Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2010/302/10

Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul COMP/M.5932 – News Corp/BSkyB) Text cu relevanță pentru SEE

JO C 302, 9.11.2010, p. 10–10 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

9.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 302/10


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5932 – News Corp/BSkyB)

(Text cu relevanță pentru SEE)

2010/C 302/10

1.

La data de 3 noiembrie 2010, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea News Corporation („News Corp”, SUA) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi British Sky Broadcasting Group plc. („BSkyB”, Regatul Unit) prin ofertă publică.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii News Corp: companie media cu activități diversificate la nivel mondial, implicată în producția de emisiuni de divertisment televizate, programe de televiziune, ziare și servicii de informare, publicare de cărți și alte activități, precum afișajul publicitar stradal;

în cazul întreprinderii BSkyB: furnizarea cu ridicata a canalelor de televiziune, distribuția cu amănuntul a canalelor de televiziune cu plată, furnizarea serviciilor tehnice pentru televiziunea cu plată, publicitate și alte servicii, precum furnizarea cu amănuntul a serviciilor de telefonie și a serviciilor în bandă largă.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5932 – News Corp/BSkyB, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

J-70

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].


Top