprietate intelectuală în temeiul actelor juridice naționale și ale Uniunii, în special Directivele 2001/29/CE (12), 2004/48/CE (13) și (UE) 2019/790 (14) ale Parlamentului European și ale Consiliului. În consecință, acest lucru ar trebui să încurajeze concurența și să le aducă beneficii consumatorilor, asigurând servicii mai bune și prețuri mai mici pentru reparații.

(19)

Practicile comercianților care îi determină pe consumatori să creadă că bunurile lor nu pot fi reparate din cauza unor reparații sau inspecții anterioare efectuate de un reparator independent, de un reparator care nu este profesionist sau de utilizatori finali, precum și afirmațiile false potrivit cărora o astfel de reparație sau inspecție generează riscuri legate de siguranță, inducând astfel consumatorii în eroare, ar putea constitui, după caz, practici comerciale neloiale în sensul Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15).

(20)

Obligația de reparare ar trebui să se aplice și în cazurile în care producătorul este stabilit în afara Uniunii. Pentru a le permite consumatorilor să apeleze la un operator economic stabilit în Uniune pentru a îndeplini această obligație, prezenta directivă prevede o serie de operatori economici alternativi care trebuie să îndeplinească în astfel de cazuri obligația de reparare care îi revine producătorului. Acest lucru ar trebui să le permită producătorilor situați în afara Uniunii să își organizeze și să își îndeplinească obligația de reparare în cadrul Uniunii.

(21)

Pentru a evita împovărarea excesivă a producătorilor și pentru a se asigura că aceștia sunt în măsură să își îndeplinească obligația de reparare, această obligație ar trebui să se limiteze la bunurile pentru care sunt prevăzute cerințe privind potențialul de reparare în actele juridice ale Uniunii și să existe numai în măsura în care respectivele cerințe sunt aplicabile. Cerințele privind potențialul de reparare nu îi obligă pe producători să repare bunurile defecte, ci asigură faptul că bunurile pot fi reparate. Exemple de acte juridice ale Uniunii care stabilesc cerințe privind potențialul de reparare sunt actele delegate adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1781 sau măsurile de punere în aplicare adoptate în temeiul Directivei 2009/125/CE, care creează un cadru pentru îmbunătățirea durabilității produselor din punctul de vedere al mediului, sau alte acte juridice ale Uniunii relevante, cum ar fi Regulamentul (UE) 2023/1542 al Parlamentului European și al Consiliului (16). Această limitare a obligației de reparare ar trebui să asigure faptul că numai bunurile care au fost concepute pentru a putea fi reparate fac obiectul unei astfel de obligații. Cerințele relevante privind potențialul de reparare includ cerințele de proiectare care sporesc capacitatea de dezasamblare a bunurilor și punerea la dispoziție pentru o perioadă minimă a unei serii de piese de schimb. Obligația de reparare ar trebui să corespundă domeniului de aplicare al cerințelor privind potențialul de reparare; de exemplu, cerințele în materie de proiectare ecologică s-ar putea aplica numai anumitor componente ale bunurilor sau s-ar putea stabili o anumită perioadă de timp în care piesele de schimb să fie puse la dispoziție. Obligația de reparare în temeiul prezentei directive, care îi permite consumatorului să solicite repararea direct de la producător în etapa postvânzare, ar trebui să completeze cerințele privind potențialul de reparare legate de ofertă prevăzute, de exemplu, în Regulamentul (UE) 2024/1781, încurajând cererea de reparare a consumatorilor.

(22)

Pentru a asigura securitatea juridică, prezenta directivă ar trebui să enumere în anexa II actele juridice ale Uniunii care conțin cerințe privind potențialul de reparare pentru categoriile relevante de bunuri. Pentru a asigura conformitatea cu viitoarele evoluții în materie de reglementare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește adăugarea unor acte juridice ale Uniunii în anexa II la prezenta directivă, atunci când se adoptă noi cerințe privind potențialul de reparare. Comisia ar trebui să adauge respectivele acte juridice cât mai curând posibil și în termen de cel mult 12 luni de la publicarea lor. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(23)

Deși prezenta directivă impune producătorului obligația de a efectua reparații, aceasta facilitează, de asemenea, consumatorului posibilitatea de a alege serviciile de reparare oferite de alți reparatori. Această alegere va fi facilitată de formularul european de informații privind repararea furnizat în mod voluntar nu numai de producător, ci și de reparatori precum vânzătorul sau de reparatori independenți, precum și de posibilitatea de a efectua căutări prin intermediul unei platforme online de reparații. Întrucât consumatorii ar trebui să plătească pentru reparație, este probabil că aceștia vor compara opțiunile de reparare pentru a alege cele mai adecvate servicii de reparare pentru nevoile lor. Astfel, este probabil ca aceștia să se adreseze reparatorilor independenți din proximitatea lor sau vânzătorului înainte de a se adresa producătorilor care, de exemplu, ar putea fi situați la o distanță mai mare și în cazul cărora prețurile ar putea fi mai mari din cauza costurilor de transport.

(24)

În conformitate cu Directiva (UE) 2019/771, un producător ar trebui să fie scutit de obligația de reparare în cazul în care repararea este imposibilă din punct de vedere faptic sau juridic. Prin urmare, producătorul nu ar trebui să poată refuza repararea din motive pur economice, cum ar fi costul pieselor de schimb, sau exclusiv pentru motivul că o reparație anterioară a fost efectuată de alți reparatori sau, după caz, de consumator. Legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2019/771 sau a directivei anterioare, Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului (18), utilizează deja criteriul imposibilității reparării, iar instanțele naționale îl aplică.

(25)

Pentru a crește gradul de sensibilizare a consumatorilor cu privire la disponibilitatea reparării și a spori, astfel, probabilitatea acesteia, producătorii sau, după caz, reprezentanții autorizați, importatorii sau distribuitorii ar trebui să informeze consumatorii prin punerea la dispoziție de informații cu privire la obligația lor de reparare și la serviciile lor de reparare. Informațiile ar trebui să fie disponibile cel puțin pe întreaga durată a obligației de reparare, care ar putea fi înțeleasă ca începând din momentul introducerii pe piață și încheindu-se la expirarea cerințelor privind potențialul de reparare. Informațiile ar trebui să menționeze bunurile care fac obiectul acestei obligații, împreună cu o explicație a faptului că se asigură repararea bunurilor respective și a măsurii în care are loc aceasta, de exemplu prin intermediul subcontractanților. Aceste informații ar trebui să fie ușor accesibile consumatorului și să fie furnizate într-un mod clar și ușor de înțeles, fără a fi nevoie ca acesta să le solicite, și în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute de Directiva (UE) 2019/882. Producătorul ar trebui să fie liber să stabilească mijloacele prin care îl informează pe consumator, de exemplu prin intermediul unui site web, într-un mod vizibil și bine evidențiat, prin intermediul pașaportului digital al produsului sau la punctul de vânzare, de exemplu în cazul în care producătorul este vânzătorul.

(26)

Pentru a încuraja repararea, Comisia ar trebui să creeze o platformă online europeană pentru reparare (denumită în continuare „platforma online europeană”). Platforma online europeană ar trebui să fie compusă din secțiuni naționale bazate pe o interfață online comună și să includă linkuri către platformele online naționale pentru reparare (denumite în continuare „platformele online naționale”) care îndeplinesc criteriile stabilite în prezenta directivă. În acest scop, Comisia ar trebui să dezvolte o interfață online comună pentru platforma online europeană. Comisia ar trebui, de asemenea, să fie responsabilă de asigurarea mentenanței IT a interfeței online comune și să răspundă la întrebările tehnice sau de altă natură adresate de utilizatori cu privire la orice funcționare incorectă a platformei online europene. Platforma online europeană ar trebui să fie accesibilă gratuit consumatorilor. Aceasta ar trebui, de asemenea, să poată fi utilizată, după caz, de către vânzătorii de bunuri recondiționate și de cumpărătorii de bunuri defecte în vederea recondiționării sau de instrumentele complementare bazate pe piață, cum ar fi inițiativele de reparare aflate sub responsabilitatea comunității. Statele membre ar trebui fie să utilizeze interfața online comună pentru a crea secțiunile lor naționale în cadrul platformei europene online, fie să înființeze sau să mențină, după caz, platforme online naționale care îndeplinesc criteriile prevăzute în prezenta directivă. Atunci când statele membre utilizează platforma online europeană, ar trebui să rămână la latitudinea lor să aleagă modul în care sunt introduse datele în secțiunile naționale, de exemplu prin auto-înregistrare, prin importul în masă de date din bazele de date existente cu consimțământul reparatorilor sau prin condiționarea înregistrării de o aprobare prealabilă. În cazul în care consideră că acest lucru este necesar, statele membre ar trebui să poată stabili condiții pentru accesarea secțiunilor naționale, cum ar fi îndeplinirea unor criterii referitoare la calificările profesionale sau demonstrarea respectării standardelor voluntare europene sau naționale aplicabile privind calitatea reparațiilor. Aceste condiții ar trebui să fie nediscriminatorii și conforme cu dreptul Uniunii. Statele membre care aleg să stabilească condiții de acces în secțiunile lor naționale ar trebui să beneficieze de șase luni suplimentare pentru ca secțiunea lor națională să devină operațională.

(27)

Unele state membre sau întreprinderi au investit resurse în dezvoltarea unor platforme online naționale pentru a promova repararea. Pentru a evita crearea unei sarcini administrative excesive și pentru a permite o flexibilitate adecvată, statele membre ar trebui, de asemenea, să poată alege să mențină o platformă online națională existentă care îndeplinește cerințele prezentei directive. În cazul în care un stat membru menține sau înființează o platformă online națională, acesta nu ar trebui să fie obligat să înființeze o secțiune națională în cadrul platformei online europene sau să desemneze puncte de contact naționale. Statele membre ar trebui să aleagă între înființarea unei secțiuni naționale în cadrul platformei online europene sau înființarea unei platforme online naționale care să îndeplinească condițiile prevăzute în prezenta directivă și să informeze Comisia cu privire la această alegere până la 31 iulie 2026. Aceste platforme online naționale vor fi accesibile prin intermediul unui link de pe platforma online europeană dacă sunt operaționale cel târziu de la 31 iulie 2027. Acestea ar putea fi platforme online private, publice sau realizate în parteneriat privat-public.

(28)

Platforma online europeană ar trebui să includă instrumente ușor de utilizat care să permită căutarea de reparatori în funcție de statul membru. Acest lucru i-ar ajuta pe consumatori să evalueze și să compare meritele diferiților furnizori de servicii de reparare, motivându-i astfel pe consumatori să opteze pentru reparare. Deși platforma online europeană urmărește să faciliteze căutarea de servicii de reparare în relațiile dintre întreprinderi și consumatori, pentru a promova consumul durabil, statele membre ar trebui să poată extinde sfera de cuprindere a secțiunii lor naționale din cadrul platformei online europene pentru a include vânzătorii de bunuri recondiționate, cumpărătorii de bunuri defecte în vederea recondiționării sau inițiativele de reparare aflate sub responsabilitatea comunității, cum ar fi atelierele de reparații de tip „repair cafe”.

(29)

Statele membre ar trebui să desemneze un reprezentant care să facă parte dintr-un grup de experți instituit de Comisie pentru a oferi consiliere cu privire la proiectarea și funcționarea platformei online europene, pentru a facilita coordonarea dintre Comisie și statele membre.

(30)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să desemneze puncte de contact naționale responsabile de îndeplinirea sarcinilor legate de gestionarea secțiunii lor naționale. Punctele de contact naționale desemnate de statele membre ar trebui, după caz, să monitorizeze datele conținute în secțiunea națională, cu scopul de a detecta, identifica și elimina informațiile nevalabile, în conformitate cu dreptul Uniunii.

(31)

Comisia ar trebui să se asigure că platforma online europeană este ușor accesibilă consumatorilor și că le este accesibilă în mod gratuit. Platforma online europeană ar trebui să le permită consumatorilor să găsească servicii adecvate de reparare a bunurile lor defecte și, după caz, vânzători de bunuri recondiționate, cumpărători de bunuri defecte în vederea recondiționării sau inițiative de reparare aflate sub responsabilitatea comunității, cum ar fi atelierele de reparații de tip „repair cafe”. Consumatorii ar trebui să poată utiliza funcții de căutare pentru a filtra rezultatele în funcție de diferite caracteristici, cum ar fi categoriile de bunuri, disponibilitatea unor bunuri de înlocuire temporară, indicatorii de calitate și orice situație legată de reparare, inclusiv localizarea reparatorului și posibilitatea unei furnizări transfrontaliere de servicii. Platforma online europeană ar trebui să le fie accesibilă și consumatorilor vulnerabili, inclusiv persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii privind accesibilitatea.

(32)

Funcția de căutare bazată pe bunuri s-ar putea referi la tipul sau la marca bunurilor. Întrucât reparatorii nu pot cunoaște defectul specific înainte de formularea unei cereri de reparare, ar trebui să fie suficient ca aceștia să furnizeze pe platforma online europeană informații generice cu privire la elementele-cheie ale serviciilor lor de reparare pentru a le permite consumatorilor să decidă cu privire la oportunitatea reparării bunului în cauză, în special durata medie de finalizare a reparației, disponibilitatea unor bunuri de înlocuire temporară, locul în care consumatorul predă bunurile în vederea reparării și disponibilitatea unor servicii auxiliare. Reparatorii și, după caz, vânzătorii de bunuri recondiționate, cumpărătorii de bunuri defecte în vederea recondiționării sau inițiativele de reparare aflate sub responsabilitatea comunității, cum ar fi atelierele de reparații de tip „repair cafe” ar trebui încurajați să își actualizeze periodic informațiile pe platforma online europeană. Pentru a consolida încrederea consumatorilor în serviciile de reparare disponibile pe platforma online europeană, reparatorii ar trebui să fie în măsură să demonstreze că respectă anumite standarde de reparare.

(33)

Pentru a facilita obținerea formularului european de informații privind repararea, platforma online europeană ar trebui să includă posibilitatea consumatorilor de a-i solicita în mod direct acest formular reparatorului prin intermediul platformei online europene, în cazul în care reparatorul pune la dispoziție acest formular în mod voluntar.

(34)

Pentru a-i sensibiliza pe consumatori cu privire la platforma online europeană, Comisia și statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate, de exemplu, să semnaleze platforma online europeană pe site-urile web naționale conexe sau să desfășoare campanii de comunicare.

(35)

Statele membre ar trebui să asigure conformitatea deplină a legislațiilor lor naționale, inclusiv a celor prin care se transpune prezenta directivă, cu libertățile fundamentale de prestare de servicii și de stabilire, astfel cum sunt consacrate în tratate. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Directivei (UE) 2018/958 a Parlamentului European și a Consiliului (19).

(36)

Statele membre ar trebui să ia cel puțin o măsură care promovează repararea. Astfel de măsuri ar putea avea un caracter financiar sau nefinanciar. Măsurile cu caracter nefinanciar ar putea include campaniile de informare, sprijinul acordat inițiativelor de reparare aflate sub responsabilitatea comunității prin intermediul unor mijloace directe, precum punerea la dispoziție de spații pentru laboratoare de reparații sau locurile de întâlnire, de exemplu în centre comunitare sau culturale. Măsurile cu caracter financiar ar putea include, de exemplu, punerea la dispoziție de bonuri pentru reparații sau de fonduri pentru reparații, sprijinirea sau crearea de platforme online locale sau regionale pentru reparații, organizarea sau finanțarea unor programe de formare pentru dobândirea de competențe speciale în domeniul reparării, precum și măsuri fiscale. În contextul măsurilor fiscale, atunci când acest lucru este aplicabil, în conformitate cu anexa III la Directiva 2006/112/CE a Consiliului (20), statele membre pot alege, după caz, să prevadă o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește prestarea de servicii de reparare a aparatelor de uz casnic, a încălțămintei și articolelor din piele, a îmbrăcămintei și țesăturilor folosite în gospodării, inclusiv lucrări de reparare și modificare. În acest context, Comisia ar putea avea în vedere posibilitatea prezentării unei propuneri, dacă este cazul, de modificare a anexei III la directiva respectivă. Măsurile respective ar putea fi luate la nivel național, regional sau local. Statele membre ar trebui să notifice Comisiei una sau mai multe măsuri luate pentru promovarea reparării, în vederea facilitării schimbului de bune practici. Comisia ar trebui să pună la dispoziția publicului informații cu privire la aceste măsuri.

(37)

Este necesar ca statele membre să stabilească sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și să asigure punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.

(38)

Comisia ar trebui să facă posibilă elaborarea unui standard european voluntar de calitate pentru serviciile de reparare, de exemplu prin încurajarea și facilitarea cooperării voluntare cu privire la un standard între întreprinderi, autoritățile publice și alte părți interesate, cum ar fi reparatorii independenți și inițiativele de reparare aflate sub responsabilitatea comunității, sau prin emiterea unei cereri de standardizare către organizațiile europene de standardizare. Un standard european de calitate pentru serviciile de reparare ar putea spori încrederea consumatorilor în serviciile de reparare în întreaga Uniune. Un astfel de standard ar putea include aspecte care influențează deciziile consumatorilor privind reparațiile, precum timpul necesar pentru finalizarea reparației, disponibilitatea bunurilor de înlocuire temporară, asigurarea calității, cum ar fi o garanție comercială privind reparațiile, precum și disponibilitatea serviciilor auxiliare, cum ar fi demontarea, instalarea și transportul oferite de reparatori.

(39)

Dispozițiile de punere în aplicare prevăzute în prezenta directivă nu aduc atingere Directivei (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului (21).

(40)

Pentru a motiva consumatorii să aleagă repararea pentru a aduce în conformitate bunurile în cadrul răspunderii vânzătorului și, astfel, pentru a promova repararea, în cazul în care consumatorul alege repararea drept măsură corectivă pentru a aduce în conformitate bunurile, Directiva (UE) 2019/771 ar trebui să fie modificată pentru a prelungi perioada de răspundere contractuală cu 12 luni, care ar trebui să suplimenteze perioada rămasă de răspundere contractuală aferentă bunului. Această prelungire ar trebui să se aplice o singură dată. Cu toate acestea, statele membre ar putea stimula și mai mult recurgerea la reparare prin prevederea unor prelungiri suplimentare ale răspunderii vânzătorului în cazul în care are loc o nouă reparație. Statele membre ar putea, de asemenea, să introducă sau să mențină norme care să prelungească răspunderea vânzătorului în cazul reparării pentru perioade mai lungi de 12 luni. În conformitate cu Directiva (UE) 2019/771, în cazul în care se aplică prelungirea perioadei de răspundere contractuală, vânzătorul ar trebui să fie răspunzător pentru orice neconformitate care exista la momentul livrării bunurilor și care este constatată în cursul perioadei rămase de răspundere contractuală aferentă bunului, care include prelungirea. Prelungirea perioadei de răspundere contractuală nu ar trebui să aducă atingere drepturilor consumatorilor prevăzute în Directiva (UE) 2019/771. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității statelor membre de a introduce sau menține dispoziții care prevăd o prelungire pentru o durată mai mare a perioadei de răspundere contractuală numai pentru piesele reparate în conformitate cu Directiva (UE) 2019/771. Ținând seama de flexibilitatea prevăzută de Directiva (UE) 2019/771, statele membre care nu prevăd termene fixe pentru răspunderea vânzătorului sau prevăd doar un termen de prescripție pentru măsurile corective ar trebui să se asigure că perioada răspunderii vânzătorului sau termenul de prescripție pentru măsurile corective în cazul reparării sunt cel puțin echivalente cu doi ani și 12 luni, ceea ce corespunde perioadei minime de răspundere a vânzătorului prevăzute în Directiva (UE) 2019/771 și prelungirii minime a perioadei respective în cazul reparării. Prelungirea perioadei de răspundere contractuală ar încuraja consumul durabil și ar contribui la o economie circulară.

(41)

Pentru a promova repararea în cadrul răspunderii vânzătorului, în interesul consumatorilor și în vederea protecției mediului, Directiva (UE) 2019/771 ar trebui, de asemenea, să fie modificată pentru a introduce o nouă obligație de a informa consumatorul cu privire la dreptul de a alege între reparare și înlocuire, precum și cu privire la prelungirea perioadei de răspundere contractuală în cazul în care consumatorul alege repararea, sporind astfel gradul de conștientizare cu privire la cele două posibilități și cu privire la avantajul pe care îl prezintă alegerea reparării. Această cerință privind informarea ar încuraja consumul durabil și ar contribui la o economie circulară.

(42)

Pentru a sprijini consumatorii și a stimula recurgerea la reparare, vânzătorul ar putea, în funcție de particularitățile categoriei relevante de bunuri, să împrumute consumatorului un bun de înlocuire, în cazul în care reparația nu este finalizată într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative. Acest bun de înlocuire ar putea fi și un bun recondiționat. În orice caz, bunul de înlocuire împrumutat temporar consumatorului ar trebui să fie gratuit. În plus, vânzătorul ar trebui chiar și în acest caz să efectueze repararea într-un termen rezonabil. Furnizarea unui bun cu titlu de împrumut pe durata reparării poate evita inconveniente semnificative pentru consumator, însă nu poate justifica o durată excesiv de lungă a reparării. În plus, în cazul în care înlocuirea reprezintă o măsură corectivă și are loc la cererea consumatorului, vânzătorul i-ar putea furniza acestuia un bun recondiționat.

(43)

Pentru a permite asigurarea respectării normelor prevăzute în prezenta directivă prin intermediul acțiunilor în reprezentare, este necesară modificarea anexei I la Directiva (UE) 2020/1828. Pentru ca autoritățile competente desemnate de statele lor membre să coopereze și să își coordoneze acțiunile între ele și cu Comisia pentru a asigura respectarea normelor prevăzute în prezenta directivă, este necesară modificarea anexei la Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (22).

(44)

Pentru a le permite operatorilor economici să se adapteze, ar trebui să fie introduse dispoziții tranzitorii privind aplicarea anumitor articole din prezenta directivă. Modificarea Directivei (UE) 2019/771 ar trebui să se aplice numai contractelor de vânzare încheiate după 31 iulie 2026, pentru a asigura securitatea juridică și pentru a oferi vânzătorilor suficient timp pentru a se adapta la măsurile corective modificate în ceea ce privește repararea și înlocuirea.

(45)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (23), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită, împreună cu notificarea dispozițiilor de transpunere, unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din dispozițiile de transpunere în dreptul intern. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(46)

Promovarea reparării bunurilor achiziționate de consumatori, cu scopul de a contribui la buna funcționare a pieței interne, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a mediului și a consumatorilor, nu poate fi realizată în mod satisfăcător de către statele membre. Este probabil ca normele naționale obligatorii recent adoptate care promovează consumul durabil prin repararea defectelor care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2019/771 să fie diferite și să conducă la fragmentarea pieței interne. Statele membre nu pot modifica normele complet armonizate privind defectele care țin de răspunderea vânzătorului prevăzute în Directiva (UE) 2019/771. Având în vedere amploarea și efectele sale, obiectivul prezentei directive poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, prin intermediul unor norme comune pe deplin armonizate care să promoveze repararea în cadrul și în afara răspunderii vânzătorului stabilite în Directiva (UE) 2019/771. Prin urmare, Uniunea poate să adopte măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(47)

Prezenta directivă respectă drepturile și libertățile fundamentale și urmărește să asigure respectarea deplină, în special, a articolelor 16, 26, 37, 38 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”). Aceasta contribuie la îmbunătățirea calității mediului în conformitate cu articolul 37 din Cartă prin promovarea consumului durabil de bunuri și, astfel, prin reducerea impactului negativ asupra mediului cauzat de eliminarea prematură a unor bunuri viabile. Prezenta directivă asigură respectarea deplină a articolului 38 privind protecția consumatorilor prin consolidarea drepturilor consumatorilor în ceea ce privește defectele care survin sau sunt constatate în afara răspunderii vânzătorului în temeiul Directivei (UE) 2019/771. De asemenea, aceasta asigură respectarea libertății de a desfășura o activitate comercială în conformitate cu articolul 16 din Cartă, protejând libertatea contractuală și încurajând dezvoltarea serviciilor de reparare pe piața internă. Prezenta directivă contribuie la integrarea persoanelor cu handicap în conformitate cu articolul 26 din Cartă prin facilitarea accesului persoanelor cu handicap la platforma online europeană. Prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a articolului 47 din Cartă privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil prin asigurarea unor mijloace eficace de executare,

1.

„consumator” înseamnă „consumator” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Directiva (UE) 2019/771;

2.

„reparator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în legătură cu activitatea sa comercială, industrială, meșteșugărească sau profesională, furnizează un serviciu de reparare, inclusiv producătorii și vânzătorii care furnizează servicii de reparare și furnizorii de servicii de reparare, indiferent dacă sunt independenți sau afiliați acestor producători sau vânzători;

3.

„reparare” înseamnă „reparare” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 20 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

4.

„vânzător” înseamnă „vânzător” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Directiva (UE) 2019/771;

5.

„producător” înseamnă „producător” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 42 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

6.

„reprezentant autorizat” înseamnă „reprezentant autorizat” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

7.

„importator” înseamnă „importator” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 44 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

8.

„distribuitor” înseamnă „distribuitor” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 45 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

9.

„bunuri” înseamnă „bunuri” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 5 din Directiva (UE) 2019/771, cu excepția apei, a gazului și a energiei electrice;

10.

„recondiționare” înseamnă „recondiționare” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2024/1781;

11.

„cerințe privind potențialul de reparare” înseamnă cerințele prevăzute de actele juridice ale Uniunii enumerate în anexa II care permit repararea unui bun, inclusiv cerințele privind sporirea ușurinței dezasamblării și cerințele privind accesul la piese de schimb, informații și instrumente legate de reparare aplicabile bunurilor sau unor componente specifice ale bunurilor;

12.

„suport durabil” înseamnă „suport durabil” în sensul definiției de la articolul 2 punctul 11 din Directiva (UE) 2019/771.

1.

La articolul 7 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

2.

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

3.

La articolul 13, se introduce următorul alineat:

4.

La articolul 14, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: