1

Reclamanta, Martinair Holland NV, este o societate de transport aerian care activează pe piața transportului aerian de mărfuri (denumit în continuare „transport de mărfuri”).

2

La 7 decembrie 2005, Comisia Comunităților Europene a primit o cerere de imunitate în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind clemența din 2002”) formulată de Deutsche Lufthansa AG (denumită în continuare „Lufthansa”) și de filialele sale, Lufthansa Cargo AG și Swiss International Air Lines AG (denumite în continuare „Swiss”). Potrivit acestei cereri, între mai multe întreprinderi active pe piața transportului de mărfuri (denumite în continuare „transportatorii”) existau contacte anticoncurențiale privind printre altele:

3

La 14 și la 15 februarie 2006, Comisia a efectuat inspecții inopinate, conform articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 TFUE] și [102 TFUE] (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

4

După inspecții, mai mulți transportatori, inclusiv reclamanta, au introdus o cerere în temeiul Comunicării privind clemența din 2002.

5

La 19 decembrie 2007, Comisia a adresat o comunicare privind obiecțiunile către 27 de transportatori, printre care reclamanta (denumită în continuare „comunicarea privind obiecțiunile”). Comisia a arătat că acești transportatori încălcaseră articolul 101 TFUE, articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) și articolul 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (denumit în continuare „Acordul elvețian”), prin participarea la o înțelegere mondială având ca obiect, printre altele, STC, STS și un refuz de plată a comisioanelor pe suprataxe (denumit în continuare „refuz de plată a comisioanelor”). Ca răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, destinatarele acesteia au prezentat observații scrise. O audiere a avut loc între 30 iunie și 4 iulie 2008.

6

La 9 noiembrie 2010, Comisia a adoptat Decizia C(2010) 7694 final privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian (cazul COMP/39258 – Transport aerian de mărfuri) (denumită în continuare „decizia atacată”). Decizia atacată a fost adresată următorilor 21 de transportatori (denumiți în continuare „transportatorii incriminați”):

7

Obiecțiunile reținute provizoriu în privința celorlalți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile au fost abandonate.

8

Decizia atacată descrie, în motivarea sa, o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian, acoperind teritoriul SEE și Elveția, prin care transportatorii incriminați și‑ar fi coordonat comportamentul în materie de stabilire a tarifelor pentru furnizarea de servicii de transport de mărfuri.

9

Dispozitivul deciziei atacate, în măsura în care vizează reclamanta, are următorul cuprins:

„Articolul 1

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul SEE, în următoarele perioade:

[…]

[…]

Articolul 2

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 101 TFUE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul Uniunii Europene și aeroporturi situate în afara SEE în următoarele perioade:

[…]

[…]

Articolul 3

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în țări care sunt părți contractante la Acordul privind SEE, dar care nu sunt state membre, și țări terțe, în următoarele perioade:

[…]

[…]

Articolul 4

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 8 din Acordul [elvețian] […] prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul Uniunii […] și aeroporturi situate în Elveția, în următoarele perioade:

[…]

[…]

Articolul 5

Pentru încălcările vizate la articolele 1-4 se aplică următoarele amenzi:

[…]

[…]

Articolul 6

Întreprinderile vizate la articolele 1-4 pun imediat capăt încălcărilor menționate la articolele respective, dacă nu au făcut deja acest lucru.

Acestea se abțin de la repetarea oricărui act sau conduite descrise la articolele 1-4, precum și de la orice act sau conduită cu același obiect sau cu efect identic sau asemănător.

Articolul 7

Prezenta decizie se adresează următorilor destinatari:

[…]

[reclamanta]

[…]”

10

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 ianuarie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune. Comisia a depus memoriul în apărare la 27 mai 2011.

11

Prin Decizia din 29 iunie 2011, Tribunalul a decis, conform articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură din 2 mai 1991, să nu acorde un al doilea schimb de memorii.

12

Prin Decizia președintelui Tribunalului din 1 decembrie 2011, unul dintre judecătorii Camerei a șasea a Tribunalului, completul de judecată din care făcea parte judecătorul raportor, a fost înlocuit cu un alt judecător.

13

Prin Decizia președintelui Tribunalului din 17 ianuarie 2013, judecătorul raportor a fost înlocuit cu un nou judecător și prezenta cauză a fost atribuită unui nou judecător raportor, care face parte din Camera a șasea.

14

Ca urmare a unei cereri a Tribunalului formulate în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, reclamanta a prezentat, prin act depus la grefa Tribunalului la 5 iulie 2013, observații cu privire la memoriul în apărare. Prin actul depus la grefa Tribunalului la 27 septembrie 2013, Comisia a prezentat observații cu privire la aceste observații.

15

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera întâi, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză la 2 octombrie 2013.

16

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale. În plus, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute de articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a adresat părților întrebări scrise, la care acestea au răspuns în termenul acordat.

17

La 28 aprilie 2015, Tribunalul a invitat reclamanta să îi comunice dacă raportul de ședință conținea informații confidențiale față de public. Prin două scrisori din 4 mai 2015, reclamanta, pe de o parte, a solicitat ca anumite informații din raportul de ședință să nu fie aduse la cunoștința publicului și, pe de altă parte, a prezentat anumite observații cu privire la raportul menționat, pe care Tribunalul le‑a luat în considerare.

18

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 21 mai 2015.

19

Reclamanta solicită Tribunalului:

20

Comisia solicită Tribunalului:

21

Reclamanta invocă două motive în susținerea acțiunii, întemeiate, primul, pe o încălcare a obligației de motivare, a dreptului la o bună administrare, a dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, a prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare și, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere în calcularea amenzii, pe încălcarea Regulamentului nr. 1/2003, a Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264), a principiilor proporționalității și egalității de tratament și a obligației de motivare.

22

Primul motiv este alcătuit din două aspecte, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare și a dreptului la o bună administrare și, al doilea, pe o încălcare a dreptului la o bună administrare, a dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, a prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare.

23

În cadrul primului aspect al primului motiv, reclamanta susține în special că decizia atacată nu îi permite să determine natura și întinderea încălcării sau a încălcărilor reținute în privința sa, întrucât dispozitivul deciziei atacate menționează patru încălcări privind diferite perioade și diferite rute, care au fost săvârșite de transportatori diferiți, în timp ce motivarea vizează o singură încălcare mondială unică și continuă, care acoperă toate rutele. Reclamanta adaugă că, întrucât, în decizia atacată, Comisia a examinat condițiile de aplicare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian numai în raport cu existența unei pretinse înțelegeri mondiale, constatarea a patru încălcări în dispozitiv nu ar putea avea ca bază de apreciere fapte și probe menționate în motivare. Comisia nu ar fi examinat în decizia atacată aspectul dacă faptele pe care le‑a reținut și probele pe care le‑a strâns susțin existența celor patru încălcări specifice vizate la articolele 1-4 din această decizie.

24

Astfel, prin intermediul primului aspect al primului motiv, reclamanta susține în esență că decizia atacată este afectată de nemotivare, întrucât motivarea și dispozitivul acestei decizii sunt contradictorii, ceea ce Comisia contestă.

25

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 296 alineatul (2) TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul incriminat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii adoptate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței Uniunii Europene să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 1998, British Airways și alții/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, Rec., EU:T:1998:140, punctul 89, și Hotărârea din 29 iunie 2012, GDF Suez/Comisia,T‑370/09, Rep., EU:T:2012:333, punctul 117). Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, Rec., EU:T:2000:77, punctul 469).

26

Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 25 de mai sus, EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 2 februarie 2012, Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, T‑83/08, EU:T:2012:48, punctul 91).

27

Totuși, în scopul motivării unei decizii adoptate pentru a asigura aplicarea normelor de concurență, Comisia este obligată, în temeiul articolului 296 TFUE, să menționeze cel puțin situația de fapt și considerațiile care prezintă o importanță esențială în economia deciziei sale, permițând astfel instanței competente și părților interesate să cunoască condițiile în care a efectuat aplicarea dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:T:2012:48, punctul 91).

28

În plus, motivarea trebuie să fie logică și în special să nu prezinte contradicții interne care să împiedice înțelegerea adecvată a motivelor care au stat la baza acestui act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, Rep., EU:C:2008:392, punctul 169, și Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia,C‑521/09 P, Rep., EU:C:2011:620, punctul 151).

29

Trebuie să se adauge că, în pofida dispozițiilor articolului 23 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1/2003, din care rezultă că deciziile prin care se aplică amenzi pentru încălcarea dreptului concurenței nu au caracter penal, încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian implică adoptarea unui comportament care este considerat în general neloial, în detrimentul publicului în ansamblu, care atrage un real oprobriu și care este de natură să determine aplicarea în sarcina întreprinderilor răspunzătoare a unor amenzi care pot atinge 10 % din cifra lor de afaceri anuală, deci indiscutabil severe (a se vedea Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza KME Germany și alții/Comisia, C‑272/09 P, Rep., EU:C:2011:63, punctul 64). Având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de severitate ale sancțiunilor aferente acestora (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2014, Saint‑Gobain Glass France și alții/Comisia, T‑56/09 și T‑73/09, Rep., EU:T:2014:160, punctul 78 și jurisprudența citată), acestea intră în domeniul materiei penale în sensul articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), astfel cum reiese în special din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului A. Menarini Diagnostis împotriva Italiei (nr. 43509/08, § 39-§ 44, 27 septembrie 2011).

30

În plus, la punctele 58 și 59 din Hotărârea A. Menarini Diagnostis împotriva Italiei, punctul 29 de mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că, dacă „o pedeapsă” este aplicată printr‑o decizie a unei autorități administrative, persoana interesată trebuie să poată să sesizeze cu o astfel de decizie adoptată în privința sa o instanță care oferă garanțiile prevăzute la articolul 6 din CEDO (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Schindler Holding și alții/Comisia, C‑501/11 P, Rep., EU:C:2013:522, punctul 34).

31

Or, principiul protecției jurisdicționale efective, principiu general al dreptului Uniunii, care este exprimat astăzi la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și care corespunde, în dreptul Uniunii, articolului 6 alineatul (1) din CEDO (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2014, Telefónica și Telefónica de España/Comisia, C‑295/12 P, Rep., EU:C:2014:2062, punctul 57 și jurisprudența citată), impune ca dispozitivul unei decizii adoptate de Comisie, prin care se constată încălcări ale normelor de concurență, să fie deosebit de clar și de precis și ca întreprinderile a căror răspundere este reținută și care sunt sancționate să fie în măsură să înțeleagă și să conteste imputarea acestei răspunderi și aplicarea acestor sancțiuni, astfel cum rezultă din termenii dispozitivului menționat.

32

Astfel, trebuie amintit că, prin dispozitivul deciziilor, Comisia indică natura și întinderea încălcărilor pe care le sancționează. Trebuie să se arate că, în principiu, în ceea ce privește în mod special întinderea și natura încălcărilor sancționate, dispozitivul, iar nu motivarea, este cel important. Interpretarea prin recurgerea la motivarea deciziei este necesară numai în cazul unei lipse de claritate a termenilor utilizați în partea dispozitivă. Astfel cum a apreciat instanța Uniunii, în vederea definirii persoanelor care fac obiectul unei decizii de constatare a unei încălcări, trebuie să se țină seama de dispozitivul acestei decizii, cu condiția ca acesta să nu fie susceptibil de mai multe interpretări (Hotărârea din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., EU:C:1975:174, punctul 315, și Hotărârea din 11 decembrie 2003, Adriatica di Navigazione/Comisia,T‑61/99, Rec., EU:T:2003:335, punctul 43).

33

Pe de altă parte, trebuie amintit de asemenea că articolul 101 alineatul (1) TFUE produce efecte directe în relațiile dintre particulari și conferă drepturi justițiabililor, impunând ca o persoană să poată cere repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat de un contract sau de un comportament susceptibil să restrângă sau să denatureze concurența. Revine, așadar, instanțelor naționale însărcinate să aplice, în cadrul competențelor lor, această dispoziție obligația nu numai de a asigura efectul deplin al acesteia, ci și de a proteja aceste drepturi (Hotărârea din 6 iunie 2013, Donau Chemie și alții, C‑536/11, Rep., EU:C:2013:366, punctele 21 și 22). Astfel, orice persoană are dreptul să solicite repararea prejudiciului suferit, atunci când există o legătură de cauzalitate între prejudiciul menționat și o înțelegere sau o practică interzisă de articolul 101 TFUE (Hotărârea din 13 iulie 2006, Manfredi și alții, C‑295/04-C‑298/04, Rec., EU:C:2006:461, punctul 61, și Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Otis și alții, C‑199/11, Rep., EU:C:2012:684, punctul 43).

34

Or, conform articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, atunci când instanțele naționale hotărăsc în privința unor acorduri, decizii sau practici care intră sub incidența articolului 101 TFUE care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot face acest lucru într‑un sens contrar acestei decizii.

35

În această privință, este necesar să se considere, contrar celor susținute de Comisie în ședință, că o instanță națională ar lua o decizie contrară celei adoptate de această instituție, nu numai dacă ar califica din punct de vedere juridic în mod diferit comportamentele anticoncurențiale examinate, ci și dacă decizia sa ar fi diferită de cea a Comisiei în ceea ce privește întinderea temporală sau geografică a comportamentelor examinate sau răspunderea sau lipsa răspunderii persoanelor care au făcut obiectul anchetei privind comportamentele în cauză și pentru care răspunderea a fost examinată în decizia Comisiei.

36

Rezultă că decizia adoptată de Comisie are caracter obligatoriu pentru instanțele naționale, cu condiția ca aceasta să nu fie anulată sau declarată nevalidă, ceea ce impune ca dispozitivul său să poată fi înțeles în mod univoc.

37

În special, instanțele naționale trebuie să fie în măsură, pornind de la termenii clari ai dispozitivului unei decizii de constatare a existenței unei încălcări a normelor de concurență, să înțeleagă întinderea acestei încălcări, precum și să identifice persoanele care răspund pentru aceasta, pentru a putea desprinde consecințele necesare în ceea ce privește cererile de reparare a prejudiciilor cauzate de încălcare formulate de persoanele care au fost lezate de această încălcare.

38

În sfârșit, este necesar să se arate că deplina efectivitate a articolului 101 TFUE ar fi repusă în discuție dacă dreptul unei persoane de a solicita repararea prejudiciului unei alte persoane ar fi condiționat în mod categoric de existența unui raport contractual între aceste două persoane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2014, Kone și alții, C‑557/12, Rep., EU:C:2014:1317, punctul 33). Nu se poate, așadar, exclude ca o persoană considerată răspunzătoare pentru o încălcare a normelor de concurență constatată de Comisie să fie obligată să repare prejudiciul cauzat clienților altor persoane considerate răspunzătoare pentru aceeași încălcare. Într‑un asemenea caz și dacă acest lucru este prevăzut de dreptul național, instanțele naționale pot fi sesizate cu acțiuni în regres între aceste persoane. Cuprinsul dispozitivului unei decizii de constatare a unei încălcări a normelor de concurență este, din acest punct de vedere, determinant întrucât este de natură să stabilească drepturi și obligații reciproce între persoanele vizate.

39

Instanța națională poate de asemenea, dacă acest lucru este prevăzut de legea națională, să fie obligată să considere că ansamblul persoanelor a căror răspundere este reținută pentru încălcarea normelor de concurență constatată de Comisie are obligația să repare în solidar prejudiciul cauzat. În acest caz, modul de redactare a dispozitivului unei decizii de constatare a unei încălcări a normelor de concurență poate fi de asemenea determinant în privința persoanelor vizate.

40

În lumina considerațiilor care precedă, trebuie, așadar, să se verifice în primul rând dacă, astfel cum susține reclamanta, există o contradicție între motivarea și dispozitivul deciziei atacate.

41

În ceea ce privește dispozitivul deciziei atacate, articolele 1-4 din aceasta au următorul cuprins:

„Articolul 1

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul SEE, în următoarele perioade:

Articolul 2

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 101 TFUE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul Uniunii […] și aeroporturi situate în afara SEE în următoarele perioade:

Articolul 3

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în țări care sunt părți contractante la Acordul privind SEE, dar care nu sunt state membre, și țări terțe, în următoarele perioade:

Articolul 4

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 8 din Acordul [elvețian] prin participarea la o încălcare constând atât în acorduri, cât și în practici concertate prin care și‑au coordonat diferite elemente ale prețurilor aplicabile pentru servicii de transport […] de mărfuri pe rute între aeroporturi situate în interiorul Uniunii […] și aeroporturi situate în Elveția, în următoarele perioade:

42

Reclamanta susține în esență că o lectură literală a articolelor 1-4 din decizia atacată conduce la constatarea existenței a patru încălcări unice și continue distincte, fiecare vizând o categorie de rute diferite, mai degrabă decât să reflecte constatarea unei singure încălcări unice și continue cu privire la toate rutele acoperite de înțelegere, astfel cum se arată în motivarea acestei decizii.

43

Acest fapt ar fi confirmat de modul de redactare a articolelor 5 și 6 din decizia atacată, potrivit cărora:

„Articolul 5

Pentru încălcările vizate la articolele 1-4 se aplică următoarele amenzi:

[…]

Articolul 6

Întreprinderile vizate la articolele 1-4 pun imediat capăt încălcărilor menționate la articolele respective, dacă nu au făcut deja acest lucru.

[…]”

44

Astfel, reclamanta subliniază că articolele 5 și 6 din decizia atacată se referă la „încălcări” la plural, iar nu la „o încălcare” la singular.

45

În această privință, este necesar să se arate mai întâi că, astfel cum susține Comisia în răspunsul său la măsurile de organizare a procedurii vizate la punctul 16 de mai sus, divizarea în patru articole distincte a părții din dispozitivul unei decizii de constatare a unor încălcări a normelor de concurență nu reflectă în mod necesar existența a patru încălcări distincte.

46

Această divizare ar putea reflecta împrejurarea că ansamblul comportamentelor anticoncurențiale care alcătuiesc încălcarea unică și continuă descrisă în decizia atacată a încălcat trei dispoziții care interzic același comportamente, dar care au un domeniu de aplicare teritorial și temporal diferit.

47

De altfel, Comisia a arătat la punctele 815-817 din decizia atacată, precum și în înscrisurile depuse la Tribunal că, până la 1 mai 2004, dispunea de competențele de executare numai pentru a aplica articolul 101 TFUE în privința transporturilor aeriene internaționale între aeroporturi din Uniune și nu putea, așadar, să aplice articolul 101 TFUE acordurilor și practicilor anticoncurențiale care vizau rutele dintre aeroporturi situate în interiorul Uniunii și aeroporturi situate în afara SEE. În plus Comisia a explicat, în considerentele (818)-(821) ale deciziei atacate că, până la 19 mai 2005, avea competența de a aplica articolul 53 din Acordul privind SEE numai transporturilor aeriene între aeroporturi situate în interiorul SEE și că numai de la această dată a devenit competentă să aplice această dispoziție în ceea ce privește rutele dintre aeroporturi situate în țări care sunt părți contractante la Acordul privind SEE, dar nu sunt state membre, și țări terțe. Pe de altă parte, rezultă din considerentele (822)-(825) ale deciziei atacate că Comisia a apreciat că era competentă să aplice articolul 8 din Acordul elvețian rutelor dintre aeroporturi situate în interiorul Uniunii și aeroporturi situate în Elveția începând de la 1 iunie 2002.

48

Prin urmare, astfel cum a indicat Comisia în răspunsul său citat la punctul 16 de mai sus, precum și în ședință, încălcarea celor trei dispoziții, și anume articolul 101 TFUE, articolul 53 din Acordul privind SEE și articolul 8 din Acordul elvețian, fiecare stabilind competența Comisiei pentru aplicarea lor ratione temporis și ratione loci, a determinat‑o să împartă dispozitivul deciziei atacate în șapte articole, dintre care primele patru sunt organizate după cum urmează:

49

Reclamanta nu contestă nici întinderea variabilă a competenței Comisiei în funcție de rutele în cauză, nici divizarea dispozitivului deciziei atacate în legătură cu întinderea variabilă a competenței Comisiei.

50

În schimb, reclamanta observă, pe de o parte, că toți transportatorii incriminați au participat, potrivit motivării deciziei atacate, la comportamentele anticoncurențiale care alcătuiesc încălcarea unică și continuă la scară mondială, independent de rutele asigurate, și, pe de altă parte, că articolele 1-4 din această decizie stabilesc patru încălcări distincte, fiecare privind o categorie de rute diferite, la care a participat numai un anumit număr de transportatori incriminați.

51

În această privință, reiese din decizia atacată că doar numele a 11 transportatori din 21 de transportatori incriminați, și anume Air France‑KLM, Air France, KLM, British Airways, Cargolux, Lufthansa, Lufthansa Cargo, Swiss, reclamanta, SAS și SAS Cargo, sunt citate în fiecare din primele sale patru articole. Numele transportatorilor Air Canada, CPA, Japan Airlines Corp., Japan Airlines, Qantas, SAC și Singapore Airlines Limited figurează atât la articolul 2, cât și la articolul 3 din decizia menționată. Numele transportatorului Scandinavian Airlines figurează atât la articolul 1, cât și la articolul 4 din această decizie. În ceea ce privește numele transportatorilor LAN și LAN Cargo, acestea figurează doar la articolul 2 din aceeași decizie.

52

Or, trebuie arătat că perioada, care se întinde de la 1 mai 2004 la 14 februarie 2006, în care se constată că transportatorii ale căror nume figurează la articolul 2 din decizia atacată au participat la comportamentul anticoncurențial, precum și perioada, cuprinsă între 19 mai 2005 și 14 februarie 2006, în care se constată că transportatorii ale căror nume figurează la articolul 3 din decizia menționată au participat la comportamentul menționat, sunt cuprinse în întregime în perioada vizată de articolul 1 din această decizie, care se întinde de la 7 decembrie 1999 la 14 februarie 2006, precum și în cea vizată de articolul 4 din aceeași decizie, care începe la 1 iunie 2002 și se termină la 14 februarie 2006, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 41 de mai sus.

53

În consecință, în ipoteza în care s‑ar considera că comportamentele anticoncurențiale constituie o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian, privind toate rutele vizate de înțelegere, la care ansamblul transportatorilor incriminați a participat, numele transportatorilor citate la articolul 2 din decizia atacată ar trebui să figureze de asemenea la articolele 1 și 4 din decizia menționată. În plus, numele tuturor transportatorilor care, potrivit articolului 2 din această decizie, au participat la comportamentele vizate de acest articol pentru o perioadă extinsă dincolo de data de 19 mai 2005 ar trebui de asemenea să figureze la articolul 3 din aceeași decizie.

54

Astfel, lectura primelor patru articole din decizia atacată nu poate conduce la interpretarea acestora drept consacrând ipoteza unei încălcări unice și continue, privind toate rutele acoperite de înțelegere, la care au participat toți transportatorii incriminați. Ținând seama de absența menționării numelor mai multor transportatori incriminați în articolele 1, 3 și 4 din decizia atacată, lectura articolelor 1-4 din decizia menționată conduce în schimb, în mod necesar, la interpretarea articolelor sus‑menționate în sensul că rețin una dintre următoarele două constatări:

55

Această din urmă interpretare se explică prin faptul că Comisia nu are dreptul să impute unei întreprinderi care a participat în mod direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă răspunderea pentru comportamentele ilicite avute în vedere sau puse în aplicare de participanții la această încălcare la care ea nu a participat în mod direct, cu excepția cazului în care s‑a stabilit că, prin propriul său comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că avea cunoștință de ansamblul celorlalte comportamente care urmăreau aceleași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, Rep., EU:C:2012:778, punctul 44).

56

Cu toate acestea, astfel cum părțile însele arată, decurge dintr‑o lectură a ansamblului motivării deciziei atacate și în special a considerentelor (1), (95)-(97), (100), (101), (855), (856) și (864)-(879) ale acestei decizii că Comisia descrie o singură înțelegere, calificată drept încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul elvețian, privind toate rutele vizate de înțelegere, la care ar fi participat ansamblul transportatorilor incriminați. Aceștia, în cadrul unui singur plan global și prin intermediul unei singure rețele de contacte, bilaterale și multilaterale, și‑ar fi coordonat comportamentul în ceea ce privește, pe de o parte, evoluția STC și a STS și, pe de altă parte, refuzul de plată a comisioanelor. Această coordonare ar fi avut loc la scară mondială și ar avea, așadar, simultan ca obiect toate rutele vizate de decizia menționată.

57

În considerentul (892) al deciziei atacate, Comisia chiar a subliniat că înțelegerea descrisă la punctul 56 de mai sus constituia o încălcare unică și că, în speță, ar fi „artificial să se împartă” comportamentele anticoncurențiale care alcătuiesc încălcarea unică și continuă în încălcări separate.

58

Prin urmare, este necesar să se constate existența unei contradicții între motivarea deciziei atacate, care descrie o încălcare unică și continuă, privind toate rutele acoperite de înțelegere, la care ar fi participat toți transportatorii incriminați, și dispozitivul deciziei menționate, care constată fie patru încălcări unice și continue distincte, fie o încălcare unică și continuă pentru care răspunderea ar fi imputată numai transportatorilor care, pe rutele vizate la articolele 1-4 din decizia atacată, ar fi participat în mod direct la comportamentele ilicite vizate de fiecare dintre articolele menționate sau ar fi avut cunoștință de un comportament coluziv pe aceste rute al cărui risc îl acceptau.

59

Această concluzie nu poate fi infirmată de argumentul Comisiei, prezentat în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii vizate la punctul 16 de mai sus, potrivit căruia lipsa menționării anumitor transportatori incriminați în articolele 1, 3 și 4 din decizia atacată s‑ar putea explica, fără să fie nevoie să se considere că aceste articole constată încălcări unice și continue distincte, prin faptul că respectivii transportatori nu asigurau rutele care făceau obiectul acestor dispoziții.

60

Astfel, interpretarea alternativă a dispozitivului deciziei atacate, astfel cum este propusă de Comisie, ar fi contrară înseși ideii existenței unei încălcări unice și continue compuse dintr‑un ansamblu de comportamente anticoncurențiale pentru care toți participanții ar fi răspunzători, indiferent de rutele vizate, astfel cum rezultă în special din observațiile Comisiei din considerentele (862) și (873) ale deciziei menționate, din care reiese că aceasta ar aplica, în speță, principiile care decurg din jurisprudența potrivit căreia răspunderea unei persoane poate fi reținută pentru participarea unei întreprinderi la o încălcare unică și continuă chiar dacă se stabilește că întreprinderea în cauză a participat în mod direct doar la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale acestei încălcări, dacă aceasta știa sau trebuia să știe că comportamentul coluziv la care întreprinderea menționată participa se înscria într‑un plan global și că acest plan global includea ansamblul elementelor constitutive ale încălcării (Hotărârea din 14 mai 1998, Buchmann/Comisia, T‑295/94, Rec., EU:T:1998:88, punctul 121, și Hotărârea din 20 martie 2002, HFB și alții/Comisia, T‑9/99, Rec., EU:T:2002:70, punctul 231).

61

Interpretarea alternativă a dispozitivului deciziei atacate, astfel cum este propusă de Comisie, contrazice de asemenea anumite afirmații ale acesteia conținute în decizia menționată, precum cea care figurează în considerentul (881), potrivit căreia nu era necesar, pentru a concluziona în sensul existenței încălcării unice și continue constatate, „ca transportatorii să fie concurenți reali sau potențiali ai tuturor participanților la înțelegere sau concurenți reali sau potențiali numai pe o rută specifică”, sau cea care rezultă din considerentul (825), potrivit căreia nu era necesar să se stabilească existența unei încălcări pentru o rută specifică, ci era suficient să se furnizeze probe ale existenței unei înțelegeri mondiale, „[t]oate evenimentele descrise la [punctul] 4 din decizia atacată [făcând] parte din probele înțelegerii mondiale descrise în [această] decizie”.

62

Rezultă astfel din motivarea deciziei atacate că aceasta descrie o încălcare unică și continuă nu numai în raport cu cele trei elemente constitutive ale încălcării, și anume STC, STS și refuzul de plată a comisioanelor, ci și în raport cu toate rutele asigurate de transportatorii incriminați.

63

Prin urmare, interpretarea alternativă a dispozitivului deciziei atacate, astfel cum este propusă de Comisie, ar conduce, la rândul ei, la constatarea existenței unei contradicții între motivarea și dispozitivul acestei decizii.

64

În continuare, este necesar să se constate că, contrar celor susținute de Comisie (a se vedea punctul 59 de mai sus), transportatorii menționați la articolele 1-4 din decizia atacată sunt considerați răspunzători pentru totalitatea încălcării vizate în fiecare articol, fără a se face, pentru fiecare dintre articolele în cauză, o distincție între rutele asigurate de transportatorii menționați în perioada încălcării și cele pe care aceștia nu le asigurau.

65

În esență, lectura dispozitivului deciziei atacate, astfel cum este propusă de Comisie, are ca rezultat un dispozitiv ce se bazează pe două raționamente contradictorii. Astfel, pe de o parte, transportatorul menționat în unul dintre primele patru articole din decizia menționată este considerat răspunzător pentru comportamente anticoncurențiale la care se susține că a participat, chiar dacă nu asigura totalitatea rutelor vizate de articolul în cauză. Pe de altă parte, același transportator, care nu este menționat în unul dintre celelalte articole, evită orice răspundere pentru comportamente anticoncurențiale la care se susține că ar fi participat în cazul în care nu asigura niciuna dintre rutele vizate de articolul menționat.

66

În plus, trebuie arătat că, pentru prima dată în răspunsul său menționat la punctul 16 de mai sus, Comisia a justificat lipsa menționării anumitor transportatori incriminați în articolele 1, 3 și 4 din decizia atacată prin existența unei pretinse „competențe discreționare” care îi permitea să nu impute anumitor participanți la o înțelegere globală răspunderea pentru ansamblul comportamentelor anticoncurențiale care o alcătuiesc la care aceștia ar fi luat totuși parte, în măsura în care această abordare este întemeiată pe criterii obiective și nediscriminatorii, admițând în același timp că decizia menționată ar fi putut include toți transportatorii în articolele 1, 3 și 4.

67

Comisia nu numai că nu a explicat temeiul juridic al unei astfel de competențe, dar nici nu a explicat compatibilitatea unei astfel de competențe cu intenția sa de a aplica principiile care decurg din jurisprudența citată în considerentele (862) și (873) ale deciziei atacate, astfel cum este menționată la punctul 60 de mai sus.

68

În sfârșit, trebuie să se constate că însăși motivarea deciziei atacate nu este lipsită de incoerențe interne. Această motivare conține, astfel, aprecieri care sunt dificil de conciliat cu existența unei înțelegeri unice care acoperă toate rutele vizate de dispozitiv, astfel cum este descrisă în motivare (a se vedea punctul 56 de mai sus).

69

În această privință, este necesar să se arate, astfel cum a procedat reclamanta, că, în considerentul (1124) al deciziei atacate, Comisia a arătat că a luat în considerare, ca dată de începere a participării la încălcare a fiecărui transportator incriminat, primul contact anticoncurențial la care luase parte fiecare transportator, cu excepția anumitor transportatori care, în opinia acesteia, nu trebuiau să fie considerați răspunzători pentru încălcare în ceea ce privește rutele dintre aeroporturi situate în interiorul SEE, și anume Air Canada, CPA, Japan Airlines, LAN Cargo și SAC. Pentru acești transportatori, Comisia a reținut 1 mai 2004 ca dată de începere a încălcării, chiar dacă a indicat în paralel că aceste societăți participaseră la înțelegerea unică, descrisă la punctul 56 de mai sus, anterior acestei date. Comisia a justificat alegerea acestei date prin faptul că „doar de la [această dată] Regulamentul nr. 1/2003 [devenise] aplicabil serviciilor în cauză și că o încălcare [fusese] constatată în privința [transportatorilor în cauză]”.

70

Or, s‑a arătat anterior (a se vedea punctul 60 de mai sus) că, în motivarea deciziei atacate, Comisia indicase în mod specific că intenționa să aplice principiile care decurg din jurisprudența potrivit căreia, în cadrul existenței unei încălcări unice și continue, o persoană poate fi considerată răspunzătoare pentru participarea unei întreprinderi la o încălcare chiar dacă se stabilește că întreprinderea în cauză a participat în mod direct doar la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale acestei încălcări, în măsura în care aceasta știa sau trebuia să știe că comportamentul coluziv la care participa se înscria într‑un plan global care cuprindea ansamblul elementelor constitutive ale încălcării.

71

Trebuie, așadar, să se considere că, deși motivarea deciziei atacate constată existența unei încălcări unice și continue cu privire la toate rutele vizate de înțelegere, ea conține totuși contradicții interne importante.

72

Rezultă, așadar, din cele ce precedă că decizia atacată este afectată de contradicții, pe de o parte, între motivare și dispozitiv și, pe de altă parte, chiar în cadrul motivării.

73

Trebuie să se verifice în al doilea rând dacă, astfel cum susține reclamanta, contradicțiile interne ale deciziei atacate aduc atingere dreptului său la apărare, întrucât nu i‑au permis să înțeleagă natura și întinderea încălcării sau a încălcărilor constatate și împiedică Tribunalul să își exercite controlul.

74

În această privință, trebuie amintit că simpla existență a unei contradicții între motivarea și dispozitivul unei decizii nu este suficientă pentru a considera că aceasta este afectată de un viciu de motivare, cu condiția ca, în primul rând, ansamblul deciziei să permită reclamantului să identifice și să invoce această incoerență, în al doilea rând, modul de redactare a dispozitivului să fie suficient de clar și de precis pentru a‑i permite să înțeleagă întinderea exactă a deciziei și, în al treilea rând, probele reținute pentru a demonstra participarea reclamantului la încălcările care îi sunt imputate în dispozitiv să fie clar identificate și examinate în motivare (a se vedea în acest sens Hotărârea Adriatica di Navigazione/Comisia, punctul 32 de mai sus, EU:T:2003:335, punctele 49-52).

75

Or, în speță, niciuna dintre cele două interpretări posibile ale dispozitivului deciziei atacate, vizate la punctul 54 de mai sus, nu este conformă cu motivarea deciziei menționate. Prin urmare, întrucât Tribunalul nu poate să privilegieze una sau alta dintre aceste interpretări fără a substitui aprecierea Comisiei cu a sa, este suficient să se examineze, în cadrul cel puțin al uneia dintre cele două interpretări posibile, dacă contradicțiile interne ale deciziei atacate au fost de natură să aducă atingere dreptului la apărare al reclamantei și împiedică Tribunalul să își exercite controlul.

76

În ceea ce privește prima interpretare, și anume cea care reține existența a patru încălcări unice și continue distincte, care, în plus, potrivit susținerilor reclamantei, este cea corectă, trebuie să se constate că, deși reclamanta a putut să identifice existența unei contradicții, în special între motivarea și dispozitivul deciziei atacate, și să deducă din modul de redactare a dispozitivului că acesta constata existența a patru încălcări distincte, ea nu a fost totuși în situația de a înțelege în ce măsură elementele de probă expuse în motivare, referitoare la existența unei încălcări unice și continue, erau de natură să stabilească existența a patru încălcări distincte constatată în dispozitiv și nu a putut, cu atât mai mult, să conteste caracterul suficient al acestora.

77

Astfel, în considerentele (692)-(806) ale deciziei atacate, Comisia a ales să nu diferențieze probele reținute împotriva fiecărui transportator incriminat în funcție de rutele sau de categoriile de rute cu care aceste probe aveau legătură. Comisia s‑a limitat să aprecieze dacă respectivele probe erau de natură să stabilească participarea acestor transportatori la înțelegerea unică descrisă în motivarea acestei decizii, fără a examina dacă existența fiecăreia dintre cele patru încălcări unice și continue pe care le‑a constatat în dispozitivul deciziei atacate era susținută de probe. O diferențiere a probelor a fost efectuată numai în raport cu coordonările care afectau STC, STS și, respectiv, refuzul de plată a comisioanelor.

78

În plus, astfel cum arată reclamanta, în cadrul primei interpretări posibile a dispozitivului, aceasta se află în imposibilitatea de a înțelege logica care a determinat Comisia să o considere răspunzătoare de o încălcare, inclusiv pentru rute neasigurate în interiorul perimetrului definit de fiecare articol din decizia atacată, și, prin urmare, de a înțelege dacă a făcut obiectul unei discriminări în raport cu transportatorii incriminați care ar fi fost considerați răspunzători numai pentru două încălcări sau chiar una singură, pentru motivul că aceștia nu asigurau anumite rute.

79

În această privință, este necesar să se arate că motivele absenței menționării numelor anumitor transportatori în unele articole din decizia atacată nu rezultă cu claritate din lectura deciziei menționate. Reclamanta susține de altfel că această decizie nu permite să se înțeleagă dacă absența menționată are legătură cu faptul că aceștia nu asigurau anumite rute. Numai în urma măsurii de organizare a procedurii citate la punctul 16 de mai sus Comisia a informat Tribunalul că numele anumitor transportatori nu erau citate în anumite articole din aceeași decizie, fie pentru că transportatorii menționați nu asigurau rutele definite de aceste articole, fie pentru că cifra lor de afaceri realizată pe aceste rute era, pentru anul 2005, mai mică de 30000 de euro.

80

În acest context, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu actul care îi cauzează un prejudiciu, lipsa acesteia neputând fi remediată prin faptul că persoana interesată ia cunoștință de motivarea actului în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (Hotărârea din 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul European, 195/80, Rec., EU:C:1981:284, punctul 22, și Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., EU:C:2005:408, punctul 463).

81

În caz contrar, obligația de a motiva o decizie individuală riscă să nu răspundă scopului său care, potrivit unei jurisprudențe constante, este să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia este bine fundamentată sau dacă este, eventual, afectată de un viciu care permite contestarea validității sale și să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea Dansk Rorindustri și alții/Comisia, punctul 80 de mai sus, EU:C:2005:408, punctul 462 și jurisprudența citată).

82

În speță, tocmai din cauza acestei informări tardive, reclamanta nu a putut invoca o încălcare a principiului egalității între transportatorii incriminați decât în cursul ședinței, întrucât doar în acest stadiu a putut să descopere că, ținând seama de cifra de afaceri pe care o realizase pe rutele dintre aeroporturi situate în interiorul Uniunii și aeroporturi situate în Elveția în cursul anului 2005, numele său nu ar fi trebuit să figureze la articolul 4 din decizia atacată.

83

În plus, Tribunalul s‑ar afla în imposibilitatea de a controla legalitatea deciziei atacate, întrucât nu ar fi în măsură să aprecieze dacă probele reunite de Comisie pentru a stabili existența unei încălcări unice și continue erau suficiente pentru a stabili existența celor patru încălcări constatate în dispozitivul deciziei menționate.

84

În consecință, decizia atacată este afectată de un viciu de motivare care justifică anularea sa.

85

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, primul aspect al primului motiv trebuie admis.

86

Decizia atacată trebuie, așadar, anulată în măsura în care vizează reclamanta, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive și argumente pe care aceasta le‑a prezentat.

87

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune, prin urmare, să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște: