Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 26 februarie 2026(1)

Cauza C‑147/25

„Inter Rao Lietuva” AB

împotriva

Finansinių nusikaltimų tyrimo tarnyba prie Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

[cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă, Lituania)]

„ Trimitere preliminară – Politica externă și de securitate comună – Regulamentul (UE) nr. 269/2014 – Articolul 2 – Decizia 2014/145/PESC – Articolul 2 – Măsuri restrictive în raport cu situația din Ucraina – Măsură națională care prevede înghețarea fondurilor și a resurselor economice care aparțin unei persoane controlate de persoane sancționate de Uniune – Întinderea controlului jurisdicțional – Standardul probei legăturii cu persoanele sancționate ”

1.        În anul 2022, autoritățile lituaniene au elaborat o „Listă a persoanelor fizice și juridice care au legături cu entități care fac obiectul unor sancțiuni internaționale”. Lista preciza că bunurile deținute de Inter Rao Lietuva AB(2) erau înghețate ca urmare a legăturii acestei societăți cu persoane care fac obiectul măsurilor restrictive adoptate prin Decizia 2014/145/PESC(3) și Regulamentul (UE) nr. 269/2014(4).

2.        Înainte de a se pronunța asupra recursului declarat de Inter Rao împotriva includerii sale pe listă, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă, Lituania) sesizează Curtea cu o cerere de decizie preliminară în care își exprimă îndoielile cu privire la interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii aplicabile.

3.        Trimiterea preliminară va permite Curții să precizeze dacă jurisprudența referitoare la listele (persoanelor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive) stabilite de Uniune poate fi extrapolată – și în ce măsură – la listele pe care statele membre le pot stabili în cadrul punerii în aplicare a acestor măsuri restrictive.

I.      Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii

1.      Decizia‑cadru 2014/145

4.        Articolul 2 prevede:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate de către:

(a)      persoane fizice care sunt responsabile, sprijină sau asigură punerea în aplicare a acțiunilor sau politicilor care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea Ucrainei sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina;

(b)      persoane juridice, entități sau organisme care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei;

(c)      persoane juridice, entități sau organisme din Crimeea ori Sevastopol a căror proprietate a fost transferată cu încălcarea dreptului ucrainean sau de către persoane juridice, entități sau organisme care au beneficiat de pe urma unui asemenea transfer;

(d)      persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, factorii de decizie ruși care sunt responsabili de anexarea Crimeii sau de destabilizarea Ucrainei sau care beneficiază de pe urma acțiunilor acestora;

(e)      persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care desfășoară tranzacții cu grupările separatiste din regiunea Donbas a Ucrainei;

(f)      persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, guvernul Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeii și de destabilizarea Ucrainei, sau care beneficiază de pe urma acțiunilor acestuia sau

(g)      oameni de afaceri importanți sau persoane juridice, entități sau organisme implicate în sectoarele economice care îi furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeii și de destabilizarea Ucrainei,

precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează pe lista din anexă.

(2)      Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor enumerate în anexă.

[…]”

5.        Articolul 3 prevede:

„(1)      Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea unui stat membru sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, decide stabilirea și modificarea listei din anexă.

(2)      Consiliul comunică persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului vizate de decizia menționată la alineatul (1) inclusiv motivele includerii pe listă, fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui anunț, acordând persoanei, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.

(3)      În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia menționată la alineatul (1) și informează în consecință persoana, entitatea sau organismul în cauză.”

6.        Articolul 4 alineatul (1) prevede:

„Anexa cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor menționate la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 2 alineatul (1).”

2.      Regulamentul nr. 269/2014

7.        Articolul 2 prevede:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia oricăror persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care figurează pe lista din anexa I sau sunt controlate de acestea.

(2)      Se interzice punerea la dispoziție, în mod direct sau indirect, de fonduri sau resurse economice persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care figurează pe lista din anexa I sau în beneficiul acestora.”

8.        Articolul 3 alineatul (1) prevede că anexa I include persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele menționate la acest alineat, precum și persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele controlate de acestea. Conform articolului 3 alineatul (2), anexa I cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate.

9.        Articolul 14 prevede:

„(1)      În cazul în care decide să aplice măsurile menționate la articolul 2 unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau unui organism, Consiliul modifică anexa I în consecință.

(2)      Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului menționate la alineatul (1), fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a formula observații.

(3)      În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.

(4)      Lista din anexa I se revizuiește periodic și cel puțin o dată la 12 luni.”

10.      Articolul 17 prevede:

„Prezentul regulament se aplică:

[…]

(d)      oricărei persoane juridice, entități sau organism, aflat în interiorul sau în afara teritoriului Uniunii, care este înregistrat sau constituit în conformitate cu legislația unui stat membru;

(e)      oricărei persoane juridice, entități sau organism, în legătură cu orice activitate desfășurată în întregime sau în parte pe teritoriul Uniunii.”

B.      Dreptul lituanian

1.      Lietuvos Respublikos ekonominių ir kitų tarptautinių sankcijų įgyvendinimo įstatymas nr. IX-2160(5)

11.      Articolul 12, în versiunea care a intrat în vigoare la 27 aprilie 2022, prevedea că supravegherea aplicării sancțiunilor financiare internaționale era de competența, în special, a Finansinių nusikaltimų tyrimo tarnyba prie Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos (Serviciul de investigare a infracțiunilor financiare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Lituania)(6).

12.      Alineatul 3 al aceluiași articol prevedea că FNTT coordona, supraveghea și asigura punerea în aplicare a sancțiunilor financiare (restricții privind disponibilitatea fondurilor și a resurselor economice) în Republica Lituania.

2.      Lietuvos Respublikos tarptautinių sankcijų įstatymas(7)

13.      Legea nr. IX‑2160 a fost înlocuită de Legea privind sancțiunile internaționale, astfel cum reiese din Lietuvos Respublikos ekonominių ir kitų tarptautinių sankcijų įgyvendinimo įstatymo nr. IX‑2160 pakeitimo įstatymas nr. XIV‑1020(8).

14.      Articolul 4 alineatul 4, care a intrat în vigoare la 17 mai 2022, prevede că FNTT trebuie să furnizeze persoanelor fizice și juridice, precum și responsabililor de registrele publice și administratorilor sistemelor informatice ale statului, care pun în aplicare aceste sancțiuni, informațiile privind deciziile adoptate cu privire la entitățile sancționate pentru legăturile lor cu entitățile incluse pe listele persoanelor sancționate.

15.      Articolul 11 prevede:

„1.      Atunci când pun în aplicare sancțiuni internaționale în domeniul lor de competență, autoritățile competente [precum FNTT]:

1)      adoptă deciziile prevăzute în actele care stabilesc sancțiunile internaționale;

[…]

4.      FNTT coordonează, supraveghează și asigură punerea în aplicare a sancțiunilor financiare (restricții privind disponibilitatea fondurilor și a resurselor economice) în Lituania.

[…]”

3.      Decretul nr. 1679

16.      Procedura de supraveghere a punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale este reglementată de Decretul nr. 1679 din 30 decembrie 2004. Punctul 11 din acesta, în versiunea în vigoare între 30 ianuarie 2019 și 27 mai 2022, prevedea că FNTT controla, verifica periodic și colecta datele privind punerea în aplicare a sancțiunilor financiare de către diferiți actori, precum entitățile financiare sau societățile de investiții.

4.      Decretul nr. 535

17.      Decretul nr. 1679 a fost înlocuit cu Decretul nr. 535 din 25 mai 2022. Conform punctului 13 din acesta, în exercitarea atribuțiilor sale de autoritate competentă, prevăzute la articolul 11 alineatul 1 din Legea privind sancțiunile internaționale, FNTT coordonează, supraveghează și asigură punerea în aplicare a sancțiunilor financiare (restricții privind disponibilitatea fondurilor și a resurselor economice) în Lituania.

18.      Punctul 13.2 prevede:

„În cazul în care constată […] că, în conformitate cu criteriile prevăzute de dispozițiile care reglementează sancțiunile internaționale, o persoană juridică […] este deținută de o entitate care face obiectul sancțiunilor sau este controlată de entitatea respectivă, FNTT adoptă o decizie prin care constată că sancțiunile financiare trebuie aplicate și persoanei juridice în cauză […]. Lista persoanelor juridice […] deținute de o entitate care face obiectul sancțiunilor sau controlate de o astfel de entitate, stabilită și actualizată pe baza deciziilor adoptate, se publică pe pagina web a FNTT și se transmite organismelor care gestionează registrele publice și sistemele informatice ale statului în termen de două zile lucrătoare de la adoptarea deciziilor corespunzătoare.”

19.      În temeiul punctului 15, deciziile FNTT menționate la punctul 13.2 constituie acte normative obligatorii în cadrul punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale în Lituania.

II.    Situația de fapt, litigiul și întrebările preliminare

20.      Situația de fapt expusă în decizia de trimitere este cea pe care o redăm în continuare.

21.      Inter Rao își desfășoară activitatea în Lituania, în calitate de importator și furnizor independent de energie electrică.

22.      51 % din capitalul social al Inter Rao este deținut de Rao Nordic, societate finlandeză care, la rândul său, este deținută în proporție de 100 % de Inter Rao Ues, o societate din Federația Rusă.

23.      La 28 aprilie 2022, FNTT a inclus Inter Rao pe „Lista persoanelor fizice și juridice care au legături cu entități care fac obiectul unor sancțiuni internaționale” (denumită în continuare „lista națională” sau „lista în litigiu”)(9).

24.      Lista națională preciza că bunurile aparținând Inter Rao erau înghețate ca urmare a legăturilor sale cu G.H., care făcea obiectul unor măsuri restrictive în temeiul Regulamentului nr. 269/2014.

25.      La 12 mai 2022, Inter Rao a depus la FNTT o cerere de radiere a sa de pe lista națională și de confirmare a faptului că nu făcea obiectul niciunei sancțiuni.

26.      La 25 mai 2022, FNTT a corectat lista în litigiu, eliminând informațiile referitoare la legăturile dintre Inter Rao și G.H. și precizând că această societate avea legături cu președintele Federației Ruse, care făcea obiectul unor măsuri restrictive în temeiul Deciziei (PESC) 2022/331(10).

27.      La 27 mai 2022, FNTT a adoptat o decizie „privind aplicarea Regulamentului [nr. 269/2014] în cazul Inter Rao […]” (denumită în continuare „Decizia nr. 1”), prin care a declarat că nu exista niciun temei juridic pentru a șterge informațiile cu privire la Inter Rao publicate pe pagina sa web.

28.      Decizia nr. 1 precizează că:

–        51 % din acțiunile Inter Rao sunt deținute de RaoNordic, o societate finlandeză ale cărei acțiuni aparțin în totalitate Rao Ues, societate din Federația Rusă. Acționarii Rao Ues sunt Rosneftgaz, care deține 26,37 % din acțiuni, Inter Rao Capital Group, care deține 29,56 %, PJSC FGC UES, care deține 8,57 %, iar restul de 34,24 % din acțiuni sunt cotate la Bursa din Moscova și sunt deținute de acționari minoritari.

–        acționarii principali ai societății ruse Inter Rao Ues sunt societăți controlate indirect de Federația Rusă, care este o republică federală prezidențială, al cărei șef de stat și președinte al Federației Ruse face obiectul unor măsuri restrictive în temeiul Deciziei 2022/331.

29.      La 30 mai 2022, Inter Rao a depus o nouă cerere de radiere de pe lista națională, susținând că niciunul dintre acționarii Inter Rao Ues nu deținea o participație care să îi confere controlul și că acești acționari nu făceau obiectul sancțiunilor.

30.      La 23 iunie 2022, FNTT a adoptat o a doua decizie „privind aplicarea Deciziei [2022/231] în cazul Inter Rao […]” (denumită în continuare „Decizia nr. 2”). În aceasta, FNTT a declarat că nu exista niciun temei juridic pentru a șterge informațiile publicate pe pagina sa web.

31.      Reiterând circumstanțele expuse în Decizia nr. 1 cu privire la structura acționariatului recurentei, FNTT a precizat în Decizia nr. 2 că atât Rosneftgaz, cât și Inter Rao Capital Group dețineau peste 25 % din acțiuni, astfel încât, împreună, dețineau 50 % sau mai mult din acțiuni, și că aceste societăți erau deținute indirect de Federația Rusă, care avea dreptul de a lua decizii cu privire la societăți și de a beneficia de pe urma acestora.

32.      La 20 iulie 2022, FNTT a aprobat „Ordinul nr. V‑174”, care conține lista persoanelor juridice sau a altor organizații fără personalitate juridică deținute de o entitate care face obiectul sancțiunilor sau controlate de o astfel de entitate. La punctul 1 din această listă figurează Inter Rao.

33.      Inter Rao a introdus o acțiune la Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania), solicitând declararea nulității Deciziilor nr. 1 și nr. 2 ale FNTT, precum și radierea sa de pe lista în litigiu.

34.      După respingerea acțiunii în primă instanță, Inter Rao a declarat recurs la Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă), care sesizează Curtea cu următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 2 din Decizia 2014/145 […] și articolul 2 din Regulamentul […] nr. 269/2014 coroborate cu principiul bunei administrări consacrat la articolul 41 din Carta [drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, denumită în continuare «carta»] permit adoptarea unei măsuri naționale în temeiul căreia o persoană care nu este inclusă în anexa I la Decizia 2014/145 […] sau în anexa I la Regulamentul […] nr. 269/2014 este înscrisă pe lista persoanelor ale căror active sunt înghețate ca urmare a legăturilor persoanei respective cu persoane care fac obiectul unor sancțiuni, iar posibilitatea de a se opune unei astfel de măsuri naționale în fața autorității competente este prevăzută numai după o astfel de înscriere?

2)      În temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, cerința unui control jurisdicțional efectiv efectuat de o instanță națională cu privire la legalitatea unei decizii de înghețare a activelor unei persoane în cadrul punerii în aplicare a unor măsuri restrictive ale Uniunii Europene presupune examinarea aspectului dacă au fost respectate normele de procedură sau dacă a fost îndeplinită obligația de motivare, examinarea exactității situației de fapt, a absenței unor erori vădite în aprecierea situației de fapt respective și a inexistenței unui abuz de putere?

3)      Dispozițiile articolului 2 din Decizia 2014/145 […] și ale articolului 2 din Regulamentul […] nr. 269/2014 coroborate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu articolul 47 din cartă impun, în cadrul dovedirii în fața unei instanțe naționale a legăturilor unei persoane cu reprezentanții autorităților politice ale Federației Ruse, realizarea unei evaluări a împrejurărilor referitoare la realitatea și la eficacitatea controlului exercitat de autoritățile politice ale Federației Ruse asupra persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în această țară, care nu pot fi dovedite prin indicii obiective și suficient de grave prezentate în cauză, și care poate conduce la admiterea faptului că reprezentanții relevanți ai autorităților politice ale Federației Ruse exercită controlul asupra persoanei respective în temeiul competențelor guvernamentale pe care le dețin?”

III. Procedura în fața Curții

35.      Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 17 februarie 2025.

36.      Inter Rao, Įmonių bankroto administravimo ir teisinių paslaugų biuras UAB, guvernele italian, leton, lituanian și neerlandez, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

37.      Curtea nu a considerat necesară desfășurarea unei ședințe publice.

IV.    Analiză

38.      Instanța de trimitere ridică problema momentului în care persoanei vizate trebuie să i se dea posibilitatea să conteste includerea sa pe lista națională (prima întrebare preliminară) și a întinderii controlului jurisdicțional al măsurii de includere (a doua și a treia întrebare preliminară).

39.      Înainte de a analiza cele trei întrebări preliminare, este oportun să se sublinieze faptul că instanța de trimitere se referă la FNTT ca fiind autoritatea care a impus măsurile restrictive în discuție(11).

40.      În realitate, astfel cum a amintit recent avocatul general Norkus, în dreptul Uniunii, „măsurile restrictive” sunt adoptate prin decizii ale Consiliului, „care «definesc poziția Uniunii într‑o anumită chestiune de natură geografică sau tematică», în cadrul politicii externe și de securitate comună (PESC) și în temeiul articolului 29 TUE”(12).

A.      Prima întrebare preliminară

41.      Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dispozițiile dreptului Uniunii (articolul 2 din Decizia 2014/145, articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014 și articolul 41 din cartă) permit ca o persoană care nu figurează pe listele Uniunii, dar care figurează pe lista națională să aibă posibilitatea de a contesta includerea sa pe o astfel de listă națională numai după publicarea acesteia.

42.      Guvernele italian și neerlandez, precum și Comisia, consideră că răspunsul la prima întrebare preliminară nu trebuie să facă referire doar la momentul contestării includerii pe lista națională, ci și, în prealabil, la legalitatea acestei liste.

43.      Cu toate că instanța de trimitere nu pare să pună la îndoială legalitatea listei naționale (mai degrabă o consideră implicită, dezbaterea limitându‑se doar la includerea Inter Rao pe această listă), suntem de părere că Curtea nu ar trebui să ocolească analiza acestei premise. În cazul în care s‑ar concluziona că nu există niciun temei juridic care să justifice existența listei naționale, nu ar mai fi necesară o decizie cu privire la momentul eventualei contestări a conținutului acesteia, nici cu privire la întinderea controlului jurisdicțional al măsurii de includere.

44.      Odată făcută această precizare, pot fi abordate cele două aspecte ale primei întrebări preliminare.

1.      Legalitatea unei liste naționale a fondurilor și a resurselor care fac obiectul înghețării

45.      În temeiul articolului 29 TUE, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

46.      Dat fiind că deciziile adoptate în cadrul PESC nu produc efecte directe în ordinea juridică internă a statelor membre, ele nu pot, prin ele însele, să creeze obligații pentru persoane juridice sau fizice. Prin urmare, punerea în aplicare a acestora necesită adoptarea, în temeiul articolului 215 TFUE, a unor acte de drept derivat având ca obiect „întreruperea sau restrângerea, totală sau parțială, a relațiilor economice și financiare cu una sau mai multe țări terțe” [alineatul (1)] sau „măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități fără caracter statal” [alineatul (2)](13).

47.      Acesta este motivul pentru care, în prezenta cauză, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 215 TFUE, în aceeași dată cu Decizia 2014/145, Regulamentul nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile la care face referire decizia menționată, regulament care, în conformitate cu articolul 288 al doilea paragraf TFUE, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.

48.      În aceste condiții și astfel cum a susținut guvernul neerlandez, este necesar să se facă distincție între:

–        impunerea de măsuri restrictive, care are loc, la nivelul Uniunii, prin includerea unei persoane sau entități în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014;

–        eventuala elaborare, la nivel național, a unei liste care identifică entitățile controlate de către o persoană inclusă în anexa menționată(14).

49.      Obligația de a îngheța fondurile și resursele economice decurge în mod direct din articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul 269/2014 și se aplică persoanelor și entităților care figurează în anexa I la acesta.

50.      Includerea societății Inter Rao pe lista în litigiu nu constituie impunerea unei sancțiuni suplimentare de către FNTT. Mai concret, această includere nu produce un efect echivalent cu includerea pe lista din anexa I la Regulamentul nr. 269/2014, și anume nu extinde cercul persoanelor și al entităților care fac obiectul măsurilor restrictive adoptate de Uniune.

51.      O problemă diferită este, astfel cum au susținut Comisia și guvernul neerlandez, faptul că statele membre pot stabili liste în care figurează persoanele sau entitățile ale căror fonduri sunt înghețate datorită legăturilor pe care aceste persoane sau entități le au cu cele incluse în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014.

52.      În acest sens, după cum a subliniat Comisia, încredințarea în mod exclusiv unor actori privați a sarcinii de identificare și înghețare a activelor care aparțin unei entități incluse pe lista din anexa I la Regulamentul nr. 269/2014 sau care sunt controlate de aceasta ar putea compromite aplicarea eficientă a sancțiunilor, în special atunci când activele în cauză sunt ascunse în structuri juridice complexe(15).

53.      Suntem de acord cu guvernul neerlandez că elaborarea de liste precum cea în litigiu nu este în sine contrară dreptului Uniunii, întrucât nici Regulamentul nr. 269/2014, nici o altă dispoziție nu interzic utilizarea acestora.

54.      În plus, nu există niciun alt motiv care să interzică liste precum cea în litigiu, care pot contribui la securitatea juridică și la eficacitatea aplicării dreptului Uniunii. Acestea sunt instrumente care aduc claritate chiar entității vizate, precum și celorlalți agenți de pe piață: dacă autoritățile de control au stabilit că anumite fonduri sau resurse economice trebuie înghețate, atunci, în scopul eficacității măsurilor restrictive, este util ca persoanele fizice să poată cunoaște această evaluare(16).

55.      Utilitatea acestor liste este foarte clară, întrucât, spre deosebire de situația existentă în cazul identificării persoanelor, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse fac în mod direct obiectul măsurilor restrictive impuse de Uniune, identificarea acestor fonduri și resurse economice nu răspunde întotdeauna unor parametri de identificare preciși și concludenți.

56.      Astfel, persoanele, entitățile și organismele vizate de măsurile restrictive sunt în principiu cele identificate în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014. În schimb, fondurile și resursele a căror înghețare este dispusă de Uniune nu sunt numai cele care aparțin persoanelor care figurează în anexa I, ci și cele care, în conformitate cu articolul 2 din Decizia 2014/145, sunt deținute, păstrate sau controlate de către acestea(17).

57.      Întrucât identificarea bunurilor care fac obiectul înghețării poate fi deosebit de complicată și laborioasă, nimic nu împiedică statele membre ca, pentru a facilita efectivitatea măsurilor restrictive, să încredințeze unei autorități naționale sarcina de a le identifica și de a le publica într‑o listă precum cea în litigiu.

58.      Importanța listei naționale constă în consemnarea identificării bunurilor și a resurselor care, în cadrul punerii în aplicare a măsurilor restrictive adoptate de Uniune, trebuie înghețate.

2.      Momentul contestării includerii pe o listă națională

59.      Tocmai deoarece lista în litigiu conține enumerarea fondurilor și a resurselor care nu au fost înghețate, dar care trebuie să facă obiectul înghețării în temeiul dreptului Uniunii, este legitim ca autoritățile naționale să o adopte fără a fi necesar să procedeze la o audiere prealabilă a persoanelor vizate.

60.      În scopul eficacității înghețării, includerea pe lista națională „trebuie, prin însăși natura [sa], să beneficieze de un efect de surpriză” pe care Curtea îl consideră necesar în cazul adoptării de măsuri restrictive de către organele Uniunii(18).

61.      Astfel cum vom explica în continuare, includerea pe lista din anexa I la Regulamentul nr. 269/2014 poate justifica anumite nuanțări ale principiului bunei administrări. Același lucru este valabil și pentru includerea pe o listă națională care cuprinde enumerarea fondurilor și a resurselor care fac obiectul înghețării, în vederea punerii în aplicare a unei măsuri restrictive impuse de dreptul Uniunii.

62.      Articolul 41 din cartă, invocat de instanța de trimitere, „se adresează numai instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, iar nu statelor membre”(19). Cu toate acestea, „dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, reflectă un principiu general al dreptului Uniunii care are vocația de a se aplica statelor membre atunci când pun în aplicare acest drept”(20).

63.      Includerea pe o listă elaborată de autoritățile naționale pentru a facilita punerea în aplicare a măsurilor restrictive adoptate de Uniune trebuie, așadar, examinată în lumina jurisprudenței care interpretează articolul 41 din cartă.

64.      Această jurisprudență leagă dreptul la bună administrare de obligația de motivare a deciziilor adoptate de organele administrative(21) și de dreptul oricărei persoane de a beneficia de un tratament imparțial și într‑un termen rezonabil(22).

65.      Dreptul la bună administrare include, în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, în special „dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere”. Motivarea acestei măsuri individuale – în măsura în care trebuie să fie întemeiată, obiectivă și imparțială – nu poate ignora motivele invocate în apărarea sa de persoana vizată(23).

66.      Or, în ceea ce privește procedura urmată în vederea aprobării măsurilor individuale adoptate în cadrul unor regulamente precum cel aplicat în prezenta cauză, Curtea a reținut următoarele:

–         „În ceea ce privește dreptul la apărare și în special dreptul de a fi ascultat, fiind vorba de măsuri restrictive precum acelea impuse prin regulamentul în litigiu, nu se poate cere autorităților comunitare să comunice motivele respective înaintea includerii inițiale a unei persoane sau a unei entități în acea listă”(24).

–        „Pentru motive care țin de asemenea de obiectivul urmărit prin regulamentul în litigiu și de eficacitatea măsurilor pe care le prevede acesta, autoritățile comunitare nu erau obligate să procedeze la o audiere a recurenților înainte de includerea inițială a numelor lor în lista care figurează în anexa I la acest regulament”(25).

67.      Curtea a precizat că obligația de a comunica motivele includerii trebuie îndeplinită „în măsura posibilului, fie în momentul în care este decisă această includere, fie, cel puțin, cât mai rapid posibil după includere, pentru a le permite acestor destinatari exercitarea în termen a dreptului lor la acțiune”(26).

68.      Din cele de mai sus rezultă că articolul 41 din cartă (și, a fortiori, articolul 2 din Decizia 2014/145 și articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014) nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale care permit doar formularea ex post de obiecții împotriva includerii pe lista în litigiu.

69.      Prima întrebare se referă la motivele care justifică includerea pe listă. Cu toate acestea, ținând seama de opinia guvernului italian, considerăm că această chestiune este legată în mod obiectiv de a treia întrebare preliminară și trebuie examinată în cadrul analizei acesteia din urmă(27).

B.      Motive care justifică includerea pe o listă națională a fondurilor și resurselor care fac obiectul înghețării și întinderea controlului jurisdicțional (a treia și a doua întrebare preliminară)

70.      Răspunsul la ambele întrebări, care poate fi comun, va porni de la premisa că dreptul Uniunii nu se opune stabilirii unei liste precum cea în litigiu și nici nu este incompatibil cu reglementarea sau practica națională care permit doar contestarea ulterioară a includerii pe o astfel de listă.

71.      Pe baza acestor premise, este necesar să se analizeze care sunt motivele care pot justifica includerea unei persoane sau a unei entități pe lista națională și care trebuie să fie intensitatea controlului jurisdicțional al acestei includeri.

72.      Potrivit instanței de trimitere, includerea în litigiu este motivată de legătura dintre Inter Rao și președintele Federației Ruse, care face obiectul unor sancțiuni internaționale în temeiul Deciziei 2022/331(28).

73.      Instanța de trimitere:

–        admite că în speță nu există probe directe care să susțină legăturile concrete ale Inter Rao cu președintele Federației Ruse(29);

–        cu toate acestea, consideră că „natura autocratică și oligarhică a regimului” aflat la conducerea Federației Ruse (fapt notoriu care nu necesită dovezi suplimentare) se traduce printr‑un control efectiv și real, chiar dacă informal, asupra autorităților politice și a întreprinderilor din statul respectiv, în special asupra întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoare importante din punct de vedere economic și politic, precum sectorul energetic, care este în discuție în prezenta cauză(30);

–        afirmă că, „în aceste condiții, concluzia care se impune este că președintele Federației Ruse, în virtutea puterilor sale nelimitate de facto și indiferent de cuantumul acțiunilor deținute de el sau de alte persoane din anturajul său care au legături cu guvernul Federației Ruse, este […] în măsură să exercite un control real și efectiv asupra persoanelor și întreprinderilor care își desfășoară activitatea în Rusia, urmărind obiective politice ostile Uniunii Europene și statelor sale membre și obținând în același timp beneficii economice”(31).

74.      În conformitate cu articolul 2 din Decizia 2014/145, legătura relevantă pentru identificarea fondurilor și a resurselor care fac obiectul înghețării este faptul că acestea aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate de către „[…] persoane fizice care sunt responsabile, sprijină sau asigură punerea în aplicare a acțiunilor sau politicilor care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea Ucrainei” și „de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează pe lista din anexă”.

75.      În măsura în care, astfel cum a susținut Comisia, acționarii direcți sau indirecți ai Inter Rao nu figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014 și nici nu pare că această societate aparține indirect președintelui Federației Ruse(32), trebuie să se stabilească dacă Inter Rao se află sub controlul acestuia din urmă.

76.      În opinia noastră, simpla natură „autocratică și oligarhică” a regimului aflat la conducerea Federației Ruse (dacă este să utilizăm termenii din decizia de trimitere) nu constituie o dovadă suficientă pentru a demonstra controlul la care se referă articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014 și articolul 2 din Decizia 2014/145.

77.      Dacă aceasta ar fi situația, măsurile restrictive adoptate de Uniune s‑ar fi bazat doar pe acest aspect pentru a identifica fondurile și resursele care fac obiectul înghețării, și anume cele aparținând tuturor întreprinderilor care își exercită activitatea în Federația Rusă.

78.      Controlul fondurilor și al resurselor, menționat la articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014, nu poate fi pur abstract, ci trebuie să fie efectiv și concret, dovedit în termeni suficient de solizi. Controlul jurisdicțional al măsurii restrictive care se întemeiază pe existența unui astfel de control din partea unei persoane incluse în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014 nu se poate limita la „aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate”(33).

79.      În prezenta cauză, un fapt relevant la care face referire instanța de trimitere este acela că 51 % din capitalul social al Inter Rao aparține unei societăți finlandeze deținute în totalitate de o societate rusă. Potrivit Comisiei, aceasta din urmă deține un monopol asupra exportului și importului de energie electrică în Rusia, fiind în același timp una dintre cele mai mari întreprinderi publice ruse din sectorul energetic în termeni de capitalizare bursieră și controlând mai multe întreprinderi de energie electrică din exterior, printre care centrale termice și hidroelectrice, operatori de rețele și furnizori de energie(34).

80.      Din acest fapt (a cărui verificare finală revine instanței de trimitere) s‑ar putea deduce că, dat fiind că întreprinderea publică rusă deține, prin intermediul societății finlandeze, peste 50 % din capitalul Inter Rao, este logic să se presupună că aceasta are o influență dominantă asupra Inter Rao însăși(35).

81.      În cazul în care s‑ar confirma influența dominantă a unei întreprinderi publice ruse asupra Inter Rao, ar mai trebui verificat dacă președintele Federației Ruse este în măsură să exercite un control asupra întreprinderii dominante în cauză.

82.      În vederea stabilirii acestui aspect, Comisia a sugerat ca element contextual relevant împrejurarea că președintele Federației Ruse ar fi putut să își exercite atribuțiile de control asupra întreprinderilor publice din sectorul energetic(36).

83.      Chiar și în lipsa unor dovezi mai concrete care să indice faptul că președintele Federației Ruse controlează societățile care exercită o influență dominantă asupra Inter Rao, aprecierea acestei circumstanțe revine instanței de trimitere, prin examinarea elementelor de probă nu în mod izolat, ci în contextul în care se integrează.

84.      În vederea îndeplinirii sarcinii probei, este suficientă existența unei „ser[ii] de indicii suficient de concrete, precise și concordante” din care să se poată deduce că președintele Federației Ruse este în măsură să exercite un control asupra întreprinderilor din sectorul energetic din țara sa și, indirect, asupra acelora în care aceste întreprinderi publice ruse exercită o influență semnificativă(37).

85.      În concluzie, dreptul Uniunii permite instanței naționale să evalueze toate circumstanțele cauzei, inclusiv cele de natură generală sau contextuală, și să se bazeze pe prezumții întemeiate și relative atunci când natura controlului este informală sau dificil de documentat. Esențial este ca aprecierea existenței unei influențe semnificative să fie rezonabilă, coerentă și susceptibilă de a fi pusă în discuție de către cei vizați.

86.      În ceea ce privește, în mod specific, întinderea controlului jurisdicțional al motivelor care justifică includerea pe o listă națională a fondurilor și resurselor care fac obiectul înghețării, suntem de părere că este aplicabilă jurisprudența Curții referitoare la măsurile restrictive adoptate de instituțiile Uniunii.

87.      Nu împărtășim opinia Inter Rao(38) cu privire la caracterul inadecvat al extrapolării jurisprudenței Curții la înghețarea fondurilor și resurselor adoptată de autoritățile naționale. Atunci când această înghețare decurge tocmai din respectarea dispozițiilor dreptului Uniunii, nu vedem de ce ar trebui să se renunțe la jurisprudența Curții privind controlul său jurisdicțional.

88.      În consecință, instanței de trimitere îi pot servi drept sursă de inspirație considerațiile reținute de Curte în această privință, cum sunt cele formulate în Hotărârea din 1 august 2025(39), în următorii termeni:

–        „[Î]n cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane în lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din [cartă] impune, printre altele, ca instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana în cauză, să se întemeieze pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune o verificare a faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă acele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actelor menționate – sunt întemeiate”(40).

–        „[…] o asemenea apreciere trebuie efectuată prin examinarea elementelor de probă nu în mod izolat, ci în contextul în care acestea se integrează, Consiliul achitându‑se de sarcina probei care îi incumbă dacă prezintă în fața instanței Uniunii o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante care să permită stabilirea existenței unei legături suficiente între persoana căreia i s‑a aplicat o măsură de înghețare a fondurilor și regimul combătut […]. În plus, în caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei acestor motive. Deși autoritatea menționată nu este obligată să prezinte instanței Uniunii toate informațiile și toate elementele de probă inerente motivelor invocate, se impune totuși ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei vizate”(41).

89.      Acestea sunt cerințe imperative privind conținutul minim esențial al dreptului la o cale de atac efectivă garantat de articolul 47 din cartă. Ele trebuie respectate în egală măsură în procedurile judiciare care supun controlului legalitatea actelor naționale de punere în executare a măsurilor restrictive adoptate de Uniune, precum cele prevăzute de Regulamentul nr. 269/2014(42).

90.      Recunoaștem, totuși, că acest răspuns ar putea să nu răspundă pe deplin intenției instanței de trimitere de a obține din partea Curții orientări mai precise cu privire la criteriile pe care trebuie să le utilizeze în aprecierea pe care o efectuează cu privire la legalitatea deciziilor naționale în litigiu.

91.      Curtea interpretează dreptul Uniunii, însă nu îl aplică (deși această distincție nu are întotdeauna limite clare) în cauzele care fac obiectul unei cereri de decizie preliminară privind punerea în aplicare a măsurilor naționale de înghețare a fondurilor și resurselor precum cea în discuție în prezenta cauză. Această din urmă sarcină revine instanțelor naționale.

92.      Din această perspectivă, Curtea nu poate înlocui instanța de trimitere în aprecierea sa cu privire la elementele de probă sau la indiciile suficiente care să demonstreze că există motive pentru a îngheța fondurile și resursele unei anumite societăți ca urmare a controlului exercitat asupra acesteia de persoanele care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014.

93.      În acest sens, este suficient să se precizeze că controlul legalității deciziilor atacate trebuie să vizeze aspectele menționate de instanța de trimitere(43), precum și orice alt aspect necesar pentru a garanta un control jurisdicțional deplin asupra deciziilor naționale.

V.      Concluzie

94.      În temeiul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă, Lituania) după cum urmează:

„1)      Articolul 2 din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/660 a Consiliului din 21 aprilie 2022, și articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/658 al Consiliului din 21 aprilie 2022, coroborate cu articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun unei măsuri naționale în temeiul căreia o persoană care nu figurează pe lista din anexa I la Decizia 2014/145 și nici pe cea din anexa la Regulamentul nr. 269/2014 este inclusă pe lista persoanelor ale căror bunuri sunt înghețate în cadrul punerii în aplicare a acestor din urmă dispoziții, fără ca persoana sau entitatea vizată să poată formula obiecții în fața autorității competente decât după includerea sa pe această listă.

2)      Articolul 2 din Decizia 2014/145 și articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014 coroborate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu articolul 47 din cartă

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun ca, în cadrul dovedirii în fața unei instanțe naționale a controlului exercitat asupra unei societăți de către autoritățile politice ale Federației Ruse, să se ia în considerare circumstanțe referitoare la realitatea și efectivitatea unui control exercitat de autoritățile politice respective asupra persoanelor care exercită o influență dominantă asupra societății în cauză, chiar dacă aceste circumstanțe nu pot fi susținute cu documente directe, atât timp cât concluzia se întemeiază pe indicii obiective și suficient de solide, iar persoana vizată a avut posibilitatea să o conteste într‑o procedură judiciară cu toate garanțiile.”

1      Limba originală: spaniola.

2      Denumită în continuare „Inter Rao”.

3      Decizia Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 16), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/660 a Consiliului din 21 aprilie 2022 (JO 2022, L 120, p. 11).

4      Regulamentul Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 6), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/658 al Consiliului din 21 aprilie 2022 (JO 2022, L 120, p. 1).

5      Legea lituaniană nr. IX‑2160 din 22 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a sancțiunilor economice și a altor sancțiuni internaționale (Žin., 2004, nr. 68‑2369).

6      Denumit în continuare „FNTT”.

7      Legea lituaniană privind sancțiunile internaționale.

8      Legea lituaniană nr. XIV‑1020 din 19 aprilie 2022 de modificare a Legii nr. IX‑2160 privind punerea în aplicare a sancțiunilor economice și a altor sancțiuni internaționale (TAR, 2022, nr. 2022‑8433).

9      Lista în litigiu, precum și toate modificările acesteia au fost publicate pe pagina web a FNTT.

10      Decizia Consiliului din 25 februarie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 52, p. 1).

11      De exemplu la punctul 45 din decizia de trimitere.

12      Concluziile avocatului general Norkus în cauza Čiekuri‑Shishki (C‑480/24, EU:C:2025:672), punctul 27.

13      Loc. ult. cit..

14      Punctul 16 din observațiile scrise ale guvernului neerlandez.

15      Punctul 20 din observațiile scrise ale Comisiei. La acest punct, Comisia adaugă că, din acest motiv, în unele state membre autoritățile publice elaborează o listă a activelor care se află în domeniul lor de competență.

16      Punctul 13 din observațiile scrise ale guvernului neerlandez.

17      Articolul 2 din Regulamentul nr. 269/2014 vorbește despre proprietate, posesie și control. La profilurile acestor categorii juridice am făcut referire în Concluziile prezentate în cauza T Trust (C‑483/23, EU:C:2025:559), punctele 67 și 109, explicând faptul că includerea în articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014 a noțiunii de „control” asupra fondurilor și resurselor economice completează criteriile privind proprietatea și posesia acestor active și resurse. Includerea sa răspunde intenției legiuitorului Uniunii de a închide cercul posibilelor situații și de a evita astfel eludarea măsurilor restrictive.

18      Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (C‑402/05 P și C‑415/05 P, EU:C:2008:461, denumită în continuare „Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia”), punctul 340: „astfel de măsuri trebuie, prin însăși natura lor, să beneficieze de un efect de surpriză și […] să se aplice cu efect imediat”.

19      Printre altele, Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Minister van Buitenlandse Zaken (C‑225/19 și C‑226/19, EU:C:2020:951), punctul 33.

20      Hotărârea din 10 februarie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Termen de prescripție) (C‑219/20, EU:C:2022:89), punctul 37.

21      Hotărârea din 21 decembrie 2023, Infraestruturas de Portugal și Futrifer Indústrias Ferroviárias (C‑66/22, EU:C:2023:1016), punctul 87.

22      Hotărârea din 8 mai 2014, N. (C‑604/12, EU:C:2014:302), punctul 50.

23      Ceea ce implică, astfel cum a subliniat Comisia, dreptul de acces la dosar, care a fost interpretat de instanțele Uniunii în cadrul procedurilor privind măsurile restrictive în termeni pe care instanțele naționale trebuie să îi aplice mutatis mutandis atunci când controlează măsurile de punere în aplicare adoptate de propriile lor autorități (punctul 33 din observațiile scrise ale Comisiei).

24      Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, punctul 338.

25      Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, punctul 341.

26      Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, punctul 336.

27      Punctele 24 și 25 din observațiile scrise ale guvernului italian.

28      Punctele 36 și 37 din decizia de trimitere.

29      Punctul 72 din decizia de trimitere.

30      Punctul 73 din decizia de trimitere.

31      Punctul 73 din decizia de trimitere.

32      Punctul 57 din observațiile scrise ale Comisiei.

33      Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi (C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518), punctul 119.

34      Punctul 68 din observațiile scrise ale Comisiei.

35      Chiar dacă nu sunt obligatorii, criteriile enunțate în documentul Consiliului privind Bunele practici ale Uniunii Europene pentru punerea în aplicare a măsurilor restrictive (actualizat la 3 iulie 2024; documentul nr. 11623/24) sunt utile. La punctul 63 se arată că, în cazul în care o entitate se află în proprietatea, chiar și în comun, în proporție de 50 % sau mai mult, a unei entități incluse pe lista Uniunii, atunci se poate considera că aceasta se află în proprietatea persoanei incluse în listă.

36      La punctul 69 din observațiile sale scrise, Comisia face referire la un decret prezidențial din 31 martie 2022, referitor la o procedură specială care le permite cumpărătorilor străini să își îndeplinească obligațiile față de furnizorii ruși de gaz natural, în temeiul căruia președintele le‑a impus cumpărătorilor din „jurisdicții ostile” (inclusiv statele membre ale Uniunii) să efectueze toate plățile pentru gazul transportat prin gazoduct în ruble, și nu în moneda străină menționată în contract.

37      În acest sens, a se vedea prin analogie jurisprudența dată în Hotărârea din 21 aprilie 2015, Anbouba/Consiliul (C‑605/13 P, EU:C:2015:248), punctele 50 și 51.

38      Punctul 54 din observațiile scrise ale Inter Rao. În opinia sa, procedura de punere în aplicare a sancțiunilor Uniunii de către autoritățile naționale competente prezintă diferențe substanțiale în raport cu procedura de adoptare a deciziilor Consiliului, astfel încât jurisprudența Curții referitoare la obligațiile care revin instituției menționate nu ar putea fi extrapolată la prezenta cauză.

39      Cauza Timchenko/Consiliul (C‑702/23 P, EU:T:2025:605), denumită în continuare „Hotărârea Timchenko/Consiliul”.

40      Hotărârea Timchenko/Consiliul, punctul 38 și jurisprudența citată.

41      Hotărârea Timchenko/Consiliul, punctul 39 și jurisprudența citată.

42      Considerentul (6) al Regulamentului nr. 269/2014 precizează că acesta trebuie aplicat în conformitate cu drepturile fundamentale și principiile consacrate în cartă „și mai ales [cu] dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil”.

43      „Respectarea normelor de procedură și a obligației de motivare, precum și verificarea exactității faptelor, a absenței unor erori vădite în aprecierea acestora și a inexistenței unui abuz de putere”.