Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2020/163/06

O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației 2020/C 163/06

PUB/2020/344

JO C 163, 12.5.2020, p. 12–12 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

12.5.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 163/12


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

(2020/C 163/06)

Image 1

Fața națională a noii monede comemorative de 2 euro destinate circulației și emise de Portugalia

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care utilizează monedele, Comisia publică o descriere a modelelor tuturor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro sunt autorizate să emită monede euro comemorative destinate circulației, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, în special aceea de a nu se utiliza decât moneda de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă: Portugalia

Obiectul comemorării: 75 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite.

Descrierea modelului: Modelul înfățișează logo-ul ONU. În partea de sus se află anul emisiunii „2020”, numele țării emitente „PORTUGAL” și inscripția „UN 75 YEARS”. Sub cuvintele „UN” și „YEARS” se află traducerea acestora în limba portugheză „ONU” și „ANOS”. În partea stângă se află numele monetăriei „CASA DA MOEDA” și în partea dreaptă se află numele gravorului „ANDRÉ LETRIA”.

Inelul exterior al monedei conține cele 12 stele ale drapelului european.

Numărul estimat de monede care urmează să fie emise: 510 000

Data emiterii: Jumătatea anului 2020


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1 pentru fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).


Top