Procesul de ratificare

Ratificarea este etapa finală a procesului de aprobare a unui acord, prin care părțile își indică intenția de a fi obligate în virtutea acordului respectiv. Odată finalizată ratificarea, acordul se poate încheia și intră oficial în vigoare (notă: adesea, acordul se poate aplica provizoriu anterior finalizării procedurii de ratificare).

Procedurile pentru ratificarea acordurilor internaționale negociate de Comisia Europeană în numele UE sunt stabilite în articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Aceste acorduri vizează o varietate amplă de aspecte, inclusiv:

• comerțul (articolul 207 din TFUE);
• cooperarea științifică și tehnologică (articolul 186 din TFUE);
• scutirile de vize [articolul 77 alineatul (2) din TFUE];
• acțiunile climatice (articolul 192 din TFUE).

Există în tratate și articole care se referă în mod specific la acordurile cu țările care doresc:

• aderarea [articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)]; sau
• retragerea din UE (articolul 50 din TUE).

Articolul 47 din TUE conferă UE personalitate juridică. Acest lucru înseamnă că are competența de a negocia și a încheia acorduri internaționale în temeiul:

• articolului 5 din TUE (care stabilește delimitarea competențelor UE); și
• al articolelor 2 (repartizarea competențelor), 3 (competențele exclusive) și 4 (competențele partajate) din TUE.

În cazul în care un acord internațional face obiectul competenței exclusive a UE, nu este necesar ca țările UE să îl ratifice. În acest caz, ratificarea necesită aprobarea Parlamentului European înainte ca acordul să poată fi încheiat de către Consiliu.

În cazul în care un acord face obiectul competențelor partajate (denumite și „concurente”) ale UE și ale țărilor UE (un așa-numit acord „mixt”), acesta trebuie ratificat atât la nivelul UE, cât și la nivelul țărilor UE de către parlamentele naționale. Ratificarea la nivel național depinde de aspecte precum existența în țările UE:

• a unui parlament monocameral sau bicameral; sau
• a unui sistem federal, fapt ce ar putea necesita și acordul la nivel subnațional – din partea statelor (precum landurile din Germania și Austria) sau a regiunilor (în Belgia).

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

• Procedura de aprobare;
• Consiliul Uniunii Europene;
• Repartizarea competențelor;
• Atribuții și competențe ale UE;
• Comisia Europeană;
• Parlamentul European;
• Personalitatea juridică a Uniunii.