1.

În anul 2022, Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni (Autoritatea de supraveghere în domeniul comunicațiilor, Italia) ( 2 ) a impus o serie de obligații de informare pentru întreprinderile care desfășoară activitatea de livrare de colete în Italia.

2.

O parte dintre aceste întreprinderi au atacat decizia AGCOM la instanța de prim grad de jurisdicție, care a admis acțiunile acestora. AGCOM a atacat hotărârile pronunțate în primă instanță cu apel la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), care sesizează Curtea în scopul de a stabili în esență:

3.

Articolul 2 prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]”

4.

Articolul 3 alineatul (7) prevede:

„Serviciul universal definit de prezentul articol acoperă atât serviciile naționale, cât și serviciile transfrontaliere.”

5.

Articolul 22 alineatul (2) primul paragraf prevede:

„[ANR] au sarcina specială de a asigura respectarea obligațiilor care decurg din prezenta directivă, în special prin stabilirea de proceduri de monitorizare și de reglementare, pentru a garanta furnizarea serviciului universal. De asemenea, acestea pot fi însărcinate cu asigurarea conformității cu normele de concurență în sectorul poștal.”

6.

Articolul 22a prevede:

„(1)   Statele membre se asigură că furnizorii de servicii poștale furnizează toate informațiile, în special [ANR], inclusiv informațiile financiare și informațiile privind furnizarea serviciului universal, în special în vederea:

(2)   […] Aceste informații solicitate de [ANR] sunt proporționale cu necesitățile pentru îndeplinirea sarcinilor acesteia. […]

[…]”

7.

Potrivit considerentului (13):

„În prezent, serviciile poștale sunt reglementate de Directiva [97/67]. […] [P]rezentul regulament vine în completarea normelor prevăzute în Directiva [97/67] […]”

8.

Conform articolului 2 („Definiții”) ( 5 ) punctul 3, „«furnizor de servicii de livrare de colete» înseamnă o întreprindere care furnizează unul sau mai multe servicii de livrare de colete, cu excepția întreprinderilor stabilite într‑un singur stat membru, care oferă doar servicii naționale de livrare de colete în cadrul unui contract de vânzare și, ca parte a respectivului contract, întreprinderile livrează personal bunurile care fac obiectul respectivului contract către utilizator”.

9.

Articolul 4 („Furnizarea de informații”) prevede:

„[…]

(3)   Până la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic, toți furnizorii de servicii de livrare de colete transmit [ANR] din statul membru în care își au sediul următoarele informații, cu excepția cazului în care [ANR] le‑a solicitat și le‑a primit deja:

[…]

(5)   [ANR] pot impune cerințe suplimentare, în materie de informare, față de cele menționate la alineatele (1) și (3), cu condiția ca acestea să fie necesare și proporționale.

(6)   Alineatele (1)-(5) nu se aplică niciunui furnizor de servicii de livrare de colete pentru care, pe parcursul anului calendaristic precedent, mai puțin de 50 de persoane, în medie, au lucrat și au fost implicate în furnizarea de servicii de livrare de colete în statul membru în care este stabilit furnizorul respectiv, cu excepția cazului în care furnizorul este stabilit în mai mult de un stat membru. O [ANR] poate include în pragul de 50 de persoane persoanele care lucrează pentru subcontractanții furnizorului de servicii de livrare de colete.

(7)   În pofida alineatului (6), o [ANR] poate solicita ca informațiile cerute în temeiul alineatelor (1)-(5) să fie transmise de către orice furnizor de servicii de livrare de colete pentru care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au lucrat, în medie, între 25 și 49 de persoane în cazul în care caracteristicile specifice ale statului membru în cauză impun acest lucru și cu condiția ca acest lucru să fie necesar și proporțional pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament.”

10.

Articolul 5 („Transparența tarifelor transfrontaliere”) alineatul (1) prevede:

„Toți furnizorii de servicii de livrare transfrontalieră de colete, alții decât cei excluși de articolul 4 alineatele (6) și (7), pun la dispoziția [ANR] din statul membru în care sunt stabiliți lista publică a tarifelor aplicabile începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an calendaristic pentru livrarea trimiterilor poștale individuale, altele decât trimiterile de corespondență, care intră în categoriile enumerate în anexă. Aceste informații sunt puse la dispoziție până la data de 31 ianuarie a fiecărui an calendaristic.”

11.

Articolul 6 („Evaluarea tarifelor pentru livrarea transfrontalieră de colete individuale”) prevede:

„(1)   Pe baza listelor publice ale tarifelor, obținute în conformitate cu articolul 5, [ANR] identifică, pentru fiecare trimitere poștală individuală enumerată în anexă, tarifele transfrontaliere ale furnizorului de servicii de livrare de colete din statul său membru, care intră sub incidența obligației de serviciu universal, și pe care [ANR] consideră în mod obiectiv că este necesar să le evalueze.

(2)   [ANR] evaluează în mod obiectiv, în conformitate cu principiile de la articolul 12 din Directiva [97/67], tarifele transfrontaliere identificate în temeiul alineatului (1), cu scopul de a identifica acele tarife transfrontaliere pe care le consideră nerezonabil de mari. În cadrul evaluării respective, [ANR] ia în considerare, în special, următoarele elemente:

[…]”

12.

Potrivit articolului 2 alineatul 4, ANR din sectorul serviciilor poștale:

„[…] exercită, cu deplină independență de apreciere și de decizie, următoarele competențe:

[…]

13.

Articolul 14 bis reproduce aproape integral articolul 22a din Directiva 97/67.

14.

Potrivit deciziei de trimitere ( 7 ), „prin Decizia nr. 94/22/CONS din 31 martie 2022, intitulată «Obligații de reglementare pe piața serviciilor de livrare de colete», AGCOM a impus anumite obligații de informare (simetrice) întreprinderilor mari și mijlocii care operează pe piața serviciilor de livrare de colete în scopul de a crește nivelul de supraveghere a condițiilor de prestare a serviciilor, a condițiilor contractuale care reglementează raporturile dintre întreprinderile care participă în diferitele etape ale serviciului, precum și a condițiilor de muncă, la care se adaugă anumite obligații specifice de informare (asimetrice) pe care AGCOM a decis să le impună numai Amazon, ca urmare a aspectelor critice rezultate din analiza pieței serviciilor de livrare de colete”.

15.

Prin urmare, Decizia nr. 94/22/CONS cuprinde:

16.

În ceea ce privește prima categorie de operatori, AGCOM le‑a impus obligația de a transmite anual:

17.

În ceea ce privește obligațiile specifice de informare impuse Amazon, AGCOM a solicitat acestei întreprinderi să îi transmită:

18.

Prin patru acțiuni distincte, Associazione Italiana dei Corrieri Aerei Internazionali (AICAI), DHL Express Italy Srl, TNT Global Express Srl, Fedex Express Italy Srl și United Parcel Service Italia Srl, BRT SpA și Federazione Italiana Trasportatori (FEDIT) (denumite în continuare, împreună, „operatorii diferiți de Amazon”), precum și Amazon Italia Transport Srl, Amazon Italia Logistica Srl și Amazon EU Sàrl (denumite în continuare, împreună, „Amazon”) au atacat Decizia nr. 94/22/CONS la Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ din Lazio, Italia, denumit în continuare „TAR Lazio”).

19.

Prin patru hotărâri distincte, TAR Lazio a admis cele patru acțiuni și a anulat decizia atacată:

20.

AGCOM a atacat hotărârile pronunțate în primă instanță la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat), care sesizează Curtea cu patru întrebări preliminare, dintre care le transcriem pe prima, a doua și a patra ( 9 ), formulate după cum urmează:

[…]

21.

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 10 mai 2024.

22.

AICAI și alții, Amazon, BRT, FEDIT, guvernul italian, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. Toate aceste părți au participat la ședința care a avut loc la 26 martie 2025.

23.

Având în vedere indicațiile Curții, în prezentele concluzii nu vom aborda a treia întrebare preliminară.

24.

Instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă Regulamentul 2018/644 se aplică, „în ceea ce privește colectarea de informații, […] numai furnizorilor de servicii de livrare transfrontalieră sau, în general, tuturor furnizorilor de servicii de livrare de colete, sub rezerva unor excluderi specifice de la anumite dispoziții”.

25.

Potrivit Amazon, întrebarea este lipsită de pertinență întrucât litigiul nu privește aplicabilitatea Regulamentului 2018/644 serviciilor transfrontaliere de livrare de colete. În opinia sa, întrebarea ar trebui reformulată în scopul de a se stabili dacă Regulamentul 2018/644 „poate sau nu să constituie temeiul juridic adecvat care să permită ANR să impună obligații de informare suplimentare cu privire la aspecte care nu sunt transfrontaliere” ( 10 ).

26.

Instanța de trimitere, iar nu părțile la litigiu, are competența să aprecieze necesitatea întrebărilor pe care le adresează Curții și să delimiteze conținutul acestora ( 11 ).

27.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) consideră că litigiul principal are ca obiect obligațiile de informare impuse prin decizia atacată și că, în cadrul acestuia, se ridică, „printre altele” ( 12 ), îndoieli cu privire „la existența și la eventuala extindere a competenței [ANR] de a impune obligații […] precum cele în discuție în speță, în special furnizorilor de servicii de livrare care nu este transfrontalieră de tipul Amazon” ( 13 ).

28.

Înțeleasă în acești termeni, întrebarea este pertinentă. Ținând seama de îndoielile cu privire la legalitatea obligațiilor impuse furnizorilor de servicii de livrare de colete, este legitim ca instanța de trimitere să își pună, în primul rând, întrebarea cu privire la domeniul de aplicare al Regulamentului 2018/644. Răspunsul la această întrebare i‑ar permite să cunoască dacă dispozițiile acestui regulament privind obligațiile de informare se extind la toți furnizorii de astfel de servicii, indiferent dacă acestea sunt naționale sau transfrontaliere.

29.

Întrebarea, subliniem din nou, nu este lipsită de pertinență în cazul în care instanța de trimitere nu poate stabili în mod sigur temeiul juridic al competenței pe care o exercită AGCOM. Acest lucru cu atât mai mult cu cât, astfel cum adaugă instanța de trimitere, „părea că AGCOM a exclus în trecut că competența de a impune obligații de informare decurge din Regulamentul 2018/644, în timp ce, în prezenta cauză, susține contrariul” ( 14 ).

30.

Astfel cum sintetizează titlul său, Regulamentul 2018/644 privește serviciile de livrare transfrontalieră de colete. Majoritatea dispozițiilor sale vizează această categorie de servicii.

31.

În special, potrivit articolului 1 din Regulamentul 2018/644, acesta „stabilește dispoziții specifice pentru a asigura servicii mai bune de livrare transfrontalieră de colete, pe lângă dispozițiile Directivei [97/67], în ceea ce privește […]”.

32.

La literele (b) și (c) ale articolului 1 din Regulamentul 2018/644 se face referire la „transparența tarifelor și evaluarea tarifelor pentru anumite servicii de livrare transfrontalieră de colete […]” și, respectiv, la „informațiile pentru consumatori puse la dispoziție de către comercianți în legătură cu serviciile de livrare transfrontalieră de colete”.

33.

Alte dispoziții din Regulamentul 2018/644 fac de asemenea referire în mod exclusiv la furnizorii de servicii de livrare transfrontalieră de colete. Este vorba printre altele de articolele 5 (transparența tarifelor transfrontaliere), 6 (evaluarea tarifelor pentru livrarea transfrontalieră de colete individuale) și 7 (informarea consumatorilor cu privire la opțiunile și costurile pentru livrările transfrontaliere).

34.

Din ansamblul acestor dispoziții s‑ar putea deduce, la prima vedere, că Regulamentul 2018/644 nu este aplicabil serviciilor de livrare care nu este transfrontalieră. Cu toate acestea, alte dispoziții din același regulament permit susținerea tezei contrare în ceea ce privește obligațiile de informare.

35.

În primul rând, articolul 1 din Regulamentul 2018/644 enumeră printre obiectivele sale și „supravegherea reglementară privind serviciile de livrare de colete”, fără a se referi doar la livrările transfrontaliere, înglobându‑le astfel și pe cele naționale.

36.

În al doilea rând, în reglementarea informațiilor pe care furnizorii de servicii de livrare de colete trebuie să le comunice ANR din statul membru în care își au sediul, articolul 4 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2018/644 face referire, cu caracter general și în mod explicit, la „toți furnizorii de servicii de livrare de colete” (sublinierea ne aparține). Prin urmare, acesta nu face distincție între furnizorii de servicii naționale și transfrontaliere.

37.

Definiția noțiunii de „furnizor de servicii de livrare de colete” de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul 2018/644 confirmă această interpretare. În același sens, nici definiția noțiunii de „furnizor de servicii poștale” din cuprinsul articolului 2 alineatul (1a) din Directiva 97/67 („o întreprindere care furnizează unul sau mai multe servicii poștale”) nu limitează această noțiune la serviciile naționale. Această definiție se aplică în sensul Regulamentului 2018/644, potrivit articolului 2 primul paragraf din acesta.

38.

În al treilea rând, articolele 5, 6 și 7 din Regulamentul 2018/644 privesc un anumit tip de informații (de natură tarifară sau contractuală) pe care trebuie să le furnizeze, dintre toți operatorii de servicii de livrare de colete, numai cei care furnizează servicii transfrontaliere. Or, aceste informații se adaugă celor prevăzute pentru toți operatorii, fără nicio distincție, la articolul 4 alineatele (1) și (3) din același regulament. Articolele 5, 6 și 7 sunt, așadar, dispoziții care vizează un anumit grup de furnizori din ansamblul tuturor furnizorilor de servicii de livrare, națională și transfrontalieră, de colete.

39.

Caracterul național sau transfrontalier al serviciului de livrare de colete poate fi relevant în cadrul Regulamentului 2018/644. Însă, subliniem din nou, nu ca și criteriu de delimitare a domeniului de aplicare în ceea ce privește obligațiile de informare – restrângându‑le la furnizorii de servicii de livrare transfrontalieră de colete –, ci pentru a concretiza informațiile pe care trebuie să le furnizeze fiecare dintre cele două categorii de operatori.

40.

Într‑adevăr, astfel cum tocmai am precizat, unele dintre dispozițiile Regulamentului 2018/644 privesc situația specifică a operatorilor care furnizează servicii transfrontaliere. Acest lucru nu îl împiedică însă să prevadă că toți operatorii din acest sector, indiferent de caracterul național sau transfrontalier al serviciului pe care îl furnizează, sunt supuși obligațiilor de informare de la articolul 4.

41.

Prin urmare, criteriul pe care îl instituie articolul 4 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2018/644 se bazează, textual, pe natura materială a serviciului furnizat, și nu pe dimensiunea națională sau transfrontalieră a acestuia.

42.

În opinia noastră, această interpretare este confirmată de articolul 4 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul 2018/644: atunci când furnizează informațiile cu privire la numărul coletelor manipulate în statul membru în care sunt stabiliți, operatorii de servicii de livrare de colete trebuie să defalce acest număr „pe colete naționale și transfrontaliere”. Prin urmare, în conformitate cu regulamentul însuși, obligația de informare se extinde la coletele naționale.

43.

Din punctul de vedere al obiectivului său, scopul care stă la baza obligației de informare impusă operatorilor de livrare de colete este cel mai bine atins dacă ANR, în calitate de destinatari ai acestor informații, dispun de datele privind atât serviciile naționale, cât și serviciile transfrontaliere în vederea exercitării funcțiilor lor ( 15 ). Aceste date le vor permite să obțină o imagine completă, iar nu fragmentată, a sectorului pe care îl monitorizează și a pieței pe care trebuie să o analizeze.

44.

În consecință, considerăm că, în ceea ce privește transmiterea de informații, Regulamentul 2018/644 se aplică tuturor furnizorilor de servicii de livrare de colete, indiferent dacă este vorba despre servicii naționale sau transfrontaliere.

45.

Instanța de trimitere formulează cea de a doua întrebare preliminară pentru ipoteza în care răspunsul la prima întrebare ar confirma că Regulamentul 2018/644 se aplică numai furnizorilor de servicii de livrare transfrontalieră de colete.

46.

Totuși, în opinia noastră, a doua întrebare este pertinentă, indiferent de răspunsul la prima întrebare.

47.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) dorește să se stabilească dacă „Directiva [97/67] sau așa‑numitele «competențe implicite» constituie temeiul juridic care permite [ANR] să impună obligații generale de informare furnizorilor de servicii de livrare, inclusiv celor care nu sunt servicii de livrare transfrontalieră”.

48.

Eventuala aplicare a Directivei 97/67, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6, afectează obligațiile de informare care pot fi impuse furnizorilor de servicii de livrare de colete.

49.

În opinia noastră, chiar și în situația în care Regulamentul 2018/644 nu ar constitui temeiul juridic, impunerea de obligații de informare furnizorilor de servicii de livrare care nu este transfrontalieră s‑ar putea întemeia pe Directiva 97/67. Nimeni nu mai contestă în prezent faptul că astfel de servicii de livrare de colete pot fi calificate drept servicii poștale ( 16 ).

50.

Astfel cum subliniază considerentul (13) al Regulamentului 2018/644, Directiva 97/67 „stabilește normele comune care reglementează furnizarea de servicii poștale și serviciul poștal universal”. De asemenea, în considerentul (2) al Directivei 2008/6 se amintește că Directiva 97/67 „a instituit un cadru de reglementare pentru sectorul poștal la nivel comunitar, care include măsuri de garantare a unui serviciu universal”.

51.

Domeniul de aplicare al Directivei 97/67 include, așadar, toți furnizorii de servicii poștale ( 17 ), și nu doar de serviciu poștal universal. În plus, astfel cum observă Comisia ( 18 ), articolul 3 alineatul (7) din Directiva 97/67 include în serviciul poștal universal atât serviciile naționale, cât și serviciile transfrontaliere.

52.

Pornind de la această premisă, articolul 22a din Directiva 97/67 prevede că statele membre se asigură că furnizorii de servicii poștale furnizează toate informațiile, în special ANR, inclusiv informațiile financiare și informațiile privind furnizarea serviciului universal ( 19 ).

53.

Încă o dată, referința la furnizorii de servicii poștale se face fără a diferenția între serviciile naționale și cele transfrontaliere. Generalizarea este cu atât mai necesară cu cât, astfel cum precizează dispoziția menționată, obiectivul este ca ANR să „[…] [să] garant[eze] […] conformit[atea] cu dispozițiile din [Directiva 97/67] sau cu deciziile adoptate în temeiul prezentei directive”.

54.

În măsura în care „dispozițiile Directivei 97/67” privesc furnizorii de servicii poștale care nu sunt transfrontaliere, este logic ca și de la aceștia să se colecteze informații generale. Acest lucru este subliniat de considerentul (51) al Directivei 2008/6: „[a]utoritățile naționale de reglementare trebuie să colecteze informații de la actorii de pe piață pentru a‑și desfășura sarcinile în mod eficace”.

55.

În plus, astfel cum a susținut Comisia în ședință, Directiva 97/67 nu se opune ca reglementările naționale care o transpun să atribuie ANR competența de a solicita informații cu un conținut mai amplu decât cel prevăzut de directivă (cu condiția ca acestea să fie proporționale cu necesitățile care țin de îndeplinirea sarcinilor lor).

56.

Prin urmare, Directiva 97/67 permite impunerea de obligații generale de informare tuturor furnizorilor de servicii poștale, naționale și transfrontaliere, inclusiv furnizorilor de servicii de livrare de colete.

57.

Prin intermediul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să se stabilească „în ce limite” ANR poate impune furnizorilor de servicii de livrare de colete obligații de informare. În special, dacă este licită impunerea „unor obligații de informare simetrice” privind anumite condiții și contracte (la care vom face referire mai târziu).

58.

În concordanță cu răspunsurile pe care le propunem la primele două întrebări preliminare, considerăm, asemenea Comisiei, că dispozițiile relevante pentru a răspunde la cea de a patra întrebare sunt articolul 4 alineatele (3) și (5) din Regulamentul 2018/644 și articolul 22a din Directiva 97/67.

59.

Din aceste dispoziții rezultă, pe de o parte, care sunt informațiile care trebuie transmise ANR, astfel cum prevăd în mod expres Regulamentul 2018/644 și Directiva 97/67, și, pe de altă parte, care sunt informațiile suplimentare pe care ANR le pot solicita furnizorilor de servicii de livrare de colete. La acestea se vor adăuga, dacă este cazul, informațiile pe care ANR le solicită în temeiul reglementărilor naționale ( 20 ).

60.

Vom analiza, în primul rând, categoriile de informații obligatorii și de informații suplimentare pe care ANR poate să le solicite și, în al doilea rând, consecințele acestei analize în cadrul răspunsului care urmează a fi dat instanței de trimitere.

61.

Informațiile pe care toți operatorii sunt obligați să le transmită anual ANR sunt prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2018/644 ( 21 ) și cuprind cinci categorii de informații pe care le‑am transcris mai sus ( 22 ).

62.

Modul de redactare a articolului 22a din Directiva 97/67 este mai deschis și nu detaliază care sunt categoriile de informații care trebuie transmise în mod obligatoriu.

63.

În plus, potrivit Directivei 97/67 [articolul 22 alineatul (2)], ANR pot fi însărcinate cu asigurarea conformității cu normele de concurență în sectorul poștal ( 23 ). În această ipoteză, întreprinderile sectoriale sunt obligate să transmită informațiile pe care trebuie să le furnizeze în mod normal autorităților din domeniul concurenței.

64.

Directiva 97/67 nu conține în mod explicit nicio dispoziție privind obligațiile de informare suplimentară. Având în vedere termenii generali ai articolului 22a, care subliniază caracterul proporțional al informațiilor solicitate, intră în sarcina ANR să evalueze, în raport cu acest criteriu, relevanța solicitărilor lor de informații.

65.

În schimb, potrivit articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul 2018/644, ANR „pot impune cerințe suplimentare, în materie de informare, față de cele menționate la alineatele (1) și (3), cu condiția ca acestea să fie necesare și proporționale”.

66.

La cele de mai sus trebuie adăugate informațiile pe care ANR le pot solicita în funcție de reglementările naționale.

67.

În cadrul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică două probleme:

68.

Prima dintre cele două chestiuni pe care le‑am redat mai sus este excesiv de largă. În opinia noastră, o întrebare formulată în acești termeni invită Curtea să dea un răspuns care ar include în mod necesar toate tipurile de „limite”, indiferent dacă acestea au sau nu impact asupra rezultatului litigiului. O astfel de abordare depășește competența Curții în temeiul articolului 267 TFUE ( 24 ).

69.

Pentru a oferi instanței de trimitere un răspuns util și pentru a evita considerații excesiv de abstracte, este mai indicat să ne concentrăm atenția asupra informațiilor pe care AGCOM le‑a solicitat ( 25 ). „Obligațiile de informare simetrice” la care face referire a doua parte a acestei întrebări preliminare coincid în esență cu cele solicitate de AGCOM prin articolul 1 din Decizia nr. 94/22/CONS.

70.

Într‑adevăr, astfel cum au admis în ședință toate părțile, nu este de competența Curții, ci de cea a instanțelor italiene să evalueze dacă informațiile solicitate prin această decizie respectă sau nu dispozițiile care reglementează regimul lor juridic. Prin urmare, ne vom limita la a expune opinia noastră cu privire la conformitatea generală a acestor obligații cu normele de drept ale Uniunii care au fost invocate.

71.

AGCOM a impus anumitor operatori de servicii de livrare de colete, calificați în funcție de anumiți parametri, obligații de informare privind: a) „condițiile economice” ale serviciilor oferite publicului, b) „condițiile economice de referință (prețuri medii)” pentru anumite grupuri de clienți profesioniști și c) „contractele în vigoare care reglementează raporturile comerciale cu întreprinderile sectoriale […] care contribuie la furnizarea serviciului poștal” ( 26 ).

72.

În principiu, solicitarea acestor informații s‑ar putea încadra fie la obligația de furnizare de informații la care face referire articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2018/644, fie la articolul 22a din Directiva 97/67.

73.

În ceea ce privește în special condițiile economice de referință pentru anumiți clienți și contractele în vigoare cu alte întreprinderi sectoriale ( 27 ), instanța de trimitere va putea să aprecieze dacă solicitarea de informații se întemeiază pe competențele AGCOM privind concurența în sectorul poștal ( 28 ).

74.

Articolul 22 alineatul (2) din Directiva 97/67 prevede că, pe lângă asigurarea respectării obligațiilor care decurg din această directivă, ANR „pot fi însărcinate cu asigurarea conformității cu normele de concurență în sectorul poștal”.

75.

Prin urmare, instanța de trimitere trebuie să stabilească dacă reglementarea națională conferă efectiv AGCOM competențe privind protecția concurenței, teză pe care Amazon o respinge. Aceasta va trebui să clarifice dacă, prin încredințarea către AGCOM a competenței de „promovare a concurenței pe piețele poștale”, articolul 2 alineatul 4 litera d) din Decretul legislativ nr. 261/1999 abilitează această ANR să colecteze informații care, precum cele în litigiu, pot fi relevante pentru a cunoaște circumstanțele pieței poștale ca și condiție necesară pentru promovarea concurenței. „Promovarea” concurenței în sectorul poștal cu greu poate fi realizată fără o cunoaștere aprofundată a situației de pe această piață, care poate fi furnizată numai de către actorii implicați.

76.

AGCOM a solicitat acelorași furnizori de servicii de livrare de colete cărora le‑a impus obligații de informare de natură comercială să îi transmită: a) „o declarație privind respectarea condițiilor de muncă, referitoare la toate persoanele implicate în furnizarea serviciului și la toate nivelurile organizației în rețea” și b), „modelele de contracte standard utilizate pentru personalul din diferite categorii la fiecare nivel organizațional” ( 29 ).

77.

Având în vedere categoriile de informații solicitate, instanța de trimitere va trebui să stabilească, în primul rând, dacă aceste informații în materie de muncă se încadrează în limitele de la articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2018/644 ( 30 ).

78.

De regulă, acest tip de informații permit unei ANR să evalueze cu precizie situația angajaților întreprinderilor care furnizează servicii de livrare de colete și, astfel, să îndeplinească obligația de a defalca pe numărul de persoane care au lucrat pentru acestea, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2018/644.

79.

De asemenea, instanța de trimitere ar putea evalua, după caz, dacă aceste informații în materie de muncă se încadrează la articolul 22a din Directiva 97/67. În temeiul acestuia, furnizorii de servicii poștale trebuie să transmită „toate informațiile” necesare în vederea „garantării […] conformității cu dispozițiile din prezenta directivă”. În special, „dispozițiile” Directivei 97/67 prevăd:

80.

În conformitate cu cele arătate mai sus, informațiile solicitate de AGCOM la rubrica „Obligații generale de informare” de la articolul 1 din Decizia nr. 94/22/CONS s‑ar putea întemeia atât pe articolul 4 alineatele (3) și (5) din Regulamentul 2018/644, cât și pe articolul 22a din Directiva 97/67.

81.

Întrucât „obligațiile specifice de informare” impuse Amazon prin articolul 2 din Decizia nr. 94/22/CONS sunt, de fapt, doar o concretizare detaliată a uneia dintre obligațiile generale prevăzute la articolul 1 alineatele 2 și 3 din decizia menționată, acestora li se poate aplica același temei juridic.

82.

În ipoteza în care va constata că ambele obligații se întemeiază pe dispozițiile relevante ale Regulamentului 2018/644 și ale Directivei 97/67, instanța de trimitere va trebui să examineze, de asemenea, necesitatea și proporționalitatea acestora.

83.

Informațiile la care face referire articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2018/644 vizează în esență cifra de afaceri anuală, numărul de persoane angajate, numărul coletelor manipulate și numele subcontractanților. Necesitatea acestor informații este justificată de Regulamentul 2018/644 în scopul îndeplinirii sarcinilor de supraveghere atribuite ANR. Prin urmare, legiuitorul Uniunii însuși este cel care realizează, cu privire la informațiile respective, analiza necesității și proporționalității, fără ca validitatea acestei dispoziții să fi fost contestată.

84.

Situația nu este aceeași în ceea ce privește informațiile, altele decât cele menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2018/644. „Cerințele privind informațiile suplimentare” pe care ANR le poate solicita în temeiul articolului 4 alineatul (5) din acest regulament trebuie evaluate în fiecare caz în parte (atunci când sunt contestate) în scopul de a verifica dacă sunt „necesare și proporționale”. Ambele criterii sunt de asemenea menționate la articolul 22a din Directiva 97/67: informațiile trebuie să fie necesare [alineatul (1)] și proporționale cu necesitățile pentru îndeplinirea sarcinilor ANR [alineatul (2)].

85.

Prin urmare, solicitarea de informații trebuie să fie supusă testului necesității și proporționalității, astfel cum prevede considerentul (51) al Directivei 2008/6 („[s]olicitările de informații trebuie să fie proporționale și să nu impună o povară nejustificată întreprinderilor”).

86.

Decizia de trimitere este foarte sumară în ceea ce privește criteriile de necesitate și proporționalitate, ceea ce nu facilitează examinarea lor. Cu toate acestea, instanței de trimitere i se pot oferi orientări în acest sens.

87.

Necesitatea ( 32 ) informațiilor în discuție este determinată de aspectul că, fără cunoașterea acestora, ANR nu își pot desfășura în mod eficace sarcinile atribuite.

88.

Cu toate că este de competența instanței de trimitere să aprecieze necesitatea ca AGCOM să dispună de aceste informații la nivelul de detaliu solicitat, considerațiile precedente ne determină să acceptăm că, în principiu, desfășurarea în mod eficient a sarcinilor atribuite ANR din sectorul poștal ar putea depinde de cunoașterea lor, întrucât:

89.

În cazul în care se constată caracterul necesar al informațiilor solicitate, ar mai rămâne să se stabilească dacă, având în vedere întinderea și complexitatea lor, acestea respectă criteriul proporționalității. Astfel cum am amintit, ANR nu ar trebui să emită solicitări de informații care impun o povară nejustificată întreprinderilor.

90.

Lectura hotărârilor atacate cu apel scoate în evidență faptul că, în litigiul principal, TAR Lazio a efectuat o analiză amănunțită a obligațiilor de informare impuse, examinând proporționalitatea acestora. Aspectul dacă aprecierile instanței de prim grad de jurisdicție în această privință sunt sau nu sunt corecte ține exclusiv de competența Consiglio di Stato (Consiliul de Stat).

91.

Această chestiune s‑a aflat în special în centrul atenției observațiilor scrise ale BRT și Amazon, în calitate de operatori individuali, și ale entităților (FEDIT și AICAI), care îi reprezintă pe membrii lor.

92.

Toate aceste părți au susținut, într‑o măsură mai mică sau mai mare, că obligațiile de informare menționate în cea de a patra întrebare preliminară nu pot fi suportate de către întreprinderi, din punct de vedere organizațional, personal și economic. Guvernul italian susține teza contrară.

93.

În opinia noastră, care coincide în mare parte cu cea a Comisiei ( 33 ), Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra acestor aspecte, a căror apreciere este de competența exclusivă a instanței de trimitere. Acest lucru a fost admis în ședință de toate părțile, inclusiv de guvernul italian.

94.

Revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă respectarea obligațiilor în discuție, având în vedere întinderea și nivelul de detaliu al informațiilor solicitate, implică o sarcină care nu este excesivă și care poate fi suportată de întreprinderile în cauză sau dacă obiectivul urmărit poate fi atins prin măsuri mai puțin împovărătoare ( 34 ).

95.

În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă la prima, la a doua și a la patra întrebare preliminară formulate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) după cum urmează: