Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52018PC0633

Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010 O contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg din 19­20 septembrie 2018

COM/2018/633 final

Bruxelles, 12.9.2018

COM(2018) 633 final

2016/0131(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010




FMT:ItalicO contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg din 19­20 septembrie 2018


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII MODIFICATE

Motivele și obiectivele propunerii modificate

Prezenta propunere face parte dintr-o serie de măsuri adoptate ca urmare a concluziilor Consiliului European din 28 iunie 2018 1 , prin care Comisia propune consolidarea poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european, revizuirea Directivei privind returnarea și modificarea Propunerii sale inițiale de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil. Aceste propuneri se întemeiază pe principiile solidarității și responsabilității și le vor permite statelor membre să se bazeze pe deplin pe sprijinul Uniunii pentru gestionarea fluxurilor mixte de migrație prin prelucrarea rapidă, inclusiv în centrele controlate, a cazurilor de resortisanți ai țărilor terțe care solicită protecție internațională sau care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriile statelor membre.

În concluziile sale, Consiliul European a reconfirmat importanța utilizării unei abordări globale a migrației și a considerat că migrația reprezintă o provocare nu doar pentru un singur stat membru, ci și pentru Europa în ansamblul său. În acest sens, s-a subliniat importanța unui sprijin deplin acordat de Uniune în vederea asigurării unei gestionări ordonate a fluxurilor de migrație. Principiile de bază convenite în concluziile Consiliului European au fost, de asemenea, susținute de statele membre în diferite foruri 2 , punându-se accentul pe necesitatea de a consolida instrumentele de solidaritate europeană. Agenția Uniunii Europene pentru Azil ar trebui să fie un exemplu concret de solidaritate europeană și trebuie să fie în măsură să atingă nivelul de ambiție necesar pentru ca Uniunea Europeană să aibă un sistem european comun de azil („SECA”) eficient și eficace.

Agenția Uniunii Europene pentru Azil trebuie să fie în măsură să ofere sprijin operativ integral statelor membre atunci când este necesar și să consolideze capacitatea statului membru de a gestiona volumul de cereri de azil în etapa administrativă a procedurii, precum și să soluționeze căile de atac în cazurile de azil. Prezenta Propunere modificată de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil se concentrează asupra dispozițiilor referitoare la asistența operativă și tehnică pentru a se asigura faptul că, la cererea statului membru, agenția va fi în măsură să ofere sprijin în cea mai mare măsură posibilă prin efectuarea întregii proceduri administrative de protecție internațională sau a unor părți ale acesteia, prin acordarea de asistență sau prin desfășurarea procedurii de stabilire a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională și prin acordarea de asistență instanțelor în soluționarea căilor de atac, fără a aduce atingere competenței statelor membre de a lua decizii cu privire la cererile individuale și cu respectarea deplină a organizării sistemului judiciar din fiecare stat membru, precum și a independenței și imparțialității sistemului judiciar. 

Ca urmare a concluziilor Consiliului European, Comisia a elaborat conceptele de acorduri de debarcare regionale și de centre controlate și colaborează cu statele membre, cu agențiile relevante ale Uniunii și cu alte părți interesate pentru ca aceste concepte să se materializeze pe baza unui efort comun, cu sprijinul deplin al Uniunii. În acest context și având în vedere modificările propuse ale Regulamentului privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, scopul prezentei propuneri modificate este, de asemenea, de a consolida elementele de cooperare dintre Agenția Uniunii Europene pentru Azil și poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, pentru a se asigura coerența cu Propunerea Comisiei de modificare a regulamentului privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, în special în ceea ce privește trimiterea echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației în zonele-hotspot și în centrele controlate. În acest sens, Comisia ține cont de necesitatea de a se asigura sinergii între procedurile de protecție internațională și de returnare prin coordonarea dintre autoritățile naționale competente și agențiile relevante ale Uniunii.

Prezenta propunere modificată trebuie abordată în contextul negocierilor interinstituționale referitoare la Propunerea de regulament privind Agenția pentru Azil a Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010, prezentată de Comisie la 4 mai 2016 3 . Aceste negocieri au condus la un acord provizoriu între Parlamentul European și Consiliu, încheiat la 28 iunie 2017, care, în opinia Comisiei, va consolida în mod semnificativ mandatul Agenției Uniunii Europene pentru Azil („agenția”), în comparație cu mandatul actual al Biroului European de Sprijin pentru Azil. Regulamentul privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil este în curs de adoptare în contextul discuțiilor privind întreaga reformă a SECA. Comisia respectă acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul la 28 iunie 2017 și recunoaște valoarea adăugată a acestui compromis în comparație cu regulamentul actual. Comisia consideră că prezenta propunere modificată ar trebui discutată în contextul negocierilor în curs privind reforma SECA și ar trebui considerată o completare a acestor discuții. Prezenta propunere modificată nu ar trebui să întârzie și mai mult adoptarea Regulamentului privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, necesitatea de a se găsi o soluție rapidă la întregul pachet al SECA și a considerat că activitățile ar trebui continuate în vederea ajungerii la un acord final în legătură cu pachetul respectiv cât mai curând posibil. Modificările specifice introduse de prezenta propunere, analizate împreună cu Propunerea privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și cu Propunerea de directivă privind returnarea, au la bază o abordare cuprinzătoare, necesară pentru a facilita un acord care să asigure un echilibru adecvat între solidaritate și responsabilitate.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

În aprilie 2016, ca răspuns la solicitările Consiliului European 4 , Comisia a anunțat că făcea progrese în direcția reformării cadrului existent al Uniunii pentru a asigura o politică umană și eficace în materie de azil, iar în lunile mai și iulie ale aceluiași an, Comisia a prezentat o serie de propuneri de reformare a SECA. Printre aceste propuneri s-a numărat Propunerea de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil. Prezenta propunere de modificare completează propunerea inițială a Comisiei și este coerentă cu obiectivul creării unei politici interne, care să se bazeze pe un echilibru între solidaritate și responsabilitate, având în vedere concluziile Consiliului European din iunie 2018. Sprijinul consolidat acordat de Agenția Uniunii Europene pentru Azil este un element esențial al solidarității.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Prezenta propunere este coerentă cu politica globală, pe termen lung, privind o gestionare mai bună a migrației, prezentată de Comisie în Agenda europeană privind migrația, care a dezvoltat Orientările politice ale președintelui Juncker într-o serie de inițiative coerente, care se consolidează reciproc, bazate pe patru piloni. Acești piloni constau în reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară, securizarea frontierelor externe și salvarea de vieți, o politică solidă în materie de azil și o nouă politică privind migrația legală. Prezenta propunere se înscrie printre măsurile de punere în aplicare a Agendei europene privind migrația, mai precis în ceea ce privește obiectivul de consolidare a politicii Uniunii în materie de azil, Agenția Uniunii Europene pentru Azil urmând să asigure punerea în aplicare integrală și coerentă a SECA. Aceasta răspunde solicitărilor Consiliului European din iunie 2018 de a avea o abordare cuprinzătoare a migrației, care să reunească un control mai eficace la frontierele externe ale Uniunii, să consolideze acțiunea externă, precum și aspectele interne, în special cele legate de reforma SECA.

Normele din Regulamentul-cadru financiar revizuit 5 privind agențiile descentralizate, în special normele consolidate privind guvernanța acestor agenții în domeniul fraudei, neregulilor, normelor privind conflictul de interese și controlului intern, vor completa prezenta propunere

2.TEMEIUL JURIDIC, SUBSIDIARITATEA ȘI PROPORȚIONALITATEA

Temeiul juridic

Propunerea se întemeiază pe articolele 78 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Subsidiaritatea

Obiectivele prezentei propuneri sunt: (i) de a se asigura faptul că statele membre pot beneficia de un sprijin sporit din partea agenției, inclusiv prin implicarea acesteia în etapa administrativă a procedurii de protecție internațională și în procedura aplicabilă în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin] pentru ca acestea să prelucreze rapid și la timp cererile de protecție internațională, permițând funcționarea eficientă și ordonată a sistemelor de azil și de primire; (ii) de a consolida elementele de cooperare dintre Agenția Uniunii Europene pentru Azil și poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și (iii) de a atribui Comisiei responsabilitatea de a propune lista de candidați pentru funcția de director executiv adjunct.

Întrucât asigurarea unei aplicări corespunzătoare a cadrului juridic în materie de azil și funcționarea eficientă a sistemului european comun de azil în ansamblul său sunt în interesul comun al statelor membre, obiectivele prezentei propuneri nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

Proporționalitatea

Propunerea prevede posibilitatea ca agenția să furnizeze un sprijin sporit, în special prin implicarea sa în etapa administrativă a procedurii de protecție internațională și în procedura aplicabilă în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin], inclusiv prin elaborarea deciziilor de soluționare a cererilor de protecție internațională. Un astfel de sprijin poate fi acordat statelor membre numai la cererea acestora și în conformitate cu nevoile lor. Prin urmare, în conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul 5 din TUE, prezenta propunere nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea respectivelor obiective.

Alegerea instrumentului

Regulamentul este singurul care poate asigura nivelul de eficiență și uniformitate necesar pentru aplicarea legislației UE în materie de azil. În plus, având în vedere faptul că propunerea inițială a Comisiei era un regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil, același instrument juridic este adecvat pentru prezenta propunere modificată.

3. REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

Pentru pregătirea prezentei propuneri modificate, Comisia a luat în considerare discuțiile recente din cadrul Consiliului European, al Consiliului de Miniștri și al Parlamentului European privind provocările continue în materie de migrație și azil, precum și privind importanța sporirii gradului de eficacitate cu care agențiile Uniunii Europene răspund acestor provocări. În special, în cadrul reuniunii din 28 iunie 2018, Consiliul European a reconfirmat că migrația reprezintă o provocare nu numai pentru un singur stat membru, ci și pentru Europa în ansamblul său. În acest sens, acesta a subliniat importanța unui sprijin deplin acordat de Uniune în vederea asigurării unei gestionări ordonate a fluxurilor de migrație. Prin urmare, prezenta propunere reflectă această idee și prevede un sprijin operativ mai susținut, care va permite statelor membre să facă față mai bine actualelor provocări legate de migrație, cu sprijinul agenției.

În concluzie, ținând seama de negocierile interinstituționale și de acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul la 28 iunie 2017, prezenta propunere prevede doar modificări specifice la articolul 16, privind asistența operativă și tehnică, și la articolul 21, privind echipele de sprijin pentru gestionarea migrației (pentru a asigura coerența cu Propunerea de regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, care este prezentată împreună cu această propunere modificată). În plus, aceasta propune introducerea unui nou articol, și anume articolul 16a, privind asistența sporită acordată în legătură cu procedura de protecție internațională și cu procedura Dublin și modifică articolul 47 în ceea ce privește selecția directorului executiv adjunct. Prin urmare, propunerea vizează să răspundă actualelor nevoi urgente ale statelor membre aflate sub presiune migratorie și reflectă situația actuală de pe teren, iar modificările propuse se limitează la ceea ce este necesar în această privință.

Având în vedere explicațiile de mai sus și caracterul general limitat al prezentei propuneri de modificare, Comisia a decis să nu inițieze alte analize, consultări cu părțile interesate sau evaluări ale impactului, ci să se bazeze pe ceea ce s-a realizat atunci când s-a pregătit Propunerea inițială de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil, prezentată de Comisie la 4 mai 2016.

Drepturi fundamentale

Prezenta propunere respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Toate activitățile Agenției Uniunii Europene pentru Azil se vor desfășura cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, astfel cum sunt consacrate în cartă, inclusiv a dreptului de azil (articolul 18 din cartă), a protecției împotriva returnării (articolul 19 din cartă), a dreptului la respectarea vieții private și de familie (articolul 7 din cartă), a dreptului la protecția datelor cu caracter personal (articolul 8 din cartă) și a dreptului la o cale de atac eficientă (articolul 47 din cartă). Propunerea ține pe deplin seama de drepturile copilului și de nevoile speciale ale persoanelor aflate în situații vulnerabile.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Prezenta propunere modifică propunerea inițială a Comisiei, prin consolidarea asistenței operative și tehnice pe care agenția o acordă statelor membre, în special prin furnizarea unui sprijin sporit în ceea ce privește procedura de protecție internațională, precum și în ceea ce privește punerea în aplicare a Regulamentului Dublin. În plus, propunerea introduce posibilitatea unei utilizări mai ample a echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației. Prin urmare, sunt necesare resurse financiare suplimentare, care să permită agenției să trimită echipele necesare de sprijin pentru azil (de la experți în materie de azil și personal interimar la interpreți), precum și echipamentele și infrastructura tehnică (de exemplu, echipamente Eurodac) aferente acestor activități.

Resursele financiare suplimentare solicitate sunt de 55 de milioane EUR pentru fiecare an din perioada 2019-2027. Cuantumul total al resurselor financiare necesare pentru a permite agenției să își îndeplinească misiunea în conformitate cu mandatul extins propus se ridică la 320,8 milioane EUR pentru perioada 2019-2020 și la 1,25 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027.

Pentru ca agenția să își îndeplinească în mod eficace noile sarcini, nu sunt prevăzute posturi noi, spre deosebire de propunerea inițială a Comisiei, ce prevedea o creștere treptată a numărului de angajați ai agenției până la 500 de persoane echivalent normă întreagă până în 2020, deoarece majoritatea activităților noi propuse ar urma să fie acoperite prin trimiterea de echipe suplimentare de sprijin pentru azil.

Necesitățile financiare sunt compatibile cu cadrul financiar multianual actual și ar putea implica utilizarea unor instrumente speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului. Contribuția UE solicitată pentru perioada 2021-2027 poate fi finanțată în limitele plafoanelor stabilite în propunerea privind CFM din 2 mai 2018.

5.ALTE ELEMENTE

Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Prezenta propunere de modificare a Propunerii inițiale a Comisiei de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil ia în considerare negocierile interinstituționale și acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul la 28 iunie 2017. Pe baza acestui acord provizoriu, agenția va fi în măsură să sporească asistența operativă și tehnică pe care o acordă statelor membre, în special celor supuse unei presiuni disproporționate, inclusiv prin constituirea rezervei de intervenție pentru azil de 500 de experți din statele membre, pentru o trimitere rapidă pe teren. În cadrul asistenței operative și tehnice care poate fi furnizată de agenție, aceasta va facilita examinarea cererilor de protecție internațională și va acorda asistență statelor membre în ceea ce privește procedura de protecție internațională. De asemenea, agenția va putea să intervină într-un stat membru, pe baza unei decizii de punere în aplicare a Consiliului, în cazul în care va exista o presiune disproporționată ce va presupune sarcini extrem de împovărătoare și urgente privind sistemele de azil și de primire ale unui stat membru și în cazul în care nu se întreprinde nicio acțiune sau se iau măsuri insuficiente sau în cazul în care statul membru în cauză nu respectă recomandările Comisiei formulate în urma unui exercițiu de monitorizare. Agenția va îmbunătăți funcționarea SECA prin faptul că își va îndeplini sarcina de a monitoriza cu regularitate aplicarea operativă și tehnică a SECA de către statele membre astfel încât să prevină sau să identifice eventualele deficiențe și să ofere un sprijin relevant.

Prin prezenta propunere modificată, Comisia înlocuiește două articole din propunerea sa inițială, și anume articolul 16 privind asistența operativă și tehnică și articolul 21 privind echipele de sprijin pentru gestionarea migrației. De asemenea, propune introducerea unui nou articol, și anume articolul 16a privind consolidarea asistenței oferite în cazul procedurii de protecție internațională și a procedurii Dublin. În plus, se propune modificarea articolului 47 privind numirea directorului executiv adjunct.

În ceea ce privește articolul 16 privind asistența operativă și tehnică pe care agenția o poate oferi statelor membre, în propunerea de modificare, Comisia include textul acordului provizoriu încheiat de Parlamentul European și Consiliu. În acest mod, propunerea modificată stabilește toate situațiile și condițiile în care agenția poate furniza asistență operativă și tehnică, și anume: la cererea statului membru în cauză, din propria inițiativă a agenției, dar cu acordul statului membru în cauză sau pe baza unei decizii de punere în aplicare a Consiliului. Prezenta propunere modificată detaliază, de asemenea, sarcinile pe care agenția le poate îndeplini atunci când furnizează asistență operativă și tehnică, prin preluarea sarcinilor care au fost definite în acordul provizoriu la articolele 16 și 21 din acordul respectiv. În plus, sarcinile prevăzute la articolul 16 sunt adaptate și pentru a se ține cont de introducerea articolului 16a privind asistența sporită oferită în procedura de protecție internațională și în procedura Dublin, precum și de modificările la articolul 21 privind echipele de sprijin pentru gestionarea migrației.

Noul articolul 16a constituie principala modificare a prezentei propuneri și prevede posibilitatea ca un stat membru, la cererea acestuia, să beneficieze de un sprijin sporit din partea agenției, inclusiv în ceea ce privește implicarea acesteia, total sau parțial, în etapa administrativă a procedurii de protecție internațională și în procedura aplicabilă în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin]. Acest lucru ar permite statelor membre să prelucreze cererile de protecție internațională rapid și în timp util, astfel încât sistemele lor de azil și de primire să funcționeze eficient și ordonat. În acest sens, agenția ar putea, la cererea autorității naționale competente, să elaboreze deciziile privind cererile de protecție internațională și să le furnizeze autorităților naționale competente, care vor adopta apoi decizia efectivă de soluționare a cererilor individuale, deținând responsabilitatea deplină pentru prelucrarea acestor cereri. De asemenea, agenția ar putea să sprijine statele membre în soluționarea căilor lor de atac în materie de azil, printre altele, prin efectuarea de cercetări juridice, prin elaborarea de rapoarte și analize și prin furnizarea de sprijin juridic la cererea instanțelor judecătorești, cu respectarea deplină a independenței și imparțialității sistemului judiciar.

Referitor la modificările articolului 21 privind echipele de sprijin pentru gestionarea migrației, Comisia propune un nou articol care să îl înlocuiască pe cel din propunerea sa inițială, astfel încât să se asigure coerența cu Propunerea sa de regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, care este prezentată împreună cu prezenta propunere modificată. Comisia propune extinderea condițiilor în care se utilizează echipele de sprijin pentru gestionarea migrației, trimiterea acestora pe teren făcând obiectul unei cereri din partea statului membru, dar nelimitându-se la circumstanțele unei provocări disproporționate legate de migrație. Prin propunerea modificată, Comisia este responsabilă de coordonarea pe teren, astfel cum s-a reflectat deja în acordul provizoriu dintre Parlamentul European și Consiliu, precum și de coordonarea cererilor statelor membre și de evaluarea nevoilor. Acest lucru ar asigura coerența dintre diferitele acțiuni ale agențiilor relevante ale Uniunii, precum și economisirea resurselor agențiilor și ale statelor membre.

În ceea ce privește articolul 47, Comisia propune ca responsabilitatea privind propunerea listei de candidați pentru postul de director executiv adjunct al Consiliului de administrație al agenției să îi revină Comisiei, și nu directorului executiv. Această modificare, prin care se revine la ceea ce prevedea propunerea inițială a Comisiei, este introdusă pentru a asigura coerența cu procedura de numire a directorului executiv și pentru a alinia astfel cadrul de guvernanță al agenției la principiile abordării comune privind agențiile descentralizate ale Uniunii, adoptată la 12 iulie 2012 de către Parlamentul European, Consiliu și Comisie. Aceasta este, de asemenea, în concordanță cu abordarea adoptată de Comisie în Propunerea de regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

În cazul în care colegiuitorii sunt de acord cu modificările propuse de Comisie în prezenta propunere modificată și le încorporează în viitorul act legislativ, trebuie asigurată coerența cu celelalte articole ale Propunerii de regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil referitoare la procedura prin care se furnizează asistență operativă și tehnică, la planul operativ, la trimiterea pe teren a echipelor de sprijin pentru azil și la dispozițiile privind protecția datelor, precum și coerența cu alte instrumente conexe, în special cu propunerile referitoare la Regulamentul privind procedura de azil și la Regulamentul Dublin, iar articolele și considerentele vor trebui renumerotate.

2016/0131 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010




O contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg din 19­20 septembrie 2018

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 78 alineatele (1) și (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)    După considerentul (20) se introduc următoarele considerente:

„(1)În iunie 2018, Consiliul European a reconfirmat importanța utilizării unei abordări globale a migrației și a considerat că migrația reprezintă o provocare nu doar pentru un singur stat membru, ci și pentru Europa în ansamblul său. În acest sens, s-a subliniat importanța ca Uniunea să ofere un sprijin deplin pentru a se asigura o gestionare ordonată a fluxurilor de migrație, în special prin intermediul unei prelucrări rapide a cererilor de protecție pentru a asigura accesul la protecție persoanelor care au nevoie de aceasta, cu returnarea rapidă a celor care nu se încadrează în această categorie, inclusiv prin intermediul unor centre controlate. Prin urmare, Uniunea ar trebui să poată oferi statelor membre în cauză sprijin financiar și operativ deplin prin intermediul agențiilor relevante ale Uniunii, inclusiv prin intermediul Agenției Uniunii Europene pentru Azil.

(2)În acest sens, la cererea unui stat membru, ar trebui să fie posibil ca agenția să ofere o asistență operativă și tehnică mai consolidată prin derularea, integral sau parțial, a etapei administrative a procedurii de protecție internațională, și prin oferirea de asistență în cadrul procedurii aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin], fără a aduce atingere competenței statelor membre de a lua decizii cu privire la cererile individuale.

(3)Implicarea agenției în procedura de protecție internațională și în procedura aplicabilă în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin] ar garanta faptul că statele membre primesc tot sprijinul solicitat pentru prelucrarea rapidă și în timp util a cererilor de protecție internațională, permițând funcționarea eficientă și ordonată a sistemelor de azil și de primire. În acest scop, agenția ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să asiste autoritățile naționale competente în etapa administrativă a procedurii, elaborând deciziile de soluționare a cererilor de protecție internațională. Autoritățile naționale competente respective ar trebui să poată lua în considerare proiectele de decizii elaborate de agenție, fără a se aduce atingere competenței lor de a lua decizii cu privire la cererile individuale.

(4)Agenția UE pentru Azil și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă ar trebui să coopereze îndeaproape pentru a face față în mod eficace provocărilor legate de migrație, în special celor de la frontierele externe caracterizate de fluxuri migratorii mixte, adesea importante. În special, ambele agenții ar trebui să își coordoneze activitățile și să sprijine statele membre în vederea facilitării procedurii de protecție internațională și a procedurii de returnare în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe ale căror cereri de protecție internațională au fost respinse sau care se află ilegal pe teritoriul statelor membre. Agenția UE pentru Azil și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă ar trebui, de asemenea, să coopereze îndeaproape în cadrul altor activități operative comune, cum ar fi analiza comună a riscurilor, colectarea de date statistice, formarea și sprijinul acordat statelor membre pentru planificarea în situații de urgență.

(5)Statele membre ar trebui să se poată baza pe asistența operativă și tehnică sporită a echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației, în special în zonele-hotspot sau în centrele controlate. Echipele de sprijin pentru gestionarea migrației ar trebui să fie alcătuite din echipe de experți din statele membre trimise pe teren de agenție, de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și de Europol sau de alte agenții relevante ale Uniunii, precum și din experți din cadrul personalului agenției și al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. Comisia ar trebui să asigure coordonarea necesară a evaluării nevoilor și a operațiunilor de pe teren, în special având în vedere implicarea mai multor agenții ale Uniunii și, eventual, a altor părți interesate.

(6)În acest sens, agenția ar trebui să aibă posibilitatea de a trimite infrastructura și echipamentele tehnice adecvate, necesare echipelor de sprijin pentru azil, precum și de a asista autoritățile naționale competente, inclusiv sistemul judiciar.

(7)În zonele-hotspot sau în centrele controlate, statele membre ar trebui să coopereze cu agențiile relevante ale Uniunii, care ar trebui să acționeze în limitele mandatelor și competențelor lor și sub coordonarea Comisiei.

(8)În aceste cazuri, agențiile Uniunii ar trebui să acționeze, la cererea statului membru și sub coordonarea Comisiei, în sprijinul statului membru gazdă, în vederea aplicării unor proceduri rapide de protecție internațională și/sau de returnare. Ar trebui să poată face o distincție clară între resortisanții țărilor terțe care au nevoie de protecție internațională și cei care nu au nevoie de o astfel de protecție, să efectueze controale de securitate și să efectueze întreaga procedură sau o parte a procedurii de protecție internațională și/sau de returnare.

(9)Ar trebui să fie posibil ca statele membre să solicite asistență din partea agenției nu numai pentru a-și consolida administrațiile naționale, ci și pentru a sprijini instanțele competente în cazurile de azil, fără a aduce atingere independenței sistemului judiciar și cu respectarea deplină a organizării sistemului judiciar în fiecare stat membru. În acest scop, atunci când definește profilurile experților, agenția ar trebui să aibă în vedere experți independenți de autoritățile administrative naționale și care să fie în măsură să asiste instanțele judecătorești, la cererea acestora, prin efectuarea, printre altele, de cercetări juridice și analize și prin oferirea altor tipuri de asistență juridică.”

(2) După considerentul (42) se introduc următoarele considerente:

„(1)Un alt obiectiv al prezentului regulament este de a garanta că statele membre, la cererea acestora și în conformitate cu nevoile lor, pot beneficia de un sprijin sporit din partea agenției, în special de implicarea acesteia în procedura de protecție internațională și în procedura aplicabilă în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin], pentru ca acestea să prelucreze rapid și în timp util cererile de protecție internațională astfel încât sistemele de azil și de primire să funcționeze eficient și ordonat, și de a consolida elementele de cooperare dintre Agenția Uniunii Europene pentru Azil și poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

(2)Deoarece acest obiectiv nu poate fi suficient realizat de către statele membre și, prin urmare, datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea Europeană poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.”

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

(3) Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 16

Asistența operativă și tehnică acordată de către agenție

(1) Agenția acordă statelor membre asistență operativă și tehnică în conformitate cu prezentul capitol:

(a) la cererea statului membru în cauză, adresată agenției, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul SECA;

(b) la cererea statului membru în cauză, adresată agenției, în conformitate cu articolul 16a;

(c) la cererea statului membru în cauză, adresată agenției, în cazul în care sistemele sale de azil sau de primire sunt supuse fac obiectul unei presiuni disproporționate;

(d) la cererea statului membru în cauză, adresată agenției, în conformitate cu articolul 21;

(e) din inițiativa agenției, în cazul în care sistemele de azil sau de primire ale unui stat membru sunt supuse unei presiuni disproporționate, și cu acordul statului membru în cauză;

(f) în cazul în care agenția acordă asistență operativă și tehnică în conformitate cu articolul 22.

(2) Agenția organizează și coordonează, pe o perioadă limitată de timp, asistența operativă și tehnică adecvată care poate presupune una sau mai multe dintre următoarele măsuri operative și tehnice, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale:

(a) îi identifică și îi înregistrează pe resortisanții țărilor terțe, le prelevează datele biometrice și îi informează în legătură cu procedurile respective, după caz, în strânsă cooperare cu alte agenții ale Uniunii;

(b) acordă asistență în ceea ce privește înregistrarea cererilor de protecție internațională sau efectuează aceste înregistrări;

(c)furnizează informații inițiale resortisanților țărilor terțe care doresc să depună o cerere de protecție internațională și îi îndrumă către autoritățile naționale competente;

(d) facilitează acordă asistență în ceea ce privește examinarea cererilor de protecție internațională care sunt în curs de examinare de către autoritățile naționale competente sau oferă alt tip de asistență necesară în cadrul procedurii de protecție internațională, în special:

(i)    acordă asistență în ceea ce privește efectuarea interviului de admisibilitate, a interviului pe fond și a interviului pentru stabilirea statului membru responsabil sau efectuează aceste interviuri, după caz;

(ii)    înregistrează cererea de protecție internațională în sistemul automat menționat în Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin];

(c)    acordă asistență autorităților naționale competente responsabile de examinarea cererilor de protecție internațională;

(iii)    acordă asistență în ceea ce privește furnizarea de informații solicitanților privind procedura de protecție internațională și privind condițiile de primire, după caz; 

(iv)    acordă asistență în ceea ce privește furnizarea de informații privind alocarea și furnizarea asistenței necesare solicitanților care ar putea face obiectul alocării;

(e)    facilitează inițiativele statelor membre de cooperare tehnică comune ale statelor membre printr-o cooperare tehnică în ceea ce privește tratarea cererilor de protecție internațională;

(f)    oferă consiliere, și coordonează acordă asistență sau coordonează crearea sau furnizarea de facilități de primire de către statele membre, în special cazarea de urgență, mijloacele de transport și asistența medicală;

(g)    acordă asistență în ceea ce privește sarcinile și obligațiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin], inclusiv prin efectuarea sau coordonarea alocării sau a transferului solicitanților sau beneficiarilor de protecție internațională în cadrul Uniunii;

(h)    acordă asistență în ceea ce privește procedurile aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin];

   (i)    furnizează servicii de interpretare;

(j)    ajută statele membre să se asigure că s-au instituit toate garanțiile necesare privind drepturile copilului și protecția copilului, în special în ceea ce privește minorii neînsoțiți;

(k)    ajută statele membre să identifice solicitanții care au nevoie de garanții procedurale speciale sau solicitanții cu nevoi speciale de primire ori alte persoane aflate într-o situație vulnerabilă, inclusiv minorii, precum și să îndrume aceste persoane către autoritățile naționale competente, astfel încât să beneficieze de asistență adecvată în temeiul măsurilor naționale, și să asigure faptul că sunt instituite toate garanțiile necesare pentru solicitanții respectivi;

(l)    acordă asistență sau sprijină coordonarea dintre autoritățile naționale relevante în ceea ce privește măsurile subsecvente procedurii de protecție internațională, care pot presupune o procedură de returnare în cazul unei decizii finale negative;

(m)    elaborează deciziile de soluționare a cererilor de protecție internațională, fără a aduce atingere competenței autorității naționale competente de a lua decizii cu privire la cererile individuale; 

(n)    acordă asistență în ceea ce privește soluționarea căilor de atac, efectuând, printre altele, cercetări juridice și analize și acordând alte tipuri de asistență juridică;

(o)    contribuie la echipele de sprijin pentru gestionarea migrației din zonele-hotspot menționate în Regulamentul 2016/1624 la articolul 21, în strânsă colaborare cu alte agenții relevante ale Uniunii;

(p)    trimite echipe de sprijin pentru azil;

(q)    oferă consiliere, după caz, și trimite infrastructura și echipamentele tehnice adecvate necesare pentru echipele de sprijin pentru azil, precum și pentru a veni în sprijinul autorităților naționale competente, inclusiv a sistemului judiciar.

3.    Agenția finanțează sau cofinanțează din bugetul său activitățile stabilite la alineatul (1 2), în conformitate cu normele financiare aplicabile agenției.

4.    Directorul executiv evaluează rezultatul măsurilor operative și tehnice și prezintă Consiliului de administrație rapoarte de evaluare detaliate în conformitate cu sistemul de raportare și evaluare prevăzut în planul operativ în termen de 60 de zile de la încheierea punerii în aplicare a respectivelor măsuri, împreună cu observațiile ofițerului pentru drepturile fundamentale. Agenția efectuează o analiză comparativă cuprinzătoare a rezultatelor respective, care se include în raportul anual de activitate menționat la articolul 65.”

(4) Se inserează un nou articol 16a:

„Articolul 16a

Asistență sporită în cadrul procedurii de protecție internațională și al procedurii Dublin

(1) Un stat membru poate solicita agenției să îi acorde asistență sporită pentru a-l sprijini în punerea în aplicare a politicii sale în materie de azil, inclusiv a obligațiilor care îi revin în cadrul SECA. În acest scop, agenția trimite echipe de sprijin pentru azil, inclusiv din rezerva de intervenție pentru azil, după caz, pentru:

(a)a efectua, integral sau parțial, etapa administrativă a procedurii de protecție internațională, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul privind procedura de azil], fără a aduce atingere competenței statelor membre de a lua decizii cu privire la cererile individuale și/sau

(b)a acorda asistență în ceea ce privește punerea rapidă în aplicare sau derularea procedurilor aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin] și/sau

(c)a acorda asistență în ceea ce privește soluționarea căilor de atac referitoare la procedurile menționate la literele (a) și (b).

(2)În sensul alineatului (1) litera (a), experții din echipele de sprijin pentru azil, după caz:

(a)furnizează informații solicitanților privind procedura de protecție internațională și privind condițiile de primire, în funcție de caz;

(b)înregistrează cererile de protecție internațională;

(c)prelevă datele biometrice și le transmit în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Eurodac];

(d)acordă asistență solicitanților în ceea ce privește depunerea cererii de protecție internațională;

(e)identifică și evaluează eventualele nevoi în materie de garanții procedurale speciale sau orice nevoi speciale de primire;

(f)efectuează interviul de admisibilitate și interviul pe fond, în funcție de caz;

(g)evaluează dovezile pe care se bazează cererile de protecție internațională;

(h)pregătesc deciziile de soluționare a cererilor de protecție internațională și le trimit autorităților naționale competente, care sunt responsabile de luarea deciziilor de soluționare a cererilor individuale în conformitate cu principiile și garanțiile fundamentale prevăzute în Regulamentul (UE) XXX/XXX [Regulamentul privind procedura de azil];

(i)acordă asistență sau sprijină coordonarea dintre autoritățile naționale relevante în ceea ce privește măsurile subsecvente procedurii de protecție internațională, care pot presupune o procedură de returnare în cazul unei decizii finale negative.

(3)În sensul alineatului (1) litera (b), experții din echipele de sprijin pentru azil, după caz:

(a)înregistrează cererile de protecție internațională în sistemul automat menționat în Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin];

(b)oferă informații solicitanților în ceea ce privește procedurile aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin];

(c)efectuează interviul pentru a stabili statul membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională;

(d)iau măsuri de regăsire a familiei și de corelare cu statul membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională;

(e)stabilește ce solicitanți sunt eligibili pentru alocare sau transfer;

(f)acordă asistență în ceea ce privește alocarea sau transferul solicitanților sau al beneficiarilor de protecție internațională sau efectuează ori coordonează aceste măsuri;

(g)acordă asistență în cadrul procedurii de stabilire a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională sau efectuează această procedură;

(h)acordă asistență în cadrul procedurii de preluare și al notificărilor de reprimire în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX [Regulamentul Dublin] sau efectuează aceste proceduri sau notificări.

(4) În sensul alineatului (1) litera (c), experții echipelor de sprijin pentru azil acordă asistență, după caz, instanțelor judecătorești, la cererea acestora și cu respectarea deplină a independenței și imparțialității sistemului judiciar, în ceea ce privește soluționarea căilor de atac efectuând, printre altele, cercetări juridice și analize și acordând alte tipuri de asistență juridică.

(5)Agenția asigură traducerea documentelor relevante, precum și interpretarea necesară.”

(5) Articolul 21 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 21

Echipe de sprijin pentru gestionarea migrației

(1)În cazul în care un stat membru solicită întăriri tehnice și operative din partea echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației, astfel cum se prevede la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX sau în cazul în care se trimit echipe de sprijin pentru gestionarea migrației în zonele-hotspot, astfel cum se prevede la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. XXX/XXX, directorul executiv asigură coordonarea activităților agenției desfășurate de echipele de sprijin pentru gestionarea migrației cu Comisia și cu alte agenții relevante ale Uniunii, în special cu Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene. (2)

(2)Directorul executiv demarează, după caz, procedura de trimitere a echipelor de sprijin pentru azil sau a experților din rezerva de intervenție pentru azil în conformitate cu articolele 17 și 18. Întăririle tehnice și operative furnizate de echipele de sprijin pentru azil sau de experții din rezerva de intervenție pentru azil în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației pot include:

(a) verificarea resortisanților țărilor terțe, inclusiv identificarea și înregistrarea lor și, atunci când statele membre o solicită, prelevarea amprentelor lor digitale;

(b) înregistrarea cererilor de protecție internațională și, atunci când statele membre o solicită, examinarea unor astfel de cereri;

(c) furnizarea de informații privind procedurile de azil, inclusiv transferul și asistența specifică pentru solicitanții sau solicitanții potențiali care ar putea face obiectul transferului.

(1)Echipele de sprijin pentru gestionarea migrației pot fi trimise, la cererea unui stat membru sau din inițiativa agenției și cu acordul statului membru în cauză, pentru a furniza întăriri tehnice și operative statului membru respectiv.

(2)Echipele de sprijin pentru gestionarea migrației sunt alcătuite din echipe de sprijin pentru azil, personal operativ din cadrul corpului permanent al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european, precum și din experți din cadrul Europol sau al altor agenții relevante ale Uniunii.

(3)Statul membru menționat la alineatul (1) depune o cerere pentru a primi întăriri din partea echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației și pentru a i se evalua nevoile de către Comisie. Pe baza evaluării nevoilor statului membru respectiv, Comisia transmite cererea agenției, Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Europol și altor agenții relevante ale Uniunii, după caz, și asigură coordonarea generală a acestei evaluări.

(4)Agențiile relevante ale Uniunii evaluează, sub coordonarea Comisiei, cererea unui stat membru de a primi întăriri și de a i se evalua nevoile, astfel încât să poată defini măsurile necesare, inclusiv trimiterea de echipamente tehnice, care urmează să fie convenite de statul membru în cauză.

(5)Comisia, în cooperare cu statul membru gazdă și cu agențiile relevante ale Uniunii, stabilește condițiile de cooperare pentru trimiterea pe teren a echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației și a echipamentelor tehnice și este responsabilă de coordonarea activităților acestor echipe.

(6) Echipele de sprijin pentru azil trimise de agenție în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației pot îndeplini sarcinile menționate la articolul 16 alineatul (2) și la articolul 16a.

(7)Echipele de sprijin pentru gestionarea migrației includ, după caz, personal cu experiență în domeniul protecției copilului, al traficului de persoane, al drepturilor fundamentale, al egalității de gen și al protecției împotriva violenței bazate pe gen.”

(6) Articolul 47 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 47
Directorul executiv adjunct

(1) Directorul executiv este asistat de un director executiv adjunct în conducerea agenției și în îndeplinirea sarcinilor sale menționate la articolul 46 alineatul (5). În cazul în care directorul executiv este absent sau se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, directorul executiv adjunct îl înlocuiește.

(2) Directorul executiv adjunct este numit de Consiliul de administrație, la propunerea directorului executiv, dintr-o listă de candidați propuși de Comisie, întocmită în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente. Directorul executiv adjunct este numit pe baza meritelor și a competențelor administrative și de conducere corespunzătoare, inclusiv a experienței profesionale relevante în domeniul migrației și azilului. Comitetul director executiv propune cel puțin trei candidați pentru postul de director executiv adjunct. Consiliul de administrație are competența de a prelungi durata mandatului sau de a demite directorul executiv adjunct din funcție la propunerea Comitetului director executiv. Directorului executiv adjunct i se aplică dispozițiile articolului 45 alineatele (1), (4), (5), (7), (8) și (9).

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European,                Pentru Consiliu,

Președintele                Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII

1.1.Titlul propunerii

1.2.Domeniul de politică în cauză în structura ABM/ABB

1.3.Tipul propunerii

1.4.Obiective

1.5.Motivele propunerii

1.6.Durata și impactul financiar

1.7.Modurile de gestiune preconizate

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Norme în materie de monitorizare și raportare

2.2.Sistemul de gestiune și control

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII

3.1.Rubrica din cadrul financiar multianual și linia bugetară de cheltuieli afectată

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor 

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale

3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual

3.2.5.Contribuția terților

3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII

1.1.Titlul propunerii

Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010

1.2.Domeniul de politică în cauză în structura ABM/ABB 6  

Domeniul de politică: azil și migrație (titlul 18)

Activitatea: azil

1.3.Tipul propunerii

   Propunerea se referă la o acțiune nouă 

   Propunerea se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare 7  

   Propunerea se referă la prelungirea unei acțiuni existente 

   Propunerea se referă la o acțiune reorientată către o acțiune nouă 

1.4.Obiectiv

1.4.1.Obiectivul strategic multianual al Comisiei vizat de propunere

Scopul prezentei propuneri este consolidarea rolului EASO și transformarea sa într-o agenție în toată puterea cuvântului, care să ofere sprijin operativ cuprinzător, să faciliteze punerea în aplicare și să îmbunătățească funcționarea SECA.

Pentru a reflecta această evoluție, propunerea redenumește EASO Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

1.4.2.Obiective specifice și activitățile ABM/ABB în cauză

Obiectivul specific nr. 1: Facilitarea punerii în aplicare și îmbunătățirea funcționării SECA

- monitorizarea și evaluarea punerii în aplicare a SECA

- (activități de) sprijinire a punerii în aplicare a SECA

- (activități de) sprijinire a cooperării practice dintre statele membre

- informații privind țara de origine și analiza comună

- promovarea legislației și a standardelor operative ale Uniunii în materie de azil

Obiectivul specific nr. 2: Consolidarea asistenței operative și tehnice acordate statelor membre

- sporirea cooperării practice și a schimbului de informații

- activități de sprijin operativ

- cooperarea cu partenerii și părțile interesate

- standarde operative, orientări și bune practici în materie de azil

- comunicare, schimb de informații

Activitatea ABM/ABB în cauză

→CFM 2014-2020

Activitatea 18 03: Azil și migrație

→CFM 2021-2027

Activitatea 10: Migrație

1.4.3.Rezultatele și impactul preconizate

A se preciza efectele pe care propunerea ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.

Obiectivul este transformarea EASO într-o agenție în toată puterea cuvântului, care să fie capabilă:

- să acorde asistența operativă și tehnică necesară statelor membre;

- să intensifice cooperarea practică și schimbul de informații între statele membre;

- să sprijine o repartizare sustenabilă și echitabilă a cererilor de protecție internațională;

- să monitorizeze și să evalueze punerea în aplicare a SECA și capacitatea sistemelor de azil și de primire ale statelor membre, precum și

- să permită convergența în evaluarea cererilor de protecție internațională în întreaga Uniune.

1.4.4.Indicatori de rezultat și de impact

A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii.

- numărul de deficiențe constatate în cursul monitorizării și evaluării punerii în aplicare a SECA/an

- numărul de (activități de) sprijinire a punerii în aplicare a SECA/an

- numărul de (activități de) sprijinire a cooperării practice între statele membre/an

- numărul de țări de origine pentru care se întocmesc rapoarte privind COI și pentru care se realizează analize comune/an

- numărul de standarde operative, orientări și bune practici în materie de azil/an

- numărul de acțiuni de cooperare practică și de rețele create/an

- numărul de acorduri privind schimbul de informații/an

- numărul de activități de sprijin operativ/an

- numărul de acorduri și activități cu partenerii și părțile interesate/an

- numărul de activități de comunicare/an

1.5.Motivele propunerii

1.5.1.Cerințe de îndeplinit pe termen scurt sau lung

Prezenta propunere se bazează pe mandatul actual al EASO, pe care îl extinde astfel încât să transforme EASO într-o agenție în toată puterea cuvântului, dotată cu instrumentele necesare pentru: (1) a spori cooperarea practică și schimbul de informații în materie de azil; (2) a promova legislația și standardele operative ale Uniunii pentru a asigura un grad ridicat de uniformitate în aplicarea cadrului juridic privind azilul; (3) a asigura o convergență mai mare în evaluarea nevoilor de protecție în întreaga Uniune; (4) a monitoriza și a evalua punerea în aplicare a SECA; (5) a consolida asistența tehnică și operativă oferită statelor membre în ceea ce privește gestionarea sistemelor de azil și de primire, inclusiv sprijinul sporit în domeniul procedurii internaționale de protecție, astfel încât să se asigure o funcționare eficientă și ordonată a sistemelor de azil și de primire și să se acorde asistență statelor membre în cadrul procedurii Dublin; (6) a furniza activități cuprinzătoare în sprijinul statului membru gazdă, în scopul de a asigura o prelucrare rapidă a cererilor de protecție prin efectuarea întregii proceduri administrative de protecție internațională sau a unor părți ale acesteia, inclusiv în centrele controlate, și prin acordarea de asistență instanțelor în soluționarea căilor de atac.

1.5.2.Valoarea adăugată a intervenției UE

Obiectivele prezentei propuneri sunt să se faciliteze punerea în aplicare a SECA și să se îmbunătățească funcționarea sa, să se consolideze cooperarea practică și schimbul de informații între statele membre în materie de azil, să se promoveze legislația și standardele operative ale Uniunii pentru a se asigura un grad ridicat de uniformitate în ceea ce privește procedurile de azil, condițiile de primire și evaluarea nevoilor de protecție în întreaga Uniune, să se monitorizeze aplicarea operativă și tehnică a legislației și a standardelor Uniunii în materie de azil și să se acorde statelor membre un sprijin operativ și tehnic sporit pentru gestionarea sistemelor de azil și de primire, în special statelor membre care se confruntă cu presiuni disproporționate asupra sistemelor lor respective.

Deoarece este în interesul comun să se asigure aplicarea corespunzătoare a cadrului juridic privind dreptul de azil, prin acțiuni concertate între statele membre și cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Azil, pentru a consolida funcționarea stabilă și ordonată a SECA, obiectivele prezentei propuneri nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre și pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențe anterioare similare

De la începerea activității sale în 2011, EASO a sprijinit continuu statele membre să aplice normele actuale și să îmbunătățească funcționarea instrumentelor existente. Agenția a dobândit experiență și a câștigat credibilitate pentru activitatea sa în ceea ce privește cooperarea practică între statele membre și sprijinirea acestora în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în cadrul SECA. Sarcinile asumate de EASO au evoluat treptat, în pas cu nevoile crescânde ale statelor membre și ale SECA în ansamblu, iar statele membre se bazează tot mai mult pe sprijinul operativ și tehnic acordat de agenție. Aceasta a acumulat experiență și cunoștințe semnificative în domeniul azilului și este timpul să se transforme într-un centru de expertiză de sine stătător, în loc să se bazeze în continuare într-o măsură importantă pe informațiile și expertiza furnizate de statele membre.

În opinia Comisiei, agenția este unul dintre instrumentele care pot fi folosite pentru a se remedia în mod eficace deficiențele structurale ale SECA, care au fost agravate de sosirea masivă și necontrolată de migranți și solicitanți de azil în Uniunea Europeană, în special în ultimii ani. Nu ar fi plauzibil să se reformeze SECA fără a conferi agenției un mandat care să corespundă exigențelor implicate de reformă. Este esențial să se asigure agenției mijloacele necesare pentru a sprijini statele membre în situații de criză, dar este cu atât mai necesar să se construiască un cadru juridic, operativ și practic solid pentru ca agenția să poată consolida și acționa în complementaritate cu sistemele de azil și de primire ale statelor membre.

1.5.4.Compatibilitatea și posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare

Prezenta propunere este coerentă cu politica globală pe termen lung privind o gestionare mai bună a migrației, prezentată de Comisie în Agenda europeană privind migrația, care a dezvoltat Orientările politice ale președintelui Juncker într-o serie de inițiative coerente care se consolidează reciproc, bazate pe patru piloni. Acești piloni constau în reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară, securizarea frontierelor externe și salvarea de vieți, o politică solidă în materie de azil și o nouă politică privind migrația legală. Prezenta propunere se înscrie printre măsurile de punere în aplicare a Agendei europene privind migrația, mai precis în ceea ce privește obiectivul de consolidare a politicii Uniunii în materie de azil, Agenția Uniunii Europene pentru Azil urmând să asigure punerea în aplicare integrală și coerentă a SECA. Prezenta propunere de modificare completează propunerea inițială a Comisiei și este coerentă cu obiectivul creării unei politici interne, care se bazează pe un echilibru între solidaritate și responsabilitate, având în vedere concluziile Consiliului European din iunie 2018. Sprijinul consolidat acordat de Agenția Uniunii Europene pentru Azil este un element esențial al solidarității. Prezenta propunere consolidează, de asemenea, elementele de cooperare dintre Agenția Uniunii Europene pentru Azil și poliția de frontieră și garda de coastă, pentru a reflecta propunerea Comisiei de modificare a Regulamentului privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, în special în ceea ce privește trimiterea pe teren a echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației.

1.6.Durata și impactul financiar

◻ Propunere pe durată determinată

   Propunere în vigoare din [ZZ/LL]AAAA până la [ZZ/LL]AAAA

   Impact financiar din AAAA până în AAAA

Propunere pe durată nedeterminată

Punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,

urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.

1.7.Modul de gestiune preconizat 8  

Gestiune directă asigurată de Comisie

prin intermediul departamentelor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;

   prin intermediul agențiilor executive

Gestiune partajată cu statele membre

 Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:

țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;

organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);

BEI și Fondului european de investiții;

organismelor menționate la articolele 208 și 209 din Regulamentul financiar;

organismelor de drept public;

organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;

organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;

persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, și care sunt identificate în actul de bază relevant.

Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.

Observații

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.

Agenția Uniunii Europene pentru Azil are datoria de a prezenta rapoarte cu privire la activitățile sale. Agenția trebuie să elaboreze un raport anual de activitate privind situația în materie de azil, în care trebuie să evalueze rezultatele activităților pe care le-a desfășurat pe tot parcursul anului. Raportul trebuie să conțină o analiză comparativă a activităților agenției, astfel încât aceasta să poată îmbunătăți calitatea, coerența și eficacitatea SECA. Agenția trebuie să transmită raportul anual de activitate Consiliului său de administrație, Parlamentului European și Consiliului.

În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia trebuie să comande o evaluare pentru a analiza în special impactul, eficacitatea și eficiența agenției și ale practicilor sale de lucru. Evaluarea trebuie să vizeze impactul agenției asupra cooperării practice în materie de azil și asupra SECA. Comisia trebuie să transmită raportul de evaluare, împreună cu concluziile sale asupra raportului, Parlamentului European, Consiliului și Consiliului de administrație. Rezultatele evaluării trebuie să fie făcute publice.

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.2.1.Riscurile identificate

- Extinderea competențelor existente ale agenției este necesară pentru a se asigura punerea în aplicare a SECA și a sistemului Dublin reformat. Consolidarea personalului și a resurselor agenției este necesară pentru a se asigura îndeplinirea misiunii sale. Fără aceste modificări, SECA este pus în pericol.

- Fluxurile migratorii masive și necontrolate care continuă să exercite presiune asupra sistemelor de azil și de primire, întârziind astfel tranziția de la regimul de urgență la gestionarea ordonată a sistemelor de migrație și de azil.

- Recrutarea personalului: ritmul de recrutare a personalului poate prezenta un risc, deoarece capacitatea actuală a agenției este încă redusă, recrutarea este relativ lentă, iar volumul de sarcini noi este în creștere. DG HOME încearcă să atenueze acest risc asigurând un sprijin și o monitorizare permanente.

- Întârzierea în adoptarea temeiului juridic pentru sistemul Dublin modificat și în dezvoltarea sistemelor informatice aferente care ar trebui exploatate și gestionate de agenție ar putea împiedica îndeplinirea noilor sarcini ale agenției în această privință.

- Bazarea în continuare, în mare măsură, pe cunoștințele statelor membre și întârzierea cu care agenția își creează propria bază de cunoștințe și devine un veritabil centru de expertiză de sine stătător.

Ca urmare a deficiențelor semnificative identificate de Curtea de Conturi Europeană și de Serviciul de Audit Intern în ceea ce privește gestionarea și controlul Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), care au condus la includerea unor rezerve în raportul anual de activitate pentru 2017, DG HOME a pregătit un plan de acțiune de atenuare, o coordonare îmbunătățită, acorduri de lucru între DG-mamă și agenție, precum și activități de monitorizare atentă, care ar trebui să redreseze situația și să evite apariția unor riscuri recurente.

În acest sens, Comisia monitorizează îndeaproape funcționarea agenției, inclusiv execuția bugetară, prin prezența sa activă în cadrul reuniunilor Consiliului de administrație și al reuniunilor grupului de pregătire al Consiliului de administrație. În plus, pentru a promova funcția de monitorizare a Consiliului de administrație, începând din februarie 2018, pe baza unei decizii a Consiliului de administrație care aplică măsuri provizorii cu privire la directorul executiv, Comisia primește și revizuiește rapoartele periodice (bisăptămânale) de monitorizare, axate pe finanțare, pe achiziții publice și pe recrutare.

2.2.2.Metode de control preconizate

Conturile agenției vor fi supuse aprobării Curții de Conturi și vor face obiectul procedurii de descărcare de gestiune. Serviciul de Audit Intern al Comisiei va efectua audituri în cooperare cu auditorul intern al agenției.

În afara controalelor independente efectuate de Curtea de Conturi și de Serviciul de Audit Intern, punerea în aplicare a cadrului de control intern bazat pe principii al agenției va permite controlarea riscurilor identificate. În special, componenta de informare și comunicare ar trebui să sporească gradul de conștientizare în rândul personalului care se ocupă de agențiile descentralizate, în timp ce componenta legată de activitățile de monitorizare va permite raportarea pe baza unor indicatori fiabili de monitorizare pentru a detecta a priori punctele slabe.

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.

- Agenția: directorul executiv va executa bugetul agenției. În fiecare an, directorul executiv prezintă Comisiei, Consiliului de administrație și Curții de Conturi evidența detaliată a tuturor veniturilor și cheltuielilor pentru exercițiul financiar precedent. În plus, Serviciul de Audit Intern al Comisiei va emite un aviz cu privire la rezultatul auditului de urmărire a stadiului punerii în aplicare a acțiunilor care au fost întreprinse ca urmare a auditului din 2016 realizat de IAS privind execuția bugetară și planificarea achizițiilor. Rezultatul auditului ar trebui să reasigure organele de conducere ale agenției de soliditatea controalelor instituite și să ofere orientări pentru orice alte îmbunătățiri care ar putea fi necesare.

Agenția își va adopta regulamentul financiar conform Regulamentului delegat nr. 1271/2013, după ce a primit acordul Comisiei și al Curții de Conturi. Agenția va institui un sistem de audit intern similar cu cel introdus de Comisie în contextul propriei restructurări. Agenția va institui același cadru de control intern ca în cazul Comisiei, care oferă un context solid pentru detectarea și prevenirea fraudelor, în timp ce strategia antifraudă a DG HOME va cuprinde domeniile de risc identificate în cadrul agenției.

- Cooperarea cu OLAF: personalul care este supus Statutului funcționarilor va coopera cu OLAF pentru combaterea fraudei.

- Curtea de Conturi: Curtea de Conturi va examina conturile în conformitate cu articolul 248 din tratat și va publica un raport anual privind activitățile agenției.

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII

3.1.Rubrica din cadrul financiar multianual și linia bugetară de cheltuieli afectată

·Linii bugetare existente

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de cheltuieli

Contribuție

Număr[Rubrica 3]

Dif./ Nedif.

din partea țărilor AELS

din țări candidate

din țări terțe

În sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar

3

18.03.02 Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO)

Dif./ Nedif.

NU

NU

DA*

NU

* EASO primește contribuții din partea țărilor asociate spațiului Schengen.

·Noi linii bugetare solicitate pentru CFM 2021-2027

·Nu este necesar să se solicite o nouă linie bugetară din CFM 2014-2020, dar linia bugetară 18 03 02 ar trebui să fie redenumită în consecință

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de cheltuieli

Contribuție

Număr[Rubrica 4 Migrație și gestionarea frontierelor]

Dif./ Nedif.

din partea țărilor AELS

din partea țărilor candidate

din partea țărilor terțe

În sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar

4

10.YY.YY Agenția Uniunii Europene pentru Azil

 

Dif./ Nedif.

NU

NU

DA*

NU

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor

O majorare cu 55 de milioane EUR începând cu 2019, până în 2027, comparativ cu versiunea AFM care însoțea propunerea Comisiei COM(2016) 271 final din 4.5.2016.

Scopul acestei majorări este de a dubla fondurile disponibile pentru cheltuielile aferente sprijinului operativ (linia bugetară 33 din bugetul agenției) pentru următoarele activități:

1) consolidarea asistenței tehnice și operative oferite SM în ceea ce privește gestionarea sistemelor de azil și de primire, inclusiv sprijinul sporit în domeniul procedurii internaționale de protecție, astfel încât să se asigure o funcționare eficientă și ordonată a sistemelor de azil și de primire și să se acorde asistență statelor membre în cadrul procedurii Dublin.

2) activități cuprinzătoare în sprijinul statului membru gazdă, în scopul de a asigura o prelucrare rapidă a cererilor de protecție prin efectuarea întregii proceduri administrative de protecție internațională sau a unor părți ale acesteia, inclusiv în centrele controlate, și prin acordarea de asistență instanțelor în soluționarea căilor de atac.

Pentru deceniul următor, se estimează primirea unui număr de aproximativ 500 000 de cereri (solicitanți de azil) pe an în toate țările UE (în primele opt luni ale anului 2018, în UE s-au primit 382 000 de cereri de azil). Pentru Grecia și Italia, se preconizează aproximativ 120 000 de cazuri pe an, 60 000 în Grecia și 60 000 în Italia. În insulele din Grecia sunt în medie 15 000 de cazuri care urmează să fie prelucrate. În prezent, EASO tratează doar o parte din aceste cazuri în insule, dar, la cererea Greciei, nu oferă încă un sprijin similar pe continent. La un nivel mai general, în acest moment, impactul pe care îl are ajutorul oferit de EASO statelor membre în soluționarea ansamblului de cazuri este limitat. Scopul regulamentului modificat este de a extinde capacitatea și domeniile EASO astfel încât acesta să sprijine pe mai departe SM, în special SM din prima linie (de ex. GR și IT), inclusiv prin conceptul de centre controlate, astfel cum s­a solicitat în concluziile Consiliului European din 28 iunie.



3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

milioane EUR (cu trei zecimale)

Rubrica din cadru financiar multianual 2014-2020

3

Securitate și cetățenie

Agenția Uniunii Europene pentru Azil

Anul
2018

Anul
2019

Anul
2020

TOTAL

Credite operaționale

Numărul liniei bugetare

Angajamente

(1)

Plăți

(2)

Numărul liniei bugetare

Angajamente

(1a)

Plăți

(2a)

Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice

Numărul liniei bugetare

(3)

TOTAL credite
pentru Agenția Uniunii Europene pentru Azil [propunerea inițială COM(2016)271]

Angajamente

=1+1a +3

86,971

96,686

114,100

297,757

Plăți

=2+2a

+3

86,971

96,686

114,100

297,757

Resurse suplimentare legate de prezenta propunere

Angajamente

55,000

55,000

110,000

Plăți

55,000

55,000

110,000

TOTAL credite
pentru Agenția Uniunii Europene pentru Azil

86,971

151,686

169,100

407,757

86,971

151,686

169,100

407,757



Rubrica din cadrul financiar multianual 2014-2020

5

„Cheltuieli administrative”

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul
2018

Anul
2019

Anul
2020

TOTAL

DG: HOME

Resurse umane

0,536

0,536

0,536

1,608

Alte cheltuieli administrative

0,030

0,030

0,030

0,090

TOTAL DG MIGRAȚIE ȘI AFACERI INTERNE

Credite

0,566

0,566

0,566

1,698

TOTAL credite
pentru RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
 

2014-2020

(Total angajamente = Total plăți)

0,566

0,566

0,566

1,698

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul
2018

Anul
2019

Anul
2020

TOTAL

TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-5
din cadrul financiar multianual
 

2014-2020

Angajamente

87,537

152,252

169,666

409,455

Plăți

87,537

152,252

169,666

409,455

Rubrica din cadrul financiar multianual 2021-2027

4

Migrație și gestionarea frontierelor

Agenția Uniunii Europene pentru Azil

Anul
2021

Anul
2022

Anul
2023

Anul
2024

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

TOTAL

Credite operaționale

Numărul liniei bugetare

Angajamente

(1)

Plăți

(2)

Numărul liniei bugetare

Angajamente

(1a)

Plăți

(2a)

Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice 9  

Numărul liniei bugetare

(3)

TOTAL credite
pentru Agenția Uniunii Europene pentru Azil

Angajamente

=1+1a +3

171,400

173,700

176,100

178,500

180,900

183,500

185,900

1 250,000

Plăți

=2+2a

+3

171,400

173,700

176,100

178,500

180,900

183,500

185,900

1 250,000



Rubrica din cadrul financiar multianual 2021-2027

7

„Administrație publică europeană”

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul
2021

Anul
2022

Anul
2023

Anul
2024

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

TOTAL

DG: HOME

Resurse umane

0,536

0,536

0,536

0,536

0,536

0,536

0,536

3,752

Alte cheltuieli administrative

0,030

0,030

0,030

0,030

0,030

0,030

0,030

0,210

TOTAL DG MIGRAȚIE ȘI AFACERI INTERNE

Credite

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

3,962

TOTAL credite
pentru RUBRICA 7
din cadrul financiar multianual
2021-2027

(Total angajamente = Total plăți)

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

0,566

3,962

milioane EUR (cu trei zecimale)

Anul
2021

Anul
2022

Anul
2023

Anul
2024

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

TOTAL

TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-7
din cadrul financiar multianual
 

Angajamente

171,966

174,266

176,666

179,066

181,466

184,066

186,466

1 253,962

Plăți

171,966

174,266

176,666

179,066

181,466

184,066

186,466

1 253,962

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor Agenției Uniunii Europene pentru Azil

   Propunerea nu implică utilizarea de credite operaționale

   Propunerea implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:

CFM 2014-2020* ( credite de angajament în EUR)

* Acest tabel prezintă numai cheltuielile operaționale pentru titlul 3.    

CFM 2021-2027*

Credite de angajament în EUR

* Acest tabel prezintă numai cheltuielile operaționale pentru titlul 3.    

3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.3.1.Rezumat

   Propunerea nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ

   Propunerea implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:

Personalul solicitat al agenției rămâne identic cu cel solicitat în propunerea inițială a Comisiei din 4 mai 2016, și anume o creștere treptată până la 500 ENI în 2020.

milioane EUR (cu trei zecimale)

Resurse umane (*)

2018

2019

2020

2021-2027

TOTAL

Baza de referință C(2013) 519

51

51

51

51

51

Modificări

40

40

40

40

40

Baza de referință modificată

91

91

91

91

91

Posturi suplimentare solicitate*

59

70

82

0

0

Posturi din schema de personal în număr de angajați

214

284

366

366

366

din care AD

135

179

231

231

231

din care AST

79

105

135

135

135

Personal extern (ENI)

83

106

134

134

134

din care agenți contractuali

72

95

123

123

123

din care experți naționali detașați

11

11

11

11

11

TOTAL

297

390

500

500

500

* Acest tabel prezintă personalul deja solicitat în propunerea Comisiei COM (2016) 271 final din 4.5.2016. Nu se solicită adăugări de personal pentru perioada de după 2021.

Cheltuieli cu personalul

2018

2019

2020

2021-2027 (pentru fiecare an)

Posturi din schema de personal
(în număr de angajați)

28 676 000

38 056 000

49 044 000

49 044 000

- din care AD

18 090 000

23 986 000

30 954 000

30 954 000

- din care AST

10 586 000

14 070 000

18 090 000

18 090 000

Personal extern (ENI)

5 898 000

7 508 000

9 468 000

9 468 000

- din care agenți contractuali

5 040 000

6 650 000

8 610 000

8 610 000

- din care experți naționali detașați (END)

858 000

858 000

858 000

858 000

Total personal

34 574 000

45 564 000

58 512 000

58 512 000

3.2.3.2.Necesarul de resurse umane estimat

   Propunerea nu implică utilizarea de resurse umane.

   Propunerea implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:

Estimări în echivalent normă întreagă

2018

2019

2020

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

   Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)

XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei)

4

4

4

XX 01 01 02 (în delegații)

XX 01 05 01 (cercetare indirectă)

10 01 05 01 (cercetare directă)

 Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI) 10

XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”)

XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații)

XX 01 04 yy  11

- la sediu

- în delegații

XX 01 05 02 (AC, END, INT – cercetare indirectă)

10 01 05 02 (AC, END, INT – cercetare directă)

Alte linii bugetare (a se preciza)

TOTAL

4

4

4

XX este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.

Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau redistribuite intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, cu resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:

Funcționari și personal temporar

Reprezintă Comisia în cadrul Consiliului de administrație al agenției. Elaborează avizul Comisiei privind programul anual de lucru și monitorizează punerea în aplicare a acestuia. Supraveghează pregătirea bugetului agenției și monitorizează execuția bugetului. Acordă asistență agenției în dezvoltarea activităților acesteia în conformitate cu politicile UE, inclusiv prin participarea la reuniuni ale experților.

Personal extern

3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual

   Propunerea este compatibilă cu cadrul financiar multianual actual, dar poate să implice utilizarea unor instrumente speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul privind CFM.

   Propunerea necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.

   Propunerea necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau revizuirea cadrului financiar multianual 12 .

3.2.5.Contribuția terților

Propunerea nu prevede cofinanțare din partea terților.

Propunerea prevede cofinanțare, estimată după cum urmează:

Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale)

2018

2019

2020

2021-2027

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

Total

Contribuție din partea țărilor asociate spațiului Schengen 

pm

pm

pm

pm

TOTAL credite cofinanțate




Impactul estimat asupra veniturilor

   Propunerea nu are impact financiar asupra veniturilor.

   Propunerea are următorul impact financiar:

   asupra resurselor proprii

   asupra veniturilor diverse

milioane EUR (cu trei zecimale)

Linia bugetară pentru venituri:

Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs

Impactul propunerii 13

Anul
N

Anul
N+1

Anul
N+2

Anul
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6)

Articolul ………….

Pentru veniturile diverse „alocate”, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).

A se preciza metoda de calcul a impactului asupra veniturilor.

(1)    EUCO 28.6.2018.
(2)    Declarația de la Meseberg a Germaniei și a Franței privind „Reînnoirea promisiunilor de securitate și prosperitate ale Europei, 19 iunie 2018.
(3)    COM(2016) 271 final.
(4)    EUCO 19.2.2016.
(5)    [de introdus trimiterile după adoptarea noului Regulament-cadru financiar (act delegat); adoptarea este prevăzută pentru sfârșitul anului în curs].
(6)    ABM (activity-based management): gestiune pe activități; ABB (activity-based budgeting): întocmirea bugetului pe activități.
(7)    Astfel cum sunt menționate la articolul 54 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar.
(8)    Explicațiile privind modurile de gestiune, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html
(9)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(10)    AC = agent contractual; AL = agent local; END = expert național detașat; INT = personal pus la dispoziție de agenți de muncă temporară; JED = expert tânăr în delegații.
(11)    Subplafonul pentru personal extern acoperit din creditele operaționale (fostele linii „BA”).
(12)    A se vedea articolele 11 și 17 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020.
(13)    În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale, cotizații pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea unei cote de 25 % pentru costuri de colectare.
Top