This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document C2007/095/115
Case F-12/07: Action brought on 26 February 2007 — O'Connor v Commission
Cauza F-12/07: Acțiune introdusă la data de 26 februarie 2007 — O'Connor/Comisie
Cauza F-12/07: Acțiune introdusă la data de 26 februarie 2007 — O'Connor/Comisie
JO C 95, 28.4.2007, pp. 57–58
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
28.4.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 95/57 |
Acțiune introdusă la data de 26 februarie 2007 — O'Connor/Comisie
(Cauza F-12/07)
(2007/C 95/115)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Elizabeth O'Connor (Bruxellles, Belgia) (reprezentanți: S. Orlandi, A. Coolen, J.-N. Louis și E. Marchal, avocats)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantei
|
— |
anularea deciziei Comisiei de stabilire a perioadei maxime de atribuire a indemnizației de șomaj reclamantei la 11 luni și 25 de zile; |
|
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Reclamanta, fost agent al Comisiei, s-a aflat în serviciul acesteia, fără întrerupere, de la data de 16 ianuarie 2001 până la data de 31 decembrie 2005, având șase contracte diferite pe perioadă determinată, care s-au succedat după cum urmează: un prim contract ca agent temporar, un prim contract ca agent auxiliar, un al doilea contract ca agent temporar, un al doilea contract ca agent auxiliar, un al treilea contract ca agent temporar și în final un contract de agent contractual.
Administrația i-a recunoscut dreptul de a beneficia de indemnizația de șomaj pentru o perioadă maximă de 11 luni și 25 de zile, în măsura în care aceasta a considerat că perioadele acoperite de contractele ca agent auxiliar trebuiau asimilate cu perioade petrecute în serviciul unui alt angajator decât instituțiile comunitare.
În sprijinul acțiunii sale, reclamanta arată, pe de o parte, că, menținând-o în serviciul său timp de mai mult de cinci ani cu diferite contracte pe perioadă determinată și cu diferite statute, Comisia a comis un abuz de drept. Pe de altă parte, Comisia a aplicat în mod greșit articolul 28a alineatul (4) și articolul 96 alineatul (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, prin aceea că perioada în care reclamanta a lucrat ca agent auxiliar nu a fost luată în considerare după cum prevăd dispozițiile acestuia.