—

pentru Nuova Agricast Srl, de M. A. Calabrese, avvocato;

—

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul V. Russo, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de doamna E. Righini și de domnul V. Di Bucci, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește validitatea Deciziei Comisiei din 12 iulie 2000 de a nu ridica obiecții împotriva unei scheme de ajutor pentru investiții în regiunile defavorizate din Italia până la 31 decembrie 2006 (schema de ajutor nr. N 715/99 — Italia) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) cu privire la care a fost publicată o comunicare succintă în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JO C 278, p. 26).

2

Cererea a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de Nuova Agricast Srl (denumită în continuare „Nuova Agricast”), o întreprindere cu sediul în regiunea Apulia, în Italia, împotriva Ministero delle Attività Produttive (Ministerul Activităților Productive) și având ca obiect obținerea reparării prejudiciului care constă în neprimirea unui ajutor de stat pe care această întreprindere l-ar fi suferit din cauza conduitei culpabile a autorităților italiene cu ocazia discuțiilor desfășurate cu Comisia Comunităților Europene anterior adoptării deciziei în litigiu.

3

Astfel cum rezultă din considerentul (2) al Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), acesta codifică și consolidează practica în materia examinării ajutoarelor de stat stabilită de Comisie în conformitate cu jurisprudența Curții.

4

Potrivit articolului 1 litera (c) din acest regulament, „ajutor nou” înseamnă „orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”.

5

Articolul 2 din Regulamentul nr. 659/1999 prevede:

„(1)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel în regulamentele adoptate în temeiul articolului [89] din tratat sau în temeiul altor dispoziții relevante din acesta, orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei de către statul membru în cauză. Comisia informează fără întârziere statul membru în cauză asupra primirii notificării.

(2)   Statul membru furnizează în notificare toate informațiile necesare pentru a permite Comisiei să adopte o decizie în temeiul articolelor 4 și 7 (denumită în continuare «notificare completă»).”

6

În alineatele (2)-(4) ale articolului 4 din Regulamentul nr. 659/1999 se prevede:

„(2)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor, ea consemnează acest lucru printr-o decizie.

(3)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața comună, în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului [87] alineatul (1) din tratat, aceasta decide că măsura este compatibilă cu piața comună (denumită în continuare «decizie de a nu ridica obiecții»). Decizia precizează excepția aplicată în temeiul tratatului.

(4)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața comună, aceasta decide să inițieze procedura prevăzută la articolul [88] alineatul (2) din tratat (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare»).”

7

Articolul 5 din Regulamentul nr. 659/1999 precizează la alineatul (1) că „[î]n cazul în care consideră că informațiile furnizate de statul membru în cauză în legătură cu o măsură notificată în temeiul articolului 2 sunt incomplete, Comisia solicită toate informațiile suplimentare necesare”.

8

Prin Decretul-lege nr. 415 privind refinanțarea Legii nr. 64 din 1 martie 1986 de reglementare organică a intervenției extraordinare în Mezzogiorno (Rifinanziamento della legge 1o marzo 1986, n. 64, recante disciplina organica dell’intervento straordinario nel Mezzogiorno) din 22 octombrie 1992 (GURI nr. 249 din 22 octombrie 1992, p. 3), transformat în lege după modificare prin Legea nr. 488 din 19 decembrie 1992 (GURI nr. 299 din 21 decembrie 1992, p. 3, și rectificare în GURI nr. 301 din 23 decembrie 1992, p. 40), ea însăși modificată prin Decretul legislativ nr. 96 din 3 aprilie 1993 (GURI nr. 79 din 5 aprilie 1993, p. 5, denumită în continuare „Legea nr. 488/1992”), legiuitorul italian a prevăzut măsuri financiare destinate să încurajeze întreprinderile să dezvolte anumite activități productive în regiunile defavorizate ale țării.

9

La 1 martie 1995 și la 21 mai 1997, Comisia a adoptat două decizii de a nu ridica obiecții, mai întâi până la 31 decembrie 1996, ulterior până la 31 decembrie 1999, împotriva schemelor de ajutor succesive întemeiate pe Legea nr. 488/1992 și pe diverse dispoziții de aplicare a acesteia (ajutoarele de stat nr. N 40/95 și N 27/A/97). Aceste decizii au făcut obiectul unor comunicări succinte publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 18 iulie 1995 în ceea ce privește Decizia din 1 martie 1995 (JO 1995, C 184, p. 4) și din 8 august 1997 în ceea ce privește Decizia din 21 mai 1997 (JO 1997, C 242, p. 4, denumită în continuare „Decizia din 1997”).

10

Normele de aplicare a schemei de ajutor autorizate prin Decizia din 1997 (denumită în continuare „schema de ajutor 1997-1999”) au fost instituite, în primul rând, prin decizia Comitato interministeriale per la programmazione economica (Comitetul Interministerial pentru Programarea Economică) ce cuprinde norme pentru acordarea de subvenții în sensul articolului 1 alineatul (2) din Legea nr. 488/1992 (direttive per la concessione di agevolazioni ai sensi dell’art. 1, comma 2, del decreto-legge 22 ottobre 1992, n. 415, convertito nella legge 19 dicembre 1992, n. 488, in tema di disciplina organica dell’intervento straordinario nel Mezzogiorno) din 27 aprilie 1995 (GURI nr. 142 din 20 iunie 1995, p. 17), astfel cum a fost modificată prin decizia comitetului menționat din 18 decembrie 1996 (GURI nr. 70 din 25 martie 1997, p. 35), în al doilea rând, prin Ordinul nr. 527 al Ministero dell’Industria, del Commercio e dell’Artigianato (Ministerul Industriei, Comerțului și Artizanatului, denumit în continuare „MICA”) de adoptare a regulamentului privind normele și procedurile de acordare și de afectare a subvențiilor în favoarea activităților productive în regiunile defavorizate ale țării (regolamento recante le modalità e le procedure per la concessione ed erogazione delle agevolazioni in favore delle attività produttive nelle aree depresse del Paese) din 20 octombrie 1995 (GURI nr. 292 din 15 decembrie 1995, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 319 al ministerului menționat din 31 iulie 1997 (GURI nr. 221 din 22 septembrie 1997, p. 31), precum și, în al treilea rând, prin Circulara nr. 234363 a MICA din 20 noiembrie 1997 (supliment ordinar la GURI nr. 291 din 15 decembrie 1997).

11

Aceste norme prevedeau, printre altele, că:

12

Comisia a publicat, în anul 1998, orientări privind ajutoarele regionale de stat (JO 1998, C 74, p. 9, denumite în continuare „orientările”); potrivit punctului 4.2 al treilea paragraf din orientări, „schemele de ajutor trebuie să prevadă că cererea de ajutor trebuie să fie introdusă înainte de începutul executării proiectelor”. [traducere neoficială]

13

Potrivit punctului 6.1 primul paragraf din orientări, „[c]u excepția dispozițiilor tranzitorii prevăzute la punctele 6.2 și 6.3, Comisia apreciază compatibilitatea ajutoarelor regionale cu piața comună pe baza prezentelor orientări de la data adoptării acestora”. [traducere neoficială]

14

La 18 noiembrie 1999, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, autoritățile italiene au notificat Comisiei un proiect de schemă de ajutor aplicabil de la 1 ianuarie 2000 și întemeiat pe Legea nr. 488/1992, pe care Comisia l-a înregistrat sub numărul N 715/99.

15

În urma mai multor scrisori și a unei reuniuni între reprezentanții guvernului italian și cei ai Comisiei, acest proiect de schemă de ajutor a fost modificat de către autoritățile italiene.

16

Prin decizia în litigiu, adoptată la 12 iulie 2000 și notificată Republicii Italiene prin scrisoarea SG(2000) D/105754 din 2 august 2000, Comisia a decis să nu se opună acestei scheme de ajutor până la 31 decembrie 2006 (denumită în continuare „schema de ajutor 2000-2006”).

17

Decizia în litigiu conține o dispoziție care urmărește în mod expres să aprobe măsurile schemei de ajutor menționate care asigură o tranziție la schema de ajutor 1997-1999 (denumită în continuare „dispoziția tranzitorie”). Această dispoziție are următorul cuprins:

„Numai cu ocazia primei aplicări a schemei de ajutor în cauză, și anume cu ocazia primului anunț care va fi organizat în temeiul acestei scheme de ajutor și cu condiția ca, în orice caz, cererile de ajutor să fi fost introduse înainte de începutul executării proiectelor de investiții, cererile introduse în temeiul ultimului anunț organizat în cadrul [schemei de ajutor 1997-1999] care au fost considerate eligibile pentru acordarea ajutorului, dar pentru care nu a fost acordat niciun ajutor din cauza caracterului limitat al resurselor bugetare alocate acestui anunț, vor fi admise cu titlu excepțional.”

18

Ca urmare a acestei decizii, MICA a adoptat Ordinul privind măsurile maximale permise cu privire la subvențiile în favoarea activităților productive în regiunile defavorizate ale țării prevăzute de Legea nr. 488/1992 pentru regiunile Basilicata, Calabria, Campania, Apulia, Sardinia și Sicilia (misure massime consentite relative alle agevolazioni in favore delle attività produttive nelle aree depresse del Paese di cui alla legge n. 488/1992 per le regioni Basilicata, Calabria, Campania, Puglia, Sardegna e Sicilia) din 14 iulie 2000 (GURI nr. 166 din 18 iulie 2000, p. 9) și Circulara nr. 9003 din 14 iulie 2000 (supliment ordinar la GURI nr. 175 din 28 iulie 2000) cu scopul de a preciza normele de aplicare a schemei de ajutor 2000-2006.

19

Articolul unic alineatul (2) primul paragraf din acest ordin prevede că ajutoarele pot fi acordate „în temeiul […] unor cheltuieli considerate eligibile în cadrul programelor referitoare la ultimul anunț util, care au făcut obiectul unei aprecieri favorabile, dar care nu au fost subvenționate din cauza insuficienței fondurilor”.

20

În cadrul schemei de ajutor 1997-1999, MICA a publicat, la 1 decembrie 1997, al treilea anunț de prezentare a cererilor de ajutor, în sectorul industrie, corespunzător primului semestru al anului 1998 (denumit în continuare „al treilea anunț”).

21

Întreprinderile interesate aveau termen până la 16 martie 1998 pentru a prezenta cereri de ajutor. Acestea puteau solicita finanțarea cheltuielilor efectuate începând cu ziua următoare expirării termenului de introducere a cererilor prezentate în temeiul anunțului precedent (al doilea anunț), și anume 1 ianuarie 1997.

22

La 9 februarie 1998, Nuova Agricast a introdus o cerere de ajutor în temeiul celui de al treilea anunț. Această cerere, considerată eligibilă, a fost înscrisă în tabelul de clasare a cererilor pentru regiunea Apulia prin Ordinul MICA din 14 august 1998. Cu toate acestea, ținând seama de poziția de clasare a cererii respective, Nuova Agricast nu a obținut ajutorul solicitat din cauza fondurilor insuficiente.

23

Între timp, fusese publicat al patrulea anunț de prezentare a cererilor de ajutor în sectorul industrie, corespunzător celui de al doilea semestru al anului 1998 (denumit în continuare „al patrulea anunț”).

24

La 16 septembrie 1998, Nuova Agricast a renunțat la înscrierea automată a cererii sale în tabelul aferent celui de al patrulea anunț, cu scopul de a putea prezenta o nouă cerere reformulată în temeiul primului anunț util următor acestui anunț.

25

Cu toate acestea, niciun anunț util nu a fost publicat de către autoritățile italiene înainte de 31 decembrie 1999, data expirării schemei de ajutor 1997-1999.

26

La 14 iulie 2000, cu alte cuvinte ulterior intrării în vigoare a schemei de ajutor 2000-2006, autoritățile italiene au publicat al optulea anunț de prezentare a cererilor de ajutor în sectorul industrie (denumit în continuare „al optulea anunț”).

27

Ținând seama de condițiile în vigoare în cadrul schemei de ajutor 2000-2006, cererea reformulată a Nuova Agricast – care nu putea să beneficieze de dispoziția tranzitorie care figurează în decizia în litigiu – a fost considerată inadmisibilă și nu a fost înscrisă în tabelul aferent celui de al optulea anunț.

28

Nuova Agricast, împreună cu alte întreprinderi italiene aflate în aceeași situație, au introdus atunci o primă acțiune la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Prin Ordonanța din 15 iunie 2005, Nuova Agricast și alții/Comisia (T-98/04, nepublicată în Recueil), Tribunalul a respins această acțiune ca inadmisibilă pentru motivul că fusese introdusă după expirarea termenului de două luni prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE.

29

La 21 septembrie 2005, Nuova Agricast a introdus o a doua acțiune la Tribunal, înregistrată sub numărul T-362/05, având ca obiect obligarea Comisiei la repararea prejudiciului pe care aceasta pretinde că l-a suferit ca urmare a adoptării deciziei în litigiu. Această procedură este în prezent pe rol.

30

Pe de altă parte, Nuova Agricast a introdus o acțiune la Tribunale ordinario di Roma având ca obiect obligarea Ministero delle Attività Produttive, care a preluat atribuțiile MICA, la repararea prejudiciului pe care aceasta pretinde că l-ar fi suferit ca urmare a faptului că nu a primit ajutorul solicitat.

31

În cadrul acestei proceduri, Nuova Agricast a susținut în special că, în cursul discuțiilor desfășurate între Comisie și statul italian în vederea obținerii prelungirii schemei de ajutor după 31 decembrie 1999, acesta nu a protejat în mod corect drepturile dobândite de întreprinderile care, precum aceasta, renunțaseră la înscrierea automată în tabelul aferent celui de al patrulea anunț – care s-a dovedit a fi ultimul anunț în sectorul industriei înainte de expirarea schemei de ajutor 1997-1999 – în vederea prezentării unei cereri reformulate în temeiul primului anunț util următor acestui anunț. Într-adevăr, statul italian ar fi indus în eroare Comisia, neglijând să o informeze că aceste întreprinderi erau de asemenea titulare de drepturi dobândite și ar fi adus astfel atingere încrederii legitime pe care o aveau respectivele întreprinderi în posibilitatea de a putea prezenta o cerere reformulată.

32

Instanța de trimitere consideră că Nuova Agricast avea un „interes juridic relevant” ca cererea sa reformulată să fie înscrisă în tabelul aferent primului anunț util următor celui pentru care aceasta a renunțat la înscrierea automată a cererii sale inițiale.

33

Prin urmare, încrederea legitimă a Nuova Agricast ar fi fost în mod definitiv înșelată prin decizia în litigiu, întrucât aceasta ar fi modificat schema de ajutor 2000-2006 în raport cu schema de ajutor 1997-1999, în sensul că a prevăzut că numai cheltuielile de executare a proiectelor subvenționate efectuate după prezentarea cererii de ajutor erau eligibile (principiul necesității ajutorului) și a acordat totodată, cu titlu tranzitoriu și excepțional, o derogare de la acest principiu exclusiv în favoarea cererilor respinse în cadrul ultimului anunț publicat sub incidența schemei de ajutor 1997-1999.

34

Instanța de trimitere afirmă că, pentru a statua cu privire la cererea de despăgubire prezentată de Nuova Agricast, este de competența sa să verifice dacă există o legătură de la cauză la efect între faptele imputate statului italian și prejudiciul invocat.

35

În măsura în care decizia în litigiu – care constituie, în opinia instanței de trimitere, faptul generator de prejudiciu („eventum damni”) – se interpune între conduita imputată statului italian, care constă în neinformarea sau în informarea inexactă a Comisiei și producerea prejudiciului invocat de Nuova Agricast, instanța de trimitere apreciază că, în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între această conduită și prejudiciu, trebuie să determine dacă respectivul prejudiciu ar fi fost evitat în ipoteza în care statul italian ar fi adoptat o altă conduită și, în acest scop, să determine dacă Comisia ar fi adoptat o dispoziție tranzitorie diferită în cazul în care ar fi fost „informată în mod exact și complet cu privire la situația juridică a întreprinderilor interesate să obțină subvenții în temeiul Legii nr. 488/1992”.

36

Potrivit instanței de trimitere, dovada caracterului sigur al unui rezultat diferit care ar fi fost favorabil societății Nuova Agricast implică stabilirea invalidității dispoziției tranzitorii conținute în decizia în litigiu în măsura în care această dispoziție se îndepărtează de la normele și de la principiile ordinii juridice comunitare.

37

În primul rând, instanța de trimitere se întreabă dacă dispoziția tranzitorie, în măsura în care nu profită întreprinderilor care se află în situația societății Nuova Agricast, nu trebuie considerată invalidă întrucât încalcă principiul egalității de tratament.

38

Această instanță consideră într-adevăr că, la expirarea autorizării schemei de ajutor 1997-1999, existau trei categorii de întreprinderi:

39

Or, instanța de trimitere apreciază, pe de o parte, că întreprinderile din prima categorie și cele din a treia categorie, care au fost în egală măsură excluse de la beneficiul dispoziției tranzitorii, nu erau în aceeași situație și nu ar fi trebuit, așadar, să fie tratate în același mod. Aceasta consideră, pe de altă parte, că întreprinderile din prima categorie și cele din cea de a doua categorie se aflau în situații juridice similare, astfel încât primele dintre acestea ar fi trebuit să beneficieze de dispoziția tranzitorie la fel ca și cele din urmă.

40

Instanța de trimitere se întreabă, în al doilea rând, dacă dispoziția tranzitorie nu trebuie considerată invalidă întrucât încalcă obligația de motivare a actelor instituțiilor comunitare prevăzută la articolul 253 CE.

41

Prin urmare, Tribunale ordinario di Roma a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„[D]ecizia [în litigiu este validă] numai în ceea ce privește dispoziția tranzitorie, care prevede o derogare cu titlu excepțional de la principiul «necesității ajutorului» – cu ocazia primei aplicări a schemei respective – exclusiv în favoarea cererilor «introduse în temeiul ultimului anunț organizat sub schema anterioară aprobată de către Comisie până la 31 decembrie 1999, care au fost considerate eligibile pentru ajutor, dar pentru care nu a fost acordat niciun ajutor din cauza caracterului limitat al resurselor bugetare alocate acestui anunț» […], ceea ce a avut drept consecință – cu încălcarea principiului egalității de tratament și a obligației de motivare prevăzute la articolul 253 CE – că au fost înlăturate, în mod nejustificat, cererile care nu fuseseră admise din cauza unei insuficiențe a fondurilor disponibile și care erau în așteptarea înscrierii automate în anunțul imediat următor sau a reformulării în primul anunț «util» deschis în temeiul noii scheme[?]”

42

Trebuie subliniat de la bun început că, prin intermediul întrebării sale, instanța de trimitere a considerat necesar să solicite Curții numai controlul validității deciziei în litigiu în lumina principiului egalității de tratament și a obligației de motivare.

43

Potrivit unei jurisprudențe constante, procedura stabilită la articolul 234 CE este întemeiată pe o clară separare a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, astfel încât numai instanța națională care este sesizată cu acțiunea principală și care trebuie să își asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții (a se vedea Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C-415/93, Rec., p. I-4921, punctul 59, Hotărârea din 11 ianuarie 2007, ITC, C-208/05, Rep., p. I-181, punctul 48, precum și Hotărârea din 26 iunie 2007, Ordre des barreaux francophones et germanophone și alții, C-305/05, Rep., p. I-5305, punctul 18).

44

În aceste condiții, chiar dacă Nuova Agricast a invocat, în procedura din acțiunea principală, alte motive de invaliditate a deciziei în litigiu, nu este necesar să se extindă examinarea validității acesteia în lumina celorlalte motive de invaliditate, neavute în vedere de instanța de trimitere (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Ordre des barreaux francophones et germanophone și alții, citată anterior, punctele 17-19).

45

Comisia invocă faptul că legătura pe care o menționează instanța de trimitere dintre eventuala responsabilitate a statului italian și validitatea deciziei în litigiu nu este dovedită, astfel încât întrebarea preliminară nu are legătură cu acțiunea principală.

46

Într-adevăr, pe de o parte, ar fi posibil ca statul italian să fi încălcat principiul egalității de tratament cu ocazia notificării schemei de ajutor 2000-2006 fără ca vreun viciu oarecare să poată fi constatat în decizia în litigiu prin care Comisia s-a pronunțat cu privire la schema propusă de statul membru care a făcut notificarea. Pe de altă parte, nu ar exista nicio legătură între responsabilitatea statului italian și o eventuală invaliditate a deciziei pentru un viciu pur formal precum lipsa motivării.

47

În această privință, astfel cum s-a indicat la punctul 35 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere consideră că decizia în litigiu este faptul generator de prejudiciu și se interpune între conduita imputată statului italian de către Nuova Agricast și producerea prejudiciului invocat de aceasta din urmă. În consecință, dacă decizia în litigiu era declarată invalidă din cauza încălcării principiului egalității de tratament sau din cauza unei lipse a motivării, această constatare ar fi susceptibilă să aibă repercusiuni asupra aprecierii instanței de trimitere în cazul în care aceasta se va pronunța cu privire la cererea de despăgubiri introdusă de Nuova Agricast.

48

Prin urmare, întrebarea preliminară este admisibilă în totalitate.

49

În primul rând, Comisia invocă faptul că decizia în litigiu nu ar putea încălca principiul egalității de tratament, întrucât dispoziția tranzitorie care figurează în aceasta ar rezulta dintr-o alegere realizată în mod liber de către autoritățile italiene.

50

În această privință, rezultă din economia generală a tratatului că procedura prevăzută la articolul 88 CE nu trebuie niciodată să conducă la un rezultat care ar fi contrar dispozițiilor specifice ale tratatului (a se vedea în special Hotărârea din3 mai 2001, Portugalia/Comisia, C-204/97, Rec., p. I-3175, punctul 41, și Hotărârea din 12 decembrie 2002, Franța/Comisia, C-456/00, Rec., p. I-11949, punctul 30). Prin urmare, un ajutor de stat care, prin unele dintre modalitățile sale, încalcă alte dispoziții ale Tratatului, nu poate fi declarat compatibil cu piața comună de către Comisie (a se vedea Hotărârea din 19 septembrie 2002, Spania/Comisia, C-113/00, Rec., p. I-7601, punctul 78 și jurisprudența citată).

51

În mod similar, un ajutor de stat care, prin unele dintre modalitățile sale, încalcă principiile generale ale dreptului comunitar precum principiul egalității de tratament, nu ar putea fi declarat compatibil cu piața comună de către Comisie.

52

Prin urmare, argumentul Comisiei rezumat la punctul 49 din prezenta hotărâre trebuie înlăturat.

53

În al doilea rând, Comisia pretinde că autoritățile italiene nu îi semnalaseră cazul special al întreprinderilor din prima categorie, astfel încât nu i s-ar putea imputa că nu a luat în considerare situația specifică a acestor întreprinderi și, în consecință, nici să fie invocat vreun viciu al deciziei în litigiu întemeiat pe acest motiv.

54

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, legalitatea unei decizii în materia ajutoarelor de stat trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia (a se vedea în special Hotărârea din 10 iulie 1986, Belgia/Comisia, 234/84, Rec., p. 2263, punctul 16, Hotărârea din 24 septembrie 2002, Falck și Acciaierie di Bolzano/Comisia, C-74/00 P și C-75/00 P, Rec., p. I-7869, punctul 168, precum și Hotărârea din 14 septembrie 2004, Spania/Comisia, C-276/02, Rec., p. I-8091, punctul 31).

55

Chiar dacă până în prezent această jurisprudență nu a fost aplicată decât în ipoteza unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii adoptate de Comisie ca urmare a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, aceasta este a fortiori pertinentă atunci când este în discuție validitatea unei decizii de a nu ridica obiecții împotriva unui ajutor sau a unei scheme de ajutor, precum este decizia în litigiu.

56

Într-adevăr, în ceea ce privește mai precis această ultimă categorie de decizii, respectiva jurisprudență este justificată în lumina economiei generale a procedurii de verificare a ajutoarelor de stat, instituită prin tratat.

57

În cadrul procedurii de verificare a ajutoarelor de stat, se impune să se distingă, pe de o parte, faza preliminară a examinării ajutoarelor, instituită prin articolul 88 alineatul (3) CE și reglementată prin articolele 4 și 5 din Regulamentul nr. 659/1999, care are ca obiect numai să permită Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutorului respectiv și, pe de altă parte, faza procedurii oficiale de investigare, menționată la articolul 88 alineatul (2) CE și reglementată prin articolele 6 și 7 din regulamentul menționat, care este menită să permită Comisiei să dețină informații complete cu privire la toate datele cauzei (Hotărârea din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctul 22, Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C-225/91, Rec., p. I-3203, punctul 16, Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C-367/95 P, Rec., p. I-1719, punctul 38, precum și Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia, C-176/06 P, punctul 20).

58

Comisia poate să se limiteze la faza preliminară prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE pentru a adopta o decizie favorabilă unui ajutor dacă este în măsură să dobândească convingerea, la sfârșitul unei prime examinări, că proiectul respectiv este compatibil cu tratatul.

59

Numai în cazul în care această primă examinare a determinat Comisia să dobândească convingerea contrară sau chiar nu a permis să fie depășite toate dificultățile ridicate de aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața comună, Comisia are obligația să obțină toate avizele necesare și să deschidă în acest scop procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 20 martie 1984, Germania/Comisia, 84/82, Rec., p. 1451, punctul 13, Hotărârea Cook/Comisia, citată anterior, punctul 29, Hotărârea Matra/Comisia, citată anterior, punctul 33, Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior, punctul 39, precum și Hotărârea Portugalia/Comisia, citată anterior, punctul 33).

60

Or, dacă validitatea unei decizii de a nu ridica obiecții împotriva unui ajutor sau a unei scheme de ajutor ar trebui apreciată în funcție de elemente de care Comisia nu putea dispune la sfârșitul fazei preliminare, aceasta din urmă ar fi încurajată să deschidă în mod sistematic procedura de verificare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și să acorde persoanelor interesate posibilitatea de a-și prezenta observațiile, astfel încât să evite ca elemente de care aceasta nu putea să dispună să atragă anularea deciziei sale de autorizare a ajutorului sau a schemei de ajutor respective. Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 71 din concluzii, s-ar aduce astfel atingere separării procedurii de verificare a ajutoarelor de stat în două faze distincte dintre care cea de a doua nu este întotdeauna necesară, separare voită de autorii tratatului și confirmată de legiuitorul comunitar în Regulamentul nr. 659/1999.

61

În această privință, în cauza principală, decizia în litigiu privește, în partea sa intitulată „Temeiul juridic”, dispozițiile de aplicare a Legii nr. 488/1992 care au precizat normele de aplicare a schemei de ajutor 1997-1999, rezumate la punctele 10 și 11 din prezenta hotărâre, inclusiv alegerea între înscrierea automată a cererii inițiale sau prezentarea unei cereri reformulate acordată întreprinderilor care nu au beneficiat de un ajutor din cauza insuficienței resurselor afectate unui anumit anunț.

62

În consecință, chiar dacă autoritățile italiene nu au luat inițiativa de a informa în mod specific și complet serviciile Comisiei despre situațiile juridice respective ale întreprinderilor interesate să obțină subvenții în temeiul Legii nr. 488/1992, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, Comisia trebuia să cunoască existența atât a întreprinderilor din prima categorie, cât și a celor din a doua categorie.

63

Având în vedere constatarea care precedă, cererea Nuova Agricast de a solicita Comisiei să prezinte o anumită corespondență schimbată cu ocazia discuțiilor sale cu autoritățile italiene anterior adoptării deciziei în litigiu pentru a verifica dacă autoritățile menționate semnalaseră sau nu semnalaseră serviciilor Comisiei existența întreprinderilor din prima categorie este fără obiect.

64

În aceste condiții, se impune, în al treilea rând, să se aprecieze dacă, neridicând obiecții împotriva unei scheme de ajutor în care numai întreprinderile din a doua categorie puteau beneficia de dispoziția tranzitorie, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament.

65

Trebuie să se sublinieze, în această privință, că au putut să beneficieze de dispoziția tranzitorie numai acelea dintre întreprinderile din a doua categorie care nu începuseră să execute proiectul de investiție înainte de introducerea cererii lor de ajutor în temeiul celui de al patrulea anunț.

66

Respectarea principiului egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate într-un mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea în special Hotărârea din 26 octombrie 2006, Koninklijke Coöperatie Cosun, C-248/04, Rec., p. I-10211, punctul 72 și jurisprudența citată).

67

Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în acțiunea principală, întreprinderile din prima categorie și cele din a doua categorie nu erau într-o situație comparabilă din punctul de vedere al cerinței necesității ajutoarelor de stat exprimate în special la punctul 4.2 al treilea paragraf din orientări.

68

Astfel cum rezultă din Hotărârea din 17 septembrie 1980, Philip Morris Holland/Comisia (730/79, Rec., p. 2671, punctul 17), un ajutor care aduce o ameliorare a situației financiare a întreprinderii beneficiare fără a fi necesar pentru a atinge obiectivele prevăzute la articolul 87 alineatul (3) CE nu poate fi considerat compatibil cu piața comună (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 1987, Deufil/Comisia, 310/85, Rec., p. 901, punctul 18, și Hotărârea din 5 octombrie 1994, Germania/Comisia, C-400/92, Rec., p. I-4701, punctele 12, 20 și 21).

69

Constatarea lipsei necesității unui ajutor poate în special să decurgă din faptul că proiectul pentru care a fost acordat ajutorul a fost deja început, chiar finalizat de către întreprinderea interesată, înainte ca cererea de ajutor să fie transmisă autorităților competente, ceea ce exclude ca ajutorul respectiv să poată juca un rol de încurajare.

70

Sub incidența schemei de ajutor 1997-1999, întreprinderile din a doua categorie aveau un drept absolut de a-și vedea cererea înscrisă automat, fără nicio modificare, în tabelul aferent anunțului util imediat următor celui în temeiul căruia cererea acestora fusese prezentată inițial, fără a fi necesar vreun demers.

71

În schimb, întreprinderile din prima categorie trebuiau să prezinte o solicitare în temeiul primului anunț util următor celui pentru care acestea renunțaseră la înscrierea automată a cererii lor inițiale. În plus, era vorba despre o cerere reformulată.

72

Cu siguranță, astfel cum susține Nuova Agricast, cererea inițială și cererea reformulată urmăreau, ambele, să obțină finanțarea aceluiași proiect și reformularea nu putea să vizeze elementele esențiale ale proiectului menționat, ci numai elementele luate în considerare de indicatori, care serveau la stabilirea poziției de clasare a cererii în tabelul aferent anunțului în temeiul căruia era prezentată aceasta.

73

Cu toate acestea, indicatorii ca atare reprezentau elemente semnificative ale cererii. Într-adevăr, aceștia se refereau la partea de fonduri proprii investite de întreprinderea respectivă în proiect în raport cu investiția totală, la numărul de locuri de muncă create prin proiect în raport cu investiția totală, precum și la raportul dintre cuantumul subvenției solicitate și subvenția maximă care putea să fie acordată.

74

De altfel, simplul fapt că modificarea elementelor luate în considerare de indicatori crește eventualitatea acordării efective a ajutorului solicitat este suficient ca să demonstreze că prin reformulare se ajungea în realitate la prezentarea unei cereri diferite de cererea inițială.

75

În plus, în măsura în care reformularea urmărea, prin modificarea elementelor luate în considerare de indicatori, să îmbunătățească ordinea de clasare a cererii reformulate pentru ca aceasta să poată ocupa o poziție utilă la atribuirea fondurilor afectate anunțului respectiv în ordine descrescătoare, extinderea beneficiului dispoziției tranzitorii la întreprinderile din prima categorie ar fi avut ca efect ca proiectele acestor întreprinderi să aibă mai multe șanse de a obține ajutorul solicitat decât cele ale întreprinderilor care concurau pentru prima dată, pentru care necesitatea ajutorului nu era pusă la îndoială.

76

În schimb, un astfel de efect nu s-ar fi putut produce cu înscrierea automată în tabelul aferent celui de al optulea anunț a cererilor deja introduse în temeiul celui de al patrulea anunț de către întreprinderile din a doua categorie, întrucât, în lipsa oricărei posibilități de modificare a acestor cereri, indicatorii rămâneau neschimbați.

77

În lumina acestor considerații, trebuie să se constate că întreprinderile din prima categorie și cele din a doua categorie nu se aflau într-o situație comparabilă.

78

Prin urmare, nu rezultă că prin autorizarea schemei de ajutor 2000-2006, inclusiv a dispoziției tranzitorii, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament.

79

Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției autoare a actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acesta. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea în special Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior, punctul 63, Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții, C-346/03 și C-529/03, Rec., p. I-1875, punctul 73, precum și Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C-266/05 P, Rep., p. I-1233, punctul 80).

80

Astfel cum subliniază instanța de trimitere, din decizia în litigiu nu rezultă niciun criteriu de distincție între diversele categorii de întreprinderi care au introdus o cerere de ajutor sub incidența schemei de ajutor 1997-1999 și care se prevalează de un interes juridic de a-și vedea cererea înscrisă în tabelul aferent unui anunț următor.

81

Cu toate acestea, obligația de motivare se limitează în principiu la motivele pentru care o anumită categorie de operatori beneficiază de o anumită măsură, dar nu implică justificarea excluderii tuturor celorlalți operatori care nu se află într-o situație comparabilă. Într-adevăr, numărul de categorii excluse de la beneficiul unei măsuri fiind potențial nelimitat, nu se poate pretinde instituțiilor comunitare să furnizeze o motivare specifică pentru fiecare dintre acestea.

82

În schimb, în cazul în care beneficiarii actului, pe de o parte, și alți operatori excluși, pe de altă parte, se află într-o situație comparabilă, instituția comunitară, autor al actului, este obligată să explice, în cadrul unei motivări specifice, în ce sens diferența de tratament astfel instituită este justificată din punct de vedere obiectiv.

83

În ceea ce privește dispoziția tranzitorie, raționamentul pe baza căruia Comisia a autorizat un regim tranzitoriu în favoarea întreprinderilor din a doua categorie rezultă suficient de temeinic din contextul deciziei în litigiu, precum și din integralitatea normelor juridice aplicabile în materie.

84

Într-adevăr, dispoziția tranzitorie se referă în mod implicit la posibilitatea, recunoscută întreprinderilor în cadrul schemei de ajutor 1997-1999, de a obține înscrierea automată a cererii lor de ajutor în tabelul aferent anunțului util imediat următor celui în temeiul căruia aceasta a fost prezentată inițial. Or, reglementarea națională care prevedea această posibilitate, în afară de faptul că este menționată în mod expres în partea din decizia în litigiu intitulată „Temei juridic”, era cunoscută de toate persoanele interesate.

85

Astfel, în contextul în care se înscria decizia în litigiu, modul de redactare a dispoziției tranzitorii este suficient pentru a înțelege că statul italian urmărea să asigure, în favoarea întreprinderilor care au concurat în temeiul ultimului anunț publicat sub incidența schemei de ajutor 1997-1999, o tranziție între această schemă de ajutor și schema de ajutor 2000-2006, și că Comisia a considerat această măsură compatibilă cu piața comună.

86

În schimb, astfel cum s-a subliniat la punctele 67-77 din prezenta hotărâre, întreprinderile din prima categorie și cele din a doua categorie nu se aflau într-o situație comparabilă. Astfel, cu toate că nu a indicat motivele pentru care beneficiul dispoziției tranzitorii nu a fost extins la întreprinderile din prima categorie, Comisia și-a îndeplinit obligația de motivare.

87

Așadar, trebuie să se răspundă că examinarea întrebării adresate nu a relevat niciun element de natură să afecteze validitatea deciziei în litigiu.

88

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Examinarea întrebării adresate nu a relevat niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei Comisiei din 12 iulie 2000 de a nu ridica obiecții împotriva unei scheme de ajutor pentru investiții în regiunile defavorizate din Italia până la 31 decembrie 2006 (schema de ajutor nr. N 715/99 Italia).