I. Introducere

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii Europene

B. Dreptul Organizației Mondiale a Comerțului

III. Istoricul cauzei și regulamentul în litigiu

IV. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

V. Procedura în fața Curții și concluziile părților

VI. Analiza recursului

A. Cu privire la admisibilitatea acțiunii în primă instanță

1. Cu privire la prima excepție de inadmisibilitate, în măsura în care acțiunea în anulare a fost introdusă de CCCME în nume propriu

a) Observații preliminare

b) Criteriile generale privind calitatea procesuală activă a asociațiilor profesionale în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE

c) Statutul acordat de Comisie în cursul procedurii antidumping

d) Parte interesată și/sau asociație reprezentativă

1) Noțiunea de parte interesată

2) Noțiunea de asociație reprezentativă a exportatorilor

i) Asociație profesională și de întreprinderi

– Criterii generale

– Relația cu noțiunea de libertate de asociere

– Statutul asociației

– Autonomie versus intervenția statului

– Concluzie intermediară

ii) Membrii sunt producători, exportatori sau importatori ai produsului care face obiectul anchetei

2. Cu privire la a doua excepție de inadmisibilitate, în măsura în care acțiunea a fost introdusă de CCCME în numele membrilor săi

3. Cu privire la a treia excepție de inadmisibilitate, în măsura în care acțiunea a fost introdusă de recurentele care nu sunt reprezentate de CCCME

B. Cu privire la primul aspect al primului motiv de recurs

1. Folosirea datelor de referință

2. Respingerea datelor alternative

C. Cu privire la al doilea motiv de recurs

D. Cu privire la al cincilea motiv de recurs

1. Cu privire la primul aspect

2. Cu privire la al doilea aspect

3. Cu privire la al treilea aspect

VII. Cu privire la cheltuielile de judecată

VIII. Concluzie

1.

China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products (denumită în continuare „CCCME”) este o asociație de drept chinez care numără printre membrii săi producători‑exportatori chinezi de anumite articole din fontă.

2.

Prin intermediul prezentului recurs, CCCME și alte nouă recurente care sunt producătoare de articole din fontă originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”) (denumite în continuare, împreună, „recurentele”) solicită Curții anularea Hotărârii din 19 mai 2021, China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products/Comisia (denumită în continuare „hotărârea atacată”) ( 2 ). Prin această hotărâre, Tribunalul a respins acțiunea recurentelor având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/140 al Comisiei (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”) ( 3 ) de instituire a unei taxe antidumping la importurile de anumite articole din fontă originare din RPC. Articolele respective sunt în esență capace pentru guri de vizitare.

3.

Prezentul recurs ridică mai multe probleme, dintre care trei sunt poate mai importante decât celelalte. Prima problemă este una de natură procedurală. Este pentru prima dată când CCCME contestă un regulament antidumping. Rezultă că această speță ridică problema noțiunii de „afectare directă și individuală” în raport cu o organizație profesională, ai cărei membri au cooperat în cadrul procedurii antidumping, despre care Comisia Europeană pretinde că ar reprezenta o emanație a RPC. Ridică de asemenea problema definiției unei asociații reprezentative a exportatorilor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1036 (denumit în continuare „regulamentul de bază”) ( 4 ). Ca urmare, Curtea va trebui să stabilească condițiile de admisibilitate pentru ca o astfel de asociație să poată formula o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE atât în nume propriu, cât și în numele membrilor săi.

4.

A doua problemă este una de fond. Aceasta vizează regulile de stabilire a prejudiciului cauzat industriei din Uniune. Recurentele contestă extrapolările și ajustările efectuate de Comisie în legătură cu datele Eurostat ( 5 ) în scopul stabilirii acestui prejudiciu. Prin urmare, Curtea trebuie să definească cerințele prevăzute la articolul 3 alineatele (2), (3) și (5) din regulamentul de bază în temeiul cărora stabilirea unui prejudiciu trebuie să se bazeze pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă.

5.

Cea de a treia problemă vizează normele de procedură care reglementează procedura administrativă antidumping și în special obligațiile de comunicare a informațiilor impuse Comisiei.

6.

Articolul 3 din regulamentul de bază, intitulat „Stabilirea existenței unui prejudiciu”, prevede următoarele:

„(1)   În sensul prezentului regulament, prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii a Uniunii și [acesta] se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)   Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(3)   În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Uniune. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria Uniunii sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

[…]

(5)   Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei respective a Uniunii implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii […]

(6)   Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei Uniunii în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

[…]”

7.

Articolul 5 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază prevede:

„(10)   În avizul de declanșare [a se citi inițiere] a procedurii se anunță deschiderea unei examinări [a se citi anchetă], se indică produsul și țările în cauză, se prezintă un rezumat al informațiilor primite și se prevede că orice informație utilă trebuie comunicată Comisiei.

Se stabilește termenul în care părțile interesate se pot face cunoscute, își pot prezenta punctul de vedere în scris și pot comunica informații, în cazul în care aceste puncte de vedere și informații trebuie luate în considerare în cursul examinării [a se citi anchetei]. Se precizează, de asemenea, termenul în care părțile interesate pot cere să fie audiate de către Comisie în conformitate cu articolul 6 alineatul (5).

(11)   Comisia informează exportatorii, importatorii, asociațiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor despre care are cunoștință că sunt interesate, precum și reprezentanții țării exportatoare și reclamanții cu privire la declanșarea procedurii și, având grijă să protejeze informațiile confidențiale, transmite exportatorilor cunoscuți, autorităților țării exportatoare și, la cerere, celorlalte părți interesate textul integral al plângerii scrise primite în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care numărul exportatorilor în cauză este deosebit de mare, textul integral al plângerii scrise poate să fie trimis numai autorităților din țara exportatoare sau asociației profesionale în cauză.”

8.

Articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază prevede:

„Reclamanții, importatorii și exportatorii, asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile de consumatori care s‑au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 5 alineatul (10), precum și reprezentanții țărilor exportatoare pot, prin cerere scrisă, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate de oricare parte implicată în examinare [a se citi anchetă], cu excepția documentelor interne întocmite de autoritățile Uniunii sau ale statelor sale membre, cu condiția ca aceste informații să fie pertinente pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în sensul articolului 19 și să fie utilizate în examinare [a se citi anchetă].

Aceste părți pot răspunde acestor informații și comentariile lor trebuie luate în considerare în măsura în care ele sunt suficient de bine documentate.”

9.

Articolul 19 din regulamentul de bază, intitulat „Tratamentul confidențial”, prevede la alineatele (1)-(3) următoarele:

„(1)   Orice informație de natură confidențială (de exemplu, pentru că divulgarea ei ar avantaja în mod semnificativ un competitor sau ar avea un efect defavorabil semnificativ pentru persoana care a furnizat informația sau pentru cea de la care a obținut‑o) sau care este furnizată cu titlu confidențial de către părțile la o examinare [a se citi anchetă] este tratată ca atare de către autorități, în cazul în care se oferă motive întemeiate.

(2)   Părțile interesate care furnizează informații confidențiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidențiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înțelegerea de manieră rezonabilă a conținutului informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În cazuri excepționale, părțile respective pot indica faptul că aceste informații nu pot fi rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.

(3)   În cazul în care se consideră că o cerere de tratament confidențial nu se justifică și în cazul în care persoana care a furnizat informația nu dorește să o facă publică și nici să autorizeze divulgarea ei în termeni generali sau sub formă de rezumat, informația poate fi eliminată, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informația este corectă. Cererile de tratament confidențial nu pot fi respinse în mod arbitrar.”

10.

Articolul 20 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază prevede:

„(1)   Reclamanții, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și motivele principale pe baza cărora s‑au instituit măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii și informația trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

(2)   Părțile menționate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări [a se citi anchete] sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.”

11.

Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) ( 6 ) (denumit în continuare „Acordul antidumping din 1994”) figurează în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului ( 7 ).

12.

Articolul 6 alineatul 6.1 punctul 6.1.3 din Acordul antidumping din 1994, intitulat „Elemente de probă”, prevede următoarele:

„Imediat ce o investigație a fost inițiată, autoritățile trebuie să comunice exportatorilor cunoscuți[16] și autorităților țării exportatoare întregul text al cererii prezentate în scris în conformitate cu articolul 5 alineatul 1 și să îl pună la dispoziția altor părți interesate care solicită aceasta. Trebuie să se ia pe deplin în considerație obligația protejării informațiilor confidențiale, așa cum este stipulat la alineatul 5.”

13.

Acest articol este urmat de o notă de subsol, care precizează că, „dacă numărul exportatorilor vizați este deosebit de ridicat, textul integral al cererii scrise nu poate fi comunicat decât autorităților membrului exportator sau grupului profesional corespunzător”.

14.

Articolul 6 alineatul 6.11 din Acordul antidumping din 1994 prevede:

„În scopurile prezentului acord, expresia «părți interesate» se referă la:

15.

Istoricul cauzei a fost descris la punctele 1-9 din hotărârea atacată și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

16.

La 31 octombrie 2016, la Comisie a fost depusă o plângere, în conformitate cu articolul 5 din regulamentul de bază, pentru ca aceasta să inițieze o procedură antidumping privind importurile de anumite articole din fontă originare din RPC și din Republica India. Plângerea menționată a fost formulată de șapte producători din Uniune ( 8 ).

17.

Prin avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 10 decembrie 2016 ( 9 ), Comisia a inițiat o procedură antidumping privind importurile în cauză.

18.

Produsul vizat de anchetă consta în „anumite articole din fontă cu grafit lamelar (fontă cenușie) sau din fontă cu grafit sferoidal (cunoscută și sub denumirea de fontă ductilă), precum și părți[le] acestora[, a]rticolele respective [fiind] de tipul celor utilizate pentru acoperirea sistemelor de la suprafață sau din subteran și/sau a deschizăturilor către sisteme de la suprafață sau din subteran, precum și pentru asigurarea accesului la sisteme de la suprafață sau din subteran și/sau a vizibilității către sisteme de la suprafață sau din subteran” (denumit în continuare „produsul în cauză”).

19.

Ancheta privind dumpingul și prejudiciul a vizat perioada cuprinsă între 1 octombrie 2015 și 30 septembrie 2016 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2013 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada examinată”).

20.

La 16 august 2017, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1480 (denumit în continuare „regulamentul provizoriu”) ( 10 ).

21.

La finalul procedurii antidumping, la 29 ianuarie 2018, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu.

22.

CCCME a luat parte la procedura administrativă care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu. Celelalte persoane juridice sunt cei nouă producători‑exportatori chinezi menționați mai sus, dintre care doi au fost selectați de Comisie pentru a face parte din eșantionul de producători‑exportatori chinezi reținuți în scopul anchetei.

23.

Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 23 aprilie 2018, recurentele au introdus o acțiune în anularea regulamentului în litigiu. În fața Tribunalului, CCCME a invocat șase motive în susținerea acțiunii sale. Comisia a contestat atât admisibilitatea, cât și temeinicia acțiunii respective.

24.

Prin Ordonanța din 24 octombrie 2018, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis cererea de intervenție formulată de EJ Picardie și de celelalte persoane juridice ( 11 ) (denumite în continuare „intervenientele”).

25.

În hotărârea atacată, Tribunalul a luat în considerare mai întâi argumentele invocate de Comisie cu privire la admisibilitatea acțiunii introduse de CCCME. Tribunalul a constatat admisibilitatea, în primul rând, a acțiunii în măsura în care a fost introdusă de CCCME în nume propriu pentru a asigura protecția drepturilor sale procedurale, în al doilea rând, a acțiunii în măsura în care a fost introdusă de CCCME în numele celor 19 membri pe care i‑a identificat și, în al treilea rând, a acțiunii în măsura în care a fost introdusă de celelalte persoane juridice ale căror nume figurează în anexa I la hotărârea atacată.

26.

În ceea ce privește temeinicia acțiunii, Tribunalul a respins toate cele șase motive invocate de CCCME și, prin urmare, a respins acțiunea în totalitate.

27.

Prezentul recurs este formulat de CCCME în nume propriu și în numele membrilor săi, precum și de către celelalte recurente, care nu sunt reprezentate de CCCME.

28.

Recurentele solicită Curții anularea hotărârii atacate, admiterea concluziilor prezentate de recurente în acțiunea introdusă la Tribunal, anularea regulamentului în litigiu în măsura în care privește CCCME, societățile individuale și membrii în discuție, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la Tribunal și în cadrul recursului, inclusiv a celor efectuate de recurente, și obligarea intervenientelor să suporte propriile cheltuieli de judecată.

29.

Comisia solicită Curții anularea hotărârii atacate în măsura în care, prin aceasta, acțiunea în primă instanță a fost declarată admisibilă, constatarea inadmisibilității acțiunii formulate în fața Tribunalului, respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate la Tribunal și în cadrul recursului.

30.

Intervenientele solicită Curții respingerea recursului în totalitate, declararea CCCME ca nefiind o asociație reprezentativă în sensul regulamentului de bază și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de interveniente.

31.

Curtea a adresat părților o serie de întrebări scrise cu solicitare de răspuns în scris. Acestea au răspuns la 29 august 2022. Toate părțile menționate mai sus au prezentat observații orale în fața Curții în cadrul ședinței din 5 octombrie 2022. În ședință, părțile au fost invitate să își concentreze observațiile orale asupra chestiunilor de admisibilitate și asupra primului aspect al primului motiv de recurs, precum și asupra celui de al doilea și a celui de al cincilea motiv de recurs, la care se vor limita prezentele concluzii, în conformitate cu cererea Curții.

32.

Vom examina mai întâi motivul invocat de Comisie și de interveniente, întemeiat pe o eroare pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o prin faptul că a declarat acțiunea în anulare admisibilă (A). Apoi, vom trece la cele două motive de recurs care vizează stabilirea existenței unui prejudiciu. Vom începe cu analiza primului aspect al primului motiv de recurs referitor la volumul importurilor de mărfuri (B). În continuare, vom examina chestiunea elementelor de probă pozitive, care este invocată în contextul celui de al doilea motiv de recurs (C) În sfârșit, vom examina cel de al cincilea motiv de recurs, care se referă la respectarea drepturilor la apărare ale părților interesate și la obligația ce revine Comisiei de a comunica informații acestor părți (D).

33.

În memoriul în răspuns, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a declarat acțiunea ca fiind admisibilă.

34.

Trebuie amintit mai întâi că, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf din articolul menționat, o acțiune împotriva, inter alia, actelor care o privesc direct și individual. Dreptul asociațiilor și în special al asociațiilor profesionale de a formula acțiuni în anulare în fața Tribunalului decurge din dreptul particularilor de a introduce o astfel de acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

35.

Potrivit jurisprudenței, admisibilitatea acțiunilor formulate de asociații este recunoscută în trei situații bine determinate: în primul rând, atunci când asociația reprezintă interesele unor întreprinderi care ar avea propriul drept de a introduce acțiuni în justiție și care astfel ar avea ele însele calitate procesuală activă, în al doilea rând, atunci când se individualizează din cauza afectării intereselor sale proprii în calitate de asociație, în special deoarece poziția sa de negociator a fost afectată de actul a cărui anulare se solicită, și, în al treilea rând, atunci când o prevedere legală îi recunoaște în mod expres o serie de drepturi cu caracter procedural ( 12 ).

36.

În speță, prima și cea de a treia situație fac obiectul excepțiilor de inadmisibilitate ridicate de Comisie. Prima excepție de inadmisibilitate privește situația în care o asociație profesională formulează o acțiune în nume propriu deoarece are un interes propriu (1), iar a doua excepție de inadmisibilitate se referă la admisibilitatea unei asociații profesionale care îi reprezintă pe membrii săi, aceștia având calitate procesuală activă proprie (2). În plus, Comisia contestă validitatea împuternicirilor furnizate de persoanele juridice, aspect care face obiectul celei de a treia excepții de inadmisibilitate (3).

37.

Comisia, susținută de interveniente, Comisia susține că, la punctele 52-75 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că recunoașterea CCCME ca asociație reprezentativă a exportatorilor în cursul procedurii administrative era suficientă pentru a se stabili că aceasta a fost afectată direct și individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Aspectul dacă o entitate se bucură sau nu de drepturi procedurale într‑o anumită procedură administrativă este stabilit prin normele legislative adoptate de legiuitorul Uniunii, iar nu prin decizia unei autorități administrative care încalcă aceste norme. Tribunalul nu a apreciat el însuși aspectul dacă, în mod obiectiv, CCCME îndeplinea toate condițiile impuse de regulamentul de bază pentru a fi o asociație reprezentativă a exportatorilor. În răspunsurile la întrebările Tribunalului, Comisia a pus un accent deosebit pe obligația de a interpreta noțiunea de asociație profesională, în sensul regulamentului de bază, în lumina articolului 12 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și a articolului 11 alineatul (1) corespunzător din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).

38.

Comisia și intervenientele susțin că CCCME nu este o asociație care reprezintă producătorii‑exportatori, din moment ce a acționat sub supravegherea, conducerea și îndrumarea operațională a ministerelor interesate din RPC. Intervenientele adaugă că CCCME nu doar acceptă instrucțiuni din partea statului, ci și acționează în numele statului prin organizarea activităților comerciale ale producătorilor‑exportatori și prin exercitarea controlului asupra concurenței, de către statul respectiv, pe piața internă și de export.

39.

CCCME susține că este o asociație reprezentativă a exportatorilor în conformitate cu regulamentul de bază și, prin urmare, este parte interesată. CCCME arată că este afectată direct și individual de regulamentul în litigiu, pentru motivele evocate de Tribunal în hotărârea atacată. În special, CCCME subliniază că a fost considerată parte interesată de către Comisie atât în cursul anchetei care a condus la regulamentul în litigiu, cât și în cadrul anchetelor anterioare. În ședință, CCCME a adăugat că Comisia ar trebui să verifice în cursul anchetei dacă entitatea respectivă este parte interesată, iar nu în etapa procedurii judiciare. De asemenea, aceasta a susținut că articolul 12 din cartă și articolul 11 din CEDO nu prezintă relevanță în sensul prezentei proceduri.

40.

Am dori să subliniem de la bun început că Tribunalul a examinat calitatea procesuală activă a CCCME la punctele 46-76 din hotărârea atacată și a respins excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie. În primul rând, Tribunalul a statuat că CCCME a fost afectată în mod individual de regulamentul în litigiu, deoarece Comisia considerase CCCME ca fiind parte interesată în sensul regulamentului de bază și astfel acordase acestei asociații drepturi procedurale în cursul procedurii care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu (denumită în continuare „procedura antidumping”). Mai mult, Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit căruia CCCME nu ar putea fi considerată ca fiind parte interesată în sensul regulamentului de bază, ci numai parte reprezentativă. În al doilea rând, Tribunalul a reținut că CCCME a fost afectată în mod direct, din moment ce putea obține respectarea drepturilor sale procedurale numai dacă avea ocazia de a contesta regulamentul în litigiu.

41.

În această privință, amintim că, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, pentru a stabili dacă persoanele juridice, precum CCCME, au dreptul să introducă o acțiune în nume propriu, este necesară o examinare a aspectului dacă aceste persoane au, în primul rând, calitate procesuală și, în al doilea rând, au interesul de a exercita acțiunea ( 13 ). În special, în ceea ce privește cea de a doua condiție, care nu este repusă în discuție în cadrul prezentului recurs ( 14 ), trebuie observat că, la punctele 78 și 79 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că anularea regulamentului în litigiu ar impune Comisiei să redeschidă procedura antidumping și, în cazul în care ar aprecia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul de bază în acest scop, să permită CCCME să intervină în procedură primind observațiile sale în conformitate cu regulamentul de bază. Deoarece o anulare este susceptibilă să producă astfel de efecte, ea ar putea avea consecințe juridice pentru CCCME care acționează în nume propriu. Cu alte cuvinte, dacă ar fi avut loc o încălcare a drepturilor procedurale ale CCCME, aceasta ar fi afectat rezultatul anchetelor antidumping, iar astfel CCCME are un interes în a invoca o asemenea încălcare. În consecință, interesul acesteia de a introduce o acțiune în fața Tribunalului în nume propriu este de a asigura protecția drepturilor sale procedurale.

42.

De la bun început, trebuie amintit că normele care reglementează calitatea procesuală a persoanelor juridice, în scopul contestării unui act al Uniunii, sunt prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE. În prezenta cauză, cea de a doua teză, potrivit căreia acțiunea poate fi formulată cu condiția ca actul să vizeze direct și individual asociațiile, este cea care trebuie examinată ( 15 ).

43.

Pentru a stabili dacă CCCME are calitate procesuală activă în prezenta cauză, din cauza afectării sale de către actul atacat în nume propriu în calitate de asociație, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează printre altele în considerarea unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al unui destinatar ( 16 ).

44.

În prezenta cauză, este evident, în opinia noastră, că impunerea taxelor antidumping nu a modificat situația juridică a CCCME cu titlu individual, deoarece această entitate nu este obligată ea însăși să achite taxa menționată ( 17 ). Totuși, faptul că o persoană intervine în procesul care conduce la adoptarea unui act al Uniunii este de natură să individualizeze această persoană în raport cu actul în cauză, care produce efecte juridice obligatorii pentru persoana respectivă atunci când reglementarea Uniunii aplicabilă îi acordă anumite garanții procedurale ( 18 ). Prin urmare, întinderea exactă a dreptului la acțiune al CCCME, în nume propriu, depinde de poziția juridică recunoscută în favoarea sa de dreptul Uniunii care urmărește protejarea intereselor legitime recunoscute acestei entități ( 19 ).

45.

Tribunalul a apreciat că CCCME a fost considerată de Comisie ca fiind o parte interesată căreia drepturile procedurale prevăzute de regulamentul de bază trebuiau să îi fie acordate pe tot parcursul procedurii administrative. La punctele 53-57 din hotărârea atacată, Tribunalul a făcut o serie de constatări potrivit cărora Comisia a acordat CCCME dreptul de a participa la două audieri organizate în cadrul anchetei, astfel cum prevede articolul 6 alineatul (5) din regulamentul de bază. Tribunalul a arătat de asemenea că CCCME a primit de la Comisie autorizația de acces, în temeiul articolului 6 alineatul (7) din regulamentul de bază, la dosarul anchetei și că, ulterior, Comisia a adresat CCCME, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din regulamentul de bază, constatările provizorii pe care le stabilise, cu privire la care CCCME a prezentat observații scrise. În plus, Tribunalul a subliniat că CCCME a primit, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din regulamentul de bază, constatările finale, în care Comisia intenționa să recomande instituirea de măsuri definitive. Pe baza acestor constatări, Tribunalul a concluzionat că, în speță, CCCME îndeplinea cerințele pentru a fi considerată ca fiind afectată în mod individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

46.

În opinia noastră, punctul de plecare al prezentei analize îl reprezintă concluzia Tribunalului potrivit căreia Comisia a săvârșit o eroare în cursul procedurii administrative atunci când a acordat CCCME statutul de parte interesată și drepturile procedurale care decurg din acest statut. Or, deși această eroare nu este contestată de Comisie ( 20 ), trebuie să subliniem că Tribunalul nu adoptă o poziție cu privire la aspectul dacă eroarea menționată este sau nu stabilită ( 21 ). Dimpotrivă, la punctul 68 din hotărârea atacată, Tribunalul se întemeiază pe faptul că CCCME a fost calificată chiar de Comisie ca fiind parte interesată, și anume prin citarea considerentului (25) al regulamentului în litigiu, în cuprinsul căruia Comisia consideră că CCCME trebuia să fie privită ca parte interesată care reprezintă printre altele industria chineză a fontei.

47.

Totuși, potrivit jurisprudenței referitoare la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, faptul că o persoană participă într‑un mod sau altul în procesul care conduce la adoptarea unui act al Uniunii nu este de natură să individualizeze această persoană în raport cu actul în cauză decât atunci când legislația Uniunii relevantă îi acordă garanții procedurale specifice ( 22 ). Prin urmare, asociațiile reprezentative pot fi afectate în mod direct și individual de o încălcare a drepturilor procedurale care le sunt conferite prin regulamentul de bază. În temeiul acestui regulament, Tribunalul are obligația să examineze dacă o entitate precum CCCME trebuie să fie individualizată în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

48.

Rezultă că această calificare juridică a CCCME ca fiind parte interesată în sensul aplicării regulamentului de bază nu poate fi prezumată. În sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, revine Tribunalului sarcina de a verifica dacă o entitate precum CCCME poate fi calificată drept o asociație reprezentativă a exportatorilor în temeiul regulamentului de bază, cu atât mai mult în situația în care Comisia și intervenientele au contestat statutul CCCME în sensul regulamentului menționat ( 23 ).

49.

În consecință, deși Comisia, în cursul procedurii administrative, i‑a recunoscut CCCME statutul de parte interesată și i‑a acordat drepturile procedurale care decurg din acesta, această recunoaștere și acordare constituie o practică administrativă care nu este obligatorie pentru analiza efectuată de instanța Uniunii într‑o acțiune în anulare. Statutul acordat CCCME de către Comisie trebuie să se supună regulamentului de bază, care reprezintă temeiul pentru adoptarea regulamentului în litigiu. În această privință, potrivit observației îndreptățite a Comisiei, aspectul dacă o entitate se bucură sau nu de drepturi procedurale într‑o anumită procedură administrativă este determinat de legiuitorul Uniunii atunci când adoptă cadrul juridic, și anume, în speță, regulamentul de bază, iar nu de practica organului administrativ.

50.

Acest lucru nu înseamnă însă că practica eronată a Comisiei nu are consecințe în special atunci când instituția menționată anulează drepturile procedurale ale unei persoane. Mai degrabă, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, recunoașterea statutului de parte interesată al CCCME nu i‑a anulat acestei persoane drepturile, ci mai degrabă i‑a conferit drepturi suplimentare, astfel cum a subliniat Comisia în ședință. Pentru acest motiv, recunoașterea susmenționată de către Comisie nu are consecințe negative asupra dreptului la apărare al CCCME ( 24 ).

51.

În consecință, considerăm că, în scopul stabilirii admisibilității unei acțiuni în anulare, revenea Tribunalului sarcina de a verifica statutul și drepturile procedurale (după caz) care ar fi trebuit acordate CCCME în conformitate cu regulamentul de bază. Totuși, rezultă că, atunci când a apreciat, la punctele 53-71 din hotărârea atacată, aspectul dacă CCCME a fost afectată în mod individual atunci când a acționat în nume propriu, Tribunalul nu a efectuat această verificare. Acesta a considerat doar că, în scopul admisibilității acțiunii în anulare, CCCME era afectată în mod individual numai pentru motivul că Comisia îi acordase drepturi procedurale ( 25 ). În consecință, considerăm că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că CCCME era afectată individual și direct pentru motivul că Comisia îi acordase drepturi procedurale în cursul procedurii antidumping, fără a verifica dacă acordarea acestor drepturi era conformă cu regulamentul de bază.

52.

Având în vedere eroarea menționată anterior, revine Curții sarcina de a verifica dacă, în temeiul regulamentului de bază, Comisia trebuia să îi recunoască CCCME statutul de parte interesată și/sau asociație reprezentativă și să îi acorde acesteia anumite drepturi procedurale. Astfel, se ridică problema dacă CCCME este parte interesată și/sau asociație reprezentativă a exportatorilor.

53.

De la bun început, în ceea ce privește actorii menționați în regulamentul de bază, trebuie remarcat că dispozițiile acestuia fac referire la diferite entități, cum sunt „exportatorii”, „importatorii” și „asociațiile reprezentative (ale acestora)”, „asociațiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor”, „reclamanții”, „reprezentanții țării exportatoare”, „guvernul țării exportatoare”, „utilizatorii și asociațiile de consumatori” și „părțile interesate”. Chiar dacă aceste categorii nu sunt definite în regulamentul de bază, din articolele 5, 6, 10, 11 și 19 din acesta rezultă că regulamentul respectiv acordă diferite drepturi actorilor menționați ( 26 ).

54.

Totuși, în lumina unei interpretări literale și sistematice a articolului 5 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază, reiese că noțiunea de „părți interesate” este un termen general care cuprinde toate entitățile menționate mai sus. În special, atunci când o persoană s‑a făcut cunoscută potrivit articolului 5 alineatul (10) din regulamentul menționat, aceasta devine parte interesată.

55.

Pentru a stabili statutul unei părți interesate în cursul procedurilor administrative și drepturile sale procedurale, având în vedere că diferitele categorii de entități au drepturi diferite, trebuie să se stabilească de asemenea calitatea în care acționează, și anume cea de exportator, importator, asociație reprezentativă sau o altă calitate ( 27 ). În această privință, trebuie să remarcăm în același timp că, deși regulamentul de bază face distincție între asociațiile reprezentative ale exportatorilor și reprezentanții țării exportatoare ( 28 ), nici acest regulament, nici jurisprudența nu par să ofere indicații precise cu privire la criteriile care trebuie luate în considerare pentru a defini aceste noțiuni.

56.

Se pune întrebarea dacă CCCME este o asociație reprezentativă a exportatorilor în sensul regulamentului de bază. În mod firesc, părțile în cauză au răspunsuri opuse. Potrivit CCCME, regulamentul de bază nu cuprinde niciun criteriu procedural sau material care să servească la definirea unei asociații reprezentative a exportatorilor. Bazându‑se pe înțelesul obișnuit al noțiunilor „reprezentativ” și „asociație”, CCCME susține că orice organism sau entitate care acționează pentru ori în numele producătorilor‑exportatori poate fi considerată ca fiind o asociație reprezentativă a exportatorilor în sensul regulamentului de bază. Adăugarea oricăror altor criterii ar însemna includerea unor condiții suplimentare nejustificate în statutul unei asociații reprezentative a exportatorilor. Dimpotrivă, Comisia și intervenientele susțin că noțiunea de „asociație reprezentativă a exportatorilor” trebuie definită prin utilizarea unor criterii materiale și procedurale specifice. În special, acestea argumentează că noțiunea de „asociație” trebuie înțeleasă, potrivit tradițiilor comune ale statelor membre ale Uniunii Europene, ca desemnând o entitate care este constituită și acționează în mod democratic și care este independentă de guvern.

57.

Astfel cum a arătat Comisia în ședință, rezultă că, în scopul prezentelor concluzii, interpretarea termenului „asociație” este crucială. În această privință, regulamentul de bază și contextul său prevăd criterii materiale și procedurale care definesc o „asociație reprezentativă a exportatorilor”. În special, în ceea ce privește criteriile procedurale, regulamentul de bază prevede, la articolul 5 alineatul (10) al doilea paragraf, că părțile interesate trebuie să se facă cunoscute ( 29 ). În ceea ce privește criteriile materiale, regulamentul de bază nu cuprinde o definiție a noțiunii de „asociație reprezentativă a exportatorilor”. În această privință, trebuie să menționăm că expresia respectivă a apărut pentru prima dată în Regulamentul (CE) nr. 3284/94 al Consiliului ( 30 ), care a pus în aplicare Acordul antidumping din 1994, în timp ce toate versiunile anterioare ale regulamentului de bază antidumping au făcut referire la expresia „asociație profesională” ( 31 ).

58.

Deși noțiunea de „asociație profesională” a fost adoptată de dreptul OMC, și anume de articolul 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994 ( 32 ), Comisia nu a fost în măsură să explice în ședința în fața Curții motivele pentru care, în cursul adoptării Regulamentului nr. 3284/94 și al punerii în aplicare a acestui acord, Consiliul modificase textul propus sau de unde provine noțiunea de „asociație reprezentativă” ( 33 ). Prin urmare, nu sunt clare motivele pentru care Uniunea Europeană a adoptat expresia „asociație reprezentativă” și nu a folosit aceeași formulare precum cea utilizată în acordul menționat. Acest aspect este cu atât mai surprinzător cu cât articolul 5 alineatul (11) din regulamentul de bază se referă la noțiunea de „asociație profesională”, care, după cum au convenit părțile în ședință, denotă în mod clar o „asociație reprezentativă”.

59.

În orice caz, având în vedere că regulamentul de bază transpune în dreptul Uniunii o obligație internațională care decurge din Acordul antidumping din 1994, în scopul definirii expresiei „asociație reprezentativă” în sensul regulamentului de bază, este oportun să se țină seama de noțiunea de „asociație profesională sau de întreprinderi” în sensul articolului 6 alineatul 6.11 punctul (i) din acordul respectiv ( 34 ). Potrivit acestei dispoziții, pentru ca o entitate să intre sub incidența articolului respectiv, trebuie să îndeplinească două criterii: în primul rând, trebuie să fie o „grupare profesională comercială sau industrială” și, în al doilea rând, majoritatea membrilor săi trebuie să fie producători, exportatori sau importatori ai produsului care face obiectul investigației. Vom analiza aceste două criterii în continuare.

60.

În ședință, părțile au convenit că expresia „asociație profesională sau de întreprinderi” prevăzută la articolul 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994 a fost pusă în aplicare în regulamentul de bază prin raportare la o „asociație reprezentativă” ( 35 ). În absența unei definiții în articolul respectiv sau a unei trimiteri la legislațiile naționale, potrivit articolului 31 alineatul (1) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969, această expresie ar trebui să fie „interpretat[ă] cu bună‑credință, potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și scopului său”.

61.

În această privință, trebuie mai întâi să constatăm că există anumite discrepanțe între versiunile lingvistice ale articolului 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994, întrucât două dintre cele trei limbi oficiale ale OMC se referă la o „asociație” – „trade or business association” în limba engleză ( 36 ) și „las asociaciones mercantiles, gremiales o empresariales” în limba spaniolă ( 37 ) –, în timp a treia limbă se referă la o „grupare” – „un groupement professionnel, commercial ou industriel” ( 38 ) în limba franceză. Sensul obișnuit al acestor noțiuni pare să includă diferite tipuri de organizații care reunesc și sprijină întreprinderile și angajatorii dintr‑un anumit tip de industrie și le protejează de asemenea drepturile. În plus, din considerente de exhaustivitate, trebuie să adăugăm că, în cadrul diferitelor sisteme juridice, definiția istorică a unei „asociații profesionale” a inclus camere și consilii de comerț, asociații sau institute, societăți de protecție a membrilor unei profesii, asociații nereprezentative care prestează servicii comerciale generale, camere consultative ale artiștilor și manufacturierilor, precum și camere sindicale de comerț și industrie ( 39 ). În consecință, înțelesul obișnuit al acestui termen nu vine în sprijinul abordării susținute de Comisie. Acordul antidumping din 1994 nu cuprinde nicăieri nicio interpretare a articolului 6 alineatul 6.11 punctul (i) din acest acord în sensul că o „asociație reprezentativă” există numai dacă este condusă în mod democratic ( 40 ).

62.

Prin urmare, nu trebuie să fie luată în considerare în mod rezonabil doar semnificația noțiunii de „asociație”, astfel cum este înțeleasă în tradițiile comune ale statelor membre ale Uniunii – și anume o asociație care este constituită și acționează în mod democratic și care este independentă de guvern. Mai degrabă, sensul obișnuit al acestei noțiuni conturează o entitate care sprijină societățile aparținând unui anumit tip de industrie și le protejează drepturile.

63.

În ceea ce privește contextul, noțiunea de „asociație profesională sau de întreprinderi” apare în contextul multilateral al OMC, organizație a cărei activitate este desfășurată de reprezentanții guvernelor, dar ale cărei origini se află în activități comerciale și industriale cotidiene. Astfel, gama entităților care pot fi caracterizate din punct de vedere juridic drept „asociații profesionale” sau „asociații patronale” este deosebit de largă. În opinia noastră, aceasta poate varia de la camere de comerț și asociații ale camerelor de comerț la grupuri industriale, asociații de întreprinderi, asociații sectoriale sau organisme industriale ( 41 ). Având în vedere că noțiunea de „asociație profesională sau de întreprinderi” provine din cadrul multilateral al OMC, format din țări cu regimuri politice și economice diferite, considerăm că standardul juridic aplicat acestei noțiuni este diferit de cel aplicat unei asociații în temeiul legislațiilor naționale ale statelor membre ale Uniunii sau al altor materii ale dreptului Uniunii. Rezultă că, în scopul aplicării regulamentului de bază, care pune în aplicare articolul 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994, noțiunea de „asociație reprezentativă” trebuie să primească o interpretare largă, care să desemneze toate tipurile de entități ce reprezintă industriile care fac obiectul procedurilor antidumping.

64.

Potrivit Comisiei, o asociație nu poate fi reprezentativă dacă nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din cartă. În schimb, în ședință, CCCME a susținut că această dispoziție nu ar trebui să fie relevantă.

65.

În ceea ce privește, în primul rând, dreptul la libertatea de asociere consacrat la articolul 12 alineatul (1) din cartă, acesta corespunde dreptului garantat la articolul 11 paragraful 1 din CEDO și, prin urmare, trebuie considerat, potrivit articolului 52 alineatul (3) din cartă, a avea același înțeles și aceeași întindere ca și acesta din urmă. Prin urmare, dispozițiile regulamentului de bază trebuie interpretate de așa natură încât să se țină seama de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) ( 42 ).

66.

În acest sens, în primul rând, potrivit jurisprudenței Curții EDO, dreptul la libertatea de asociere constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și pluraliste, în măsura în care permite cetățenilor să acționeze în mod colectiv în domenii de interes comun și astfel să contribuie la buna funcționare a vieții publice ( 43 ). În al doilea rând, acest drept nu include doar capacitatea de a crea sau de a dizolva o asociație ( 44 ), ci acoperă și posibilitatea ca această asociație să acționeze, ceea ce înseamnă printre altele că trebuie să fie în măsură să își desfășoare activitățile și să funcționeze fără intervenția nejustificată a statului ( 45 ).

67.

Prin urmare, chiar dacă este adevărat că termenii regulamentului de bază trebuie interpretați printre altele în lumina dreptului la libertate de asociere consacrat la articolul 12 alineatul (1) din cartă și astfel încât să se evite o limitare nejustificată a acestui drept, această interpretare nu poate fi utilizată ca mijloc de a restrânge drepturile unei entități care nici măcar nu invocă dreptul la o astfel de libertate. De exemplu, dispozițiile regulamentului de bază trebuie interpretate astfel încât un operator economic să nu fie constrâns sau obligat să devină membru al unei asociații profesionale sau de întreprinderi, cu excepția cazului în care o asemenea intervenție este justificată și proporțională ( 46 ).

68.

În special, Comisia nu poate utiliza libertatea de asociere consacrată în aceste dispoziții pentru a restrânge drepturile unei entități care susține că reprezintă întreprinderi sau o industrie ( 47 ). Cu alte cuvinte, obligația de a interpreta regulamentul de bază în lumina cartei și a CEDO poate presupune acordarea de drepturi părților implicate în procedurile antidumping, dar nu poate fi folosită ca mijloc de a le descuraja să își exercite dreptul la apărare garantat de articolul 41 sau 47 din cartă.

69.

În această privință, considerăm că domeniul de aplicare al libertății de asociere în sensul articolului 12 alineatul (1) din cartă și al articolului 11 din CEDO este mai restrictiv decât noțiunea de „asociație reprezentativă” din regulamentul de bază; această noțiune cuprinde libertatea de asociere, dar și noțiunea de „asociație profesională sau de întreprinderi” în sensul dreptului comercial internațional. Cu alte cuvinte, atunci când această libertate nu se aplică, o entitate poate fi totuși reprezentativă pentru membrii săi în sensul regulamentului de bază și în contextul dreptului comercial internațional.

70.

Prin urmare, Comisia nu se poate întemeia pe această libertate pentru a restrânge noțiunea de asociație reprezentativă în sensul regulamentului de bază și în scopul de a împiedica o organizație să își reprezinte membrii sau o industrie. În cazul în care Curtea ar urma abordarea Comisiei, entitatea în cauză, pentru a fi calificată din punct de vedere juridic drept o asociație reprezentativă în temeiul regulamentului de bază, ar trebui să respecte întotdeauna aceste dispoziții, indiferent dacă respectiva entitate invocă sau nu dreptul la această libertate. Prin urmare, Curtea ar trebui să respingă argumentul invocat anterior de Comisie potrivit căruia autoritatea publică exercitată de entitatea în cauză ( 48 ) exclude calificarea acesteia drept asociație, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din cartă și la articolul 11 din CEDO. Pentru aceleași motive, considerăm că argumentul Comisiei potrivit căruia entitatea în cauză nu poate avea competențe de reglementare, deoarece nu îndeplinește aceste condițiile menționate, trebuie respins.

71.

În orice caz, în speță nu reiese din niciun element al dosarului prezentat Curții că interpretarea regulamentului de bază ca permițând CCCME să fie considerată o asociație reprezentativă a exportatorilor ar echivala cu o restrângere nejustificată a acestui drept fundamental în sensul dispozițiilor respective.

72.

În termeni practici, problema dacă o entitate este o „asociație profesională sau de întreprinderi” trebuie să includă analiza statutului acesteia. În cazul de față, din statutul CCCME reiese clar că aceasta este printre altele o organizație fără scop lucrativ formată din întreprinderi și instituții implicate în export, investiții și cooperare în domeniul utilajelor și produselor electronice ( 49 ). Potrivit articolelor 2 și 3 din statut, obiectivul CCCME constă în asigurarea coordonării, consultanței și serviciilor pentru membrii săi, în protejarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor săi și în promovarea dezvoltării industriei mecanice și electronice ( 50 ). În opinia noastră, obiectivul, astfel cum este definit prin statut, nu lasă loc niciunei îndoieli cu privire la faptul că CCCME este o asociație care reprezintă, cel puțin formal, anumiți producători și exportatori din RPC.

73.

Se ridică apoi problema dacă CCCME este o asociație care reprezintă producătorii produselor specifice care fac obiectul anchetei. După cum îi indică denumirea, CCCME este o entitate care reprezintă producătorii și exportatorii de „mașini și produse electronice” și „industria mecanică și electronică” ( 51 ). Este adevărat că acești termeni vagi nu precizează dacă această entitate include producătorii și exportatorii de produse specifice, cum ar fi anumite articole din fontă (capace pentru guri de vizitare). Totuși, din analiza autorizațiilor de funcționare ale membrilor CCCME reiese că activitățile acestor membri includ producția de fontă ( 52 ).

74.

În plus, contrar argumentelor Comisiei, chiar dacă produsele care fac obiectul anchetei nu reprezintă decât o fracțiune din totalul produselor acoperite de membrii asociației, ceea ce pare a fi situația în speță, asociația poate totuși să reprezinte producătorii produsului în discuție, în cazul în care aceștia reprezintă un număr apreciabil de operatori din sectorul respectiv ( 53 ). În Hotărârea BEUC/Comisia ( 54 ), Tribunalul a considerat că o parte interesată trebuie să fie în măsură să demonstreze o legătură obiectivă între activitățile sale și produsul în cauză ( 55 ). Aspectul că aceste articole sunt menționate pe site‑ul web al CCCME nu ar trebui să fie pertinent, contrar afirmațiilor intervenientelor ( 56 ).

75.

Prin urmare, revenim la esența întrebării: în ce măsură trebuie să fie luată în considerare autonomia entității față de stat pentru a o caracteriza din punct de vedere juridic drept o asociație reprezentativă a exportatorilor în temeiul regulamentului de bază?

76.

Problema care se ridică este măsura în care o entitate are o legătură cu guvernul statului în care este înființată, de așa natură încât să împiedice entitatea respectivă să își reprezinte membrii.

77.

De la bun început, trebuie să arătăm că, în funcție de dreptul național, în dreptul comercial internațional este posibil ca anumite asociații reprezentative pentru membrii lor să aibă unele legături cu guvernul acestora, deoarece asociațiile se bucură de diferite grade de libertate și autonomie potrivit legislațiilor diferitelor state. În plus, atunci când o asociație este înființată într‑un stat terț și este reglementată de legislația acestuia, precum în speță, gradul de autonomie este dificil sau chiar imposibil de apreciat. Comisia ar trebui să dovedească faptul că, în ceea ce privește deciziile referitoare la procedurile antidumping, asociația în cauză reprezintă statul, ceea ce ar avea ca efect excluderea oricărei reprezentări a membrilor.

78.

În speță, Comisia se întemeiază pe statutul CCCME pentru a demonstra că CCCME se află sub „supravegherea, gestionarea și orientarea comercială” a diferitelor ministere ale RPC ( 57 ). Totuși, noțiunile de „supraveghere, gestionare și orientare comercială” sunt foarte largi, în măsura în care pot implica diferite grade de influență sau intervenție. Prin urmare și în lumina dovezilor prezentate de Comisie și de interveniente ( 58 ), deși CCCME pare a fi o entitate asupra căreia statul chinez exercită un anumit grad de control, astfel de noțiuni atât de largi nu sunt suficiente pentru a demonstra că statul exercită controlul de o manieră care împiedică reprezentarea intereselor exportatorilor sau constituie o emanație a RPC.

79.

În plus, în sensul procedurilor antidumping potrivit regulamentului de bază, trebuie să se demonstreze că controlul exercitat de stat se aplică în mod specific deciziilor luate de asociația respectivă în legătură cu aceste proceduri. Prin urmare, anumite conexiuni sau legături cu guvernul nu exclud în mod necesar și automat reprezentarea simultană de către asociație a producătorilor sau exportatorilor săi în contextul procedurilor antidumping. Rezultă că, în speță, chiar dacă este cert că statul exercită un anumit grad de control, nu s‑a stabilit faptul că entitatea în cauză nu își reprezintă membrii în cadrul procedurilor antidumping specifice în cauză.

80.

În orice caz, în materia dreptului comercial internațional, în care interesele statelor și ale societăților se întrepătrund adesea, autonomia unei asociații în raport cu statul pare să conteze atunci când statul și exportatorii pe care îi reprezintă asociația respectivă au interese opuse. Cu alte cuvinte, în cazul în care membrii asociației au același interes cu cel al statului, distincția între interesele acesteia și cele ale statului nu produce niciun efect. În speță, nu a fost stabilită o astfel de opoziție de interese.

81.

În practică, anumite entități beneficiază de un monopol legal în gestionarea unei activități. Este foarte posibil ca, în contextul comerțului internațional, entitățile respective să fie cele mai în măsură să își reprezinte membrii. În această situație, entitatea în cauză ar trebui să poată participa la procedurile administrative care conduc la instituirea de taxe antidumping.

82.

Prin urmare, argumentul bazat pe intervenția statului nu este suficient pentru a exclude posibilitatea ca CCCME să acționeze în interesul exportatorilor chinezi.

83.

O astfel de apreciere nu este repusă în discuție de Hotărârea din 10 iulie 1986, DEFI/Comisia ( 59 ), în care Curtea a constatat în esență că, în temeiul legislației franceze în materie, guvernul francez are competența de a determina administrarea și politicile organizației vizate și, prin urmare, de a defini interesele pe care această organizație trebuie să le apere. În primul rând, în cauza menționată, statul era destinatarul deciziei Comisiei privind ajutorul de stat, iar întreprinderile care primeau ajutorul erau considerate doar „părți interesate” în procedurile respective și, ca atare, se considera că nu sunt în măsură să încerce să se angajeze într‑o dezbatere în contradictoriu cu Comisia în același mod ca statul membru menționat mai sus ( 60 ). Dimpotrivă, în speță, regulamentul de bază consideră toate întreprinderile, asociațiile reprezentative ale întreprinderilor și toți reprezentanții țărilor în cauză ca fiind părți interesate. Prin urmare, distincția făcută anterior între stat și întreprindere în legislația privind ajutoarele de stat nu este relevantă în sensul procedurilor antidumping. În al doilea rând, în cauza menționată, organizația însăși a confirmat că nu reprezenta beneficiarii ajutorului în discuție, ci reprezenta interese care îi erau proprii. Totuși, în speță, după cum a recunoscut Comisia, CCCME poate fi o organizație care reprezintă industria chineză în ansamblul său. Prin urmare, în speță, întrucât situația CCCME nu este aceeași cu cea a organizației franceze în cauză, nu este posibilă transpunerea mutatis mutandis a raționamentului Curții exprimat în Hotărârea din 10 iulie 1986, DEFI/Comisia ( 61 ).

84.

În sfârșit, în răspunsurile sale la întrebările scrise ale Curții, Comisia a făcut referire la obligativitatea calității de membru pentru a stabili că o entitate precum CCCME nu poate fi o asociație reprezentativă. Totuși, în ședință, Comisia a recunoscut că argumentul său se referea doar la intervenția statului și că problema obligativității calității de membru nu este pertinentă în scopul prezentei proceduri. În orice caz, trebuie observat că, în speță, Comisia nu a prezentat nicio dovadă a unei astfel de obligativități pentru membri. În ședință, CCCME a declarat că nu există o obligativitate a calității de membru și, în absența unor dovezi contrare, nu există niciun motiv pentru a pune la îndoială corectitudinea acestei afirmații.

85.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că, indiferent de presupusa intervenție a RPC în CCCME, această entitate îndeplinește primul criteriu al definiției unei asociații profesionale, în sensul articolului 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994, și, prin urmare, al unei asociații reprezentative, în sensul articolului 5 alineatul (11) din regulamentul de bază.

86.

În ceea ce privește cel de al doilea criteriu, potrivit articolului 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994, majoritatea membrilor entității în cauză trebuie să fie producători, exportatori sau importatori ai produsului care face obiectul anchetei.

87.

Comisia susține în esență că producătorii și exportatorii de fontă nu reprezintă majoritatea membrilor CCCME, ceea ce face ca această asociație să nu poată fi considerată reprezentativă pentru producătorii și exportatorii respectivi. În ședință, Comisia a adăugat că este necesar ca anchetele Comisiei să vizeze majoritatea membrilor entității în cauză.

88.

În această privință, trebuie să constatăm că produsul care face obiectul anchetei poate fi un produs foarte specific, cum este cazul în speță. Situația în care exportatorii sau producătorii unui produs specific, cum ar fi anumite articole din fontă, precum în speță, nu constituie majoritatea membrilor unei asociații este mai mult decât probabilă. Nu pare rezonabil să se solicite existența unei asociații pentru fiecare produs specific în parte. Acest lucru ar conduce în esență la o situație în care, atunci când ancheta antidumping are un domeniu material de aplicare foarte restrâns, nicio asociație nu ar putea fi caracterizată ca fiind o „asociație reprezentativă a exportatorilor”. Prin urmare, considerăm că articolul 6 alineatul 6.11 punctul (i) din Acordul antidumping din 1994 trebuie interpretat în sensul că asociația trebuie să reprezinte un „număr apreciabil de operatori din sectorul în cauză” ( 62 ).

89.

În lumina criteriilor menționate anterior, considerăm că, în speță, nimic nu se opune caracterizării CCCME ca fiind o asociație reprezentativă a exportatorilor produsului în cauză. Prin urmare, în opinia noastră, CCCME a fost îndreptățită să beneficieze de drepturi procedurale în temeiul regulamentului de bază în calitate de asociație reprezentativă a exportatorilor din industria chineză a fontei.

90.

În consecință, trebuie să se considere că CCCME este afectată în mod individual în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ca urmare a nerespectării drepturilor sale procedurale.

91.

În ceea ce privește cerința afectării directe, trebuie să subliniem că, în răspunsul său, Comisia se limitează să precizeze că „aceeași eroare de drept grevează și constatarea afectării directe de la punctele 71-75 din hotărâre[a atacată], deoarece efectul direct se bazează pe constatarea că CCCME beneficiază de drepturi procedurale […], astfel încât și această constatare trebuie anulată”. Totuși, având în vedere raționamentul prezentat mai sus și în lipsa unei contestări mai bine motivate de Comisie, apreciem că Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctele 71-75 din hotărârea atacată, că CCCME poate fi considerată ca fiind direct afectată, întrucât aceasta nu poate asigura respectarea drepturilor sale procedurale decât dacă poate contesta regulamentul în litigiu.

92.

În concluzie, pentru motivele prezentate anterior, propunem Curții anularea argumentației de la punctele 58-60 și 68-70 din hotărârea atacată, întrucât constatarea potrivit căreia, în cursul procedurii administrative, Comisia a recunoscut calitatea de parte interesată a CCCME nu ar putea fi suficientă din punct de vedere juridic pentru a întruni cerințele privind afectarea în mod individual a acesteia în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Totuși, în ipoteza în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei hotărâri. Dimpotrivă, se impune efectuarea unei substituiri a motivelor ( 63 ). În speță, propunem Curții să considere că CCCME trebuie să fie calificată drept o asociație reprezentativă a exportatorilor din industria chineză a fontei și, prin urmare, trebuie să se considere că este afectată în mod individual și direct, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în urma nerespectării drepturilor sale procedurale. Totuși, precizăm că domeniul exact de aplicare al garanțiilor procedurale conferite acestei asociații, care este o chestiune ce ține de fond și nu de admisibilitate, va depinde de toate interesele pe care aceasta le reprezintă ( 64 ) și va face obiectul analizei celui de al cincilea motiv de recurs.

93.

Comisia susține că CCCME nu poate fi calificată drept o asociație reprezentativă și, prin urmare, nu se poate vorbi despre un interes individual sau despre o afectare directă în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Comisia explică faptul că a susținut în fața Tribunalului că dreptul asociațiilor de a avea calitate procesuală activă atunci când acționează în numele membrilor lor se aplică numai în cazul asociațiilor care sunt reprezentative pentru acești membri. Prin respingerea, la punctele 98-103 din hotărârea atacată, a cerinței potrivit căreia o asociație nu poate fi reprezentativă decât dacă este organizată în mod democratic, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

94.

Comisia susține că o asociație profesională mandatată să apere interesele colective ale membrilor săi nu poate fi, în același timp, o emanație a unui stat organizat pe baza unui sistem comunist cu un partid unic. În calitate de asociație profesională, aceasta ar trebui să apere interesele membrilor săi, așa cum sunt ele definite în mod democratic de aceiași membri, în fața statului a cărui emanație este. Conform Comisiei, interpretarea potrivit căreia o asociație profesională face parte dintr‑un stat și, în același timp, apără interesele colective ale membrilor săi împotriva statului respectiv nu respectă principiile fundamentale ale democrației reprezentative, împărtășite de tradiția statelor membre. Luarea în considerare a caracteristicilor specifice ale statului în care este constituită asociația ar fi contrară principiului enunțat la articolul 3 alineatul (5) TUE, potrivit căruia, în relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea Europeană își afirmă și își promovează valorile. În consecință, Comisia invită Curtea să anuleze constatarea Tribunalului potrivit căreia CCCME este o asociație profesională, autorizată să introducă acțiuni în numele membrilor săi.

95.

Intervenientele susțin că CCCME nu este o asociație reprezentativă în sensul articolului 6 alineatul (7) din regulamentul de bază, ci un reprezentant al țării exportatoare în sensul acestei dispoziții. CCCME, organism semipublic, controlează și coordonează activitățile producătorilor‑exportatori pe care îi reprezintă. Astfel, faptul că servește interesele producătorilor‑exportatori este doar o consecință a rolului său semipublic și esențial în gestionarea pieței interne și de export. Pentru a fi o asociație reprezentativă, criteriul reprezentativității trebuie să prevaleze asupra celui al controlului.

96.

CCCME neagă că ar fi o „emanație” a RPC și susține că Comisia nu a prezentat Curții probe care să dovedească contrariul. Existența unei legături cu acest stat nu este suficientă, întrucât și camerele de comerț au legături foarte strânse cu statele lor. În plus, CCCME susține că Comisia, în primul rând, nu a contestat constatarea de fapt de la punctul 91 din hotărârea atacată privind obiectul de activitate al CCCME, în al doilea rând, nu a demonstrat că aceasta nu este organizată în mod democratic și, în al treilea rând, nu a contestat faptul că obiectul de activitate al CCCME îi permite să se implice în acțiuni în justiție vizând apărarea intereselor membrilor săi. CCCME subliniază de asemenea că statutul său demonstrează că membrii săi au drept de vot.

97.

Cu titlu preliminar, dorim să subliniem că întrebarea dacă o entitate este o „asociație reprezentativă […] a exportatorilor” în sensul regulamentului de bază ( 65 ) este o chestiune distinctă față de întrebarea dacă entitatea respectivă își poate reprezenta membrii într‑o acțiune directă în fața Tribunalului în cadrul unei acțiuni în anulare. Astfel, după cum s‑a explicat mai sus ( 66 ), trebuie să se facă distincție între a doua excepție de inadmisibilitate și prima excepție de inadmisibilitate, în măsura în care se referă la capacitatea CCCME de a introduce o acțiune în anulare în numele membrilor săi. Posibilitatea ca o asociație să își reprezinte membrii în fața instanțelor Uniunii, și anume calitatea procesuală activă a acesteia, depinde de criteriile elaborate de jurisprudență în raport cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

98.

Trebuie să amintim că o asociație, mandatată să apere interesele colective ale producătorilor, nu poate, în principiu, să introducă o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE decât dacă poate invoca un interes propriu sau dacă întreprinderile pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au ele însele calitate procesuală activă în mod individual ( 67 ). În consecință, în temeiul acestei dispoziții, este admisibilă acțiunea introdusă de o asociație care acționează în locul unuia sau mai multora dintre membrii săi care ar fi putut ei înșiși să introducă o acțiune admisibilă ( 68 ), cu condiția ca acești membri să nu fi introdus ei înșiși o acțiune pentru a‑și proteja propriile interese ( 69 ).

99.

Cu toate acestea, trebuie arătat că în dreptul primar al Uniunii nu există o definiție uniformă sau criterii uniforme ale unei asociații care este răspunzătoare de protejarea intereselor colective ale membrilor săi. În această privință, întrucât articolul 263 al patrulea paragraf TFUE nu face nicio trimitere la legislațiile naționale în ceea ce privește semnificația care trebuie reținută pentru noțiunea de asociație, aceasta trebuie considerată o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform pe întreg teritoriul Uniunii Europene ( 70 ). Potrivit jurisprudenței, această noțiune trebuie interpretată ținând seama de formularea dispoziției respective, dar și de contextul în care apare și de obiectivele urmărite de normele din care face parte ( 71 ).

100.

Întrucât, în scopul aplicării articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, nici dispozițiile de drept primar al Uniunii, nici jurisprudența Curții nu au definit noțiunea de „asociație” ( 72 ), ne axăm pe contextul normelor care reglementează asociațiile. Suntem de acord cu Comisia că, potrivit tradițiilor comune ale statelor membre, noțiunea de asociație presupune că aceste entități sunt libere să se autoguverneze fără intervenția statului, în conformitate cu propriile norme și proceduri și în special independent de guvern și de alte autorități publice ( 73 ). Aceste caracteristici decurg din dreptul fundamental la libertatea de asociere în sensul articolului 12 din cartă și al articolului 11 din CEDO ( 74 ). Prin urmare, legislațiile naționale care pun în aplicare acest drept fundamental, recunoscut de toate statele membre, trebuie să respecte aceste cerințe. În această privință, Comisia susține în mod întemeiat că, potrivit legislațiilor naționale ale statelor membre, în general, statul nu participă la procesele decizionale ale asociațiilor ( 75 ). Totuși, astfel cum s‑a arătat anterior ( 76 ), această libertate nu poate fi utilizată pentru a descuraja părțile să își exercite dreptul la apărare garantat de articolele 41 și 47 din cartă, în scopul calității procesuale în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

101.

Este adevărat că Curtea permite intervenții ale asociațiilor reprezentative, al căror scop constă în apărarea intereselor membrilor lor în cauze care ridică probleme de principiu de natură să îi afecteze pe acești membri ( 77 ). Totuși, în Hotărârea Venezuela/Consiliul ( 78 ), Curtea a statuat că o interpretare contextuală și teleologică a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE în lumina principiilor controlului jurisdicțional efectiv și statului de drept pledează în favoarea constatării calității procesuale active a unui stat, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de dispoziția menționată ( 79 ). Dorim să subliniem că, în cauza respectivă, Curtea nu a statuat ca posibilitatea de a introduce o acțiune în anulare prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE să depindă de procesul decizional democratic dintr‑un stat terț, cu toate că aspectul reprezentativității democratice a statului respectiv poate constitui o problemă. Procedând astfel, Curtea a adoptat o abordare „neutră din punctul de vedere al valorilor”, potrivit căreia calitatea procesuală a unui stat – care poate fi înțeles printre altele ca o comunitate politică și culturală la care particularii se asociază pe baza unor criterii diferite, cum ar fi naționalitatea, reședința sau religia – ( 80 ) nu a fost condiționată de regimul acestuia, iar procesul decizional democratic nu a constituit nicidecum un factor în această analiză.

102.

În lumina acestei interpretări, în măsura în care Comisia justifică, în speță, cerința unei condiții suplimentare referitoare la reprezentativitatea asociației în discuție în temeiul principiilor fundamentale ale democrației și al principiului prevăzut la articolul 3 alineatul (5) TUE ( 81 ), această cerință ar avea ca efect limitarea nejustificată a accesului CCCME la instanțe în numele membrilor săi și ar restrânge principiul protecției jurisdicționale efective garantat de articolul 47 din cartă.

103.

În ceea ce privește acest din urmă principiu, Curtea a statuat că, deși condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie să fie interpretate în lumina dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, o asemenea interpretare nu poate avea ca efect înlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratatul menționat ( 82 ). Totuși, în speță, nu există astfel de condiții. Mai degrabă, interpretarea acestei dispoziții propusă de Comisie echivalează cu adăugarea unei noi condiții, care are ca efect limitarea accesului anumitor entități la Tribunal.

104.

În plus, un argument pentru a permite unei asociații să acționeze în numele membrilor săi este că ar scuti Tribunalul de soluționarea unui număr mare de cereri și că respectă cerința privind buna administrare a justiției, întrucât poate evita formularea unui număr mare de acțiuni împotriva acelorași acte de către membrii asociației care își reprezintă interesele ( 83 ). Prin urmare, condiția suplimentară menționată anterior sugerată de Comisie nu este justificată în lumina rațiunii reprezentării în fața instanțelor de către o asociație.

105.

Prin intermediul celei de a doua excepții, Comisia critică punctele 89-103 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a respins cererea referitoare la posibilitatea CCCME de a introduce o acțiune în numele membrilor săi. La aceste puncte, Tribunalul a respins interpretarea propusă de Comisie potrivit căreia Hotărârea din 28 februarie 2019, Consiliul/Growth Energy și Renewable Fuels Association ( 84 ), ar fi introdus o cerință referitoare la reprezentativitatea asociației în discuție.

106.

Totuși, în opinia noastră, contrar celor susținute de Comisie, Hotărârea din 28 februarie 2019, Consiliul/Growth Energy și Renewable Fuels Association, nu introduce o condiție suplimentară privind reprezentativitatea asociației în discuție. În plus, niciun element din hotărârea menționată nu indică faptul că procesul decizional democratic ar trebui să constituie un factor în stabilirea reprezentativității unei asociații profesionale.

107.

În special, la punctul 123 din hotărârea menționată, Curtea a statuat că „nu se poate admite că absența dreptului de vot al anumitor membri ai unei asociații sau a unui alt instrument care să le permită să își valorifice interesele în cadrul acesteia din urmă este suficientă pentru a stabili că respectiva asociație nu are ca obiect să reprezinte astfel de membri”. Curtea a concluzionat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat că revenea asociației în discuție să demonstreze nu numai că membrii săi erau vizați direct și individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ci și că membrii ale căror interese intenționau să le apere trebuiau, în plus, să poată să își valorifice interesele individuale în cadrul acestor asociații. Procedând astfel, Curtea a exclus în mod explicit aplicarea drepturilor individuale în cadrul asociațiilor, și anume cerința ca membrii asociației să aibă posibilitatea să își valorifice interesele în cadrul asociației respective ( 85 ).

108.

În plus, așa cum am subliniat deja în analiza referitoare la prima excepție de inadmisibilitate, chestiunea controlului statului și a procesului decizional democratic ridică problema dovezilor unui astfel de proces decizional ( 86 ). În acest sens, menționăm că, în fața Tribunalului, Comisia a contestat dovada reprezentării, susținând că „decizia CCCME de a depune [cererea de anulare]” și împuternicirile date CCCME nu sunt suficiente pentru a stabili existența procesului democratic în cadrul asociației. De asemenea, aceasta a făcut trimitere la articolul 4 din statutul CCCME, care se referă la controlul exercitat de ministere ( 87 ).

109.

O astfel de legătură cu statul, după cum s‑a menționat deja ( 88 ), este insuficientă pentru a declara că CCCME este o emanație a statului sau că CCCME nu este organizată în mod democratic. Într‑adevăr, problema dacă CCCME este organizată în mod democratic este prea amplă pentru a decide în privința reprezentativității acesteia ( 89 ). Comisia însăși este de acord că, în speță, nu este vorba despre structura drepturilor de vot, ci despre faptul că CCCME acționează în conformitate cu instrucțiunile ministerelor de resort din RPC ( 90 ). Totuși, trebuie să menționăm că, în speță, nu există nicio indicație cu privire la modul în care a fost luată decizia de a depune o cerere în fața Tribunalului sau dacă guvernul a jucat un rol în luarea acestei decizii. Dovezile furnizate Tribunalului nu sunt suficiente pentru a demonstra că decizia de a introduce acțiunea a fost luată fără acordul membrilor și la solicitarea guvernului menționat.

110.

Prin urmare, considerăm că Curtea ar trebui să respingă cea de a doua excepție de inadmisibilitate, potrivit căreia CCCME nu este reprezentativă pentru membrii săi în cadrul acțiunilor în justiție.

111.

Comisia subliniază că, în ceea ce privește celelalte recurente, care nu sunt reprezentate de CCCME, a susținut în fața Tribunalului că existau îndoieli cu privire la dreptul semnatarilor de a semna mandatele. În opinia Comisiei, întrucât a refuzat, la punctele 133-137 din hotărârea atacată, să verifice dacă semnatarii erau mandatați în acest sens, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

112.

Această instituție se întemeiază pe Hotărârea Barge/Înalta Autoritate ( 91 ), în care Curtea a statuat că avocatul care acționează în numele unei părți nu are obligația să prezinte dovada unui mandat în forma corespunzătoare pentru introducerea unei acțiuni, cu excepția cazului în care este contestată existența împuternicirii în acest sens. Potrivit Comisiei, articolul 38 din Regulamentul de procedură al Curții în vigoare la acea dată nu prevedea obligația prezentării unui mandat pentru acțiunile introduse de persoane fizice. Totuși, în cauza menționată, Curtea, întemeindu‑se pe statutul său, a permis intervenientei să conteste existența unui „mandat în forma corespunzătoare” și a statuat că, într‑o astfel de situație, Curtea trebuie să solicite dovada acestuia. O modificare a Regulamentului de procedură al Tribunalului nu poate contraveni unei cerințe prevăzute în statutul menționat, care constituie o normă superioară acestui regulament de procedură.

113.

În prezenta cauză, Comisia solicită Curții să ceară celorlalte recurente să prezinte documentele necesare pentru a verifica dacă există mandate în forma corespunzătoare.

114.

Recurentele susțin că, în fața Tribunalului, Comisia nu a exprimat îndoieli cu privire la dreptul semnatarilor de a semna mandatele, ci a contestat caracterul complet al documentelor formale. Tribunalul a confirmat în mod întemeiat că Regulamentul său de procedură nu impunea prezentarea dovezii că mandatul dat avocatului i‑a fost încredințat acestuia de o persoană autorizată în acest scop. Totuși, Tribunalul nu a constatat că nu mai are obligația de a verifica dacă persoana care semnează un mandat este într‑adevăr autorizată să facă acest lucru. Tribunalul a constatat doar că documentele obligatorii sunt conforme cu cerințele. Comisia nu a repus în discuție faptul că mandatele au fost date de persoane care erau autorizate în acest scop. În lipsa unor argumente întemeiate de natură să repună în discuție aspectele expuse de mai sus, Tribunalul nu are obligația de a solicita prezentarea unor astfel de dovezi.

115.

Cu titlu introductiv, trebuie să observăm faptul că, în fața Tribunalului, Comisia a susținut că, în ceea ce privește alte șapte persoane juridice ale căror nume figurează în anexa I la hotărârea atacată, funcția indicată a persoanei care a semnat mandatul era de „director general”, „director executiv”, „controlor financiar” sau „director”, fără nicio altă precizare și fără să se justifice dacă, în temeiul dreptului chinez, această persoană era abilitată să semneze un asemenea mandat. În ceea ce privește celelalte două persoane juridice ale căror denumiri sunt menționate în anexa respectivă, Comisia a susținut că acestea au furnizat un mandat care nu menționa calitatea semnatarului, fără a anexa, în plus, niciun document care să ateste că semnatarul avea autoritatea de a semna un astfel de document.

116.

În această privință, potrivit articolului 19 a treia și a patra teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din statut ( 92 ), părțile, altele decât statele membre și instituțiile Uniunii Europene, trebuie să fie reprezentate de un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru.

117.

Pentru ca o acțiune în anulare să fie admisibilă, este necesar să se demonstreze că persoana în cauză a luat într‑adevăr hotărârea de a introduce acțiunea și că avocații care pretind că o reprezintă au fost într‑adevăr mandatați în acest scop ( 93 ). Astfel, articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului impune avocaților, în cazul în care partea pe care o reprezintă este o persoană juridică de drept privat, să depună la grefa Tribunalului dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către această persoană, întrucât neprezentarea unei astfel de dovezi poate atrage, potrivit articolului 51 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.

118.

În ceea ce privește articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, trebuie să precizăm că, spre deosebire de o versiune anterioară a regulamentului ( 94 ), această dispoziție nu prevede că o parte trebuie să facă dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către un reprezentant autorizat în acest scop. În jurisprudența sa, Tribunalul a dedus din modificarea Regulamentului de procedură că nu este necesară o astfel de dovadă ( 95 ).

119.

Cu toate acestea, considerăm că relaxarea normelor de procedură în etapa depunerii unei cereri de formulare a unei acțiuni în anulare nu afectează cerința de fond menționată mai sus referitoare la reprezentarea reclamanților de către avocații acestora, prevăzută la articolul 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, care este o normă de rang superior acestui regulament de procedură. Într‑o hotărâre recentă, Curtea a apreciat că aplicarea condiției de independență impusă de articolul 19 reprezentanților părților neprivilegiate poate face obiectul unui control restrâns exercitat de instanța Uniunii ( 96 ). Prin analogie, același grad de control trebuie să se aplice condiției referitoare la reprezentare, în ceea ce privește validitatea mandatului încredințat avocatului reclamantului.

120.

Prin urmare, faptul că noua dispoziție, articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, nu conține o trimitere explicită la cerința privind prezentarea unei astfel de dovezi nu scutește Tribunalul de obligația de a verifica validitatea autorității persoanei care semnează mandatul, în cazul în care intervenienta a contestat în mod explicit această validitate. Comisia subliniază în mod întemeiat că, în cazul contestării validității mandatului încredințat de o parte avocatului său, aceasta trebuie să poată dovedi că semnatarul mandatului este autorizat în mod corespunzător în acest scop ( 97 ).

121.

În consecință, apreciem că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, întrucât Regulamentul său de procedură nu impune să se dovedească faptul că mandatul unui avocat este încredințat de o persoană autorizată în acest scop, contestarea legalității acestui mandat de către Comisie trebuia respinsă.

122.

Acestea fiind spuse, atunci când contestă exercitarea unei astfel de competențe, Comisiei îi revine cel puțin sarcina de a demonstra existența unei cauze prima facie în acest sens. În speță, Comisia se întemeiază pe simple afirmații. În primul rând, aceasta se întemeiază pe faptul că anumiți semnatari ai mandatelor în discuție nu își precizează atribuțiile și nu anexează niciun document care să ateste autoritatea de a semna astfel de acte. În al doilea rând, Comisia își bazează afirmațiile pe faptul că anumiți semnatari, care și‑au precizat funcția de director executiv, director general, controlor financiar sau director, nu au dovedit că, în temeiul dreptului chinez, erau autorizați să semneze astfel de mandate. Asemenea afirmații trebuie totuși să fie justificate în mod corespunzător ( 98 ).

123.

Rezultă că punctul 136 din hotărârea atacată este afectat de o eroare de drept. Cu toate acestea, în ipoteza în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei hotărâri. Mai degrabă, se impune efectuarea unei substituiri a motivelor ( 99 ). În speță, recomandăm Curții să anuleze acest punct și să considere că pretențiile Comisiei nu constituie o contestare pe fond a faptului că autoritatea acordată avocatului reclamantului i‑a fost conferită în mod corespunzător de către o persoană autorizată în acest sens.

124.

Vom analiza în continuare fondul cauzei, concentrându‑ne în special asupra primului aspect al primului motiv de recurs, precum și asupra celui de al doilea și a celui de al cincilea motiv de recurs.

125.

Potrivit recurentelor, Tribunalul a săvârșit o eroare la punctele 152-211 și 398-403 din hotărârea atacată prin faptul că nu a constatat nicio încălcare a articolului 3 alineatele (2), (3), (5), (6) și (7) din regulamentul de bază și a principiului bunei administrări în legătură cu datele referitoare la importuri.

126.

Vom începe prin a observa că Comisia a efectuat ajustări ale datelor referitoare la importuri, care sunt descrise la punctele 159-166 din hotărârea atacată. În esență, aceste ajustări s‑au întemeiat pe ideea că proporțiile volumelor diferitelor produse care se încadrează la același cod de produs au rămas neschimbate în timp și între țări. Recurentele au contestat ajustările respective în fața Tribunalului, considerând că această metodă se întemeiază pe ipoteze nejustificate și nerezonabile, ceea ce face ca volumele luate în considerare să nu se bazeze pe elemente de probă pozitive.

127.

Tribunalul a respins aceste argumente la punctul 196 din hotărârea atacată. A statuat că, în lipsa unor informații mai precise și mai recente, cu un grad de fiabilitate similar sau mai ridicat, având în vedere caracterul rezonabil și plauzibil al estimărilor prezentate de Comisie și larga marjă de apreciere recunoscută acestei instituții, volumul importurilor a fost stabilit în mod corect.

128.

În fața Curții, recurentele au invocat două argumente, pe care le vom examina în continuare.

129.

Recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a statuat că datele referitoare la importuri invocate de Comisie pot fi considerate elemente de probă pozitive și că utilizarea acestora era justificată. Motivarea hotărârii atacate nu răspunde criticii referitoare la ipoteza pe care s‑a întemeiat Comisia, potrivit căreia proporția volumelor și prețurile produselor care se încadrează la un anumit cod, derivat din Nomenclatura combinată (NC) ( 100 ) în anii de referință, au rămas neschimbate în anii următori și au fost aplicate la origini diferite. Acestea susțin că, atunci când a afirmat că Comisia era îndreptățită să ia în considerare datele din anul de referință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept. În special, recurentele contestă punctul 194 din hotărârea atacată, în care Tribunalul este de acord cu aplicarea estimărilor pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a respinge primul aspect al primului motiv invocat în primă instanță. În opinia recurentelor, Tribunalul nu răspunde la argumentul acestora, potrivit căruia Comisia nu era îndreptățită să se întemeieze pe ipoteza menționată mai sus.

130.

Recurentele arată că, în lipsa unor elemente de probă justificative, o astfel de ipoteză nu poate fi rezonabilă și nu îndeplinește cerința privind elementele de probă pozitive prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Datele referitoare la importuri sunt invocate în mod specific pentru a aprecia evoluția importurilor și diferențele dintre țări. Prin urmare, recurentele consideră că ipoteza inexistenței unei astfel de evoluții este absurdă.

131.

Comisia, susținută de interveniente, argumentează că Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat că este îndeplinită cerința privind elementele de probă pozitive prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază.

132.

De la bun început, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere în special în domeniul măsurilor antidumping și al stabilirii prejudiciului, ca urmare a complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le examineze ( 101 ).

133.

În acest sens, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, îi revine Comisiei sarcina de a prezenta elemente de probă pozitive și de a efectua o examinare obiectivă a datelor referitoare la elementele prejudiciului ( 102 ).

134.

Prin urmare, controlul exercitat de instanța Uniunii trebuie să privească nu numai aspectul existenței unor eventuale erori de drept, ci și verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere. Mai exact, aceasta este situația în ceea ce privește stabilirea existenței unui prejudiciu adus industriei Uniunii, care presupune aprecierea unor situații economice complexe ( 103 ). De asemenea, îi revine reclamantului sarcina de a prezenta elemente de probă care să permită Curții să constate că, la stabilirea prejudiciului, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere ( 104 ).

135.

În plus, controlul realizat de Tribunal referitor la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările nu constituie o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe aceea a instituțiilor. Controlul menționat nu afectează puterea largă de apreciere a acestor instituții în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să examineze dacă aceste elemente sunt de natură să susțină concluziile la care au ajuns instituțiile. Prin urmare, Tribunalul trebuie nu numai să verifice exactitatea elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă ele sunt de natură să susțină concluziile deduse ( 105 ).

136.

În speță, Curtea trebuie să decidă dacă Tribunalul a fost de acord în mod întemeiat cu abordarea Comisiei de a extrapola volumele absolute și relative ale importurilor produsului în cauză pentru anii și țările de referință la anii următori și la alte țări.

137.

În ceea ce privește utilizarea datelor Eurostat, Curtea nu a susținut doar că este adecvată utilizarea lor în scopul stabilirii unui prejudiciu ( 106 ), ci și că se impune examinarea lor de către Comisie „cu toată diligența necesară” atunci când aceste date sunt contestate ( 107 ). Totuși, potrivit jurisprudenței Curții, „contestarea” datelor Eurostat înseamnă că părțile trebuie să demonstreze existența unor inexactități materiale, care echivalează cu erori de fapt ( 108 ). O astfel de regulă rezultă din jurisprudența menționată anterior, potrivit căreia îi revine reclamantului sarcina de a prezenta elemente de probă care să permită Curții să constate că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere la stabilirea prejudiciului. Trebuie precizat că recurentele au susținut în fața Tribunalului că nici Comisia, nici autorii plângerii nu au explicat de ce ar fi justificate sau rezonabile aceste ipoteze, că Comisia nu a încercat să obțină informații pentru a verifica acuratețea acestor ipoteze și, prin urmare, că datele referitoare la importuri nu se bazează pe elemente de probă pozitive ( 109 ). Procedând astfel, recurentele au urmărit în esență să transfere sarcina probei asupra Comisiei și să se exonereze de obligația de a contesta efectiv fiabilitatea datelor utilizate.

138.

Prin urmare, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că, în cazul în care părțile doresc să conteste fiabilitatea datelor utilizate de Comisie în ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, acestea trebuie să își susțină aserțiunile cu elemente de probă de natură să pună la îndoială în mod concret credibilitatea metodei sau a datelor utilizate de această instituție ( 110 ). În speță, Tribunalul nu a identificat o astfel de eroare de fapt și, în acest stadiu, Curtea ar trebui să se abțină de la o reevaluare a faptelor, care nu este de competența sa în cadrul unui recurs.

139.

În ceea ce privește ajustările și extrapolările în scopul stabilirii prejudiciului, Curtea nu a stabilit un standard care să definească ce reprezintă o ajustare sau o extrapolare permisă. Prin urmare, Curtea ar trebui să evalueze dacă ajustările și extrapolările în discuție sunt admisibile în temeiul rapoartelor Organului de apel al OMC în lumina articolului 3 alineatul 3.1 din Acordul antidumping din 1994.

140.

În acest sens, în raportul „Statele Unite – oțel laminat la cald”, Organul de apel al OMC a stabilit că noțiunea de „elemente de probă pozitive” se referă „la calitatea elementelor de probă pe care se pot baza autoritățile pentru a stabili un aspect” și că termenul „pozitive” înseamnă „că dovezile trebuie să aibă un caracter afirmativ, obiectiv și verificabil și că trebuie să fie credibile” ( 111 ).

141.

În plus, în raportul „Mexic – Taxe antidumping la orez”, Organul de apel al OMC a acceptat că, în limitele puterii de apreciere de care dispune o autoritate însărcinată cu ancheta în adoptarea unei metodologii care să îndrume analiza prejudiciului, este de așteptat ca autoritatea respectivă să fie nevoită să se bazeze pe ipoteze rezonabile sau să formuleze deducții. Totuși, a adăugat că, procedând în acest mod, autoritatea însărcinată cu ancheta trebuie să se asigure că concluziile sale se bazează pe „elemente de probă pozitive”. Astfel, atunci când o concluzie se bazează pe ipoteze, aceste ipoteze trebuie să fie derivate ca deducții rezonabile dintr‑o bază credibilă de fapte și trebuie să fie suficient de bine explicate, așa încât obiectivitatea și credibilitatea lor să poată fi verificate ( 112 ). În speță, Organul de apel al OMC a considerat că autoritatea însărcinată cu ancheta în discuție trebuia „să justifice caracterul rezonabil și credibil al anumitor ipoteze” ( 113 ).

142.

Din aceste rapoarte rezultă că, în cazul în care nu sunt disponibile date care să permită stabilirea directă a existenței anumitor fapte, autoritatea însărcinată cu ancheta poate stabili existența prejudiciului pe baza unor date ajustate, derivate din deducții sau ipoteze rezonabile. Aceasta ridică problema stabilirii a ce anume constituie o deducție rezonabilă sau o ipoteză rezonabilă. În opinia noastră, o ipoteză sau o deducție este rezonabilă atunci când este mai probabil să fie adevărată decât să fie falsă. Este vorba despre o apreciere a probabilității scenariilor, în care deducțiile rezonabile au o probabilitate ridicată de a fi adevărate. În primul rând, în acest scop, atunci când Comisia se bazează pe o deducție făcută cu utilizarea unor ajustări ale datelor cunoscute, aceste date trebuie să fie fiabile și corecte. Prin urmare, Comisia recurge, în general, la datele Eurostat, care au fost colectate în cadrul unei proceduri consacrate ce implică un nivel suficient de control. În al doilea rând, ajustările trebuie să fie efectuate prin aplicarea unei metode plauzibile și transparente, asigurând astfel o deducție foarte probabilă, care poate constitui o deducție rezonabilă sau o ipoteză rezonabilă ( 114 ).

143.

În consecință, în ceea ce privește evaluarea ajustărilor și extrapolărilor în scopul stabilirii prejudiciului, controlul jurisdicțional trebuie să se limiteze la verificarea faptului dacă ipoteza de la care pornește Comisia se bazează pe date fiabile și corecte și dacă ajustările sunt efectuate prin aplicarea unei metode plauzibile și transparente. Având în vedere aceste considerații, Tribunalul ar fi trebuit să examineze dacă ajustările și extrapolările efectuate de Comisie asupra datelor Eurostat referitoare la produsele în cauză constituie o deducție rezonabilă sau o ipoteză rezonabilă.

144.

În hotărârea atacată, Tribunalul a explicat foarte detaliat modul în care a efectuat Comisia ajustări și extrapolări și a specificat dacă datele utilizate de Comisie pot fi calificate din punct de vedere juridic drept elemente de probă pozitive ( 115 ). În primul rând, a descris proiecția proporției de 30 % din volumul importurilor care fac obiectul unui dumping pentru perioada de după 2014. În esență, Comisia s‑a bazat pe datele existente cunoscute, și anume pe defalcarea produselor importate pentru o perioadă anterioară anului 2014 ( 116 ). În al doilea rând, întrucât procentul exact al defalcării în funcție de țara de origine a anumitor produse nu era cunoscut, Tribunalul a explicat metoda de estimare a procentului din volumul importurilor produsului în cauză în funcție de țara de origine ( 117 ). În al treilea rând, Tribunalul a clarificat modul în care Comisia, din oficiu, a dedus volumul unei categorii specifice de produse (grilaje pentru canale de scurgere), luând în considerare vânzările medii ale acestor produse realizate de producătorii‑exportatori incluși în eșantion în cursul perioadei vizate de anchetă ( 118 ). În lumina acestor explicații detaliate, Tribunalul a stabilit prima facie că aceste metode sunt plauzibile și transparente. În continuare, Tribunalul a procedat la o apreciere detaliată a celor trei critici formulate de recurente ( 119 ).

145.

În această privință, este important de subliniat faptul că, în cadrul aprecierii sale, Tribunalul a constatat în esență că Comisia s‑a bazat pe proporții fiabile și precise în ceea ce privește perioadele anterioare sau diferitele țări de origine. Astfel, la punctul 196 din hotărârea atacată, Tribunalul menționează „caracterul rezonabil și plauzibil” al estimărilor prezentate de Comisie. În esență, acesta a ținut cont de faptul că ajustările și extrapolările au un fundament credibil și că sunt adecvate. Procedând în acest mod, Tribunalul a examinat absența unei erori vădite de apreciere și probabilitatea rezonabilă ca ipoteza să fie adevărată, ceea ce, în opinia noastră, după cum s‑a explicat mai sus ( 120 ), reprezintă criteriul juridic corect.

146.

În special, recurentele au susținut în ședință că au existat în mod cert schimbări în proporțiile produselor în cauză și că ipoteza că nu ar fi existat schimbări este „vădit ilogică”. Acestea au argumentat că, potrivit „unei logici simple”, proporțiile produselor s‑au modificat în timp. În opinia noastră, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că estimările sunt plauzibile și rezonabile și că, prin urmare, Comisia a procedat în mod rezonabil atunci când a presupus că volumul importurilor produsului în cauză încadrat la un anumit cod din NC sau provenind dintr‑o anumită țară a rămas constant în timp. Așa cum au susținut intervenientele în ședință în fața Curții, se poate presupune în mod rezonabil că cererea pentru cele două produse în cauză, și anume mobilierul urban și gurile de vizitare, a fost stabilă înainte și după 2014, întrucât aceste două produse au o durată de viață destul de lungă, iar volumul importurilor acestor produse a rămas stabil în timp. Astfel, a existat o probabilitate ridicată ca proporția acestor produse să fi rămas aceeași înainte de anul 2014, când existau date privind această proporție, și după anul 2014, când datele respective nu au existat. După cum s‑a arătat anterior, Comisia s‑a bazat pe date cunoscute și a urmat o metodă plauzibilă și transparentă, asigurând astfel o concluzie cu o probabilitate ridicată de a fi adevărată. În consecință, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a constatat caracterul rezonabil al concluziei trase de Comisie.

147.

Prin urmare, având în vedere rapoartele susmenționate ale Organului de apel al OMC care acceptă „deducții rezonabile” ( 121 ) și puterea largă de apreciere acordată Comisiei ( 122 ), considerăm că datele referitoare la produsul în cauză pot fi extrapolate și ajustate după cum s‑a explicat ( 123 ). Ajustările și extrapolările în cauză constituie elemente de probă pozitive în sensul rapoartelor Organului de apel al OMC și în sensul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare la punctele 183-196 din hotărârea atacată atunci când a respins criticile reclamanților și a aprobat estimările în discuție.

148.

În recursul formulat, recurentele critică faptul că, la punctele 178 și 179 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins datele alternative pe care acestea le‑au furnizat. În fața Tribunalului, recurentele au susținut că Comisia ar fi trebuit să ia în considerare datele vamale chinezești privind exporturile, care arată că estimările Uniunii Europene au fost exagerate ( 124 ).

149.

Pentru a evita să ofere o reacție la datele utilizate efectiv de Comisie, recurentele au prezentat date alternative. La punctele 178 și 179 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins în mod întemeiat pretențiile recurentelor, precizând că le revine reclamanților, în cazul în care intenționează să conteste fiabilitatea datelor utilizate de Comisie cu privire la volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, sarcina de a‑și susține afirmațiile prin elemente de natură să dea naștere unei îndoieli, în mod concret, asupra credibilității metodei sau a datelor utilizate de această instituție. Astfel, Tribunalul a reamintit că un reclamant nu se poate limita să prezinte cifre alternative, ci trebuie să prezinte elemente susceptibile să le pună în discuție pe cele furnizate de Comisie.

150.

În cadrul recursului, se pare că recurentele nu identifică nicio eroare de drept specifică în această analiză, ceea ce face ca acest argument să fie inadmisibil. În orice caz, argumentul trebuie respins ca nefondat. Pentru motivele pe care le‑am explicat mai sus ( 125 ), părțile trebuie să își susțină afirmațiile cu elemente de probă de natură să pună la îndoială în mod concret credibilitatea metodei sau a datelor utilizate de această instituție ( 126 ), mai degrabă decât să se limiteze la a furniza cifre alternative din surse diferite. Astfel cum s‑a explicat mai sus, îi revine reclamantului sarcina de a prezenta elemente de probă care să permită Tribunalului să constate că, la stabilirea prejudiciului, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere ( 127 ).

151.

În aceste împrejurări, propunem Curții să respingă primul aspect al primului motiv de recurs ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

152.

Recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 302-311 din hotărârea atacată întrucât a examinat numai argumentele lor referitoare la costurile de producție ale uneia dintre întreprinderile din Uniune (Saint‑Gobain PAM), iar nu și pe cele referitoare la rentabilitatea acesteia. În special, având în vedere că Saint‑Gobain PAM a vândut produsul în cauză atât direct unor clienți independenți, cât și indirect, prin intermediul entităților de vânzare afiliate, singura modalitate de a stabili profitul realizat efectiv de grupul Saint‑Gobain PAM era de a compara, pe de o parte, prețurile de vânzare către clienți neafiliați și, pe de altă parte, costurile de producție ale producătorului și costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale (denumite în continuare „costurile VAG”) ale revânzătorilor.

153.

Luând în calcul numai costurile de producție suportate de Saint‑Gobain PAM în procesul de fabricație, indiferent de tipul de vânzare care ar avea loc ulterior, Comisia nu a luat în considerare la calcularea rentabilității globale a acestei întreprinderi profiturile „ascunse” obținute de producător din vânzările către entitățile afiliate. În cadrul audierii, recurentele au susținut că Comisia a exclus costurile revânzătorilor independenți.

154.

În special, recurentele susțin că, într‑o situație în care entitățile de vânzare afiliate realizează un profit de 2 % din vânzările lor către clienți neafiliați și în care producătorul realizează un profit de 10 % din vânzările sale către entitățile de vânzare afiliate, profitul total real al grupului Saint‑Gobain PAM ar fi reprezentat de suma cifrelor obținute pe baza acestor procente. Totuși, prin aplicarea propriei metode, Comisia ar fi concluzionat în această situație că grupul Saint‑Gobain PAM ar fi realizat un profit total de numai 2 %. Profitul suplimentar de 10 % obținut de producător din vânzările sale către entitățile de vânzare afiliate rămâne „ascuns”, iar aceste vânzări sunt considerate costuri în scopul analizei prejudiciului.

155.

Comisia, sprijinită de interveniente, susține că al doilea motiv de recurs este inadmisibil.

156.

De la bun început, trebuie amintit că, potrivit articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, stabilirea existenței unui prejudiciu se întemeiază pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă a efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii. În ceea ce privește în special efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat prevede obligația de a analiza dacă a existat, în cazul acelor importuri, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria Uniunii sau dacă aceste importuri au ca efect, în schimb, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care altfel s‑ar fi produs.

157.

Cu privire la aprecierea acestui impact, articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că ea trebuie să se întemeieze pe o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care afectează situația industriei Uniunii. Această dispoziție conține o listă a diferiților factori care pot fi luați în considerare. Ea prevede de asemenea că respectiva listă nu este exhaustivă și că unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază de evaluare decisivă ( 128 ).

158.

Referitor la acest motiv de recurs, se impun două observații preliminare.

159.

În primul rând, în ceea ce privește factorii menționați la punctul anterior, este important să se facă distincția între indicatorii macroeconomici și cei microeconomici. Pe de o parte, în cazul indicatorilor macroeconomici, cum ar fi producția, capacitatea de producție, gradul de utilizare a capacității de producție, volumul vânzărilor, cota de piață, gradul de ocupare a forței de muncă, creșterea economică, productivitatea, amploarea marjei de dumping și redresarea în urma practicilor de dumping anterioare, acești indicatori se bazează pe datele industriei Uniunii în ansamblu, adică ale tuturor producătorilor din Uniune ( 129 ). Pe de altă parte, în ceea de privește indicatorii microeconomici, aceștia includ prețurile unitare medii, costul unitar, costurile cu forța de muncă, stocurile, rentabilitatea, fluxul de numerar, investițiile, randamentul investițiilor și capacitatea de a mobiliza capitaluri. Din considerentele (161)-(167) ale regulamentului provizoriu reiese că acești din urmă factori au fost examinați pe baza informațiilor obținute din răspunsurile producătorilor din Uniunea Europeană incluși în eșantion la chestionarul Comisiei privind prejudiciul ( 130 ).

160.

Cel de al doilea motiv de recurs pare să se refere la un anumit indicator de prejudiciu microeconomic, și anume rentabilitatea industriei Uniunii. Întrucât acesta este un indicator de prejudiciu microeconomic, Comisia și‑a bazat calculele pe răspunsurile la acest chestionar ( 131 ).

161.

În al doilea rând, calculul rentabilității este explicat în considerentul (161) al regulamentului provizoriu, iar rezultatele acestuia apar în tabelul 12 din regulamentul respectiv. Comisia a explicat că „a stabilit rentabilitatea celor trei producători din Uniune[a Europeană] incluși în eșantion prin exprimarea profitului net înainte de impozitare realizat din vânzările produsului similar către clienți neafiliați din Uniune ca procent din cifra de afaceri generată de vânzările respective”. După cum a explicat în răspunsurile sale la întrebările Curții, aceasta reprezintă „diferența dintre costul de producție al grupului, care include [costurile] VAG ale societății de vânzări afiliate, și prețul plătit de primul client independent” ( 132 ). Rezultă că rentabilitatea este diferența dintre două cifre, și anume costul de producție al întreprinderii, pe de o parte, și prețul plătit de primul client independent, pe de altă parte.

162.

În fața Tribunalului, prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, recurentele au arătat că, „pentru a calcula prejudiciul suferit de industria Uniunii, Comisia a utilizat în cazul Saint‑Gobain PAM prețuri facturate pentru revânzări în interiorul grupului de societăți din care face parte acest producător (utilizare de prețuri de transfer), fără a evalua caracterul autonom al acestor prețuri de achiziție” ( 133 ). Mai precis, recurentele au susținut în fața Tribunalului că Comisia ar fi trebuit să utilizeze costul de producție al Saint‑Gobain PAM (Franța) plus costurile VAG ale Saint‑Gobain Germania, Spania și, respectiv, Italia și să compare aceste costuri de producție cu prețurile facturate de aceste societăți de vânzare afiliate primului client independent. Această a doua metodă ar fi eliminat orice creștere artificială a prețului de vânzare convenit între Saint‑Gobain PAM și societățile afiliate.

163.

În fața Curții, recurentele contestă controlul efectuat de Tribunal cu privire la includerea prețurilor intragrup în calculul costurilor industriei Uniunii ( 134 ). Potrivit recurentelor, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare la punctele 302-311 din hotărârea atacată, întrucât a examinat numai argumentele lor privind costurile, iar nu și pe cele privind rentabilitatea Saint‑Gobain PAM.

164.

Sub acest aspect, concluziile Tribunalului sunt prezentate la punctele 305 și 306 din hotărârea atacată. Acesta a stabilit că faptul că Saint‑Gobain PAM a vândut produsul vizat direct unor clienți independenți, dar și indirect, prin intermediul entităților afiliate, nu are incidență asupra stabilirii costurilor de producție. La punctul 307 din hotărârea menționată, Tribunalul a concluzionat că faptul că anumite vânzări au fost efectuate prin intermediul unor societăți afiliate nu a avut nicio incidență asupra calculului costurilor de producție ale Saint‑Gobain PAM și, prin urmare, asupra evaluării prejudiciului suferit de industria Uniunii.

165.

În această privință, dorim să subliniem că argumentele recurentelor în fața Tribunalului și a Curții se referă la primul factor de stabilire a rentabilității, și anume costul de producție. Constatarea potrivit căreia stabilirea costurilor de producție nu depinde de vânzările intragrup este o constatare de fapt, care nu poate fi contestată în cadrul unui recurs. Este important de notat că Tribunalul nu stabilește, contrar susținerilor recurentelor ( 135 ), că calculul profitului s‑a bazat pe prețul de achiziție intragrup convenit între Saint‑Gobain PAM și entitățile afiliate. Prin urmare, argumentul potrivit căruia Comisia nu a divulgat „profiturile ascunse” din cauza vânzărilor intragrup trebuie respins întrucât aceste vânzări nu erau pertinente pentru stabilirea costurilor de producție.

166.

În orice caz, potrivit explicațiilor prezentate în fața Curții, se pare că Comisia nu a utilizat profiturile intragrup pentru a calcula rentabilitatea Saint‑Gobain PAM. După cum a explicat ea însăși, Comisia a calculat mai întâi costul de producție pentru fiecare produs fabricat de producătorul din Uniunea Europeană inclus în eșantion ( 136 ). Acest cost de producție a fost apoi comparat cu prețurile de vânzare facturate primului client independent de pe piața Uniunii. Cu alte cuvinte, în cazul în care producătorul din Uniune vinde mai întâi produsul unei entități afiliate, Comisia utilizează prețul perceput de această entitate afiliată de la primul client independent. Prin urmare, calculul rentabilității nu a inclus niciun preț practicat între două entități afiliate ale unui producător din Uniunea Europeană ( 137 ). În cele din urmă, pe baza rentabilității pentru fiecare producător din Uniune inclus în eșantion care a răspuns la chestionar, Comisia a agregat datele și a calculat media acestora, pentru a forma indicatorul de prejudiciu numit „rentabilitate” ( 138 ). Prin urmare, apreciem că Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 306 din hotărârea atacată, că prețurile de vânzare intragrup nu au incidență asupra stabilirii costurilor de producție ale producătorului.

167.

În consecință, nu considerăm că i se poate imputa Tribunalului că a acceptat abordarea Comisiei. Astfel, stabilirea prejudiciului pare să se bazeze pe elemente obiective. În aceste condiții, propunem Curții să respingă al doilea motiv de recurs ca nefondat.

168.

Prin intermediul primului aspect al celui de al cincilea motiv de recurs, recurentele contestă inadmisibilitatea parțială a celui de al treilea motiv invocat în prima instanță, în legătură cu capacitatea unor entități diferite de a invoca o încălcare a dreptului la apărare.

169.

În hotărârea atacată, Tribunalul a identificat trei situații care depind de identitatea entității care invocă motivul. În prima situație, CCCME acționează în nume propriu și invocă o încălcare a drepturilor sale procedurale. În a doua situație, motivul este invocat de membrii CCCME și de celelalte persoane juridice ale căror nume figurează în anexa I la hotărârea atacată, care contestă regulamentul în litigiu pentru motivul că nu le‑au fost comunicate informații esențiale pentru apărarea intereselor lor. Cea de a treia situație include două scenarii diferite. În primul rând, celelalte persoane juridice ale căror nume figurează în anexa menționată susțin că au fost încălcate drepturile procedurale ale CCCME ( 139 ). În al doilea rând, membrii CCCME invocă o încălcare a propriilor drepturi procedurale rezultând din faptul că CCCME ar fi exercitat drepturile procedurale ale membrilor săi în timpul procedurilor antidumping ( 140 ).

170.

Recurentele contestă a doua și a treia situație.

171.

În ceea ce privește cea de a doua situație, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare la punctele 434-438 din hotărârea atacată atunci când a constatat că membrii CCCME și celelalte nouă recurente nu au participat la anchetă și, prin urmare, că plângerea acestora privind necomunicarea unor informații referitoare la stabilirea dumpingului și a prejudiciului este inadmisibilă. În opinia recurentelor, aceste persoane au participat la anchetă întrucât cooperaseră la constituirea eșantionului sau fuseseră incluse ele însele în eșantion.

172.

Aceste argumente ridică problema dacă disponibilitatea de a răspunde la chestionarul de eșantionare și de a face parte dintr‑un eșantion constituie un temei suficient, din punct de vedere juridic, pentru a califica un producător‑exportator drept parte interesată potrivit articolului 5 alineatul (10) al doilea paragraf din regulamentul de bază, astfel încât partea respectivă să poată beneficia de garanțiile procedurale prevăzute în acest regulament.

173.

Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să evidențiem că modul în care a efectuat Comisia eșantionarea producătorilor chinezi potrivit articolului 17 din regulamentul de bază este descris în considerentele (22) și (23) ale regulamentului provizoriu. Comisia a explicat că, pentru a decide dacă este necesară eșantionarea și, în caz afirmativ, pentru a selecta un eșantion, a solicitat tuturor producătorilor‑exportatori din RPC să furnizeze informațiile specificate în avizul de inițiere ( 141 ). 81 de producători‑exportatori din RPC au furnizat informațiile solicitate și au fost de acord să fie incluși în eșantion; s‑a apreciat că 78 dintre aceștia pot fi admiși în eșantion ( 142 ). Pe baza celui mai mare volum reprezentativ de exporturi către Uniunea Europeană, Comisia a selectat în mod provizoriu un eșantion de trei producători cooperanți. Potrivit articolului 17 alineatul (2) din regulamentul de bază, toți producătorii‑exportatori cunoscuți interesați, precum și reprezentanții autorităților din RPC au fost consultați cu privire la eșantionul selectat. La cererea unora dintre părți, Comisia a modificat eșantionul prin includerea celor mai mari cinci producători‑exportatori către Uniunea Europeană. Misiunea RPC pe lângă Uniunea Europeană și‑a exprimat sprijinul cu privire la eșantionul final. Din această descriere și din explicațiile oferite de Comisie în ședința în fața Curții rezultă că, de fapt, au existat trei categorii de producători‑exportatori, și anume, în primul rând, producătorii‑exportatori care au răspuns la avizul de inițiere, care s‑au constituit astfel în părți interesate, în al doilea rând, cei incluși în eșantion și, în al treilea rând, cei care au cooperat cu Comisia în scopul stabilirii componenței eșantionului.

174.

În fața Tribunalului, producătorii‑exportatori au invocat o încălcare a propriului drept la apărare. Tribunalul a respins cel de al treilea motiv de anulare invocat în fața sa, în măsura în care acesta a fost invocat de producătorii‑exportatori incluși în eșantion și de ceilalți producători‑exportatori cooperanți ( 143 ). În fața Curții, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare în ceea ce privește calificarea juridică a faptelor ( 144 ). Potrivit recurentelor, persoanele care au răspuns la chestionarul de eșantionare trebuie să fie calificate drept producători‑exportatori care participă la anchetă ( 145 ).

175.

În această privință, remarcăm că nu se contestă faptul că anumite persoane au cooperat la selectarea eșantionului și au fost incluse de asemenea în eșantionul respectiv. Pentru a stabili natura participării acestor persoane la procedurile administrative, trebuie să se examineze dacă există vreo suprapunere între noțiunea de participanți la anchetă în temeiul articolului 5 alineatul (10) din regulamentul de bază și cea de participanți la eșantionare în temeiul articolului 17 din regulamentul menționat.

176.

Pe de o parte, articolul 5 alineatul (10) primul paragraf din regulamentul de bază prevede că, „[î]n avizul de declanșare [a se citi inițiere] a procedurii, se anunță deschiderea unei examinări [a se citi anchete]” și „[s]e stabilește termenul în care părțile interesate se pot face cunoscute, își pot prezenta punctul de vedere în scris și pot comunica informații, în cazul în care aceste puncte de vedere și informații trebuie luate în considerare în cursul examinării [a se citi anchetei]”. După cum am menționat deja ( 146 ), această dispoziție trebuie coroborată cu lista părților interesate prevăzută la articolul 5 alineatul (11) din regulamentul de bază, și anume „exportatorii, importatorii, asociațiile reprezentative ale importatorilor sau exportatorilor despre care are cunoștință că sunt interesate, precum și reprezentanții țării exportatoare și reclamanții”. Recurentele susțin în esență că lista menționată nu este exhaustivă și că persoanele care au cooperat la selectarea eșantionului și cele care au fost incluse în eșantionul respectiv trebuie să beneficieze de același statut ca și persoanele aflate pe acea listă. Regulamentul de bază nu prevede în mod explicit dacă această listă este completă sau nu ( 147 ).

177.

Pe de altă parte, articolul 17 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, în cazul în care numărul reclamanților, al exportatorilor sau al importatorilor, al tipurilor de produse sau de tranzacții este mare, examinarea [a se citi ancheta] se poate limita la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane. O societate care dorește să beneficieze de o taxă specifică poate, prin urmare, să completeze un chestionar potrivit dispozițiilor articolului 17 alineatul (2) din regulamentul respectiv ( 148 ), aspect care constituie doar o etapă a anchetei.

178.

Recurentele susțin că, întrucât Comisia poate adopta orice măsură prevăzută la articolul 5 alineatul (10) din regulamentul de bază, transmiterea unui chestionar de eșantionare este modalitatea prin care un producător‑exportator poate „contacta” Comisia ca răspuns la un aviz de inițiere emis în temeiul articolului respectiv.

179.

Totuși, în opinia noastră, nu se poate deduce din regulamentul de bază că actul de a răspunde la chestionarul de eșantionare a exportatorilor echivalează cu dobândirea calității de parte interesată potrivit articolului 5 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază. Într‑adevăr, din economia generală a regulamentului de bază rezultă că noțiunea de părți interesate cuprinsă în acest articol este diferită de părțile menționate la articolul 17 din regulamentul de bază.

180.

În primul rând, articolul 17 alineatul (1) din regulamentul de bază, care privește eșantionarea, permite Comisiei să selecteze un eșantion și astfel să limiteze numărul de părți, de produse sau de tranzacții „[î] cazul în care numărul producătorilor, al exportatorilor sau al importatorilor din Uniune, al tipurilor de produse sau de tranzacții este mare” ( 149 ). Prin urmare, scopul dispoziției este de a permite Comisiei să colecteze și să analizeze datele provenite de la un subset de actori pentru a face deducții cu privire la cantități mai mari de date. Cu alte cuvinte, aceasta permite Comisiei să lucreze cu un volum de date mic și ușor de gestionat în loc să fie obligată să analizeze toate datele disponibile. Utilizarea chestionarelor de eșantionare de către Comisie nu are sens, dacă acest lucru înseamnă că fiecare participant la chestionar ar deveni o parte interesată în sensul articolului 5 alineatul (10) al doilea paragraf din regulamentul de bază.

181.

În al doilea rând, din analiza articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază reiese că există două categorii specifice de actori, și anume „exportatorii sau producătorii care s‑au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 17, dar care nu au fost incluși în examinare [a se citi anchetă]”, și „părțile care constituie eșantionul”. Trimiterea la articolul 17 din regulamentul de bază, iar nu la articolul 5 din acesta, pare să indice că persoanele care participă la eșantionare sunt diferite de părțile interesate menționate la articolul 5 alineatele (10) și (11) din regulamentul menționat.

182.

Adăugăm că distincția dintre „părțile interesate” și „exportatorii sau producătorii străini care primesc chestionare” este de asemenea prezentă în articolul 6 alineatul 6.1 din Acordul antidumping din 1994, care prevede că „[t]oate părțile interesate într‑o investigație [a se citi anchetă] antidumping trebuie să fie avizate asupra informațiilor”, în timp ce articolul 6 alineatul 6.1 punctul 6.1.1 din acordul menționat prevede că „[e]xportatorilor sau producătorilor străini care primesc chestionare utilizate în investigațiile [a se citi anchetele] antidumping trebuie să li se acorde cel puțin 30 de zile pentru răspuns”.

183.

Prin urmare, este necesar să se constate că regulamentul de bază prevede diferite grade de drepturi pentru persoanele care fac obiectul acestuia, și anume persoanele care participă la eșantionare și părțile interesate care participă la anchetă. Din această distincție rezultă că drepturile procedurale acordate acestor persoane sunt diferite. În ceea ce privește părțile interesate, asociația reprezentativă a exportatorilor poate solicita să ia cunoștință de informații [articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază] și să fie informată [articolul 20 alineatul (1) din regulamentul de bază]. Totuși, participarea la eșantionare nu pare să confere astfel de drepturi. În opinia noastră, aceasta conferă doar dreptul de a adopta o poziție cu privire la eșantionarea propusă de Comisie, dar nu și cu privire la alte elemente ale anchetei.

184.

În consecință, apreciem că Tribunalul a făcut în mod corect distincția între persoanele care nu au dovedit că au participat la anchetă sau că au formulat cereri de comunicare a informațiilor în discuție și părțile interesate în sensul articolului 5 alineatul (10) al doilea paragraf din regulamentul de bază ( 150 ). Astfel, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat că nu se poate admite ca persoanele care au cooperat doar la eșantionare să invoce un motiv întemeiat pe faptul că nu li s‑au comunicat informații care ar fi trebuit să le fie aduse la cunoștință.

185.

În ceea ce privește cea de a treia situație, recurentele susțin că, la punctele 443-447 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că CCCME putea să apere numai drepturile procedurale ale membrilor săi pentru care s‑a dovedit că, în cursul anchetei, primise un mandat care îi permitea să le exercite drepturile procedurale în numele lor, în timp ce CCCME a acționat pe tot parcursul anchetei ca o entitate care reprezintă industria chineză, considerată în ansamblul său ( 151 ).

186.

În special, recurentele susțin că Tribunalul a aplicat un criteriu juridic eronat atunci când a considerat că CCCME nu este în măsură să exercite drepturile procedurale ale societăților individuale și nici ale membrilor interesați în cursul procedurii subiacente. Prin faptul că a statuat că diferitele societăți și membrii interesați nu au calitate procesuală activă, Tribunalul a aplicat un criteriu juridic eronat și a invalidat dreptul la apărare al diferitelor societăți și al membrilor interesați. Aserțiunea potrivit căreia asociațiile reprezentative beneficiază de drepturi procedurale mai restrânse decât producătorii‑exportatori nu are temei juridic.

187.

La punctul 444 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că o asociație poate exercita drepturile procedurale ale unora dintre membrii săi, cu condiția ca aceasta „să fi manifestat, în cursul anchetei, intenția de a acționa în calitate de reprezentantă a unora dintre membrii săi, ceea ce presupune ca aceștia din urmă să fi fost identificați în acel moment și ca ea să fie în măsură să dovedească faptul că a primit din partea lor mandatul care îi permitea să exercite drepturile procedurale respective în numele lor”. La punctul 445 din hotărârea menționată, Tribunalul a statuat că „din dosar reiese că, în speță, CCCME nu s‑a prezentat Comisiei ca atare în cursul anchetei, ci că a acționat, dimpotrivă, pe tot parcursul acesteia, ca o entitate care reprezintă industria chineză, considerată în ansamblul său”. Tribunalul și‑a întemeiat această constatare pe observațiile depuse de CCCME la 15 septembrie 2017 cu privire la regulamentul provizoriu ( 152 ).

188.

În acest sens, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare are o importanță fundamentală în anchetele antidumping ( 153 ). Această normă trebuie interpretată ținând seama de articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă, care include dreptul de acces la dosar ca o componentă a dreptului la bună administrare. Dreptul de acces la dosar permite părților să ia cunoștință de elementele de probă, astfel încât să își poată exprima efectiv punctul de vedere.

189.

În special, în contextul comunicării de informații întreprinderilor interesate în cursul procedurii de anchetă, respectarea dreptului lor la apărare presupune că acestor întreprinderi trebuie să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor, precum și asupra circumstanțelor invocate și a elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta ( 154 ). Aceste cerințe sunt consacrate la articolul 20 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază, care prevede că exportatorii și asociațiile lor reprezentative „pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive”.

190.

Din dispoziția menționată rezultă că dreptul la apărare este acordat în mod individual unor entități specifice ( 155 ). Contrar opiniei Tribunalului, nu considerăm că motivul care stă la baza faptului că neregularitatea care afectează dreptul la apărare nu poate fi invocată decât de persoana vizată se întemeiază pe faptul că natura încălcării acestui drept este subiectivă ( 156 ). În această privință, subliniem că Tribunalul a statuat deja că încălcarea drepturilor subiective poate fi apărată de alte persoane ( 157 ). În opinia noastră, motivul pentru care drepturile la apărare în cadrul procedurilor antidumping sunt de natură intuitu personae decurge din faptul că aceste drepturi sunt strâns legate de persoana căreia i‑au fost acordate, întrucât numai entitatea interesată poate identifica impactul economic și juridic al măsurilor Comisiei în ceea ce privește situația sa specifică. Cu alte cuvinte, în cadrul procedurilor antidumping, întrucât drepturile la apărare vizează entitatea însăși, numai această entitate poate exercita aceste drepturi. Caracterul exclusiv al acestor drepturi rezultă din natura dreptului la apărare în cadrul procedurilor administrative, care nu poate fi invocat de o altă persoană ( 158 ). Prin urmare, CCCME, în calitatea sa de asociație reprezentativă, este îndreptățită să se bazeze pe propriile garanții procedurale, care rezultă din participarea sa proprie la procedura administrativă ( 159 ).

191.

În plus, calitatea de membru al unei asociații nu implică transferul automat al drepturilor procedurale și al dreptului la apărare către asociația în cauză în raport cu aceste proceduri. Un asemenea transfer trebuie realizat în mod neechivoc de membrii asociației în discuție. În cazul în care aceasta din urmă exercită drepturile procedurale ale membrilor săi, trebuie să indice în mod clar care sunt membrii pe care îi reprezintă și trebuie să demonstreze mandatul care i‑a fost acordat în ceea ce privește drepturile. Această cerință decurge din articolul 5 alineatul (10) al doilea paragraf din regulamentul de bază, care permite părților interesate să se facă cunoscute – ceea ce implică prezentarea mandatelor acestora ( 160 ). Mai mult, articolul 5 alineatul (11) din regulamentul de bază face în mod explicit distincție între societățile exportatoare și asociațiile lor reprezentative ( 161 ).

192.

Prin urmare, în opinia noastră, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că posibilitatea de a exercita drepturile procedurale ale unora dintre membrii săi în cursul procedurii antidumping este supusă condiției ca entitatea să fi demonstrat, în cursul acestei proceduri – iar nu ex post facto –, intenția de a acționa în calitate de reprezentant al unora dintre membrii săi. Astfel cum a precizat Tribunalul, acești membri trebuie să fie identificați în mod clar, iar asociația trebuie să fie în măsură să demonstreze că a primit din partea lor un mandat care îi permite să exercite aceste drepturi procedurale în numele lor ( 162 ). Rezultă că, chiar dacă o asociație are ca obiect de activitate, în temeiul statutului său, reprezentarea tuturor celor implicați într‑un anumit sector de activitate, aceasta trebuie, dacă dorește să reprezinte drepturile procedurale ale membrilor săi, să fie mandatată în mod corespunzător de fiecare dintre aceștia pentru a reprezenta drepturile procedurale în numele lor.

193.

Contrar argumentelor recurentelor, exercitarea drepturilor procedurale în cadrul anchetei antidumping nu urmează aceeași logică precum acțiunile colective ale asociațiilor în cadrul procedurilor judiciare. Tribunalul a statuat că acestea sunt admisibile în cazul în care o asociație reprezintă interesele unor întreprinderi care au calitate procesuală activă în nume propriu, fără a fi nevoie de un mandat specific stabilit de membri ( 163 ). Acest aspect este justificat de avantaje procedurale, întrucât permite să se evite introducerea unui număr ridicat de acțiuni diferite îndreptate împotriva acelorași decizii ( 164 ). În ceea ce privește drepturile procedurale ale părților interesate în anchetele antidumping, situația este însă diferită. Din cauza caracterului individual și a domeniului de aplicare al drepturilor la apărare, o acțiune colectivă nu evită introducerea a numeroase acțiuni identice îndreptate împotriva aceleiași decizii, ci mai degrabă combină diferite acțiuni participative distincte, care trebuie, prin urmare, să fie identificabile și explicit formulate.

194.

În speță, considerentul (25) al regulamentului în litigiu prevede că CCCME trebuie considerată o parte interesată care reprezintă în special industria chineză a pieselor din fontă ( 165 ). Totuși, arătăm că acest considerent nu conține nicio indicație că ar reprezenta producători‑exportatori individuali. În plus, considerentele (30) și (62)-(74) ale regulamentului respectiv fac trimitere la afirmațiile CCCME, dar nu indică faptul că aceste afirmații au fost făcute în numele producătorilor‑exportatori. Prin urmare, regulamentul în litigiu pare să indice faptul că CCCME a acționat în nume propriu, în calitate de reprezentant al industriei chineze a fontei.

195.

Trebuie amintit că recurentele nu au furnizat elemente de probă care să ateste că vreunul dintre producătorii‑exportatori ar fi încredințat CCCME un mandat sau că ar fi împuternicit‑o în orice alt mod să îl reprezinte în cursul procedurii administrative în fața Comisiei sau că aceste societăți ar fi fost membre ale CCCME la momentul respectiv. În consecință, faptul că CCCME s‑a prezentat în timpul procedurilor antidumping ca „acționând în calitate de asociație care reprezintă toți producătorii chinezi activi în sectorul în cauză din RPC” și că a fost recunoscută ca atare de Comisie nu este suficient pentru ca aceasta să poată exercita drepturile procedurale ale tuturor membrilor săi în cursul procedurilor antidumping.

196.

Prin urmare, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 444 din hotărârea atacată, că posibilitatea ca o asociație să exercite drepturile procedurale ale unora dintre membrii săi în cursul procedurii antidumping este supusă condiției ca entitatea să fi dovedit, în cursul anchetei, intenția de a acționa în calitate de reprezentant al unora dintre membrii săi, ceea ce presupune că membrii respectivi au fost identificați și că entitatea este în măsură să demonstreze că a primit din partea acestora un mandat care îi permite să exercite aceste drepturi procedurale în numele lor.

197.

Această concluzie nu este repusă în discuție de articolul 20 din regulamentul de bază, care prevede că asociațiile reprezentative pot cere să fie informate cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande printre altele instituirea de măsuri definitive. După cum s‑a menționat mai sus, această dispoziție trebuie citită în lumina considerentului (29) al regulamentului respectiv, care subliniază legătura cu dreptul procedural al participanților de a‑și apăra interesele. Dreptul la informare prevăzut la articolul 20 din regulamentul de bază este un pilon esențial al drepturilor la apărare ale părților interesate ( 166 ) și, prin urmare, necesită participarea părții în cauză la anchetă pentru ca aceasta să poată reclama ulterior eventualele deficiențe în fața instanțelor Uniunii.

198.

Prin urmare, în opinia noastră, în mod întemeiat, Tribunalul a statuat că al treilea motiv invocat în prima instanță, prin care Comisia este criticată pentru că a refuzat să comunice recurentelor informații relevante pentru stabilirea dumpingului și a prejudiciului, poate fi invocat de CCCME acționând în nume propriu ca asociație care reprezintă industria chineză, considerată în ansamblul său, și a respins ca inadmisibile argumentele formulate în cadrul acestui motiv de membrii CCCME și de celelalte persoane juridice ale căror nume figurează în anexa I la hotărârea atacată ( 167 ).

199.

În consecință, propunem Curții să respingă primul aspect al celui de al cincilea motiv de recurs.

200.

Cel de al doilea aspect vizează partea din hotărârea atacată referitoare la afirmația CCCME potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să furnizeze calculele sub o formă agregată, în special în ceea ce privește, pe de o parte, calculele valorii normale, ale efectelor importurilor din China asupra prețurilor și ale nivelului de eliminare a prejudiciului și, pe de altă parte, estimările referitoare la indicatorii macroeconomici ( 168 ). Pentru calculele care stau la baza examinării indicatorilor microeconomici și macroeconomici, care permit aprecierea prejudiciului cauzat industriei din Uniune, CCCME a obținut cifrele globale pentru fiecare indicator și pentru fiecare an, reluate în considerentele (137)-(166) ale regulamentului provizoriu ( 169 ).

201.

Prin intermediul primului capăt de cerere, CCCME contestă punctul 507 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a apreciat că prezentarea datelor confidențiale sub o formă agregată nu permite în mod necesar înlăturarea caracterului lor confidențial și că nu este necesar să se dispună divulgarea indicatorilor macroeconomici privind prejudiciul pe motiv că aceștia sunt confidențiali ( 170 ). În special, CCCME argumentează, pe de o parte, că, întrucât Comisia nu a susținut niciodată că datele macroeconomice agregate privind prejudiciul ar fi confidențiale în sine, Tribunalul nu se putea întemeia pe acest raționament fără a se substitui în mod nelegal Comisiei. Considerentul 130 al regulamentului în litigiu nu se referă la confidențialitate, ci la caracterul real al datelor. Pe de altă parte, CCCME susține că este eronată calificarea juridică de către Tribunal a indicatorilor macroeconomici privind prejudiciul estimat drept date confidențiale. Comunicarea de date agregate pentru industria Uniunii în ansamblul său nu ar fi permis părților interesate să verifice exactitatea acestor date, în special în ceea ce privește estimările.

202.

De la bun început, subliniem că scopul dreptului de a avea acces la informații și al obligației de a divulga informații este de a permite părților să se familiarizeze cu probele, astfel încât să își poată exprima efectiv punctele de vedere ( 171 ). Obligația de informare este consacrată la articolul 20 din regulamentul de bază.

203.

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia nu ar fi calificat niciodată în mod formal drept confidențiale estimările sub formă agregată ale indicatorului macroeconomic în cursul procedurii administrative și nici în observațiile sale scrise prezentate în fața Tribunalului, trebuie să subliniem că Comisia susține, și a reafirmat într‑adevăr în cadrul ședinței în fața Curții – fără a fi fost contestată de recurente în această privință –, că aceste date nu au existat niciodată. Întrucât nu se contestă faptul că datele sub formă agregată nu au existat niciodată, este evident că Comisia nu le‑ar fi putut califica în mod formal ca fiind confidențiale în cursul procedurii administrative sau în observațiile sale scrise prezentate în fața Tribunalului. Pentru acest motiv, propunem respingerea argumentului procedural invocat de recurente.

204.

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia singura întrebare decisivă este dacă datele macroeconomice, chiar și în formă agregată, sunt în continuare confidențiale, reamintim că, în Hotărârea Timex/Consiliul și Comisia ( 172 ), Curtea a statuat că toate informațiile neconfidențiale, indiferent de sursă, trebuie să fie divulgate pentru a permite reclamantului să verifice dacă faptele au fost stabilite corect în cauză. În Hotărârea Al‑Jubail ( 173 ), dreptul de acces la informații a fost perceput și tratat de Curte ca parte a dreptului de a fi ascultat. Instituțiile Uniunii trebuie să acționeze cu diligența necesară în îndeplinirea obligației de a furniza toate informațiile necesare pentru ca părțile să își poată susține apărarea, asigurând în același timp protecția reclamanților și a producătorilor cooperanți pe care se bazează ancheta antidumping.

205.

Obligația de a furniza informații trebuie să fie exercitată în conformitate cu obligația de diligență, și anume „obligația instituției competente de a examina cu atenție și imparțialitate toate aspectele pertinente ale speței” ( 174 ), ceea ce implică în mod necesar o anumită marjă de apreciere pentru autoritatea administrativă. Potrivit unei jurisprudenței constante, principiile care guvernează dreptul la informare trebuie să fie conciliate cu imperativele de confidențialitate, în special obligația instituțiilor de a respecta secretul comercial ( 175 ). În această privință, obligația instituțiilor de a asigura tratamentul confidențial al unei informații a cărei divulgare ar avea un efect defavorabil semnificativ pentru întreprinderea care a furnizat‑o nu poate lipsi celelalte părți interesate, în special exportatorii, de garanțiile procedurale prevăzute de regulamentul de bază și nici să golească de conținut drepturile care le sunt recunoscute în temeiul acelorași dispoziții ( 176 ).

206.

Prin urmare, decizia de a menține confidențialitatea datelor presupune identificarea unui echilibru între protecția datelor producătorilor din Uniunea Europeană (care inițiază procedurile și a căror plângere stă la baza anchetelor) și drepturile producătorilor‑exportatori din țările terțe și ale asociațiilor reprezentative ale acestora.

207.

Este adevărat că, în speță, prezentarea datelor sub forma unei sinteze limitează posibilitatea CCCME de a verifica acuratețea acestora. Totuși, având în vedere echilibrul care trebuie atins între exercitarea acestor drepturi și protecția datelor confidențiale, trebuie să concluzionăm că prezentarea datelor în această manieră nu implică în mod necesar o încălcare a dreptului CCCME la apărare. În această privință, este important să subliniem că datele macroeconomice, indiferent dacă se referă la producători din țări terțe sau din Uniune, trebuie protejate atunci când se întemeiază pe cunoștințe despre piață, întrucât cooperarea acestor producători constituie baza anchetei antidumping.

208.

Amintim că Tribunalul a statuat deja că datele privind producția estimată a produsului în litigiu pentru producătorii din Uniune vizați, utilizate de Comisie pentru calculului consumului, fuseseră considerate în mod corect confidențiale, deoarece se întemeiau pe cunoștințele despre piață ale reclamanților. În consecință, Tribunalul a constatat că, limitându‑se la furnizarea cifrei producției totale, Comisia a acționat în conformitate cu regulamentul de bază ( 177 ). Suntem de acord cu această abordare deoarece anchetele antidumping se pot baza pe date furnizate de un număr mic de producători sau de un segment de piață limitat ( 178 ). Chiar și într‑o formă agregată și chiar și atunci când se bazează pe simple estimări, teoretic pot fi deduse datele economice referitoare la anumiți actori din industrie, la anumite produse sau chiar la o anumită societate, conducând la divulgarea, prin deducție, a unor secrete comerciale.

209.

În speță, Comisia a explicat la considerentul (130) al regulamentului în litigiu că sursele datelor au fost date reale și „estimări furnizate de reclamanți pentru restul industriei Uniunii”. Împărtășim opinia Comisiei potrivit căreia faptul că reclamanții au furnizat estimări pentru restul industriei Uniunii presupune că aceste estimări s‑au bazat pe cunoștințele lor despre piața industriei respective. Prezentarea de date bazate pe informații despre piață – chiar dacă este vorba despre simple estimări și chiar dacă acestea sunt în formă agregată – poate conduce la divulgarea unor secrete comerciale ale reclamanților sau ale producătorilor cooperanți în cadrul procedurilor antidumping și sunt prin natura lor confidențiale, astfel cum a statuat Tribunalul la punctul 507 din hotărârea atacată. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat la acest punct că datele macroeconomice prezentate sub formă agregată pot fi totuși confidențiale. Așadar, propunem Curții să respingă primul capăt de cerere.

210.

Cel de al doilea și cel de al treilea capăt de cerere trebuie examinate împreună, întrucât ambele se referă la aceeași parte a motivării hotărârii atacate. În primul rând, CCCME susține că, la punctul 509 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat faptele atunci când a constatat că nu există calculele subcotării sub forma agregată solicitate de CCCME întrucât subcotarea fusese calculată numai pe tip de produs și pentru fiecare producător‑exportator. CCCME susține că a prezentat elemente de probă în acest sens și că îi este imposibil Comisiei să calculeze subcotarea fără a agrega datele privind prețurile la nivelul industriei Uniunii.

211.

Pentru început, subliniem că, în considerentul (24) al regulamentului atacat, Comisia a arătat că nu există calculele subcotării sub forma agregată solicitate de CCCME deoarece subcotarea a fost calculată numai pe tip de produs pentru fiecare producător‑exportator. Fiecare producător‑exportator chinez inclus în eșantion a primit astfel calculele subcotării pentru fiecare dintre tipurile de produse pe care le exporta. CCCME susține că îi este imposibil Comisiei să ajungă la concluzia că „62,6 % din totalul vânzărilor în Uniune ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion au fost subcotate” fără agregarea calculelor privind subcotarea ( 179 ). Totuși, trebuie să evidențiem că CCCME nu prezintă nicio dovadă în sprijinul unei astfel de afirmații. Prin urmare, denaturarea invocată de CCCME nu a fost demonstrată. CCCME se limitează să reclame o denaturare a faptelor, dar nu demonstrează o astfel de aserțiune.

212.

În al doilea rând, CCCME susține că Tribunalul a aplicat un criteriu juridic incorect atunci când a constatat că divulgarea calculelor privind subcotarea pe bază agregată ar fi prea oneroasă pentru a respecta articolul 20 din regulamentul de bază. În cadrul ședinței, CCCME a adăugat că pregătirea unor astfel de date ar necesita foarte puțin timp.

213.

Problema care se ridică este dacă se impune prezentarea unor noi documente de către Comisie, pe baza datelor existente, pentru a proteja dreptul la apărare. În acest sens, trebuie să subliniem că prezentarea unor noi documente de către Comisie echivalează cu furnizarea de informații care privesc reclamanții și celelalte societăți cooperante. Astfel, întrucât ar putea da posibilitatea celorlalte părți interesate să aibă acces la secrete comerciale, nu poate fi considerată ca fiind o generare automată a unui tabel care conține date economice. Mai degrabă, având în vedere obligația de diligență, care presupune obligația Comisiei de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale speței ( 180 ), Comisia trebuie să analizeze fiecare informație pe care decide să o divulge.

214.

În practică, pentru fiecare document comunicat în cursul procedurilor antidumping care conține noi date agregate, Comisia trebuie să stabilească dacă datele respective afectează confidențialitatea datelor încredințate de părți Comisiei și pe care aceasta le deține. Astfel, în cazul generării și divulgării de noi date agregate, Comisia are obligația de a menține un echilibru între confidențialitate și dreptul la apărare al părților interesate. Deși volumul de muncă al Comisiei nu poate constitui o obiecție în sine, el reprezintă un factor în stabilirea acestui echilibru, întrucât însăși protecția datelor reclamanților sau ale părților cooperante poate depinde de acest volum de muncă. Cu alte cuvinte, în cazul în care i se solicită Comisiei să prezinte în mod sistematic noi date agregate, i se solicită și să stabilească dacă divulgarea datelor respective este de natură să afecteze confidențialitatea datelor încredințate de părți Comisiei. Această ultimă cerință trebuie să fie avută în vedere atunci când se stabilește echilibrul menționat. Așadar, susținem afirmația Tribunalului potrivit căreia volumul informațiilor solicitate de CCCME în speță este de așa natură încât Comisia ar fi împiedicată în activitatea și în ancheta sa dacă ar trebui să furnizeze toate aceste informații într‑o formă adaptată numai pentru nevoile CCCME ( 181 ).

215.

La punctul 513 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că CCCME dispunea de „elementele de fapt și de considerațiile esențiale pe baza cărora Comisia intenționa să adopte măsuri definitive” și că „această entitate a putut astfel să își apere în mod util interesele de asociație care reprezintă industria chineză”. Prin urmare, în temeiul acestei aprecieri factuale a Tribunalului, trebuie să se considere că CCCME a fost în măsură să își apere interesele, ceea ce face ca orice eroare de la punctele 511 și 512 din hotărârea atacată să fie lipsită de efect.

216.

În sfârșit, CCCME susține în esență că, la punctele 511 și 512 din hotărârea atacată, constatarea Tribunalului încalcă articolul 20 alineatul (2) din regulamentul de bază întrucât i s‑a refuzat accesul la datele solicitate, deși acestea nu erau confidențiale sau ar fi putut fi divulgate în mod neconfidențial. În plus, CCCME susține că, prin refuzul de a‑i comunica datele macroeconomice sub formă de date agregate, Tribunalul nu a asigura echilibrul între eventualele preocupări legate de confidențialitate și dreptul la apărare.

217.

Dezacordul CCCME cu privire la constatarea Tribunalului potrivit căreia CCCME a dispus de elementele de fapt și de considerațiile esențiale se referă la o chestiune de fapt și nu poate fi contestat în cadrul unui recurs. Susținerile formulate în fața Curții de către CCCME nu sunt suficiente pentru a demonstra o eroare de drept în aplicarea articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază. În special, astfel cum s‑a arătat la punctele 451-470 și 484-504 din hotărârea atacată, Tribunalul a procedat la o examinare detaliată a evaluării efectuate de Comisie în ceea ce privește dreptul la apărare al CCCME.

218.

În consecință, propunem Curții să respingă al doilea aspect al celui de al cincilea motiv de recurs.

219.

În primul rând, CCCME susține că, la punctul 524 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că nu a acordat acestei entități accesul la informațiile referitoare la caracteristicile produselor – în afara celor cuprinse în codurile produselor – pentru motivul că aceste informații nu permit entității să își protejeze mai eficient dreptul la apărare. CCCME susține că este incorect din punct de vedere juridic ca numai producătorii‑exportatori cooperanți să fie îndreptățiți să formuleze cereri de ajustare și că aceste informații nu ar fi, prin urmare, utile pentru CCCME, care beneficiază de o cunoaștere globală a pieței.

220.

CCCME arată că Tribunalul a creat în esență o subcategorie de părți interesate, instituind o diferență între asociațiile reprezentative și alte părți interesate, ceea ce încalcă dispozițiile articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază. CCCME susține că este o asociație care reprezintă producătorii‑exportatori, astfel încât ceea ce este relevant pentru membrii săi este relevant și pentru CCCME. În sprijinul afirmațiilor sale, CCCME se bazează pe Hotărârea din 20 martie 1985, Timex/Consiliul și Comisia ( 182 ), potrivit căreia Comisiei îi revenea obligația minimă de a pune la dispoziție toate informațiile necesare pentru a permite identificarea articolelor în cauză, astfel încât să poată verifica dacă instituțiile au stabilit corect faptele ( 183 ).

221.

Înainte de toate, subliniem că Tribunalul a pus în balanță preocupările privind dreptul la apărare și confidențialitatea, astfel cum reiese de la punctele 451-470 și 484-504 din hotărârea atacată, care nu au fost contestate.

222.

În ceea ce privește accesul solicitat la informațiile privind caracteristicile produselor, CCCME a criticat Comisia în fața Tribunalului pentru faptul că nu i‑a comunicat, în ceea ce privește produsele producătorilor din India și din Uniune, care au fost comparate cu produsele importate, alte informații decât caracteristicile prevăzute în codurile produselor. La punctele 523 și 524 din hotărârea atacată, Tribunalul face distincție între situația producătorului‑exportator și cea a CCCME. Aceasta din urmă este, în speță, o asociație care reprezintă industria chineză în ansamblul său ( 184 ). Tribunalul a statuat că informațiile privind caracteristicile produselor nu i‑ar permite CCCME să compare în mod util produsele în cauză, întrucât aceasta nu dispune, în principiu, de modelele de produse introduse pe piață de producătorii‑exportatori chinezi din eșantion care au fost comparate cu produsele indiene.

223.

Nu considerăm că această apreciere ar fi viciată de o eroare de drept, chiar dacă propune o diferențiere între elementele de fapt și considerațiile esențiale puse la dispoziția unei asociații reprezentative și cele puse la dispoziția altor părți interesate. Considerăm că Comisia poate face distincție între asociațiile reprezentative și producătorii‑exportatori întrucât trebuie să identifice un echilibru just între dreptul la apărare și protejarea confidențialității ( 185 ). Deoarece informațiile se referă la caracteristicile produselor și, ca atare, constituie un secret comercial, Comisia trebuie să le protejeze. Rezultă că, atunci când vizează echilibrul menționat anterior, Comisia poate și trebuie să facă distincție între entitățile care solicită accesul la acele informații.

224.

În al doilea rând, CCCME critică punctul 529 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a considerat că, în cursul procedurii antidumping, CCCME a avut la dispoziție toate informațiile referitoare la metoda de calcul al volumului importurilor utilizată de Comisie. Potrivit CCCME, o astfel de apreciere nu ține seama de faptul că datele privind importul în cauză nu erau informații publice. Stabilirea volumului importurilor a necesitat calcule extrem de complexe, bazate pe mai multe ipoteze, iar datele s‑au întemeiat în principal pe informațiile și metodologia furnizate de autorii plângerii. CCCME susține că este complet nerezonabilă așteptarea ca o parte interesată să reproducă un calcul atât de complex, care include mai multe etape și mai multe ipoteze, în condițiile în care Comisia ar fi putut cu ușurință să îl comunice, întrucât nu conținea informații confidențiale și întrucât datele și calculele respective constituiau elemente de fapt și considerații esențiale.

225.

Am dori să subliniem de la bun început anumite constatări de fapt stabilite de Tribunal.

226.

În primul rând, CCCME a fost informată, în cursul procedurii antidumping, cu privire la metoda de calcul al volumului importurilor utilizată de Comisie. În special, CCCME avea cunoștință de procentele contabilizate, pentru importurile originare din RPC, din India și din alte țări terțe, în fostele subcoduri care au precedat apariția, în anul 2014, a codului general NC ex73251000, de cuantumul fix care trebuia scăzut din codul NC ex73259910 pentru a obține importurile originare din RPC, din India și din alte țări terțe și de procentul care trebuia scăzut din totalul importurilor pentru a exclude grilajele pentru canale de scurgere.

227.

În al doilea rând, întrucât datele utilizate pentru stabilirea acestor importuri au fost extrase din statisticile furnizate de Eurostat, care sunt disponibile în baza de date Comext, CCCME avea la dispoziția sa toate informațiile utile pentru a reproduce calculele Comisiei a căror comunicare a solicitat‑o.

228.

Prin urmare, în cazul în care CCCME intenționa să verifice fiabilitatea calculelor efectuate de Comisie, dispunea de datele pertinente pentru a face acest lucru. În speță, CCCME nu își susține în vreun fel afirmația potrivit căreia nu este în măsură să reproducă calculele. Ne putem aștepta în mod rezonabil ca o parte interesată, cum este CCCME, să verifice ea însăși calculele în cauză. De exemplu, în Hotărârea Bricmate ( 186 ), părțile interesate au contestat exactitatea prețurilor medii la import ale produselor în cauză cu destinația în anumite state membre. Prin urmare, îndoielile ridicate de instanța națională, care au condus la o reexaminare a măsurilor antidumping, au fost întemeiate ( 187 ). În consecință, în opinia noastră, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că CCCME a avut la dispoziția sa toate informațiile utile pentru a reproduce calculele Comisiei a căror comunicare a solicitat‑o ( 188 ).

229.

În al treilea rând, CCCME contestă aprecierea de la punctul 538 din hotărârea atacată pentru motivul că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare atunci când a calificat drept confidențiale datele reale în formă agregată și estimările. CCCME susține că, întrucât aceste date nu sunt confidențiale, ele trebuie comunicate părților interesate în conformitate cu articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază și constituie elemente de fapt și considerații esențiale în temeiul articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază.

230.

Trebuie subliniat că CCCME contestă constatarea de la punctul 538 din hotărârea atacată potrivit căreia Comisia nu este obligată să facă o asemenea distincție atunci când evaluează prejudiciul Uniunii, acesta din urmă fiind apreciat pentru întreaga industrie din Uniune. Cu toate că acest lucru este adevărat, criteriul de apreciere menționat nu este suficient pentru a justifica necomunicarea datelor reale în formă agregată și a estimărilor în cauză. Astfel, Comisia poate fi obligată să genereze acest document pentru a garanta dreptul la apărare. Totuși, în speță, Tribunalul a apreciat – iar această constatare nu a fost contestată de CCCME în cadrul recursului – că datele reale ale producătorilor incluși în eșantion și ale celorlalți autori ai plângerii, pe de o parte, și estimările făcute pentru ceilalți producători, pe de altă parte, au, chiar agregate fiind, o natură confidențială. În opinia noastră, aceste motive sunt suficiente pentru a justifica faptul că datele respective nu au fost comunicate către CCCME.

231.

În consecință, propunem Curții să respingă al treilea aspect al celui de al cincilea motiv de recurs și acest motiv de recurs în integralitatea sa.

232.

Curtea ne‑a solicitat să examinăm doar excepțiile de inadmisibilitate și primul aspect al primului motiv de recurs, precum și al doilea și al cincilea motiv de recurs. Întrucât soluționarea finală a recursului va depinde de poziția pe care Curtea o adoptă nu numai în raport cu aceste excepții și motive de recurs, ci și în raport cu al doilea aspect al primului motiv de recurs, precum și cu al treilea și al patrulea motiv de recurs, nu facem nicio recomandare cu privire la cheltuielile de judecată în această cauză.

233.

În lumina celor de mai sus și fără a aduce atingere aprecierii de către Curte a celui de al doilea aspect al primului motiv de recurs, precum și a celui de al treilea și al patrulea motiv de recurs, propunem Curții să respingă primul aspect al primului motiv de recurs, precum și al doilea și al cincilea motiv de recurs ale recurentelor.