EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62022TN0743

Cauza T-743/22: Acțiune introdusă la 25 noiembrie 2022 – Mazepin/Consiliul

JO C 35, 30.1.2023, p. 71–72 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

30.1.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 35/71


Acțiune introdusă la 25 noiembrie 2022 – Mazepin/Consiliul

(Cauza T-743/22)

(2023/C 35/93)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Nikita Dmitrievich Mazepin (Moscova, Rusia) (reprezentanți: D. Rovetta, M. Campa, M. Moretto, V. Villante, T. Marembert și A. Bass, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea Deciziei (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1);

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (2);

anularea deciziei de menținere a reclamantului pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive în temeiul Deciziei 2014/145/PESC a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului, precum și în temeiul Regulamentului (UE) nr. 269/2014, astfel cum a fost pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei;

denumite în continuare, colectiv, „actele atacate” în măsura în care actele atacate îl repun pe reclamant pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, a articolului 296 TFUE și a articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale, precum și pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și a articolului 47 din cartă.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, pe nerespectarea sarcinii probei și pe încălcarea criteriilor de înscriere pe listă enunțate la articolul 1 alineatul (1) litera (e) și la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014, precum și la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014, ambele privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității și a drepturilor fundamentale ale reclamantului, precum și pe încălcarea drepturilor fundamentale de proprietate și de libertate de a desfășura o activitate comercială ale reclamantului, consacrate la articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului fundamental al nediscriminării.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură și pe încălcarea dreptului la apărare și a obligației Consiliului de reexaminare periodică a sancțiunilor.


(1)  JO 2022, L 239, p. 149.

(2)  JO 2022, L 239, p. 1.

(3)  JO 2014, L 78, p. 16.


Top