1)

Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană („TUE”) precum și articolul 6 alineatele (1)-(3) din TUE coroborate cu articolul 47 prima și a doua teză din Carta drepturilor fundamentale (denumită în continuare „carta”) trebuie interpretate în sensul că:

nu este o instanță judecătorească constituită prin lege în sensul dreptului Uniunii o instanță a cărei compunere include membri ai Izba Odpowiedzialności Zawodowej Sądu Najwyższego (Camera pentru răspundere profesională a Curții Supreme), care a fost înființată în locul Izba Dyscyplinarna Sądu Najwyższego (Camera disciplinară a Curții Supreme) în temeiul modificării ustawa o Sądzie Najwyższym z 2017 r. (Legea din 2017 privind Curtea Supremă) [denumită în continuare Legea privind Curtea Supremă] prin intermediul ustawa z 9 czerwca 2022 r. o zmianie ustawy o Sądzie Najwyższym oraz niektórych innych ustaw (Legea din 9 iunie 2022 de modificare a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi) (Dz.U., poziția 1259), a cărei competență include controlul deciziilor emise în cadrul procedurilor disciplinare desfășurate, printre altele, împotriva judecătorilor [articolul 3 alineatul 4a, articolul 27a și articolul 73 alineatul 1 din Legea privind Curtea Supremă din 8 decembrie 2017, astfel cum a fost modificată prin textul consolidat din 23 aprilie 2024 (Dz.U din 2024, poziția 622)],

2)

dispozițiile menționate la prima întrebare, precum și principiul supremației și principiul efectivității coroborate cu articolul 4 alineatele (1) și (2), coroborat cu articolul 10 alineatul (1), coroborate cu considerentul (16 prima teză din Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (2), trebuie interpretate în sensul că – în ceea ce privește hotărârile pronunțate în primă instanță în cazul cărora calea de atac a fost judecată de Camera pentru răspundere profesională a Curții Supreme – obligă (sau abilitează) instanța națională sesizată cu o cauză având ca obiect pronunțarea unei hotărâri cumulative (unei decizii cumulative) împotriva unui judecător să constate că nu a fost dovedită și stabilită în mod definitiv vinovăția în această privință, și, prin urmare, aceste dispoziții obligă (sau abilitează) instanța națională să nu țină seama de astfel de decizii în cadrul unui proces de pronunțare a unei hotărâri cumulative (a unei decizii cumulative) în cadrul aplicării unei căi de atac care are ca efect punerea judecătorului reclamant în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă încălcările în cauză nu ar fi avut loc[?]