1.

Conectivitatea în bandă largă reprezintă o componentă-cheie pentru dezvoltarea, adoptarea și utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (denumite în continuare TIC) în economie și societate. Importanța strategică a benzii largi se datorează capacității sale de a accelera contribuția acestor tehnologii la creștere și inovare în toate sectoarele economiei, precum și la coeziune socială și teritorială. În conformitate cu Strategia de la Lisabona și comunicările ulterioare (2) ale Comisiei Europene (denumite în continuare Comisia), Autoritatea susține de asemenea disponibilitatea pe scară largă a serviciilor în bandă largă pentru toți cetățenii europeni.

2.

Trebuie reamintit că, în „Planul de acțiune privind ajutoarele de stat – Ajutoare de stat mai puține și mai bine direcționate: Foaie de parcurs pentru reforma ajutoarelor de stat în perioada 2005-2009” (3), Comisia a observat că măsurile de acordare a ajutoarelor de stat pot deveni, în anumite condiții, instrumente eficace pentru îndeplinirea obiectivelor de interes comun. În special, ajutoarele de stat pot contribui la corectarea eșecurilor de piață, îmbunătățind astfel funcționarea eficientă a piețelor și sporind competitivitatea. În plus, în cazul în care piețele oferă rezultate performante, dar care sunt considerate nesatisfăcătoare din punct de vedere al politicii de coeziune, ajutoarele de stat pot fi utilizate pentru a obține rezultate de piață mai atractive și echitabile. În special, o intervenție bine orientată a statului în domeniul benzii largi poate contribui, în special, la reducerea „decalajului digital” (4), care separă zonele sau regiunile unei țări în care oferta de servicii în bandă largă este accesibilă ca preț și competitivă de cele în care nu există astfel de servicii.

3.

În același timp, trebuie să se asigure că ajutoarele de stat nu îngrădesc inițiativa de piață în sectorul comunicațiilor în bandă largă. Dacă ajutoarele de stat pentru banda largă ar fi utilizate în zone în care operatorii de pe piață ar alege în mod normal să investească sau au investit deja, acesta ar putea afecta investițiile efectuate deja în condițiile pieței de către operatorii în bandă largă și ar putea descuraja în mod semnificativ operatorii de pe piață să investească, cu prioritate, în banda largă. În acest caz, ajutorul de stat pentru banda largă poate deveni contraproductiv pentru scopul urmărit. Obiectivul principal al controlului ajutoarelor de stat în domeniul comunicațiilor în bandă largă este de a se garanta că măsurile de ajutor de stat vor avea drept rezultat un nivel superior al acoperirii și penetrării benzii largi, sau realizarea acestora într-un ritm mai rapid decât ar fi fost posibil în absența ajutorului, și de a se asigura că efectele pozitive ale ajutorului sunt mai mari decât cele negative, în ceea ce privește denaturarea concurenței.

4.

Trebuie reamintit faptul că, în domeniul telecomunicațiilor electronice, cadrul de reglementare se referă și la aspecte privind accesul în bandă largă (5). Astfel, în prezent, piețele de vânzare cu ridicata de bandă largă fac obiectul unei reglementări ex ante în toate statele membre (6). În această privință, au existat o serie de inițiative menite să abordeze noile provocări pe care rețelele de acces de generație următoare [denumite în continuare rețele NGA (7)] le ridică din punct de vedere al reglementării, în special în ceea ce privește accesul (8).

5.

Prezentul capitol rezumă politica Autorității de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat, prevăzute de Acordul privind SEE, în cazul măsurilor care sprijină dezvoltarea rețelelor tradiționale în bandă largă, pe baza practicii decizionale existente a Comisiei (secțiunea 2), și abordează, de asemenea, mai multe aspecte referitoare la evaluarea măsurilor menite să încurajeze și să sprijine extinderea rapidă a rețelelor NGA (secțiunea 3).

6.

Autoritatea va aplica orientările prezentate în acest capitol în cursul evaluării ajutoarelor de stat pentru banda largă, sporind, prin aceasta, securitatea juridică și transparența practicii sale decizionale.

7.

În practica sa decizională, Comisia s-a declarat favorabilă măsurilor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii în bandă largă în zonele rurale și în zonele insuficient deservite, fiind, în același timp, mai critică la adresa măsurilor de ajutor în zone în care această infrastructură este deja prezentă și în care există condiții de concurență. În cazul în care intervenția statului de sprijinire a dezvoltării infrastructurii în bandă largă a îndeplinit condițiile referitoare la ajutoarele de stat menționate la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE), care corespunde articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, compatibilitatea acesteia a fost evaluată până în prezent de către Comisie în temeiul articolului 107 alineatul (3) din TFUE, care corespunde articolului 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE. Politica Comisiei în materie de ajutoare de stat privind măsurile de sprijinire a dezvoltării rețelelor în bandă largă este rezumată la secțiunile 2.2 și 2.3 de mai jos.

8.

În conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, „orice ajutor acordat de statele membre ale CE, de statele AELS sau din resurse de stat sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției anumitor bunuri, în măsura în care afectează schimbul între părțile contractante, este incompatibil cu funcționarea prezentului acord”. Prin urmare, pentru ca o măsură să fie considerată ajutor de stat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

9.

Sprijinul acordat de autoritățile publice proiectelor în bandă largă presupune deseori prezența unui ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE (9).

10.

În primul rând, măsurile utilizează, de obicei, resurse de stat (de exemplu, statul sprijină proiecte în bandă largă prin subvenții, reduceri de impozite sau alte tipuri de condiții de finanțare preferențială) (10).

11.

În al doilea rând, în ceea ce privește sprijinul acordat pentru o activitate economică, măsurile de stat care sprijină proiectele de dezvoltare a benzii largi se referă, de obicei, la exercitarea unei activități economice (precum construirea, operarea și asigurarea accesului la infrastructura în bandă largă, inclusiv instalații de interconectare și echipamente la sol, de exemplu tehnologii de transmisie fixe, terestre, radio, prin satelit sau o combinație de astfel de tehnologii). Cu toate acestea, în cazuri excepționale în care rețeaua astfel finanțată nu este utilizată în scopuri comerciale (de exemplu, rețeaua oferă acces în bandă largă doar site-urilor web, serviciilor și informațiilor fără caracter comercial) (11), o astfel de intervenție de stat nu ar implica acordarea unui avantaj economic întreprinderilor și, prin urmare, nu ar constitui ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

12.

În al treilea rând, în ceea ce privește acordarea unui avantaj, ajutorul este de obicei acordat direct investitorilor în rețea (12), care, în majoritatea cazurilor, sunt selectați pe baza unei proceduri de licitație deschise (13). În timp ce o licitație asigură limitarea oricărui ajutor la suma minimă necesară pentru proiectul respectiv, sprijinul financiar ar putea permite ofertantului câștigător să desfășoare o activitate comercială în condiții care nu ar fi fost altfel disponibile pe piață. Între beneficiarii indirecți se pot număra operatori terți care obțin acces cu ridicata la infrastructura construită astfel, dar și utilizatori comerciali care obțin conectivitate în bandă largă în termeni și condiții care nu s-ar fi aplicat fără intervenția statului (14).

13.

În al patrulea rând, în ceea ce privește criteriul selectivității, măsurile de stat care sprijină dezvoltarea rețelelor în bandă largă sunt selective prin natura lor, prin faptul că se adresează unor întreprinderi care sunt prezente doar în anumite regiuni sau segmente ale pieței globale a serviciilor de comunicații electronice. În plus, în ceea ce privește denaturarea concurenței, intervenția statului tinde să modifice condițiile existente pe piață, în sensul că anumite societăți vor prefera să se aboneze la serviciile prestate de furnizorii selectați, în loc să facă apel la soluțiile alternative existente în condiții de piață, care sunt, probabil, mai scumpe (15). Prin urmare, faptul că serviciile în bandă largă devin disponibile, fie la un preț normal, fie la un preț mai scăzut decât ar fi fost cazul, are ca efect denaturarea concurenței. În plus, sprijinul acordat de stat pentru banda largă poate reduce rentabilitatea și limita investițiile actorilor de pe piață care, în alte condiții, ar putea fi dispuși să investească în zona vizată sau în părți ale acesteia.

14.

În cele din urmă, în măsura în care intervenția statului poate afecta furnizorii de servicii din alte state AELS, aceasta are efecte și asupra comerțului, deoarece piețele serviciilor de comunicații electronice (inclusiv piețele de vânzare cu ridicata și cu amănuntul în bandă largă) sunt deschise concurenței între operatorii și furnizorii de servicii (16).

15.

În cazul în care statul sprijină extinderea benzii largi prin participare la capital sau injecție de capital într-o societate care urmează să realizeze proiectul, este necesar să se evalueze dacă această investiție implică ajutor de stat. Din principiul tratamentului egal rezultă că sursele de capital pe care statul le pune, direct sau indirect, la dispoziția unei întreprinderi, în circumstanțe care corespund condițiilor de piață normale, nu pot fi considerate ajutoare de stat.

16.

Atunci când participarea la capital sau aportul de capital al unui investitor public nu prezintă perspective suficiente de rentabilitate, chiar și pe termen lung, o astfel de intervenție trebuie considerată ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, iar compatibilitatea acestuia cu piața comună trebuie evaluată exclusiv pe baza criteriilor prevăzute de această dispoziție (17).

17.

Comisia a examinat punerea în aplicare a principiului investitorului în economia de piață în domeniul benzii largi în cadrul deciziei sale privind orașul Amsterdam (18). După cum se subliniază în această decizie, conformitatea unei investiții publice cu termenii pieței trebuie să fie demonstrată în detaliu și în întregime, fie prin intermediul unei participări semnificative a investitorilor privați, fie prin existența unui plan de afaceri solid, care să prevadă o rentabilitate adecvată a investiției. În cazul în care la proiect participă investitori privați, condiția sine qua non este că aceștia trebuie să își asume riscurile comerciale aferente investiției în aceiași termeni și în aceleași condiții ca și investitorul public.

18.

În unele cazuri, statele AELS pot considera că furnizarea unei rețele în bandă largă trebuie considerată drept un serviciu de interes economic general (denumit în continuare SIEG) în sensul articolului 59 alineatul (2) din Acordul privind SEE (19).

19.

În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, dacă sunt întrunite cele patru condiții principale (denumite de obicei criteriile Altmark), finanțarea de către stat a prestării unui SIEG poate să nu se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE (20). Cele patru condiții sunt: (a) beneficiarului unui mecanism de finanțare de către stat a unui SIEG trebuie să i se încredințeze în mod oficial sarcina furnizării și prestării unui SIEG, ale cărui obligații trebuie să fie clar definite; (b) parametrii de calcul ai compensației trebuie să fie stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent, pentru a se evita situația în care această compensație conferă un avantaj economic care poate favoriza întreprinderea beneficiară în detrimentul întreprinderilor concurente; (c) compensația nu poate depăși valoarea necesară pentru acoperirea totală sau parțială a costurilor suportate în cadrul prestării SIEG, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil pentru îndeplinirea acestor obligații; și (d) dacă beneficiarul nu este selectat pe baza unei proceduri de achiziții publice, nivelul compensației necesare trebuie stabilit în funcție de o analiză a costurilor pe care o întreprindere bine administrată le-ar fi suportat, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil.

20.

În două decizii (21) referitoare la măsuri luate de autorități regionale privind atribuirea unei concesiuni de serviciu public (subvenționat) (22) unor operatori privați, în scopul dezvoltării de rețele în bandă largă de bază în regiuni insuficient deservite, Comisia a ajuns la concluzia că schemele de ajutor notificate erau conforme cu cele patru criterii Altmark și nu intrau, prin urmare, în sfera de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE (23). În special, în ambele cazuri, ofertantul câștigător a fost selectat în funcție de cel mai mic cuantum al ajutorului solicitat, iar nivelul compensației acordate a fost stabilit în funcție de criterii prestabilite și transparente. În plus, Comisia nu a descoperit indicii sau riscuri de supracompensare.

21.

Pe de altă parte, Comisia a hotărât că noțiunea de SIEG și invocarea ulterioară a jurisprudenței Altmark nu poate fi acceptată în cazurile în care furnizorul nu are nici un mandat clar, nici obligația de a asigura acces în bandă largă și de a conecta toți locuitorii și toate întreprinderile din zonele insuficient deservite, dar este mai orientat către conectarea întreprinderilor (24).

22.

În plus, conform jurisprudenței, deși statele AELS dispun de o mare marjă de apreciere în a defini ceea ce consideră drept servicii de interes economic general, definiția unor astfel de servicii sau misiuni formulate de către un stat membru poate fi contestată de Autoritate în cazul unei erori evidente (25). Cu alte cuvinte, cu toate că stabilirea naturii și a domeniului de aplicare a misiunii unui SIEG este de competența statelor AELS și face parte din puterile discreționare ale acestora, o astfel de competență nu este nelimitată și nici nu poate fi exercitată în mod arbitrar (26). În special, pentru ca o activitate să fie considerată drept un SIEG, aceasta trebuie să prezinte caracteristici specifice în comparație cu alte activități economice obișnuite (27). În această privință, Autoritatea va considera că, în zonele în care investitorii privați au alocat deja fonduri pentru infrastructura rețelelor în bandă largă (sau sunt în curs de extindere a infrastructurilor de rețea) și furnizează deja servicii competitive în bandă largă, cu o acoperire adecvată în bandă largă, introducerea în paralel a unei infrastructuri în bandă largă competitive și finanțate public nu trebuie să fie considerată drept un SIEG în sensul articolului 59 alineatul (2) din Acordul privind SEE (28). Cu toate acestea, în cazul în care se poate demonstra că investitorii privați nu ar putea furniza, în viitorul apropiat (29), acoperire adecvată în bandă largă tuturor cetățenilor sau utilizatorilor, o parte importantă a populației rămânând astfel neconectată, este posibil să se acorde compensație pentru obligația de serviciu public unei întreprinderi căreia i s-a încredințat operarea unui SIEG, dacă dispozițiile de la punctele 23-27 sunt îndeplinite. Ca o chestiune preliminară, trebuie subliniat faptul că argumentele prezentate la aceste puncte se bazează pe trăsăturile specifice sectorului de bandă largă și reflectă experiența Comisiei de până acum în acest domeniu. Astfel, condițiile stabilite la aceste puncte, deși nu sunt exhaustive, sunt semnificative pentru modul în care Autoritatea evaluează, de la caz la caz, dacă activitățile în cauză pot fi definite drept un SIEG și dacă finanțarea publică acordată în această privință respectă normele privind ajutoarele de stat prevăzute de Acordul privind SEE.

23.

În ceea ce privește definirea domeniului de aplicare a misiunii unui SIEG în sensul asigurării dezvoltării pe scară largă a infrastructurii în bandă largă, statele AELS au obligația de a descrie motivele pentru care consideră că serviciul în cauză, datorită caracterului său specific, merită să fie considerat drept un SIEG și să fie diferențiat de alte activități economice (30). Acestea trebuie să se asigure în continuare că misiunea de SIEG respectă anumite criterii minime comune fiecărei misiuni de SIEG și să demonstreze că aceste criterii sunt respectate în cazul respectiv.

24.

Aceste criterii includ, cel puțin, (a) prezența unei decizii a autorității publice care încredințează operatorilor în cauză o misiune de SIEG și (b) caracterul universal și obligatoriu al misiunii respective. Astfel, atunci când evaluează dacă definirea unui SIEG pentru dezvoltarea benzii largi nu cauzează o eroare evidentă de apreciere, statele AELS trebuie să se asigure că infrastructura în bandă largă care urmează să fie dezvoltată furnizează conectivitate universală pentru toți utilizatorii dintr-o anumită zonă, deopotrivă pentru utilizatori rezidențiali și comerciali. În plus, caracterul obligatoriu al misiunii de SIEG implică faptul că furnizorul rețelei care urmează să fie dezvoltată nu va putea să refuze accesul la infrastructură în mod discreționar și/sau discriminatoriu (deoarece, de exemplu, este posibil să nu fie profitabil din punct de vedere comercial să furnizeze servicii de acces într-o anumită zonă).

25.

Luând în considerare stadiul de concurență la care s-a ajuns de la liberalizarea sectorului comunicațiilor electronice în SEE, în special concurența care există în prezent pe piața cu amănuntul de bandă largă, o rețea finanțată din fonduri publice înființată în contextul unui SIEG trebuie să fie disponibilă pentru toți operatorii interesați. Prin urmare, recunoașterea misiunii de SIEG pentru dezvoltarea benzii largi trebuie să se bazeze pe furnizarea unei infrastructuri cu acces pasiv, neutru (31) și deschis. O astfel de rețea trebuie să ofere solicitanților de acces toate formele posibile de acces la rețea și să permită concurența efectivă la nivelul pieței cu amănuntul, asigurând furnizarea de servicii accesibile ca preț și competitive pentru utilizatorii finali (32). În consecință, misiunea de SIEG trebuie să vizeze exclusiv dezvoltarea unei rețele în bandă largă care să furnizeze conectivitate universală și asigurarea serviciilor de acces cu ridicata conexe, fără a include serviciile de comunicații cu amănuntul (33). În cazul în care furnizorul misiunii de SIEG este, de asemenea, un operator în bandă largă integrat vertical, trebuie stabilite garanții adecvate, pentru a se evita orice conflict de interese, discriminare nejustificată și orice alt avantaj indirect ascuns (34).

26.

Deoarece piața comunicațiilor electronice este pe deplin liberalizată, rezultă că un SIEG pentru dezvoltarea benzii largi nu se poate baza pe acordarea unui drept exclusiv sau special furnizorului SIEG în sensul articolului 59 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

27.

În conformitate cu misiunea sa de acoperire universală, un furnizor de SIEG poate avea nevoie să dezvolte o infrastructură de rețea nu numai în zonele care sunt neprofitabile, ci și în zonele profitabile în care, eventual, alți operatori și-au dezvoltat deja propria infrastructură de rețea sau intenționează să o facă în viitorul apropiat. Cu toate acestea, date fiind caracteristicile specifice ale sectorului benzii largi, în acest caz, orice compensație acordată trebuie să acopere doar costurile de extindere a infrastructurii în zonele neprofitabile (35). În cazul în care un SIEG pentru dezvoltarea unei rețele în bandă largă nu se bazează pe dezvoltarea unei infrastructuri publice, trebuie să se introducă o revizuire adecvată și mecanisme de recuperare, pentru a se evita ca furnizorul SIEG să obțină un avantaj necuvenit prin menținerea dreptului de proprietate asupra rețelei care a fost finanțată din fonduri publice, după încheierea concesionării pentru SIEG. În cele din urmă, compensația pentru SIEG trebuie, în principiu, să se acorde prin intermediul unei licitații deschise, transparente, nediscriminatorii, care să solicite tuturor operatorilor candidați să definească în mod transparent zonele profitabile și cele neprofitabile, să estimeze veniturile preconizate și să solicite valoarea corespunzătoare a compensației pe care o consideră strict necesară, evitându-se astfel orice risc de supracompensare. O licitație organizată conform acestor principii trebuie să garanteze că cea de a patra condiție Altmark este îndeplinită (a se vedea punctul 19).

28.

În cazul în care cele patru criterii prevăzute în hotărârea Altmark nu sunt îndeplinite, iar criteriile generale de aplicabilitate a articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE sunt îndeplinite, compensația pentru obligația de serviciu public pentru dezvoltarea unei infrastructuri în bandă largă va constitui ajutor de stat și va face obiectul articolelor 49, 59 și 61 din Acordul privind SEE și articolul 1 din partea I din Protocolul 3 la Acordul între statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (denumit în continuare Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție). În acest caz, ajutorul de stat sub forma compensației pentru obligația de serviciu public acordată anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea serviciilor de interes economic general (a se vedea punctele 23-27 de mai sus) ar putea fi considerat compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE și scutit de obligația de notificare prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din partea I din Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, dacă sunt respectate cerințele stabilite în actul menționat la punctul 1h din anexa XV la Acordul privind SEE [Decizia 2005/842/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (36)], astfel cum au fost adaptate la Acordul privind SEE prin Protocolul 1 (37).

29.

În cazul în care Comisia a constatat că o măsură notificată în sectorul benzii largi constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, evaluarea compatibilității s-a bazat până în prezent direct pe articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE (38).

30.

Zonele acoperite de un proiect de ajutor de stat în bandă largă pot fi de asemenea zone asistate în sensul articolului 61 alineatul (3) literele (a) și (c) și al capitolului privind ajutoarele de stat regionale pentru 2007-2013 din Liniile directoare ale Autorității privind ajutoarele de stat [denumit în continuare capitolul privind ajutoarele de stat regionale (39)]. În acest caz, ajutorul pentru banda largă poate fi calificat, de asemenea, drept ajutor pentru investiția inițială în sensul capitolului privind ajutoarele de stat naționale cu destinație regională. Cu toate acestea, în multe dintre cazurile examinate până în prezent de către Comisie, au existat și alte zone vizate de măsurile notificate care nu erau „asistate” și, prin urmare, evaluarea Comisiei nu a putut fi efectuată în temeiul Orientărilor Comisiei privind ajutoarele de stat regionale (40).

31.

În cazul în care o măsură intră sub incidența capitolului privind ajutoarele de stat regionale și se preconizează acordarea unui ajutor individual ad hoc unei singure societăți sau a unor ajutoare limitate la un singur domeniu de activitate, statului AELS îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile din capitolul privind ajutoarele de stat regionale. Aceasta presupune, în special, că proiectul în cauză contribuie la o strategie de dezvoltare regională coerentă și că, ținând seama de natura și dimensiunea proiectului, nu vor rezulta denaturări inacceptabile ale concurenței.

32.

Atunci când evaluează dacă o măsură de ajutor poate fi considerată compatibilă cu funcționarea Acordului privind SEE, Autoritatea compară impactul pozitiv al măsurii de ajutor adoptate pentru atingerea unui obiectiv de interes comun cu efectele secundare potențial negative, precum denaturarea comerțului și a concurenței.

33.

Atunci când aplică acest test, Autoritatea are în vedere următoarele aspecte:

34.

Etapele individuale ale testului comparativ în domeniul benzii largi sunt prezentate în detaliu în secțiunile 2.3.2 și 2.3.3.

35.

După cum s-a arătat în introducere, accesul generalizat și la prețuri convenabile la banda largă este deosebit de important, deoarece poate accelera contribuția acestor tehnologii la creștere și inovare în toate sectoarele economiei, precum și la coeziune socială și regională.

36.

Caracteristicile economice ale furnizării de servicii în bandă largă sunt de asemenea natură încât piața nu va considera întotdeauna profitabil să investească în acest domeniu. Datorită aspectului economic al densității populației, în general, este mai rentabil să se extindă rețele în bandă largă în regiuni în care cererea potențială este mai mare și mai concentrată, adică în zonele dens populate. Deoarece costurile fixe ale investiției sunt ridicate, costurile unitare cresc puternic, pe măsură ce densitatea populației scade. Prin urmare, rețelele în bandă largă au tendința de a acoperi, în condiții de rentabilitate, doar o parte a populației. De asemenea, în unele zone, poate fi profitabil numai pentru un singur furnizor să dezvolte o rețea, nu pentru doi sau mai mulți.

37.

Atunci când piața nu oferă o acoperire suficientă a serviciilor în bandă largă sau condițiile de acces nu sunt adecvate, ajutorul de stat poate fi util. În special, ajutorul de stat în sectorul benzii largi poate remedia o disfuncționalitate a pieței, și anume situațiile în care investitorii individuali de pe piață nu fac investiții, chiar dacă acest fapt ar fi eficient dintr-o perspectivă economică mai largă, de exemplu datorită efectelor colaterale pozitive. Pe de altă parte, ajutorul de stat pentru banda largă poate fi considerat un instrument pentru a realiza obiectivele de echitate, și anume ca modalitate de a îmbunătăți accesul la mijloace esențiale de comunicare și participare socială, precum și libertatea de expresie pentru toți actorii sociali, contribuind astfel la consolidarea coeziunii sociale și teritoriale.

38.

Este utilă, încă de la început, introducerea unei distincții fundamentale între tipurile de zone care pot fi vizate, în funcție de nivelul conectivității în bandă largă deja existent. În mod constant, Comisia a făcut o distincție între zonele în care nu există sau este improbabil să se dezvolte o infrastructură în bandă largă în viitorul apropiat (zonele albe), zonele în care este prezent un singur operator în bandă largă (zonele gri) și zonele în care funcționează doi sau mai mulți furnizori de rețea în bandă largă (zonele negre) (42).

39.

Autoritatea consideră că sprijinul acordat dezvoltării rețelelor în bandă largă în zonele rurale și insuficient deservite promovează obiectivele de coeziune teritorială, socială și economică și remediază disfuncționalitățile pieței. Rețelele în bandă largă tind să acopere în mod profitabil numai o parte a populației, astfel încât ajutorul de stat este necesar pentru a obține acoperire universală.

40.

Autoritatea acceptă faptul că, prin acordarea de sprijin financiar pentru furnizarea de servicii în bandă largă în zone în care banda largă nu este disponibilă în prezent și în care nu există proiecte ale investitorilor privați de a extinde o astfel de infrastructură în viitorul apropiat, statele AELS urmăresc obiective autentice de coeziune și dezvoltare economică și, în consecință, este probabil ca intervenția lor să fie conformă interesului comun (43). Expresia „în viitorul apropiat” trebuie înțeleasă ca făcând referire la o perioadă de trei ani. În această privință, eforturile în domeniul investițiilor planificate de investitorii privați trebuie să poată garanta că, în termen de trei ani, se vor face cel puțin progrese semnificative din punct de vedere al acoperirii, cu realizarea investițiilor planificate prevăzute într-un interval ulterior rezonabil (în funcție de caracteristicile specifice fiecărui proiect și fiecărei zone). Este posibil ca autoritățile publice să solicite operatorilor privați de rețea prezentarea unui plan de afaceri, împreună cu un calendar detaliat al planului de dezvoltare, precum și dovada unei finanțări adecvate sau orice alt tip de dovadă care ar demonstra caracterul credibil și plauzibil al investiției planificate.

41.

Atunci când într-o anumită zonă geografică există cel puțin doi furnizori de rețea în bandă largă, iar serviciile acestora sunt furnizate în condiții concurențiale (concurență pe bază de resurse), nu există disfuncționalități ale pieței. Prin urmare, intervenția statului are un potențial redus de a aduce beneficii suplimentare. Dimpotrivă, sprijinul acordat de stat pentru finanțarea construcției unei rețele suplimentare va conduce, în principiu, la o denaturare inacceptabilă a concurenței și la excluderea investitorilor privați. În consecință, în absența unei disfuncționalități a pieței clar demonstrate, Autoritatea nu va fi în favoarea măsurilor de finanțare a extinderii unei infrastructuri suplimentare în bandă largă într-o „zonă neagră” (44).

42.

Existența unui operator de rețea într-o anumită zonă nu presupune neapărat inexistența unei disfuncționalități a pieței sau a unor probleme de coeziune. Condițiile de monopol pot afecta calitatea serviciilor sau prețul la care aceste servicii sunt oferite cetățenilor. Pe de altă parte, în zonele în care există un singur operator de rețea în bandă largă, subvențiile pentru construcția unei rețele alternative pot denatura, prin definiție, dinamica pieței. Prin urmare, sprijinul de stat pentru dezvoltarea rețelelor în bandă largă în zonele „gri” necesită o analiză mai detaliată și o evaluare atentă a compatibilității.

43.

Chiar dacă în zona vizată de intervenția statului poate fi prezent un operator de rețea, anumite categorii de utilizatori ar putea, în continuare, să nu fie deservite în mod adecvat, în sensul în care unele servicii în bandă largă solicitate de aceștia nu sunt disponibile sau, în lipsa tarifelor reglementate pentru accesul cu ridicata, prețurile cu amănuntul nu sunt convenabile din punct de vedere financiar, în comparație cu serviciile similare oferite în zone sau regiuni mai competitive ale țării (45). Dacă, pe lângă aceasta, sunt doar perspective reduse de construire a unei infrastructuri alternative de către părți terțe, finanțarea acesteia se poate dovedi o măsură adecvată. În acest fel ar fi remediată absența concurenței din domeniul infrastructurii și, în consecință, s-ar reduce neajunsurile apărute în urma poziției de monopol de facto a operatorului existent (46). Cu toate acestea, acordarea unui ajutor în aceste circumstanțe este condiționată de îndeplinirea mai multor cerințe de către statul AELS în cauză.

44.

Prin urmare, Autoritatea poate declara compatibile, în anumite condiții, măsuri de ajutor de stat care vizează zone în care furnizarea infrastructurii în bandă largă este în continuare un monopol de facto, cu condiția (i) să nu existe servicii convenabile din punct de vedere financiar sau adecvate care să satisfacă necesitățile locuitorilor sau utilizatorilor comerciali și (ii) să nu existe măsuri care denaturează mai puțin concurența (inclusiv reglementări ex ante) pentru atingerea acelorași obiective. Pentru a stabili aceste condiții, Autoritatea va evalua, în special, dacă:

45.

Atunci când acoperirea cu servicii în bandă largă este considerată insuficientă, poate fi necesară intervenția statului. O primă întrebare care trebuie pusă este dacă ajutorul de stat este un instrument corespunzător de politică pentru soluționarea acestei probleme sau dacă există alte instrumente mai adecvate.

46.

În această privință, Autoritatea a remarcat în deciziile sale precedente că, în timp ce reglementarea ex ante a facilitat în multe cazuri pătrunderea infrastructurii în bandă largă în zonele urbane și mai dens populate, acest instrument se poate dovedi insuficient pentru a permite furnizarea de servicii în bandă largă, în special în zonele insuficient deservite, în care profitabilitatea inerentă a investiției este scăzută (47).

47.

În același fel, măsurile orientate spre cerere care favorizează banda largă (cum ar fi cupoanele pentru utilizatorii finali), deși pot contribui pozitiv la pătrunderea benzii largi și trebuie încurajate ca o alternativă la alte măsuri publice sau ca o completare la acestea, nu pot rezolva întotdeauna lipsa serviciilor în bandă largă (48). Prin urmare, în astfel de situații, se poate să nu existe nicio alternativă la alocarea de fonduri publice pentru a compensa lipsa conectivității în bandă largă.

48.

În ceea ce privește efectul de stimulare al măsurii, trebuie să se verifice dacă investițiile în cauză în rețeaua în bandă largă nu ar fi fost efectuate în același interval în absența unui ajutor de stat.

49.

În evaluarea caracterului proporțional al măsurilor notificate în „zonele albe” sau „gri”, absența oricăreia dintre condițiile următoare de la literele (a)-(h) ar necesita o evaluare aprofundată (49) și, cel mai probabil, ar conduce la o concluzie negativă privind compatibilitatea ajutorului cu funcționarea Acordului privind SEE:

50.

În prezent, mai multe state AELS iau în considerare acordarea de sprijin pentru rețelele în bandă largă care pot asigura acces la viteze foarte mari și pot susține o multitudine de servicii digitale convergente avansate. În principal, aceste rețele NGA sunt pe bază de fibră optică sau de cabluri avansate modernizate, menite să înlocuiască în întregime sau în mare parte rețelele în bandă largă formate din cabluri de cupru sau rețelele de cablu actuale.

51.

Rețelele NGA sunt rețele de acces formate integral sau parțial din elemente optice, care sunt capabile să asigure servicii de acces în bandă largă cu capacități sporite (cum ar fi o rată mai mare de transfer), în comparație cu cele furnizate prin rețelele existente, pe bază de cabluri de cupru (58).

52.

În esență, rețelele NGA vor avea viteza și capacitatea de a furniza în viitor conținut de înaltă definiție, de a suporta aplicații la cerere mari consumatoare de bandă largă, precum și de a asigura întreprinderilor conexiuni simetrice în bandă largă la prețuri accesibile care, în general, sunt disponibile în prezent doar pentru întreprinderile mari. La nivel global, rețelele NGA au potențialul de a contribui la îmbunătățirea tuturor aspectelor legate de tehnologie și servicii în bandă largă.

53.

Comisia a examinat deja unele notificări de ajutor de stat în favoarea extinderii rețelelor pe bază de fibră optică. Aceste cazuri presupuneau fie construcția unei rețele NGA regionale centrale („core”) (59), fie furnizarea de conectivitate la fibra optică pentru un număr limitat de utilizatori comerciali (60).

54.

Ca în cazul extinderii rețelelor în bandă largă de bază de „primă generație”, autoritățile de stat, municipale și regionale își justifică sprijinul pentru o extindere rapidă a rețelelor de fibră optică pe criterii de evitare a unei disfuncționalități a pieței sau de asigurare a coeziunii sociale. Dacă, în ceea ce privește extinderea infrastructurii în bandă largă de bază, intervențiile statului au vizat, în practica decizională a Comisiei, în special comunitățile/zonele rurale (densitate scăzută, costuri de capital mari) sau zonele subdezvoltate economic (capacitate scăzută de plată a serviciilor), se consideră că, de această dată, caracteristicile economice ale modelului de rețele NGA sunt cele care descurajează dezvoltarea acestora nu doar în zonele slab populate, ci și în anumite zone urbane. În special, principalele obstacole în calea unei dezvoltări rapide și la scară largă a rețelelor NGA par a fi costurile și, într-o măsură mai redusă, densitatea populației (61).

55.

Astfel, autoritățile publice justifică intervenția directă prin faptul că zonele care sunt considerate neprofitabile de către operatorii de rețea vor beneficia, cu toate acestea, de efectele colaterale substanțiale pe care rețelele NGA le pot avea asupra economiei și nu vor fi afectate de un nou „decalaj NGA” digital. Prin urmare, statele AELS ar putea dori să încurajeze dezvoltarea rețelelor NGA în zone în care investițiile operatorilor de rețea în bandă largă existenți se pot lăsa așteptate timp de câțiva ani, ca urmare a nivelul scăzut de atractivitate financiară, în comparație cu unele zone urbane mari. În unele cazuri, statele AELS pot decide să investească ele însele sau să ofere sprijin financiar unor operatori privați pentru a obține conectivitate la rețeaua NGA sau pentru a obține conectivitate mai devreme decât se prevăzuse, în scopul stimulării cât mai rapide a ocupării forței de muncă și a altor oportunități economice.

56.

Orice intervenție publică care vizează sprijinirea furnizării de rețele NGA sau accelerarea dezvoltării acestora trebuie să fie compatibilă cu normele privind ajutoarele de stat.

57.

Statele AELS pot interveni pe piață în măsuri diferite pentru a stimula sau accelera dezvoltarea rețelelor NGA. În această privință, considerațiile de la secțiunile 2.2.1 și 2.2.2 de mai sus (aplicarea principiului investitorului în economia de piață, compensația pentru obligația de serviciu public și criteriile Altmark) se aplică, mutatis mutandis, în privința intervențiilor de stat în domeniul dezvoltării rețelelor NGA. În funcție de natura și efectele tipului de intervenție selectat, normele privind ajutoarele de stat pot prevedea o abordare analitică diferită.

58.

În zonele în care se așteaptă implicarea investitorilor privați în extinderea viitoarelor rețele NGA, statele AELS pot decide să adopte un set de măsuri pentru a accelera ciclul investițional, încurajând astfel investitorii să își prezinte planurile de investiții. Aceste măsuri nu trebuie să implice în mod obligatoriu acordarea unui ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE. Deoarece o mare parte din costurile aferente dezvoltării rețelelor de fibră optică este alocată lucrărilor civile (de exemplu, excavări, întindere de cabluri, cablare a locuințelor etc.), statele AELS pot decide, în conformitate cu cadrul SEE de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, de exemplu, să simplifice procesul de achiziție a drepturilor de trecere, să impună operatorilor de rețea să își coordoneze lucrările civile și/sau să folosească o parte a infrastructurii lor în comun (62). În același spirit, statele AELS pot hotărî ca pentru orice construcție nouă (inclusiv rețele noi de apă, energie, transport sau canalizare) și/sau clădiri să fie instalată o conexiune prin fibră optică.

59.

De asemenea, autoritățile publice pot decide să efectueze unele lucrări civile (cum ar fi excavări pe domeniul public, construcția conductelor) pentru a permite și accelera dezvoltarea propriilor elemente de rețea de către operatorii în cauză. Cu toate acestea, astfel de lucrări civile nu trebuie să favorizeze „o anumită industrie sau un anumit sector”, ci, în principiu, trebuie să fie accesibile tuturor utilizatorilor potențiali (și anume, servicii de electricitate, gaz, apă etc.), și nu doar operatorilor de comunicații electronice. Dacă aceste intervenții publice își propun să creeze condițiile prealabile necesare pentru desfășurarea propriei infrastructuri de către operatorii de utilități, fără discriminări în favoarea unui anumit sector sau a unei anumite societăți (în principal, prin scăderea costurilor de capital ale acestora), nu intră sub incidența articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

60.

Autoritățile naționale de reglementare pot adopta, de asemenea, măsuri similare pentru a asigura accesul egal și nediscriminatoriu la stâlpi sau utilizarea în comun a conductelor aflate în proprietatea operatorilor de utilități sau de rețea existenți.

61.

După cum arată practica decizională a Comisiei în domeniul benzii largi de bază, ajutoarele de stat pentru rețelele în bandă largă se acordă, în majoritatea cazurilor, de autorități locale sau regionale care intenționează fie să remedieze absența conectivității în bandă largă în regiune, fie să sporească competitivitatea acesteia, prin creșterea gradului de acoperire a serviciilor în bandă largă existente și a conectivității rețelei. În scopul îndeplinirii acestor două obiective, autoritățile publice, până în prezent, au atribuit prin licitație construcția și administrarea unei infrastructuri publice în bandă largă sau au sprijinit financiar construcția unei rețele private în bandă largă (63).

62.

Dacă intervențiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, acestea trebuie să fie notificate Autorității, care va analiza compatibilitatea acestora cu piața comună în conformitate cu principiile menționate la secțiunile 3.3 și 3.4 (64).

63.

După cum s-a menționat la punctul 38, compatibilitatea ajutoarelor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii în bandă largă tradițională este evaluată prin referirea la distincția între zonele „albe”, „gri” și „negre”. Autoritatea consideră că această distincție se poate aplica și în cazul evaluării compatibilității ajutoarelor de stat pentru rețelele NGA cu articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE, dar este necesară o definiție mai exactă, care să aibă în vedere caracteristicile specifice ale rețelelor NGA.

64.

În această privință trebuie reținut că, pe termen lung, se preconizează o extindere mai mare a rețelelor NGA față de rețelele în bandă largă de bază. Deoarece rețelele NGA presupun o arhitectură diferită a rețelei, oferind servicii de o calitate superioară rețelelor actuale în bandă largă, dar și servicii care nu sunt suportate de către acestea, este posibil ca, în viitor, să apară diferențe importante între zonele acoperite și cele neacoperite de rețele NGA (65).

65.

În prezent, unele rețele în bandă largă de bază avansate [cum ar fi ADSL 2+ (66)] au capacitatea, până la o anumită limită, de a suporta unele tipuri de servicii în bandă largă care ar putea fi oferite, în viitorul apropiat, de rețelele NGA (precum servicii de bază „triple play”). Cu toate acestea, fără a aduce atingere impunerii unei reglementări ex ante, trebuie remarcat că este posibilă apariția unor produse sau servicii noi nesubstituibile atât din perspectiva cererii, cât și a ofertei, care vor necesita viteze în bandă largă peste limitele fizice superioare ale infrastructurii în bandă largă de bază.

66.

Prin urmare, în scopul evaluării ajutorului de stat pentru rețelele NGA, se consideră că o zonă în care nu există astfel de rețele în prezent și nu sunt șanse ca acestea să fie construite de investitori privați și să devină complet operaționale în viitorul apropiat este o zonă „NGA albă” (67). În această privință, expresia „în viitorul apropiat” corespunde unei perioade de trei ani (68). Autoritățile publice trebuie să aibă dreptul de a interveni, în anumite condiții, pentru a soluționa probleme de coeziune socială, dezvoltare regională sau o disfuncționalitate a pieței, atunci când se poate demonstra că investitorii privați nu au nicio intenție de a dezvolta rețele NGA în următorii 3 ani. Eforturile în domeniul investițiilor planificate de investitorii privați trebuie să poată garanta că, în termen de trei ani, se vor face cel puțin progrese semnificative din punct de vedere al acoperirii, cu realizarea investițiilor planificate prevăzute într-un interval ulterior rezonabil (în funcție de caracteristicile specifice fiecărei zone și fiecărui proiect). Nu ar fi adecvat să se stabilească o perioadă mai lungă, deoarece există riscul afectării intereselor regiunilor insuficient deservite față de alte părți ale țării care sunt suficient deservite de rețele în bandă largă. Este posibil ca autoritățile publice să solicite operatorilor privați de rețea prezentarea unui plan de afaceri, împreună cu un calendar detaliat al planului de dezvoltare, precum și dovada unei finanțări adecvate sau orice alt tip de dovadă care ar demonstra caracterul credibil și plauzibil al investiției planificate.

67.

Conform aceleiași reguli, o zonă va fi considerată zonă „NGA gri” în cazul în care o singură rețea NGA funcționează sau urmează să fie dezvoltată în următorii trei ani și nu există planuri ale unui operator de a dezvolta o altă rețea NGA în următorii trei ani (69). Când se evaluează posibilitatea ca alți investitori să dezvolte rețele NGA suplimentare într-o anumită zonă, vor fi avute în vedere măsurile de reglementare sau legislative care pot favoriza astfel de inițiative (dispoziții privind accesul la conducte, utilizarea în comun a infrastructurii etc.).

68.

Dacă într-o anumită zonă există sau se va dezvolta, în următorii trei ani, mai mult de o rețea NGA, aceasta trebuie considerată, în principiu, drept o zonă „NGA neagră” (70).

69.

Astfel cum s-a menționat la punctele 64 și 65, cu toate că rețelele NGA sunt mult mai avansate din punct de vedere calitativ decât rețelele tradiționale în bandă largă pe bază de cabluri de cupru, atunci când evaluează compatibilitatea unui ajutor de stat pentru dezvoltarea unei rețele NGA cu normele privind ajutoarele de stat, Autoritatea va examina, de asemenea, și efectele acestui ajutor asupra rețelelor în bandă largă existente, având în vedere gradul de substituire care pare să existe în prezent în ceea ce privește serviciile în bandă largă oferite atât prin rețelele în bandă largă, cât și prin rețelele NGA. În plus, atunci când evaluează compatibilitatea ajutorului de stat pentru rețelele NGA, Autoritatea aplică și testul comparativ (a se vedea punctul 33). În special, când evaluează caracterul proporțional al unei măsuri notificate, Autoritatea examinează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 49 (exercițiu detaliat de cartografiere și analiză a acoperirii, procedură de licitație deschisă, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, neutralitate tehnologică, utilizarea infrastructurii existente, acces deschis cu ridicata autorizat, exercițiu de comparare și mecanism de recuperare). Cu toate acestea, următoarele puncte sunt în mod special relevante în contextul evaluării rețelelor NGA.

70.

Ca în cazul serviciilor în bandă largă de bază și în funcție de un set de condiții care trebuie îndeplinite de statele AELS (a se vedea punctele 49 și 69), Autoritatea va considera ca fiind compatibile cu normele privind ajutoarele de stat prevăzute de Acordul privind SEE măsurile care sprijină dezvoltarea de rețele NGA în zone în care nu există în prezent infrastructură în bandă largă sau în care operatorii actuali în bandă largă consideră că dezvoltarea de rețele NGA nu este rentabilă.

71.

În zonele NGA albe în care există deja o rețea în bandă largă de bază (zonă gri tradițională), statul AELS în cauză trebuie să justifice ajutorul acordat pentru rețelele NGA prin faptul că (i) serviciile în bandă largă furnizate prin acele rețele sunt insuficiente pentru a satisface necesitățile locuitorilor și utilizatorilor comerciali din zona în cauză (se iau în considerare, de asemenea, eventuale planuri de modernizare) și că (ii) nu există măsuri care denaturează mai puțin concurența (inclusiv reglementări ex ante) pentru atingerea obiectivelor propuse.

72.

În zonele în care un investitor privat a dezvoltat deja o rețea NGA sau urmează să dezvolte o astfel de rețea în următorii trei ani (a se vedea, de asemenea, punctul 66) și nu există planuri ale unui investitor privat de a dezvolta o a doua rețea NGA în următorii trei ani, Autoritatea va trebui să efectueze o analiză mai detaliată pentru a verifica dacă intervenția statului în aceste zone poate fi considerată compatibilă cu normele privind ajutoarele de stat. În realitate, intervenția statului în aceste zone riscă să excludă investitorii existenți și să denatureze concurența.

73.

Autoritatea declară că un ajutor este compatibil dacă statele AELS sunt în măsură să demonstreze, în primul rând, că rețeaua NGA existentă sau planificată nu este sau nu va fi suficientă pentru a satisface necesitățile locuitorilor și utilizatorilor comerciali din zonele în cauză și, în al doilea rând, că nu există măsuri care denaturează mai puțin concurența (inclusiv reglementări ex ante) pentru atingerea obiectivelor propuse. În cursul evaluării sale detaliate, Autoritatea va stabili, în special, dacă:

74.

În zonele în care există deja mai mult de o rețea NGA sau investitorii privați sunt în curs de a dezvolta o rețea NGA concurentă, Autoritatea consideră că sprijinul de stat pentru o rețea suplimentară concurentă, finanțată din fonduri publice, riscă să provoace denaturări grave ale concurenței, fiind incompatibil cu normele privind ajutoarele de stat.

75.

Autoritatea consideră că zonele negre tradiționale, și anume zonele în care serviciile existente în bandă largă sunt furnizate de infrastructuri în bandă largă concurente (xDSL și rețele de cablu), sunt zone în care operatorii de rețea existenți ar trebui să își modernizeze rețelele tradiționale în bandă largă, transformându-le în rețele NGA foarte rapide, către care își pot transfera clienții existenți. În astfel de zone, nicio intervenție suplimentară a statului nu ar trebui, în principiu, să fie necesară.

76.

Cu toate acestea, un stat AELS poate respinge un astfel de argument, evidențiind faptul că operatorii existenți în bandă largă de bază nu au intenția de a face investiții în rețele NGA în următorii trei ani, și demonstrând, de exemplu, că modelul tradițional al investițiilor făcute de investitorii existenți în ultimii ani pentru modernizarea infrastructurii în bandă largă, în scopul asigurării de viteze superioare, ca răspuns la cererile utilizatorilor, a fost nesatisfăcător. În astfel de cazuri, sprijinul de stat pentru dezvoltarea de rețele NGA va fi supus analizei detaliate de la punctul 73 și va depinde de îndeplinirea unui set de condiții examinate mai detaliat la secțiunea 3.4.5.

77.

Ca și în cazul politicii urmate în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii în bandă largă de bază, ajutoarele de stat în favoarea dezvoltării unei rețele NGA pot constitui un instrument adecvat și justificat, cu condiția respectării mai multor condiții fundamentale. Cu excepția zonelor NGA albe, care sunt zone albe și în ceea ce privește banda largă de bază (unde nu sunt necesare cerințe suplimentare), Autoritatea consideră că, pe lângă garanțiile descrise la secțiunea 2.3.3, în special la punctul 49 (exercițiu detaliat de cartografiere și analiză a acoperirii, procedură de licitație deschisă, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, neutralitate tehnologică, utilizarea infrastructurii existente, acces deschis cu ridicata autorizat, exercițiu de comparare și mecanism de recuperare), este necesară, de asemenea, îndeplinirea următoarelor condiții:

78.

Prezentul capitol se va aplica începând cu ziua următoare datei adoptării.

79.

Autoritatea va reexamina prezentul capitol în conformitate cu modificările ulterioare ale documentului corespunzător, Comunicarea Comisiei – Orientări comunitare pentru aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor în bandă largă, de către Comisie.