1.

Să constate că, prin menținerea în vigoare a articolului 112 alineatul (1) litera (c) din Legea privind imigrația, precum și a orientărilor relevante care au fost interpretate și aplicate într-un mod care nu le permite copiilor resortisanți ai SEE care dispun de resurse suficiente prin intermediul îngrijitorilor lor principali să beneficieze de dreptul de ședere în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38/CE și să fie însoțiți de îngrijitorii lor principali, Norvegia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38/CE, astfel cum a fost interpretat în lumina dreptului fundamental la viața de familie.

2.

Să dispună ca Norvegia să suporte cheltuielile aferente prezentei proceduri.

—

Prin prezenta cerere, Autoritatea AELS de Supraveghere (denumită în continuare „autoritatea”) solicită Curții de Justiție a AELS să constate că, prin menținerea în vigoare a articolului 112 alineatul (1) litera (c) din Legea privind imigrația, precum și a orientărilor relevante care au fost interpretate și aplicate într-un mod care nu le permite copiilor resortisanți ai SEE care dispun de resurse suficiente prin intermediul îngrijitorilor lor principali să beneficieze de dreptul de ședere în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38/CE („directiva”) și să fie însoțiți de îngrijitorii lor principali, Norvegia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38/CE, astfel cum a fost interpretat în lumina dreptului fundamental la viața de familie.

—

Prin scrisoarea din 9 decembrie 2019, autoritatea a informat guvernul norvegian că a înaintat o plângere împotriva Norvegiei privind recunoașterea în Norvegia, a drepturilor de ședere ale copiilor în temeiul legislației SEE. Cazul a fost deschis în urma unei plângeri adresate Autorității la data de 15 noiembrie 2019. Autoritatea și guvernul norvegian au purtat de atunci dialoguri ample pe această temă.

—

La 30 septembrie 2020, autoritatea a adresat Norvegiei o scrisoare de punere în întârziere prin care a concluzionat că, prin menținerea în vigoare a unor dispoziții legale precum articolul 112 alineatul (1) litera (c), articolul 113 alineatul (3) și articolul 114 alineatul (3) din Legea privind imigrația, precum și a circularelor aferente, care au fost interpretate și aplicate într-un mod care nu le permite copiilor resortisanți ai SEE care dispun de resurse suficiente prin intermediul îngrijitorilor lor principali să beneficieze de dreptul de ședere în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38/CE, nici copiilor vitregi ai resortisanților SEE să își păstreze dreptul de ședere în temeiul articolului 12 alineatul (3) din directivă, Norvegia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) și al articolului 12 alineatul (3) din directivă, astfel cum au fost interpretate în lumina dreptului fundamental la viața de familie și a principiului securității juridice.

—

Guvernul norvegian a răspuns prin scrisoarea din 30 noiembrie 2020, reamintind, printre altele, opinia Comisiei de recurs în materie de imigrație potrivit căreia există diferențe între legislația UE și cea a SEE în ceea ce privește dreptul la liberă circulație și dreptul de ședere ale copiilor resortisanți ai SEE.

—

La 7 iulie 2021, autoritatea a emis un aviz motivat adresat Norvegiei, menținându-și opiniile exprimate în scrisoarea de punere în întârziere. Autoritatea a solicitat Norvegiei să ia măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat până la 7 octombrie 2021 (data-limită a conformării).

—

Guvernul norvegian a răspuns prin scrisoarea din 6 octombrie 2021, susținând că un resortisant al unei țări terțe care este părinte al unui minor care deține cetățenia Uniunii nu poate solicita un drept de ședere derivat numai în temeiul directivei, deoarece aceste persoane nu intră în domeniul de aplicare personal al articolului 2 alineatul (2) din directivă. Norvegia a susținut că un astfel de drept poate fi derivat numai din articolul 21 din TFUE coroborat cu directiva. Prin urmare, guvernul norvegian a concluzionat că, în absența, în Acordul privind SEE, a unui echivalent al articolului 21 din TFUE, nu este sigur că un părinte resortisant al unei țări terțe poate beneficia de drepturi de ședere în temeiul directivei și al articolului 7 alineatul (2) din aceasta.

—

În răspunsul său la avizul motivat, Norvegia a informat de asemenea autoritatea cu privire la adoptarea, la 6 septembrie 2021, a Circularei AI-5/2021, prin care se solicita Direcției Imigrări să recunoască faptul că copiii vitregi ai resortisanților SEE intră în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (3) din directivă. În urma acestor modificări, autoritatea a considerat că nu mai există o încălcare a articolului 12 alineatul (3) din directivă.

—

Autoritatea afirmă că nerecunoașterea de către guvernul norvegian a dreptului de ședere independent al copiilor în temeiul legislației SEE și a dreptului acestora de a fi însoțiți de îngrijitorii lor principali în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din directivă a persistat la data-limită a conformării și, prin urmare, depune prezenta cerere la Curtea de Justiție a AELS.