EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62021TN0631

Cauza T-631/21: Acțiune introdusă la 27 septembrie 2021 – BZ/BCE

JO C 513, 20.12.2021, p. 30–32 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

20.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 513/30


Acțiune introdusă la 27 septembrie 2021 – BZ/BCE

(Cauza T-631/21)

(2021/C 513/45)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: BZ (reprezentant: H. Tettenborn, lawyer)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană (BCE)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziilor Comitetului executiv al BCE din 16 martie 2021 și din 13 iulie 2021, în măsura în care prin acestea: a) s-a reevaluat situația reclamantei și i s-a acordat acesteia, ex aequo et bono, o despăgubire în cuantum de 50 000 de euro pentru repararea prejudiciului care i-a fost cauzat (inclusiv toate prejudiciile cauzate de încălcările identificate în scrisoarea DG-HR din 12 ianuarie 2021) și b) s-a respins calea specială de atac introdusă de aceasta la 18 mai 2021 împotriva deciziei Comitetului executiv din 16 martie 2021;

obligarea BCE să plătească reclamantei:

o despăgubire de 200 000 de euro pentru încălcarea articolului 8 din CEDO prin nerespectarea vieții private a reclamantei în ceea ce privește aspectele legate de demnitate și de integritatea profesională;

o despăgubire de 130 000 de euro pentru încălcarea articolului 8 din CEDO prin nerespectarea vieții private a reclamantei în ceea ce privește aspectele sale legate de dreptul său la sănătate;

despăgubiri morale în cuantum de 20 000 de euro pentru utilizarea raportului de anchetă afectat de neregularități și a deciziei anulate în cauza F-43/10, prin trimiterea acestor documente către [confidențial];

suma care urmează să fie calculată pe baza rezultatului cauzei pendinte T-500/16 pentru pierderile sale de venit;

despăgubiri morale în cuantum de 20 000 de euro pentru distrugerea dosarelor de anchetă;

despăgubiri morale în cuantum de 52 000 de euro pentru întârzierea evaluării sale pentru anul 2007 și a deciziei privind revizuirea anuală a salariilor și a primelor (ASBR), care acoperă perioada 2007-2021;

o despăgubire de 150 000 de euro pentru prejudiciul moral și material care rezultă din lipsa evaluării și a unei decizii ASBR;

despăgubiri în valoare de 700 000 de euro pentru pierderea definitivă a unei șanse ca urmare a lipsei unei noi anchete (daune morale și materiale).

obligarea BCE la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și la plata celor efectuate de reclamantă în prezenta procedură.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia Comitetului executiv din 16 martie 2021 este afectată de o serie de erori de fapt și de drept și pe denaturarea și aplicarea eronată a articolului 8.2.1 din Normele aplicabile personalului BCE și a articolului 42 din Condițiile de angajare ale BCE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 266 TFUE, inclusiv pe: a) neacordarea unor despăgubiri corespunzătoare pentru prejudiciile suferite, iar nu a unor despăgubiri ex aequo et bono; b) nedespăgubirea corespunzătoare a reclamantei pentru toate dezavantajele/prejudiciile suferite, inclusiv pentru pierderea unei șanse cauzate de imposibilitatea BCE de a efectua o anchetă nouă, și de asemenea în conformitate cu principiile proporționalității și nediscriminării; și c) neremedierea efectelor anterioare ale deciziilor anulate.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor transparenței și bunei administrări, precum și a articolelor 41, 42 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și pe încălcarea principiilor securității juridice și dreptului la acțiune.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine, a bunăstării personalului, precum și a articolelor 21 și 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe insuficiența motivării.


Top