1)

Articolul 167, articolul 168 litera (a) și articolul 178 litera (a) din Directiva TVA (1) trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care autoritatea fiscală constată că oricare dintre membrii unui lanț de prestări de servicii a încălcat legislația specială care reglementează prestarea de servicii convenită într-un contract încheiat cu persoana impozabilă sau într-un acord încheiat între membrii lanțului ori alte norme, o asemenea constatare constituie în sine, ca element obiectiv, o dovadă suficientă a existenței unei fraude fiscale, chiar dacă activitatea membrilor lanțului este licită în orice altă privință, sau autoritatea fiscală are, în acest caz, obligația de a indica de asemenea în ce constă concret frauda fiscală și de a preciza care este membrul lanțului care a săvârșit-o și prin ce comportament? În acest context, în cazul constatării unei neîndepliniri a obligațiilor, autoritatea fiscală trebuie să verifice legătura de cauzalitate dintre dreptul de deducere al persoanei impozabile și încălcarea obligațiilor legale care reglementează activitatea economică în cauză și poate refuza dreptul persoanei impozabile de deducere a TVA-ului numai dacă se dovedește existența unei astfel de legături de cauzalitate?

2)

Având în vedere articolele menționate mai sus din Directiva TVA și dreptul la un proces echitabil în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), recunoscut ca principiu general de drept, precum și principiile proporționalității și securității juridice, persoana impozabilă poate fi ținută, în cadrul obligației sale generale de control, să verifice dacă membrii lanțului situați în amonte au respectat obligațiile impuse de legislația specială care reglementează prestațiile facturate și condițiile de exercitare legală a activităților lor care le sunt aplicabile? În cazul unui răspuns afirmativ, persoana impozabilă este supusă acestei obligații în mod continuu pe durata raportului juridic sau, în caz contrar, cu ce frecvență trebuie să o îndeplinească?

3)

Articolul 167, articolul 168 litera (a) și articolul 178 litera (a) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că o persoană impozabilă care detectează o neîndeplinire a obligațiilor sale de către orice membru al lanțului situat în amonte este ținută să nu exercite, în acest caz, dreptul său de deducere a TVA-ului care i-a fost transferat, în caz contrar săvârșind o fraudă fiscală?

4)

Articolele menționate mai sus din Directiva TVA trebuie interpretate, în conformitate cu principiile securității juridice și neutralității fiscale, în sensul că, în cadrul examinării și al calificării caracterului fraudulos al lanțului, precum și al stabilirii faptelor relevante și al aprecierii probelor aferente, autoritatea fiscală nu poate să ignore dispozițiile legislației speciale care reglementează prestația facturată, în special normele aplicabile drepturilor și obligațiilor părților?

5)

Articolele menționate mai sus din Directiva TVA și dreptul la o procedură echitabilă în sensul articolului 47 din cartă, recunoscut ca principiu general de drept, precum și principiul securității juridice se opun practicii autorității fiscale care constă în a considera că, în cadrul controlului dreptului de deducere întemeiat pe o operațiune economică efectuată sub forma unei prestări de servicii, caracterul real al acestei operațiuni, astfel cum este atestată prin facturi, contracte și alte documente contabile, poate fi infirmat prin constatările efectuate în cadrul unei anchete efectuate de organul de anchetă, prin mărturii ale suspecților obținute în cursul acestei anchete și prin mărturii ale lucrătorilor angajați prin agențiile de muncă temporară cu privire la modul în care acești lucrători își percep raportul de muncă, calificarea juridică pe care i-o atribuie și persoana pe care o consideră angajator?

6)

Articolele menționate mai sus din directivă și dreptul la un proces echitabil în sensul articolul 47 din cartă, recunoscut ca principiu general de drept, precum și principiul securității juridice sunt compatibile cu o practică a autorității fiscale care constă, pe de o parte, în a califica drept exercitare abuzivă a unui drept alegerea persoanei impozabile de a-și desfășura activitatea economică sub forma care îi permite să își reducă la minimum costurile și, pe această bază, în exercitarea dreptului autorității fiscale de a recalifica contractele într-un mod care conduce la nașterea unor contracte între părți care anterior nu erau legate contractual?