–

pentru Lineas – Concessões de Transportes SGPS SA, Global Roads Investimentos SGPS Lda și NOS‑SGPS SA de A. Fernandes de Oliveira, advogado;

–

pentru guvernul portughez, de P. Barros da Costa, H. Gomes Magno și A. Rodrigues, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de I. Melo Sampaio, A. Nijenhuis, L. Santiago de Albuquerque și D. Triantafyllou, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338), precum și a articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1).

2

Aceste cereri de decizie preliminară au fost formulate în cadrul unor litigii între Lineas – Concessões de Transportes SGPS SA, Global Roads Investimentos SGPS Lda și NOS‑SGPS SA, pe de o parte, și Autoridade Tributária e Aduaneira (Autoritatea Fiscală și Vamală, Portugalia), pe de altă parte, cu privire la impunerea unei taxe de timbru pentru operațiunile de credit.

3

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2003, L 35, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 5, p. 183) prevede la articolul 2 punctul 15:

„În sensul prezentei directive:

[…]

4

Considerentele (5) și (20) ale Directivei 2013/36 au următorul cuprins:

[…]

5

Articolul 1 din această directivă prevede:

„Prezenta directivă stabilește norme privind:

6

Potrivit articolului 3 alineatul (1) punctul 22 din directiva menționată:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

7

Articolul 5 din aceeași directivă precizează:

„În cazul în care în statele membre există mai multe autorități competente pentru supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, a firmelor de investiții și a instituțiilor financiare, statele membre iau măsurile necesare pentru a organiza coordonarea între aceste autorități.”

8

Articolul 34 din Directiva 2013/36 prevede:

„(1)   Statele membre adoptă dispoziții în conformitate cu care pot fi desfășurate pe teritoriul lor activitățile prevăzute de anexa I […] fie prin înființarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituție financiară din alt stat membru, care poate fi fie filiala unei instituții de credit, fie o filială deținută în comun de două sau mai multe instituții de credit, al cărei act constitutiv și statut permit desfășurarea acestor activități și care îndeplinește următoarele condiții:

Autoritățile competente din statul membru de origine verifică respectarea condițiilor prevăzute la primul paragraf și eliberează instituției financiare un certificat de conformitate […].

(2)   În cazul în care o instituție financiară menționată la alineatul (1) primul paragraf nu mai îndeplinește toate condițiile impuse, autoritatea competentă a statului membru de origine notifică autoritățile competente din statul membru gazdă, iar activitățile desfășurate de instituția respectivă în statul membru gazdă fac obiectul dreptului statului membru gazdă respectiv.

(3)   Dispozițiile alineatelor (1) și (2) se aplică în consecință filialelor unei instituții financiare menționate la alineatul (1) primul paragraf.”

9

Articolul 117 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Autoritățile competente cooperează îndeaproape. Acestea își comunică reciproc orice informație esențială sau relevantă pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere ale celorlalte autorități competente în conformitate cu prezenta directivă și Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În acest sens, autoritățile competente transmit, la cerere, orice informație relevantă și, din proprie inițiativă, orice informație esențială.

[…]

Informațiile menționate la primul paragraf sunt considerate esențiale în cazul în care pot avea un impact important asupra evaluării solidității financiare a unei instituții sau a unei instituții financiare dintr‑un alt stat membru.

[…]”

10

Articolul 118 din directiva menționată are următorul cuprins:

„În cazul în care, în aplicarea prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente dintr‑un stat membru doresc, în cazuri specifice, să verifice informațiile cu privire la o instituție, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție financiară, o întreprindere de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă […] situate într‑un alt stat membru, autoritățile respective solicită autorităților competente din celălalt stat membru să dispună efectuarea acestei verificări. […]”

11

Anexa I la aceeași directivă stabilește o listă a activităților care beneficiază de recunoaștere reciprocă.

12

Potrivit considerentului (14) al Regulamentului nr. 575/2013:

„[…] Cadrul de reglementare unic asigură un cadru de reglementare robust și unitar care facilitează funcționarea pieței unice și împiedică posibilitățile de arbitraj de reglementare. […]”

13

Potrivit articolului 1 din acest regulament:

„Prezentul regulament stabilește reguli uniforme privind cerințele prudențiale generale pe care le îndeplinesc instituțiile supravegheate în temeiul Directivei 2013/36/UE, în ceea ce privește următoarele elemente:

[…]”

14

Articolul 4 alineatul (1) punctele 3, 20, 21, 26 și 27 din regulamentul menționat precizează:

„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]

[…]”.

15

Articolul 18 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Instituțiile care sunt obligate să respecte cerințele menționate în secțiunea 1 pe baza situației lor financiare consolidate consolidează, prin metoda consolidării globale, toate instituțiile și instituțiile financiare care sunt filialele lor sau, după caz, filiale ale aceleiași societăți financiare holding‑mamă sau societăți financiare holding mixte‑mamă. […]”

16

Articolul 36 alineatul (1) literele (g), (h), (i) și (k) din Regulamentul nr. 575/2013 prevede:

„Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază următoarele:

[…]

[…]

[…]”.

17

Articolul 56 literele (c) și (d) din acest regulament are următorul cuprins:

„Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar următoarele:

[…]

18

Articolul 66 literele (b)-(d) din regulamentul menționat prevede:

„Din elementele de fonduri proprii de nivel 2 se deduc:

[…]

19

Potrivit articolului 89 alineatele (1)-(3) din același regulament:

„(1)   Orice participație calificată a cărei valoare depășește 15 % din capitalul eligibil al instituției, într‑o întreprindere care nu este una dintre cele enumerate în continuare, face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3):

(2)   Valoarea totală a participațiilor calificate ale unei instituții în alte întreprinderi în afara celor menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) care depășește 60 % din capitalul său eligibil face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3).

(3)   Autoritățile competente aplică cerințele prevăzute la litera (a) sau (b) participațiilor calificate ale instituțiilor menționate la alineatele (1) și (2):

Autoritățile competente publică alegerea făcută între (a) și (b).”

20

Articolul 90 din Regulamentul nr. 575/2013 prevede:

„Ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1250 % la valorile care depășesc limitele menționate la articolul 89 alineatele (1) și (2), instituțiile pot deduce aceste valori din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).”

21

Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (Text cu relevanță pentru SEE) (JO 2019, L 150, p. 1) prevede la articolul 1 punctul 2 litera (a) subpunctul (iii):

„Articolul 4 se modifică după cum urmează:

22

Articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2019/876 are următorul cuprins:

„Următoarele puncte de la articolul 1 din prezentul regulament se aplică de la 27 iunie 2019:

[…]

23

Articolul 7 alineatul 1 litera e) din Código do Imposto do Selo (Codul privind taxa de timbru) prevede:

„Sunt de asemenea scutite de impozit:

[…]

24

Lineas – Concessões de Transportes SGPS este o societate holding, cu sediul în Portugalia, al cărei obiect de activitate este gestionarea de participații în alte societăți. Aceasta deține participații în societăți care administrează infrastructuri de transport.

25

În cadrul activității sale, această societate holding a recurs la finanțări de la instituții de credit. Aceste instituții au achitat taxa de timbru aplicată operațiunilor de credit și au repercutat această taxă de timbru asupra societății holding menționate.

26

Contestând plata taxei de timbru menționate, aceasta din urmă a introdus o cerere de reexaminare din oficiu, în ceea ce privește perioadele cuprinse între luna aprilie 2015 și luna ianuarie 2016, și un recurs grațios, în ceea ce privește perioadele cuprinse între luna iunie 2017 și luna decembrie 2017.

27

Întrucât acest recurs și această cerere au fost respinse prin decizii ale administrației fiscale, Lineas – Concessões de Transportes SGPS a formulat recursuri ierarhice împotriva acestor decizii, care au fost respinse prin ordonanțele din 17 iulie 2020.

28

La 21 octombrie 2020, această societate a depus la Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD (Centrul de arbitraj administrativ – CAAD, Portugalia) o cerere de constituire a unui tribunal arbitral și a formulat o cerere de arbitraj având ca obiect anularea acestor ordonanțe.

29

Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) [Tribunalul Arbitral Fiscal (Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD), Portugalia], care este instanța de trimitere în cauza C‑207/22, constată că din legislația portugheză reiese că taxa de timbru aplicată operațiunilor de credit nu este aplicabilă instituțiilor financiare, în sensul legislației Uniunii Europene.

30

Or, există divergențe în cadrul jurisprudenței naționale în ceea ce privește interpretarea noțiunii de „instituție financiară”. În acest context, instanța de trimitere consideră că este necesar să se stabilească dacă această noțiune se aplică tuturor societăților holding care nu fac parte din sectorul asigurărilor sau dacă aceasta vizează numai societățile holding care dețin participații în societăți supuse supravegherii și cerințelor prudențiale aplicabile activităților bancare.

31

În aceste condiții, Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) [Tribunalul Arbitral Fiscal (Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD)] a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„O societate holding care are ca unic obiect de activitate gestionarea de participații sociale în alte societăți ca formă indirectă de desfășurare a activităților economice și care, în acest context, achiziționează și deține în mod durabil participațiile sociale respective care, în general, nu reprezintă mai puțin de 10 % din capitalul social al societăților în cadrul cărora deține participații, activitățile acestor societăți încadrându‑se în domeniul gestionării infrastructurii de transport, inclusiv proiectarea, construirea și gestionarea de drumuri și/sau autostrăzi, poate fi considerată «instituție financiară» în sensul Directivei [2013/36] și al Regulamentului [nr. 575/2013]?”

32

Global Roads Investimentos SGPS este o societate holding cu sediul în Portugalia.

33

În cadrul activității sale, această societate holding a recurs la finanțări de la instituții de credit. Aceste instituții au achitat taxa de timbru aplicată operațiunilor de credit și au repercutat această taxă de timbru asupra societății holding menționate.

34

Aceeași societate holding a introdus, la 28 decembrie 2018, o cerere de reexaminare din oficiu a taxei de timbru amintite.

35

Această cerere a fost respinsă printr‑o decizie a administrației fiscale din 21 noiembrie 2019. Global Roads Investimentos SGPS a formulat un recurs ierarhic împotriva acestei decizii, care a fost respins printr‑o ordonanță din 5 august 2021.

36

La 20 ianuarie 2022, această societate a depus la Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD o cerere de constituire a unui tribunal arbitral și a formulat o cerere de arbitraj având ca obiect anularea acestei ordonanțe.

37

Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) [Tribunalul Arbitral Fiscal (Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD)], care este instanța de trimitere în cauza C‑267/22, consideră, pentru motivul indicat la punctele 29 și 30 din prezenta hotărâre, că soluționarea litigiului principal depinde de aspectul dacă o societate de gestionare a participațiilor sociale poate fi calificată drept „instituție financiară” în sensul Directivei 2013/36 și al Regulamentului nr. 575/2013.

38

În aceste condiții, Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa) – CAAD) [Tribunalul Arbitral Fiscal (Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD)] a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea de «instituție financiară», în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva [2013/36] și al articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul [nr. 575/2013], include o societate holding cu sediul în Portugalia […] care are ca unic obiect de activitate gestionarea participațiilor sociale în alte societăți ca formă indirectă de desfășurare a activităților economice și care, în acest cadru, achiziționează și deține în mod durabil aceste participații ce, în general, nu reprezintă mai puțin de 10 % din capitalul social al societăților în cadrul cărora deține participații, care nu își desfășoară activitatea în sectorul asigurărilor și nici în sectorul financiar?”

39

NOS‑SGPS este o societate holding cu sediul în Portugalia.

40

În cadrul activității sale, această societate holding a recurs la finanțări de la instituții de credit. Aceste instituții au achitat taxa de timbru aplicată operațiunilor de credit și au repercutat această taxă de timbru asupra societății holding menționate.

41

Contestând plata taxei de timbru menționate, aceasta din urmă a introdus, la 22 ianuarie 2019, o cerere de reexaminare din oficiu și, la 23 ianuarie 2019, un recurs grațios în ceea ce privește perioadele cuprinse între luna ianuarie 2015 și luna octombrie 2016 și, respectiv, între luna martie 2017 și luna octombrie 2018.

42

Aceste recursuri au fost respinse printr‑o decizie a administrației fiscale din 27 septembrie 2019.

43

NOS‑SGPS a formulat o cerere de arbitraj la Centrul de Arbitraj Administrativ – CAAD, care i‑a respins pretențiile printr‑o decizie din 6 ianuarie 2021.

44

Apreciind că această decizie arbitrală este contrară unei decizii arbitrale definitive referitoare la aceeași problemă fundamentală de drept, această societate holding a formulat recurs în vederea unificării jurisprudenței la Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă, Portugalia), care este instanța de trimitere în cauza C‑290/22.

45

Această instanță constată că legiuitorul portughez a ales, cu ocazia delimitării scutirii de taxa de timbru aplicate operațiunilor de credit precum cele în discuție în cauzele principale, să facă trimitere în mod expres la tipul și la forma de instituție financiară prevăzute în „legislația comunitară”.

46

În aceste condiții, Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„O societate holding stabilită în Portugalia […] al cărei obiect unic de activitate este gestionarea de participații sociale în cadrul altor societăți care nu desfășoară activități în sectorul asigurărilor, intră sub incidența noțiunii de «instituție financiară» în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva [2013/36] și al articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul [nr. 575/2013]?”

47

Din deciziile de trimitere reiese că litigiile principale se referă la aplicarea unei reglementări fiscale naționale care nu intră nici în domeniul de aplicare al Directivei 2013/36, nici în cel al Regulamentului nr. 575/2013.

48

Potrivit articolului 267 TFUE, Curtea este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, precum și a actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene. În cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită prin acest articol, numai instanța națională are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate de instanțele naționale privesc interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 30 ianuarie 2020, I.G.I., C‑394/18, EU:C:2020:56, punctul 44 și jurisprudența citată).

49

În temeiul acestei jurisprudențe, Curtea s‑a declarat în repetate rânduri competentă să se pronunțe cu privire la cererile de decizie preliminară referitoare la dispoziții ale dreptului Uniunii în situații în care faptele din litigiul principal se situau în afara domeniului de aplicare al dreptului Uniunii, dar în care aplicabilitatea dispozițiilor acestui drept fusese determinată de legislația națională, care s‑a conformat, în soluționarea unor situații care nu intrau sub incidența dreptului Uniunii, soluțiilor reținute de acesta din urmă (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Europamur Alimentación, C‑295/16, EU:C:2017:782, punctul 29, și Hotărârea din 30 ianuarie 2020, I.G.I., C‑394/18, EU:C:2020:56, punctul 45, precum și jurisprudența citată).

50

Or, instanțele de trimitere au precizat că reglementarea portugheză în discuție în litigiul principal rezervă aplicarea scutirii fiscale invocate de reclamantele din litigiul principal exclusiv „instituțiilor financiare” și că această reglementare definește această noțiune printr‑o trimitere directă și necondiționată la dreptul Uniunii.

51

Prin urmare, Curtea este competentă să răspundă la întrebările adresate.

52

Prin intermediul întrebărilor preliminare formulate, care trebuie analizate împreună, instanțele de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36 și articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 trebuie interpretate în sensul că o întreprindere a cărei activitate constă în dobândirea de participații în societăți care nu desfășoară activități în sectorul financiar intră în sfera noțiunii de „instituție financiară”, în sensul acestei directive și al acestui regulament.

53

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii și din cea a principiului egalității că termenii unei dispoziții a dreptului Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 martie 2023, M. Ya. M. (Renunțare la succesiune a unui comoștenitor), C‑651/21, EU:C:2023:277, punctul 41 și jurisprudența citată].

54

În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36, această dispoziție arată că, în sensul acestei directive, „instituție financiară” înseamnă o instituție financiară astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013.

55

Articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din acest regulament coroborat cu articolul 4 alineatul (1) punctul 3 din acesta prevede că, în sensul regulamentului menționat, „instituție financiară” înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție de credit sau o firmă de investiții, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participații sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36, inclusiv o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție de plată și o societate de administrare a activelor. Acest articol 4 alineatul (1) punctul 26 exclude, în schimb, din noțiunea „instituție financiară” societățile holding de asigurare și societățile holding de asigurare cu activitate mixtă.

56

Această dispoziție menționează astfel, în general, întreprinderile a căror activitate principală constă în dobândirea de participații ca intrând în sfera noțiunii de „instituție financiară”, în sensul acestui regulament, și, în versiunea aplicabilă la datele relevante pentru procedurile principale, exclude din această noțiune numai instituțiile de credit, firmele de investiții și anumite societăți holding care aparțin sectorului asigurărilor.

57

În această privință, trebuie precizat că, deși articolul 1 punctul 2 litera (a) subpunctul (iii) din Regulamentul 2019/876 prevede o nouă redactare a articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013, care exclude din noțiunea de „instituție financiară”, în sensul acestui regulament, și societățile holding pur industriale, din decizia de trimitere în cauza C‑290/22 reiese că această nouă redactare nu este aplicabilă ratione temporis în cauzele principale.

58

În plus, chiar dacă modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 vizează întreprinderile a căror activitate principală constă în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36, activități care țin de sectorul financiar, utilizarea conjuncției coordonatoare „sau” arată că legiuitorul Uniunii nu a intenționat să facă din desfășurarea directă a uneia sau a mai multe dintre aceste activități un criteriu de definire a noțiunii de „instituție financiară”, în sensul Regulamentului nr. 575/2013.

59

Cu toate acestea, trebuie subliniat de asemenea că din modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 reiese că societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte trebuie considerate ca reprezentând „instituții financiare” în sensul acestui regulament.

60

Or, pe de o parte, articolul 4 alineatul (1) punctul 20 din regulamentul menționat prevede că, în sensul acestuia, „societate financiară holding” înseamnă o instituție financiară care nu este o societate financiară holding mixtă și ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal instituții de credit, firme de investiții sau instituții financiare, cel puțin una dintre aceste filiale fiind o instituție de credit sau o firmă de investiții.

61

Pe de altă parte, din articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Regulamentul nr. 575/2013 coroborat cu articolul 2 punctul 15 din Directiva 2002/87 rezultă că trebuie considerată o „societate financiară holding mixtă”, în sensul acestui regulament, o întreprindere‑mamă, alta decât o instituție de credit, o întreprindere de asigurare sau o firmă de investiții care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puțin una este o instituție de credit, o întreprindere de asigurare sau o firmă de investiții, și alte entități constituie un conglomerat financiar.

62

Reiese astfel că societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte constituie tipuri de societăți definite în mod precis, care se caracterizează atât prin faptul că activitatea lor principală constă în dobândirea de participații, cât și prin existența unor legături specifice cu o instituție de credit, cu o întreprindere de asigurare sau cu o firmă de investiții.

63

Rezultă că menționarea explicită, la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013, a societăților financiare holding și a societăților financiare holding mixte ar fi lipsită de orice utilitate dacă această dispoziție ar trebui înțeleasă, ca urmare a simplului fapt că vizează întreprinderile a căror activitate principală constă în dobândirea de participații, ca integrând sistematic în noțiunea de „instituție financiară”, în sensul acestui regulament, toate societățile care desfășoară o asemenea activitate principală.

64

Cu toate acestea, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 41 din concluzii, din înșiși termenii articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 reiese că lista instituțiilor financiare prevăzută la această dispoziție nu are un caracter exhaustiv. Prin urmare, nu se poate deduce din menționarea, în această dispoziție, a societăților financiare holding și a societăților financiare holding mixte că lipsa anumitor legături specifice cu o instituție de credit, cu o întreprindere de asigurare sau cu o firmă de investiții se opune în mod necesar calificării drept „instituție financiară” în sensul acestui regulament.

65

În al doilea rând, contextul în care se încadrează articolul 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36 și articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 arată că legiuitorul Uniunii a definit regimul aplicabil instituțiilor financiare pe baza existenței unei legături între acestea și desfășurarea anumitor activități care aparțin sectorului financiar.

66

Mai întâi, principalul element al regimului aplicabil instituțiilor financiare definit de Directiva 2013/36 privește posibilitatea care le este deschisă de a desfășura, în cadrul libertății de stabilire și al liberei prestări a serviciilor, activități care aparțin sectorului financiar într‑un alt stat membru.

67

Astfel, articolul 34 din această directivă, intitulat „Instituții financiare”, care constituie singurul articol din directiva menționată ce se referă numai la instituțiile financiare, autorizează, în anumite condiții, asemenea instituții să desfășoare activitățile prevăzute de anexa I la directiva menționată într‑un alt stat membru. Acest articol concretizează astfel principiul, enunțat în considerentul (20) al aceleiași directive, potrivit căruia este oportun să se extindă, în anumite condiții, recunoașterea reciprocă asupra anumitor activități financiare în situația în care acestea sunt desfășurate de instituții financiare care sunt filiale ale unor instituții de credit.

68

Prin urmare, faptul că o întreprindere este calificată drept „instituție financiară”, în sensul Directivei 2013/36, este lipsit de interes, în scopul aplicării articolului 34 din aceasta, dacă întreprinderea respectivă nu intenționează să desfășoare activități care aparțin sectorului financiar.

69

În continuare, Regulamentul nr. 575/2013 prevede, în scopul aplicării cerințelor prudențiale impuse de acest regulament, o serie de consecințe pentru atribuirea calificării drept „instituție financiară” unei anumite întreprinderi.

70

Mai precis, din articolul 18 alineatul (1) din regulamentul menționat reiese că instituțiile de credit și firmele de investiții care sunt obligate să respecte cerințele aceluiași regulament pe baza situației lor financiare consolidate consolidează, în principiu, prin metoda consolidării globale, printre altele, toate instituțiile financiare care sunt filialele lor sau, după caz, filiale ale aceleiași societăți financiare holding‑mamă sau societăți financiare holding mixte‑mamă.

71

Această dispoziție nu impune, în schimb, realizarea unei consolidări prudențiale care să includă toate filialele instituțiilor și ale firmelor de investiții.

72

În plus, din articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din Regulamentul nr. 575/2013 rezultă că instituțiile financiare constituie, la fel ca în special instituțiile de credit, firmele de investiții și întreprinderile de asigurare, „entități din sectorul financiar”.

73

Or, din articolul 36 alineatul (1) literele (g)-(i), din articolul 56 literele (c) și (d), precum și din articolul 66 literele (b)-(d) din acest regulament reiese că investițiile, realizate de instituțiile de credit și de firmele de investiții, în entitățile din sectorul financiar sunt supuse unui regim specific care implică în special anumite deduceri la calcularea fondurilor proprii ale acestor instituții și ale acestor întreprinderi.

74

Participațiile calificate ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții din afara sectorului financiar sunt, în schimb, reglementate de norme diferite, prevăzute printre altele la articolul 36 alineatul (1) litera (k), precum și la articolele 89 și 90 din regulamentul menționat, norme care pot implica în special o ponderare a acestor participații pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii sau o interzicere a unor asemenea participații, atunci când acestea depășesc anumite procente de fonduri proprii ale instituției de credit sau ale firmei de investiții vizate.

75

Rezultă din ceea ce precedă că Regulamentul nr. 575/2013 definește normele referitoare la consolidarea și la cerințele prudențiale ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții care, în măsura în care sunt proprii participațiilor în instituțiile financiare sau în alte entități din sectorul financiar și sunt diferite de normele aplicabile participațiilor din afara sectorului financiar, pot fi considerate ca fiind întemeiate pe luarea în considerare a specificității activităților din acest sector.

76

Or, o asemenea logică ar fi repusă în discuție în cazul aplicării normelor proprii participațiilor în entitățile din sectorul financiar la o participație din afara acestui sector a unei instituții de credit sau a unei firme de investiții pentru simplul motiv că această din urmă participație este realizată prin intermediul unei filiale a acestei instituții sau a acestei firme a cărei activitate constă în dobândirea de participații.

77

În sfârșit, articolul 5 din Directiva 2013/36 prevede coordonarea internă a activităților autorităților competente pentru supravegherea nu numai a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, ci și a instituțiilor financiare, stabilind astfel o legătură între, pe de o parte, supravegherea prudențială a sectorului financiar și, pe de altă parte, supravegherea instituțiilor financiare.

78

De asemenea, articolul 117 alineatul (1) și articolul 118 din această directivă prevăd obligații de cooperare între autoritățile competente ale statelor membre care sunt aplicabile instituțiilor financiare, fără a extinde acest regim la entitățile care nu aparțin sectorului financiar în care o instituție de credit sau o firmă de investiții deține o participație.

79

În al treilea rând, din articolul 1 din Directiva 2013/36 și din articolul 1 din Regulamentul nr. 575/2013 rezultă că aceste acte au ca obiect definirea normelor referitoare la accesul la activitate, la supraveghere și la diverse cerințe aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții. Reiese de asemenea din considerentul (5) al acestei directive și din considerentul (14) al acestui regulament că actele menționate au printre altele ca obiectiv să contribuie la instituirea pieței interne în domeniul de activitate al instituțiilor de credit.

80

Din ansamblul elementelor care precedă rezultă că o întreprindere a cărei activitate principală nu are legătură cu sectorul financiar, în măsura în care nu desfășoară, nici direct, nici prin intermediul unor participații, una sau mai multe activități prevăzute de anexa I la Directiva 2013/36, nu poate fi considerată o instituție financiară, în sensul Directivei 2013/36 și al Regulamentului nr. 575/2013.

81

În consecință, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36 și articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul nr. 575/2013 trebuie interpretate în sensul că o întreprindere a cărei activitate constă în dobândirea de participații în societăți care nu desfășoară activități în sectorul financiar nu intră în sfera noțiunii de „instituție financiară”, în sensul acestei directive și al acestui regulament.

82

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 3 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE și articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

trebuie interpretate în sensul că

o întreprindere a cărei activitate constă în dobândirea de participații în societăți care nu desfășoară activități în sectorul financiar nu intră în sfera noțiunii de „instituție financiară”, în sensul acestei directive și al acestui regulament.