1.

Faptele aflate la originea prezentului litigiu privesc referendumul „de autodeterminare” organizat în Catalonia (Spania) la 1 octombrie 2017 și repercusiunile juridice și politice ale acestui eveniment. Curtea a avut deja ocazia să analizeze consecințele acestor fapte din punctul de vedere al dreptului Uniunii, în măsura în care anumite persoane implicate în evenimentele în cauză au participat cu succes la alegerile pentru Parlamentul European.

2.

Printre altele, Curtea s‑a pronunțat, în Hotărârea Junqueras Vies ( 2 ), cu privire la momentul în care un candidat ales obține calitatea de membru al Parlamentului. Prezentul recurs privește în mare parte interpretarea hotărârii menționate și concluziile care decurg din aceasta.

3.

În conformitate cu solicitarea Curții, ne vom concentra în prezentele concluzii asupra primului motiv de recurs, care prezintă cea mai mare importanță în speță și care ridică probleme cu caracter constituțional pentru dreptul Uniunii – cele privind statutul membrilor Parlamentului și repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în ceea ce privește alegerea membrilor respectivi. Acesta este și motivul căruia părțile i‑au consacrat cea mai mare parte în înscrisurile lor.

4.

Articolul 9 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene ( 3 ), anexat la Tratatele UE și FUE (denumit în continuare „protocolul”), prevede:

„Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază:

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât și la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict și nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.”

5.

Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECA, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976 ( 4 ), astfel cum a fost modificat prin Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului din 25 iunie 2002 și din 23 septembrie 2002 ( 5 ) (denumit în continuare „Actul electoral”) reglementează, la nivelul dreptului Uniunii, alegerile pentru Parlament. Articolul 8 primul paragraf din acest act prevede:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului act, procedura electorală este reglementată în fiecare stat membru de propriile dispoziții naționale.”

6.

Potrivit articolului 12 din actul menționat:

„Parlamentul European verifică prerogativele membrilor Parlamentului European. În acest sens, Parlamentul ia act de rezultatele proclamate oficial de statele membre și hotărăște în legătură cu contestațiile care ar putea să apară, eventual, pe baza dispozițiilor actului menționat, cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere.” [traducere neoficială]

7.

Articolul 13 alineatul (1) din același act prevede:

„Un mandat [a se citi «loc»] devine vacant atunci când mandatul unui membru al Parlamentului European se încheie ca urmare a demisiei, a decesului sau a retragerii [a se citi «invalidării»] mandatului.”

8.

Organizarea internă a Parlamentului este reglementată de regulamentul său de procedură. Articolul 3 din Regulamentul aplicabil celei de a noua legislaturi (2019-2024, denumit în continuare „Regulamentul de procedură”) prevede:

„(1)   În urma alegerilor generale pentru Parlament […], [p]reședintele [Parlamentului] invită autoritățile competente ale statelor membre să comunice Parlamentului, în cel mai scurt timp, numele deputaților aleși, pentru ca aceștia să poată participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei ședințe de după alegeri.

În același timp, [p]reședintele [Parlamentului] le atrage atenția acestor autorități cu privire la dispozițiile pertinente din Actul [electoral] și le invită să ia măsurile necesare pentru a evita orice incompatibilitate cu mandatul de deputat în Parlament […].

(2)   Orice deputat a cărui alegere este notificată Parlamentului trebuie să declare în scris, înainte de a participa la lucrările parlamentare, că nu deține o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlament […], în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau (2) din Actul [electoral]. După alegerile generale, această declarație trebuie făcută, în măsura posibilului, cel târziu cu șase zile înainte de prima ședință a Parlamentului de după alegeri. Orice deputat participă la lucrările Parlamentului și ale organelor acestuia cu exercitarea deplină a drepturilor atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s‑a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, cu condiția să fi efectuat în prealabil declarația menționată anterior.

În cazul în care s‑a stabilit, pe baza unor date verificabile și din surse accesibile publicului, că un deputat exercită o funcție incompatibilă cu calitatea de deputat în Parlament […], în sensul articolului 7 alineatul (1) sau (2) din Actul [electoral], Parlamentul constată, pe baza informațiilor furnizate de [p]reședintele său, că locul este vacant.

(3)   Pe baza unui raport al comisiei competente, Parlamentul efectuează în cel mai scurt timp verificarea prerogativelor și statuează asupra validității mandatului fiecărui membru nou ales, precum și în privința eventualelor contestații formulate în conformitate cu dispozițiile Actului [electoral], altele decât cele care, în temeiul actului respectiv, fac în mod exclusiv obiectul dispozițiilor de drept intern la care face trimitere actul.

Raportul comisiei competente se întemeiază pe comunicarea oficială, de către fiecare stat membru, a rezultatelor electorale în ansamblul lor, cu precizarea numelor candidaților aleși, precum și ale eventualilor supleanți, în ordinea clasării rezultate în urma votului.

Mandatul unui deputat poate fi validat numai după prezentarea declarațiilor scrise prevăzute la prezentul articol, precum și în anexa I la prezentul regulament.

[…]”

9.

Prin recursul formulat, domnii Carles Puigdemont i Casamajó și Antoni Comín i Oliveres solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 iulie 2022, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul (T‑388/19, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2022:421), prin care acesta a respins ca inadmisibilă acțiunea lor având ca obiect anularea instrucțiunii din 29 mai 2019 a președintelui Parlamentului ( 6 ) prin care li s‑a refuzat accesul la serviciul de primire și de asistență oferit noilor deputaților europeni (denumită în continuare „instrucțiunea din 29 mai 2019”) și a refuzului acestui președinte de a le recunoaște calitatea de membri ai Parlamentului și de a lua o inițiativă de urgență pentru susținerea imunităților lor în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, cuprins într‑o scrisoare adresată recurenților la 27 iunie 2019 (denumită în continuare „actul din 27 iunie 2019”).

10.

Istoricul litigiului este expus la punctele 13-36 din hotărârea atacată. Acesta poate fi rezumat după cum urmează.

11.

Domnul Puigdemont i Casamajó era președintele Generalitat de Cataluña (Generalidad din Catalonia, Spania), iar domnul Comín i Oliveres era membru al Gobierno autonómico de Cataluña (guvernul autonom din Catalonia, Spania) la momentul adoptării Ley 19/2017 del Parlamento de Cataluña, reguladora del referéndum de autodeterminación (Legea 19/2017 a Parlamentului Cataloniei privind reglementarea referendumului de autodeterminare) din 6 septembrie 2017 ( 7 ) și a Ley 20/2017 del Parlamento de Cataluña, de transitoriedad jurídica y fundacional de la República (Legea 20/2017 a Parlamentului Cataloniei de tranziție juridică și constitutivă a Republicii) din 8 septembrie 2017 ( 8 ), precum și al organizării, la 1 octombrie 2017, a referendumului de autodeterminare prevăzut de prima dintre aceste două legi, ale cărei dispoziții fuseseră între timp suspendate printr‑o decizie a Tribunal Constitucional (Curtea Constituțională, Spania).

12.

În urma adoptării acestor legi și a organizării referendumului respectiv, Ministerio fiscal (Ministerul Public, Spania), Abogado del Estado (Avocatul Statului, Spania) și Partido político VOX (partidul politic VOX, Spania) au inițiat o procedură penală împotriva, printre alte persoane, a recurenților, cărora li se reproșează că au săvârșit printre altele infracțiunile de „sedițiune” și de „deturnare de fonduri publice”. Printr‑o ordonanță din 9 iulie 2018, Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) a constatat lipsa recurenților ca urmare a plecării lor din Spania și a suspendat procedura penală până la găsirea acestora.

13.

Ulterior, recurenții și‑au depus candidatura și au fost aleși la alegerile pentru Parlament care au avut loc în Spania la 26 mai 2019.

14.

Prin instrucțiunea din 29 mai 2019, președintele Parlamentului a instruit secretarul general al acestei instituții, pe de o parte, să refuze tuturor candidaților aleși în Spania accesul la „welcome village”, precum și accesul la asistența furnizată candidaților nou aleși în Parlament (denumit în continuare „serviciul special de primire”) și, pe de altă parte, să suspende acreditarea acestora până la primirea oficială de către Parlament a confirmării alegerii lor, în conformitate cu articolul 12 din Actul electoral.

15.

La 13 iunie 2019, Junta Electoral Central (Comisia Electorală Centrală, Spania) a adoptat o decizie privind „Proclamarea deputaților aleși în Parlamentul European la alegerile organizate la 26 mai 2019” ( 9 ) (denumită în continuare „proclamarea din 13 iunie 2019”). Această proclamare arăta că Comisia Electorală Centrală procedase la o nouă numărătoare a voturilor la nivel național, la atribuirea locurilor corespunzătoare fiecăruia dintre candidați și la proclamarea numelor candidaților aleși, printre care figurau recurenții. Aceasta indica de asemenea că candidații aleși vor depune jurământul de respectare a Constituției spaniole, impus la articolul 224 alineatul 2 din Ley orgánica 5/1985 del Régimen Electoral General (Legea organică 5/1985 privind regimul electoral general) din 19 iunie 1985 ( 10 ), cu modificările ulterioare (denumită în continuare „Legea electorală”), la 17 iunie 2019.

16.

Prin scrisoarea din 14 iunie 2019, recurenții au solicitat președintelui Parlamentului să ia act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019, astfel cum figurau în proclamarea din 13 iunie 2019, să retragă instrucțiunea din 29 mai 2019 pentru ca aceștia să poată avea acces în clădirile Parlamentului și să beneficieze de serviciul special de primire și, în sfârșit, să le permită să intre în funcție și să beneficieze de drepturile aferente calității lor de membri ai Parlamentului începând cu 2 iulie 2019, data deschiderii primei ședințe plenare de după alegeri.

17.

La 15 iunie 2019, judecătorul de instrucție al Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a respins o cerere a recurenților având ca obiect retragerea mandatelor de arestare naționale emise în privința lor de instanțele penale spaniole în vederea judecării lor în cadrul procedurii penale menționate la punctul 12 din prezentele concluzii. La 20 iunie 2019, Comisia Electorală Centrală a refuzat ca recurenții să depună jurământul, impus la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală, printr‑o declarație scrisă în fața unui notar din Belgia sau prin intermediul unor mandatari desemnați prin act notarial emis în Belgia, întrucât acest jurământ trebuia, în opinia acesteia, să fie depus personal.

18.

La 17 iunie 2019, Comisia Electorală Centrală a notificat Parlamentului lista candidaților aleși în Spania (denumită în continuare „comunicarea din 17 iunie 2019”), în care nu figurau numele recurenților. La 20 iunie 2019, Comisia Electorală Centrală a indicat Parlamentului că recurenții nu au depus jurământul de respectare a Constituției spaniole și că, în conformitate cu articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală, a declarat, așadar, vacante locurile atribuite acestora în Parlament și a suspendat temporar toate prerogativele aferente funcției lor până la depunerea jurământului respectiv (denumită în continuare „comunicarea din 20 iunie 2019”).

19.

Printr‑o scrisoare din 27 iunie 2019 (denumită în continuare „scrisoarea din 27 iunie 2019”), președintele Parlamentului a răspuns printre altele la scrisoarea din 14 iunie 2019, indicând în esență recurenților că nu putea să îi trateze ca viitori membri ai Parlamentului pentru motivul că numele lor nu figurau pe lista candidaților aleși comunicată oficial de autoritățile spaniole.

20.

La 28 iunie 2019, recurenții au solicitat Tribunalului, printr‑o acțiune înregistrată cu numărul T‑388/19, pe de o parte, anularea instrucțiunii din 29 mai 2019 și, pe de altă parte, anularea diferitelor acte cuprinse, în opinia lor, în scrisoarea din 27 iunie 2019, și anume, în primul rând, refuzul președintelui Parlamentului de a lua act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019, în al doilea rând, declarația privind faptul că locul atribuit fiecăruia dintre recurenți este vacant, efectuată de președintele Parlamentului, în al treilea rând, refuzul președintelui Parlamentului de a le permite să își preia funcția, să exercite mandatul de deputat european și să participe la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile din 26 mai 2019 și, în al patrulea rând, refuzul președintelui Parlamentului de a lua o inițiativă de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, pentru susținerea privilegiilor și imunităților acestora.

21.

În aceeași zi, recurenții au adăugat la acțiunea lor o cerere de măsuri provizorii având ca obiect suspendarea executării diferitelor decizii ale Parlamentului care se rezumau la a nu le recunoaște calitatea de membri ai Parlamentului. Aceștia au solicitat de asemenea ca Parlamentul să fie obligat să ia toate măsurile necesare, inclusiv susținerea privilegiilor și imunităților lor prevăzute la articolul 9 din protocol, pentru a le permite să participe la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegeri. Prin Ordonanța din 1 iulie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul ( 11 ), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii.

22.

Prin Hotărârea Junqueras Vies, Curtea a statuat printre altele că o persoană care a fost proclamată în mod oficial aleasă în Parlament, dar care nu a fost autorizată să se conformeze anumitor cerințe prevăzute de dreptul intern în urma unei astfel de proclamări și nici să se deplaseze la Parlament pentru a lua parte la prima sesiune a acestuia trebuia considerată că beneficiază de imunitate în temeiul articolului 9 al doilea paragraf din protocol.

23.

Prin Ordonanța din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul ( 12 ), vicepreședinta Curții a anulat Ordonanța președintelui Tribunalului din 1 iulie 2019 de respingere a cererii de măsuri provizorii, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

24.

În ședința plenară din 13 ianuarie 2020, Parlamentul a decis să ia act, în urma Hotărârii Junqueras Vies, de alegerea în Parlament a recurenților cu efect de la 2 iulie 2019 (denumită în continuare „decizia din 13 ianuarie 2020”).

25.

Prin Ordonanța din 19 martie 2020, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul ( 13 ), președintele Tribunalului, pronunțându‑se asupra trimiterii spre rejudecare, a statuat că, ținând seama de decizia din 13 ianuarie 2020, nu mai era necesar să se pronunțe asupra cererii de măsuri provizorii și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

26.

Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată la 6 iulie 2022.

27.

Tribunalul a considerat, la punctul 70 din hotărârea atacată, că acțiunea recurenților privea, pe de o parte, anularea instrucțiunii din 29 mai 2019 și, pe de altă parte, anularea actului din 27 iunie 2019, și anume refuzul președintelui Parlamentului de a le recunoaște recurenților calitatea de membri ai acestei instituții, cuprins în esență în scrisoarea din 27 iunie 2019.

28.

În ceea ce privește actul din 27 iunie 2019, Tribunalul a statuat printre altele că imposibilitatea recurenților de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului nu decurgea din acest act, ci din aplicarea dreptului spaniol, astfel cum a fost reflectată în comunicările din 17 și din 20 iunie 2019, în privința cărora nici președintele Parlamentului, nici Parlamentul nu dispuneau de nicio marjă de apreciere (punctul 146 din hotărârea atacată). Pe de altă parte, în ceea ce privește neadoptarea măsurilor prin care se urmărea susținerea și apărarea privilegiilor și imunităților recurenților, Tribunalul a statuat în esență că această neadoptare nu putea fi considerată ca decurgând din actul din 27 iunie 2019 (a se vedea în special punctele 157 și 166 din hotărârea atacată). Prin urmare, Tribunalul a considerat acțiunea inadmisibilă în privința acestui act, pentru motivul că actul menționat nu producea efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele recurenților și, în consecință, nu era supus căilor de atac (punctul 167 din hotărârea atacată).

29.

În ceea ce privește instrucțiunea din 29 mai 2019, Tribunalul a statuat că aceasta nu a avut ca efect să îi împiedice pe recurenți să efectueze demersurile administrative necesare pentru intrarea lor în funcție și, prin urmare, nu s‑a aflat la originea imposibilității recurenților de a‑și exercita mandatul începând de la deschiderea primei sesiuni a Parlamentului după alegeri. Cel mult, aceasta i‑a privat de asistența Parlamentului în ceea ce privește preluarea funcției lor (punctele 184 și 185 din hotărârea atacată). În consecință, Tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea în ceea ce privește instrucțiunea din 29 mai 2019, pentru aceleași motive precum cele reținute cu privire la actul din 27 iunie 2019 (punctele 186 și 187 din hotărârea atacată).

30.

La 16 septembrie 2022, recurenții au formulat recurs împotriva hotărârii atacate. Parlamentul și Regatul Spaniei au depus memorii în răspuns la 8 și, respectiv, la 7 decembrie 2022. Prin decizia președintelui Curții, a fost admisă depunerea de către părți a unei replici și a unei duplici.

31.

Prin recursul formulat, recurenții solicită Curții:

32.

Parlamentul și Regatul Spaniei solicită Curții:

33.

Curtea a decis să judece cauza fără a organiza o ședință de audiere a pledoariilor.

34.

În susținerea recursului formulat, recurenții invocă patru motive. Astfel cum am arătat deja și în conformitate cu solicitarea Curții, ne vom concentra concluziile asupra primului motiv de recurs. Este necesar totuși, înainte de a analiza temeinicia acestui motiv, să se examineze îndoielile privind admisibilitatea prezentului recurs invocate de Parlament și de Regatul Spaniei.

35.

Parlamentul și Regatul Spaniei contestă admisibilitatea prezentului recurs în ansamblul său pentru motivul, în esență, că recurenții nu au reușit să indice cu precizie punctele contestate din hotărârea atacată și să își argumenteze suficient motivele, că recursul nu este clar și comprehensibil și că recurenții solicită în realitate reexaminarea cauzei judecate de Tribunal, reluând numai argumentele prezentate în fața acestuia. Pe de altă parte, Parlamentul și Regatul Spaniei contestă admisibilitatea a numeroase motive și argumente specifice.

36.

Recurenții resping aceste critici în memoriul în replică susținând în esență că Parlamentul face o interpretare eronată sau chiar denaturată a recursului lor.

37.

În ceea ce ne privește, considerăm că prezentul recurs nu este, în ansamblu, destinat să fie respins ca inadmisibil. Este adevărat, desigur, că pe alocuri acesta este confuz și repetitiv. Totuși, contrar celor susținute de Parlament și de Regatul Spaniei, recurenții identifică cu precizie punctele din hotărârea atacată pe care le contestă, conform articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, erorile de drept săvârșite, în opinia lor, de Tribunal, precum și argumentele juridice în susținerea tezelor lor. În schimb, Regulamentul de procedură nu impune ca motivele și argumentele recursului să fie prezentate potrivit unei ordini sau unei logici prestabilite. Astfel, deși anumite motive sau argumente ale prezentului recurs se pot dovedi într‑adevăr inoperante sau chiar inadmisibile, situația nu se prezintă astfel, în opinia noastră, în ceea ce privește recursul în ansamblu.

38.

Trecem, așadar, la analiza pe fond a primului motiv de recurs.

39.

Primul motiv de recurs privește refuzul Tribunalului de a recunoaște caracterul de act atacabil, pe de o parte, al instrucțiunii din 29 mai 2019 și, pe de altă parte, al actului din 27 iunie 2019. Acest al doilea aspect este cel care prezintă, în opinia noastră, o importanță crucială pentru soluționarea prezentei cauze. Vom începe, așadar, analiza cu acest al doilea aspect.

40.

Amintim că, potrivit punctului 70 din hotărârea atacată, actul din 27 iunie 2019 constă într‑un refuz al președintelui Parlamentului de a le recunoaște recurenților calitatea de membri ai Parlamentului, materializat în scrisoarea din 27 iunie 2019.

41.

Acest refuz decurgea din faptul că recurenții, deși au fost proclamați aleși în Parlament prin proclamarea din 13 iunie 2019, nu au fost incluși în comunicarea din 17 iunie 2019, întrucât nu depuseseră jurământul prevăzut la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală. Astfel cum am menționat deja la punctul 28 din prezentele concluzii, Tribunalul a considerat că imposibilitatea recurenților de a‑și exercita mandatele nu rezulta din actul din 27 iunie 2019, ci din aplicarea legislației spaniole, pe care Parlamentul nu o putea contesta ( 14 ), astfel încât acest act nu producea efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele recurenților și nu constituia, așadar, un act atacabil ( 15 ).

42.

Asemenea Parlamentului în memoriul său în răspuns, vom analiza argumentele recurenților nu în ordinea în care au fost prezentate în recurs, ci în ordinea raționamentului Tribunalului din hotărârea atacată. În măsura în care refuzul președintelui Parlamentului de a lua inițiativa susținerii imunității recurenților, acoperit de asemenea de actul din 27 iunie 2019, face obiectul celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, considerațiile care urmează și propunerile noastre nu privesc acest refuz și nu prejudecă temeinicia motivelor menționate.

43.

Recurenții reproșează Tribunalului ( 16 ) că a săvârșit o denaturare a faptelor sau o eroare de calificare juridică a acestor fapte la punctele 81-84 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a analizat conținutul scrisorii președintelui Parlamentului adresate recurenților, scrisoare în care este materializat actul din 27 iunie 2019.

44.

Nu considerăm că în speță poate fi constatată o denaturare a faptelor de către Tribunal, aceste fapte fiind rezumate în textul scrisorii din 27 iunie 2019. Totuși, contrar susținerilor Parlamentului, nu considerăm nici că aceste puncte din hotărârea atacată pot fi analizate numai ca o constatare de fapt privind textul acestei scrisori. Astfel, la punctul 76 din hotărârea atacată, Tribunalul a afirmat că, potrivit jurisprudenței, aptitudinea unui act de a face obiectul unei acțiuni în anulare implică o examinare în lumina unor criterii obiective, „cum este conținutul [acestui] act”. Interpretate în acest context, constatările Tribunalului care figurează la punctele 81-84 din hotărârea atacată trebuie înțelese, așadar, nu ca fiind doar factuale, ci în sensul că efectuează o calificare juridică a actului din 27 iunie 2019 în lumina conținutului scrisorii în care acest act este materializat.

45.

Or, în opinia noastră, recurenții pot susține în mod întemeiat că această calificare este eronată. Într‑adevăr, afirmând că, prin scrisoarea din 27 iunie 2019, președintele Parlamentului nu a făcut decât să ia act de situația juridică a recurenților „cu privire la care fusese informat oficial de autoritățile spaniole prin intermediul comunicărilor din 17 și din 20 iunie 2019”, Tribunalul a omis să ia în considerare semnificația reală a acestei scrisori, esențială din punctul de vedere al aprecierii sale ca act atacabil, și anume că, prin aceasta, președintele Parlamentului și‑a exprimat decizia de a nu lua act de rezultatele alegerilor cuprinse în proclamarea din 13 iunie 2019, ci numai de comunicările din 17 și din 20 iunie 2019. Această decizie își află confirmarea în textul scrisorii din 27 iunie 2019, potrivit căruia președintele Parlamentului nu era în măsură să îi trateze pe recurenți ca viitori membri ai acestei instituții „până la o nouă comunicare din partea autorităților spaniole”.

46.

Astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept calificând scrisoarea din 27 iunie 2019, având în vedere conținutul său, ca fiind lipsită de orice caracter decizional și definitiv, cu toate că din aceasta decurgea în mod clar decizia definitivă a președintelui Parlamentului de a lua în considerare numai comunicările autorităților spaniole referitoare la persoanele alese în Parlament și de a face abstracție de proclamarea din 13 iunie 2019. Această eroare constituie, în opinia noastră, „păcatul originar” al hotărârii atacate și afectează restul raționamentului Tribunalului consacrat analizei caracterului atacabil al actului din 27 iunie 2019. Erorile de drept evidențiate mai jos nu fac, astfel, decât să confirme această eroare inițială.

47.

În continuare, recurenții reproșează Tribunalului, în mod detaliat ( 17 ), că a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 12 din Actul electoral. În opinia noastră, această critică este întemeiată.

48.

Mai întâi, la punctele 97-114 din hotărârea atacată, Tribunalul a prezentat interpretarea sa cu privire la articolul 12 din Actul electoral coroborat cu articolul 3 din Regulamentul de procedură și în lumina jurisprudenței Curții, în special a Hotărârii Italia și Donnici/Parlamentul ( 18 ). La finalul acestor considerații, Tribunalul a ajuns la concluzia că „pentru a proceda la verificarea prerogativelor membrilor săi, Parlamentul trebuie să se întemeieze pe lista candidaților aleși, comunicată oficial de autoritățile naționale, care, prin ipoteză, este întocmită având în vedere rezultatele proclamate în mod oficial și după ce eventualele contestații întemeiate pe aplicarea dreptului național au fost soluționate de aceste autorități” ( 19 ).

49.

În continuare, la punctele 116-119 din hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat în speță această interpretare a dispozițiilor menționate mai sus, ajungând la concluzia că comunicările din 17 și din 20 iunie 2019 reflectau rezultatele oficiale ale alegerilor „așa cum au fost stabilite […] după soluționarea eventualelor contestații formulate în temeiul dreptului național” ( 20 ), astfel încât președintele Parlamentului nu era competent să controleze temeinicia excluderii anumitor candidați, printre care recurenții, de pe această listă și – trebuie să se înțeleagă – nu putea decât să ia act de aceasta. Astfel, Tribunalul a asimilat nerespectarea de către recurenți a obligației de a depune jurământul prevăzut la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală cu o contestație în sensul articolului 12 din Actul electoral. Această asimilare decurge în mod clar din cuprinsul punctelor 107 și 108 din hotărârea atacată și a fost confirmată în mod expres la punctul 129 din aceasta ( 21 ). În opinia noastră, ea constituie o eroare de interpretare a articolului 12 din Actul electoral care poate repune în discuție întregul raționament al Tribunalului consacrat actului din 27 iunie 2019.

50.

Considerăm că viciul de raționament al Tribunalului își are originea în interpretarea eronată pe care a dat‑o Hotărârii Junqueras Vies la punctele 85 și 86 din hotărârea atacată. Astfel, potrivit Tribunalului, Curtea ar fi stabilit, în această hotărâre, o distincție între calitatea de membru al Parlamentului și exercitarea mandatului aferent acesteia. Astfel, Tribunalul, recunoscând totodată, la punctul 90 din hotărârea atacată, că recurenții dobândiseră calitatea de membri ai Parlamentului începând de la proclamarea din 13 iunie 2019, a putut să susțină, la punctele 107 și 108 din această hotărâre, că nerespectarea unei obligații precum cea prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală putea împiedica o persoană care a dobândit această calitate să își preia efectiv funcția ( 22 ) și să ajungă, astfel, la punctul 118 din hotărârea menționată, la concluzia că excluderea unei asemenea persoane de pe lista deputaților aleși putea fi justificată ca „soluționarea eventualelor contestații formulate în temeiul dreptului național”.

51.

Cu toate acestea, deși în Hotărârea Junqueras Vies Curtea a efectuat o distincție între calitatea de deputat european și mandatul aferent acesteia, a făcut‑o numai pe plan temporal și doar pentru a distinge perioadele de aplicare a imunităților parlamentare în temeiul articolului 9 primul și al doilea paragraf din protocol, astfel cum reiese în mod clar din cuprinsul punctelor 77-81 din această hotărâre. În schimb, nimic din hotărârea menționată nu justifică concluzia potrivit căreia Curtea ar fi admis că o persoană care a dobândit calitatea de membru al Parlamentului ar putea fi lipsită de posibilitatea de a‑și exercita mandatul fără a pierde în prealabil această calitate. Dimpotrivă, la punctul 65 din Hotărârea Junqueras Vies, Curtea a avut grijă să afirme că „mandatul membrilor [Parlamentului] constitui[e], la rândul său, principalul atribut al acestei calități”.

52.

Desigur, Hotărârea Junqueras Vies se concentrează pe imunitățile parlamentare, întrucât acestea constituiau subiectul întrebărilor preliminare din cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată. Totuși, raționamentul care a condus Curtea la soluția adoptată în această hotărâre se axează pe noțiunea de „membru al Parlamentului” ( 23 ). Tocmai această calitate este cea pe care autoritățile spaniole încercau să o nege reclamantului din litigiul principal în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată și cu privire la care Curtea a afirmat că fusese dobândită de acesta la momentul și ca urmare a simplei proclamări oficiale a rezultatului alegerilor ( 24 ). În plus, la punctul 70 din Hotărârea Junqueras Vies, Curtea a afirmat în mod expres că, „«luând act» de rezultatele electorale proclamate oficial de statele membre, [Parlamentul] consideră în mod necesar ca dobândit faptul că persoanele care au fost proclamate alese în mod oficial au devenit, din acest motiv, membre ale acestei instituții, motiv pentru care îi revine sarcina să își exercite competența în privința lor, verificându‑le prerogativele”.

53.

Așadar, a considera, după cum a procedat Tribunalul în hotărârea atacată, nu numai la punctele menționate mai sus, ci și la punctul 144 din această hotărâre, că, în ceea ce privește calitatea de membru al Parlamentului, aceasta poate fi diferențiată de exercitarea mandatului aferent, astfel încât o persoană poate fi împiedicată să exercite mandatul respectiv, păstrând în același timp calitatea menționată, este în contradicție vădită atât cu logica, cât și cu litera Hotărârii Junqueras Vies. Acceptarea unei asemenea soluții ar avea drept consecință lipsirea acestei hotărâri de orice efect util, întrucât ar lăsa statelor membre libertatea de a decide care dintre persoanele alese poate exercita în mod efectiv mandatul, ceea ce hotărârea menționată avea ca scop tocmai să împiedice.

54.

Interpretarea eronată a Hotărârii Junqueras Vies a determinat Tribunalul să săvârșească, la punctul 118 din hotărârea atacată, o eroare de drept în interpretarea Actului electoral, în special a articolului 12 din acesta.

55.

Din acest articol, astfel cum a fost interpretat de Curte, în special în Hotărârea Donnici, rezultă că Parlamentul trebuie să ia act de proclamarea de către statul membru în cauză a rezultatului alegerilor, toate problemele juridice legate de această proclamare, inclusiv eventualele contestații, altele decât cele formulate în temeiul Actului electoral însuși, fiind soluționate la nivel național ( 25 ).

56.

Or, astfel cum decurge în mod clar din Hotărârea Junqueras Vies, proclamarea oficială a rezultatelor de către statele membre, în sensul articolului 12 din Actul electoral și al Hotărârii Donnici, și calitatea de membru al Parlamentului sunt strâns legate, în sensul că persoanele proclamate dobândesc această calitate la momentul și ca urmare a acestei simple proclamări ( 26 ). Rezultă că „problemele juridice legate de proclamarea respectivă” menționate la punctul 55 din Hotărârea Donnici, precum și „contestațiile care ar putea să apară, eventual”, în sensul articolului 12 din Actul electoral, nu sunt altele decât cele legate de calitatea de membru al Parlamentului a persoanei în cauză.

57.

Aceste probleme juridice și contestații pot avea printre altele legătură, în primul rând, cu procedura electorală, reglementată, în temeiul articolului 8 din Actul electoral, de dispozițiile naționale ale statelor membre ( 27 ), în al doilea rând, cu cazurile de încheiere a mandatului enumerate la articolul 13 alineatul (1) din acest act și, în sfârșit, în al treilea rând, cu incompatibilitățile prevăzute de dreptul național în temeiul articolului 7 alineatul (3) din actul menționat. Acestea sunt tocmai cele trei locuri în care Actul electoral face trimitere la dispozițiile naționale, menționate la articolul 12 in fine din acest act. Soluționarea problemelor juridice sau a contestațiilor poate conduce la nedobândirea sau la pierderea calității de membru al Parlamentului de către persoana în cauză, precum și, dacă este cazul, la existența unui loc vacant.

58.

În schimb, situația în care un stat membru nu comunică Parlamentului numele unei persoane proclamate totuși alese, fără a proceda la invalidarea mandatului acestei persoane sau a repune în discuție în alt mod proclamarea alegerii sale, nu poate fi asimilată unei astfel de probleme juridice legate de proclamarea rezultatelor electorale și nici unei contestații în sensul articolului 12 din Actul electoral. Această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte, nu impune, așadar, Parlamentului să ia act de o asemenea comunicare fără nicio apreciere a temeiniciei sale, în special atunci când comunicarea respectivă nu reflectă fidel proclamarea oficială a rezultatelor electorale.

59.

Or, astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 90 din hotărârea atacată, părțile sunt de acord cu privire la faptul că recurenții au dobândit calitatea de membri ai Parlamentului începând de la proclamarea din 13 iunie 2019 și, în conformitate cu cele reținute de Tribunal la punctele 108 și 152 din hotărârea menționată, autoritățile spaniole nu au pronunțat invalidarea mandatelor acestora, ci numai suspendarea temporară a prerogativelor lor.

60.

Prin urmare, Tribunalul nu avea sarcina de a soluționa o problemă de repartizare a competențelor între Uniune și statele membre, întrucât această repartizare decurge în mod clar din Actul electoral, astfel cum a fost interpretat de Curte, ci de a deduce consecințele acestei repartizări. Or, recurenții reproșează în mod întemeiat Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 12 din Actul electoral atunci când a considerat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că comunicările din 17 și din 20 iunie 2019 reflectau rezultatele oficiale ale alegerilor, așa cum au fost stabilite după soluționarea contestațiilor formulate în temeiul dreptului național, astfel încât președintele Parlamentului nu era competent să controleze temeinicia acestora. Răspunsul Parlamentului la această critică, care se limitează să susțină interpretarea eronată reținută de Tribunal, nu ne convinge ( 28 ).

61.

Constatarea Tribunalului de la punctul 118 din hotărârea atacată, potrivit căreia comunicările din 17 și din 20 iunie 2019 reflectau rezultatele alegerilor în sensul articolului 12 din Actul electoral, astfel încât Parlamentul nu putea decât să ia act de acestea, constituie piesa de bază a raționamentului Tribunalului. Eroarea în interpretarea acestui articol este, așadar, decisivă pentru soluția reținută în hotărârea atacată în ceea ce privește actul din 27 iunie 2019. Aceasta conduce, printre altele, în mod direct la concluziile cuprinse la punctele 146 și 153 din hotărârea menționată, potrivit cărora diferitele consecințe pentru recurenți ale refuzului de a li se recunoaște calitatea de membri ai Parlamentului nu decurgeau din actul din 27 iunie 2019, ci din aplicarea dreptului spaniol, reflectată în comunicările din 17 și din 20 iunie 2019. Prin urmare, această eroare de drept ar fi, în sine, suficientă pentru a anula această parte din hotărârea menționată.

62.

Recurenții contestă de asemenea punctele 120-123 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a respins argumentația lor constând în a susține că, prin decizia din 13 ianuarie 2020, Parlamentul i‑a autorizat pe recurenți să participe la lucrările Parlamentului, în pofida lipsei unei comunicări oficiale a alegerii lor de către autoritățile spaniole, dovedind caracterul decizional al actului din 27 iunie 2019 ( 29 ).

63.

Este adevărat, astfel cum susține Parlamentul în memoriul său în răspuns, că actul din 27 iunie 2019 trebuie apreciat ca atare și potrivit unor criterii obiective.

64.

Totuși, ar părea contradictoriu să se afirme, pe de o parte, că Parlamentul era ținut, fără nicio marjă de apreciere, de comunicările din 17 și din 20 iunie 2019 și, pe de altă parte, că a „decis să permită” ( 30 ) recurenților să își preia funcția prin decizia din 13 ianuarie 2020. În mod logic, dacă decizia din 13 ianuarie 2020 avea caracter decizional, actul din 27 iunie 2019 avea de asemenea acest caracter, cu excepția situației în care s‑ar fi constatat nelegalitatea primului dintre aceste acte, ceea ce Tribunalul nici măcar nu a sugerat. Astfel, contrar celor afirmate de Tribunal la punctul 121 din hotărârea atacată, adoptarea de către Parlament a deciziei din 13 ianuarie 2020 repune în discuție anumite considerații prezentate de Tribunal, și anume cele care figurează la punctele 82-84, 108 și în special 118 din această hotărâre. Prin faptul că nu a luat în considerare consecințele care decurg în mod logic din decizia din 13 ianuarie 2020 pentru a aprecia caracterul juridic al actului din 27 iunie 2019, Tribunalul a afectat cu cel puțin un viciu de raționament motivarea hotărârii atacate.

65.

Pe de altă parte, este cert – iar Tribunalul a indicat în mod implicit aceasta la punctul 121 din hotărârea atacată – că decizia din 13 ianuarie 2020 a fost adoptată în urma Hotărârii Junqueras Vies. Or, în măsura în care această hotărâre furnizează o interpretare a dreptului Uniunii ex tunc, efectele sale ar fi trebuit luate în considerare și în vederea aprecierii caracterului juridic al actului din 27 iunie 2019, așa cum susțin în mod întemeiat recurenții. Astfel, situația lor juridică nu se schimbase între adoptarea acestui act și adoptarea deciziei din 13 ianuarie 2020.

66.

O eroare de motivare este de asemenea reproșată Tribunalului ( 31 ) în ceea ce privește punctele 128-131 din hotărârea atacată, prin care acesta a răspuns la argumentele recurenților întemeiate pe necompetența Regatului Spaniei de a adopta norme precum articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală, cu alte cuvinte, pe nelegalitatea acestei dispoziții naționale în raport cu dreptul Uniunii. Tribunalul a considerat că nici Parlamentul, nici el însuși în prezenta procedură nu erau competente să repună în discuție sau să controleze dispoziția națională menționată.

67.

Totuși, având în vedere argumentele prezentate de recurenți, era vorba despre a controla nu atât legalitatea dispoziției naționale în cauză propriu‑zise, cât consecințele pe care Regatul Spaniei și Parlamentul le atașează nerespectării obligației instituite de aceasta. Or, în ceea ce privește aceste consecințe, Tribunalul a considerat, la punctul 152 din hotărârea atacată, ca fiind adevărată, fără nicio verificare, explicația Regatului Spaniei potrivit căreia mandatele recurenților nu ar fi decât „suspendate” până în momentul în care aceștia vor depune jurământul prevăzut la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală, în conformitate cu comunicarea din 20 iunie 2019.

68.

Totuși, deși articolul 13 din Actul electoral enumeră mai multe evenimente care conduc la încheierea mandatului unui membru al Parlamentului, unele putând avea originea în aplicarea dreptului național al statelor membre, nicio dispoziție a acestui act nu permite unui stat membru să suspende temporar exercitarea unui asemenea mandat, orice încercare în acest sens fiind vădit contrară dreptului Uniunii. Astfel, întrucât Regatul Spaniei nu era competent să suspende, prin comunicarea din 20 iunie 2019, exercitarea de către recurenți a mandatelor lor, aceștia susțin, așadar, în mod întemeiat că președintele Parlamentului este cel care a dat un efect juridic acestei comunicări prin actul din 27 iunie 2019.

69.

La punctele 167 și 168 din hotărârea atacată, Tribunalul a ajuns la concluzia că actul din 27 iunie 2019 nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele recurenților și că, în consecință, acțiunea îndreptată împotriva acestui act trebuie respinsă ca inadmisibilă.

70.

În opinia noastră, recurenții susțin în mod întemeiat că Tribunalul a ajuns la această concluzie în urma unui raționament afectat, astfel cum am evidențiat, de mai multe erori, și anume calificarea eronată a conținutului scrisorii din 27 iunie 2019 la punctele 81-84 din hotărârea atacată, aplicarea eronată a Hotărârii Junqueras Vies la punctele 85, 86 și 144 din această hotărâre, eroarea de drept în interpretarea articolului 12 din Actul electoral la punctul 118 din hotărârea menționată, incoerența raționamentului referitor la efectul deciziei din13 ianuarie 2020 la punctele 116-123 din aceeași hotărâre și, în sfârșit, neluarea în considerare a nelegalității suspendării exercitării mandatelor recurenților la punctele 128-131 din hotărârea atacată.

71.

În realitate, prin actul din 27 iunie 2019, președintele Parlamentului, fiind confruntat, pe de o parte, cu proclamarea din 13 iunie 2019, pe care nu putea să nu o cunoască întrucât era publică, și, pe de altă parte, cu comunicările din 17 și din 20 iunie 2019, a decis să aplice aceste două comunicări, făcând abstracție de proclamarea menționată și refuzând să recunoască recurenților calitatea de membri ai acestei instituții, decizie care a fost ulterior modificată prin decizia din 13 ianuarie 2020.

72.

Refuzând să recunoască caracterul atacabil al actului din 27 iunie 2019, Tribunalul a încălcat, așadar, articolul 263 TFUE. În consecință, este necesar să se admită primul motiv de recurs și să se anuleze hotărârea atacată în măsura în care privește acest act.

73.

Amintim că, prin instrucțiunea din 29 mai 2019, președintele Parlamentului a solicitat serviciilor administrative ale Parlamentului să refuze membrilor Parlamentului aleși în Spania serviciul special de primire destinat să le faciliteze demersurile administrative necesare în vederea intrării lor în funcție, până la comunicarea oficială a alegerii lor de către autoritățile spaniole.

74.

La punctele 169-187 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat motivele invocate de recurenți în susținerea acțiunii lor în anularea instrucțiunii din 29 mai 2019. La finalul acestei analize, Tribunalul a ajuns la concluzia că instrucțiunea menționată nu produsese efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele recurenților, astfel încât acțiunea împotriva acesteia era inadmisibilă.

75.

Recurenții contestă această concluzie ( 32 ), invocând în principal caracterul indisociabil al instrucțiunii din 29 mai 2019 și al actului din 27 iunie 2019, în special având în vedere teza lor potrivit căreia scrisoarea din 27 iunie 2019 nu făcea decât să reflecte o decizie adoptată cu mult înainte.

76.

Aceste argumente nu ni se par convingătoare. Este, desigur, adevărat că Tribunalul, fidel analizei sale referitoare la actul din 27 iunie 2019, nu a atribuit consecințele negative care decurgeau, pentru recurenți, din refuzul cuprins în instrucțiunea din 29 mai 2019 acesteia, ci aplicării dreptului spaniol. Tribunalul a ajuns, astfel, la punctul 185 din hotărârea atacată, la concluzia că, chiar dacă instrucțiunea respectivă produsese efecte juridice în privința recurenților, situația nu mai era aceasta începând de la comunicarea din 17 iunie 2019. Or, această concluzie este la fel de eronată ca partea din hotărârea atacată consacrată analizei actului din 27 iunie 2019.

77.

Nu este mai puțin adevărat, în primul rând, că argumentele recurenților nu sunt de natură să repună în discuție considerația Tribunalului potrivit căreia serviciul special de primire vizat de instrucțiunea din 29 mai 2019 nu era indispensabil pentru îndeplinirea formalităților legate de preluarea funcției de către membrii Parlamentului, ci constituia doar un mijloc de a le oferi asistență tehnică. Or, privarea de o astfel de asistență nu poate afecta în mod durabil situația juridică a persoanelor interesate.

78.

În al doilea rând, imposibilitatea recurenților de a efectua demersurile necesare pentru preluarea funcției lor nu decurgea, în opinia noastră, din instrucțiunea din 29 mai 2019, ci din actul din 27 iunie 2019. Recurenții confirmă de altfel ei înșiși în mod implicit acest lucru, atunci când susțin ( 33 ) că această imposibilitate a continuat până la decizia din 13 ianuarie 2020, decizie care a anulat, cel puțin în parte, efectele juridice ale actului menționat.

79.

În consecință, considerăm că primul motiv de recurs, în măsura în care privește concluziile Tribunalului referitoare la instrucțiunea din 29 mai 2019, trebuie respins ca nefondat.

80.

Având în vedere considerațiile pe care tocmai le‑am prezentat, propunem admiterea primului motiv de recurs și anularea hotărârii atacate în măsura în care privește actul din 27 iunie 2019 și respingerea în rest a acestui motiv ca nefondat.

81.

În temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată. Recurenții concluzionează în acest sens cu titlu subsidiar.

82.

Astfel, în cazul în care Curtea ar urma propunerea noastră de a admite primul motiv de recurs și de a anula hotărârea atacată în măsura în care privește actul din 27 iunie 2019, considerăm că litigiul este în stare de judecată în ceea ce privește acest act. Astfel, argumentele privind caracterul atacabil al actului menționat și cele privind legalitatea acestuia se suprapun, după cum demonstrează memoriul în răspuns al Regatului Spaniei, consacrat în realitate, în mare parte, apărării temeiniciei aceluiași act. Pe de altă parte, nicio constatare de fapt în afara celor deja efectuate în hotărârea atacată nu ni se pare indispensabilă pentru soluționarea litigiului. Prin urmare, propunem Curții să se pronunțe ea însăși asupra cererii de anulare a actului din 27 iunie 2019 formulate de recurenți în primă instanță.

83.

Înainte de a analiza această cerere, este necesar să se stabilească dacă recurenții mențin interesul de a exercita acțiunea în această privință, ținând seama de faptul că, prin decizia din 13 ianuarie 2020, Parlamentul a revocat de fapt refuzul de a le recunoaște calitatea de membri ai acestei instituții, eliminând astfel multe dintre efectele juridice ale actului din 27 iunie 2019. Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care aceasta din urmă are un interes să obțină anularea actului atacat. Or, orice împrejurare legată de admisibilitatea acțiunii în anulare introduse în fața Tribunalului poate constitui un motiv de ordine publică pe care Curtea, sesizată în cadrul unui recurs, este obligată să îl invoce din oficiu ( 34 ). Prin urmare, Curtea trebuie să se sesizeze din oficiu cu privire la aspectul dacă recurenții păstrează un interes de a obține anularea actului din 27 iunie 2019, în pofida adoptării deciziei din 13 ianuarie 2020.

84.

Considerăm că situația este aceasta. Astfel, după cum a afirmat Tribunalul la punctul 122 din hotărârea atacată, Parlamentul a explicat în fața Tribunalului că decizia din 13 ianuarie 2020 a fost adoptată „având în vedere incertitudinea juridică a statutului reclamanților după pronunțarea Hotărârii [Junqueras Vies] și a Ordonanței [Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul ( 35 )]”. Această decizie constă în a permite provizoriu recurenților să își exercite mandatele, în temeiul articolului 3 alineatul (2) primul paragraf in fine din Regulamentul de procedură, fără a proceda însă la verificarea prerogativelor lor, în așteptarea comunicării oficiale a alegerii lor de către autoritățile naționale, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul de procedură.

85.

Desigur, decizia Parlamentului de a nu efectua verificarea prerogativelor recurenților, precum și validitatea articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului, astfel cum a fost interpretat de Parlament, din perspectiva Actului electoral, nu fac obiectul prezentului litigiu. Este la fel de adevărat că anularea actului din 27 iunie 2019 ar permite clarificarea situației juridice a recurenților și ar da Parlamentului posibilitatea de a adopta în privința lor o decizie nu provizorie, ci definitivă, întemeiată pe o interpretare corectă a normelor de drept relevante. Astfel, recurenții păstrează, în opinia noastră, un interes de a obține anularea acestui act.

86.

Prin actul din 27 iunie 2019, președintele Parlamentului a refuzat să le recunoască recurenților calitatea de membri ai acestei instituții, aplicând astfel comunicările din 17 și din 20 iunie 2019. La punctul 96 din hotărârea atacată, Tribunalul a definit problema juridică care se prezenta în fața sa ca fiind aceea dacă președintele Parlamentului avea competența de a repune în discuție comunicarea din 17 iunie 2019, care nu menționa numele recurenților, deși numele acestora figurau în proclamarea din 13 iunie 2019. Recurenții remarcă în schimb ( 36 ), în mod întemeiat în opinia noastră, că problema ar fi trebuit să fie formulată invers și să privească aspectul dacă președintele Parlamentului avea competența de a repune în discuție această proclamare, întemeindu‑se pe comunicările în discuție.

87.

În primul rând, potrivit articolului 12 din Actul electoral, în scopul verificării prerogativelor membrilor săi, Parlamentul „ia act de rezultatele [electorale] proclamate oficial de statele membre”. Această dispoziție adaugă în continuare că Parlamentul hotărăște în legătură cu contestațiile formulate întemeindu‑se pe Actul electoral, cu excluderea dispozițiilor naționale. Ținând seama de interpretarea dată de Curte în Hotărârea Donnici, această formulare indică absența totală a unei marje de apreciere a Parlamentului, astfel încât proclamarea rezultatelor de către un stat membru constituie pentru acesta o situație juridică preexistentă ( 37 ).

88.

Or, în conformitate cu analiza noastră de la punctele 55-61 din prezentele concluzii, nerespectarea obligației prevăzute la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală nu poate fi asimilată unei contestații formulate în temeiul dispozițiilor naționale, în sensul articolului 12 din Actul electoral, nici unei probleme juridice legate de proclamarea alegerii acestora, în sensul punctului 55 din Hotărârea Donnici, întrucât nu conduce la pierderea calității lor de membru al Parlamentului.

89.

Astfel, nu se poate considera că comunicările din 17 și din 20 iunie 2019 au fost întocmite „având în vedere rezultatele proclamate în mod oficial”, așa cum a indicat Tribunalul la punctul 114 din hotărârea atacată, din moment ce acestea nu reflectau în mod fidel și complet rezultatele respective. Proclamarea oficială a rezultatelor era proclamarea din 13 iunie 2019, astfel cum a confirmat Curtea în mod expres în Hotărârea Junqueras Vies ( 38 ), iar Parlamentul era ținut de aceasta, fără a o putea repune în discuție, la fel cum era ținut de proclamarea autorităților italiene din 29 martie 2007 în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Donnici ( 39 ).

90.

Această concluzie nu este repusă în discuție, contrar celor afirmate de Regatul Spaniei, de articolul 8 din Actul electoral, care prevede că procedura electorală este reglementată, în fiecare stat membru, de dispozițiile naționale.

91.

Membrii Parlamentului nu sunt reprezentanți ai statelor membre, nici măcar ai popoarelor acestor state membre, ci, în temeiul articolului 14 alineatul (2) TUE, reprezentanți ai cetățenilor Uniunii, aleși prin vot universal. În lipsa unei proceduri electorale uniforme, prevăzută totuși la articolul 223 TFUE, procedura electorală este reglementată, în subsidiar și sub rezerva armonizării realizate de Actul electoral, de dreptul național al statelor membre care organizează alegerile pentru Parlament pe propriile teritorii. Această delegare conferă statelor membre competențe extinse, care depășesc procedura electorală propriu‑zisă, printre altele în ceea ce privește dreptul de a alege și de a fi ales sau incompatibilitățile.

92.

Procedura electorală, reglementată de dispozițiile naționale, se finalizează, în mod logic, cu proclamarea oficială a rezultatelor. Este ceea ce a constatat Curtea în Hotărârea Junqueras Vies ( 40 ), declarând că, „în stadiul actual al dreptului Uniunii, statele membre rămân în principiu competente să reglementeze procedura electorală, precum și să procedeze, la finalul acesteia, la proclamarea oficială a rezultatelor electorale”. Rezultatele astfel proclamate nu pot fi modificate a posteriori decât în urma fie a invalidării alegerii uneia sau mai multor persoane, fie a unuia dintre evenimentele care determină pierderea calității de membru al Parlamentului, enumerate la articolul 13 alineatul (1) din Actul electoral.

93.

În schimb, un stat membru nu poate aduce atingere efectului util al dobândirii calității de membru al Parlamentului numai ca urmare a proclamării rezultatelor electorale, astfel cum rezultă din Hotărârea Junqueras Vies ( 41 ), prin intermediul extinderii noțiunii de „procedură electorală” la orice normă din dreptul său național, prin care ar dori să împiedice o persoană proclamată aleasă să își exercite mandatul, mandat care constituie, potrivit hotărârii menționate ( 42 ), principalul atribut al acestei calități. O asemenea posibilitate ar fi contrară nu numai articolelor 8, 12 și 13 din Actul electoral, astfel cum au fost interpretate în Hotărârile Donnici și Junqueras Vies, ci și principiului votului universal înscris la articolul 14 TUE, în temeiul căruia compunerea Parlamentului trebuie să reflecte în mod fidel și complet libera exprimare a alegerilor efectuate de cetățenii Uniunii în ceea ce privește persoanele prin care aceștia înțeleg să fie reprezentați ( 43 ).

94.

Pe de altă parte, astfel cum am avut deja ocazia să arătăm, obligația prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală nu constituie un element al procedurii electorale potrivit dreptului spaniol în sine ( 44 ). Prin urmare, nu se poate susține contrariul în ceea ce privește interpretarea articolului 8 din Actul electoral.

95.

Concluzia prezentată la punctul 89 din prezentele concluzii nu este repusă în discuție nici de modul de redactare a articolului 3 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, care prevede că, în urma alegerilor, președintele Parlamentului invită autoritățile competente ale statelor membre să comunice numele deputaților aleși și că Parlamentul efectuează verificarea prerogativelor și statuează asupra validității mandatelor membrilor săi în temeiul comunicării de către statele membre a rezultatelor electorale.

96.

Într‑adevăr, Regulamentul de procedură, ca act de organizare internă, este supus ierarhic actelor normative precum Actul electoral și nu poate deroga de la acestea ( 45 ). Astfel, articolul 3 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură nu poate fi interpretat în sensul că împiedică Parlamentul să ia act de proclamarea oficială a rezultatelor electorale, în conformitate cu articolul 12 din Actul electoral, sub pretextul necomunicării acestor rezultate de către autoritățile competente ale unui stat membru. O asemenea interpretare ar pune într‑adevăr în discuție validitatea dispozițiilor din Regulamentul de procedură menționate anterior, în raport cu acest act.

97.

În al doilea rând, dând curs comunicării din 20 iunie 2019 prin actul din 27 iunie 2019, președintele Parlamentului a pus în aplicare suspendarea prerogativelor recurenților care decurg din calitatea lor de membri ai Parlamentului, pronunțată de Comisia Electorală Centrală ca urmare a nerespectării de către aceștia a obligației prevăzute la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală.

98.

Totuși, nici articolul 13 din Actul electoral, nici vreo altă dispoziție din dreptul Uniunii nu autorizează un stat membru să suspende prerogativele membrilor Parlamentului. Această suspendare era, prin urmare, ilegală și a afectat de o nelegalitate suplimentară actul din 27 iunie 2019.

99.

Prin adoptarea actului din 27 iunie 2019, președintele Parlamentului a repus, așadar, în discuție rezultatele electorale proclamate oficial și a pus în aplicare suspendarea prerogativelor recurenților, cu încălcarea articolelor 12 și 13 din Actul electoral. Prin urmare, în opinia noastră, este necesar ca acest act să fie declarat nelegal și să fie anulat.

100.

Întrucât prezentele concluzii se limitează la analiza primului motiv de recurs, nu vom face o propunere privind cheltuielile de judecată, în măsura în care soluția în această privință depinde de soluționarea celorlalte motive, în conformitate cu articolul 138 din Regulamentul de procedură.

101.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții: