EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2007/170/55

Cauza T-168/07: Acțiune introdusă la 16 mai 2007 — Professional Tennis Registry/OAPI — Registro Profesional de Tenis (PTR PROFESSIONAL TENNIS REGISTRY)

JO C 170, 21.7.2007, p. 27–28 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

21.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/27


Acțiune introdusă la 16 mai 2007 — Professional Tennis Registry/OAPI — Registro Profesional de Tenis (PTR PROFESSIONAL TENNIS REGISTRY)

(Cauza T-168/07)

(2007/C 170/55)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Professional Tennis Registry, Inc. (Hilton Head Island, Statele Unite) (reprezentant: M. Vanhegan, barrister)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura în fața camerei de recurs: Registro Profesional de Tenis, SL (Madrid, Spania)

Concluziile reclamantei

anularea primului paragraf din decizia Camerei întâi de recurs din 28 februarie 2007 (cauza R 1050/2005-1), prin care s-a respins cererea reclamantei nr. 2 826 709 de înregistrare a mărcii comunitare pentru produse și servicii din clasele 16 și 41;

respingerea în întregime a opoziției privind cererea reclamantei nr. 2 826 709 de înregistrare a mărcii comunitare;

admiterea cererii reclamantei nr. 2 826 709 de înregistrare a mărcii comunitare cu privire la toate produsele și serviciile din clasele 16, 25 și 41; și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața camerei de recurs și a Tribunalului de Primă Instanță.

Motivele și principalele argumente

Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: reclamanta.

Marca comunitară vizată: marca figurativă „PTR PROFESSIONAL TENNIS REGISTRY” pentru produse și servicii din clasele 16, 25 și 41 — cererea nr. 2 826 709.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Registro Profesional de Tenis, SL.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: mărcile figurative naționale „RPT Registro Profesional de Tenis, S.L” și „RPT European Registry of Professional Tennis” pentru servicii din clasa 41.

Decizia diviziei de opoziție: respinge în întregime opoziția.

Decizia camerei de recurs: anulează în parte decizia diviziei de opoziție și respinge cererea de înregistrare a mărcii pentru produse și servicii din clasele 16 și 41.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului deoarece camera de recurs a concluzionat că există similitudine între marca comunitară pentru care reclamanta a solicitat înregistrarea și mărcile anterioare ale Registro Profesional de Tenis, similitudine care poate genera confuzie. Camera de recurs nu a analizat în mod corespunzător principiile aplicabile atunci când mărcile în discuție sunt mărci complexe.


Top