1.

În prezenta cauză, Comisia Europeană a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE împotriva Republicii Cehe pentru motivul că aceasta nu a transpus în mod corect mai multe dispoziții ale Directivei 2005/36/CE ( 2 ), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE ( 3 ) (denumită în continuare „Directiva 2005/36”).

2.

Comisia formulează opt motive. În conformitate cu cererea Curții, prezentele concluzii se vor concentra asupra primului, a celui de al doilea, a celui de al patrulea și a celui de al cincilea motiv.

3.

Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că Republica Cehă nu a transpus în mod corect articolul 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36 în măsura în care impune autorităților competente ale statului membru să stabilească statutul persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau care doresc să se pregătească pentru o probă de aptitudini.

4.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Republicii Cehe că nu a transpus articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 în ceea ce privește, pe de o parte, scutirea prestatorilor de servicii stabiliți într‑un alt stat membru de obligația de înscriere pe lângă un organism de securitate socială de drept public în statul membru gazdă și, pe de altă parte, obligația de informare a acestui organism de către prestatorii de servicii.

5.

Al patrulea motiv este întemeiat pe netranspunerea dispozițiilor articolului 21 alineatul (6) și ale articolului 31 alineatul (3) din Directiva 2005/36 referitoare la titlul profesional de asistent medical generalist.

6.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Comisia susține că Republica Cehă nu a garantat titularilor unei formări profesionale în domeniul farmaciei accesul la activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) litera (c), o parte din litera (e) și litera (f) din Directiva 2005/36.

7.

Pentru prezenta cauză sunt relevante articolele 3, 6, 21, 31, 44 și 45 din Directiva 2005/36.

8.

Articolul 13 din zákon č. 18/2004 Sb., o uznávání odborné kvalifikace a jiné způsobilosti státních příslušníků členských států Evropské unie a některých příslušníků jiných států a o změně některých zákonů (Legea nr. 18/2004 Rec. privind recunoașterea calificărilor profesionale și a altor aptitudini ale resortisanților statelor membre ale Uniunii Europene, precum și ale anumitor resortisanți ai altor state și de modificare a anumitor legi, denumită în continuare „Legea nr. 18/2004”) prevede:

„(1)   Prin «perioadă de adaptare» se înțelege perioada în care un solicitant desfășoară activități reglementate în Republica Cehă sub supravegherea unei persoane fizice calificate din punct de vedere profesional în scopul completării cunoștințelor din domeniile teoretice și practice care fac parte din conținutul educației și formării profesionale care conduc la eliberarea unui certificat de formare profesională necesar în Republica Cehă și a căror cunoaștere este necesară pentru desfășurarea activităților reglementate. Stagiul de adaptare poate include, de asemenea, studii sau o formare suplimentară în vederea completării calificărilor profesionale.

(2)   Autoritatea de recunoaștere întocmește o listă a domeniilor ale căror cunoștințe sunt necesare pentru exercitarea unei activități reglementate și care, conform documentului prezentat, nu fac parte din calificările profesionale ale solicitantului. Aceste domenii pot include atât cunoștințele teoretice, cât și competențele practice necesare pentru a exercita activitatea reglementată.

(3)   Autoritatea de recunoaștere stabilește în decizia menționată la articolul 24 condițiile de executare a perioadei de adaptare, și anume:

(4)   Durata stagiului de adaptare nu poate depăși trei ani. În cazul în care solicitantul intenționează să desfășoare o activitate reglementată în Republica Cehă, dacă dovada calificării de prim nivel este necesară pentru îndeplinirea acesteia, durata perioadei de adaptare nu trebuie să depășească doi ani.

(5)   Pe baza declarației persoanei calificate din punct de vedere profesional menționate la alineatul (1), autoritatea responsabilă cu recunoașterea evaluează dacă obiectivul stagiului de adaptare a fost atins după expirarea perioadei stabilite în conformitate cu alineatul (3) litera a) sau, dacă solicitantul solicită acest lucru, după jumătate din perioada respectivă și, ulterior, o dată la șase luni. Obiectivul stagiului de adaptare este atins dacă solicitantul demonstrează cunoașterea domeniilor menționate la alineatul (3) litera b). În această situație, autoritatea de recunoaștere recunoaște calificările profesionale ale solicitantului.”

9.

Articolul 14 din legea menționată prevede:

„(1)   O probă de aptitudini este o examinare a cunoștințelor, a aptitudinilor și a aptitudinilor profesionale ale solicitantului prin care se urmărește evaluarea aptitudinii sale de a desfășura o activitate reglementată în Republica Cehă. Proba de aptitudini se desfășoară în fața unei autorități de recunoaștere, a unei alte autorități administrative, în cadrul unei universități sau al unei alte instituții de învățământ având obiectivul urmărit în cauză (denumită în continuare «instituția de examinare»).

(2)   Autoritatea de recunoaștere întocmește o listă a domeniilor ale căror cunoștințe sunt necesare pentru desfășurarea unei activități reglementate și care, conform documentului prezentat, nu fac parte din calificările profesionale ale solicitantului. Aceste domenii pot include atât cunoștințele teoretice, cât și competențele practice necesare pentru a exercita activitatea reglementată.

(3)   Autoritatea de recunoaștere stabilește în decizia menționată la articolul 24 condițiile de executare a probei de aptitudini, și anume:

(4)   Autoritatea responsabilă cu recunoașterea se asigură că solicitantul are posibilitatea de a se prezenta la proba de aptitudini în termen de șase luni de la adoptarea deciziei menționate la alineatul (3).

(5)   Proba de aptitudini este compusă în general dintr‑o parte scrisă și o parte orală. Proba de aptitudini este susținută în general în limba cehă, iar conținutul acesteia ține seama de faptul că solicitantul este o persoană calificată pentru exercitarea profesiei în [statul membru de origine]. Cheltuielile aferente testului de aptitudini sunt suportate de candidat și nu trebuie să depășească 6500 [de coroane cehe] (CZK) ( 4 ).

(6)   Instituția de examinare evaluează dacă candidatul a reușit sau nu la proba de aptitudini. Candidatul a reușit proba dacă demonstrează că cunoaște domeniile menționate la alineatul (3) litera a). În această situație, autoritatea de recunoaștere recunoaște calificările profesionale ale solicitantului.”

10.

Articolul 15 din legea menționată prevede:

„Pentru activități reglementate individuale sau pentru un grup de activități reglementate, un regulament de punere în aplicare sau un regulament profesional poate stipula, luând în considerare particularitățile acestora, metoda de determinare a duratei stagiului de adaptare și condițiile de executare și de evaluare a stagiului de adaptare și a probei de aptitudini, inclusiv forma, conținutul și întinderea probei de aptitudini.”

11.

Potrivit articolului 36a din aceeași lege:

„(1)   Solicitantul care este resortisant al unui stat membru […] și care, în conformitate cu legislația statului membru de origine, desfășoară activitatea în discuție, care este o activitate reglementată în Republica Cehă, este de asemenea autorizat să desfășoare această activitate temporar sau ocazional pe teritoriul Republicii Cehe fără a trebui să respecte obligația de înscriere, de înregistrare, de autorizare sau de aderare la un organism profesional în conformitate cu reglementarea specifică și fără a trebui să solicite recunoașterea calificărilor sale profesionale […].

(2)   În cazul în care activitatea în discuție nu este reglementată în statul membru de origine, solicitantul trebuie să dovedească faptul că a desfășurat activitatea în discuție în unul sau mai multe state membre timp de cel puțin un an din ultimii zece ani sau să justifice o formare profesională reglementată care îl pregătește pentru activitatea respectivă în statul membru de origine […].

(3)   În cazul în care un document privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate în desfășurarea unei activități reglementate este necesar pentru desfășurarea unei activități reglementate în Republica Cehă, solicitantul este obligat să dovedească faptul că este asigurat în măsura și în condițiile impuse de o reglementare legală specială.

(4)   Înainte de a începe să desfășoare activitatea reglementată pe teritoriul Republicii Cehe, solicitantul are obligația de a informa în scris autoritatea de recunoaștere cu privire la aceasta. Informarea conține:

(5)   Autorul cererii anexează la informarea menționată la alineatul (4):

(6)   Ministerul informează cu privire la îndeplinirea obligației de notificare într‑un mod care permite accesul de la distanță.

(7)   În cazul în care notificarea sau documentele anexate la aceasta nu îndeplinesc cerințele prevăzute de Codul de procedură administrativă sau ale alineatelor (4) și (5), autoritatea de recunoaștere ajută solicitantul la remedierea neregularităților la fața locului sau îl invită de îndată să le remedieze. În același timp, îl va avertiza că, până la eliminarea deficiențelor sau până la termenul specificat la articolul 36b alineatul (6), în cazul în care o lege specială prevede o condiție pentru verificarea calificărilor profesionale, el nu este autorizat să desfășoare o activitate reglementată în Republica Cehă.

(8)   Solicitantul este obligat să informeze de îndată autoritatea de recunoaștere cu privire la toate schimbările în toate faptele indicate în notificare sau documentele anexate la notificare, inclusiv faptele care ar putea fi motivul rezilierii autorizației de a desfășura temporar sau ocazional activități reglementate pe teritoriul Republicii Cehe. Dacă solicitantul intenționează să desfășoare temporar sau ocazional o activitate reglementată în Republica Cehă după 12 luni de la data depunerii unei notificări complete, acesta este obligat să depună din nou notificarea respectivă, cu excepția situațiilor menționate la articolul 24c alineatul (3). Atunci când depune din nou notificarea, solicitantul are obligația de a prezenta documentele menționate la alineatul (5) literele b)-e) numai în cazul modificării faptelor prezentate în notificarea inițială sau în documentele anexate la această notificare.

(9)   Autoritatea de recunoaștere înregistrează datele referitoare la solicitant și faptele pe care le‑a notificat într‑un registru diferit. Fiecare notificare este furnizată de autoritatea de recunoaștere cu un număr de înregistrare, data notificării, data predării notificării complete la autoritatea de recunoaștere și o mențiune privind validitatea notificării.”

12.

Articolul 11 alineatul (1) din zákon č. 48/1997 Sb., o veřejném zdravotním pojištění a o změně a doplnění některých souvisejících zákonů (Legea nr. 48/1997 Rec., privind asigurările publice de sănătate și de modificare și completare a anumitor acte conexe, denumită în continuare „Legea nr. 48/1997”) prevede:

„(1)   Persoana asigurată are dreptul:

[…]”

13.

Articolul 17 alineatul (1) din această lege prevede:

„Pentru a asigura prestațiile în natură în cadrul prestării de servicii rambursate persoanelor asigurate, casa de asigurări de sănătate (Všeobecná zdravotní pojišťovna České republiky) și celelalte case de asigurări de sănătate încheie […] contracte cu prestatorii cu privire la prestarea și rambursarea serviciilor rambursate. […] Contractele nu sunt necesare în cazul acordării de

a) îngrijiri de urgență persoanei asigurate;

[…]”

14.

Articolul 2 litera g) din zákon č. 95/2004 Sb., o podmínkách získávání a uznávání odborné způsobilosti a specializované způsobilosti k výkonu zdravotnického povolání lékaře, zubního lékaře a farmaceuta (Legea nr. 95/2004 Rec., privind condițiile de dobândire și de recunoaștere a competențelor profesionale și a competențelor de specialitate pentru exercitarea profesiilor de medic, de stomatolog și de farmacist, denumită în continuare „Legea nr. 95/2004”) prevede:

„Prin «exercitarea autonomă a activității» de farmacist se înțelege exercitarea activităților pentru care […] farmacistul este abilitat fără supraveghere profesională și pe baza propriei evaluări și aprecieri a stării de sănătate a pacientului și a împrejurărilor aferente”.

15.

Articolul 10 alineatul (2) din această lege prevede:

„După dobândirea competențelor profesionale, […] farmacistul are dreptul să desfășoare în mod autonom activitățile pe care le presupune prestarea de îngrijiri farmaceutice în conformitate cu Legea privind serviciile de sănătate, cu excepția activităților a căror exercitare autonomă este subordonată dobândirii de competențe de specialitate în sensul articolului 11. De asemenea, farmacistul este abilitat să desfășoare activități care nu țin de prestarea de îngrijiri medicale și aceasta în cadrul fabricării și controlului medicamentelor, precum și al stocării și distribuției de medicamente la un distribuitor de medicamente, în conformitate cu Legea [nr. 378/2007 Rec.] privind medicamentele.”

16.

Articolul 11 din legea menționată are următorul cuprins:

„(1)   Calificarea specializată de farmacist este dobândită prin:

(2)   Domeniile de formare specializată a farmaciștilor, titlurile de calificare, precum și durata formării specializate sunt descrise în anexa nr. 1 la prezenta lege.[…]

(3)   Cererea de înscriere pe baza experienței profesionale suplimentare se depune de către un candidat la o instituție acreditată în profesia în care trebuie să aibă loc experiența profesională suplimentară. Cererea cuprinde dovezile privind competențele profesionale dobândite și, după caz, competențele de specialitate dobândite, precum și cardul profesional menționat la articolul 23 […].

[…]

(5)   Ministerul eliberează diploma de aptitudine specializată dobândită la cererea unui candidat care a dobândit experiența profesională suplimentară menționată la alineatul (1) litera b). Cererea diplomei de competență specializată, trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de instituția acreditată menționată la alineatul (1) litera b).

[…]

(7)   Dobândirea competențelor de specialitate în sensul alineatului (1) litera a) este o condiție […] pentru exercitarea autonomă a activităților

(8)   Dobândirea competențelor de specialitate în sensul alineatului (1) în domeniul practicii farmaceutice este o condiție pentru exercitarea autonomă a activităților legate de administrarea unei farmacii […].

(9)   Dobândirea competențelor de specialitate în domeniul farmaciei clinice în sensul alineatului (1) litera a) este o condiție pentru exercitarea autonomă a activităților de farmacist clinician.

(10)   Dobândirea unor competențe de specialitate deosebite în domeniul farmaciei de spital este o condiție pentru exercitarea autonomă a activităților legate de administrarea unei farmacii dotate cu spații specializate pentru prepararea unor forme farmaceutice deosebit de complexe: în sensul prezentei legi, prin «forme farmaceutice deosebit de complexe» se înțelege medicamentele sterile destinate aplicării parenterale preparate în spații specializate din farmacii.

(11)   Dobândirea competențelor de specialitate în sensul alineatului (1) litera a) în domeniul medicamentelor radiofarmaceutice sau al tehnologiilor farmaceutice ori dobândirea unor competențe de specialitate deosebite în domeniul farmaciei de spital este o condiție pentru exercitarea autonomă a activităților de preparare a formelor farmaceutice deosebit de complexe.

(12)   Înainte de dobândirea competențelor de specialitate, farmacistul exercită activitățile menționate la alineatele (7)-(11) sub supravegherea unui profesionist din domeniul sănătății care are competențele de specialitate corespunzătoare.”

17.

Directiva 2013/55 de modificare a Directivei 2005/36 trebuia transpusă până la 18 ianuarie 2016 ( 5 ).

18.

La 25 ianuarie 2019, Comisia a adresat Republicii Cehe o scrisoare de punere în întârziere referitoare la măsurile adoptate de acest stat membru pentru transpunerea Directivei 2005/36. La 22 martie 2019, Republica Cehă a răspuns la această punere în întârziere.

19.

După ce a examinat acest răspuns, la 28 noiembrie 2019, Comisia a transmis Republicii Cehe un aviz motivat. Statul membru menționat a răspuns la avizul respectiv la 28 ianuarie 2020.

20.

La 18 februarie 2021, Comisia a comunicat Republicii Cehe un aviz motivat suplimentar la care acest stat a răspuns la 16 aprilie 2021.

21.

Considerând că, în pofida explicațiilor sale, Republica Cehă nu transpusese în mod corect mai multe dispoziții ale Directivei 2005/36, prin cererea introductivă din 4 februarie 2022, Comisia a introdus prezenta acțiune.

22.

Republica Cehă a depus un memoriu în apărare la 25 aprilie 2022.

23.

Comisia și Republica Cehă au depus ulterior un memoriu în replică și un memoriu în duplică la 7 iunie 2022 și, respectiv, la 29 iulie 2022.

24.

Comisia solicită Curții:

25.

Republica Cehă solicită Curții:

26.

Cu titlu subsidiar, Republica Cehă solicită Curții:

27.

Republica Cehă contestă admisibilitatea motivelor care fac obiectul prezentelor concluzii. În această privință, ea prezintă în esență mai multe cauze de inadmisibilitate legate, pe de o parte, de lipsa de coerență și de precizie a motivelor prezentate de Comisie atât în cadrul procedurii precontencioase, cât și al procedurii contencioase și, pe de altă parte, de modificarea obiectului litigiului.

28.

Pentru a permite Curții să se pronunțe cu privire la aceste cauze de inadmisibilitate, considerăm că este necesar să amintim trăsăturile esențiale ale jurisprudenței pe care a dezvoltat‑o cu privire la aceste aspecte.

29.

În ceea ce privește, pe de o parte, procedura precontencioasă, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că această procedură are ca scop să acorde statului membru vizat atât posibilitatea de a se conforma obligațiilor sale care decurg din dreptul Uniunii, cât și de a invoca în mod util mijloacele sale de apărare împotriva motivelor formulate de Comisie ( 6 ). Regularitatea procedurii menționate constituie o garanție esențială prevăzută de Tratatul FUE nu numai pentru protejarea drepturilor statului membru în cauză, ci și pentru a se asigura că eventuala procedură contencioasă are ca obiect un litigiu clar definit ( 7 ).

30.

Pe de altă parte, deși este necesar ca avizul motivat să cuprindă o expunere coerentă și detaliată a rațiunilor care au determinat Comisia să ajungă la convingerea că statul membru în cauză nu și‑a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatului, scrisoarea de punere în întârziere nu poate fi supusă unor cerințe de precizie atât de stricte precum cele pe care trebuie să le îndeplinească avizul motivat, întrucât aceasta nu poate în mod necesar să reprezinte decât un prim rezumat succint al obiecțiilor. Nimic nu împiedică, așadar, Comisia să detalieze în avizul motivat motivele pe care le‑a invocat deja în mod mai general în scrisoarea de punere în întârziere ( 8 ).

31.

În ceea ce privește, pe de altă parte, procedura contencioasă, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, acțiunea trebuie să prezinte motivele în mod coerent și precis pentru a permite statului membru și Curții să determine cu exactitate întinderea încălcării imputate a dreptului Uniunii, condiție necesară pentru ca statul respectiv să poată invoca în mod util mijloacele sale de apărare, iar Curtea să poată verifica existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor ( 9 ). În special, cererea formulată de Comisie trebuie să cuprindă o expunere coerentă și detaliată a rațiunilor care au determinat‑o să ajungă la convingerea că statul membru în cauză nu și‑a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor ( 10 ).

32.

Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că, în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 258 TFUE, scrisoarea de punere în întârziere adresată de Comisie statului membru și, ulterior, avizul motivat emis de aceasta delimitează obiectul litigiului, care din acel moment nu mai poate fi extins. Astfel, posibilitatea statului membru în cauză de a‑și prezenta observațiile reprezintă, chiar dacă acesta consideră că nu trebuie să o utilizeze, o garanție esențială urmărită de tratat, iar respectarea sa constituie un aspect esențial al regularității procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru. În consecință, avizul motivat și acțiunea Comisiei trebuie să se întemeieze pe aceleași obiecțiuni precum cele din scrisoarea de punere în întârziere care declanșează procedura precontencioasă ( 11 ). În caz contrar, nu se poate considera că o astfel de neregularitate este înlăturată prin faptul că statul membru pârât a formulat observații cu privire la avizul motivat ( 12 ).

33.

În aceste condiții, deși este adevărat că obiectul acțiunii este delimitat de procedura precontencioasă și că, pe cale de consecință, avizul motivat al Comisiei și acțiunea trebuie să se întemeieze pe motive identice ( 13 ), această cerință nu poate totuși merge până la a impune în orice situație existența unei identități perfecte în formularea acestora din moment ce obiectul litigiului nu a fost extins sau modificat ( 14 ). Astfel, Comisia își poate preciza motivele inițiale în cererea sa introductivă, cu condiția totuși să nu modifice obiectul litigiului ( 15 ).

34.

În lumina acestei jurisprudențe, va trebui să se analizeze cauzele de inadmisibilitate invocate de Republica Cehă.

35.

Republica Cehă invocă două cauze de inadmisibilitate.

36.

În primul rând, Republica Cehă susține că motivul formulat în cererea introductivă nu corespunde celui care figurează în avizul motivat. În acest sens, ea arată că avizul motivat privea exclusiv faptul că reglementarea cehă trebuia să explice statutul persoanelor în cauză, în timp ce, în cererea introductivă, Comisia reproșează în prezent Republicii Cehe că nu a introdus în dreptul național obligația autorităților competente de a stabili statutul persoanelor în cauză.

37.

În al doilea rând, Republica Cehă afirmă că motivul nu este formulat în mod clar. Aceasta arată că, la punctul 23 din cererea introductivă, Comisia lasă să se înțeleagă că un act care stabilește acest statut ar trebui să fie eliberat de autoritatea competentă fiecărei persoane vizate, în timp ce, la punctul 22 din cererea introductivă, pare să admită că statutul acestor persoane ar putea fi prevăzut de lege.

38.

În ceea ce o privește, Comisia consideră că motivul este admisibil. Aceasta arată că obiectul litigiului, astfel cum a fost definit în scrisoarea de punere în întârziere și, ulterior, în avizul motivat, nu a fost extins sau modificat în cererea introductivă. Comisia adaugă că acest motiv se raportează în mod clar la netranspunerea articolului 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36 în ceea ce privește obligația autorităților competente de a stabili statutul juridic al persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau care doresc să se pregătească pentru o probă de aptitudini.

39.

În ceea ce privește prima cauză de inadmisibilitate, reiese, pe de o parte, din avizul motivat ( 16 ) că, în opinia Comisiei, dispozițiile dreptului ceh care pun în aplicare Directiva 2005/36 nu explică statutul juridic al persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau care se pregătesc pentru o probă de aptitudini și nici nu furnizează un temei juridic care să permită autorităților competente să explice acest statut. Aceasta adaugă că statutul menționat trebuie să fie suficient de clar și de precis pentru a permite persoanelor în cauză să își cunoască drepturile. Pe de altă parte, potrivit cererii introductive depuse de Comisie, dispozițiile relevante din dreptul ceh nu permit să se stabilească în mod suficient de clar și de precis statutul juridic al persoanelor în cauză.

40.

În opinia noastră, din această comparație rezultă că, atât în avizul motivat, cât și în cererea introductivă, Comisia reproșează legislației cehe că nu precizează suficient statutul juridic al persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau se pregătesc pentru o probă de aptitudini. În opinia noastră, se deduce de aici că, în stadiul procedurii contencioase, Comisia nu a modificat obiectul litigiului, astfel încât motivul de inadmisibilitate invocat este neîntemeiat.

41.

În ceea ce privește a doua cauză de inadmisibilitate întemeiată pe obligația de a prezenta motivul în mod coerent și precis, considerăm că Comisia nu a încălcat această cerință din moment ce, după cum am arătat deja, din cererea introductivă reiese că Comisia susține fără echivoc că dreptul ceh nu permite să se determine statutul juridic al persoanelor în cauză. De asemenea, acest motiv de inadmisibilitate trebuie înlăturat.

42.

Comisia susține că dispozițiile dreptului ceh, și anume articolele 13-15 din Legea nr. 18/2004, nu precizează statutul juridic al persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau care se pregătesc pentru o probă de aptitudini.

43.

Aceasta observă că obiectivul principal al dispozițiilor articolului 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36 este de a garanta persoanelor interesate un statut juridic sigur și suficient de clar care să le permită, în statul membru în care se deplasează, să nu fie expuse unei decizii arbitrare.

44.

Ea arată că Republica Cehă nu menționează nicio dispoziție națională care să permită să se determine în mod clar statutul persoanelor în cauză.

45.

În ceea ce o privește, Republica Cehă consideră că acest motiv este neîntemeiat.

46.

Ea amintește că statele membre nu sunt obligate să transpună literal o dispoziție a unei directive. Aceasta arată că articolul 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36 nu menționează drepturile și obligațiile concrete care trebuie recunoscute persoanelor în cauză și nici nu impune recunoașterea unui statut specific acestora, astfel încât nu este interzis, după cum prevede dreptul ceh, ca statutul acestor persoane să facă obiectul unei legislații generale.

47.

Republica Cehă adaugă că Directiva 2005/36 nu impune ca o legislație națională să prevadă un regim uniform aplicabil persoanelor care efectuează un stagiu de adaptare sau care se pregătesc pentru o probă de aptitudini. O asemenea cerință s‑ar întemeia pe prezumția incorectă că aceste persoane constituie un grup omogen care ar putea face obiectul unui statut specific unic, în timp ce statutul persoanelor interesate depinde în mod necesar de situația lor personală. Or, ea apreciază că dreptul ceh conține criterii clare și precise care să permită persoanelor în cauză să își identifice statutul în funcție de împrejurările concrete ale șederii lor.

48.

Examinarea acestui motiv implică, într‑o primă etapă, precizarea obiectului și a întinderii exacte ale obligației prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36.

49.

În această privință, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru a se determina sensul și domeniul de aplicare al unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte ( 17 ).

50.

În ceea ce privește obiectivele urmărite de Directiva 2005/36, din articolele 1 și 4 din această directivă reiese că obiectul esențial al recunoașterii reciproce este de a permite titularului unei calificări profesionale care îi oferă accesul la o profesie reglementată în statul său membru de origine să aibă acces în statul membru gazdă la aceeași profesie ca și cea pentru care este calificat în statul membru de origine și să o exercite în acel stat în aceleași condiții ca și resortisanții acestuia ( 18 ).

51.

În continuare, articolele 10-14 din Directiva 2005/36 instituie un sistem general de recunoaștere a titlurilor de calificare. În cadrul acestui sistem, articolul 13 alineatul (1) din directiva menționată prevede că autoritatea competentă a statului membru gazdă trebuie să acorde solicitanților accesul la profesia reglementată și dreptul de exercitare a acesteia, în aceleași condiții ca cele pentru resortisanții săi, dacă aceștia dețin un atestat de competență sau un titlu de calificare, astfel cum este menționat la articolul 11 din directiva respectivă, care a fost eliberat de o autoritate competentă dintr‑un alt stat membru în același scop. În aceste condiții, statul membru gazdă poate efectua o comparație între cerințele de formare prevăzute de reglementarea sa și cele impuse în statul membru de origine. În urma acestei examinări, statul membru gazdă are posibilitatea, în temeiul articolului 14 alineatul (1) din aceeași directivă, de a impune, în situații prevăzute limitativ ( 19 ), măsuri compensatorii care constau fie într‑un „stagiu de adaptare”, a cărui durată este de cel mult trei ani, fie într‑o „probă de aptitudini”. Rezultă de aici că această posibilitate, despre care articolul 14 alineatul (5) din Directiva 2005/36 precizează că trebuie utilizată cu respectarea principiului proporționalității, nu își găsește aplicarea decât în măsura în care principiul echivalenței calificărilor nu poate fi pus în aplicare.

52.

În acest context, expresiile „stagiu de adaptare” și, respectiv, „probă de aptitudini” sunt definite la literele (g) și, respectiv, (h) ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2005/36. Mai precis, din cuprinsul acestor litere reiese că modalitățile măsurilor compensatorii menționate, precum și statutele, de care beneficiază stagiarul și solicitantul care dorește să se pregătească pentru proba de aptitudini, „se stabilesc” de către autoritățile competente ( 20 ) ale statului membru gazdă. Considerăm că din utilizarea cuvântului „a stabili” rezultă că aceste autorități sunt obligate să „definească cu precizie” ( 21 ) statutul persoanelor vizate de dispozițiile menționate.

53.

În ceea ce privește stagiul de adaptare, articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2005/36 prevede în plus că „[s]tatutul de care beneficiază stagiarul în statul membru gazdă, în special în ceea ce privește dreptul de ședere, precum și în ceea ce privește obligațiile, drepturile și avantajele sociale, indemnizațiile și remunerațiile, este stabilit de autoritățile competente din respectivul stat membru în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă”. În opinia noastră, această adăugare se explică prin durata și caracteristicile stagiului de adaptare care, potrivit aceluiași articol, implică „exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, sub responsabilitatea unui profesionist calificat și însoțită eventual de o formare profesională suplimentară”. De fapt, statutul persoanelor vizate nu are în mod necesar același conținut, cel al solicitanților care efectuează un stagiu de adaptare acoperind în mod necesar un domeniu de aplicare mai vast decât statutul solicitanților care se pregătesc pentru o probă de aptitudini. Astfel, considerăm că această diferență de conținut nu determină o diferență de natură, autoritățile competente fiind obligate să stabilească cu același grad de precizie atât statutul stagiarilor migranți, cât și cel al candidaților la proba de aptitudini.

54.

Din ansamblul acestor elemente deducem că autoritățile competente sunt obligate nu numai să definească statutul persoanelor în cauză, ci și să garanteze precizia și claritatea acestuia pentru a le permite persoanelor respective să cunoască cu certitudine situația lor juridică, în special în scopul de a facilita executarea corectă a măsurilor compensatorii necesare pentru stabilirea lor în statul membru gazdă. Pe de altă parte, această dublă cerință se impune independent de metoda aleasă de statele membre, care sunt în continuare libere să stabilească statutul respectiv fie prin elaborarea unor dispoziții specifice, fie prin trimiterea la legi generale. Cu toate acestea, indiferent de metoda reținută, este necesar ca măsurile naționale să permită atingerea rezultatului prevăzut de directivă ( 22 ).

55.

În lumina tuturor acestor considerații trebuie examinată, într‑o a doua etapă, temeinicia motivului invocat de Comisie.

56.

Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că din jurisprudența Curții reiese că, în cazul în care Comisia a furnizat suficiente elemente care arată că dispozițiile naționale adoptate de statul membru pârât nu sunt de natură să garanteze punerea în aplicare efectivă a unei directive, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat elementele astfel prezentate și consecințele care decurg din acestea revine statului membru respectiv ( 23 ).

57.

În speță, este cert că articolele 13-15 din Legea nr. 18/2004 prevăd condițiile stagiului de adaptare și ale probei de aptitudini. În schimb, aceste articole nu conțin, după cum susține Comisia, nicio dispoziție referitoare la statutul persoanelor în cauză și nici nu fac trimitere la alte reglementări pentru stabilirea acestui statut.

58.

Având în vedere elementele comunicate de Comisie, Republica Cehă se prevalează de norme naționale care prezintă un caracter general, a căror aplicare depinde de categoria din care fac parte, având în vedere situația lor individuală, stagiarul migrant și solicitantul care dorește să se pregătească pentru o probă de aptitudini.

59.

În aceste condiții, chiar dacă multitudinea situațiilor care pot fi avute în vedere ar putea face dificilă adoptarea unui statut uniform, o asemenea justificare nu poate scuti autoritățile competente de obligația lor de a stabili situația juridică a persoanelor în cauză, astfel încât ele să dispună de informații clare și precise cu privire la acest aspect.

60.

Or, apreciem că, în lipsa oricărei norme naționale care să permită identificarea cu ușurință a statutului persoanelor respective, simpla existență a acestor dispoziții de ordin general nu este suficientă pentru a asigura transpunerea corectă a obligației prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (g) și (h) din Directiva 2005/36.

61.

În aceste condiții, propunem Curții să admită primul motiv invocat de Comisie.

62.

Republica Cehă invocă două cauze de inadmisibilitate.

63.

În ceea ce privește netranspunerea articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36, Republica Cehă susține că această neîndeplinire a obligațiilor nu a fost invocată, nici măcar în mod concis în scrisoarea de punere în întârziere și că nu a fost prezentată în mod coerent și detaliat în avizul motivat. Aceasta adaugă că nici în scrisoarea de punere în întârziere, nici în avizul motivat, Comisia nu a indicat dispozițiile dreptului ceh în discuție și că abia în stadiul cererii introductive a avut posibilitatea de a înțelege că obligația de înscriere pe lângă un organism de securitate socială în statul membru gazdă trebuia înțeleasă și ca obligația prestatorului de a încheia un contract cu o casă de asigurări de sănătate publică. Republica Cehă deduce de aici că Comisia nu și‑a respectat obligația de a preciza, încă din procedura precontencioasă, motivul și a extins obiectul acestuia în stadiul acțiunii.

64.

Pe de altă parte, Republica Cehă subliniază că obligația de a informa organismul de securitate socială în prealabil sau, în cazuri de urgență, ulterior, cu privire la serviciile pe care le‑a prestat este prevăzută la articolul 6 al doilea paragraf din această directivă. Or, ea observă că încălcarea dispoziției menționate nu a fost invocată nici în scrisoarea de punere în întârziere, nici în avizul motivat, și nu este menționată nici în cererea introductivă și în obiectul său. Republica Cehă adaugă că esența însăși a acestei neîndepliniri a obligațiilor nu a fost abordată în scrisoarea de punere în întârziere, astfel încât Comisia a extins obiectul motivului. În sfârșit, aceasta afirmă că avizul motivat nu prezintă motivul respectiv în mod clar și coerent și deduce de aici că cererea introductivă este inadmisibilă cu privire la acest aspect.

65.

În ceea ce o privește, Comisia consideră că motivul amintit este admisibil.

66.

Ea susține că conținutul motivului a rămas același de la punerea în întârziere. Comisia pretinde că elementele de răspuns furnizate de Republica cehă cu privire la punerea în întârziere demonstrează că a înțeles obiectul motivului. Comisia afirmă că, în lipsa oricărei trimiteri din partea acestui stat membru la dreptul ceh, a trebuit să caute ea însăși dispozițiile relevante ale dreptului național, astfel încât menționarea acestor dispoziții numai în stadiul cererii introductive nu poate fi analizată ca o modificare a motivului.

67.

Comisia admite că, în ceea ce privește obligația prestatorului de servicii de a informa organismul de securitate socială, aceasta ar fi trebuit să privească „al doilea paragraf al articolului 6” din Directiva 2005/36. Cu toate acestea, ea arată că, în scrisoarea de punere în întârziere și în avizul motivat, a amintit conținutul dispoziției menționate și că, în observațiile sale, Republica Cehă a răspuns în mod concret la motivul respectiv.

68.

În ceea ce privește prima cauză de inadmisibilitate, arătăm mai întâi că, în scrisoarea de punere în întârziere, Comisia a arătat că articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36, referitor la scutirea prestatorilor de servicii străini de cerințele în materie de înregistrare pe lângă un organism de securitate socială, nu a fost transpus în legislația națională cehă ( 24 ).

69.

Observăm în continuare că, în avizul său motivat, Comisia a examinat răspunsurile Republicii Cehe și a detaliat acest motiv precizând că articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 prevede că această înregistrare nu este necesară și că simple informări ale unui organism public de securitate socială de către prestatorul de servicii înlocuiesc o astfel de înscriere pentru lichidarea conturilor la asigurator. Comisia a arătat că această dispoziție presupune că faptul că un medic a furnizat servicii medicale într‑un alt stat membru unui pacient din cadrul sistemului public de asigurări de sănătate nu poate avea drept consecință refuzul rambursării îngrijirilor pacientului sau medicului pentru motivul că acesta din urmă nu este înscris la asigurarea de sănătate publică în statul membru gazdă. În continuare, aceasta a considerat că dreptul ceh nu îndeplinește cerințele respective ( 25 ).

70.

Din aceste elemente rezultă că, contrar celor susținute de Republica Cehă, motivul a fost invocat în scrisoarea de punere în întârziere și a fost suficient detaliat în avizul motivat.

71.

Pe de altă parte, nu se poate susține nici că Comisia ar fi extins obiectul motivului în stadiul procedurii contencioase. Astfel, în urma răspunsurilor la avizul motivat comunicate de Republica Cehă, Comisia s‑a limitat să se refere la noi dispoziții ale dreptului ceh pentru a susține că motivul, al cărui conținut nu l‑a modificat, este întemeiat.

72.

Având în vedere toate aceste elemente, considerăm că prima cauză de inadmisibilitate invocată de Republica Cehă nu poate fi primită.

73.

În ceea ce privește a doua cauză de inadmisibilitate, este suficient să se constate că, în punerea în întârziere ( 26 ), Comisia a amintit în esență obligația de informare a organismului de securitate socială de către prestatorul de servicii și a invitat Republica Cehă să se conformeze acesteia. Pe de altă parte, în avizul motivat ( 27 ), Comisia a reluat acest motiv și a subliniat că legislația națională cehă ar fi trebuit să impună prestatorilor respectivi numai această obligație.

74.

Rezultă de aici, în opinia noastră, că, în stadiul procedurii precontencioase, Comisia a respectat cerințele referitoare la prezentarea motivului menționat și că nu i se poate reproșa nici că l‑a invocat abia în cererea sa introductivă.

75.

Potrivit Comisiei, articolul 36a din Legea nr. 18/2004 invocat de autoritățile cehe nu este suficient pentru a transpune corect articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 din moment ce dreptul ceh ( 28 ) ar condiționa rambursarea persoanei asigurate de existența unei legături contractuale între prestatorul de servicii și o casă de asigurări de sănătate cehă.

76.

Comisia arată că articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 impune statului membru gazdă să scutească prestatorii de servicii stabiliți într‑un alt stat membru de obligația de înscriere „pe lângă un organism de securitate socială de drept public, în scopul reglării, cu un asigurator, a conturilor aferente activităților exercitate în beneficiul persoanelor asigurate” și că, în consecință, această dispoziție interzice de asemenea statelor membre să condiționeze de o astfel de afiliere rambursarea către medic și pacient a îngrijirilor efectuate în acest cadru. Comisia apreciază că obiectivul articolului menționat este de a interzice orice restricție nejustificată privind libera prestare a serviciilor. Ea subliniază că, înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2005/36, refuzul rambursării îngrijirilor acordate fără autorizare prealabilă pacienților de către prestatori de servicii stabiliți în alt stat membru a fost considerată contrară articolului 56 TFUE ( 29 ).

77.

Ea arată că această noțiune de „înscriere” trebuie considerată o noțiune autonomă de drept al Uniunii care trebuie interpretată ținând seama de contextul dispoziției menționate și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză, care este acela de a asigura respectarea liberei prestări a serviciilor.

78.

Astfel, noțiunea menționată ar include nu numai înscrierea, în sensul propriu al termenului, la organismul identificat de statul membru ca fiind organismul său principal de securitate socială, ci ar include și celelalte cerințe administrative sau legale care produc efecte asemănătoare înscrierii, care ar trebui să fie eventual respectate pe lângă alte organisme ale statului membru care contribuie într‑un fel sau altul la funcționarea sistemului de securitate socială.

79.

Comisia arată că, potrivit informațiilor de care dispune, sistemul ceh de asigurări de sănătate ar fi organizat astfel încât, atunci când medicii nu au încheiat un contract cu casa de asigurări de sănătate a persoanei asigurate, pacienții nu sunt rambursați pentru asistența acordată, chiar dacă plătesc contribuții la casa lor de asigurări. Prin urmare, cu excepția cazurilor de îngrijiri de urgență, pacientul ar fi obligat să plătească îngrijirile medicale la medic fără a putea fi rambursat de casa sa de asigurări de sănătate.

80.

Ea observă că încheierea acestor contracte cu casa de asigurări de sănătate face obiectul unui proces complex și că obținerea unui astfel de contract nu este automată, ci face obiectul unei proceduri de selecție exigente, astfel încât un contract ad‑hoc nu ar putea fi încheiat în cadrul liberei prestări a serviciilor care intră sub incidența articolului 56 TFUE.

81.

Ea deduce de aici că această obligație de a încheia un contract cu casa de asigurări de sănătate a pacientului trebuie considerată o obligație care intră sub incidența noțiunii de înscriere pentru a putea regla conturile cu asiguratori în sensul articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36.

82.

Comisia admite că dreptul Uniunii nu împiedică, în principiu, un stat membru să condiționeze rambursarea unui tratament de respectarea anumitor cerințe, dar apreciază că articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 se opune cerințelor administrative care, la fel ca înscrierea, fac prin ele însele absolut imposibilă orice rambursare a prestațiilor furnizate în cadrul unei prestări de servicii.

83.

Aceasta adaugă că, în temeiul jurisprudenței Curții ( 30 ), sistemul ceh de rambursare a îngrijirilor încalcă de asemenea articolul 56 TFUE, a cărui expresie este articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36, iar realizarea libertăților fundamentale garantate de acest tratat obligă statele membre să își adapteze sistemele de securitate socială.

84.

Aceasta susține că noțiunea de „organism de securitate socială de drept public” în sensul articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36 este mai largă decât cea de „asigurator” și că vizează de asemenea casele de asigurări de sănătate, întrucât acestea sunt însărcinate cu rambursarea serviciilor medicale furnizate pacienților în cadrul asigurării de sănătate.

85.

Republica Cehă susține că al doilea motiv este neîntemeiat.

86.

Aceasta consideră că obligația de a încheia un contract cu o casă de asigurări de sănătate, prevăzută de dreptul ceh, nu poate fi asimilată unei obligații de înscriere pe lângă un organism de securitate socială de drept public în sensul articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36 și face în această privință trimitere la Hotărârea Comisia/Spania ( 31 ).

87.

Ea arată că analiza Comisiei nu este susținută de modul de redactare a articolului 6 din Directiva 2005/36, care distinge, pe de o parte, organismul de securitate socială de drept public pe lângă care nu se poate impune o înscriere și, pe de altă parte, asiguratorul căruia îi sunt facturate prestațiile. Or, casa de asigurări de sănătate în cauză ar fi un asigurator în sensul dispoziției menționate, iar nu organismul de securitate socială de drept public în sensul acesteia.

88.

Republica Cehă observă că un sistem de securitate socială în cadrul căruia îngrijirile, altele decât îngrijirile urgente, sunt rambursate numai partenerilor contractuali este cu totul obișnuit în Uniune și permite să se asigure acestui sistem stabilitatea sa financiară, calitatea sa și proximitatea îngrijirilor medicale.

89.

Aceasta face de asemenea trimitere la considerentul (38) al Directivei 2005/36, care, în opinia sa, confirmă analiza sa potrivit căreia directiva menționată nu privește prestarea de servicii de sănătate și rambursarea acestora.

90.

Înainte de a examina temeinicia motivului respectiv, este necesar să se delimiteze exact obiectul acestuia. În această privință, trebuie arătat că, în esență, Comisia reproșează Republicii Cehe că nu a transpus articolul 6 litera (b) din Directiva 2005/36 în ceea ce privește, pe de o parte, scutirea prestatorilor de servicii stabiliți într‑un alt stat membru de obligația de înscriere pe lângă un organism de securitate socială de drept public din statul membru gazdă și, pe de altă parte, obligația de informare a acestui organism de către prestatorul de servicii.

91.

Rezultă de aici, în opinia noastră, că, în cadrul prezentei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru, compatibilitatea măsurilor naționale luate de Republica Cehă poate fi apreciată numai în raport cu acest articol, iar nu în raport cu alte dispoziții ale dreptului Uniunii precum articolul 56 TFUE. Deducem de aici că argumentele dezvoltate de Comisie în temeiul acestui din urmă articol nu sunt relevante.

92.

Acestea fiind spuse, pentru a înțelege sensul și domeniul de aplicare al dispozițiilor articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36, este necesar să se amintească în prealabil obiectivele directivei menționate și sistemul pe care aceasta îl instituie în materie de prestare de servicii.

93.

În ceea ce privește obiectivele Directivei 2005/36, din considerentul (4) al acestei directive reiese că urmărește să faciliteze libertatea de a presta servicii prin instituirea unor norme speciale în vederea extinderii posibilității de a exercita activități profesionale cu titlul profesional original.

94.

În acest cadru, Directiva 2005/36 stabilește, în titlul II din directiva menționată ( 32 ), o procedură de recunoaștere simplificată în favoarea prestatorilor de servicii. Acest sistem, care se întemeiază pe principiul liberei prestări a serviciilor ( 33 ), este legat de particularitățile prestării respective care, potrivit articolului 5 alineatul (2) din directiva menționată, corespunde exercitării temporare și ocazionale a unei profesii în statul membru gazdă ( 34 ).

95.

În aceste condiții, directiva menționată conciliază principiul liberei prestări a serviciilor cu interesele statului membru gazdă. Astfel, scutind în același timp prestatorul de mecanismul de recunoaștere a calificărilor, aceeași directivă autorizează statele membre, în temeiul articolului 7 alineatul (1), să solicite o declarație prealabilă ( 35 ) primei prestări de servicii al cărei obiect este printre altele, în cazul profesiilor care au implicații în materie de sănătate și de siguranță publică, să efectueze un control limitat al calificărilor profesionale ale prestatorului. În urma acestui control, autoritatea competentă trebuie, în termen de cel mult o lună de la data primirii declarației ( 36 ), să ia decizia de a permite prestarea de servicii sau de a impune o probă de aptitudini.

96.

În cadrul acestui sistem, pentru a limita obstacolele în calea liberei prestări a serviciilor, articolul 6 din Directiva 2005/36 prevede că statul membru gazdă scutește prestatorii de servicii stabiliți într‑un alt stat membru de cerințele impuse profesioniștilor stabiliți pe teritoriul său în ceea ce privește, la litera (a), „autorizarea de către o organizație profesională sau un organism profesional, înregistrarea sau afilierea în cadrul acestora” și, la litera (b), „înscrierea pe lângă un organism de securitate socială de drept public, în scopul reglării, cu un asigurator, a conturilor aferente activităților exercitate în beneficiul persoanelor asigurate”. Articolul respectiv precizează că „[c]u toate acestea, prestatorul de servicii informează organismul menționat la litera (b), în prealabil sau, în cazuri de urgență, ulterior, cu privire la serviciile pe care le‑a prestat”.

97.

Hotărârea Comisia/Spania, pe care o invocă Republica Cehă, poate clarifica interpretarea articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36. În această cauză, Comisia, care sesizase Curtea cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, reproșa Regatului Spaniei că nu a transpus articolul 18 din Directiva 93/16/CEE ( 37 ), ale cărui dispoziții sunt echivalente ( 38 ) cu cele ale articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36. Argumentația Comisiei se întemeia în esență pe împrejurarea că reglementarea statului membru respectiv condiționa rambursarea prestațiilor medicale de afilierea unui medic la sistemul național de sănătate.

98.

Pentru a respinge acest motiv, Curtea a reținut mai întâi că nici articolul 18 din Directiva 93/16 și nici o altă dispoziție din această directivă nu urmăresc să elimine toate obstacolele care ar putea exista în statele membre în ceea ce privește rambursarea de prestații medicale de către un asigurator la care medicul stabilit în alt stat membru nu este afiliat ( 39 ). Curtea a arătat în continuare că o asemenea obligație ar depăși cadrul unei directive privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și nu ar fi nici conformă cu al douăzeci și doilea considerent al Directivei 93/16, din care reiese că aceasta nu afectează competența statelor membre de a‑și organiza sistemul național de securitate socială ( 40 ).

99.

Rezultă astfel din această hotărâre că Curtea face o distincție între, pe de o parte, obligația statului membru gazdă de a scuti prestatorul de servicii de înscrierea pe lângă un organism de securitate socială de drept public și, pe de altă parte, organizarea de către acest stat a sistemului său de rambursare a prestațiilor de sănătate.

100.

Or, considerăm că, contrar celor susținute de Comisie, raționamentul urmat de Curte în Hotărârea Comisia/Spania rămâne relevant pentru aprecierea temeiniciei prezentului motiv.

101.

În această privință, din modul de redactare a articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36 reiese că rambursarea prestațiilor medicale furnizate de un prestator de servicii nu poate fi condiționată de înscrierea acestuia pe lângă un organism de securitate socială de drept public. Prin urmare, nu rezultă nicidecum din termenii acestei dispoziții că, dincolo de scutirea pe care o prevede, prestatorul nu ar fi obligat să îndeplinească formalitățile de facturare a prestațiilor medicale inerente organizării sistemului de securitate socială al statului membru gazdă. Rezultă de aici, în opinia noastră, că dispoziția menționată nu reglementează modalitățile de rambursare a prestațiilor medicale prevăzute de reglementarea națională a unui stat membru.

102.

De altfel, o asemenea interpretare este confirmată de lectura considerentului (38) al Directivei 2005/36 potrivit căruia „[d]ispozițiile prezentei directive nu afectează competența statelor membre în ceea ce privește organizarea regimului național de securitate socială și stabilirea activităților care trebuie exercitate în cadrul respectivului regim”. Urmând această logică, directiva menționată nu prevede niciun mecanism general de organizare a raporturilor dintre recunoașterea calificărilor și sistemele naționale de securitate socială. Prin urmare, ne pare dificil să considerăm că exercitarea unei profesii în statul membru gazdă, chiar și temporar și ocazional, implică dreptul de a obține, fără a trebui să îndeplinească formalitățile prevăzute de reglementarea națională, suportarea costurilor prestațiilor medicale de către asigurările sociale ale statului membru respectiv.

103.

În aceste condiții, avem îndoieli, după cum a arătat Curtea deja în Hotărârea Comisia/Spania, că, prin adoptarea articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36, legiuitorul Uniunii a intenționat să confere scutirii de înscriere pe lângă un organism de securitate socială de drept public un asemenea domeniu de aplicare încât ar avea incidență asupra organizării sistemului de securitate socială al unui stat membru. Cu alte cuvinte, considerăm că această dispoziție nu poate primi o interpretare atât de extensivă și, în realitate, nu are alt obiect, în cadrul sistemului instituit prin directiva menționată, decât să înlăture formalitatea înscrierii pe care dispoziția menționată o prevede în mod expres.

104.

În lumina tuturor acestor considerații, apreciem că Comisia nu poate susține în mod întemeiat că obligația statului membru gazdă de a scuti prestatorii de servicii de înscrierea pe lângă un organism de securitate socială de drept public implică scutirea prestatorilor de servicii de obligația de a încheia un contract cu casa de asigurări de sănătate a pacientului.

105.

În consecință, propunem Curții să respingă al doilea motiv întemeiat pe netranspunerea articolului 6 litera (b) din Directiva 2005/36.

106.

Republica Cehă invocă trei cauze de inadmisibilitate.

107.

În primul rând, aceasta susține că al patrulea motiv nu figura nicidecum în dispozitivul avizului motivat și că o astfel de omisiune nu poate fi remediată întrucât are drept consecință o divergență fundamentală între dispozitivul respectiv și concluziile cererii introductive. Ea adaugă că această neregularitate, care nu a fost remediată în avizul motivat suplimentar, a lipsit‑o de orice certitudine în ceea ce privește întinderea exactă a încălcării dreptului Uniunii invocate de Comisie.

108.

În al doilea rând, Republica Cehă arată că, în cererea introductivă, Comisia a modificat obiectul motivului în raport cu procedura precontencioasă. Cu privire la acest aspect, ea pretinde că, în stadiul avizului motivat și al punerii în întârziere, acest motiv privea numai denumirea profesiei de „asistent medical practician” prevăzută de dreptul ceh, care ar crea un risc de confuzie cu profesia de asistent generalist, care ar corespunde celei de „asistent medical generalist”, prevăzută de Directiva 2005/36. Ea concluzionează că acest motiv este diferit de cel invocat în cererea introductivă, în măsura în care privește în prezent întinderea exactă a activităților desfășurate de asistenții medicali practicieni.

109.

În al treilea rând, al patrulea motiv nu ar fi fost formulat în mod coerent și precis, în special în măsura în care, la punctul 115 din cererea introductivă, Comisia recapitulează analiza acestui motiv prin simpla referire la denumirea profesiei de asistent medical practician, fără a menționa chestiunea referitoare la suprapunerea activităților aferente acestor profesii.

110.

În ceea ce o privește, Comisia consideră că motivul menționat este admisibil.

111.

În ceea ce privește prima cauză de inadmisibilitate, aceasta consideră că omiterea motivului din dispozitivul avizului motivat, pe care o califică drept „eroare administrativă”, nu a avut incidență asupra dreptului la apărare al Republicii Cehe din moment ce aceasta a prezentat observații cu privire la motivul respectiv.

112.

În ceea ce privește a doua și a treia cauză de inadmisibilitate, Comisia susține că ea nici nu a modificat, nici nu a extins obiectul motivului menționat, astfel cum fusese definit în avizul motivat, din moment ce, de la punerea în întârziere, ea a invocat o neîndeplinire a obligației prevăzute la articolul 21 alineatul (6) și la articolul 31 alineatul (3) din Directiva 2005/36. Comisia subliniază că, în stadiul procedurii precontencioase, ea a arătat că directiva menționată nu se opune ca unele dintre activitățile profesiei de asistent medical să poată fi exercitate și de alte persoane mai puțin calificate, dar că nu trebuie să existe nicio ambiguitate în ceea ce privește diferitele niveluri de formare și de competență a profesiilor vizate.

113.

În plus, în răspunsul lor, autoritățile cehe ar fi invocat într‑adevăr diferențele dintre activitățile profesiilor de „asistent medical generalist” și de „asistent medical practician” și ar fi înțeles, așadar, perfect că Comisia reproșa coexistența acestora.

114.

După cum am arătat deja, Curtea statuează în mod constant că avizul motivat și acțiunea Comisiei trebuie să se întemeieze pe aceleași motive precum cele din scrisoarea de punere în întârziere care inițiază procedura precontencioasă. Chiar dacă o astfel de cerință nu poate merge până la a impune în orice situație existența unei identități perfecte în formularea acestora, nu este mai puțin adevărat că obiectul litigiului nu poate fi extins sau modificat în cadrul procedurii contencioase ( 41 ).

115.

În speță, din scrisoarea de punere în întârziere ( 42 ) și din avizul motivat ( 43 ) reiese că, în stadiul procedurii precontencioase, Comisia a indicat că dreptul ceh prevede o profesie de „asistent medical generalist”, ai cărei titulari pot invoca titlul profesional de „asistent medical generalist”, astfel cum a fost definit de Directiva 2005/36. Comisia a arătat că dreptul ceh a instituit de asemenea profesia de „asistent medical practician” și că accesul la acest titlu profesional implică o formare al cărei nivel nu corespunde cerințelor minime prevăzute la articolul 31 alineatul (3) din această directivă. Comisia a susținut că termenii „generalist” și „practician” determină, pentru pacienții și profesioniștii din statele membre, un risc de confuzie între aceste două profesii. Ea a dedus de aici că este necesară modificarea titlului profesional de „asistent medical practician” prin adăugarea cuvântului „asistent”, precum și a condițiilor de formare a acestei profesii.

116.

În stadiul procedurii contencioase, Comisia arată că motivul pe care îl invocă se întemeiază în esență pe împrejurarea că activitățile celor două profesii de „asistent medical generalist” și de „asistent medical practician” sunt în mare măsură foarte comparabile, astfel încât, cu excepția repunerii în discuție a eficacității Directivei 2005/36 și a eludării cerințelor acesteia, Republica Cehă nu putea crea o profesie paralelă. În susținerea acestei argumentații, Comisia efectuează o analiză comparativă și detaliată a activităților încredințate fiecăreia dintre aceste profesii.

117.

Rezultă că, deși vizează constatarea identică a încălcării articolului 21 alineatul (6) și a articolului 31 alineatul (3) din Directiva 2005/36, motivul, astfel cum a fost prezentat în cererea introductivă, privește în prezent, în esență, natura exactă a activităților asistenților medicali practicieni și examinarea aprofundată a caracterului comparabil al acestora cu cele ale asistenților medicali generaliști, în timp ce scrisoarea de punere în întârziere și avizul motivat priveau riscul de confuzie determinat de denumirea acestor două profesii.

118.

Considerăm că, procedând astfel, Comisia nu s‑a limitat să precizeze motivul respectiv, ci a modificat în mod substanțial obiectul acestuia, deplasând dezbaterea către o problemă care nu a făcut obiectul unor schimburi între părți în cadrul procedurii precontencioase. În aceste condiții, rezultă că Republica Cehă a fost privată de posibilitatea de a invoca în mod util mijloacele sale de apărare împotriva motivului invocat de Comisie.

119.

În plus, trebuie să se observe că motivul invocat în cererea introductivă prezintă un caracter deosebit de tehnic, întrucât implică o examinare aprofundată a activităților încredințate profesiilor de „asistent medical generalist” și, respectiv, de „asistent medical practician”. Or, considerăm că, în măsura în care acest aspect nu a fost dezbătut în cadrul procedurii precontencioase, Curtea nu va dispune de elementele care să îi permită să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză.

120.

În consecință, propunem Curții să declare inadmisibil al patrulea motiv.

121.

Astfel cum am explicat, viciul care afectează legalitatea procedurii împiedică aprecierea caracterului real al motivului respectiv. În aceste condiții, considerăm că nu este posibil să se concluzioneze cu privire la temeinicia sa.

122.

În susținerea cauzelor de inadmisibilitate pe care le invocă, Republica Cehă arată că Comisia nu a indicat în mod coerent și precis pretinsa încălcare a dreptului Uniunii.

123.

În special, Comisia nu ar fi identificat în mod clar în avizul motivat dispozițiile dreptului ceh pe care le considera contrare articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 și nici chiar consistența exactă a neîndeplinirii obligațiilor pe care o reproșa Republicii Cehe.

124.

Pe de altă parte, nici cererea introductivă însăși nu ar permite să se definească cu precizie întinderea neîndeplinirii obligațiilor, în măsura în care vizează uneori articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 în ansamblul său și, uneori, numai literele (c), (e) și (f) ale acestei dispoziții.

125.

În plus, în stadiul acțiunii, Comisia nu ar mai invoca dispozițiile dreptului ceh pe care le‑a avut în vedere în scrisoarea de punere în întârziere și se referă în prezent la alte dispoziții ale acestui drept. Republica Cehă deduce de aici că obiectul acestui motiv a fost extins de Comisie.

126.

În ceea ce o privește, Comisia consideră că al cincilea motiv este admisibil.

127.

Ea arată că, încă de la punerea în întârziere, reproșase Republicii Cehe că nu a transpus suficient articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 și că vizase Decretul nr. 187/2009 Sb. ( 44 ) pentru motivul că nu transpunea anumite obligații ale dreptului Uniunii, iar nu că îl încălca. Astfel, nu ar avea importanță că acest text nu mai este citat în cererea introductivă.

128.

În continuare, aceasta s‑ar fi referit la Legea nr. 95/2004 în avizul motivat ținând seama de observațiile privind punerea în întârziere transmise de Republica Cehă.

129.

Comisia adaugă că, în urma observațiilor acestui stat membru cu privire la scrisoarea de punere în întârziere, a limitat în cele din urmă în avizul motivat conținutul motivului la articolul 45 alineatul (2) litera (c) o parte din litera (e) și litera (f) din Directiva 2005/36 și că acesta este și conținutul motivului respectiv din cererea sa introductivă.

130.

În ceea ce privește cauza de inadmisibilitate întemeiată pe modificarea obiectului litigiului, constatăm că Comisia a indicat în scrisoarea de punere în întârziere ( 45 ) că dreptul ceh, și anume articolul 4 alineatul (2) din Decretul nr. 187/2009 Sb., nu transpune articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, în măsura în care nu menționează activitățile prevăzute la literele (c), (f) și (h)-(j) ale acestei dispoziții și menționează numai o parte din activitățile prevăzute la litera (e) a dispoziției respective.

131.

În observațiile sale privind scrisoarea de punere în întârziere ( 46 ), Republica Cehă a arătat că articolul 4 alineatul (2) din Decretul nr. 187/2009 reglementează cerințele minime pentru dobândirea competențelor profesionale pentru exercitarea profesiei de farmacist. Aceasta a adăugat că articolul 10 alineatul (2) din Legea nr. 95/2004 reglementează activitățile pe care un farmacist are dreptul să le exercite în mod autonom.

132.

În avizul motivat ( 47 ), Comisia a examinat dispozițiile relevante ale acestor două legi și a observat că dreptul ceh condiționează exercitarea autonomă de către un farmacist a activităților menționate la literele (c), (f) și a unei părți din activitățile menționate la litera (e) a articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 de dobândirea unei formări suplimentare de specialitate. Aceasta a dedus de aici că, prin faptul că nu a menționat activitățile respective printre cele pe care le poate exercita un farmacist care dispune de o formare de bază, Republica Cehă nu și‑a îndeplinit obligațiile care decurg din articolul menționat. Această argumentație a fost ulterior reluată și dezvoltată în cererea introductivă.

133.

Din aceste elemente rezultă că, încă de la punerea în întârziere, Comisia a susținut că dreptul ceh nu garantează accesul farmaciștilor la o parte din activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36. Ulterior, în avizul motivat și în cererea introductivă, Comisia a dezvoltat acest motiv în raport cu dispozițiile de drept național citate de Republica Cehă în observațiile sale privind punerea în întârziere. Considerăm că, referindu‑se la noi dispoziții ale dreptului ceh, Comisia nu a extins motivul, astfel cum a fost prezentat în scrisoarea de punere în întârziere, ci a precizat obiectul acestuia în cadrul schimburilor contradictorii inerente desfășurării legale a procedurii contradictorii.

134.

Considerăm de asemenea că nu se poate reproșa Comisiei nici faptul că nu a expus motivul în mod precis și coerent, nici în stadiul procedurii precontencioase, nici în cel al căii de atac jurisdicționale. Astfel, din considerațiile care precedă rezultă că, atât în avizul motivat, cât și în cererea introductivă, Comisia a prezentat motivele pentru care apreciază că dispozițiile dreptului ceh, pe care le‑a identificat cu precizie, încalcă obligațiile care decurg din articolul 45 alineatul (2) litera (c), o parte din litera (e) și litera (f) din Directiva 2005/36.

135.

În aceste condiții, considerăm că Republica Cehă nu poate susține în mod întemeiat că al cincilea motiv este inadmisibil.

136.

Comisia arată că articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 impune ca statele membre să asigure farmaciștilor, care îndeplinesc condițiile de bază de calificare profesională stabilite la articolul 44 din această directivă, accesul la activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) din directiva menționată, sub rezerva, după caz, doar a respectării cerinței privind experiența profesională suplimentară. Rezultă de aici că un stat membru nu poate impune o altă restricție privind exercitarea acestor activități decât cea referitoare la cerința de experiență profesională suplimentară respectivă.

137.

Comisia susține că Republica Cehă nu a transpus această dispoziție pentru unele dintre activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, condiționând exercitarea autonomă a acestor activități de competențe suplimentare de specialitate. Mai precis, Comisia arată printre altele că dispozițiile legii cehe care figurează la articolul 11 alineatele 7-11 din Legea nr. 95/2004 impun obținerea unei formări suplimentare de specialitate pentru exercitarea autonomă a următoarelor activități:

138.

Comisia observă de asemenea că din articolul 11 alineatul (12) din această lege reiese că, anterior obținerii acestor competențe de specialitate, un farmacist nu va putea exercita activitățile menționate la alineatele 7-11 ale acestei dispoziții decât sub supravegherea profesională a unui profesionist din domeniul sănătății care este deja titular al acestor competențe.

139.

Potrivit Comisiei, activitățile respective corespund celor menționate la articolul 45 alineatul (2) litera (c), o parte din litera (e) și litera (f) din Directiva 2005/36.

140.

Comisia arată că condițiile privind o formare suplimentară de specialitate sau o supraveghere profesională impuse de dreptul ceh nu sunt conforme obiectivului și economiei secțiunii 7, intitulată „Farmacist”, din Directiva 2005/36. Într‑adevăr, aceasta consideră că farmaciștii a căror formare profesională îndeplinește condițiile minime de armonizare trebuie să aibă capacitatea de a exercita toate activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) din această directivă, sub rezerva, după caz, doar de a dispune de o experiență profesională suplimentară. Ea deduce de aici că restricțiile suplimentare impuse de dreptul ceh constituie o încălcare a acestui articol, precum și un obstacol în calea liberei circulații.

141.

În ceea ce o privește, Republica Cehă consideră că motivul respectiv este neîntemeiat.

142.

În primul rând, aceasta susține că articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 nu acoperă activitățile pentru care dreptul ceh impune farmaciștilor calificări specializate. Ea arată că, prin utilizarea în această dispoziție a termenilor „cel puțin”, legiuitorul Uniunii a admis că pot exista alte activități, care necesită o anumită specializare, la care farmaciștii care dețin o calificare de bază în sensul Directivei 2005/36 nu pot avea acces. Aceasta arată că, în domenii foarte specializate ale farmaciei, lipsa de experiență și lipsa supravegherii profesionale pot avea importante repercusiuni asupra vieții și a sănătății unui număr mare de persoane.

143.

Republica Cehă apreciază că activitățile menționate la articolul 11 alineatele 7-11 din Legea nr. 95/2004, pe care le prezintă în mod detaliat, se încadrează în această categorie și nu corespund activităților „uzuale” enumerate la articolul 45 alineatul (2) literele (c), (e) și (f) din Directiva 2005/36.

144.

În al doilea rând, Republica Cehă susține că aceste calificări specializate privesc numai exercitarea autonomă a activităților în discuție și că, în temeiul articolului 11 alineatul (12) din Legea nr. 95/2004, fiecare farmacist poate exercita toate activitățile pentru care sunt necesare calificări specializate, sub supravegherea profesională a unui profesionist din domeniul sănătății care are aceste calificări. Or, o asemenea abordare ar fi pe deplin conformă cu articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, din moment ce această dispoziție impune numai ca titularii unui titlu de calificare universitar în domeniul farmaciei să aibă acces la anumite activități și la exercitarea lor. În schimb, această dispoziție nu ar impune ca activitățile pe care le vizează să fie în mod necesar exercitate în mod autonom.

145.

În al treilea rând, Republica Cehă arată că, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, statele membre pot solicita, pentru a permite accesul la anumite activități ale farmaciștilor, dobândirea unei experiențe profesionale suplimentare. În această privință, ea observă că, în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Legea nr. 95/2004, competențele de specialitate în discuție pot fi dobândite fie printr‑o formare de specializare, fie printr‑o experiență profesională suplimentară. Aceasta deduce de aici că dispoziția menționată lasă alegerea între două metode de dobândire a competențelor de specialitate, astfel încât un farmacist nu este obligat să urmeze o formare de specializare pentru a putea exercita activitățile care necesită competențe de specialitate.

146.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Directiva 2005/36 stabilește în capitolul III din titlul III un sistem de recunoaștere reciprocă automată aplicabil unui număr de șapte profesii, inclusiv celei de farmacist ( 48 ). Acest sistem se întemeiază, pe de o parte, pe definirea unor cerințe minime de formare pe care toate statele membre trebuie să le respecte și, pe de altă parte, pe recunoașterea automată a tuturor diplomelor care îndeplinesc cerințele respective.

147.

În acest cadru, articolele 44 și 45 ( 49 ) din directiva menționată definesc normele de formare aplicabile farmaciștilor și activitățile deschise acestora pe baza calificărilor respective. Mai exact, articolul 45 alineatul (2) din directiva menționată prevede că „[s]tatele membre se asigură că titularii unui titlu de calificare universitar sau de un nivel recunoscut ca fiind echivalent în farmacie, care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 44, pot avea acces cel puțin la activitățile menționate în cele ce urmează și le pot exercita, sub rezerva, după caz, a unei cerințe de experiență profesională suplimentară”. Aceste activități includ la litera (c) a acestei dispoziții testarea produselor medicamentoase într‑un laborator de testare a produselor medicamentoase, la litera (e) aprovizionarea, pregătirea, testarea, stocarea, distribuirea și administrarea unor medicamente sigure și eficace, având calitatea cerută, în farmacii deschise publicului ( 50 ) și la litera (f) pregătirea, testarea, stocarea și administrarea unor medicamente sigure și eficace, având calitatea cerută, în spitale.

148.

În speță, articolul 11 din Legea nr. 95/2004 condiționează exercitarea autonomă a anumitor activități de farmacist de dobândirea unor competențe de specialitate, astfel încât, înainte de dobândire, farmacistul poate exercita aceste activități numai sub supravegherea unui profesionist din domeniul sănătății care are competențele respective.

149.

Pentru a aprecia temeinicia acestui motiv, este necesar, într‑o primă etapă, să se verifice dacă condiția privind dobândirea de competențe de specialitate impusă de dreptul ceh este conformă cu prevederile articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, care permite statelor membre să condiționeze accesul la activitățile de farmacie numai de o experiență profesională suplimentară.

150.

În acest sens, trebuie să se arate că, potrivit articolului 3 litera (f) din Directiva 2005/36, prin „experiență profesională” se înțelege exercitarea efectivă și legală a respectivei profesii într‑un stat membru ( 51 ). În opinia noastră, din această definiție rezultă că experiența respectivă trebuie să prezinte un caracter concret și real de natură să permită farmacistului să exercite, în urma acestei practici, activitatea în cauză.

151.

În plus, după cum reiese din modul de redactare a articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36, experiența menționată nu poate constitui decât o completare a formării dobândite în prealabil de un farmacist în condițiile impuse de directiva menționată. Astfel, sub rezerva eludării sistemului de recunoaștere reciprocă a calificărilor care guvernează profesia de farmacist, un stat membru nu poate impune o experiență profesională care să aibă, în realitate, natura unei formări suplimentare cu diplomă.

152.

Or, observăm că, în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Legea nr. 95/2004, competențele de specialitate ale farmacistului sunt dobândite fie prin absolvirea cu succes a unei formări specializate atestate printr‑o probă de certificare, fie prin obținerea unei experiențe profesionale suplimentare.

153.

În mod evident, prima condiție care constă în absolvirea cu succes a unei formări specializate nu corespunde definiției „experienței profesionale suplimentare” pe care propunem Curții să o adopte.

154.

În ceea ce privește cea de a doua dintre condițiile amintite, considerăm că, în pofida denumirii sale, nici ea nu corespunde acestei definiții. În acest sens, subliniem că, potrivit articolului 11 din Legea nr. 95/2004 ( 52 ), cererea de înscriere pentru experiența profesională suplimentară trebuie depusă la o instituție acreditată și că, în urma acestei perioade de formare certificate printr‑un atestat, ministerul eliberează o diplomă de aptitudini specializată. Considerăm că, ținând seama de aceste condiții, experiența profesională suplimentară, astfel cum este reglementată de dreptul ceh, se analizează ca o formare specializată suplimentară.

155.

În aceste condiții, numai această constatare nu este suficientă pentru a caracteriza temeinicia motivului invocat de Comisie.

156.

Astfel, este necesar, într‑o a doua etapă, să se stabilească în ce măsură un stat membru gazdă este îndreptățit să impună, pentru unele dintre activitățile profesionale ale farmaciștilor, dobândirea unor competențe de specialitate care depășesc cerința unei experiențe profesionale suplimentare, în sensul articolului 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36.

157.

Cu privire la acest aspect, apreciem că analiza literală a dispoziției menționate oferă un element de interpretare util. Astfel, din modul său de redactare reiese că, în măsura în care îndeplinesc cerințele de formare impuse de Directiva 2005/36, farmaciștii trebuie să fie cel puțin autorizați să aibă acces la activitățile pe care le vizează dispoziția menționată. Considerăm că rezultă, fără ambiguitate, din utilizarea termenilor „cel puțin” că articolul 45 alineatul (2) din această directivă impune statelor membre doar să garanteze accesul la activitățile pe care le are în vedere, sub rezerva, după caz, a unei experiențe profesionale suplimentare ( 53 ). Reiese de aici, în mod corelativ, că aceste state au latitudinea de a condiționa accesul la alte activități, care nu sunt menționate de această dispoziție, de cerințe consolidate de formare ( 54 ).

158.

De altfel, o asemenea interpretare este confirmată de lectura considerentului (25) al Directivei 2005/36, din care reiese că, dincolo de o gamă minimă de activități la care farmaciștii care îndeplinesc condițiile de formare de bază trebuie să aibă acces, statele membre sunt în continuare libere să prevadă condiții de formare suplimentare pentru accesul la activități care nu intră în această gamă minimă ( 55 ).

159.

În plus, subliniem că considerentul (44) al acestei directive enunță că „[p]rezenta directivă nu aduce atingere măsurilor necesare în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a sănătății și a consumatorilor”. Considerăm că această formulare reflectă voința legiuitorului Uniunii de a lăsa statelor membre posibilitatea de a impune, pentru atingerea obiectivului respectiv, o formare specializată pentru anumite activități care necesită un nivel ridicat de expertiză.

160.

În lumina acestor elemente de interpretare, trebuie să se verifice dacă activitățile pentru care reglementarea cehă impune dobândirea unor competențe de specialitate reies din domeniul de aplicare al articolului 45 alineatul (2) litera (c), o parte din litera (e) și litera (f) din Directiva 2005/36.

161.

În ceea ce privește, în primul rând, domeniul metodelor de laborator și de analiză în materie de sănătate care intră sub incidența articolului 11 alineatul (7) din Legea nr. 95/2004, observăm că articolul 45 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2005/36, pe care se întemeiază Comisia, vizează testarea produselor medicamentoase într‑un laborator de testare a produselor medicamentoase. Or, se deduce atât din titlul acestui domeniu, cât și din clarificările oferite de Republica Cehă că aceste metode vizează tehnicile referitoare la probele realizate în laborator. În măsura în care acest domeniu este diferit de testarea produselor medicamentoase într‑un laborator de testare a produselor medicamentoase, el nu reiese, în opinia noastră, din gama minimă de activități prevăzută la articolul 45 alineatul (2) din directiva menționată.

162.

În ceea ce privește, în al doilea rând, domeniul farmaciei clinice, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, Comisiei îi revine sarcina de a stabili existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor și de a prezenta Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența acestei neîndepliniri, fără a se putea întemeia pe vreo prezumție ( 56 ). În speță, trebuie să se constate că Comisia nu arată în ce măsură acest domeniu s‑ar încadra în una dintre activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) din Directiva 2005/36 și se limitează să susțină că argumentele Republicii Cehe nu se întemeiază pe nicio referire relevantă la legislația cehă. Rezultă că existența respectivei neîndepliniri a obligațiilor nu este demonstrată corespunzător cerințelor legale.

163.

În ceea ce privește, în al treilea rând, farmacia de spital, tehnologiile farmaceutice și medicamentele radiofarmaceutice, observăm că, potrivit articolului 11 alineatele 10 și 11 din Legea nr. 95/2004, aceste activități sunt legate de pregătirea unor forme farmaceutice deosebit de complexe, care sunt înțelese, în sensul acestei legi, drept medicamente sterile destinate aplicării parenterale, preparate în spații specializate din farmacii. Din punctul nostru de vedere, cu excepția unei interpretări prea extensive a articolului 45 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2005/36 ( 57 ), astfel de activități nu pot fi asimilate pregătirii unor medicamente sigure și eficace, având calitatea cerută, în spitale. Astfel, contrar celor susținute de Comisie, considerăm că împrejurarea că acest punct nu stabilește o distincție în funcție de gradul de complexitate a medicamentelor preparate în spitale nu constituie un criteriu de interpretare determinant. Urmând logica pe care o propunem Curții, considerăm că, dimpotrivă, această diferență justifică pe deplin ca pregătirea formelor farmaceutice care au, având în vedere definiția lor, un nivel ridicat de tehnicitate să nu fie inclusă în gama minimă de activități prevăzută la articolul 45 alineatul (2) din directiva menționată.

164.

În al patrulea rând, în ceea ce privește domeniul practicii farmaceutice, trebuie să se facă trimitere la modul de redactare a articolului 11 alineatul (8) din Legea nr. 95/2004, potrivit căruia dobândirea de competențe de specialitate în acest domeniu este o condiție pentru exercitarea autonomă a activităților de administrare a unei farmacii. Or, nu se poate contesta că aprovizionarea și distribuirea de medicamente în farmacii deschise publicului, astfel cum sunt prevăzute la articolul 45 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2005/36, presupun în mod necesar desfășurarea de activități de administrare a unei farmacii și constituie o componentă esențială a acestora. În aceste condiții, apreciem că domeniul respectiv, care ține în plus de exercitarea uzuală a profesiei de farmacist, intră în cadrul activităților prevăzute la articolul 45 din această directivă.

165.

Pentru toate motivele care precedă, propunem admiterea celui de al cincilea motiv numai cu privire la acest din urmă aspect.

166.

Analiza acțiunii ne conduce la concluzia că primul motiv și, în parte, al cincilea motiv sunt întemeiate. Acțiunea trebuie respinsă în rest.

167.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să se pronunțe cu privire la primul, la al doilea, la al patrulea și la al cincilea motiv după cum urmează: