1.

Prin prezentul recurs, domnul Maxime Picard solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2021, Picard/Comisia (T‑769/16, denumită în continuare „hotărârea atacată, EU:T:2021:153), prin care a fost respinsă acțiunea sa având ca obiect anularea, pe de o parte, a răspunsului din 4 ianuarie 2016 întocmit de gestionarul sectorului „Pensii” al Unității 4 a Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (denumit în continuare „PMO”), potrivit căruia vârsta normală de pensionare pentru limită de vârstă și coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie ale recurentului au devenit 66 de ani și, respectiv, 1,8 % începând cu 1 iunie 2014, și, pe de altă parte, a deciziei din 25 iulie 2016 a directorului Direcției E a Direcției Generale (DG) Resurse Umane a Comisiei Europene (denumită în continuare „DG Resurse Umane”), în calitatea sa de autoritate abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AICC”), prin care a fost respinsă reclamația formulată de domnul Picard împotriva răspunsului din 4 ianuarie 2016.

2.

Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a aborda două problematici.

3.

În primul rând, Curtea va trebui să se pronunțe cu privire la condițiile de aplicare în timp a dispozițiilor tranzitorii aplicabile agenților contractuali ai Uniunii referitoare la coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și la vârsta de pensionare prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene ( 2 ). Soluția reținută de Curte cu privire la acest aspect va avea o incidență importantă asupra sistemului de pensii aplicabil unei proporții deloc neglijabile de agenți contractuali ai Uniunii.

4.

În al doilea rând, această cauză ar putea permite Curții să precizeze, în raport cu noțiunea de act care lezează, momentul la care un membru al personalului Uniunii poate contesta elemente care servesc drept bază pentru stabilirea drepturilor sale de pensie.

5.

În prezenta cauză sunt relevante:

6.

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 1-25 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

7.

Domnul Picard a fost angajat, cu efect de la 1 iulie 2008, de Comisie în calitate de agent contractual repartizat la Unitatea 5 a PMO (denumit în continuare „contractul din 2008”). Recurentul a fost încadrat în prima grupă de funcții. Acest contract a fost reînnoit de trei ori pentru o durată determinată și, prin decizia din 3 mai 2011, pe durată nedeterminată.

8.

La 16 mai 2014, DG Resurse Umane i‑a propus recurentului un nou contract în calitate de agent contractual, pe care acesta din urmă l‑a semnat în aceeași zi (denumit în continuare „contractul din 16 mai 2014”). Acest contract, pe durată nedeterminată, a intrat în vigoare la 1 iunie 2014, recurentul fiind încadrat în a doua grupă de funcții.

9.

Anterior încheierii acestui contract, statutul și RAA au fost modificate prin Regulamentul nr. 1023/2013, ale cărui dispoziții relevante pentru prezenta cauză sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2014.

10.

În urma reformei din 2014, articolul 77 al doilea paragraf din statut, aplicabil agenților contractuali prin trimitere la articolul 109 alineatul (1) din RAA, stabilește la 1,8 % noul coeficient anual de acumulare, în timp ce coeficientul anterior era de 1,9 %. În plus, articolul 77 al cincilea paragraf din statut stabilește vârsta de pensionare la 66 de ani, față de 63 de ani anterior.

11.

În anexa XIII la statut a fost prevăzut totuși un regim tranzitoriu. Astfel, potrivit articolului 21 al doilea paragraf din această anexă, funcționarii încadrați în muncă în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013 continuă să beneficieze de coeficientul anual de acumulare de 1,9 %. În plus, articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din anexa menționată prevede că funcționarul în vârstă de cel puțin 35 de ani la 1 mai 2014 ( 3 ), încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 64 de ani și 8 luni. În sfârșit, articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA prevede că aceste dispoziții tranzitorii „se aplică, prin analogie, celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013”.

12.

Prin e‑mailul din 4 ianuarie 2016, recurentul, având îndoieli cu privire la implicațiile pe care reforma din 2014 le‑ar putea avea asupra situației sale în urma semnării contractului din 16 mai 2014, a solicitat explicații gestionarului sectorului „Pensii” al Unității 4 a PMO (denumit în continuare „e‑mailul din 4 ianuarie 2016”).

13.

Prin e‑mailul din aceeași zi, gestionarul respectiv i‑a confirmat recurentului că drepturile sale de pensie se modificaseră în urma schimbării contractului și că, în consecință, în ceea ce îl privește, vârsta normală de pensionare și coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă deveniseră 66 de ani și, respectiv, 1,8 % începând cu 1 iunie 2014 (denumit în continuare „răspunsul din 4 ianuarie 2016”).

14.

La 4 aprilie 2016, recurentul a depus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva răspunsului din 4 ianuarie 2016.

15.

Prin decizia din 25 iulie 2016, comunicată recurentului la 26 iulie 2016, directorul Direcției E a DG Resurse Umane, în calitatea sa de AAIC, a respins reclamația menționată, cu titlu principal, ca inadmisibilă în lipsa unui act care lezează și, cu titlu subsidiar, ca neîntemeiată (denumită în continuare „decizia de respingere din 25 iulie 2016”).

16.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 noiembrie 2016, reclamantul a introdus o acțiune având ca obiect anularea răspunsului din 4 ianuarie 2016 și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere din 25 iulie 2016. Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 6 februarie 2017, Comisia a opus o excepție de inadmisibilitate a acestei acțiuni.

17.

Prin decizia din 12 octombrie 2017, președintele Camerei a treia a decis să suspende cauza până când decizia prin care se finalizează judecata în cauza T‑128/17, Torné/Comisia, va dobândi autoritate de lucru judecat.

18.

În urma pronunțării Hotărârii din 14 decembrie 2018, Torné/Comisia ( 4 ), și în lipsa introducerii unui recurs împotriva acestei hotărâri, părțile și‑au prezentat, în termenul stabilit de Tribunal, observațiile cu privire la consecințele hotărârii menționate pentru prezenta cauză.

19.

Prin Ordonanța din 13 mai 2019, Tribunalul a unit cu fondul, în conformitate cu articolul 130 alineatul (7) din Regulamentul de procedură, excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

20.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea introdusă de reclamant.

21.

Tribunalul a decis de la bun început să examineze motivele invocate de reclamant fără a se pronunța în prealabil cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie. Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul s‑a întemeiat pe jurisprudența potrivit căreia instanța Uniunii are dreptul de a aprecia, potrivit împrejurărilor fiecărei spețe, dacă buna administrare a justiției justifică respingerea pe fond a acțiunii fără a se pronunța în prealabil asupra cauzei de inadmisibilitate invocate de pârât ( 5 ).

22.

Pe fond, Tribunalul a statuat că Comisia a considerat în mod întemeiat că contractul din 16 mai 2014 a avut drept consecință faptul că reclamantul nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute în anexa XIII la statut referitoare la coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și la vârsta de pensionare.

23.

La punctele 65-83 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA în măsura în care prevede că normele tranzitorii prevăzute pentru funcționari la articolele 21 și 22 ( 6 ) din anexa XIII la statut „se aplică, prin analogie, celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013”.

24.

Tribunalul a statuat printre altele că din modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că articolele 21 și 22 din anexa menționată se aplică agenților care intră sub incidența RAA în măsura în care este posibil să se stabilească o analogie între aceștia din urmă și funcționari, ținând seama de caracteristicile proprii fiecăreia dintre aceste categorii de personal. După ce a examinat aceste caracteristici, Tribunalul a subliniat că, dacă funcționarul intră și rămâne în serviciul administrației Uniunii în temeiul unui act de numire care rămâne neschimbat pentru întreaga sa carieră, un agent contractual intră și rămâne în funcție în temeiul unui contract atât timp cât acesta își produce efectele.

25.

Tribunalul a interpretat în raport cu aceste considerații cerința de a fi „încadra[t] în muncă la 31 decembrie 2013” în sensul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

26.

La punctul 81 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că noțiunea „prin analogie” care figurează la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA presupune că agenții se află într‑o situație similară celei a funcționarilor. Potrivit Tribunalului, această situație nu poate fi stabilită decât în cazul în care agentul nu ar fi semnat un nou contract care implică începerea unui nou raport de muncă cu administrația Uniunii. În această privință, el a amintit că a statuat deja că un raport de muncă între un agent, pe de o parte, și administrația Uniunii, pe de altă parte, poate rămâne neschimbat, chiar și în urma semnării unui nou contract distinct în mod formal de contractul inițial, cu condiția ca ultimul contract să nu aducă o modificare substanțială a atribuțiilor agentului, în special a grupei de funcții, de natură să repună în discuție continuitatea funcțională a raportului său de muncă cu administrația Uniunii ( 7 ).

27.

Tribunalul a concluzionat din acestea mai întâi că articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut se aplică doar celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013 și care rămân încadrați în muncă după această dată, în temeiul unui contract, până la examinarea situației lor în vederea calculării drepturilor de pensie.

28.

În continuare, la punctele 85-93 din hotărârea atacată, Tribunalul a acționat în conformitate cu aceste constatări în privința situației reclamantului. În special, după ce a examinat contractele încheiate de reclamant cu Comisia, precum și caracteristicile posturilor pe care acesta a fost angajat, Tribunalul a constatat că schimbarea grupei de funcții a repus în discuție continuitatea funcțională a raportului de muncă al reclamantului cu administrația. Tribunalul a dedus de aici că contractul din 16 mai 2014 a determinat încetarea tuturor efectelor contractului din 2008, în temeiul căruia reclamantul era „încadra[t] în muncă la 31 decembrie 2013”, potrivit articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA și, prin urmare, o întrerupere a raportului de muncă dintre acesta și administrație. Astfel, Tribunalul a constatat că contractul din 16 mai 2014 a condus la o nouă încadrare în muncă, în sensul aplicării dispoziției menționate, astfel încât reclamantul nu putea beneficia de aplicarea dispozițiilor tranzitorii referitoare la coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă și la vârsta de pensionare.

29.

În sfârșit, Tribunalul a subliniat că această concluzie nu poate fi repusă în discuție, printre altele, de argumentul reclamantului potrivit căruia un nou contract nu ar împiedica aplicarea dispozițiilor tranzitorii menționate din moment ce nu determină o discontinuitate în afilierea și în contribuția la sistemul de pensii al Uniunii. Potrivit Tribunalului, aplicarea acestor dispoziții în privința agenților nu poate depinde de afilierea pretins neîntreruptă la sistemul de pensii al Uniunii, ci ar depinde de continuitatea funcțională a raportului de muncă, astfel cum s‑a stabilit la punctul 81 din hotărârea atacată.

30.

Recurentul solicită Curții:

31.

Comisia solicită Curții:

32.

Comisia susține că recursul este inadmisibil pentru motivul că recurentul nu identifică cu precizie punctele din hotărâre pe care le contestă, încălcând articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

33.

Această instituție arată că recurentul critică hotărârea atacată în măsura în care Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 90 din această hotărâre, că, prin efectul încheierii unui nou contract, un agent nu ar mai fi „încadra[t] în muncă” la 31 decembrie 2013 în sensul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA. Ea deduce de aici că această referire la un singur punct din hotărârea atacată nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

34.

La rândul său, recurentul susține că a identificat, la punctele 25 și 26 din recursul său, eroarea de drept săvârșită de Tribunal la punctul 81 din hotărârea atacată și că a criticat interpretarea dată de Tribunal articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

35.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie, sub sancțiunea inadmisibilității, elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere ( 8 ).

36.

Or, observăm că, la punctul 24 și următoarele din recursul formulat, recurentul susține că la punctul 81 din hotărârea atacată Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA atunci când a statuat că dispozițiile tranzitorii pot continua să se aplice celorlalți agenți numai în măsura în care aceștia din urmă nu încheie un nou contract sau în care la încheierea unui nou contract ei continuă să exercite în esență aceleași funcții.

37.

În plus, în considerațiile recursului formulat recurentul critică motivele care figurează la punctul 90 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul s‑a întemeiat în mod explicit pe interpretarea dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA efectuată la punctul 81 din această hotărâre pentru a considera că contractul din 16 mai 2014 a determinat încetarea tuturor efectelor contractului din 2008 și, prin urmare, încetarea raportului de muncă cu administrația Uniunii.

38.

Din aceste elemente rezultă că recurentul a îndeplinit cerințele articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, indicând în mod suficient de precis, pe de o parte, elementele raționamentului urmat de Tribunal pe care le critică și, pe de altă parte, eroarea de drept pe care intenționează să o invoce în susținerea recursului.

39.

Deducem de aici că recursul este admisibil.

40.

În susținerea acestui motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, recurentul arată că Tribunalul a încălcat domeniul de aplicare al acestei dispoziții prin faptul că nu a ținut seama nici de obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii, nici de sistemul instituit prin statut și prin RAA în domeniul specific al sistemului de pensii al Uniunii. În această privință, recurentul susține că, astfel cum a statuat Tribunalul în Hotărârea Torné, aplicarea în timp a dispozițiilor tranzitorii depinde de menținerea afilierii la sistemul de pensii și de continuitatea plății contribuțiilor la acesta.

41.

Pe de altă parte, recurentul afirmă că, prin faptul că a reținut că contractul a determinat o întrerupere a raportului de muncă cu administrația Uniunii, Tribunalul nu a ținut seama de continuitatea acestui raport, recunoscută la articolul 86 alineatul (2) din RAA, din perspectiva evoluției remunerației. În sfârșit, acesta arată că, la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, legiuitorul Uniunii a utilizat noțiunea de agenți „încadrați în muncă”, în timp ce la articolele 4 și 5 din aceeași anexă au fost utilizați în mod explicit termenii „contracte în curs”. Recurentul deduce din aceasta că legiuitorul nu a dorit să restrângă domeniul de aplicare al dispozițiilor tranzitorii numai la contractele în curs.

42.

La rândul său, Comisia susține că se poate stabili o analogie cu situația funcționarilor doar în cazul în care agentul nu semnează un nou contract care implică începerea unui nou raport de muncă. Aceasta adaugă că recurentul nu se poate prevala în mod util de Hotărârea Torné întrucât această hotărâre nu privea interpretarea dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, ci condițiile de aplicabilitate a dispozițiilor articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut în privința unui funcționar care era încadrat în muncă numai în temeiul actului său de numire inițial. În această privință, instituția menționată subliniază că situația unui funcționar nu este comparabilă cu cea a unui agent contractual, în măsura în care acesta rămâne încadrat în muncă atât timp cât contractul își produce efectele. Comisia arată că Tribunalul a efectuat o analiză factuală detaliată din care a dedus că nu există o continuitate între contractul încheiat în anul 2008 și contractul din 16 mai 2008.

43.

Comisia susține de asemenea că dispozițiile articolului 86 din RAA, de care se prevalează recurentul, nu au nicio incidență asupra interpretării termenilor „[a fi] încadra[t] în muncă la 31 decembrie 2013” utilizați la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA. În sfârșit, această instituție consideră că diferența de terminologie dintre acest din urmă articol și articolele 4 și 5 din anexa la RAA se explică prin diferența dintre obiectul acestor dispoziții, prima privind aplicarea măsurilor tranzitorii, iar cele din urmă având legătură cu reînnoirea contractelor.

44.

Modificările coeficientului anual de acumulare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă și ale vârstei de pensionare introduse prin Regulamentul nr. 1023/2013 răspund obiectivului de menținere a echilibrului actuarial al sistemului de pensii și de luare în considerare a evoluției structurii demografice a personalului instituțiilor Uniunii ( 9 ). În aceste condiții, legiuitorul Uniunii a instituit, la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut, în beneficiul funcționarilor încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, un regim tranzitoriu care le permite acestora să beneficieze în continuare de coeficientul de acumulare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă prevăzut de textele anterioare și care stabilește gradual vârsta la care funcționarul are dreptul la pensia pentru limită de vârstă. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, „[a]rticolul 21, articolul 22, cu excepția alineatului (4), […] din anexa respectivă se aplică, prin analogie, celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013”.

45.

Pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare al acestei analogii între funcționari și agenții care intră sub incidența RAA, Tribunalul a examinat caracteristicile proprii fiecăreia dintre aceste categorii de personal. Mai precis, hotărârea atacată a reținut în esență că, dacă funcționarul intră și rămâne în serviciul administrației în temeiul unei legături statutare constituite de un act de numire care rămâne neschimbat până la încetarea raporturilor sale de muncă, agentul contractual intră și rămâne în funcție în temeiul unei legături contractuale. Întemeindu‑se pe această distincție, Tribunalul a considerat că dispozițiile tranzitorii se aplică prin analogie celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013 și care rămân încadrați în muncă după această dată fie în temeiul contractului încheiat anterior, fie în temeiul unui nou contract atunci când această convenție nu implică o discontinuitate a funcțiilor ocupate de agent.

46.

Cu alte cuvinte, Tribunalul a decis că, în ceea ce privește agenții contractuali, criteriul referitor la continuitatea substanțială a funcțiilor determină aplicarea în timp a dispozițiilor tranzitorii prevăzute de Regulamentul nr. 1023/2013.

47.

Considerăm însă că această interpretare, care își are temeiul esențial în diferența dintre Statutul funcționarilor și Regimul celorlalți agenți, nu permite să se redea pe deplin sensul și domeniul de aplicare al dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

48.

În acest sens amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 10 ).

49.

În această privință arătăm că, în ceea ce privește dispozițiile tranzitorii, RAA nu dă nicio definiție termenilor „[a fi] încadra[t] în muncă”. În plus, cuvântul „analogie” ( 11 ), care este definit în mod obișnuit în limba franceză ca un „fel de relație de asemănare de ordin fizic, intelectual sau moral care există în anumite privințe între două sau mai multe lucruri diferite” ( 12 ), nu are în sine un caracter suficient de semnificativ pentru a fundamenta interpretarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

50.

Prin urmare, este necesară utilizarea metodelor de interpretare teleologică și contextuală pentru analiza acestor dispoziții tranzitorii.

51.

Deși legiuitorul Uniunii a intenționat să adapteze sistemul de pensii pentru limită de vârstă al funcționarilor și al altor agenți ai personalului, acesta a dorit să combine această reformă cu măsuri suplimentare care să țină seama de drepturile de pensie dobândite anterior de către personal ( 13 ). Acest obiectiv este exprimat în mod explicit în considerentul (29) al Regulamentului nr. 1023/2013, care are următorul cuprins: „[a]r trebui să se prevadă norme tranzitorii care să permită aplicarea treptată a noilor norme și măsuri, garantând totodată respectarea drepturilor dobândite și a așteptărilor legitime ale personalului angajat înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări ale Statutului funcționarilor”.

52.

Or, acest considerent pare să constituie un element relevant pentru interpretarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

53.

În această privință arătăm mai întâi că, fiind plasat după expunerea tuturor modificărilor aduse statutului și RAA prin Regulamentul nr. 1023/2013, considerentul menționat privește, în mod evident, toate dispozițiile tranzitorii prevăzute de acest regulament, printre care cele referitoare la pensiile pentru limită de vârstă. Observăm în continuare că din utilizarea termenului „personal angajat”, care prezintă un caracter generic, rezultă că, în ceea ce privește obiectivele afirmate în același considerent, legiuitorul Uniunii nu a făcut distincție între funcționari și ceilalți agenți care intră sub incidența RAA.

54.

Deducem de aici că, asemenea dispozițiilor articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut, cele ale articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA trebuie interpretate în lumina obiectivelor privind respectarea drepturilor dobândite și a așteptărilor legitime ale celorlalți agenți ai Uniunii care ocupau un post înainte de 1 ianuarie 2014 ( 14 ).

55.

Pe de altă parte, deși această abordare permite o mai bună identificare a obiectivelor urmărite de legiuitorul Uniunii, ea nu poate fi disociată de analiza economiei generale a sistemului de pensii, analiză în care se înscriu dispozițiile tranzitorii.

56.

Prestațiile plătite în cadrul sistemului de pensii sunt definite în titlul V capitolul 3 din statut și în anexa VIII la acesta. În temeiul acestor dispoziții, articolul 83 alineatul (1) din statut prevede că plata prestațiilor prevăzute de sistemul de pensii este în sarcina bugetului Uniunii și că statele membre garantează colectiv plata prestațiilor respective. Pe de altă parte, articolul 83a și anexa XII la statutul menționat definesc regulile actuariale de calcul al ratei contribuției care permit garantarea echilibrului sistemului de pensii.

57.

Sistemul de pensii al agenților contractuali este precizat la articolele 109 și 110 din RAA. Astfel, articolul 109 alineatul (1) prima teză din RAA prevede: „[l]a încetarea raporturilor de muncă, agentul contractul are dreptul la pensia pentru limită de vârstă, la transferul echivalentului actuarial sau la plata indemnizației de plecare în condițiile prevăzute în titlul V capitolul 3 din statut”.

58.

Rezultă, așadar, din însuși modul de redactare a acestor texte că sistemele de pensii ale funcționarilor și cel al agenților contractuali sunt supuse unor norme comune.

59.

Schematic, sistemul de pensii, astfel cum este definit de textele amintite, este conceput ca un fond noțional cu prestații definite, în care contribuțiile personalului servesc la finanțarea viitoarelor pensii ale acestuia. Aceste contribuții acoperă costul drepturilor de pensie dobândite într‑un anumit an și nu sunt legate în niciun mod de cheltuielile din anul menționat consacrate plății pensiilor.

60.

Funcționarea acestui fond se întemeiază pe principiul echilibrului actuarial, în temeiul căruia contribuțiile personalului trebuie, conform articolului 83 alineatul (2) din statut, să acopere o treime din drepturile dobândite în cursul anului respectiv, corespunzătoare pensiilor care vor trebui plătite funcționarilor după pensionarea lor ( 15 ). Rata contribuțiilor plătite de funcționari face obiectul unei evaluări periodice prevăzute în anexa XII la Statut, destinată să asigure că aceste contribuții finanțează o treime din costul sistemului ( 16 ).

61.

Din aceste considerații rezultă că, atât pentru funcționari, care intră sub incidența statutului, cât și pentru ceilalți agenți, care intră sub incidența RAA, sistemul de pensii pentru limită de vârstă al membrilor personalului Uniunii se întemeiază pe plata de către aceștia a unei contribuții actualizate, al cărei efect este de a conferi drepturi de pensie pentru un anumit an. Or, considerăm că existența unui asemenea sistem comun, bazat pe plata contribuțiilor, permite clarificarea interpretării termenului „analogie” care figurează la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA.

62.

Astfel, în lumina contextului în care se înscrie acest articol, apreciem că aplicarea prin analogie a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut nu poate fi legată de o condiție referitoare la constatarea unei continuități substanțiale a funcțiilor ocupate de agentul contractual. Considerăm, dimpotrivă, că, așa cum trebuie înțeleasă din perspectiva sistemului contributiv de pensii organizat de legiuitorul Uniunii în beneficiul funcționarilor și al agenților care intră sub incidența RAA, această aplicare trebuie să se întemeieze pe un criteriu de continuitate a afilierii la sistemul de pensii.

63.

Deducem de aici că, în sensul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, trebuie considerat ca fiind „încadra[t] în muncă la 31 decembrie 2013” agentul contractual recrutat înainte de această dată care și‑a menținut afilierea la sistemul de pensii al Uniunii și a continuat să plătească contribuții la acest sistem, fiind lipsită de relevanță încheierea după data menționată a unui contract care modifică în mod substanțial funcțiile acestuia.

64.

Adăugăm că această interpretare este singura de natură să redea sensul și domeniul de aplicare al dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, întrucât permite plasarea unui agent contractual într‑o situație analogă celei a unui funcționar care, fiind încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 și continuând să plătească contribuțiile la sistemul de pensii, poate beneficia de dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut ( 17 ).

65.

Pe de altă parte, analiza pe care propunem să o urmeze Curtea nu poate fi repusă în discuție în mod util prin trimiterea, efectuată la punctul 81 din hotărârea atacată, la Hotărârea EMA/Drakeford. Astfel, după cum arată în mod exact domnul Picard, această hotărâre privește recalificarea, prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din RAA, a contractelor pe perioadă determinată încheiate succesiv cu agenți temporari. Într‑o asemenea ipoteză, Tribunalul s‑a întemeiat pe criteriul privind continuitatea substanțială a funcțiilor ocupate de un agent temporar pentru a stabili dacă, sub acoperirea reînnoirii unor contracte pe perioadă determinată, administrația intenționase să ocupe un post permanent. Considerăm că această soluție, care se întemeiază pe economia proprie dispozițiilor articolului 8 alineatul (1) din RAA, este lipsită de incidență în ceea ce privește interpretarea măsurilor tranzitorii prevăzute în materie de pensii pentru limită de vârstă de Regulamentul nr. 1023/2013.

66.

În lumina tuturor acestor considerații, apreciem că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin respingerea acțiunii în anularea răspunsului din 4 ianuarie 2016 pentru motivul că dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA se aplică prin analogie agenților contractuali încadrați în muncă la 31 decembrie 2013 și care rămân încadrați în muncă după această dată în temeiul unui contract care nu produce o discontinuitate în raportul de muncă.

67.

În consecință, propunem Curții să statueze că motivul unic este fondat și, prin urmare, să anuleze hotărârea atacată.

68.

În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat și Curtea anulează decizia Tribunalului, ea poate fie să soluționeze în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

69.

În această privință amintim că Comisia a invocat în fața Tribunalului o excepție de inadmisibilitate a acțiunii fondată pe inexistența unui act care lezează în sensul articolului 90 din statut. Întemeindu‑se pe o jurisprudență constantă a Curții ( 18 ), Tribunalul a decis că, din motive de economie a procedurii, era necesar să se examineze de la bun început motivele invocate de reclamant, fără a se pronunța în prealabil cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie, acțiunea fiind, în orice caz, nefondată. De aici rezultă că, pentru a statua asupra întregului litigiu, Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie și ulterior, dacă este cazul, să examineze temeinicia cererii recurentului.

70.

Or, considerăm că Curtea este în măsură să se pronunțe cu privire la toate aceste aspecte, având în vedere că, pe de o parte, expunerea faptelor necontestate necesare hotărârii este completă și suficientă și, pe de altă parte, elementele litigiului au fost dezbătute în contradictoriu în fața Tribunalului ( 19 ) și a Curții. Adăugăm că este în interesul recurentului, care a sesizat Tribunalul la 7 noiembrie 2016, să obțină rapid o decizie judecătorească.

71.

În susținerea excepției de inadmisibilitate, Comisia arată că răspunsul din 4 ianuarie 2016, dat sub formă de e‑mail, nu poate fi considerat un act care lezează din moment ce acesta are ca obiect doar să ofere recurentului informații cu privire la o dispoziție statutară. În acest sens, Comisia observă că răspunsul menționat era însoțit de un avertisment care preciza că mesajul avea doar un caracter informativ. Aceasta adaugă că, întrucât a fost trimis de un simplu coleg al recurentului la foarte puțin timp după cerere, răspunsul din 4 ianuarie 2016 nu a fost precedat de niciun studiu prealabil indispensabil pentru adoptarea unui act care lezează.

72.

Comisia susține de asemenea că dispozițiile statutare referitoare la coeficientul de acumulare a drepturilor la pensie pentru limită de vârstă și la vârsta de pensionare vor avea un efect concret numai la data pensionării unui agent. Ea consideră că recurentul nu poate solicita stabilirea anticipată a anumitor elemente ale drepturilor sale de pensie, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții pot fi modificate până la data pensionării sale. Comisia deduce de aici că singurul act susceptibil să îl lezeze pe domnul Picard va fi decizia definitivă care va fi adoptată cu ocazia pensionării sale.

73.

La rândul său, domnul Picard susține că administrația era obligată să stabilească anticipat elementele de calcul al pensiei sale, odată ce aceste elemente erau deja cunoscute și nu mai puteau fi modificate la momentul la care acesta a adresat cererea. El adaugă că răspunsul din 4 ianuarie 2016 a afectat imediat și direct drepturile sale de pensie, astfel încât avea un interes legitim, născut și actual de a solicita stabilirea pe cale judecătorească a unui element incert al situației sale.

74.

Recurentul subliniază totodată că, în Hotărârea Torné, Tribunalul a statuat că dispozițiile statutare trebuie interpretate în sensul că impun în mod implicit instituției în cauză să adopte imediat o decizie, fără a aștepta încetarea raporturilor de muncă ale persoanei interesate. El arată de asemenea că, la punctul 49 din această hotărâre, Tribunalul a decis că nota în litigiu, care stabilise data de încadrare în muncă a reclamantei, a fost cea care o lezase, iar nu aplicarea acesteia în cadrul calculării viitoare a drepturilor sale de pensie la lichidarea lor în momentul pensionării.

75.

Trebuie amintit, cu titlu de fapte necontestate, că domnul Picard a introdus o reclamație împotriva răspunsului din 4 ianuarie 2016 în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut. Sesizată cu această cerere, AAIC a respins, potrivit deciziei din 25 iulie 2016 a DG Resurse Umane, reclamația, cu titlu principal, ca inadmisibilă în lipsa unui act care lezează și, cu titlu subsidiar, ca nefondată.

76.

Domnul Picard a introdus o acțiune la Tribunal având ca obiect anularea răspunsului din 4 ianuarie 2016 și, „în măsura în care este necesar”, anularea deciziei de respingere din 25 iulie 2016.

77.

Din dispozițiile articolului 90 alineatul (2) din statut rezultă că actele instituțiilor pot fi contestate de un funcționar numai cu condiția ca acestea să îl lezeze. Articolul 91 alineatul (1) din statut prevede în esență că admisibilitatea acțiunii în contencios este de asemenea condiționată de îndeplinirea acestei condiții. Pe de altă parte, potrivit articolului 117 din RAA, dispozițiile privind căile de atac prevăzute de statut, printre care cele care tocmai au fost evocate, se aplică prin analogie agenților contractuali.

78.

Din aceste elemente rezultă că, pentru a stabili dacă acțiunea domnului Picard este admisibilă, trebuie să se verifice dacă răspunsul din 4 ianuarie 2016 este considerat un act care îl lezează în sensul dispozițiilor menționate anterior.

79.

Cu privire la acest aspect amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, numai actele sau măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, lezează și pot face obiectul unei acțiuni în anulare ( 20 ). Această definiție a actului care lezează în domeniul funcției publice nu este de altfel diferită de cea adoptată de Curte pentru a defini „actele atacabile” în sensul articolului 263 TFUE ( 21 ), astfel încât jurisprudența adoptată în contextul acestui articol poate fi aplicată, mutatis mutandis, prezentei cauze.

80.

Pentru a determina dacă actul atacat produce asemenea efecte obligatorii, este necesar să se aibă în vedere substanța acestui act și să se evalueze efectele sale în lumina unor criterii obiective, cum este conținutul actului menționat, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării sale, precum și de competențele instituției care l‑a emis ( 22 ).

81.

Pe de altă parte, din jurisprudența Curții rezultă că actele preparatorii, actele de pură executare, simplele recomandări și avizele, precum și, în principiu, instrucțiunile de ordin intern nu constituie acte care produc efecte obligatorii ( 23 ).

82.

Din aceste considerații rezultă că, pentru a stabili dacă un act lezează, este necesar să se aibă în vedere numai substanța sa, așa încât suportul său formal este lipsit de importanță ( 24 ). Deducem de aici că, în speță, simpla împrejurare că răspunsul din 4 ianuarie 2016 a luat forma unui e‑mail nu este suficientă pentru a exclude calificarea drept act care lezează și că rămâne necesar să se analizeze conținutul acestuia pentru a stabili natura sa juridică.

83.

În această privință constatăm, pe baza faptelor necontestate din speță, că, prin e‑mailul din 4 ianuarie 2016, domnul Picard s‑a adresat gestionarului sectorului „Pensii” din cadrul Unității 4 a PMO pentru a afla dacă drepturile sale de pensie se modificaseră în urma semnării contractului din 16 mai 2014.

84.

Prin e‑mailul din aceeași zi, gestionarul respectiv i‑a răspuns domnului Picard că drepturile sale de pensie „s‑au modificat în urma schimbării contractului”, astfel încât „vârsta normală de pensionare devine efectiv 66 de ani”, și că, „în ceea ce privește procentul drepturilor de pensie acumulate anual, acesta devine 1,8 %/an începând cu 01/06/2014”. Autorul e‑mailului a încheiat acest mesaj cu cuvintele „[s]per că aceste informații vă vor fi utile”.

85.

În opinia noastră, din asemenea împrejurări rezultă că, dincolo de precauțiile semantice care figurează în răspunsul din 4 ianuarie 2016, acest e‑mail nu poate fi considerat, având în vedere conținutul său, ca având un caracter pur informativ. În această privință constatăm că gestionarul sectorului „Pensii” al Unității 4 a PMO a fost sesizat cu o cerere de informații precise din partea domnului Picard și i‑a răspuns acestuia, în această calitate, indicându‑i la fel de precis că, în urma încheierii unui nou contract, vârsta pensionării sale se amânase la 66 de ani și că coeficientul de acumulare a drepturilor sale de pensie se redusese.

86.

Numai această analiză nu poate fi suficientă însă pentru a stabili că acțiunea formulată de domnul Picard ar fi admisibilă. Pentru a răspunde la argumentele dezvoltate de Comisie, rămâne să se stabilească dacă răspunsul din 4 ianuarie 2016 este de natură să lezeze în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut sau dacă singura decizie care poate face obiectul unei căi de atac este cea care stabilește definitiv drepturile de pensie ale domnului Picard la data la care acesta se va pensiona.

87.

Cu privire la acest aspect, din jurisprudența Curții reiese că măsurile intermediare, întrucât exprimă opinia provizorie a unei instituții, nu constituie, în principiu, acte care pot face obiectul unei acțiuni în anulare ( 25 ). Astfel, într‑o asemenea ipoteză, eventualele nelegalități care afectează aceste măsuri provizorii pot fi invocate în susținerea acțiunii îndreptate împotriva actului definitiv ( 26 ).

88.

În aceste condiții, constatarea că un act al unei instituții constituie o măsură intermediară care nu exprimă poziția finală a unei instituții nu poate fi suficientă pentru a stabili în mod sistematic că acest act nu constituie un „act atacabil”. Astfel, un act intermediar care produce efecte juridice autonome poate face obiectul unei acțiuni în anulare în măsura în care nelegalitatea acestui act nu poate fi remediată cu ocazia unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei finale în elaborarea căreia el constituie o etapă pregătitoare. Rezultă că, atunci când contestarea legalității unui act intermediar în cadrul unei asemenea acțiuni nu este de natură să îi asigure reclamantului o protecție jurisdicțională efectivă împotriva efectelor actului respectiv, acest act trebuie să poată face obiectul unei acțiuni în anulare ( 27 ).

89.

Considerăm că această jurisprudență poate fi transpusă în speță pentru a verifica dacă răspunsul din 4 ianuarie 2016 poate face obiectul unei acțiuni în anulare. În această privință arătăm că în răspunsul respectiv domnului Picard i se indică printre altele că, în urma schimbării contractului său, vârsta de pensionare devine 66 de ani. Or, dacă recurentul ar fi constrâns să aștepte vârsta menționată în acest răspuns pentru a se pensiona și pentru a contesta decizia definitivă adoptată la data respectivă și care stabilește drepturile sale de pensie pentru limită de vârstă, acesta ar fi privat de orice cale de atac efectivă care i‑ar permite să invoce faptul că, în temeiul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, ar fi trebuit să aibă dreptul la pensia pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 63 de ani.

90.

Rezultă că răspunsul din 4 ianuarie 2016 produce efecte juridice autonome în măsura în care acesta poate avea efecte ireversibile care afectează în mod direct și imediat situația juridică a domnului Picard și care nu pot fi remediate prin exercitarea unei acțiuni îndreptate împotriva deciziei definitive adoptate la momentul pensionării persoanei interesate.

91.

În aceste condiții, apreciem că acest răspuns trebuie considerat un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, în caz contrar domnul Picard fiind privat de protecție jurisdicțională efectivă.

92.

În consecință, concluzionăm că, în lumina tuturor acestor considerații, acțiunea formulată de domnul Picard trebuie considerată admisibilă.

93.

În cazul în care Curtea adoptă raționamentul pe care am propus să îl urmeze cu ocazia examinării motivului unic, acțiunea formulată de domnul Picard ar trebui admisă. Astfel, din elementele necontestate ale dosarului reiese că, începând cu 1 iulie 2008, data angajării sale inițiale în calitate de agent contractual, recurentul a lucrat în mod neîntrerupt în serviciul Uniunii și a continuat să contribuie la sistemul de pensii.

94.

Rezultă că domnul Picard trebuie considerat ca fiind încadrat în muncă la 31 decembrie 2013 în sensul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA și, în consecință, trebuie să beneficieze de menținerea coeficientului anual de acumulare a drepturilor de pensie și a vârstei de pensionare în condițiile și potrivit modalităților prevăzute de dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului nr. 1023/2013.

95.

În consecință, propunem Curții să anuleze răspunsul din 4 ianuarie 2016, precum și decizia de respingere din 25 iulie 2016.

96.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

97.

În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

98.

În speță, recurentul a solicitat Curții, în urma evocării cauzei, admiterea pretențiilor sale formulate în primă instanță și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.

99.

Întrucât Comisia a căzut în pretenții, iar domnul Picard a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente celor două proceduri, aceasta să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de recurent în fața Curții și a Tribunalului.

100.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții: